Definiția cu ID-ul 1182493:


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

MIT (< fr. mythe: gr. mythos, legendă, povestire) Povestire alegorică, legendă populară, referitoare la vremurile îndepărtate, despre eroi și evenimente sau despre originea și destinul unor lucruri, transmisă generațiilor pe cale orală. Apărînd ca o reprezentare deformată a unui obiect, ființă, fenomen etc., în raport cu lumea obiectivă, mitul în general se limitează la un singur fapt real sau fictiv, cu implicații magice sau poetice. Unii cercetători consideră că ele stau la baza multor epopei (ex. epopeile homerice, indice). Pentru antici, noțiunea de mit a avut diferite accepții. Platon, în Protagoras, socotea mitul o simplă narațiune, iar Aristotel, în Poetica, identifica mitul cu fabulația. Dezvoltîndu-se dintru început oral, mitul a fost ulterior fixat prin scris. El nu a rămas totuși pe loc, ci a urmat popoarele, în migrațiile lor, raspîndindu-se din mitologie în mitologie. Se asociază uneori cu supraviețuiri ale cultelor dispărute. Mitul se adaptează mediului unde a fost transplantat. Un interes deosebit prezintă miturile pentru cercetătorii moderni în domeniul folclorului, antropologiei, artei etc. care le diferențiază în: mituri propriu-zise (referitoare la apariția unor fenomene din realitatea înconjurătoare, ca sunetul, originea plantelor, a animalelor), mituri despre eroi și întîmplări arhaice și mituri, rezultat al fanteziei. În forma lui primară, mitul era însoțit de manifestări rituale. Mulți scriitori l-au considerat ca fundamentare a metaforei poetice. În Teoria literaturii de R. Wellek și A. Warren, mitul este socotit, alături de imagine, metaforă și simbol, că formează un strat poetic central, în întregul complex de structuri ale poeziei. Totalitatea miturilor unui popor sau ale mai multor popoare alcătuiesc laolaltă o mitologie.