PAL¹, -Ă, pali, -e, adj. (Despre oameni și despre fața lor) Palid (1). ♦ (Despre culori) Puțin intens, șters; (despre obiecte sau ființe) care are o culoare puțin intensă, ștearsă; (despre lumină, surse de lumină sau corpuri luminoase) lipsit de intensitate, care răspândește o lumină slabă; care este fără strălucire; stins, palid. – Din fr. pâle.

PALĂ¹, pale, s. f. 1. Cantitate de fân, de paie etc. cât se taie dintr-o singură mișcare de tragere cu coasa sau care poate fi luată o dată cu furca; p. ext. grămadă (mică) de fân, de paie etc. 2. P. ext. Strat, pătură din ceva; fâșie, șuviță. ♦ Undă, adiere, suflare. Pală de vânt. Pală de ceață. – Cf. alb. palë.

PALIE, palii, s. f. (Înv.) Carte care conține Vechiul Testament [Acc. și: palie] – Din ngr. paleá.

ilie-pălie sms [At: TDRG / E: Ilie + păli] (Mtp; reg) Sărbătoare pe 21 iulie, ținută de țăranii români, de teamă ca Sfântul Ilie să nu le distrugă holdele.

pal³, pală a [At: EMINESCU, O. IV, 18 / Pl: ~i, ~e / E: fr pâle] 1-5 (Asr) Palid (1-3, 5-6). 6 (D. momente ale zilei) Cu insuficientă luminozitate Vz întunecat, mohorât. 7 (D. ochi) Cu o privire ștearsă, inexpresivă. 8 (Fig; rar; d. sunete) Lipsit de intensitate.

pal¹ s vz pală¹

pală¹ sf [At: LB / V: pal sn, ~lie / Pl: ~le, (reg) pele / E: cf alb palë] 1 Cantitate de iarbă sau de păioase care se taie dintr-o singură tragere cu coasa. 2 Cantitate de fân, de paie etc. care se poate lua o dată cu furca. 3 (Pex) Grămadă mică de fân, de iarbă, de paie etc. Si: (reg) palhă¹. 4 (Pex; nob) Furcă pentru fân, pentru paie etc. 5 (Pex) Strat. 6 (Pex) Fâșie. 7 (Pex) Val. 8 (Pex) Undă. 9 Semifabricat în formă de bandă sau de panglică, obținut după ce fibrele au fost pieptănate și înfășurate pe bobine, în cruce.

pală³ sf [At: LM / Pl: ~le / E: ger Pale] 1 (Îvr) Lopată. 2 (Spc) Lopată de scos pâinea din cuptor. 3 (Pex) Sapă.

pală⁶ sf [At: ȘEZ. I, 282 / Pl: ~le / E: cf păli] (Reg; îe) A-i păzi ~la (cuiva) A pândi pe cineva.

palie² sf vz pală¹

palie¹ sf [At: PALIA (1581), 3/14 / A și: palie / Pl: ~ii / E: ngr παλαιά] (Bis; înv) Carte care conține Vechiul Testament.

paliu², ~ie [At: VISSARION, ap. SCL 1969, 132 / V: paniu, ~ie / Pl: ~ii / E: nct] (Mun; Olt) 1 a (D. picioare; pex; d. oameni sau animale) Schilod. 2 a Paralizat. 3 a Șchiop. 4 av Șontâc. 5 a (D. ochi; pex; d. oameni) Sașiu. 6 av Strâmb.

paliu³, ~ie a [At: SCRIBAN, D. / V: paniu, ~ie / Pl: ~ii / E: cf pală⁵] (Mun; Olt) 1 Nebun. 2 Prost.

paliu⁴, ~ie a [At: CHIRIȚESCU, GR. 252 / Pl: ~ii / E: cf pală²] (Mun) Viteaz.

