USCA, usuc, vb. I. 1. Tranz. și refl. A scoate sau a-și pierde umiditatea printr-un procedeu mecanic, prin expunere la soare, la vânt, la foc etc.; a (se) zbici, a (se) zvânta. ◊ Expr. (Refl.) A i se usca gura (sau gâtul) ori a se usca de sete = a avea o senzație puternică de sete. (Absol.) Bea de usucă = bea foarte mult. ♦ Refl. (Despre ochi) A înceta să mai plângă; (despre lacrimi) a înceta să mai curgă. 2. Tranz. A deshidrata legume, fructe, pește pentru a le putea conserva. 3. Refl. și tranz. A-și pierde sau a face să-și piardă vlaga, a slăbi sau a face să devină slab, palid; p. ext. a (se) chinui, a (se) consuma. ♦ Refl. (Despre organe sau părți ale corpului) A se atrofia. 4. Refl. (Despre plante, frunze, flori) A-și pierde seva; a se veșteji, a se ofili. 5. Tranz. Fig. (Fam.) A face pe cineva să cheltuiască mult; a ruina, a sărăci. 6. Refl. Fig. (Fam.) A suferi lipsuri, privațiuni, a duce o viață grea. – Lat. exsucare.

usca [At: CORESI, EV. 198 / Pzi: usuc, (reg) usc, usâc, 2 usuci, (reg) uști, ușchi, uschi (P și: bisilabic), ușuci, usâci, 3 usucă, (reg) uscă, ușcă, usăcă, 4 uscăm, (reg) ușcăm, usucăm, 5 uscați, (reg) ușcați, usucați, 6 usucă, (reg) uscă, ușcă / E: ml *exsucare] 1 vtr A scoate total sau parțial umezeala dintr-un obiect pe cale naturală (prin evaporare) sau artificială (printr-un procedeu tehnic) Si: a zbici, a zvânta, (reg) a ojiji. 2 vr (Îe) A se ~ de sete A avea o senzație puternică de sete. 3 vr A-și pierde prin evaporare lichidul aflat la suprafață. 4 vr (Îe) A i se ~ gura (sau gâtul) A avea o puternică senzație de sete. 5 vr (D. umflături cu caracter purulent, iritații cutanate) A pierde lichidul care produce inflamația. 6 vt (C. i. ochii, obrajii, pielea corpului) A freca (ușor) pentru a elimina de pe suprafață lichidul care o umezește. 7 vtrf (D. ochi; adesea îcn) A înceta să mai lăcrimeze. 8 vr (D. lacrimi; adesea îcn) A înceta să mai curgă. 9 vr (Pop; d. carne) A se deshidrata excesiv prin prăjire. 10 vtr (D. plante și părți ale lor; pex, d. pajiști, păduri etc.) A-și pierde (cu totul) seva Si: a se pârjoli, a se ofili, a se veșteji. 11 vr (Rar; d. pământ) A rămâne lipsit de vegetație (din cauza lipsei de apă). 12 vr (Înv; d. semințe) A-și pierde puterea de germinare. 13 vr (Reg; d. cereale) A se coace prea tare și a se scutura. 14 vtf (C. i. apa unui râu, a unui lac etc.) A face să dispară (prin evaporare) Si: a seca. 15 vt(a) (Îe) Bea de usucă sau usucă pe unde trece Bea foarte mult. 16 vt (C. i. alimente, nutreț etc.) A deshidrata pentru conservare. 17 vr (Fig; adesea urmat de determinările „(de) pe picioare”, „din picioare”) A-și pierde vlaga (din cauza unei boli, a unei suferințe etc.). 18 vr (Pex; fig; adesea urmat de determinările „(de) pe picioare”, „din picioare”) A se chinui (7). 19 vr (D. corpul uman, organe sau părți ale lui) A-și pierde puterea vitală. 20 vr (D. corpul uman, organe sau părți ale lui) A se atrofia (1). 21 vr (Fig; d. inimă, suflet) A-și pierde sensibilitatea, căldura. 22 vt (Fig) A face să nu mai existe Si: a distruge (1), a nimici, a prăpădi. 23 vt (Îe) A ~ (pe cineva) în bătaie (sau în bătăi) A bate pe cineva foarte tare Si: bătaie. 24 vt (Îe) L-a bătut de la ~t la mațe Se spune despre cineva care a fost bătut foarte tare. 25 vt (Fam; fig) A face pe cineva să cheltuiască mult Si: a ruina, a sărăci. 26 vt (Fam) A aduce cuiva nenoroc la jocul de cărți. 27 vt (Fam) A face pe cineva să piardă mulți bani, șezându-i alături. 28 vr (Fam; fig) A suferi lipsuri, privațiuni. 29 vr (Fam; fig) A duce o viață grea. 30 vr (Înv; îe) A se ~ de foame A avea o puternică senzație de foame Si: a flămânzi (2). 31 vt (Îe) A ~ zilele (cuiva) A face (cuiva) viața grea.

