suflare sf [At: CORESI, EV. 374 / Pl: ~lări / E: sufla] 1 Acționare (puternică) a vântului care determină deplasarea maselor de aer în atmosferă într-o sau dintr-o direcție determinată Vz: batere, bătaie, trecere, (reg) vânturare. 2 Deplasare a curenților de aer, a aburilor etc. din atmosferă într-o sau dintr-o direcție determinată Si: suflu (2) Vz: adiere, boare, pală¹, reveneală, scutur¹, undă, zăliște. 3 (Rar) (Producere, cu ajutorul unui instrument, a unui) curent de aer (sub presiune). 4 (Îvp) Respirație. 5 (Pex) Viață (11). 6-7 (Îljv; d. ființe) Fără (de) ~ sau cu ~ tăiată (sau, rar, stinsă) (Care este) cu respirația oprită brusc și temporar (ca urmare a unei emoții foarte puternice, a unui efort fizic deosebit etc.). 8-9 (Pex; îal) (Într-un mod) plin de teamă. 10-11 (Pex; îal) (Într-un mod) plin de uimire. 12 (Îal; d. ființe; șîf fără de ~ sau (rar) fără ~lări) Mort. 13 (Îal; d. materie) Inert. 14 (Rar; îla; d. ființe) Cu ~ Viu. 15 (Îlav) Dintr-o (sau într-o) ~ Foarte repede. 16 (Îal) Continuu (1). 17 (Îal) A-și da ~a (de pe urmă) (sau ultima ~) A muri¹. 18 (Îe) A (i se) tăia (cuiva) ~a A respira foarte greu (din cauza unui efort mare, a unei emoții puternice etc.). 19 (Mai ales lsg; csc) Tot ceea ce are viață (și se mișcă) Si: ființă (18), suflet (68), vietate, viețuitoare, (înv) zidire, ziditură. 20 (Pex) Omenire. 21 Lume. 22-23 Suflu (9-10). 24 (Ccr) Aer expirat Si: (îvp) suflet (3). 25 (Pgn) Expirație (6). 26 (În descântece) Suflu (10) care are rolul de a îndepărta un rău, pentru a desface o vrajă. 27 (Pex) Descântec (1). 28 (Îvr) Accent (4). 29 (Înv; fig; în religia creșină) Influență spirituală Si: (înv) suflat¹ (7). 30 (Înv; fig; în religia creșină) Forța divină care animă, care inspiră, care creează Si: (înv) suflat¹ (8). 31 (Rar; fig) Influență. 32 Expirare forțată pe nări pentru a curăța nasul de mucozitate sau de secreții apoase (la plâns). 33-34 (Înv; asr) Suflat ¹ (9-10). 35 Operație de a introduce, cu gura, printr-o țeavă, o cantitate de aer într-o masă de sticlă topită pentru a o dilata și a-i da o anumită formă, pentru fabricarea a diferite obiecte Si: (rar) suflat¹ (11). 36 Acoperire (în scop decorativ) a unor metale cu un strat subțire de aur sau de argint Si: poleire, poleit¹, (rar) suflat¹ (12) Vz: argintare, aurire. 37 (Teh) Operație de curățire, de netezire sau de finisare a suprafeței pieselor metalice prin proiectarea sub presiune cu alice de metal, cu particule nemetalice sau cu lichide Si: sablare, sablaj. 38 (Teh) Operație de curățire sau de uscare a unor piese, subansamble, conducte etc. cu ajutorul unui jet de gaz sub presiune.

SUFLARE, suflări, s. f. Acțiunea de a sufla și rezultatul ei. 1. Faptul de a respira; (concretizat) aerul respirat (v. respirație, răsuflare); p. ext. faptul de a trăi, viață. Și caldă-ți simt suflarea pe-obrazul rece-al meu. COȘBUC, P. I 259. Suflarea îi devenea din ce în ce mai fierbinte. VLAHUȚĂ, O. A. I 101. Ori pe ce se oprea suflarea lui, se punea promoroaca mai groasă de-o palmă. CREANGĂ, P. 240. A ei gură-i descleștată de-a suflării sale foc. EMINESCU, O. I 79. ◊ Loc. adv. Într-o suflare = într-o clipă, repede, pe nerăsuflate. M-avîntam nepăsător străbătînd într-o suflare, țară lungă, mare, lată. EFTIMIU, Î. 35. ◊ Expr. Fără (de) suflare = fără viață, mort; (prin exagerare) cu respirația oprită (ca urmare a unei stări fizice sau psihice neobișnuite). O mulțime de oameni și de sălbăticiuni zac fără de suflare în pădurea lui. CREANGĂ, P. 217. În genunchi, fără suflare... Așteptam dorit răspunsul. CONACHI, P. 100. Gînganie fără suflare, Umblă făr-astîmpărare, N-are duh, nici nu viază, Toată lumea îndreptează (Ceasornicul). GOROVEI, C. 68. A-și da suflarea (de pe urmă) = a muri. (Fig.) Șipul cu rachiu își dăduse și el suflarea sa cea mai de pe urmă. HOGAȘ, M. N. 181. ♦ Respirație la temperatură scăzută, devenită vizibilă datorită condensării picăturilor de apă pe care le conține. Uh! ce frig... îmi văd suflarea – și căciula cea de oaie Pe urechi am tras-o zdravăn. EMINESCU, O. I 46. 2. (De obicei cu sens colectiv) Ființă, viețuitoare. Erau singuri, nici o altă suflare omenească nu se simțea în solemna tăcere a pustiului. BART, E. 167. Nici o suflare de om nu mai era în curte afară de noi și de Aliuță. GANE, N. I 163. Toată suflarea e adormită. La un singur geam se mai vede lumină. VLAHUȚĂ, O. A. 139. 3. Operație prin care se fabrică obiecte de sticlă suflîndu-se aer (cu gura sau cu o mașină) într-o mică cantitate de sticlă topită (formată apoi în matrițe). 4. Poleire (cu aur, cu argint). 5. Deplasare a aerului, adiere de vînt. Fînețele pletoase se legănau grele, pline de apă, la suflările obosite ale vîntului. SADOVEANU, O. I 151. O puternică suflare de vînt trecătoare și iute... se stinse tînguios și jalnic. HOGAȘ, M. N. 175. Eu aștept cu nepăsare a furtunelor suflare. ALECSANDRI, P. I 144. Suflările cele calde ale vîntului de primăvară erau atît de line, încît abia frunzele plopului se clătinau alene. FILIMON, C. 95.