paliu¹ sns [At: MAIOR, I. B. 33/26 / V: ~m (S și: pallium) / P: ~li-u / E: lat pallium] (Ltm) 1 Ornament sacerdotal de lână albă pe care sunt brodate cruci negre, purtat în jurul gâtului de papă și de înalții prelați catolici. 2 Mantie regească. 3 Mantie purtată de vechii regi și adoptată de romani.

palium² sns vz paliu¹

paniu¹, ~ie a vz paliu²

paniu², ~ie a vz paliu³

păli² [At: CR (1848), 19¹/60 / Pzi: ~lesc / E: fr pâlir] 1 vi (D. oameni și fața lor) A deveni palid, mai ales din cauza unei emoții. 2 vr (Înv) A se îngălbeni. 3-4 vir (Rar; d. surse de lumină) A-și pierde intensitatea, strălucirea, a deveni palid. 5 vt (Fig) A deveni șters, nesemnificativ, neimportant.

păli³ vt [At: PAMFILE, A. R. 133 / Pzi: ~lesc / E: pală¹] (Reg; c. i. iarbă, păioase) A așeza în pale¹ Si: (reg) a pălui¹ (1).

păli¹ [At: PSALT. HUR. 71^r11 / Pzi: ~lesc / E: slv палити] 1 vt(a) (Îrg; d. căldură sau surse de căldură) A încălzi prea tare Si: a arde, a dogorî, a pârjoli, a pârli. 2 vr A se încălzi la soare, la foc etc. 3-4 vtr A (se) bronza Si: a se înnegri. 5 vt (Mol; c. i. mămăliga) A lăsa un timp la foc după preparare, pentru a ieși mai ușor din ceaun. 6 vi (Reg; d. fructe) A fî pe punctul de a se coace. 7-8 vir (D. plante) A(-și) pierde prospețimea, a începe să se usuce din cauza arșiței, a secetei, a frigului, a unei boli etc. Si: a (se) îngălbeni, a se ofili, (reg) a se pâhăvi. 9 vtf (Subiectul e soarele; c. i. fire, țesături) A decolora. 10 vr (D. semințe, fructe, plante) A se pipernici. 11-12 vtr (Pop) A (se) lovi. 13-14 vit A ținti (ceva). 15 vt (Șîs a ~ la pământ) A doborî. 16 vt (Rar) A omorî. 17 vt (Fig; d. sentimente, senzații) A copleși dintr-o dată, pe neașteptate. 18 vi (Mol; Trs) A sosi undeva pe neașteptate.

pălie¹ sf [At: MARIAN, S. R. I, 113 / V: (reg) părlie^[1] / Pl: ~ii / E: păli¹ + -ie] (În credințele populare; șîs) Ilie ~, Ilie cu ~ Sărbătoare ținută în preajma zilei de Sfântul Ilie, cu scopul de a preveni focul, trăsnetele și mai ales arșițele prea mari care distrug semănăturile Si: (pop) opârlie.

pălie² sf [At: ALR I, 833/9 / Pl: ~ii / E: nct] (Reg) 1 Cobilă la plug. 2 Un fel de leasă care se adaugă la sanie pentru a o înălța spre a putea încărca în ea ceva.

pârlie^[1] sf vz pălie¹

ILIE 👉 PĂLIE.

PAL¹, -Ă, pali, -e, adj. (Despre oameni și despre fața lor) Palid (1). ♦ (Despre culori) Puțin intens, șters; (despre obiecte sau ființe) care are o culoare puțin intensă, ștearsă; (despre lumină, despre surse de lumină sau despre corpuri luminoase) lipsit de intensitate, care răspândește o lumină slabă; care este fără strălucire; stins, palid. – Din fr. pâle.

PALĂ¹, pale, s. f. 1. Cantitate de fân, de paie etc. cât se taie dintr-o singură tragere cu coasa sau cât se poate lua o dată cu furca; p. ext. grămadă (mică) de fân, de paie etc. 2. P. ext. Strat, pătură din ceva; fâșie, șuviță. ♦ Undă, adiere, suflare. Pală de vânt. Pală de ceață. – Et. nec. Cf. alb. pale.