USCA, usuc, vb. I. 1. Tranz. și refl. A scoate sau a-și pierde umiditatea printr-un procedeu mecanic, prin expunere la soare, la vânt, la foc etc.; a (se) zbici, a (se) zvânta. ♦ Expr. (Refl.) A i se usca gura (sau gâtul) ori a se usca de sete = a avea o senzație puternică de sete. (Absol.) Bea de usucă = bea foarte mult. ♦ Refl. (Despre ochi) A înceta să mai plângă; (despre lacrimi) a înceta să mai curgă. 2. Tranz. A deshidrata legume, fructe, pește pentru a le putea conserva. 3. Refl. și tranz. A-și pierde sau a face să-și piardă vlaga, a slăbi sau a face să devină slab, palid; p. ext. a (se) chinui, a (se) consuma. ♦ Refl. (Despre organe sau părți ale corpului) A se atrofia. 4. Refl. (Despre plante, frunze, flori) A-și pierde seva; a se veșteji, a se ofili. 5. Tranz. Fig. (Fam.) A stoarce pe cineva de bani; a ruina, a sărăci. 6. Refl. Fig. (Fam.) A suferi lipsuri, privațiuni, a duce o viață grea. – Lat. exsucare.

USCA, usuc, vb. I. 1. Tranz. A scoate umezeala din sau de pe ceva (printr-un procedeu mecanic sau prin expunere la soare, la vînt, la foc etc.); a zbici, a zvînta. Să nu răcești... Să-ți uscăm hainele. DELAVRANCEA, O. II 351. Pe piscul Grohotișului, un cioban deșteptat de furtună își atîța iar focul, ca să-și usuce opincile. RUSSO, O. 114. Seceră orz de prînzare Și-l usucă-ntr-o căldare. ALECSANDRI, P. P. 353. ◊ Refl. Oaspeții s-au dat lîngă vatră să se usuce. SADOVEANU, O. VIII 255. Ne-am întins la soare să ne uscăm. GALACTION, O. I 62. Ședeam afară la soare cu pielea goală pînă se usca cenușa pe noi. CREANGĂ, A. 28. El intră într-o cafenea de alături, ca să se usuce. EMINESCU, N. 35. (Expr.) A se usca (sau a i se usca cuiva) gura (sau gîtul) de sete, se spune cînd cineva are o senzație puternică de sete, de căldură etc. Striga în gura mare că se usucă de sete. CREANGĂ, P. 242. ◊ Intranz. (În expr.) Bea de usucă = bea foarte mult. (Rar, într-o construcție tranzitivă) Vinul bun, ocaua mică, Beau voinicii de-l usucă. TEODORESCU, P. P. 331. ♦ Refl. (Despre ochi) A înceta să mai verse lacrimi; (despre lacrimi) a înceta să mai curgă. Noapte-n codri mă apucă, Copacilor sînt nălucă, Ochi-mi nu se mai usucă. ALECSANDRI, P. P. 277. ◊ Tranz. Ochii din lacrămi nu și-i mai uscară. ISPIRESCU, L. 162. Mireasa nu mai usca ochii, într-una plîngea. ȘEZ. II 112. 2. Tranz. A deshidrata legume, fructe, carne, pește etc. (pentru a le putea conserva mai multă vreme). 