3 intrări

43 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

loc sn [At: (a. 1521) HURMUZAKI XI, 843 / Pl: ~uri, (înv) ~ure / E: ml locus] 1 Punct sau porțiune determinată în spațiu. 2 (Gmt; îs) ~ geometric Linie plană ale cărei puncte au aceeași proprietate. 3 (Gmt; îas) Totalitate a punctelor dintr-un spațiu definite printr-o singură proprietate geometrică. 4-5 (Grm; îs) Adverb de ~ sau (complement) circumstanțial de ~ (Adverb sau) complement circumstanțial care arată locul (1) unde se petrece o acțiune, punctul de plecare, direcția și limita în spațiu a unei acțiuni. 6 (Grm; îs) (Propoziție) circumstanțială de ~ Propoziție care arată locul (1) în care se petrece acțiunea din propoziția regentă. 7 (Reg; îlav) De ~ Imediat. 8 (Reg; îal) Din timp. 9 (Îlav) De pe (sau din) ~ De acolo de unde se află cineva, stând nemișcat, fără a se deplasa. 10 (Îe) A o lua (sau a o rupe, ori a porni) din ~ A pleca de undeva. 11 (Reg; îae) A începe o activitate. 12-13 (Îe) A(-i) sări inima din ~ A simți brusc (o mare frică sau) o emoție intensă. 14 (Îlav) Din ~ în ~ (sau dintr-un ~ într-altul) Încoace și încolo. 15 (Îal) La anumite intervale în spațiu. 16 (Îlav) În (sau pe) ~ Pe aceeași bucată de pământ unde se află cineva sau ceva. 17 (Îal) Neclintit. 18 (Îal) Imediat. 19 (Reg; îe) Minte de se opresc apele (sau de stă soarele) în ~ Se zice despre cineva care spune minciuni foarte mari. 20 (Rar; îe) A nu-l prinde vremea în ~ A fi foarte ocupat. 21 (Reg; îe) A sta în ~ (de cineva) A fi împiedicat de la o acțiune. 22-23 (Fam; îe) A-i sta mintea în ~ A nu mai înțelege nimic. 24 (Îae) A rămâne foarte mirat. 25 (Îe) A bate (pasul) sau (a sta) pe ~ A nu progresa. 26 (Îe) A sta pe ~ A se opri. 27 (Reg; îe) A sta pe ~ ca turta-n foc A sta nemișcat. 28 (Pex; reg; îae) A nu acționa. 29 (Îe) A ține (ceva) pe ~ A împiedica să se dezvolte. 30 (Îe) Pe ~ repaus Comandă militară indicând ieșirea din poziția de nemișcare a soldatului și adoptarea unei poziții mai libere, fără a se deplasa din loc. 31 (Îlav) La ~ Acolo unde era mai înainte, unde stătea de obicei. 32 (Îvp; îe) A nu avea capul la ~ A fi zăpăcit. 33 (Fam; îe) A face la ~ A reface. 34 (Fam; îe) A-i veni inima (sau sufletul) la ~ A-și reveni dintr-o sperietură, o emoție etc. Si: a se liniști. 35 (Fam; îe) A-i veni mintea (sau mințile) la ~ A se cuminți. 36 (Pex; îae) A se maturiza. 37 (Rar; îe) A-i veni fața la ~ A-și recăpăta expresia sau înfățișarea firească după o emoție puternică, o boală etc. 38 (Mil; îe) La ~ comanda Comandă prin care se revine asupra unui ordin dat anterior. 39-40 (Fam; îae; șîe la loc mișcarea) Comandă prin care se revine (asupra unei dispoziții sau) asupra unei mișcări greșite. 41 (Fam; îe) A pune (pe cineva) la ~ul lui A da cuiva o lecție de bună-cuviință. 42 (Îlav) La un ~ Împreună. 43 (Înv; îe) A sta la un ~ cu cineva A conviețui. 44 (Îvp; îe) A sta grămadă (sau roi) (la un ~) A se îngrămădi. 45 (Îrg; îe) A ține la un ~ A fi uniți. 46-47 (Îlav) Până într-un (sau la un) ~ (Până la un punct sau) până la un moment. 48 (Îal) Într-o măsură oarecare. 49lav) În (sau peste) tot ~ul Pretutindeni. 50 (Înv; îlav) Pe unele (sau une) ~uri Pe alocuri. 51 (Îlav) La fața (sau, înv, starea) ~ului Acolo unde s-a întâmplat sau se află ceva. 52 (Îrg; îlav) In uibul ~ului Pretutindeni. 53 (Îrg; îal) La întâmplare. 54 (Îrg; îe) A fi în uibul ~ului (sau al cuiva) A se comporta după firea și obiceiurile locului sau ale cuiva. 55 (Îrg; îae) A fi pe placul cuiva. 56 (Îrg; îae) A se acomoda. 57 (Pop; îe) A-și afla ~ul A se stabili undeva. 58 (Pfm; îe) A nu-și (mai) afla (sau găsi) ~ul sau a nu-l (mai) ține (sau încăpea) (pe cineva) ~ul A nu mai avea astâmpăr sau odihnă. 59 (Îae) A fi neliniștit. 60 (Îae) A fi nerăbdător. 61 (Pfm; îe) A nu (mai) avea ~ de cineva A fi incomodat de cineva. 62 (Îae) A se lega mereu de cineva, provocându-i necazuri, neajunsuri. 63 (Pfm; îe) A se învârti ~ul (cu cineva) A avea amețeli. 64vp; îe) A nu-l prinde ~ul (sau starea) pe cineva A nu avea astâmpăr. 65 (Îe) A sta (sau a se ține, a rămâne, a încremeni) țintuit ~ului A sta neclintit. 