PALIE, palii, s. f. (Înv.) Carte care conține Vechiul Testament [Acc. și: palie] – Din ngr. paleá.

PAL, -Ă, pali, -e, adj. (Despre oameni și despre fața lor) Palid. Se uită lung la bani, și pal Se clatină, ca dus de-un val. COȘBUC, P. I 110. Am văzut fața ta pală. EMINESCU, O. I 29. ♦ Fig. Fără strălucire, șters; (despre lumină) lipsit de intensitate. Mă scol... Pe cer o semilună pală Și în ogradă numai fesuri roșii. ANGHEL-IOSIF, C. M. II 15. Luna aruncă o pală lumină Prin merii-n floare. EMINESCU, O. IV 18.

PALĂ¹, pale, s. f. Cantitate de iarbă sau de păioase care se taie dintr-o singură tragere cu coasa; cantitate de fîn, de paie etc. care se poate lua o dată cu furca; p. ext. grămadă. Valuri turburi creșteau amestecate cu pale de fîn, cu strujeni și cu găteje. SADOVEANU, O. II 141. Se pleca holda, așezîndu-și aurul pale-pale pe unde treceau cu aripele lor secerătorile. ANGHEL, PR. 83. N-ai nimic în car, păcătosule? – Jupîn ceauș. nimic; o pală de fînaț. DELAVRANCEA, S. 206. ◊ (Prin analogie, în legătură cu diverse lucruri care se despart în fîșii, pături, valuri) Prin văi se înmlădiau pale de ceață. SADOVEANU, O. VI 95. O pală groasă de zăpadă îl izbi peste ochi. DELAVRANCEA, H. T. 255. Pale de umbră se lățesc pe măguri. VLAHUȚĂ, O. A. 418. ◊ Fig. Vremea... s-așterne-n pale. VLAHUȚĂ, P. 33.

PALIU, -IE, palii, adj. (Regional; despre privire) încrucișat, ponciș, strîmb. (Adverbial) Nu e chior, Se uită cam paliu, asta e tot. De văzut vede bine. STANCU, D. 44.

PĂLI², pălesc, vb. IV. Intranz. 1. A deveni palid, a se albi la față (mai ales din cauza unei emoții). Baloteanu păli. Avea impresia că a căzut într-o capcană îngrozitoare. REBREANU, R. II 247. Cînd i-a zbîrnîit telefonul judecătorului, a pălit ca o miriște uscată și l-a apucat cu amețeală. POPA, V. 189. Boiul lui Mihai cel mîndru, statul lui cel măreț și apucăturile sale cele voinicești făcură pe gîdea să pălească. ISPIRESCU, M. V. 7. ◊ Tranz. Îl cuprinsese un fel de liniște aspră, care-l schimbase la față și-l pălise. DUMITRIU, V. L. 133. 2. (Despre surse luminoase) A-și pierde strălucirea, a se stinge. Constelațiile păleau și cerul către răsărit se înălbea. CAMILAR, N. I 99. Soarele roșu pălește, pe cînd prin fumul luminos Iașii, în fund, se profilează pe asfințit negru, ca într-un pojar. SADOVEANU, O. I 194. Am văzut pălind, spre ziuă, toate stelele din zare. EFTIMIU, Î. 62.

