4 intrări

41 de definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

MIT, mituri, s. n. (Adesea fig.) Povestire fabuloasă cu caracter sacru care cuprinde credințele unui popor despre originea Universului și a fenomenelor naturii, despre zei și eroi legendari etc.; p. gener. poveste, legendă, basm. ◊ Loc. adj. De mit = fantastic, fabulos, mitic. – Din ngr. mithos, fr. mythe.

mit sn [At: (începutul sec. XIX) URICARIUL, III 16/16 / Pl: ~uri, ~e, (înv, sm) ~i / E: ngr μῦθος, fr mythe] 1 (Înv) Fabulă. 2 Poveste fabuloasă despre originea universului și a fenomenelor naturii sau despre zei și eroi legendari. 3 (Pgn) Poveste. 4 (Înv) Mitologie. 5 (Rar; îla) De ~ Fantastic.

MIT, mituri, s. n. (Adesea fig.) Povestire fabuloasă care cuprinde credințele popoarelor (antice) despre originea universului și a fenomenelor naturii, despre zei și eroi legendari etc.; p. gener. poveste, legendă, basm. ◊ Loc. adj. De mit = fantastic, fabulos, mitic. – Din ngr. mithos, fr. mythe.

MIT, mituri, s. n. Povestire fabuloasă care cuprinde credințele popoarelor antice despre originea universului și a fenomenelor naturii, despre zei și eroi legendari. V. legendă. Pentru mine erai zeul unui mit olimpian. MACEDONSKI, O. I 75. Din Helada rătăcit-a mitul vechilor eroi Și p-o cale-ndreptățită s-a prelins pînă la noi. COȘBUC, P. 11 140. ♦ Născocire, poveste, basm. Se sfîrșește blîndul mit, Povestitorul merge să se culce. CERNA, P. 151. – Pl. și: (neobișnuit) mite (EMINESCU, O. I 61).

MIT s.n. Povestire cu caracter fantastic, care expune diversele credințe ale popoarelor antice despre zei, despre unele întîmplări și fapte legendare. ♦ (Fig.) Născocire, poveste, basm. [Pl. -turi, -te. / cf. fr. mythe, lat. mythus, gr. mythos].

MIT s. n. 1. povestire fabuloasă, cu caracter sacru, prima treaptă a cunoașterii, care expune diversele credințe ale popoarelor despre originea universului și fenomenelor naturale sau sociale, despre zei și eroi legendari, explică diversele sentimente fundamentale etc. 2. (fig.) născocire, poveste, basm. (< fr. mythe, lat. mythus, gr. mythos)

MIT ~uri n. 1) Povestire de origine populară, cu conținut fabulos, care explică în mod alegoric originea lumii, fenomenele naturii și viața socială. 2) Lucru sau realitate lipsită de un temei real. /<ngr. míthos, fr. mythe

mit n. 1. povestire fabuloasă: vremile aurite ce mitele albastre ni le șoptesc ades EM.; 2. fig. lucru fictiv, ființă imaginară.

*mit n., pl. urĭ (vgr. mythos. V. mitologie). Poveste, povestire fabuloasă despre zeĭ, eroĭ ș. a.: miturile vechiĭ Greciĭ. Fig. Lucru fictiv, ființă fictivă: existența feniceluĭ (saŭ fenicele) e un mit.

MIȚĂ, mițe, s. f. (Mai ales la pl.) Fire din blana unor animale, care au crescut mai lungi, formând un cârlionț; smoc de păr sau de lână. ♦ Lână tunsă pentru prima oară de pe miei; lână (de calitate inferioară) tunsă de pe capul, coada și picioarele oilor. – Lat. *agnicius, -a „de miel”.

