15 definiții pentru regiune


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

regiune sf [At: J. CIHAC, I. N. 271/4 / P: ~gi-u~ / V: (înv) reghi~, ~ie, ~ioană, ~io / Pl: ~ni / E: lat regio, -onis, fr région] 1 Porțiune relativ omogenă din cuprinsul învelișului geografic, căreia îi sunt specifice anumite caractere (de relief, climă, ape, resurse economice etc.) Si: ținut, zonă, (înv) oblastie, olat. 2 Unitate administrativ-teritorială în România (între 1950 și 1968) alcătuită din raioane și unul sau mai multe orașe importante. 3 Organ de conducere al unei organizații politice sau de masă, care corespundea unei regiuni (2). 4 Parte delimitată dintr-un tot Si: porțiune, sector, zonă. 5 (Spc) Parte a corpului sau a unui organ. 6 Strat atmosferic. 7 (Înv; lpl) Categorie socială.

REGIÚNE, regiuni, s. f. 1. Unitate teritorială întinsă, cu caracteristici relativ omogene; ținut, zonă. 2. (Între 1950 și 1968 în organizarea administrativ-teritorială a României) Una dintre cele 16 unități administrativ-teritoriale care cuprindea mai multe raioane, comune și sate. 3. Porțiune determinată a unei ființe sau a unui obiect. [Pr.: -gi-u-] – Din fr. région, lat. regio, -onis.

REGIÚNE, regiuni, s. f. 1. Întindere mare de pământ mai mult sau mai puțin omogenă, dintr-o țară sau de pe glob, care prezintă caractere comune; ținut, zonă. 2. Unitate administrativă și teritorială în România (între 1950 și 1968) alcătuită din raioane și din unul sau mai multe orașe importante. 3. Porțiune determinată a unei ființe sau a unui obiect. [Pr.: -gi-u-] – Din fr. région, lat. regio, -onis.

REGIÚNE, regiuni, s. f. 1. Întindere mare de pămînt (dintr-o țară sau de pe glob) care prezintă caractere comune; ținut, zonă. Oltul ajunge în cea de a doua regiune a trecerii lui prin acești munți. BOGZA, C. O. 175. Voioșia verdeții îmi arătă că intru în regiunea munților. NEGRUZZI, S. I 308. ◊ Fig. Entuziasmul ridică... pe poet în regiunile sale. MACEDONSKI, O. IV 65. Unei asemenea cărți i-aș da, în fiecare din părțile sale, cîte un titlu luat din regiunile ideale ale vînătoriei. ODOBESCU, S. III 52. ◊ Regiune abisală v. abisal. ♦ O anumită porțiune a corpului (unui om sau al unui animal). Regiune abdominală. Regiunea inimii. 2. Unitate administrativă și teritorială (care cuprinde mai multe raioane), fixată prin noua împărțire administrativă a Republicii Populare Romîne. Regiunea Autonomă Maghiară a Republicii Populare Romîne este formată din teritoriul locuit de populația compactă maghiară secuiască și are conducere administrativă autonomă, aleasă de populația regiunii autonome. CONST. R.P.R. 16. – Pronunțat: -gi-u-.

REGIÚNE s.f. 1. Mare întindere de pământ; ținut, zonă. ♦ Porțiune, parte a corpului. 2. Unitate administrativă și teritorială în România, între 1950 și 1968, cuprinzând mai multe raioane. [Pron. -gi-u-. / < fr. région, it. regione, lat. regio].

REGIÚNE s. f. 1. mare întindere de pământ; teritoriu, zonă. 2. porțiune a unei organ(ism) etc. 3. unitate administrativ-teritorială cu mai multe raioane. (< lat. register, fr. région, lat. regio)

REGIÚNE ~i f. 1) Teritoriu de proporții mari, care are anumite caracteristici specifice (de climă, relief, resurse economice etc.); ținut; meleag. ~ alpină. 2) Unitate administrativ-teritorială constând din mai multe raioane și orașe. 3) Porțiune a corpului unei ființe sau a unui obiect, determinată numai în linii generale. ~ cervicală. [G.-D. regiunii; Sil. -gi-u-] /<fr. région, lat. regio, ~onis

regiune f. 1. ținut, mare întindere de țară; 2. spațiu mare în cer: regiunea polilor; 3. partea corpului: regiunea inimei; 4. vorbind de filozofie, de științe, etc., grad, punct la care se ridică: înaltele regiuni ale cugetării.

*regiúne f. (lat. régio, regiónis). Ținut, mare întindere de pămînt: regiunile polare, tropicale. Parte a ceruluĭ saŭ a aeruluĭ: regiunea zodiaculuĭ, balonu a ajuns în cele maĭ înalte regiunĭ ale atmosfereĭ. Fig. Acest savant plutește în înaltele regiunĭ ale științeĭ. Anat. Parte a corpuluĭ: regiunea frontală.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

regiúne (-gi-u-) s. f., g.-d. art. regiúnii; pl. regiúni

regiúne s. f. (sil. -gi-u-), g.-d. art. regiúnii; pl. regiúni


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

REGIÚNE s. 1. loc, teren, ținut, zonă. (Nu cunoaște bine ~.) 2. v. loc. 3. ținut, (înv.) latură. (În ce ~ ne aflăm?) 4. v. meleag. 5. loc, parte, ținut. (Vezi cum e și prin alte ~i.) 6. v. teritoriu. 7. ținut, zonă, (înv.) oblastie, olat. (În ~ile calde.) 8. suprafață, teritoriu, zonă. (O ~ aridă.) 9. v. zonă. 10. (ANAT.) regiune inghinală = (înv. și pop.) stinghie.

REGIUNE s. 1. loc, teren, ținut, zonă. (Nu cunoaște bine ~.) 2. loc, meleag, tărîm, teritoriu, ținut, zonă. (Se afla în ~i necunoscute.) 3. ținut, (înv.) latură. (În ce ~ ne aflăm?) 4. meleag, plai, ținut. (~ile natale.) 5. loc, parte, ținut. (Vezi cum e și prin alte ~i.) 6. pămînt, teritoriu, ținut. (O ~ mănoasă.) 7. ținut, zonă, (înv.) oblastie, olat. (În ~ile calde.) 8. suprafață, teritoriu, zonă. (O ~ aridă.) 9. porțiune, sector, zonă. (O ~ bine delimitată în spațiu.) 10. (ANAT.) regiune inghinală = (înv. și pop.) stinghie.


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

REGIUNE DE CONTROL porțiune din spațiul aerian controlat, de dimensiuni bine stabilite pe orizontală și verticală, depinzând de intensitatea traficului aerian (de regulă). Regiunea terminală de control, este stabilită în principiu la întretăierea unor căi aeriene în apropierea unuia sau a mai multor aeroporturi importante, cu trafic mare, delimitată prin mijloace raditehnice de navigație.

Intrare: regiune
  • silabație: -gi-u-
substantiv feminin (F107)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • regiune
  • regiunea
plural
  • regiuni
  • regiunile
genitiv-dativ singular
  • regiuni
  • regiunii
plural
  • regiuni
  • regiunilor
vocativ singular
plural