SUFLARE ~ări f. 1) v. A SUFLA. 2) v. A RĂSUFLA. ◊ A-și reține ~area a întrerupe respirația. A i se tăia cuiva ~area a i se opri cuiva respirația (de spaimă, de mirare etc.). Fără (de) ~ mort. A-și da ~area (de pe urmă) a muri. Într-o ~ foarte repede. 3) poet. Tot ce suflă, respiră (fiind viu); ceea ce are viață; viețuitoare; vietate; ființă. ◊ Nici (o) ~ de om nimeni. [Sil. su-fla-] /v. a sufla

suflare f. 1. acțiunea de a sufla: suflarea vântului; 2. respirațiune: mi s’a tăiat suflarea; 3. vieață, suflet: până la ultima suflare; 4. ființa vie: toată suflarea s’a pus în mișcare CR.; 5. popor: toată suflarea românească.

sufláre f., pl. ărĭ. Acțiunea de a sufla: suflarea vîntuluĭ (V. vĭeliște). Răsuflare, respirațiune: i s’a tăĭat suflarea de frică. Pînă la ultima suflare, pînă în ultimu moment al viețiĭ, pînă cînd țĭ-aĭ dat sufletu. Într’o suflare, într’un suflet, grabnic: a alerga într’o suflare. Pin ext. Toată suflarea, orĭ-ce ființă, orĭ-ce vietate, orĭ-ce om: toată suflarea să laude pe Domnu (Psalmiĭ), toată suflarea românească (toțĭ Româniĭ).

suflare (desp. su-fla-) s. f., g.-d. art. suflării; pl. suflări

suflare (su-fla-) s. f., g.-d. art. suflării; pl. suflări

suflare s. f. (sil. -fla-), g.-d. art. suflării; (respirații, procedee tehnice, adieri) pl. suflări

SUFLARE s. I. 1. v. respirație. 2. suflu. (Dintr-o ~ a făcut să zboare hârtia de pe masă.) 3. tragere. (~ nasului.) 4. v. bătaie. 5. adiere, boare, pală, suflu, undă, (rar) scutur, (Olt.) reveneală. (Nu se simțea nici o ~ de vânt.) II. 1. v. poleire. 2. (TEHN.) sablaj, sablare, sablat. (~ unei piese metalice.)

SUFLARE s. v. animal, creatură, dobitoc, făptură, ființă, lighioană, lume, necuvântător, vietate, viețuitoare.

SUFLARE s. I. 1. răsuflare, respirație, (rar) respir, respirare, suflu, (pop.) răsuflet, răsuflu, (înv. și reg.) suflet, (înv.) duh, răsuflătură, spirit. (Abia își mai trage ~.) 2. suflu. (Dintr-o ~ a făcut să zboare hîrtia de pe masă.) 3. tragere. (~ nasului.) 4. bătaie, suflu, (înv. și pop.) suflat, (reg.) zăliște. (Stă în ~ vîntului.) 5. adiere, boare, pală, suflu, undă, (rar) scutur, (Olt.) reveneală. (Nu se simțea nici o ~ de vînt.) II. 1. poleire, poleit, (pop.) spoire, spoit. (~ unui obiect cu aur.) 2. (TEHN.) sablaj, sablare, sablat. (~ unei piese metalice.)

suflare s. v. ANIMAL. CREATURĂ. DOBITOC. FĂPTURĂ. FIINȚĂ. LIGHIOANĂ. LUME. NECUVÎNTĂTOR. VIETATE. VIEȚUITOARE.