MIȚĂ, mițe, s. f. (Mai ales la pl.) Fire din blana unor animale, care au crescut mai lungi, formând un cârlionț; smoc de păr sau de lână. ♦ Lână tunsă pentru prima oară de pe miei; lână (de calitate inferioară) tunsă de pe capul, coada și picioarele oilor. – Lat. *agnicius, -a „de miel”.

miță2 sf [At: ARH. OLT III, 385 / V: sm~ / Pl: ~ți / E: ger Mütze] (Ban) 1 Chipiu. 2 Căciulă.

miță1 sf [At: (a. 1688) STEFANELLI, D. C. 13 / V: (reg) miț (Pl: mițe, mițuri) sn / Pl: ~țe, (reg) ~ți / E: ml *agnicius, -a „de miel”] (Mpl) 1 Lână tunsă de pe mieii de 3-4 luni proveniți din fătări timpurii Si: (reg) noaten. 2 Lână de calitate inferioră, tunsă de pe capul, coada și picioarele oilor Si: (reg) codină, tușinătură. 3 Fire crescute mai lung în blana animalelor și încâlcite în șuvițe, în cârlionți Vz dup, flintoc, floc, loloață.

MIȚĂ, mițe, s. f. Lînă tunsă pentru prima oară de pe miei; (mai ales la pl.) cîrlionții blănii de oaie, smoc de păr sau de lînă. Un om în cojoc lung, cu mițele atîrnînd, intră din viscol la adăpost. SADOVEANU, B. 139.

MIȚĂ ~e f. 1) Lână (scurtă) tunsă pentru prima dată de pe miei. 2) Lână de calitate inferioară (tunsă de pe capul, coada și picioarele oilor). 3) mai ales la pl. Fire lungi de lână care atârnă în smocuri. /<lat. agnicius, ~a

mițe f. pl. lână fină de oi tinere (de la 4-5 luni, dela cap, coadă și picioare). [Probabil identic cu mâțe, cu aluziune la perii mătăsoși ai pisicei].

miț n., pl. urĭ (din mițe, pl. luĭ miță, considerat ca n. pl. în -e). Pl. Lînă de mĭel, care, fiind măruntă, servește la umplut saltelele și plapomele, ca și coditura (R. S. GrS. 6, 59): un miț de lînă. (VR. 1911, 8, 210).

míță f., pl. e (lat. [lana] *agnicia, [lînă] de mel, de unde s’a făcut *amniță, apoĭ miță ca subst; vpv. agnis, npv. anisse. D. rom. vine rut. micka, lînă de mel, căcĭulă de mel). Pl. Lînă de mel tunsă întîĭa oară (mițurĭ). Pl. Lațe, moțurĭ de păr (la animale, la oameniĭ netunșĭ, la covoare ș. a.): acest țol are multe mițe.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

miță s. f., g.-d. art. miței; pl. mițe

miță s. f., g.-d. art. miței; pl. mițe

miță s. f., g.-d. art. miței; pl. mițe

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

MIȚĂ s. codină, (reg.) miezură, tușinătură. (~ este lâna de calitate inferioară.)

MIȚĂ s. codină, (reg.) miezură, tușinătură. (~ este lîna de calitate inferioară.)

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

miță (mițe), s. f.1. Smoc de lînă sau de păr. – 2. Lînă de miel netunsă. – 3. Smoc de păr la pintenul călăreților. – Var. miț. Mr. ńiț. Origine îndoielnică. Se consideră în general drept der. de la lat. *agnicius „de miel” (Candrea-Dens., 1142; Candrea; Pascu, Beiträge, 11; Pascu, I, 134), der. care pare posibilă, dar nu suficientă pentru a explica toate accepțiile cuvîntului. Poate că este în loc de *niță și vine din lat. inituum, cf. reg. nízilu „fir”, catan. nizzulu „fir” (Rom., Forsch., LXIV 417). Der. din pol. jagnięcy „de miel” (Cihac, II, 199), din lat. mῑca „fragment” (Tiktin) sau din mîță „pisică” (REW 5557) pare indoielnică. Der. mițui (var. miți), vb. (a tunde mieii pentru prima oară); mițuit, s. n. (tunsul mieilor); mițos, adj. (cu multe mițe), care nu are nici o legătură cu mîță (Pușcariu, Jb., XI, 54; REW 5557).

