2 intrări

21 de definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

MUNCÍRE, munciri, s. f. (Înv. și pop.) Acțiunea de a (se) munci și rezultatul ei; suferință, tortură, chin. – V. munci.

MUNCÍRE, munciri, s. f. (Înv. și pop.) Acțiunea de a (se) munci și rezultatul ei; suferință, tortură, chin. – V. munci.

muncire sf [At: CORESI, EV. 236 / E: munci] (Îvp) Supunere la munci Si: căznire, torturare.

MUNCÍRE s. f. (Învechit și popular) Acțiunea de a munci (2) și rezultatul ei; suferință, tortură, chin. De muncirea lui [a diavolului] să-l slobozești. TEODORESCU, P. P. 385.

MUNCÍ, muncesc, vb. IV. 1. Intranz. A desfășura o activitate, a depune un efort fizic sau intelectual pentru a produce, a crea ceva; a avea o ocupație; a lucra. ♦ Tranz. A efectua munci agricole, a lucra pământul, câmpul. 2. Refl. A-și da osteneală; a se strădui, a se trudi. 3. Tranz. (Înv. și pop.) A supune la cazne, a tortura. 4. Refl. și intranz. (Înv. și pop.) A suporta suferințe fizice sau morale; a se chinui, a pătimi. ♦ Tranz. (Despre sentimente, gânduri etc.) A provoca suferințe (morale sau fizice), a preocupa în mod intens, a consuma. ◊ Expr. (Refl.) A se munci cu gândul = a se frământa. – Din sl. monciti.

MUNCÍ, muncesc, vb. IV. 1. Intranz. A desfășura o activitate, a depune un efort fizic sau intelectual pentru a produce, a crea ceva; a avea o ocupație; a lucra. ♦ Tranz. A efectua munci agricole, a lucra pământul, câmpul. 2. Refl. A-și da osteneală; a se strădui, a se trudi. 3. Tranz. (Înv. și pop.) A supune la cazne, a tortura. 4. Refl. și intranz. (Înv. și pop.) A suporta suferințe fizice sau morale; a se chinui, a pătimi. ♦ Tranz. (Despre sentimente, gânduri etc.) A provoca suferințe (morale sau fizice), a preocupa în mod intens, a consuma. ◊ Expr. (Refl.) A se munci cu gândul = a se frământa. – Din sl. monciti.

munci [At: COD. VOR. 38/25 / V: (Ban) muci / Pzi: ~cesc / E: slv мѪчити (сѧ)] 1 vt (îvp) A supune la munci (1) Si: a tortura, a chinui, a căzni. 2 vt (Pop; îe) A-l ~ (pe cineva) dracul A avea convulsii epileptice. 3 vt (Înv) A pedepsi, a condamna. 4 vt (Fam; rar) A masa1. 5 vt (D. senzații, sentimente, gânduri etc. A provoca cuiva suferințe fizice sau morale Si: a chinui. 6 vt (D. senzații, sentimente, gânduri etc.) A preocupa în mod intens pe cineva Si: a consuma. 7 vr (Îe) A se ~ cu gândul A se gândi intens și cu neliniște la ceva Si: a se frământa. 8 vir (Îvp) A îndura chinuri fizice sau morale Si: a pătimi, a suferi. 9 vr A depune eforturi Si: a se strădui, a se trudi. 10 vr (Îvr) A se lupta. 11 vr (Reg) A se screme. 12 vi A desfășura o activitate fizică sau intelectuală Si: a lucra. 13 (Îlav) Pe nemuncite Fără muncă. 14 vt (C. i. o persoană) A istovi. 15 vt (C. i. o persoană) A da de lucru. 16 vt (Îvr) A potoli. 17 vt A efectua lucrări agricole.