66 (Pfm; îe) A sta la un ~ A sta cuminte, liniștit. 67 (Fam; îe) A nu (putea) sta ~ului (sau la un ~, pe ~) A alerga încoace și încolo. 68 (Îe) A pune (pe cineva sau ceva) la ~ sigur A pune într-un loc ferit de orice pericol Si: a ascunde. 69 (Pop; îe) Cum îl rabdă ~ul? Se spune despre un om rău. 70 (Îe) A muta din ~ A duce în altă parte. 71 (Îe) A merge (a se deplasa, a se duce etc.) la fața ~ului A se deplasa acolo unde s-a întâmplat ceva, pentru a face cercetări. 72 (Îlav) La fața ~ului Acolo unde s-a petrecut un eveniment, o întâmplare etc. 73 (Pop) Bucată de pământ cultivabil. 74 (Îrg) Proprietate agrară. 75 Regiune. 76 (Pex) Țară. 77s) ~urile sfinte Ținuturi menționate în textele religioase ca fiind acelea unde a trăit, a propovăduit și a fost îngropat Iisus Hristos. 78 Așezare omenească Si: localitate. 79 Regiune, localitate, țară etc. unde s-a născut cineva. 80-81 (Îla) Din (sau de prin) partea ~ului sau (înv) despre ~ Care este (din sau) de prin regiunea despre care se vorbește Si: băștinaș, originar. 82-83 (Îal) Care se află situat în regiunea despre care se vorbește. 84 (Îlav) În (sau prin) partea ~ului În regiunea despre care se vorbește. 85 (Îe) A fi de ~ (sau de ~ul lui ori ei) din... A fi originar din... 86 Distanță. 87 (Îs) O palmă de ~ Se folosește pentru a indica o distanță mică. 88 (Rar) Perioadă de timp Si: interval. 89-90 Spațiu (care poate fi) ocupat de cineva sau de ceva. 91 (Îs) ~ de muncă (sau de producție) Parte din suprafața unei unități economice în care se execută operații în vederea obținerii producției, folosind în acest scop utilaj și echipament tehnic corespunzător. 92 (Îs) ~ de muncă Întreprindere sau instituție în care o persoană își desfășoară activitatea. 93 (Îas) Ocupație pe care o are cineva în calitate de angajat Si: serviciu. 94 (Îs) ~ de veci Teren într-un cimitir aflat în proprietatea cuiva și destinat pentru morminte sau cavouri. 95 (Prc; îas) Mormânt. 96 (Pop; îas) Cimitir. 97 (Îs) ~ de casă Teren destinat pentru construcția unei locuințe. 98 (Îe) A-și face ~ A da la o parte pe cineva sau ceva spre a putea trece înainte. 99 (Îe) A face ~ A se da la o parte pentru a permite trecerea cuiva sau a ceva. 100-101 (Îe) A (nu) fi la ~ul lui (sau ei) A (nu) fi așa cum se cuvine. 102 (D. oameni; îla) La ~ul lui Așa cum se cuvine. 103 (Fig; îe) A(-și) încălzi ~ul A sta mult într-un loc. 104 (Îe) A încurca ~ul (sau lumea, zilele etc.) A stânjeni activitatea celor prezenți. 105 (Îae) A nu fi de nici un folos. 106 (Îe) A lua ~ A se așeza. 107 (Îe) Ia ~! Șezi! 108 (Pfm; îe) A puți ~ul (sub cineva) (de lene) Se spune despre cineva foarte leneș. 109 (Fam; îe) A sta pe (sau la, în) ~ul său A se găsi la locul (1) obișnuit, stabilit sau destinat. 110 (Îae) A păstra măsura. 111 (Îe) A ține ~ de... A înlocui. 112 (Reg) Placentă. 113 Scriere sau pasaj într-o scriere unde a apărut o anumită informație sau relatare. 114 Pasaj dintr-o scrisoare. 115 (Îs) ~ comun Idee cunoscută de toată lumea Si: banalitate. 116 (Îs) ~uri albe Blanc tipografic sau spațiu între rândurile culese. 117 Funcție. 118 Poziție ocupată de cineva sau ceva într-o ierarhie Si: clasament, rang1, treaptă1. 119 (Pgn) Situație. 120 (Fam; îe) A prinde -~ A fi luat în considerație. 121 (Îvr; îae) A trece drept... 122 (Îe) A se pune în ~ul cuiva A se închipui în situația cuiva, pentru a-l putea înțelege. 123 (Îlav) În ~ul cuiva în situația cuiva. 124 Moment potrivit Si: ocazie, prilej. 125 (Îlv) A avea ~ A se întâmpla. 126 (Îal) A se produce. 127 (Îal) A se desfășura. 128 (Îe) A da ~ la ... A avea drept urmare. 129 (Îae) A determina. 130 (Îae) A provoca. 131-132 (Îe) A (nu) fi ~ul A (nu) fi cazul. 133-134 (Îae) A (nu) fi potrivit. 135 (Înv; îlav) La ~ de nevoie Într-un moment dificil. 136 (Îlav) Din capul ~ului De la început. 137 (Îlpp) În ~ de (sau în ~ul) În schimbul. 138 (Îlpp) La un ~ cu... Împreună cu... 139 (Îlc) În ~ să (sau ca ... să) Se spune pentru a arăta raportul de opoziție dintre două idei, două acțiuni etc. 140 (Înv; îlc) În ~ ce În timp ce.