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

mit (gr. mythos „poveste”, „legendă”), figură de compoziție care constă într-o narațiune alegorică, de obicei anonimă și colectivă, menită să reflecte concepția asupra vieții și lumii proprie unui popor (A). M. este un fenomen de gândire și ficțiune colectivă, care constă în reprezentarea alegorică și narativă a unor fenomene originare, cum ar fi cele legate de crearea lumii (ex. m. zeilor și semizeilor), de etapele evolutive ale omenirii în luptă cu natura (ex. m. lui Prometeu și al lui Icar) etc. M. sunt reprezentări primitive ale unor fenomene, generate în mintea popoarelor de propriile lor aspirații, în esență de nevoia de fericire și de credința în realizarea ei. M. este și personificare și narațiune. Esența originară a m. este religioasă. De aceea o caracteristică a lui este perimarea, dispariția lui, datorită progresului științific în cunoaștere al omenirii. Cu timpul, pe măsură ce a început să se perimeze esența lui religioasă, a trecut în folclor și în artă în general, ca sursă de inspirație, iar critica literară îl descoperă totdeauna acolo unde ficțiunea, narațiunea alegorică, oglindește viziunea asupra lumii (Weltanschauung) caracteristică unui popor.

MIT (< fr. mythe: gr. mythos, legendă, povestire) Povestire alegorică, legendă populară, referitoare la vremurile îndepărtate, despre eroi și evenimente sau despre originea și destinul unor lucruri, transmisă generațiilor pe cale orală. Apărînd ca o reprezentare deformată a unui obiect, ființă, fenomen etc., în raport cu lumea obiectivă, mitul în general se limitează la un singur fapt real sau fictiv, cu implicații magice sau poetice. Unii cercetători consideră că ele stau la baza multor epopei (ex. epopeile homerice, indice). Pentru antici, noțiunea de mit a avut diferite accepții. Platon, în Protagoras, socotea mitul o simplă narațiune, iar Aristotel, în Poetica, identifica mitul cu fabulația. Dezvoltîndu-se dintru început oral, mitul a fost ulterior fixat prin scris. El nu a rămas totuși pe loc, ci a urmat popoarele, în migrațiile lor, raspîndindu-se din mitologie în mitologie. Se asociază uneori cu supraviețuiri ale cultelor dispărute. Mitul se adaptează mediului unde a fost transplantat. Un interes deosebit prezintă miturile pentru cercetătorii moderni în domeniul folclorului, antropologiei, artei etc. care le diferențiază în: mituri propriu-zise (referitoare la apariția unor fenomene din realitatea înconjurătoare, ca sunetul, originea plantelor, a animalelor), mituri despre eroi și întîmplări arhaice și mituri, rezultat al fanteziei. În forma lui primară, mitul era însoțit de manifestări rituale. Mulți scriitori l-au considerat ca fundamentare a metaforei poetice. În Teoria literaturii de R. Wellek și A. Warren, mitul este socotit, alături de imagine, metaforă și simbol, că formează un strat poetic central, în întregul complex de structuri ale poeziei. Totalitatea miturilor unui popor sau ale mai multor popoare alcătuiesc laolaltă o mitologie.

miță, mițe, s.f. – Lâna tunsă prima oară de pe miei: „Pe la Sf. Ilie sau Sânzâiene, prin iulie, se tund și miei, care au lâna mai măruntă și se numește miță” (Morariu, 1937: 124). – Lat. *agnicius, -a „de miel” (Scriban, DEX, MDA). Cuv. rom. > ucr. micka „lână de miel, căciulă de miel” (Scriban).

miță, -e, s.f. – Lâna tunsă prima oară de pe miei: „Pe la Sf. Ilie sau Sânzâiene, prin iulie, se tund și miei, care au lâna mai măruntă și se numește miță” (Morariu 1937: 124). – Lat. *agnicius, -a „de miel” (Densusianu-Candrea, DEX).

Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

mit, mituri s. n. Povestire cu caracter fantastic care expune diversele credințe ale popoarelor antice despre originea universului, fenomenelor naturii, zei și eroi legendari etc. ♦ Fig. Legendă, poveste, basm; (înv.) fabulă. ◊ Mit cosmogonic = mit care se referă la facerea lumii. – Din gr. mithos, fr. mithe.

