21 de definiții pentru manta


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

MANTÁ s. f. I. 1. Haină lungă și largă de postav gros, purtată peste îmbrăcămintea obișnuită; s p e c. palton de uniformă militară. Nice mantaua den spinarea lui vodă n-au hălăduit; că era bură de ploaie. M. COSTIN, LET. I, 265/20. Moscalii. . . ave mantale în spate și ține flintele suptu mantale. NECULCE, L. 244. S-au culcat pe pămînt învălit în mantaua sa. IST. CAROL XII, 23r /4. Se dete jos de pe cal și-și așternu mantaua pe năsipul încă fierbinte. EMINESCU, N. 24, cf. id. O. IV, 97. Avea o manta de aba roșie de ploaie și tocmai venea la noi cu dînsa-n spete, fiindcă ploua. HOGAȘ, DR. II, 148. Au mai luat loc doi militari, în măntăi lungi, cu cizme. SAHIA, U.R.S.S. 61, cf. id. n. 73. Din măntăile îmbîcsite de apă ieșeau aburi. CAMILAR, N. II, 63, cf. I, 90. Își lăsară mantalele în tindă și intrară în casă. MIHALE, O. 261. Cîte fire în manta, Atîte vaci a făta. ALECSANDRI, P. P. 104, cf. H I 23, II 31, 132, III 109, 141, XII 228, 282, 418. Sosește un om la dînsul învălit într-o mînta, cú pălăria apăsată pe ochi. SBIERA, P. 199. Ioviță cînd auzea, Mîntaua jos întindea, De trei ori cu bani o-mplea. POP., ap. GCR ii, 294, cf. 289. Merg voinicii la vînat, Pe cai murgi încălecați, Cu măntăli negre-mbrăcați. SEVASTOS, C. 19, cf. 289. (Rar) După ploaie, manta, se spune cînd ajutorul cuiva vine prea tîrziu. Cf. ZANNE, P. III, 222. ◊ (În contexte figurate) Și să pun stăpîni a tuturor, Lăpădînd fățarnica măntauă, Fac pe ceialalți să le slujească Supt domnie aristocraticească. BUDAI-DELEANU, Ț. 349. ◊ Expr. Manta de vreme rea sau (rar) manta rea, se spune despre o persoană care este băgată în seamă numai cînd e nevoie de ea. M-a luat manta de vreme rea. ap. DDRF cf. ZANNE, P. III, 223, PAMFILE, C. 47. (Eliptic) Nu ți-am spus de la început că [amanta ta] te ține numai ca manta? ap. TDRG. A-și întoarce mantaua după vînt = se a adapta cu abilitate împrejurărilor; a fi oportunist. Cf. ZANNE, P. III, 223. (Rar) A pune cuiva o manta = a înșela pe cineva. Cf. id. ib. 223. (Regional) A-și găsi mantaua cu cineva = a o păți cu cineva, a-și găsi beleaua cu cineva. Nu mă faceți din Cal măgar, că vă veți găsi mantaua cu mine. CREANGĂ, P. 253, cf. ZANNE, P. III, 222, I. CR. IV, 52. (Familiar) A(-și) feșteli mantaua = a se face de rîs printr-o faptă reprobabilă; a o păți, a se da de gol; a feșteli iacaua. Cf. PAMFILE, J. II, 73. ** (Determinat prin „de ploaie”) Impermeabil. Ofițerul de cuart, învelit în mantaua de ploaie, controlează cercetător busola. BART, S. M. 16, cf. 51. Două măntăli, dintre care una de ploaie. SADOVEANU, O. X, 482. 2. (Învechit) Mantie. O manta de porfiră sau de aur. CĂPĂȚINEANU, M. 11/14, cf. BĂLCESCU, M. V. 395. Cînd mantaua domnească este de piei de oaie, Atunci, judecătorii fiți siguri că despoaie. ALEXANDRESCU, M. 333. ♦ F i g. O! poezie, cu mantaua ta regală. . . , Fugi în colțu-ntunecos. MACEDONSKI, O. I, 124. II. Element care servește pentru a îmbrăca, a proteja etc. o piesă sau un sistem tehnic. Suprafețele mari se prelucrează cu freze cilindrice cu dinții dispuși numai pe mantaua cilindrului. ORBONAȘ, MEC. 326. Între două șaibe. . . se află mantaua nituită. IONESCU-MUSCEL, . 141. – Pl.: mantale, (popular) măntăli (IORDAN, L. R. A. 69), măntăli, mantăi (BUL. FIL. V, 168) și măntăi. – Și: (regional) mantáuă (BUDAI-DELEANU, LEX.), măntáuă, mîntá s. f. – Cf. pol. m a n t a, ucr. манта.