3. Refl. (Despre plante, p. ext. despre locul unde cresc) A-și pierde seva; a se veșteji, a se ofili. Pe unde trece ea, fața pămîntului se usucă. EMINESCU, N. 7. Vara trece, iarna vine, Și tu, codre, te-ai uscat! ALECSANDRI, P. A. 56. Iarba se usucă pe unde călcăm. RUSSO, O. 38. ◊ Fig. Să mă primblu... să mă mai răcoresc, că m-am uscat aici în provinție. ALECSANDRI, T. 197. 4. Refl. (Despre ființe) A-și pierde vlaga, a slăbi peste măsură (ca urmare a unei stări fizice sau psihice chinuitoare). De ce, cînd o văd, mă usuc? SADOVEANU, O. I 290. Moartea... se uscase de se făcuse cîrlig. ISPIRESCU, L. 10. Amîndoi într-o durere se uscau de pe picioare. CONACHI, P. 84. ◊ (Determinat prin «de dor») Te usuci de dorul cui știu eu. CREANGĂ, A. 117. Susano... îmi ești drăguță și mă usuc de dorul tău. ALECSANDRI, T. 706. ◊ Tranz. fact. La Sebiș ori în altă parte Mereu același dor de ducă Spre Nu-știu-unde mă usucă, Mă chinuie mereu, mă arde. BENIUC, V. 16. Această idee îl usucă pe picioare. ALECSANDRI, S. 8. ♦ (Despre organe sau părți ale corpului) A se atrofia, a se închirci. De ce nu-mi răspunzi? Ți s-a uscat limba? CONTEMPORANUL, VI_II 118. ◊ Tranz. (Atestat în forma usuca) Trecînd un glonț de tun aproape, mi-au usucat un picior ș-am rămas invalid. BUDAI-DELRANU, Ț. 66. (Fig.) Învățătura cărților nu i-a uscat inima, cum se întîmplă adesea. C. PETRESCU, A. R. 23. ◊ Intranz. (Rar) Nu voi, tată, să usuce Al meu suflet tînăr, vesel. EMINESCU, O. I 65. 6. Tranz. fact. Fig. (Rar) A face să cheltuiască mult, a stoarce de bani; a ruina. Nu pre am parale la mine, că... Bucureștiu ista m-o uscat. C. PETRESCU, Î. II 198. – Prez. ind. și: usc (JARNÍK-BÎRSEANU, D. 59). – Variantă; usuca vb. I.

A USCA usuc tranz. A face să se usuce; a seca; a asana. ◊ Bea de usucă face abuz de băuturi alcoolice. /<lat. exsucare

A SE USCA mă usuc intranz. 1) A rămâne fără apă sau umezeală. Pământul se usucă. Rufele s-au uscat. ◊ A i ~ cuiva ochii (sau lacrimile) a nu mai plânge. A i ~ cuiva gura (sau limba, gâtul) a avea o senzație puternică de sete. 2) (despre vegetație) A-și pierde cu totul seva (de secetă, de frig etc.); a pieri. Iarba s-a uscat. 3) (despre ființe) A slăbi tare (din cauza unei suferințe fizice sau morale). ~ de jale. ~ de durere. 4) (despre țesuturi sau organe) A suferi o atrofie; a se degrada fizic; a se atrofia; a seca. /<lat. exsucare

uscà v. 1. a (se) face uscat; 2. fig. a lâncezi: a se usca de dor. [Lat. EXSUCARE (din SUCUS)].

USUCA vb. I. v. usca.

usc, V. usuc 2.