PĂLI¹, pălesc, vb. IV. (Mold., Transilv.) 1. Tranz. A aplica o lovitură, a lovi, a izbi. Cum lupta el pe punte ca să strîngă pînzele, l-a pălit un talaz și l-a azvîrlit în vîrtej. SADOVEANU, D. P. 104. M-a pălit cu o zburătură de lemn, de mi-a rupt aripa. RETEGANUL, P. V 65. Cu un ciomăgel ce ținea în mină, îl păli în cap cu sete și-l prăbuși la pămînt. POPESCU, B. II 99. ◊ Intranz. Zvîrle buzduganul... pălește-n poartă și din poartă-n ușă. ȘEZ. II 52. ◊ Refl. Bătea pămîntul sau păretele sau vrun lemn, de care mă păleam la cap, la mînă sau la picior. CREANGĂ, A. 34. ♦ Intranz. A ataca (cu armele). Cu puțini tovarăși... a pălit la Iași, după rînduiala călăreților pustiei. SADOVEANU, O. I 8. 2. Tranz. Fig. A cuprinde (pe neașteptate), a năpădi, a copleși. Nu știu de ce, în anii aceștia în care mă aflu, după atîta pribegie, m-a pălit așa un dor să-mi văd neamurile. SADOVEANU, O. VII 22. Las’ că v-a mai păli el berechetul acesta de altădată. Știi că are haz și asta! Voi să vă lăfăiți și să huzuriți de căldură, iară eu să crăp de frig. CREANGĂ, P. 252. Îl pălise un năduf pe bietul moșneag de nu putea să să răsufle. ȘEZ. I 101. 3. Tranz. A încălzi prea tare, a dogori, a arde. M-a pălit soarele primăverii, am răspuns eu închizînd ochii. SADOVEANU, A. L. 170. Și spală și haina mea Care-am holteit cu ea, Ș-o-ntinde la cheotoare S-o pălească sfîntul soare. ȘEZ. V 64. ◊ Intranz. Era o zi foarte frumoasă, tocmai pe la amiazăzi cînd pălește soarele mai tare și te frige. SBIERA, P. 255. ◊ Refl. O scroafă cu doisprezece purcei... ședeau tologiți în glod și se păleau la soare. CREANGĂ, P. 75. ♦ (Cu privire la plante) A face să se ofilească, să se îngălbenească, să se usuce. Cele dintăi brume păliseră frunzele cireșilor sălbatici ș-ale arbuștilor și pete de-un dulce ruginiu răsăreau pe alocuri din apa închisă a frunzișurilor. SADOVEANU, O. IV 484. 4. Intranz. și refl. (Despre plante) A se ofili, a se îngălbeni (de arșiță, de frig etc.). Iarba și tufele prăfuite de pe marginea drumului pălesc, ca bătute de pară. VLAHUȚĂ, R. P. 78. Rău faci că pui ovăz aici... este pămîntul cam gras și ți se pălește. SLAVICI, N. I 70. Bade, de dragostea noastră A-nflorit un pom pe coastă, A-nflorit Și s-a pălit. HODOȘ, P. P. 107. ◊ (Poetic) Florile din strat Le ud și cresc mai răvărsat, Dar florile pe-obrazul meu Pălesc, că prea le ud mereu. COȘBUC, P. I 283. 5. Intranz. (Rar, despre persoane) A ajunge pe neașteptate, a nimeri, a sosi undeva. Întoarcem în loc fără întîrziere ș-o luăm de-a dreptul prin valea aceasta, pînă ce pălim la Heleșteieni. SADOVEANU, Z. C. 16. ♦ A se abate. Nu-i un ceas de cînd am primit răspuns printr-un- călăraș al lui Turculeț că ei au pălit pe la Tîrgul Frumos. Au mas acolo într-un sat. SADOVEANU, Z. C. 84.

PAL, -Ă adj. Palid. ♦ (Fig.) Fără strălucire, șters; searbăd; (despre lumină) slab. [< fr. pale].

PALIO s.n. v. paliu² [în DN].

PALIU¹ s.n. (Latinism) 1. Manta la vechii greci și la romani. 2. Bandă de lînă albă cu cruci negre, pe care papa o poartă pe deasupra veșmintelor pontificale. 3. Răsfrîngere a tegumentului care căptușește cochilia gasteropodelor; manta (3). [Pron. -liu, var. palium s.n. / < lat. pallium, it. pallio].