LOC, locuri, s. n. I. 1. Punct, porțiune determinată în spațiu. ◊ Loc. adv. Din (sau de pe) loc = de acolo de unde este sau se află cineva, stând nemișcat, fără a se deplasa. În (sau pe) loc = a) pe aceeași bucată de pământ, acolo unde se află cineva sau ceva; b) neclintit; c) imediat, într-o clipă. (Expr.) Pe loc repaus = comandă militară indicând ieșirea din poziția de nemișcare a soldatului și adoptarea unei poziții mai libere. A-i sta cuiva mintea în loc, se spune când cineva se află în fața unui lucru de neînțeles, pe care nu-l poate cuprinde cu mintea. A sta pe loc = a se opri (din mers). La loc = acolo unde era mai înainte, unde stătea de obicei. (Expr.) A-i veni (cuiva) inima (sau sufletul) la loc = ai se potoli (cuiva) emoția, a se liniști; a-i trece spaima. A pune pe cineva la locul lui = a-i da cuiva o lecție de bună-cuviință, a arăta cuiva ce se cuvine și ce nu. (Fam.) La loc comanda (sau mișcarea), se spune pentru a reveni asupra unei dispoziții (sau asupra unei mișcări greșite). La un loc = împreună, laolaltă. Până într-un (sau la un) loc = până la un punct sau până la un moment; într-o măsură oarecare. în (sau peste) tot locul = pretutindeni. Din loc în loc (sau dintr-un loc într-altul) = a) de colo până colo, încoace și încolo; b) din distanță în distanță, ici și colo. Pe unele (sau, rar, une) locuri = ici și colo, pe alocuri. ◊ Expr. A o lua (sau a porni) din loc = a pleca de undeva. A nu-și (mai) afla (sau găsi) locul ori a nu-l (mai ține) (sau încăpea) pe cineva locul = a nu mai avea astâmpăr sau odihnă; a fi nerăbdător, neliniștit. A nu (mai) avea loc de cineva = a) a fi incomodat de cineva; b) a se lega mereu de cineva, a-i pricinui neajunsuri. A sta (sau a se ține, a rămâne, a încremeni) țintuit locului (sau pe loc, în loc) = a sta neclintit, fără să se miște. A sta la un loc = a sta liniștit, a fi cuminte. A muta din loc = a duce în altă parte. (A merge, a veni, a pleca etc.) la fața locului = (a se deplasa) acolo unde s-a întâmplat ceva (pentru a face cercetări). O palmă de loc = o distanță mică. ♦ (Pop.) Bucată de pământ (cultivabil). ◊ Loc de casă = teren destinat pentru construcție. Loc de veci = teren într-un cimitir aflat în proprietatea cuiva și destinat pentru morminte sau cavouri. ♦ Regiune; ținut; p. ext. țară. ** Așezare omenească, localitate; regiunea, țara, localitatea în care s-a născut cineva. ◊ Expr. (A fi) de loc (sau de locul lui ori al ei etc.) din... sau din partea locului = (a fi) originar din... sau din regiunea unde se află cineva. 2. Spațiu ocupat de cineva sau de ceva. ◊ Loc de muncă (sau de producție) = parte din suprafața unei unități economice în care un lucrător sau un grup de lucrători execută anumite operații în vederea obținerii producției, folosind în acest scop utilaj și echipament tehnic corespunzător. Loc de muncă = întreprindere sau instituție în care o persoană își desfășoară activitatea în mod obișnuit. ◊ Expr. A lua loc = a se așeza. Ia loc! = șezi! A-și face loc = a-și croi un drum, a răzbate. A face loc = a se da la o parte pentru a permite trecerea cuiva sau a ceva. (A fi) la locul lui = (a fi) așa cum se cuvine. 3. Pasaj într-o scrisoare; publicație în care a apărut un anumit lucru. II. 1. Slujbă, post2; funcție. 2. Situație socială a cuiva; p. gener. situație. ◊ Loc comun v. comun.Expr. (A se pune) în locul cuiva = (a se închipui) în situația cuiva (pentru a-l putea înțelege). III. Moment potrivit; prilej, ocazie. ◊ Expr. A da loc la... = a avea drept urmare; a determina, a provoca. A fi locul = a fi cazul, a fi nimerit. A avea loc = a se întâmpla, a se produce. Din capul locului = de la început. IV. (În expr.) în loc de... sau în locul..., se spune pentru a arăta o înlocuire, o substituire. în loc să... (sau de a...), se spune pentru a arăta raportul de opoziție dintre două idei, două acțiuni etc. – Lat. locus.