2) usúc (est) și usc (vest), a uscá v. tr. (lat. ex-súco, -sucáre, a stoarce, d. sucus, suc; it. asciugare, pv. asugar, fr. essuyer, cat. aixugar, sp. enj-, pg. enx-. Usc s’a format din uscăm. Se conj. usuc, usucĭ, usucă; să usuce saŭ usc, uștĭ, uscă; să uște, ĭar în colo, uscăm ș. a. Cp. cu mănînc). Scot umezeala: soarele și vîntu usucă drumurile. V. refl. Mor (vorbind de plante): copacu s’a uscat. Fig. Mă consum de boală, de întristare, de dor: se usca pe picĭoare săracu! V. sec.

usca (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. usuc, 2 sg. usuci, 3 usucă; conj. prez. 1 sg. să usuc, 3 să usuce; imper. 2 sg. afirm. usucă

usca (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. usuc, 2 sg. usuci, 3 usucă, 1 pl. uscăm; conj. prez. 3 să usuce

usca vb., ind. prez. 1 sg. usuc, 2 sg. usuci, 3 sg. și pl. usucă, 1 pl. uscăm; conj. prez. 3 sg. și pl. usuce

usca (ind. prez. 1 sg. usuc)

usuc (rar) s. n., pl. usucuri

usuc, usuci 2, usucă 3, uscăm 1 pl., uscați 2 pl., usucă 3 pl., usuce 3 conj.

USCA vb. v. atrofia, calici, degenera, ruina, sărăci, scăpăta, seca.

USCA vb. 1. a se zbici, a se zvânta, (înv. și reg.) a se prăji. (Rufele s-au ~.) 2. v. deshidrata. 3. v. ofili. 4. a se împietri, a se întări, a se învârtoșa. (Pâinea veche s-a ~.)

USCA vb. 1. a se zbici, a se zvînta, (înv. și reg.) a se prăji. (Rufele s-au ~.) 2. a deshidrata. (A ~ legume.) 3. a (se) îngălbeni, a (se) ofili, a păli, a (se) trece, a (se) veșteji, (astăzi rar) a tînji, (pop.) a (se) gălbeni, (înv. și reg.) a seca, (reg.) a (se) petrece, a (se) pîhăvi, (prin Mold.) a (se) probăjeni, (prin Mold. și Transilv.) a (se) probozi, (Mold. și Bucov.) a (se) ugili. (O plantă care s-a ~.)

usca vb. v. ATROFIA. CALICI. DEGENERA. RUINA. SĂRĂCI. SCĂPĂTA. SECA.

A usca ≠ a uda, a umezi

A (se) usca ≠ a (se) jilăvi, a (se) umezi

usca (usć, -at), vb. – 1. A (se) zbici, (se) zvînta. – 2. A se răscoace, a se deshidrata. – 3. A se ofili, a se veșteji. – Var. prezent usc. Mr. usîc, (u)suc, uscare, megl. usc, istr. uscu. Lat. *ustĭcāre, de la ustum, cf. lat. ustūra, lat. Ustica „înălțime în țara sabinilor”, calabr. uscare „a arde”. Semantismul nu face dificultăți, deoarece urere însemna atît „a arde” cît și „a usca”. Rezultatul normal, *ustca, a pierdut pe t interconsonantic; usuc este formă modernă, explicată greșit. Der. din lat. *exsūcāre „a usca” (Densusianu, Rom., XXXIII, 288; Meyer, Alb. St., IV, 89; Crețu 379; Pușcariu 1841; REW 3073), sau din tc. husk (Roesler 604) apare ca mai puțin probabilă. – Der. uscăcios (var. uscățiv), adj. (fără umezeală, slab, uscat); uscăciune, s. f. (însușirea de a fi uscat; secetă); uscat, s. n. (acțiunea de a usca; pămînt tare, pămînt); uscător, adj. (care usucă); uscătură, s. f. (mîncare uscată; creangă uscată); uscățele, s. f. pl. (crenuscate, găteje, prăjituri copate în ulei).

usca, usuc v. t. 1. a stoarce (pe cineva) de bani 2. a bea foarte mult

a usca în bătaie expr. a bate rău de tot.

a usca leșia expr. (intl.) a pleca, a fugi, a se ascunde, a-și pierde urma.