MIT s. n. 1. (învechit) Fabulă. Se vor paradosi mitii lui Esop (începutul sec. XIX). URICARIUL, III, 16/16. 2. Povestire fabuloasă despre originea universului și a fenomenelor naturii sau despre zei și eroi legendari; p. g e n e r. poveste, legendă, basm; (învechit) mitologie. La indian toate se nară in modul grandios, miraculos . . . Istoria lui e un bazar de unde își cumpără în bloc toate mitologiile și religiunile mitii lor. HELIADE, O. II, 66. Mitele se împărtășesc între popoare, se strecoară de la unele la altele. F (1870), 230. Pentru mine erai zeul unui mit olimpian. MACEDONSKI, O. I, 75. Din Helada rătăcit-a mitul vechilor eroi Și pe-o cale-ndreptățită s-a prelins pînă la noi. COȘBUC, P. II, 140. lată ! Se sfîrșește blîndul mit, Povestitorul merge să se culce. CERNA, P. 151. Orice proces mental. se desfășoară mai întîi în afară. Distingem acolo diferite personaje, pe seama cărora brodăm adevărate mituri. RALEA, S. T. II, 112. În timpurile străvechi, popoarele au creat diferite mituri despre limba primilor oameni. GRAUR, I. L. 31. ◊ L o c. a d j. (Rar) De mit = fantastic, fabulos, ca-n basme; mitic. Vii domol, minune plutitoare, într-o zi de soare și de mit. BENIUC, C. P. 111. ◊ F i g. Mitul despre monopolul S.U. A. asupra bombei atomice a fost spulberat. SCÎNTEIA, 1 953, nr. 2 750. - PI.: mituri, (învechit) mite și (m.) miti. – Din ngr. μῦθος, fr. mythe.