Definiția cu ID-ul 1330181:
Tezaur
MIȚĂ2 s. f. (Prin Ban.) Capelă, chipiu; căciulă. Cf. ARH. OLT. III, 385, ALR SN IV h 944, 945. - Pl.: miți. – Și: smiță s. f. ARH. OLT. III, 385. – Din germ. Mütze.
Exemple de pronunție a termenului „miță” (5 clipuri)
Clipul 1 / 5