MUNCÍ, muncesc, vb. IV. 1. Intranz. A depune un efort fizic și intelectual pentru a produce, a crea, a pregăti sau a prelucra ceva; a face o muncă, a depune o activitate; a lucra. Muncește el, că de muncit nu-i rușine, ș-ascultă, și-i supus, și-și face ochii în patru cînd îi spune cineva ceva. VLAHUȚĂ, O. A. II 10. S-a statornicit în satul aceala pentru totdeauna, trăgîndu-se la casa lui și muncind ca pentru dînsul. CREANGĂ, P. 139. Nu-mi trimite-atîta dor Pe gurile tuturor, Că n-am vreme să-l doresc: Ziua lucru și muncesc, Noaptea voi să odihnesc. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 117. ◊ Cei ce muncesc = oamenii muncii. ♦ Tranz. (Cu privire la pămînt, cîmp, ogor) A lucra, a efectua munci agricole. Învăța poporimea cum să-și muncească cîmpurile mai cu folos. ISPIRESCU, U. 73. ♦ Tranz. (Cu privire la obiecte concrete sau la creații ale spiritului) A prelucra, a modifica; a meșteri, a meșteșugi. Sînt și meșteri care dintr-o coasă rea fac una bună... o muncesc în fel și chip. PAMFILE, A. R. 129. 2. Tranz. A supune la cazne, la tortură; a provoca suferințe morale, a chinui, a necăji, a supăra. Pintea, fraged copilandru, La ciobani intrase slugă, Și-l muncea într-una gîndul Cum ar face el să fugă. IOSIF, P. 70. Puse de tăie... pe alți mulți boieri, muncindu-i, mai întîi, spre a le afla toate avuțiile. ODOBESCU, S. I 425. Mă muncește dorul cînd îmi aduc aminte De vremile trecute. ALECSANDRI, P. I 240. ◊ Absol. Desperarea ucide, această simțire muncește. EMINESCU, N. 73. 3. Refl. A suporta suferințe fizice, a se chinui, a îndura, a suferi. A dat poroncă pin toată cetatea lui să-i vie doftorii în clipă să facă ceva, ca să nu i se muncească copila. SBIERA, P. 301. Așa se munci biata noră, pînă după miezul nopții; dar, despre ziuă, somnul o doborî. CREANGĂ, P. 6. Că de-ai ști tu cum trăiesc, Cum trăiesc, cum mă muncesc, Ți-ai încleșta mînele Și ți-ai plînge zilele. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 318. ♦ (Cu sens atenuat) A se strădui, a se sili, a se frămînta, a se osteni, a se obosi. Un cocostîrc stătea cu capul ridicat, muncindu-se să înghită ceva care-i umfla gîtul subțire. DUMITRIU, V. E. 120. Se muncea Simina să-și aduc-aminte Cînd s-a prins la ceartă. COȘBUC, P. I 246. Asta nu poate s-o facă, oricît s-ar munci. ȘEZ. IV 170. ◊ Expr. A se munci cu gîndul (mai rar cu gîndurile) = a fi chinuit, preocupat de un gînd. Și-și duse mîna la gură, scoborîndu-și ochii în jos, muncindu-se cu gîndul să afle ce-i de făcut. MIRONESCU, S. A. 33. 4. Tranz. (Rar) A cîștiga ceva cu osteneală, cu muncă. Banii mei, munciți de mine. DELANVRANCEA, O. II 365.

A SE MUNCÍ mă ~ésc intranz. 1) A depune multă muncă; a se strădui din răsputeri; a se osteni; a se trudi; a se căzni; a se chinui; a se obosi. 2) înv. pop. A se supune unui chin; a se canoni; a se chinui; a se căzni. /<sl. monțiti

A MUNCÍ ~ésc 1. intranz. 1) A depune muncă pentru a obține un rezultat util; a lucra. 2) A exercita o activitate profesională, o meserie; a lucra. 2. tranz. 1) înv. pop. (ființe) A supune la chinuri (fizice sau morale); a chinui; a căzni. 2) (pământul, câmpul) A supune unor munci agricole (pentru a ameliora); a lucra. 3) fig. (despre idei, sentimente etc.) A preocupa în mod constant, provocând suferințe (morale sau fizice); a chinui; a tiraniza; a tortura. /<sl. monțiti

MUNCI vb. (Mold., ȚR) A desfășura o activitate, a lucra. A: Cela ce au muncit acolia ... să-și piiardă toată usteneala. PRAV. B: Să n-aibă treabă cu dînsele cela ce au muncit acolea. ÎNDREPTAREA LEGII. Etimologie: sl. mǫčiti(sę). Vezi si muncă.