LOC, locuri, s. n. I. 1. Punct, porțiune determinată în spațiu. ◊ Loc. adv. Din (sau de pe) loc = de acolo de unde este sau se află cineva, stând nemișcat, fără a se deplasa. În (sau pe) loc = a) pe aceeași bucată de pământ, acolo unde se află cineva sau ceva; b) neclintit; c) imediat, într-o clipă. ◊ Expr. Pe loc repaus = comandă militară indicând ieșirea din poziția de nemișcare a soldatului și adoptarea unei poziții mai libere. A-i sta cuiva mintea în loc, se spune când cineva se află în fața unui lucru de neînțeles, pe care nu-l poate cuprinde cu mintea. A sta pe loc = a se opri (din mers). La loc = acolo unde era mai înainte, unde stătea de obicei. ◊ Expr. A-i veni (cuiva) inima (sau sufletul) la loc = a i se potoli (cuiva) emoția, a se liniști; a-i trece spaima. A pune pe cineva la locul lui = a-i da cuiva o lecție de bună-cuviință, a arăta cuiva ce se cuvine și ce nu. (Fam.) La loc comanda (sau mișcarea), se spune pentru a reveni asupra unei dispoziții (sau asupra unei mișcări greșite). La un loc = împreună, laolaltă. Până într-un (sau la un) loc = până la un punct sau până la un moment; într-o măsură oarecare. În (sau peste) tot locul = pretutindeni. Din loc în loc (sau dintr-un loc într-altul) = a) de colo până colo, încoace și încolo; b) din distanță în distanță, ici și colo. Pe unele (sau, rar, une) locuri = ici și colo, pe alocuri. ◊ Expr. A o lua (sau a porni) din loc = a pleca de undeva. A nu-și (mai) afla (sau găsi) locul sau a nu-l (mai) ține (sau încăpea) pe cineva locul = a nu mai avea astâmpăr sau odihnă; a fi nerăbdător, neliniștit. A nu (mai) avea loc de cineva = a) a fi incomodat de cineva; b) a se lega mereu de cineva, a-i pricinui neajunsuri. A sta (sau a se ține, a rămâne, a încremeni) țintuit locului (sau pe loc, în loc) = a sta neclintit, fără să se miște. A sta la un loc = a sta liniștit, a fi cuminte. A muta din loc = a duce în altă parte. (A merge, a veni, a pleca etc.) la fața locului = (a se deplasa) acolo unde s-a întâmplat ceva (pentru a face cercetări). O palmă de loc = o distanță mică. ♦ (Pop.) Bucată de pământ (cultivabil). ◊ Loc de casă = teren destinat pentru construcție. Loc de veci = teren într-un cimitir aflat în proprietatea cuiva și destinat pentru morminte sau cavouri. ♦ Regiune; ținut; p. ext. țară. ♦ Așezare omenească, localitate; regiunea, țara, localitatea în care s-a născut cineva. ◊ Expr. (A fi) de loc (sau de locul lui ori al ei etc.) din... sau din partea locului = (a fi) originar din... sau din regiunea unde se află cineva. 2. Spațiu ocupat de cineva sau de ceva. ◊ Loc de muncă (sau de producție) = parte din suprafața unei unități economice în care un lucrător sau un grup de lucrători execută anumite operații în vederea obținerii producției, folosind în acest scop utilaj și echipament tehnic corespunzător. Loc de muncă = întreprindere sau instituție în care o persoană își desfășoară activitatea în mod obișnuit. ◊ Expr. A lua loc = a se așeza. Ia loc! = șezi! A-și face loc = a-și croi un drum, a răzbate. A face loc = a se da la o parte pentru a permite trecerea cuiva sau a ceva. (A fi) la locul lui = (a fi) așa cum se cuvine. 3. Pasaj într-o scrisoare; publicație în care a apărut un anumit lucru. II. 1. Slujbă, post2; funcție. 2. Situație socială a cuiva; p. gener. situație. ◊ Loc comun v. comun.Expr. (A se pune) în locul cuiva = (a se închipui) în situația cuiva (pentru a-l putea înțelege). III. Moment potrivit; prilej, ocazie. ◊ Expr. A da loc la... = a avea drept urmare; a determina, a provoca. A fi locul = a fi cazul, a fi nimerit. A avea loc = a se întâmpla, a se produce. Din capul locului = de la început. IV. (În expr.) În loc de... sau în locul..., se spune pentru a arăta o înlocuire, o substituire. În loc să... (sau de a...), se spune pentru a arăta raportul de opoziție dintre două idei, două acțiuni etc. – Lat. locus.