MÁNTÁ s. f. (Învechit) Mantie. Mijloc și late spete Și umeri se deseamnâ sub mantă purpurie. HELIADE, O. I, 231, cf. 386. Manta cusută de mine Negreșit va fi pe el. NEGRUZZI, S. II, 77. La pieptu-i manta neagră în falduri și-o adună. EMINESCU, O. I, 92. Blonde visuri înstelate, Voluptoasă poezie, Le-am purtat orgolioase Ca pe-o mantă purpurie. PETICĂ, O. 39. ♦ (în contexte figurate) Duhul răzbunărei cu manta-i sîngerată Dă semnul biruinței și calea ne-arată. ALEXANDRESCU, O. I, 83. ◊ F i g. A nopții neagră mantă peste dealuri se lățește. id. ib. 73. Noaptea sprincenată a sa mantă azvîrlise. I. NEGRUZZI, S. I, 148. Ne surprinserăm șoptind sub neagra mantă de-ntuneric. PETICĂ, O. 73. – Pl.: mante. – Din fr. mante.

MANTÁ, mantale, s. f. 1. Haină lungă, groasă sau impermeabilă care apără de frig, de ploaie etc.; spec. palton de uniformă militară. ◊ Expr. Manta de vreme rea = om pe care nu-l bagi în seamă decât atunci când ai nevoie de el. A-și întoarce mantaua după vânt = a-și schimba atitudinea după împrejurări. A-și găsi mantaua (cu cineva) = a o păți (cu cineva), a avea necazuri (cu cineva). ♦ (Înv.) Mantie. 2. Înveliș care servește pentru a proteja o piesă sau un sistem tehnic. 3. (La gasteropode) Răsfrângere a tegumentului care căptușește cochilia; palium. – Cf. pol., ucr. manta.

MANTÁ, mantale, s. f. 1. Haină lungă, groasă sau impermeabilă care apără de frig, de ploaie etc.; spec. palton de uniformă militară. ◊ Expr. Manta de vreme rea = om pe care nu-l bagi în seamă decât atunci când ai nevoie de el. A-și întoarce mantaua după vânt = a-și schimba atitudinea după împrejurări. A-și găsi mantaua (cu cineva) = a o păți (cu cineva), a avea necazuri (cu cineva). ♦ (Înv.) Mantie. 2. Înveliș care servește pentru a proteja o piesă sau un sistem tehnic. 3. (La gasteropode) Răsfrângere a tegumentului care căptușește cochilia; palium. – Cf. pol., ucr. manta.

manta sf [At: M. COSTIN, ap. LET. I, 265/20 / V: (reg) ~uă, măntauă, mânta / Pl: ~le, (pop) ~tăli, măntăli, ~tăi, mântăi / E: pn manta, ucr манта] 1 Haină lungă și largă de postav gros, purtată peste îmbrăcămintea obișnuită. 2 (Spc) Palton de uniformă militară. 3 (Pfm; îs) ~ de vreme reci (sau, rar, ~ rea) Persoană care este băgată în seamă numai când e nevoie de ea. 4 (Pop; îe) A-și întoarce ~ua după vânt A se adapta cu abilitate împrejurărilor. 5 (Pop; îlv) A pune (cuiva) o ~ A înșela pe cineva. 6 (Reg; îe) A-și găsi ~ua (cu cineva) A o păți cu cineva Si: a-și găsi beleaua. 7 (Pfm; îe) A(-și) feșteli ~ua A se face de râs printr-o faptă reprobabilă Si: (pop) a feșteli iacaua. 8 (Îs) ~ de ploaie Impermeabil. 9 (Înv) Mantie. 10 Element care servește pentru a îmbrăca, a proteja etc. o piesă sau un sistem tehnic.