muncì v. 1. a chinui: o presimțire dureroasă ’mi muncește sufletul AL.; 2. a lucra din greu, a lucra din răsputeri. [Asociațiune de idei analogă cu cea din sinonimul agonisi].

muncésc v. tr. (vsl. mončiti, sîrb. mučiti, rus. múčitĭ). Chinuĭesc, torturez: conștiința necurată îl muncea. V. intr. Lucrez, îmĭ cîștig pînea, execut o lucrare: țăraniĭ muncesc la cîmp. V. refl. Îmĭ daŭ osteneală, mă chinuĭesc: m’am muncit treĭ zile pîn’am dres mașina. Mă muncesc cu gîndu, mă tot gîndesc la ceva ca să mă hotărăsc, ca să aflu.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

!muncire (înv., pop.) s. f., g.-d. art. muncirii; pl. munciri

muncíre s. f., g.-d. art. muncírii; pl. muncíri

munci (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. muncesc, imperf. 3 sg. muncea; conj. prez. 3 muncească

muncí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. muncésc, imperf. 3 sg. munceá; conj. prez. 3 sg. și pl. munceáscă

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

MUNCÍ vb. 1. a lucra, (pop. și fam.) a meșteri. (A ~ la o instalație,) 2. v. activa. 3. v. strădui. 4. a se obosi, a se osteni, a se trudi, (înv. și pop.) a se nevoi, (fig.) a asuda. (Nu te mai ~ atâta pentru...) 5. v. tortura. 6. v. chinui.

MUNCÍ vb. v. căuta, căzni, încerca, pătimi, screme, sili, strădui, suferi.

munci vb. v. CĂUTA. CĂZNI. ÎNCERCA. PĂTIMI. SCREME. SILI. STRĂDUI. SUFERI.

MUNCI vb. 1. a lucra, (pop. și fam.) a meșteri. (A ~ la o instalație.) 2. a activa, a lucra. (~ în cercetare.) 3. a se canoni, a se căzni, a se chinui, a se forța, a se frămînta, a se necăji, a se osteni, a se sforța, a se sili, a se strădui, a se trudi, a se zbate, a se zbuciuma, (înv. și pop.) a (se) nevoi, (pop.) a se sîrgui, (reg.) a se verpeli, (Mold.) a se strădănui, (înv.) a se învălui, a năsli, a se osîrdnici, a se osîrdui, a se volnici, (fig.) a se sfărîma. (Se ~ să rezolve problema.) 4. a se obosi, a se osteni, a se trudi, (înv. și pop.) a se nevoi, (fig.) a asuda. (Nu te mai ~ atîta pentru...) 5. a canoni, a căzni, a chinui, a schingiui, a tortura, a trudi, (înv. și reg.) a pedepsi, (reg.) a negăti, a strînge, (înv.) a străstui. (L-au ~ pentru a-și mărturisi crima.) 6. a chinui, a consuma, a frămînta, (fig.) a apăsa, a măcina, a mușca, a roade. (Îl ~ o dragoste neîmpărtășită.)

A munci ≠ a (se) odihni, a trândăvi, a trântori

Dicționare de argou

Explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

a munci ca un bou / ca un cal / ca un rob / ca un sclav (pe plantație) expr. a munci până la epuizare; a trudi, a osteni muncind.

Intrare: muncire
substantiv feminin (F107)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • muncire
  • muncirea
plural
  • munciri
  • muncirile
genitiv-dativ singular
  • munciri
  • muncirii
plural
  • munciri
  • muncirilor
vocativ singular
plural
Intrare: munci
verb (VT406)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • munci
  • muncire
  • muncit
  • muncitu‑
  • muncind
  • muncindu‑
singular plural
  • muncește
  • munciți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • muncesc
(să)
  • muncesc
  • munceam
  • muncii
  • muncisem
a II-a (tu)
  • muncești
(să)
  • muncești
  • munceai
  • munciși
  • munciseși
a III-a (el, ea)
  • muncește
(să)
  • muncească
  • muncea
  • munci
  • muncise
plural I (noi)
  • muncim
(să)
  • muncim
  • munceam
  • muncirăm
  • munciserăm
  • muncisem
a II-a (voi)
  • munciți
(să)
  • munciți
  • munceați
  • muncirăți
  • munciserăți
  • munciseți
a III-a (ei, ele)
  • muncesc
(să)
  • muncească
  • munceau
  • munci
  • munciseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