LOC, locuri, s. n. I. 1. Porțiune determinată în spațiu. S-au depărtat mult de locul luptei. SAHIA, N. 45. Aici, la loc răcoritor, Sfîrșit stetea acum. COȘBUC, P. I 227. Îl făcu să-i rămîie tălpile lipite de locul unde sta. ISPIRESCU, L. 35. ◊ Loc. adv. De pe loc = stînd, fără a se mișca. Faci reclamă mergînd sau de pe loc? SAHIA, N. 104. Din loc = de acolo de unde este sau se află cineva sau ceva. Stă neadormit... fără să se clintească din loc. CREANGĂ, P. 311. Nici că m-ar clinti din loc. ALECSANDRI, P. II 13. În loc = a) pe aceeași bucată de pămînt. Se izbește de un grup de doi mineri care tocmai intrau în dreapta și se învîrtește în loc. DAVIDOGLU, M. 21. S-a-ntors în loc și a voit să plece. CARAGIALE, P. 96. Caii-n neastîmpăr frămîntă-n loc pămîntul. ALECSANDRI, P. III 220; b) (în legătură cu verbele «a sta», «a se opri») încetînd mișcarea într-un anumit loc, neclintit. Sta în loc uimită văzînd frumusețile cîmpului. ISPIRESCU, L. 17. Cînd a intrat Abu-Hasan, cu fetele cîntînd în urma lui, a stat o clipă în loc, aiurit de atîtea minunății. CARAGIALE, O. III 72. (Expr.) A-i sta cuiva mintea în loc = a nu mai înțelege nimic; a rămîne foarte mirat, năucit,; c) (cu sens temporal) îndată, imediat. O schijă de obuz... Retează capul lui Cobuz Și-n loc ne curmă jocul. ALECSANDRI, P. III 439. La loc = (local și modal) acolo (și așa) unde (și cum) era mai înainte. Deschise saltarul biroului și băgă în el călimara tun. Închise la loc și în urmă rămase în picioare. SAHIA, N. 77. Fata Împăratului-Roș, în vălmășagul acesta, răpede pune capul lui Harap-Alb la loc. CREANGĂ, P. 278. Copiliță, nu mă spune, Că puiul la loc l-oi pune. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 378. (Expr.) A-i veni (cuiva) inima la loc = se spune cînd cineva prinde curaj după un moment de emoție sau de spaimă. Încă fiind acolo, văzu cum înflorește pomul, cum îi cade florile și cum roadele se arată iarăși. Atunci îi mai veni inima la loc. ISPIRESCU, L. 72. A pune pe cineva la locul lui = a pune pe cineva la punct; a-l repezi. (Mil.) La loc comanda (sau – în comenzi de gimnastică – mișcarea), se spune cînd se anulează o comandă greșit dată (sau o mișcare greșit făcută, revenindu-se la poziția de pornire). La un loc = laolaltă, împreună. Pe urmă, ar mai fi de strîns la un loc, Toate inimile tinere, proaspete, Și de încins un foc. DEȘLIU, G. 10. Îmblă și ei mai cîte mulți la un loc. CREANGĂ, P. 121. Cînii latră la un loc. ALECSANDRI, P. III 8. Pe loc = a) (local) unde este cineva sau ceva. Voi, stînd aici pe loc, vă găsirăți rostul. BENIUC, V. 25. Să se ducă la părinți?... Să rămîie pe loc? CREANGĂ, P. 89. (Expr.) A sta pe loc = a se opri (din drum), a nu se (mai) mișca. Un străin... în calea fetei pe loc stătu. ALECSANDRI, P. I 23. Pe loc repaus = comandă militară indicînd ieșirea din poziția de exercițiu a soldatului și adoptarea unei poziții mai libere fără a părăsi locul pe care-l ocupă în formația respectivă; b) pe aceeași bucată de pămînt. Flăcăii... țopăie pe loc, ridicînd tălpile. REBREANU, I. 12; c) (temporal) pe dată, îndată, imediat. Tocmai visam, rosti el cu oarecare greutate, dar am uitat pe loc. SADOVEANU, P. M. 310. Muri pe loc. ISPIRESCU, L. 319. Pe loc li s-au muiet ciolanele. CREANGĂ, P. 251. (Regional) De loc = imediat. Pînă într-un loc (sau la un loc) = (local) pînă la un punct; (temporal) pînă la un moment. În (sau peste) tot locul = pretutindeni. El în tot locul se întinde. CONACHI, P. 272. Din loc în loc = a) de colo pînă colo, încoace și încolo (fără astîmpăr, fără odihnă). Umblînd din loc în loc, m-am rătăcit. CREANGĂ, P. 288. Povestesc... cum i-a amăgit pasărea vicleană, cum i-a purtat din loc în loc. ODOBESCU, S. III 17; b) din distanță în distanță, ici și colo. Pe une(le) locuri = ici și colo, pe alocuri. Omătul se pusese pe une-locuri pînă la brîu. CREANGĂ, A. 30. Din capul locului v. cap.Expr. A o lua (sau a porni) din loc v. lua. A-și afla locul = a se aciua undeva, a se stabili. A nu-și mai afla (sau găsi sau a nu-l ține, a nu-l mai încăpea pe cineva) loc(ul) = a nu avea astîmpăr sau odihnă; a fi neliniștit, agitat. Grija călătoriei îl pusese într-un neastîmpăr, că nu-și mai găsea loc, nu se mai gîndea ce face. BASSARABESCU, V. 40. Supărat, nu-și afla acuma loc. SBIERA, P. 258. Începu a sălta și a juca de bucurie, de nu-l mai încăpea locul. ISPIRESCU, U. 110. Nu mă ține locul de bucurie... îmi vine tot să cînt și să joc. ALECSANDRI, T. 272. A nu mai avea loc de cineva, se spune despre cineva care stă în calea cuiva sau care face mizerii cuiva, îl persecută, îi pricinuiește neajunsuri. A sta (sau a se ține, a rămîne) locului = a se opri undeva, a sta neclintit, a rămîne în nemișcare. Nu e bine cînd stai locului. CREANGĂ, P. 241. Iar noi locului ne ținem, Cum am fost așa rămînem. EMINESCU, O. I 124. Tătari stînd locului Și frigînd un miel furat. ALECSANDRI, P. III 414. A sta la un loc = a sta liniștit. Cum îl rabdă locul? se spune despre un om rău care are purtări rele. A muta din loc = a deplasa, a duce în altă parte. Noi le mutăm [buțile] din loc, ea nu va ști și va bea numai apă. EMINESCU, N. 10. (A merge, a veni, a pleca etc.) la fața locului = (a se deplasa) acolo unde s-a întîmplat ceva. Comisia a plecat la fața locului pentru a ancheta incidentul. (Glumeț) Cocostîrci, pe catalige, Vin la fața locului. TOPÎRCEANU, B. 47. O palmă de loc = o distanță mică, o depărtare pe care n-o bagi în seamă. De la Neamț la Fălticeni... era pentru noi o palmă de loc. CREANGĂ, A. 116. Loc sigur = loc adăpostit de primejdii, loc în care ceva sau cineva se găsește în siguranță. O am pusă acasă la păstrare... dar știi, la loc sigur. CARAGIALE, O. I 167. Loc geometric v. geometric. Bucată de pămînt; porțiune de teren delimitată, avînd o anumită destinație, (în special) pămînt cultivabil, proprietate agrară, ogor, cîmp. Le-a dat locuri, le-a dat case, le-a dăruit pămînturi. STANCU, D. 89. Locu-i bun, moșia-mi place. ȘEZ. I 235. Dragi-mi sînt boii și locul. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 438. ◊ Loc de casă = teren destinat pentru clădirea unei case. Loc viran = teren (mai ales la oraș) fără clădiri pe el. Loc de veci = proprietate asupra unei mici bucăți de pămînt într-un cimitir; mormînt. ♦ Ținut, regiune; p. ext. țară. De pe-aceste locuri eu Nu m-aș duce niciodată. COȘBUC, P. II 169. Pasărea ce pleacă în locuri depărtate Se-ntoarce iar în țara de unde a plecat. BOLINTINEANU, O. 4. Clima acestui loc nu este mai călduroasă decît a noastră. GOLESCU, Î. 158. ♦ Punct oarecare dintr-o regiune, așezare omenească, localitate. Numele de locuri ale unei regiuni oarecare pot fi studiate din diverse puncte de vedere, după preocupările celui care le cercetează. IORDAN, N. L. III. ♦ (Uneori determinat prin «de naștere») Regiunea, țara în care s-a născut cineva, din care se trage cineva. V. origine, obîrșie. (Mai ales în expr.) (A fi) de loc sau din partea locului = (a fi) născut în..., originar din...; p. ext. autohton. Ea-i de loc din părțile deschise de la Prut și-acolo lumea-i altfel, între holde și-n soare. SADOVEANU, B. 36. Noi sîntem de loc din București. SEVASTOS, N. 112. Numai armăsari și iepe sînt primiți să alerge; cai nu, și nu de alt soi decît de loc. NEGRUZZI, S. I 36. De locul lui (sau ei) = originar. Era de la Piatra de locul ei. CREANGĂ, P. 114. (Rar) Perioadă de timp. Omul cuprinde un loc în vreme. EMINESCU. N. 53. 2. (Mai ales articulat) Spațiu rezervat pentru a fi ocupat de cineva sau de ceva. Să încuie bine și să ascundă cheia la locul ei. REBREANU, R. I 243. Aci e locul de întîlnire a trei buni camarazi și prieteni. CARAGIALE, O. II 227. Vezi tu buțile aste două? Una-i cu apă, alta cu putere. Să le mutăm una-n locul alteia. EMINESCU, N. 10. ◊ Expr. A lua loc = a se așeza (I 1). Intră în sală și luă loc între ceilalți.Vă rog să luați loc. Domnul secretar trebuie să vină numaidecît. DEMETRIUS, C. 27. A-și face loc = a da la o parte (pe cineva sau ceva) spre a putea trece înainte, a pătrunde undeva, a-și croi un drum. Stroie își făcea loc, cu trupul lui mare. SADOVEANU, O. VII 94. Iar eu, făcîndu-mi loc printre dame... am alergat la celalalt capăt. NEGRUZZI, S. I 38. A face loc = a se da la o parte, a se feri ca să se așeze sau să treacă cineva, a lăsa pe altul înainte. Zîmbind fericită, cu ochii febrili, îi făcu loc doctorului pe pat. BART, E. 384. Îi făcu loc pe poartă. BUJOR, S. 71. Se așeză în căruță făcînd loc și lui Dumitru. CONTEMPORANUL, III 653. (A fi) la locul lui = (a fi) așa cum se cuvine, unde se cuvine (să stea); cu rost, cu chibzuială, potrivit. Cînd da cîte-o vorbă dintr-însul, vorba era vorbă, la locul ei. CREANGĂ, P. 142. Ca tot ce nu e la locu-i, va cădea trufia lor. ALEXANDRESCU, P. 139. Vorbește... la locu lui. ȘEZ. II 72. A ține loc de ceva (sau locul cuiva) = a înlocui, a suplini ceva (sau pe cineva), a îndeplini funcția de... Anunțul ține loc de invitație.Gîtul unui clondiri ce ținea loc de sfeșnic. EMINESCU, N. 41. ♦ Loc de muncă (sau de producție) = clădirea, mașina etc. sau întreprinderea ori instituția în care (sau la care) lucrează cineva. Congresul al III-lea al P.C.R. (1924) a hotărît ca organizațiile de partid să fie constituite pe baza locului de producție, pe întreprinderi pentru a putea conduce luptele de fiecare zi ale clasei muncitoare. LUPTA DE CLASĂ, 1953, nr. 8, 94. 3. Pasaj într-o scriere; publicație (revistă, volum) unde a apărut un anumit pasaj, o relatare. Amănunte la locul citat.Loc comun v. comun. II. 1. Slujbă în care funcționează cineva; serviciu, post, funcție. Locul în uzină nu și l-a mai reluat. SAHIA, N. 35. Grăbit... îi răspunse: La noi e ocupat tot locul. ANGHEL-IOSIF, C. M. II 10. Mai sînt încă șapte ministere; or să se mai ivească locuri. CARAGIALE, O. II 244. 2. Situație, poziție (ocupată de cineva). ◊ Expr. (A se pune) în locul cuiva = (a-și imagina, a-și închipui că este) în situația altei persoane; a privi o chestiune din punctul de vedere al altcuiva. Ei, dar ăsta să mă-nfrunte?... Punte Un moment în locul meu! TOPÎRCEANU, M. 80. III. Prilej, ocazie, moment potrivit. Nu e loc de glumit.Expr. A da loc la... = a duce la..., a avea drept urmare, a provoca. Intervenția a dat loc la discuții înflăcărate. A fi locul = a fi cazul, a fi nimerit, a fi potrivit cu împrejurarea. Nu era locul să vorbim acolo, în capul scărilor. C. PETRESCU, S. 166. Nu aci este locul să judecăm dacă aceasta [libertatea presei] spre folosul sau paguba publicului romînesc a fost. CARAGIALE, O. III 216. (Despre un eveniment) A avea loc = a se întîmpla, a se petrece, a se produce. În acelea vremi a avut loc întîmplarea. RETEGANUL, P. I 11. IV. (În loc. adv.) De loc = nicidecum, de fel. Era mișel? – Ba nu, de loc. COȘBUC, P. I 229. Făr-a-nceta de loc, Pășesc tot înainte sub viscolul de foc. ALECSANDRI, P. III 222. Dă loc nu mai aștepta. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 496. (Repetat spre a accentua negația) Nu se domirea de loc, de loc, ca ce să însemneze un asemenea vis. ISPIRESCU, L. 231. În loc de... sau (loc. prep.) în locul..., arată o înlocuire, o substituire. O beșică-n loc de sticlă e întinsă-n ferestruie. EMINESCU, O. I 84. Primăvara cu lăcrămioare În locul iernii vine zîmbind. ALECSANDRI, P. II 79. În locul fericirii capătă pizmă. NEGRUZZI, S. I 56. ◊ Loc. conj. În loc să... (sau de a...), arată raportul adversativ, de opoziție între două propoziții. În loc să asculte rugăciunea, dete drumul ogarului. ISPIRESCU, L. 296. În loc să iasă la drum, dă de un heleșteu. CREANGĂ, P. 46.