PALIU² s.n. Țesătură de stofă sau de lînă dată ca premiu pentru o întrecere (medievală). ♦ Întrecerea premiată cu această țesătură. [Pron. -liu, var. palio s.n. / < it. palio].

PALIUM s.n. v. paliu¹.

PAL², -Ă adj. 1. palid. 2. (fig.) fără strălucire; searbăd; (despre lumină) slab. (< fr. pâle)

PALIU¹ s. n. 1. mantie la vechii greci, dintr-o fâșie de stofă dreptunghiulară care se drapa în jurul corpului. 2. bandă de lână albă cu cruci negre, pe care papa o poartă pe deasupra veșmintelor pontificale. 3. răsfrângere a tegumentului care căptușește cochilia gasteropodelor; manta (3). 4. cortexul cerebral (care acoperă creierul ca o manta). (< lat., fr. pallium)

PALIU² s. n. țesătură de stofă sau de lână, dată ca premiu pentru o întrecere medievală). ◊ întrecerea premiată. (< it. palio)

PĂLI vb. intr. 1. a deveni palid la față. 2. a-și pierde strălucirea. (< fr. pâlir)

PAL ~ă (~i, ~e) v. PALID. /<fr. pâle

PALĂ¹ ~e f. 1) Cantitate de iarbă sau de plante cerealiere, care se taie printr-o singură tragere cu coasa sau care se ia o dată cu furca. 2) Strat suprapus al unei materii înfoiate. 3) Suflare ușoară; adiere; boare. [G.-D. palei] /Orig. nec.

PALIE ~i f. înv. Carte care conține Vechiul Testament. /<ngr. palaiá

A PĂLI² ~esc intranz. 1) (despre persoane sau despre fața lor) A deveni palid. 2) (despre surse de lumină) A străluci tot mai slab; a pierde din intensitate. /<fr. pâlir

A PĂLI¹ ~esc 1. tranz. 1) A atinge brusc și cu putere (intenționat sau din întâmplare); a lovi. ◊ A-l ~ norocul (pe cineva) a) a se bucura pe neașteptate de o favoare a sorții; b) a fi pus în situația de a face ceva contrar voinței sale. 2) fig. (despre sentimente, stări, gânduri etc.) A cuprinde brusc și în întregime; a pune stăpânire în chip năvalnic; a năvăli; a năboi; a copleși; a năpădi; a podidi. 2. intranz. 1) (despre surse de căldură) A emana radiații fierbinți, raspândind căldură foarte mare; a arde; a pârli; a pârjoli; a dogori; a frige. 2) (despre plante) v. A SE PĂLI. /<sl. paliti

A SE PĂLI mă ~esc intranz. 1) (despre oameni sau despre animale) A-și încălzi corpul (la soare sau la foc). 2) (despre plante, fructe, legume) A-și pierde vlaga și frăgezimea; a se veșteji; a se ofili. 3) pop. A se atinge cu putere (de ceva); a se lovi; a se izbi. /<sl. paliti

pal a. (poetic) palid: fața ta pală de o bolnavă beție EM. (= fr. pâle).

pală f. 1. furcă de fân; 2. cât se cosește dintr’odată cu pala: fânul cădea pale-pale; 3. fig. massă: pale de lumină, de nori. [Metaforă din pală, sabie].

pală f. toană; un arțag, o pală, de cam cert din gură PANN. [Tras din pălì, a lovi].

Palia f. 1. cea mai veche traducere a Pentateucului, tipărită la Orăștie în 1582; 2. Biblia ilustrată cu legende apocrife. [Gr. mod. PALAIÀ, cea veche].

pălì v. 1. a deveni palid; 2. se zice de lumina când slăbește, se micșorează: soarele pălește; fig. steaua sa începu a păli (= fr. pâlir).

pălì v. 1. a arde, vorbind de arșița soarelui: purceii se păliau la soare CR.; 2. a se usca sau vesteji: florile au pălit BOL. [Slav. PALITI, a arde].

păli v. 1. a lovi tare: mă păleam la cap de vr’o bârnă CR.; 2. fig. a veni deodată: a păli pe cineva dragostea, râsul. [Ceh. PALITI, a bate, a vântura grâul].

