Definiția cu ID-ul 1353535:
Tezaur
MUNCIRE s. f. (Învechit și popular) Acțiunea de a (se) m u n c i și rezultatul ei. Cf. mu n c i (1). De muncire și de teamere iaste semn. CORESI, EV. 236. De înșelăciunea diavolului Și de muncirea lui să-l slobozești. TEODORESCU, P. P. 383. – V. munci.