-LÓC elem. „care vorbește”, „convorbire”. (< fr. -loque, cf. lat. loqui, a vorbi)

LOC ~uri n. 1) Punct sau porțiune determinată în spațiu. ◊ A lua ~ a se așeza. A-și face ~ a-și croi drum. A face (cuiva) ~ a se da la o parte pentru a trece sau a se așeza cineva. A ține ~ul a înlocui pe cineva. A umbla din ~ în ~ a umbla dintr-o parte în alta. Din capul ~ului de la început. A se opri în ~ a se opri brusc. A-i sta cuiva mintea în ~ a nu putea judeca; a rămâne buimac; a se buimăci. A-i veni inima la ~ a-i trece frica; a se liniști. A pune pe cineva la ~ul lui a pune pe cineva la punct. La un ~ împreună; laolaltă. Pe ~ a) pe aceeași porțiune de teren; b) acolo unde se află cineva sau ceva; c) imediat; îndată. A sta pe ~ a nu merge mai departe; a se opri. Peste tot ~ul în toate părțile; pretutindeni. Pe unele ~uri unde și unde; pe alocuri. A rămâne (sau a sta) ~ului a rămâne nemișcat; a se opri. A-și afla ~ul a se stabili undeva. A nu-și (mai) afla ~ul a nu avea astâmpăr; a fi agitat. A veni (sau a se duce, a trimite) la fața ~ului a veni (sau a se duce, a trimite) acolo unde s-a petrecut ceva. Pe ~ repaus! comandă militară în urma căreia soldatul ia o poziție liberă, rămânând însă nemișcat. A o lua (sau a porni) din ~ a pleca de undeva. 2) Bucată de pământ, rezervată special pentru ceva. ◊ ~ de casă teren pe care urmează să fie construită o casă. ~ de pășune bucată de pământ necultivat, unde sunt păscute vitele. 3) Întindere mare de pământ, având anumite caracteristici specifice; regiune; meleag; ținut. ~uri mlăștinoase. 4) Localitate, regiune, țară în care s-a născut cineva sau de unde își trage originea. ◊ (A fi) de ~ (sau din partea ~ului) (a fi) de baștină; a fi din regiunea dată. 5) Spațiu ocupat de cineva sau de ceva. ◊ ~ de muncă instituție sau întreprindere în care o persoană își desfășoară activitatea. 6) Funcție deținută de o persoană într-o instituție, întreprindere sau organizație; post; serviciu. ◊ Are un ~ bun are un serviciu bun. 7) Situație socială a unei persoane. 8) Situație favorabilă; moment potrivit; ocazie; prilej. ◊ A avea ~ a se întâmpla; a se produce. 9) Fragment într-o scriere unde a apărut o informație sau o relatare. 10): În ~ de... (sau în ~ul... ) indică o înlocuire, o substituire. În ~ să... (sau de a... ) indică opoziția între două idei. /<lat. locus