Pălie m. supranumele sfântului Ilie, cel care pălește holdele: fugiți smeilor..., căci iată că vine Ilie Pălie să vă potopească, să vă pârjolească ISP. ║ Păliile (Pârliile) f. pl. surori ale St-lui Ilie, cari aduc foc, arșiță și boale arzătoare: serbat de popor la 19 Iulie, cu o zi înainte de Sf. Ilie. [Aluziune la păli, pârli].

Pârlie f. pl. V. Pălie.

Ilíe m. (vsl. Iliĭ, Ilia, d. mgr. Ilias, vgr. Elias, cuv. ebr.). Numele unuĭ sfînt profet căruĭa poporu îĭ atribuĭe stăpînirea tunetelor și fulgerelor. (Sărbătoarea luĭ, la 20 Ĭulie, de cînd încep a fi mîncate merele și perele). Ilie Pălie (din po-Ilie?), o sărbătoare băbească a doŭa zi de Sfîntu Ilie (cînd, dacă lucrezĭ, ți se pălesc holdele, și de aceĭa ĭ-ar și zice Pălie!).

2) pálă f., pl. pale și pele (ung. pálla, a. î.). Fîn cît coseștĭ dintr’o singură lovitură cu coasa orĭ cît apucĭ cu furca, plavină. Lînă cîtă și cum ĭese din darac și din pĭeptenel (12 pele formează un caĭer). Pală de ceață, strat (pătură) de ceață. Pală de lumină, dungă de lumină. Pală de foc, limbă (fășie) de foc. – În Trans. rar și palhă, pl. e (ung. pálha).

pálhă, V. pală 2.

palíŭ, V. paniŭ.

paníŭ, -íe adj. Munt. Șpanchĭ convergent. – În vest paliŭ. – În BSG. 1922, 163: paniŭ, nebun, prost (Prah.).

2) *pălésc v. intr. (fr. pâlir, d. pâle, palid). Barb. Mă fac palid. Fig. Mă sting: steaŭa luĭ a pălit.

1) pălésc v. tr. (vsl. paliti [v. tr.] a arde, palati [v. intr.] a arde. V. pală 3, palincă, părpălesc, pălăvatec). Ard, usuc: arșița soareluĭ a pălit semănăturile. Izbesc, lovesc (Mold.): l-a pălit cu peatra’n picĭor. Fig. Apuc, năpădesc: l-a pălit rîsu, plînsu. V. refl. Mă usuc de arșiță: cîmpu s’a pălit de arșiță. Mă izbesc, mă lovesc: s’a pălit la cap, s’a pălit cu capu de o grindă.

pălíe, V. ilie.

pal adj. m., pl. pali; f. pală, pl. pale

pală s. f., g.-d. art. palei; pl. pale

palie (înv.) s. f., art. palia, g.-d. art. paliei; pl. palii, art. paliile (desp. -li-i-)

paliu (reg.) adj. m., f. palie; pl. m. și f. palii

păli (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pălesc, 3 sg. pălește, imperf. 1 păleam; conj. prez. 1 sg. să pălesc, 3 să pălească

pal adj. m., pl. pali; f. pală, pl. pale

pală s. f., g.-d. art. palei; pl. pale

palie (înv.) s. f., art. palia, g.-d. art. paliei; pl. palii, art. paliile

paliu (reg.) adj. m., f. palie; pl. m. și f. palii

păli (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pălesc, imperf. 3 sg. pălea; conj. prez. 3 să pălească