muncire, muncirisubstantiv feminin

etimologie:
  • vezi munci DEX '98 DEX '09

munci, muncescverb

  • 1. intranzitiv A desfășura o activitate, a depune un efort fizic sau intelectual pentru a produce, a crea ceva; a avea o ocupație. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Muncește el, că de muncit nu-i rușine, ș-ascultă, și-i supus, și-și face ochii în patru cînd îi spune cineva ceva. VLAHUȚĂ, O. A. II 10. DLRLC
    • format_quote S-a statornicit în satul aceala pentru totdeauna, trăgîndu-se la casa lui și muncind ca pentru dînsul. CREANGĂ, P. 139. DLRLC
    • format_quote Nu-mi trimite-atîta dor Pe gurile tuturor, Că n-am vreme să-l doresc: Ziua lucru și muncesc, Noaptea voi să odihnesc. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 117. DLRLC
    • 1.1. Cei ce muncesc = oamenii muncii. DLRLC
    • 1.2. tranzitiv A efectua munci agricole, a lucra pământul, câmpul. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Învăța poporimea cum să-și muncească cîmpurile mai cu folos. ISPIRESCU, U. 73. DLRLC
    • 1.3. tranzitiv Cu privire la obiecte concrete sau la creații ale spiritului: meșteri, meșteșugi, modifica, prelucra. DLRLC
      • format_quote Sînt și meșteri care dintr-o coasă rea fac una bună... o muncesc în fel și chip. PAMFILE, A. R. 129. DLRLC
  • 2. reflexiv A-și da osteneală; a se strădui, a se trudi. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Un cocostîrc stătea cu capul ridicat, muncindu-se să înghită ceva care-i umfla gîtul subțire. DUMITRIU, V. E. 120. DLRLC
    • format_quote Se muncea Simina să-și aduc-aminte Cînd s-a prins la ceartă. COȘBUC, P. I 246. DLRLC
    • format_quote Asta nu poate s-o facă, oricît s-ar munci. ȘEZ. IV 170. DLRLC
  • 3. tranzitiv învechit popular A supune la cazne. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Pintea, fraged copilandru, La ciobani intrase slugă, Și-l muncea într-una gîndul Cum ar face el să fugă. IOSIF, P. 70. DLRLC
    • format_quote Puse de tăie... pe alți mulți boieri, muncindu-i, mai întîi, spre a le afla toate avuțiile. ODOBESCU, S. I 425. DLRLC
    • format_quote Mă muncește dorul cînd îmi aduc aminte De vremile trecute. ALECSANDRI, P. I 240. DLRLC
    • format_quote (și) absolut Desperarea ucide, această simțire muncește. EMINESCU, N. 73. DLRLC
  • 4. reflexiv intranzitiv învechit popular A suporta suferințe fizice sau morale; a se chinui. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote A dat poroncă pin toată cetatea lui să-i vie doftorii în clipă să facă ceva, ca să nu i se muncească copila. SBIERA, P. 301. DLRLC
    • format_quote Așa se munci biata noră, pînă după miezul nopții; dar, despre ziuă, somnul o doborî. CREANGĂ, P. 6. DLRLC
    • format_quote Că de-ai ști tu cum trăiesc, Cum trăiesc, cum mă muncesc, Ți-ai încleșta mînele Și ți-ai plînge zilele. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 318. DLRLC
    • 4.1. tranzitiv (Despre sentimente, gânduri etc.) A provoca suferințe (morale sau fizice), a preocupa în mod intens. DEX '09 DEX '98
      • chat_bubble reflexiv A se munci cu gândul = a se frământa. DEX '09 DEX '98 DLRLC
        sinonime: frământa
        • format_quote Și-și duse mîna la gură, scoborîndu-și ochii în jos, muncindu-se cu gîndul să afle ce-i de făcut. MIRONESCU, S. A. 33. DLRLC
  • 5. tranzitiv rar A câștiga ceva cu osteneală, cu muncă. DLRLC
    • format_quote Banii mei, munciți de mine. DELANVRANCEA, O. II 365. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.