loc n. 1. spațiu ce ocupă un corp; 2. spațiu în genere: loc întins; 3. punct anumit, ținut: locul natal; locuri sfinte, mănăstiri și biserici (mai ales cele din Palestina); loc rău, răspântie locuită de duhuri rele: a călcat într’un loc rău; 4. rang, pozițiune: în primul loc; 5. timp potrivit: nu e aci loc de a trata această chestiune; din capul locului, dela început; pe loc, imediat; de loc, nici de cum; 6. pasaj dintr’un scriitor: Aristotele zice într’un loc; locuri comune, idei generale, verități banale. [Lat. LOCUS].

loc n., pl. urĭ (lat. lŏcus, it. luógo, pv. loc, fr. lieu, cat. lloc, sp. luego, pg. logo). Spațiŭ ocupat de un corp: casă zidită pe locu alteĭ case. Spațiŭ liber: această casă are mult loc în prejur, trăsurile nu maĭ aveaŭ loc de trecut. Punct anumit, regiune, ținut: mă duc în locu natal, în munțiĭ noștri îs locurĭ încîntătoare. Localitate: obiceĭurile loculuĭ. Punct fix unde trebuĭe să staĭ orĭ să șezĭ: acest vagon are 24 de locurĭ. Parte a corpuluĭ: el a fost rănit în treĭ locurĭ, corabia s’a spart în doŭă locurĭ. Pasagiu dintr’o carte: citind această carte, am plîns în multe locurĭ. Timp potrivit, ocaziune: nu e acuma loc de vorbă. Rang, treaptă, pozițiune socială saŭ ĭerarhică: lăsați-l pe mojic la locu luĭ! Adv. Loculuĭ, pe loc, tot în acel loc, tot aicĭ: a rămînea loculuĭ, această scrisoare e adresată loculuĭ )lat. loco). De loc, de fel, nicĭ de cum: vîntu nu sufla de loc. La loc, cum eraĭ în ainte: du-te la loc (reĭațĭ locu), la loc (reĭașĭ locu și pozițiunea!I, a face un lucru la loc (a-l face cum era, a-l repara). În loc de, pentru, înlocuind: eraŭ doĭ în loc de unu. La un loc, împreună: frațiĭ locuĭaŭ la un loc. Pe loc (în Olt. de loc), imediat, îndată, numaĭ de căt: cum l-a văzut, pe loc l-a și prins. În partea loculuĭ, în localitate. Din capu loculuĭ, chear de la început. În primu loc, în primu rînd, între ceĭ (cele) dintîĭ. Locurĭ comune, în retorică, izvoare generale din care se aprovizionează un orator, ideĭ generale, adevărurĭ banale (V. truizm). Locurĭ rele, 1. locurĭ pe unde poporu crede că umblă spiritele rele, strigoiĭ, stahiile, 2. localurĭ de corupțiune. Locurĭ sfinte, unde-s bisericĭ și mînăstirĭ, maĭ ales Ĭerusalimu și Muntele Atos. Locurĭ albe, pasagiĭ libere (nescrise) în carte. A avea loc (fr. avoir lieu), a se face, a se întîmpla: ceremonia va avea loc mîne. A da loc, a da ocaziune: această vorbă a dat loc uneĭ discusiunĭ aprinse. A ținea loc, a înlocui: locotenentu ținea loc de căpitan. A face loc cuĭva, a-ĭ lăsa loc liber ca să treacă orĭ să șeadă (ca simplă interj. loc! adică „facețĭ loc de trecut”). A lua loc, a ocupa loc, a te pune pe scaun. A nu-țĭ afla loc saŭ locu, a nu putea sta loculuĭ de neliniște. A pune pe cineva la locu luĭ, a-l forța să se astîmpere. A fi la locu tăŭ, a te purta cuviincĭos. Acest cal nu ĭa din loc, nu urnește căruța din loc, ci numaĭ se agită.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

de loc (originar, local) prep. + s. n. (este ~ din...; circumstanțial ~)

*în lócu- loc. prep. (~i)

de loc (originar, local) prep. + s. n.


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

LOC s. v. depărtare, distanță, placentă, spațiu.

LOC s. 1. v. punct. 2. v. așezare. 3. teren. (A cumpărat un ~ de casă.) 4. v. zonă. 5. meleag, regiune, tărâm, teritoriu, ținut, zonă. (Se afla pe ~uri necunoscute.) 6. v. regiune. 7. parte, regiune, ținut. (Vezi cum e și prin alte ~uri.) 8. poziție, situație. (Ocupă un ~ onorabil în societate.) 9. loc comun = a) banalitate; b) v. clișeu.

arată toate definițiile

Intrare: loc
substantiv neutru (N24)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • loc
  • locul
  • locu‑
plural
  • locuri
  • locurile
genitiv-dativ singular
  • loc
  • locului
plural
  • locuri
  • locurilor
vocativ singular
plural
Intrare: de loc
de loc
compus
  • de loc
Intrare: în loc de
compus
  • în loc de
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)