míță, mițe, s.f. Lâna tunsă prima oară de pe miei: „Pe la Sf. Ilie sau Sânzâiene, prin iulie, se tund și miei, care au lâna mai măruntă și se numește miță” (Morariu, 1937: 124). – Lat. *agnicius, -a „de miel” (Scriban, DEX, MDA). ■ Cuv. rom. > ucr. micka „lână de miel, căciulă de miel” (Scriban).