16 definiții pentru mit


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

mit sn [At: (începutul sec. XIX) URICARIUL, III 16/16 / Pl: ~uri, ~e, (înv, sm) ~i / E: ngr μῦθος, fr mythe] 1 (Înv) Fabulă. 2 Poveste fabuloasă despre originea universului și a fenomenelor naturii sau despre zei și eroi legendari. 3 (Pgn) Poveste. 4 (Înv) Mitologie. 5 (Rar; îla) De ~ Fantastic.

MIT, mituri, s. n. (Adesea fig.) Povestire fabuloasă cu caracter sacru care cuprinde credințele unui popor despre originea Universului și a fenomenelor naturii, despre zei și eroi legendari etc.; p. gener. poveste, legendă, basm. ◊ Loc. adj. De mit = fantastic, fabulos, mitic. – Din ngr. mithos, fr. mythe.

MIT, mituri, s. n. (Adesea fig.) Povestire fabuloasă care cuprinde credințele popoarelor (antice) despre originea universului și a fenomenelor naturii, despre zei și eroi legendari etc.; p. gener. poveste, legendă, basm. ◊ Loc. adj. De mit = fantastic, fabulos, mitic. – Din ngr. mithos, fr. mythe.

MIT, mituri, s. n. Povestire fabuloasă care cuprinde credințele popoarelor antice despre originea universului și a fenomenelor naturii, despre zei și eroi legendari. V. legendă. Pentru mine erai zeul unui mit olimpian. MACEDONSKI, O. I 75. Din Helada rătăcit-a mitul vechilor eroi Și p-o cale-ndreptățită s-a prelins pînă la nai. COȘBUC, P. 11 140. ♦ Născocire, poveste, basm. Se sfîrșește blindul mit, Povestitorul merge să se culce. CERNA, P. 151. – Pl. și: (neobișnuit) mite (EMINESCU, O. I 61).

MIT s.n. Povestire cu caracter fantastic, care expune diversele credințe ale popoarelor antice despre zei, despre unele întâmplări și fapte legendare. ♦ (Fig.) Născocire, poveste, basm. [Pl. -turi, -te. / cf. fr. mythe, lat. mythus, gr. mythos].

MIT s. n. 1. povestire fabuloasă, cu caracter sacru, prima treaptă a cunoașterii, care expune diversele credințe ale popoarelor despre originea universului și fenomenelor naturale sau sociale, despre zei și eroi legendari, explică diversele sentimente fundamentale etc. 2. (fig.) născocire, poveste, basm. (< fr. mythe, lat. mythus, gr. mythos)

MIT ~uri n. 1) Povestire de origine populară, cu conținut fabulos, care explică în mod alegoric originea lumii, fenomenele naturii și viața socială. 2) Lucru sau realitate lipsită de un temei real. /<ngr. míthos, fr. mythe

mit n. 1. povestire fabuloasă: vremile aurite ce mitele albastre ni le șoptesc ades EM.; 2. fig. lucru fictiv, ființă imaginară.

*mit n., pl. urĭ (vgr. mythos. V. mitologie). Poveste, povestire fabuloasă despre zeĭ, eroĭ ș. a.: miturile vechiĭ Greciĭ. Fig. Lucru fictiv, ființă fictivă: existența feniceluĭ (saŭ fenicele) e un mit.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

mit (gr. mythos „poveste”, „legendă”), figură de compoziție care constă într-o narațiune alegorică, de obicei anonimă și colectivă, menită să reflecte concepția asupra vieții și lumii proprie unui popor (A). M. este un fenomen de gândire și ficțiune colectivă, care constă în reprezentarea alegorică și narativă a unor fenomene originare, cum ar fi cele legate de crearea lumii (ex. m. zeilor și semizeilor), de etapele evolutive ale omenirii în luptă cu natura (ex. m. lui Prometeu și al lui Icar) etc. M. sunt reprezentări primitive ale unor fenomene, generate în mintea popoarelor de propriile lor aspirații, în esență de nevoia de fericire și de credința în realizarea ei. M. este și personificare și narațiune. Esența originară a m. este religioasă. De aceea o caracteristică a lui este perimarea, dispariția lui, datorită progresului științific în cunoaștere al omenirii. Cu timpul, pe măsură ce a început să se perimeze esența lui religioasă, a trecut în folclor și în artă în general, ca sursă de inspirație, iar critica literară îl descoperă totdeauna acolo unde ficțiunea, narațiunea alegorică, oglindește viziunea asupra lumii (Weltanschauung) caracteristică unui popor.