pal adj. m., pl. pali; f. sg. pală, pl. pale

pală (de fân, de vânt, de avion, strat, paloș, capriciu, piesă vestimentară) s. f., g.-d. art. palei; pl. pale

palie s. f., art. palia, g.-d. art. paliei; pl. palii, art. paliile

paliu adj. m., f. palie; pl. m. și f. palii

păli (a (se) lovi, a deveni palid) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pălesc, imperf. 3 sg. pălea; conj. prez. 3 sg. și pl. pălească

pal (pală), adj. – Palid. Fr. pîle; folosit numai în poezie. E dubletul lui palid, adj. (galben la față), din it. pallido. – Der. păli, vb. (a se face palid), din fr. pîlir (cf. mr. pălescu, din lat. pallēre, P. Papahagi, Jb., XII, 101; Pascu, I, 140); paliditate, s. f., din it. pallidità; paloare, s. f., din fr. pîleur.

păli (pălesc, pălit), vb. – 1. A arde. – 2. (Refl.) A se arde, a se pîrli. – 3. (Refl.) A se încinge, a se usca, a se consuma. – 4. A se veșteji, a se ofili. – 5. A emite căldură. – 6. A trage cu arma, a lovi, a ținti, a ochi. – 7. A surprinde. – 8. A surveni, a veni pe neașteptate. – Mr. pălescu, pălire, megl. palés, păliri. Sl. paliti, palją „a arde” (Miklosich, Slaw. Elem., 35; Miklosich, Lexicon, 553; Cihac, II, 249), cf. bg. palja, cr. paliti. – Der. pală (mr. pală), s. f. (adiere, val; șir, rînd, serie; postată, porție de paie care se apucă cu furca; strat de cărămizi, de tencuială; capriciu, toană), cf. ceh. pala „arșiță”, alb. paljë „serie”, mag. palla „șir de iarbă cosită” (der. din lat. *palula, Giuglea, Dacor., II, 819 nu e posibilă, cf. REW 6154); palie, s. f. (suflare, adiere), cuvînt folosit de D. Zamfirescu, poate în mod greșit, în loc de pală; Pălie, s. f. (sărbătoare de Sf. Ilie, 20 iulie, respectată datorită fricii de foc și de ardere a recoltelor); palici, s. n. (ardere; Mold., pahar de țuică); palincă, s. f. (Trans., țuică), din slov. palinka, cf. mag. pálinka, bg. palink, pol. palenka; păliciune (var. pălitură), s. f. (ardere); păliș, adv. (Olt., oblic); pălișat, adj. (Olt., oblic); paliz, s. n. (înv., apoplexie). Scriban, Arhiva, XV, 445 și REW 6166 par să confunde pe păli „a arde” cu păli „a se face palid”, care este neol. Cf. pălăi și der. sale expresive.

palie, palii s. f. (Înv.) Nume dat scrierilor biblice ale Vechiului Testament sau uneori numai primelor cinci cărți (Pentateuhul). ◊ Palia de la Orăștie = carte tipărită la Orăștie în 1582 de diaconul Șerban, fiul lui Coresi. Traducătorii (Mihail Tordași, Ștefan Herce, Efrem Zacan, Moise Peștișel și Archirie) au folosit Pentateuhul maghiar al lui Heltai Gaspar (Cluj, 1551), o versiune latină și una slavonă a Bibliei. [Acc. și: palie] – Din gr. palea.

paliu, -e, palii adj. nebun

PAL adj. v. galben, îngălbenit, palid.

PAL adj. 1. v. estompat. 2. v. slab.

PALĂ s. v. capriciu, chef, fandoseală, fantezie, fason, fiță, maimuțăreală, moft, naz, paloș, pătură, poftă, prosteală, sclifoseală, strat, toană.

PALĂ s. 1. (reg.) palhă. (~ de iarbă, de fân.) 2. v. adiere.

PALIE s. v. vechiul testament.

PALIU adj. v. paralizat.