MIT (< fr., ngr.; {s} gr. mythos „poveste, narațiune”) s. n. 1. (În sens propriu; accepție religioasă) Povestire din lumea sacrului, a divinității, a zeilor și eroilor destinată să explice originea zeilor, a lumii și a fenomenelor ei, originea, desăvârșirea și destinul omului. Spre deosebire de legendă, m. are întotdeauna funcție religioasă, zeii despre care povestește fiind aceiași cu cei venerați de om în culte; adesea, m. este parte integrantă a cultului. 2. P. ext. (În accepția profană) Construcție a spiritului pur imaginară. La Platon, m. este o parabolă sau alegorie folosită pentru a ilustra un adevăr ori pentru a-l demonstra pe cale analogică (ex. m. peșterii). În unele teorii sociale și politice, m. este tratat drept credință, speranță, vis, ideal împărtășite în prezent de oameni. 3. Reprezentare falsă, dar în general admisă de toți membrii unui grup (ex.: m. calmului englezesc, m. egalității etc.).

MIȚ cf. subst. miță (de lînă). 1. Miț, 1620 (Sur XIV). 2. Mițeu, Vladuțu, olt. (AO XVII 330). 3. + -oc: Mițoc (17 B III 212). 4. + -ura: Mițur/a, b., -ea (16 B III 81); cf. subst. mițurcă, var. la mișiurcă „coif egiptean” (DR III); v. Mațura în Partea a III-a.

Dicționare neclasificate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

MIT s. n. 1. (învechit) Fabulă. Se vor paradosi mitii lui Esop (începutul sec. XIX). URICARIUL, III, 16/16. 2. Povestire fabuloasă despre originea universului și a fenomenelor naturii sau despre zei și eroi legendari; p. g e n e r. poveste, legendă, basm; (învechit) mitologie. La indian toate se nară in modul grandios, miraculos . . . Istoria lui e un bazar de unde își cumpără în bloc toate mitologiile și religiunile mitii lor. HELIADE, O. II, 66. Mitele se împărtășesc între popoare, se strecoară de la unele la altele. F (1870), 230. Pentru mine erai zeul unui mit olimpian. MACEDONSKI, O. I, 75. Din Helada rătăcit-a mitul vechilor eroi Și pe-o cale-ndreptățită s-a prelins pînă la noi. COȘBUC, P. II, 140. lată ! Se sfîrșește blîndul mit, Povestitorul merge să se culce. CERNA, P. 151. Orice proces mental. se desfășoară mai întîi în afară. Distingem acolo diferite personaje, pe seama cărora brodăm adevărate mituri. RALEA, S. T. II, 112. În timpurile străvechi, popoarele au creat diferite mituri despre limba primilor oameni. GRAUR, I. L. 31. ◊ L o c. a d j. (Rar) De mit = fantastic, fabulos, ca-n basme; mitic. Vii domol, minune plutitoare, într-o zi de soare și de mit. BENIUC, C. P. 111. ◊ F i g. Mitul despre monopolul S.U. A. asupra bombei atomice a fost spulberat. SCÎNTEIA, 1 953, nr. 2 750. - PI.: mituri, (învechit) mite și (m.) miti. – Din ngr. μῦθος, fr. mythe.