MANTÁ, mantale, s. f. 1. Haină lungă dintr-o țesătură groasă sau impermeabilizată, făcînd parte mai ales din uniforma militarilor și care se poartă peste alte haine contra frigului sau a ploii. Jandarmul își ridica gulerul mantalei. CAMILAR, N. I 90. Vedeți, domnule sublocotenent, dacă aruncam mantaua de cauciuc. CAMIL PETRESCU, U. N. 387. Ofițerul... învelit în mantaua de ploaie, controlează cercetător busola. BART, S. M. 16. ◊ Expr. Manta de vreme rea = om care-ți este de folos, dar pe care nu-l bagi în seamă decît atunci cînd ai nevoie de el. A-și întoarce mantaua după vînt = a se acomoda împrejurărilor, a fi oportunist. A-și găsi mantaua (cu cineva) = a-și găsi beleaua, a avea de furcă (cu cineva). Apoi nu mă faceți din cal măgar, că vă veți găsi mantaua cu mine. CREANGĂ, P. 253. ♦ Mantie. Într-o manta de mătase cafenie... privea paturile printr-un lornion. C. PETRESCU, Î. II 32. Făt-Frumos îl ascultă. Se dete jos de pe cal și-și așternu mantaua pe năsip încă fierbinte. EMINESCU, N. 24. Poartă pe spate o manta albă, cu gulerul de blană. BĂLCESCU, O. I 222. 2. Înveliș care servește pentru a proteja sau a căptuși o piesă sau un sistem tehnic. Mantaua tunelului.Pl. și: mantăi (SAHIA, N. 117), măntăi (V. ROM. noiembrie 1953, 155), măntăli.

MANTÁ s.f. 1. Haină lungă care se poartă peste celelalte haine pentru a apăra de frig, de ploaie etc. ♦ Mantă. 2. Îmbrăcăminte de tablă, de material plastic etc. care protejează un sistem tehnic. 3. Membrană care secretă cochilia la moluște; palium (3). [< fr. manteau].

MANTÁ s. f. 1. haină lungă care se poartă peste celelalte haine. 2. (constr.) partea superioară a cintrului pe care se reazemă bolta în timpul execuției. 3. înveliș din tablă, material plastic etc. care protejează un sistem tehnic. 4. membrană care secretă cochilia la moluște; palium (3). 5. a doua geosferă a Pământului, sub scoarță. (< fr. manteau)

MANTÁ ~le f. 1) Haină lungă și largă, confecționată din stofă groasă (de obicei, impermeabilă), care se îmbracă deasupra pe vreme rea. ~ de ploaie. ~ soldățească. ◊ A-și găsi ~ua cu cineva a avea mult de lucru cu cineva până a izbuti să facă ceva. A feșteli ~ua cuiva a strica reputația cuiva. A-și întoarce ~ua după vânt a-și schimba părerea, atitudinea după împrejurări. 2) înv. Haină lungă și largă, fără mâneci, care se purta peste altă îmbrăcăminte; mantie. 3) Înveliș protector al unei piese sau al unui sistem tehnic. [Art. mantaua; G.-D. mantalei] /cf. pol., ucr. manta

mantà (mantă) f. 1. haină largă și lungă ce se pune deasupra celorlalte; a pune cuiva mantaua, a-l păcăli; 2. (poetic) acoperemânt: a nopții neagră mantă peste dealuri se lățește BOL.; 3. fig. pricină de ceartă, belea: vă veți găsi mantaua cu mine CR. [Pol. MANTA; V. mantie].

mantá f., pl. ale, fals ăĭ (rut. mantá, pol. manta, mantelă femeĭască, mantel, manta; rus. sîrb. mántija, vsl. manŭtija, germ. mantel, ngr. manti, manta; it. manto, mantello, mantiglia, pv. manta, mantell, fr. mante, manteau, mantille, sp. pg. manto, manta, sp. mantilla, pg. mantilha, d. mlat. mantum, mantellus, cl. mantélum, șervet, văl, mantéle, prosop [de orig. gal. orĭ sp.], de unde vine și ngr. mantili, basma). O haĭnă care se poartă pe deasupra tuturor celor-lalte cînd e frig saŭ ploŭă. (O poartă de ordinar soldațiĭ și ofițeriĭ și țăraniĭ maĭ bogațĭ, ĭar civiliĭ poartă palton, și țăraniĭ ceĭ-lalțĭ suman. Ĭa are înapoĭ la șale o gaĭcă, care o ține strînsă și încrețită). A-țĭ găsi mantaŭa, a-țĭ căpăta beleaŭa (după întîmplarea unuĭa care găsise o manta, și altu pretindea să-ĭ dea și luĭ o bucată din ĭa). Manta de vreme rea, persoană care sufere în locu tăŭ cînd e nevoĭe. V. chepeneag.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

mantá s. f., art. mantáua, g.-d. art. mantálei; pl. mantále, art. mantálele

mantá s. f., art. mantáua, g.-d. art. mantálei; pl. mantále

mantá s. f., pl. mantale (mantăi)


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

MANTÁ s. 1. (Transilv. și Ban.) căpeneag. (O manta țărănească.) 2. v. impermeabil. 3. (ANAT.) palium. (Manta la moluște.)

