19 definiții pentru prejudiciu prejudițiu


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

PREJUDICÍU, prejudicii, s. n. 1. Pagubă, daună; p. ext. știrbire a onoarei, a reputației, a prestigiului cuiva. ♦ (Jur.) Atingere adusă intereselor matrimoniale ale unei persoane ori reputației sau onoarei sale. 2. (Înv.) Prejudecată. [Var.: (înv.) prejudițíu s. n.] – Din fr. préjudice, lat. praejudicium.

PREJUDÍCIU, prejudicii, s. n. 1. Pagubă, daună; p. ext. știrbire a onoarei, a reputației, a prestigiului cuiva. 2. (Înv.) Prejudecată. [Var.: (înv.) prejudíțiu s. n.] – Din fr. préjudice, lat. praejudicium.

PREJUDÍCIU, prejudicii, s. n. 1. Pagubă, daună, detriment; p. ext. știrbire, vătămare a onoarei, a reputației, a prestigiului (cuiva). 2. (Învechit) Prejudecată. (Atestat în forma învechită prejudițiu) Munții și dealurile, crîngul, văile și izvoarele n-au prejudiții. BASARABESCU, S. N. 168. Fiind om de duh, desprețuia aste prejudiții fumuroase și ridicule. NEGRUZZI, S. I 72. – Pronunțat: -ciu. – Variantă: prejudíțiu s. n.

PREJUDÍCIU s.n. Pagubă, rău, daună; (p. ext.) știrbire a onoarei, a prestigiului. [Pron. -ciu, var. prejudițiu s.n. / < lat. praeiudicium, cf. fr. préjudice].

PREJUDÍCIU s. n. pagubă, daună materială, morală adusă cuiva. ◊ știrbire a onoarei, a prestigiului. (< fr. préjudice, lat. praeiudicium)

PREJUDÍCIU ~i n. 1) Pierdere materială sau morală provocată cuiva; daună; pagubă. 2) înv. v. PREJUDECATĂ. /<fr. préjudice, lat. praejudicium

prejudiciu n. 1. părere adoptată cu ușurință, fără cercetare; 2. Jur. pagubă: în prejudiciul cuiva.

*prejudíciŭ n. (lat. prae-judicium. V. județ). Prejudecată, opiniune pe care țĭ-o facĭ din ainte: sărăcia unuĭ administrator e un prejudiciŭ în favoarea luĭ. Prejudecată, opiniune greșită pe care țĭ-o facĭ din ainte: disprețu de comerciŭ e un prejudiciŭ care aduce pagube țăriĭ. Pagubă morală: această vorbă ĭ-a adus prejudiciŭ.

PREJUDÍȚIU s. n. v. prejudiciu.

PREJUDÍȚIU s. n. v. prejudiciu.

PREJUDÍȚIU s. n. v. prejudiciu.

PREJUDÍȚIU s.n. v. prejudiciu.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

prejudíciu [ciu pron. ciu] s. n., art. prejudíciul; pl. prejudícii, art. prejudíciile (-ci-i-)

prejudíciu s. n. [-ciu pron. -ciu], art. prejudíciul; pl. prejudícii, art. prejudíciile (sil. -ci-i-)


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

PREJUDÍCIU s. 1. v. pagubă. 2. daună, (livr.) lezare. (~ moral adus cuiva.)

PREJUDÍCIU s. v. prejudecată.

PREJUDICIU s. 1. daună, pagubă, pierdere, stricăciune, (înv. și pop.) pricaz, (pop.) vătămare, (înv. și reg.) smintă, sminteală, (prin Ban.) ștetă, (înv.) scădere, stricare, stricătură, vătămătură. (~ii provocate de incendiu.) 2. daună, (livr.) lezare. (~ moral adus cuiva.)


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

CAVEANT CONSULES (NE QUID DETRIMENTI REIPUBLICAE CAPIAT!) (lat.) consulii să ia măsuri (ca republicii să nu i se aducă vreun prejudiciu!) – Formulă rostită în Senat prin care consulii erau învestiți cu puteri discreționare în momente de mare primejdie. Azi, avertisment, semnal de alarmă. (Și Cicero, „In Catilinam”, I, 2, 4).

Intrare: prejudiciu
prejudiciu substantiv neutru
  • pronunție: -ciu pr. -cĭu
substantiv neutru (N54)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • prejudiciu
  • prejudiciul
  • prejudiciu‑
plural
  • prejudicii
  • prejudiciile
genitiv-dativ singular
  • prejudiciu
  • prejudiciului
plural
  • prejudicii
  • prejudiciilor
vocativ singular
plural
prejudițiu substantiv neutru
substantiv neutru (N53)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • prejudițiu
  • prejudițiul
  • prejudițiu‑
plural
  • prejudiții
  • prejudițiile
genitiv-dativ singular
  • prejudițiu
  • prejudițiului
plural
  • prejudiții
  • prejudițiilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)