MÍȚĂ1 s. f. (Mai ales la pl.) Lînă tunsă de pe mieii de 3-4 luni proveniți din fătări timpurii, (regional) n o a t e n; lînă (de calitate inferioară) tunsă de pe capul, coada și picioarele oilor, (regional) tușinătură, c o d i n ă. Am dat. , . șasă groși de miță albă (a. 1 688). ȘTEFANELLI, D. C. 13, cf. ANON. CAR. Avem miți. . . 8 mii oca (a. 1 807). IORGA, S. D. XII, 163, cf. LB. Mițili și codina. . , nu-ți aduc nici un cîștig? JIPESCU, O. 48. Îl mițui și pe dinsul ca pe meii ceilalți și îi trimise mițele acasă. ISPIRESCU, L. 208. Un suman de mițe. MARIAN, NU. 142. Tușniturile sau dupchii sînt mițele în graiul din Munții Neamțului. PAMFILE, C. 6. Zeghe neagră de mițe. LUNGIANU, CL. 229. Pentru „mițelemieilor și „tușinătura” mioarelor . . . [se primeau] 10-12 fl. DRAGOMIR, O. M. 9. Pe la Sîmzănii se tund. . . și mieii, spre a li se lua lîna (niți) care a început să-i îngreuneze. DiACONU, P. 33. Negustorii. . . cumpărau lîna și mițele. MOROIANU, S. 27. Cîrlana fără niță. SEVASTOS, C. 319. Albise de tot săracul. . . și părul și barba îi erau ca mița oii albe. R[DULESCU-CODIN, î. 206. [Sarica] se făcea. . . din mițe de oaie lungi. ȘEZ. IX, 41, cf. I, 70, III, 83. Mițurile fiind tot așa de mărunte ca și coditurile, nu se întrebuințează decît pentru saltele și plapome. GR. S. VI, 59, cf. 241, ARH. FOLK. VI, 345, 381. Se tund mieii. Acestea sînt mițe. CHEST. V 162/37, cf. 161/9, 20, 162/6, 24, 27, 34, 38, 58, 75, 77, 84, 85, 90, A VI 4. Am un berbec negru și curg nițe din el (Sfredelul). REV. CRIT. II, 47, cf. PĂSCULESCU, L. P. 99. ♦ Fire din blana animalelor crescute mai lung (și încîlcite în șuvițe, în cîrlionți). V. d u p, f l o c, f l i n t o c, l o l o a ț ă. Cf. lm. Încheie o mantie roșe, Largă. . . Și cu mițe atîrnate. MURNU, I. 202, cf. CHIRIȚESCU, GR. 251, ENC. VET. 98. Un om în cojoc lung, cu mițele atîrnînd, intră, sadoveanu, o. x, 583. Prin vâlcele, Tot chelcele, Prin căpițe, Numai mițe, Prin pîrloage, Numai floace. I. CR. III, 152. ◊ (Prin analogie) Îi mai lipsesc mițele bărbii. . . pentru a realiza imaginea faunului legendelor antice. LOVINESCU, C. V, 183. Ileana umblă neîngrijită, de-i spînzură mițele. Com. din PIATRA-MEANȚ. – Pl.: mițe și (regional) miți. – Și: (regional) miț (pl. mițe și mițuri) s. n. ANON. CAR., KLEIN, D. 381, POLIZU, CADE, PRECUP, P. 29, BUGNARIU, N., CHEST. V 161/2, 12, 65, 162/16, 34. – Lat. *agnicius, -a „de miel”.

MIȚĂ2 s. f. (Prin Ban.) Capelă, chipiu; căciulă. Cf. ARH. OLT. III, 385, ALR SN IV h 944, 945. - Pl.: miți. – Și: smiță s. f. ARH. OLT. III, 385. – Din germ. Mütze.

Intrare: mit
substantiv neutru (N24)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • mit
  • mitul
  • mitu‑
plural
  • mituri
  • miturile
genitiv-dativ singular
  • mit
  • mitului
plural
  • mituri
  • miturilor
vocativ singular
plural
Intrare: Miț
nume propriu (I3)
  • Miț
Intrare: miț
miț
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: miță
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • miță
  • mița
plural
  • mițe
  • mițele
genitiv-dativ singular
  • mițe
  • miței
plural
  • mițe
  • mițelor
vocativ singular
plural
miț
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
smiță
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

mit, miturisubstantiv neutru

  • 1. adesea figurat Povestire fabuloasă cu caracter sacru care cuprinde credințele unui popor despre originea Universului și a fenomenelor naturii, despre zei și eroi legendari etc. DEX '09 DLRLC DN
    • format_quote Pentru mine erai zeul unui mit olimpian. MACEDONSKI, O. I 75. DLRLC
    • format_quote Din Helada rătăcit-a mitul vechilor eroi Și p-o cale-ndreptățită s-a prelins pînă la noi. COȘBUC, P. 11 140. DLRLC
  • comentariu neobișnuit Plural și: mite. DLRLC
etimologie:

miță, mițesubstantiv feminin

  • 1. mai ales la plural Fire din blana unor animale, care au crescut mai lungi, formând un cârlionț; smoc de păr sau de lână. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Un om în cojoc lung, cu mițele atîrnînd, intră din viscol la adăpost. SADOVEANU, B. 139. DLRLC
    • 1.1. Lână tunsă pentru prima oară de pe miei; lână (de calitate inferioară) tunsă de pe capul, coada și picioarele oilor. DEX '09 DEX '98 DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.