PĂLI vb. a (se) îngălbeni, (înv. și reg.) a (se) serbezi. (A ~ de emoție.)

PĂLI vb. v. ofili.

PĂLI vb. v. ajunge, arde, arunca, atinge, azvârli, bronza, culca, da, dărâma, doborî, dogori, frige, izbi, înnegri, întinde, lovi, lungi, nimeri, ochi, pârjoli, pârli, pocni, prăbuși, prăji, prăvăli, răsturna, trage, trânti.

PAL adj. 1. estompat, palid, pierdut, stins, șters, (reg.) sărbeziu, (fig.) dulce, moale. (Culori ~.) 2. palid, slab, spălăcit, stins, (rar) pălit, (pop.) searbăd. (Lumina ~ a lămpii.)

pal adj. v. GALBEN. ÎNGĂLBENIT. PALID.

PALĂ s. 1. (reg.) palhă. (~ de iarbă, de fîn.) 2. adiere, boare, suflare, suflu, undă, (rar) scutur, (Olt.) reveneală. (Nu se simțea nici o ~ de vînt.)

pală s. v. CAPRICIU. CHEF. FANDOSEALĂ. FANTEZIE. FASON. FIȚĂ. MAIMUȚĂREALĂ. MOFT. NAZ. PALOȘ. PĂTURĂ. POFTĂ. PROSTEALĂ. SCLIFOSEALĂ. STRAT. TOANĂ.

palie s. v. VECHIUL TESTAMENT.

paliu adj. v. PARALIZAT.

PĂLI vb. 1. a (se) îngălbeni, a (se) ofili, a (se) trece, a (se) usca, a (se) veșteji, (astăzi rar) a tănji, (pop.) a (se) gălbeni, (înv. și reg.) a seca, (reg.) a (se) petrece, a (se) pîhăvi, (prin Mold.) a (se) probăjeni, (prin Mold. și Transilv.) a (se) probozi, (Mold. și Bucov.) a (se) ugili. (O plantă care a ~.) 2. a (se) îngălbeni, (înv. și reg.) a (se) serbezi. (A ~ de emoție.)

păli vb. v. AJUNGE. ARDE. ARUNCA. ATINGE. AZVÎRLI. BRONZA. CULCA. DA. DĂRÎMA. DOBORÎ. DOGORI. FRIGE. IZBI. ÎNNEGRI. ÎNTINDE. LOVI. LUNGI. NIMERI. OCHI. PÎRJOLI. PÎRLI. POCNI. PRĂBUȘI. PRĂJI. PRĂVĂLI. RĂSTURNA. TRAGE. TRÎNTI.

Pal ≠ aprins, țipător, viu, violent

paliu², -ie, adj. (reg.) nebun, aiurit, trăznit, țicnit; prost.

paliu³, -ie, adj. (reg.) viteaz, cutezător.

păli², pălesc, vb. IV (reg.; despre iarbă, fân) a așeza în pale; a pălui.

pălie¹, pălii, s.f. (pop.) sărbătoare din preajma zilei de sf. Ilie, pentru prevenirea focului, trăznetelor și arșiței; opârlie.

pălie², pălii, s.f. (reg.) 1. cobila plugului. 2. leasă adăugată saniei pentru a putea încărca cu lemne, cu fân, cu paie etc.

pálă, pale, s.f. Cantitate de fân, de paie etc., cât se ține o dată în furcă sau se taie dintr-o singură tragere cu coasa. – Cf. alb. palë (DEX, MDA).

pală, pale, s.f. – Cantitate de fân, de paie etc., cât se ține o dată în furcă sau se taie dintr-o singură tragere cu coasa (Bilțiu, 1999). – Cf. alb. palë (DEX, MDA).

pală, pale, s.f. – Cantitate de fân, de paie etc. cât se ține o dată în furcă sau se taie dintr-o singură tragere cu coasa (Bilțiu 1999). – Cf. alb. palë.