MIT (< fr. mythe: gr. mythos, legendă, povestire) Povestire alegorică, legendă populară, referitoare la vremurile îndepărtate, despre eroi și evenimente sau despre originea și destinul unor lucruri, transmisă generațiilor pe cale orală. Apărînd ca o reprezentare deformată a unui obiect, ființă, fenomen etc., în raport cu lumea obiectivă, mitul în general se limitează la un singur fapt real sau fictiv, cu implicații magice sau poetice. Unii cercetători consideră că ele stau la baza multor epopei (ex. epopeile homerice, indice). Pentru antici, noțiunea de mit a avut diferite accepții. Platon, în Protagoras, socotea mitul o simplă narațiune, iar Aristotel, în Poetica, identifica mitul cu fabulația. Dezvoltîndu-se dintru început oral, mitul a fost ulterior fixat prin scris. El nu a rămas totuși pe loc, ci a urmat popoarele, în migrațiile lor, raspîndindu-se din mitologie în mitologie. Se asociază uneori cu supraviețuiri ale cultelor dispărute. Mitul se adaptează mediului unde a fost transplantat. Un interes deosebit prezintă miturile pentru cercetătorii moderni în domeniul folclorului, antropologiei, artei etc. care le diferențiază în: mituri propriu-zise (referitoare la apariția unor fenomene din realitatea înconjurătoare, ca sunetul, originea plantelor, a animalelor), mituri despre eroi și întîmplări arhaice și mituri, rezultat al fanteziei. În forma lui primară, mitul era însoțit de manifestări rituale. Mulți scriitori l-au considerat ca fundamentare a metaforei poetice. În Teoria literaturii de R. Wellek și A. Warren, mitul este socotit, alături de imagine, metaforă și simbol, că formează un strat poetic central, în întregul complex de structuri ale poeziei. Totalitatea miturilor unui popor sau ale mai multor popoare alcătuiesc laolaltă o mitologie.


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

mit, mituri s. n. Povestire cu caracter fantastic care expune diversele credințe ale popoarelor antice despre originea universului, fenomenelor naturii, zei și eroi legendari etc. ♦ Fig. Legendă, poveste, basm; (înv.) fabulă. ◊ Mit cosmogonic = mit care se referă la facerea lumii. – Din gr. mithos, fr. mithe.

MIT (< fr., ngr.; {s} gr. mythos „poveste, narațiune”) s. n. 1. (În sens propriu; accepție religioasă) Povestire din lumea sacrului, a divinității, a zeilor și eroilor destinată să explice originea zeilor, a lumii și a fenomenelor ei, originea, desăvârșirea și destinul omului. Spre deosebire de legendă, m. are întotdeauna funcție religioasă, zeii despre care povestește fiind aceiași cu cei venerați de om în culte; adesea, m. este parte integrantă a cultului. 2. P. ext. (În accepția profană) Construcție a spiritului pur imaginară. La Platon, m. este o parabolă sau alegorie folosită pentru a ilustra un adevăr ori pentru a-l demonstra pe cale analogică (ex. m. peșterii). În unele teorii sociale și politice, m. este tratat drept credință, speranță, vis, ideal împărtășite în prezent de oameni. 3. Reprezentare falsă, dar în general admisă de toți membrii unui grup (ex.: m. calmului englezesc, m. egalității etc.).

Intrare: mit
substantiv neutru (N24)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • mit
  • mitul
  • mitu‑
plural
  • mituri
  • miturile
genitiv-dativ singular
  • mit
  • mitului
plural
  • mituri
  • miturilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)