defél av [At: MEȘT. MOȘ. 78/23 / E: de⁴ + fel] 1 Nicidecum. 2 Deloc.

DEFÉL adv. Nici într-un fel; deloc; nicidecum. /de + fel

FEL, (1, 2) feluri, s. n. 1. (Adesea urmat de determinări introduse prin prep. «de») Mod de a fi (sau de a acționa); varietate, soi, gen, chip, sort. După cum este felul de viață al oamenilor, tot astfel este și felul lor de a gîndi. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2766. Mai face el, țăranul, și alte feluri de mîncări gustoase. CREANGĂ, A. 103. ◊ (Însoțit de adverbe de cantitate sau de numerale) De multe feluri. Flori de un singur fel. ▭ Cîte feluri de chinuri asupră-i se adună! ALEXANDRESCU, P. 42. ◊ (Intră în compunerea pronumelui interogativ ce fel (de), cerînd în răspuns indicarea calității obiectului despre care se întreabă) Spune-mi cu cine te aduni, să-ți spun ce fel de om ești. NEGRUZZI, S. I 248. ◊ Loc. adj. Fel de fel sau de tot felul = diferit, variat, felurit. Miile de paseri cîntau fel de fel de cîntece. ISPIRESCU, L. 17. Pe ziduri stau rînduite... arme de tot felul. ODOBESCU, S. A. 85. (Eliptic) [Păsările] primăverii se cheamă, se-ntreabă și-și răspund, se-ngînă și se-ntrec în fel de glasuri, întorcîndu-se fiecare pe la cuibul său. CARAGIALE, P. 50. Nici un fel de... = de loc. N-am nevastă... nici copii, Nici un fel de căpătîi. TEODORESCU, P. P. 277. ◊ Loc. adv. La fel = deopotrivă, asemenea, egal, întocmai, aidoma. De fel = de loc. Altele sînt mai frumoase, mult mai mîndre, mai bogate, Dar ca marmura cea rece nu au inimă de fel. EMINESCU, O. I 464. ◊ Expr. De felul meu (sau tău, său, lui, lor etc.) = din fire, de meserie, de profesie etc. De felul lui era om vioi și bun de petrecere. CARAGIALE, P. 123. De fel din... = de neam, de origine, de loc, originar etc. Părintele lui, de fel din Botoșani, l-a regăsit pe excentricul fugar și... l-a luat acasă. CARAGIALE, N. S. 11. În felul lui = într-un mod original, propriu lui. Nu semănau amîndouă surorile. Fiecare era frumoasă în felul ei. VLAHUȚĂ, O. A. 111. Un fel de... = un lucru asemănător cu..., ceva care vrea să fie... Ionuț umblă plecat pe lîngă gard, legănînd în mînă un fel de tinichea goală. DAVIDOGLU, M. 59. Trăiește la marginea satului, spre baltă, într-un fel de coșar pentru vite. STANCU, D. 314. Și-a făcut un fel de casă, grămădind bușteni unul peste altul și împletindu-i cu nuiele. ISPIRESCU, L. 58. Fel și chip v. chip. A-și face felul = a-și face cheful, pofta, mendrele. (Cu pronunțare regională) Nu-i vorbă, că noi tot ne făceam feliul așa cîteodată... în lipsa părintelui și a dascălului. CREANGĂ, A. 4. A face felul (cuiva) = a da gata, a nimici, a lichida, a distruge, a omorî (pe cineva); a face rău (cuiva). Lui Znagoveanu i-a făcut felul judele de la Gherghița, Vlad, care îi purta sîmbetele. L-a băgat la gros pe vreo cinci ani. PAS, L. I 293. (Cu pronunțare regională) Nu te-am știut eu că-mi ești de aceștia, că de mult îți făceam feliul! CREANGĂ, P. 236. 2. Rînd de bucate. Gustau numai din felurile rînduite festinurilor regești. C. PETRESCU, R. DR. 16. Cel mai mare ospăț se cuprindea în cîteva feluri de bucate. NEGRUZZI, S. I 151. 3. Obicei, datină. [Mugur-Împărat] precum e felul din bătrîni La orice chef între romîni, El a-nchinat. COȘBUC, P. I 59.

defel (deloc) (pop.) adv. (Nu întârzie ~.)

defel (deloc) adv. (nu întârzie ~)

defél (deloc) adv.

+fel (în ~ și chip) loc. adv.

de fel prep. + s. n.

de fel.

DEFÉL adv. v. deloc.

DEFEL adv. deloc, nicicum, nicidecum, (înv. și pop.) necum, nicicît, nimic, (pop. și fam.) ioc, (reg.) hici, nicicacum, nicidecît, (Olt. și Munt.) neam. (Nu pot ~ să-l văd.)