MANTA s. 1. (Transilv. și Ban.) căpeneag. (O ~ țărănească.) 2. balon, balonzaid, fîș, fulgarin, impermeabil, trenci.


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

mantá (mantále), s. f. – Mantie, mai ales pentru militari. Fr. manteau, printr-un intermediar puțin sigur, poate oriental, cf. ngr. μαντί (direct, precum carreaucara, după Tiktin, e îndoielnic, deoarece cunoaștem și mai puțin drumul parcurs de car(e)a; din pol. manta „mantilă” după Cihac, II, 168 e dificil semantic și fonetic; rut. mantá, adus de Scriban, ar putea proveni din rom.). E dubletul lui mantă, s. f. (mantou), din fr. mante, al lui mantel, s. n. (mantie de damă), din it. mantello, înv.; al lui mantou, s. n. (palton de damă), direct din fr. manteau; al lui mantilă, s. f. (înv., mantou; șal), din sp., prin intermediul fr. mantille; și al lui mantie, s. f. (mantou), din sl. manŭtija, sb., rus. mantija (Cihac, II, 186: Vasmer, Gr., 95; Conev 108). Toate aceste cuvinte duc la lat. med. mantum, ngr. μαντίον, cf. REW 5326. Mantană, s. f. (fustă, jupon), cuvînt folosit de Ollănescu-Ascanio și ignorat de toate dicționarele, pare să aparțină aceleiași familii.

Intrare: manta
manta1 (pl. -e) substantiv feminin
substantiv feminin (F149)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • manta
  • mantaua
plural
  • mantale
  • mantalele
genitiv-dativ singular
  • mantale
  • mantalei
plural
  • mantale
  • mantalelor
vocativ singular
plural
manta2 (pl. -i) substantiv feminin
substantiv feminin (F160)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • manta
  • mantaua
plural
  • mantăi
  • mantăile
genitiv-dativ singular
  • mantăi
  • mantăii
plural
  • mantăi
  • mantăilor
vocativ singular
plural

manta

  • 1. Haină lungă, groasă sau impermeabilă care apără de frig, de ploaie etc.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN diminutive: măntăluță
    • 1.1. prin specializare Palton de uniformă militară.
      surse: DEX '09 DLRLC attach_file 3 exemple
      exemple
      • Jandarmul își ridica gulerul mantalei. CAMILAR, N. I 90.
        surse: DLRLC
      • Vedeți, domnule sublocotenent, dacă aruncam mantaua de cauciuc. CAMIL PETRESCU, U. N. 387.
        surse: DLRLC
      • Ofițerul... învelit în mantaua de ploaie, controlează cercetător busola. BART, S. M. 16.
        surse: DLRLC
    • 1.2. expresie Manta de vreme rea = om pe care nu-l bagi în seamă decât atunci când ai nevoie de el.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • 1.3. expresie A-și întoarce mantaua după vânt = a-și schimba atitudinea după împrejurări.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • 1.4. expresie A-și găsi mantaua (cu cineva) = a o păți (cu cineva), a avea necazuri (cu cineva).
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: păți attach_file un exemplu
      exemple
      • Apoi nu mă faceți din cal măgar, că vă veți găsi mantaua cu mine. CREANGĂ, P. 253.
        surse: DLRLC
    • surse: DN
    • surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC attach_file 3 exemple
      exemple
      • Într-o manta de mătase cafenie... privea paturile printr-un lornion. C. PETRESCU, Î. II 32.
        surse: DLRLC
      • Făt-Frumos îl ascultă. Se dete jos de pe cal și-și așternu mantaua pe năsip încă fierbinte. EMINESCU, N. 24.
        surse: DLRLC
      • Poartă pe spate o manta albă, cu gulerul de blană. BĂLCESCU, O. I 222.
        surse: DLRLC
  • 2. construcții Partea superioară a cintrului pe care se reazemă bolta în timpul execuției.
    surse: MDN '00
  • 3. Înveliș care servește pentru a proteja o piesă sau un sistem tehnic.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN attach_file un exemplu
    exemple
    • Mantaua tunelului.
      surse: DLRLC
  • 4. (La gasteropode) Răsfrângere a tegumentului care căptușește cochilia.
    surse: DEX '09 DEX '98 DN sinonime: pallium
  • 5. A doua geosferă a Pământului, sub scoarță.
    surse: MDN '00
  • comentariu Plural și: măntăi, măntăli.
    surse: DLRLC

etimologie: