JUR² s. n. Spațiu în mijlocul căruia se află cineva sau ceva; împrejurime; vecinătate. ◊ Loc. adv. În (sau prin) jur = în (sau prin) preajmă, alături, prin apropiere, împrejur. Din jur = din împrejurimi, dimprejur. (De) jur-împrejur = din (sau în) toate părțile. ◊ Loc. prep. În jurul... = a) în preajma...; b) relativ la..., despre; c) aproximativ în..., cam pe la... Prin jurul... = în apropiere de...; cam pe la... Din jurul... = pe lângă, din preajma... (De) jur-împrejurul... = în preajma... – Lat. gyrus.

JUR¹, juri, s. m. (Înv.) Jurat¹. ◊ (În vechea organizare judecătorească) Curte cu juri = organ de jurisdicție pentru procese criminale, delicte politice sau de presă, în componența căruia intrau jurați¹. – Din fr. jury.

jur² sn [At: (a. 1771) URICARIUL XVII, 195/6 / V: gir, giur, jir / Pl: ~uri l E: ml gyrus, -um] 1 Spațiu în mijlocul căruia se află cineva sau ceva Si: împrejur, împrejurime, înconjur, ocol. 2-3 (Îlav) În (sau prin) ~ În (sau prin) preajmă. 4 (Îal) Alăturat. 5 (Îlav) În ~ împrejur sau, înv, ~ de ~ Împrejur. 6 (Înv; îlav) De ~ De toate părțile. 7 (Îlav) În ~ Împrejur. 8 (Îlav) De (sau din) ~ împrejur (ori, înv, ~ prejur) Din toate părțile. 9 (Îlpp) În ~ul În preajma. 10 (Îal) Relativ la. 11 (Îal) Aproximativ în... 12 (Îlpp) Prin ~ul În apropiere de... 13 (Îal) Cam pe la... 14 (Îlpp) Din ~ul Pe lângă. 15 (Îal) Prin preajma. 16 (Îlpp) De ~ împrejurul În preajma. corectat(ă)

jur³ sn [At: PĂSCULESCU, L. P. 189 / Pl: ~uri / E: jura] (Rar; în poezia populară) Jurământ (1).

jur¹ sm [At: DA ms / Pl: ~i / E: fr jury] 1 (Asr) Jurat¹. 2 (În vechea organizare judecătorească) Curte cu ~i Organ de jurisdicție pentru procese criminale, delicte politice sau de presă, în componența căruia intrau jurați¹ (8).

JUR¹, juri, s. m. (Astăzi rar) Jurat¹. ◊ (În vechea organizare judecătorească) Curte cu juri = organ de jurisdicție pentru procese criminale, delicte politice sau de presă, în componența căruia intrau jurați¹. – Din fr. jury.

JUR², jururi, s. n. Spațiu în mijlocul căruia se află cineva sau ceva; împrejurime; vecinătate. ◊ Loc. adv. În (sau prin) jur = în (sau prin) preajmă, alături, prin apropiere, împrejur. Din jur = din împrejurimi, dimprejur. (De) jur împrejur = din (sau în) toate părțile. ◊ Loc. prep. În jurul... = a) în preajma...; b) relativ la..., despre...; c) aproximativ în..., cam pe la... Prin jurul... = în apropiere de...; cam pe la...; Din jurul... = pe lângă, din preajma... (De) jur împrejurul... = în preajma... – Lat. gyrus.

JUR², jururi, s. n. (Rar, popular) Jurămînt. Ei nu mai răbda, Și jur îl călca, Fiecare spunea La femeia sa. PĂSCULESCU, L. P. 189.

JUR¹ s. n. Loc, spațiu care împrejmuiește pe cineva sau ceva; înconjur, împrejur, împrejurime. O casă albă ca laptele cu jurul geamurilor încondeiat în roșu și-n albastru. DELAVRANCEA, S. 3. Un hohot răsunător... făcu într-o clipă jurul rondului. ALECSANDRI, la TDRG. ◊ Loc. adv. În jur = în preajmă, alături; în cerc. Afară bat zorii, și iată, culorile-n jur se stîrnesc nencetat. CASSIAN, H. 21. Constatînd lipsa, mă uitam în jur, destul de indispus. SADOVEANU, A. L. 26. În jur stăteau bătrînii. COȘBUC, P. I 216. Prin jur = împrejur, pe aproape, în apropiere. Din jur = dimprejur, din preajmă, din apropiere. (Rar) De jur = în jur. Un chioșc... cu stîlpi și arabescuri De jur împodobit. ALECSANDRI, P. III 76. (De) jur împrejur sau (rar) jur prejur = din (sau în) toate părțile, în jur, în cerc. De jur împrejur erau numai cîmpii fertile. BOGZA, Ț. 9. [Castelul] era înveșmîntat jur împrejur cu iederă. REBREANU, R. I 79. De jur împrejur cădea zăpada albă-albă, moale ca puful. SANDU-ALDEA, U. P. 35. Ochii roată că-și făcea, Jur prejur că se uita. TEODORESCU, P. P. 440. ◊ Loc. prep. (Construit cu genitivul, cu un adjectiv posesiv sau, regional, în forma nearticulată, urmat de prep. «de») În jurul = a) împrejurul, în preajma. Să privesc puțin în juru-mi! EFTIMIU, Î. 124. Vai, ce-ntuneric s-a făcut deodată în jurul meu, – ce groaznică tăcere! IOSIF, P. 43. [Cătana] plîngea și se văieta de gemea lumea-n jur de el. RETEGANUL, P. III 20. Lucesc în juru-i ziduri ca tuciul lustruiți. EMINESCU, O. I 93; b) cu privire la, relativ la, despre. S-au dus discuții în jurul problemei dezarmărilor; c) (arătînd aproximația în timp) cam pe la..., aproximativ în... În jurul anului 1844, locuitorii din satele Gaila, Dimitria și Terpiu se răscoală împotriva proprietarilor. IST. R.P.R. 108. Prin jurul = de jur împrejurul, pe lîngă, în apropierea; (temporal) cam pe la. În zborul lui [vîntul] spulbera prin jurul săniei o ometiță ușoară ca o negură. SADOVEANU, P. S. 32. Din jurul = dimprejurul, din preajma, de lîngă. Cu vorbirea-i entuziastă și înflăcărată despre libertate, dragoste, jertfă și fericire, mișca pe toți cei din juru-i. SADOVEANU, E. 237. (De) jur împrejurul (sau, rar, jur prejur) (de...) = în jurul. Da, pace de jur împrejurul țării ca și înlăuntrul ei. DELAVRANCEA, A. 23. Jur împrejur de sine Vedea, ca-n ziua cea de-ntîi, Cum izvorau lumine. EMINESCU, O. I 176. Jur prejur de mese. TEODORESCU, P. P. 23.

JUR s.n. (Franțuzism) Jur-fix = zi de primire a unor familii aristocratice; petrecere care are loc într-o astfel de zi. [Scris și jour. / < fr. jour-fixe].

JUR s. m. jurat. ♦ curte cu ~ i = organ de jurisdicție cu caracter penal format din juri. (< fr. jury)

JUR² ~uri n. Spațiu în mijlocul căruia se află cineva sau ceva. ◊ În (sau prin) ~ în apropiere; în preajmă; pe aproape. În ~ul a) în preajmă; în apropiere; b) referitor la...; relativ la...; despre...; aproximativ în...; cum pe la... (De) ~ împrejur în (sau din) toate părțile. /<lat. gyrus

JUR¹ m. înv.: Curte cu ~i organ de jurisdicție, în componența căruia intrau jurații. /<fr. jury

jur n. ocol: în jurul său [Lat. GYRUS]. ║ adv. în cerc: de jur împrejur.

2) jur, a -á v. intr. (lat. jurare, a jura, d. jus, juris, drept, dreptate; it. giurare, pv. cat. sp. pg. jurar, fr. jurer. Rudă cu just). Iaŭ martur pe Dumnezeŭ saŭ altă autoritate pe care o cred sacră: jur pe cruce, pe onoare că spun adevărat. Mă oblig pin jurămînt, promit serios: jur supunere cuiva. V. tr. Blestem pe cineva dacă nu va face ceva: te jur să facĭ așa cum țĭ-am spus. V. refl. Jur, afirm bazat pe religiune saŭ pe altă credință: mă jur pe cruce, pe onoare că spun adevărat, mă jur să fac (saŭ: că voĭ face) un spital. V. zăŭ.

1) jur n., pl. urĭ (lat. gyrus, voltă, învîrtitură, cerc, d. vgr. gyros; it. sp. pg. giro, pg. gir. Din aceĭași răd. e și fr. environ, aproape. V. virez). Ocol circuit, mișcare în cerc: am făcut doŭă jururĭ (Rar). În jur, în prejur: în juru caseĭ, în juru tăŭ, în juru orașuluĭ (rar: în jur de tine [Mureșeanu. Trans.], în jur de oraș și maĭ des în prejuru caseĭ, tăŭ, orașuluĭ). Îșĭ strîngea bunda pe jur, îșĭ strîngea bunda în prejuru trupuluĭ (Luceafăru, 1903, 7, Trans.). – Barb. (după fr. autour), în jur îld. despre: în juru afaceriĭ. V. prejur.

ÎMPREJUR adv. În (sau pe) locul înconjurător; în jur. ◊ Loc. adv. (De) jur-împrejur = din (sau în) toate părțile, în jur. ◊ Expr. (La) stânga-mprejur! comandă (militară) de întoarcere înapoi prin învârtire de 180° spre stânga. – În + pre + jur.

JUR-FIX s. n. Zi de primire la unele familii (aristocrate); petrecere care are loc într-o astfel de zi. – Din fr. jour fixe.

gir⁴ sn vz jur²

giur sn vz jur²

jir³ sn vz jur²

jur-fix sns [At: DEX² / E: fr jour fixe] (Înv) 1 Zi de primire la unele familii aristocrate. 2 Petrecere care avea loc în jur-fix (1).

jura [At: CORESI, EV. 60/22 / Pzi: jur / E: ml juro, -are] 1 vtr A afirma ceva sub jurământ. 2 vtr A declara ceva prin jurământ. 3 vtr A confirma ceva la judecată prin jurământ. 4 vt A depune o mărturie despre cineva. 5 vt A promite sub jurământ. 6 vr (Pop) A se blestema (pentru a întări cele afirmate). 7 vr A crede cu tărie un anumit lucru. 8 vr A avea încredere oarbă în cineva. 9 vt A făgădui ceva în mod solemn. 10-11 vtr A (se) lega prin jurământ (5). 12 vt (Pop) A ruga pe cineva stăruitor Si: a conjura, a implora. 13 vt (Nob) A înjura.

ÎMPREJUR adv. În (sau pe) locul înconjurător; în jur. ◊ Loc. adv. (De) jur împrejur = din (sau în) toate părțile, în jur. ◊ Expr. (La) stânga-mprejur! comandă (militară) de întoarcere îndărăt prin învârtire de 180° spre stânga. – În + pre + jur.

JUR-FIX s. n. Zi de primire la unele familii (aristocrate); petrecere care avea loc într-o astfel de zi. – Din fr. jour fixe.

ÎMPREJUR adv. În (sau pe) locul înconjurător, în jur. Șeful stației se opri, privind îngrijorat împrejur. C. PETRESCU, A. 305. Mare veselie se făcu în sat la nunta lor, și trăiesc în fericire pînă în ziua de azi. Cine nu crede, să facă bine să se uite împrejur și va vedea multe de aceste case. ISPIRESCU, L. 351. Împrejur gard nu era, ci numai niște lungi țerușe ascuțite. EMINESCU, N. 19. ◊ Loc. adv. (De) jur împrejur = din (sau în) toate părțile, în jur; roată. Ca niște uriași, culcați pe brînci, stau în neclintire, de jur împrejur, dealuri nesfîrșite. VLAHUȚĂ, O. A. 153. A deschis ochii privind de jur împrejur. CARAGIALE, O. III 81. Turcu-afară că ieșea Și-n pivniță se ducea, Iar Mărculeț rămînea Și prin casă se primbla Și jur împrejur căta, Și căta și prea căta. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 488. ◊ Expr. (La) stînga-mprejur, comandă la care o persoană sau un grup de persoane face, pe loc sau din mers, o întoarcere de 180° spre stînga. – Variantă: (în locuțiuni) prejur (TEODORESCU, P. P. 440) adv.

JURA, jur, vb. I. 1. Tranz. (Construit cu o completivă directă sau cu un complement care indică un sentiment) A face un jurămînt, a se lega prin jurămînt; a întări, a confirma la judecată, prin jurămînt, o depoziție, o mărturie. Au doar nu mi-ați jurat și mie credință? NEGRUZZI, S. I 140. Știi, bădiță, cum jurai Seara, cînd la noi veneai Că pe alta n-o s-o iai? JARNÍK-BÎRSEANU, D. 258. (Fig.) A noastre inimi își jurau Credință pe toți vecii, Cînd pe cărări se scuturau De floare liliecii. EMINESCU, O. I 186. ◊ (Cu complement intern) Hai să jurăm Jurămîntul mare. TEODORESCU, P. P. 463. ◊ (La optativ sau în legătură cu verbul «a putea», arată convingerea fermă a cuiva în legătură cu un anumit lucru) Dumnezeu să-l ierte că Ștefăniță î-i ticluise o carte către Petru-vodă... să fi jurat că e de el. DELAVRANCEA, O. II 184. Puteai să juri că n-are mai mult de treizeci de ani. VLAHUȚĂ, O. A. 111. ◊ Absol. Îl cunosc. Dar nu știu de unde... Credeți-mă, uite... jur. SAHIA, N. 75. ◊ Refl. Să mă mai jur eu?... Nu m-am jurat? n-am plîns? Cu ce m-am ales? CARAGIALE, O. I 63. Jură-mi-te pe ascuțișul paloșului tău că mi-i da ascultare și supunere. CREANGĂ, P. 206. Foaie verde lemn uscat, Tare, mîndră, te-ai jurat. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 243. Vin’, mîndră, să ne jurăm Și să nu ne mai lăsăm. id. ib. 256. 2. Refl. A consimți prin jurămînt să se întîmple un lucru rău în cazul cînd nu îndeplinești o anumită condiție; a se afurisi. Mă jur să n-am parte de mătușica, dacă nu dau păretele jos. ALECSANDRI, T. I 39. Ea o prins a se jura: De-oi fi dat gura cuiva, Uște-mi-se cununa. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 243. 3. Tranz. fact. A obliga, a pune pe cineva să jure. Mă jură pe ce am mai scump pe lume, pe tata, ca să nu o las la zmei. ISPIRESCU, L. 301. A jurat-o pe nevastă-sa ca nu cumva să spuie cuiva. ȘEZ. II 212. (Cu pronunțare regională) Te giur cu pistolu-n pept Spune mie tot cu drept De ai bani mai multicei. ALECSANDRI, P. P. 162.- Prez. ind. și: (regional) jor (COȘBUC, P. I 183).

JURI s. m. pl. (Ieșit din uz; numai în expr.) Curte cu juri = curte cu jurați, v. jurat¹ (1). Procesul de calomnie s-a judecat la curtea cu juri. SADOVEANU, E. 157.

JOUR s.n. v. jur.

JURI s.m.pl. Curte cu juri = comisie de cetățeni, care îndeplineau ocazional și temporar funcții judiciare. [Cf. fr. juré, engl. jury].

JUR-FIX s. n. zi de primire la familiile aristocratice; petrecere care are loc într-o astfel de zi. (< fr. jour-fixe)

A JURA jur 1 tranz. 1) A promite prin jurământ. ~ fidelitate. 2) (probitatea unor depoziții, mărturii) A confirma la judecată prin jurământ. 3) pop. (persoane) A ruga cu multă stăruință; a implora; a conjura. 2. intranz. A presta un jurământ. /<lat. jurare

A SE JURA mă jur intranz. 1) A se angaja prin jurământ; a jurui. 2) A se lega prin jurământ pentru a confirma unele afirmații; a se afurisi. /<lat. jurare

jurà v. 1. a afirma cu jurământ, luând de martur pe D-zeu: a jurat strâmb; 2. a asigura, a încredința despre ceva: ți’o jur; 3. a se îndatora cu jurământ, a promite serios: a jura supunere. [Lat. JURARE].

juri m., pl. corpul juraților: Curtea cu juri.

* jurĭ m. pl. V. jurat.

jur¹ (împrejurime) s. n.

jur³ (jurământ) (pop.) s. n., pl. jururi

jur² (jurat) (înv.) s. m., pl. juri (dar: Curtea cu Juri s. propriu f. art.)

!jur² (împrejurime) s. n.

!jur³ (jurământ) (pop.) s. n., pl. jururi

!jur¹ (jurat) (înv.) s. m., pl. juri

jur (împrejurime, jurământ; petrecere) s. n., pl. jururi

jur, jură 3.

jir s. n.

jur împrejur (de ~) loc. adv.

jur împrejuru- (de ~) loc. prep. (~i)

jur împrejurul (de ~) loc. prep.

jur-fix (înv.) s. n.

jur-împrejur loc. adv.

jur-împrejuru- loc. prep. (~i)

jur-împrejurul loc. prep. (~ lui/său)

jura (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. jur, 3 jură; conj. prez. 1 sg. să jur, 3 să jure

de jur împrejur loc. adv.

*de jur împrejurul loc. prep.

jur-fix (înv.) s. n.

jur-împrejur loc. adv.

*jur-împrejuru- loc. prep. (~i)

*jur-împrejurul loc. prep.

jura (a ~) vb., ind. prez. 3 jură

de jur împrejur loc. adv.

de jur împrejur loc. adv.

jur-fix s. n.

jura vb., ind. prez. 1 sg. jur, 3 sg. și pl. jură

juri (jurați) s. m. pl.

JUR s. v. jurat.

JUR interj. v. zău!

JUR s. v. apropiere.

JUR s. v. jurământ, legământ.

JUR interj. zău! (~! că așa este.)

jur s. v. JURĂMÎNT. LEGĂMÎNT.

JUR s. apropiere, împrejurime, preajmă, vecinătate, (livr.) proximitate, (reg.) meleag, (prin Transilv.) preabăt, (înv.) împrejmuire, împrejur, prejmet, prejmuire. (Se află prin ~.)

JURA vb. v. afurisi, blestema, conjura, implora.

JURA vb. (înv.) a se făgădui, a se jurui, a sufleți. (Se ~ că e cum spune.)

JURA vb. (înv.) a se făgădui, a se jurui, a sufleți. (Se ~ că e cum spune.)

jura vb. v. AFURISI. BLESTEMA. CONJURA. IMPLORA.

jur (jururi), s. n. – Înconjurare, ocol, împrejmuire. – Var. (Mold.) giur. Mr. giur. Origine incertă. Se consideră reprezentant al lat. gyrus < gr. γῦρος (Philippide, Festgabe Mussafia, 46; Densusianu, Hlr., 80; Cipariu, Gram., 145; Candrea-Dens., 923; REW 3938; DAR; Rosetti, I, 63), cf. it., sp., port. giro, prov. gir; însă der. este dificil de explicat (cf. Graur, BL, V, 100). Rezultatul y › iu indică faptul că împrumutul ar trebui să fie posterior sec. X (Rosetti, II, 65), și prin urmare, nu poate proveni direct din lat.; caz în care rămîne fără o explicație satisfăcătoare rezultatul γυ › ğ. Dacă se admite că var. giur e primitivă, s-ar putea presupune că rezultatul gyrus › *gir s-ar fi schimbat ca jimite › j(i)umătate sau bucin › bucium. Totuși, această alterare este incertă la vocala tonică, și nu este necesară o asimilare sau disimilare. Comp. prejur, prep. (înv., în jur de); împrejur, adv. (în locul înconjurător); împrejura, vb. (a înconjura, a încinge), derivat de DAR direct din lat. pop. pergyrāre; împrejurare, s. f. (înconjurare; circumstanță, condiție; situație, poziție); împrejurător, adj. (care asediază); împrejuraș (var. împrejurean), s. m. (înv., vecin); împrejurime, s. f. (locul sau ținutul dimprejur); desprejura, vb. (a descinge; a pune în libertate, a da drumul). – Cf. înconjura.

jura (jur, -at), vb. – 1. A întări, a promite prin jurămînt. – 2. A afirma, a declara ceva sub jurămînt. – 3. A blestema, a afurisi. – 4. A obliga sub jurămînt. – 5. A implora, a ruga fierbinte. – 6. (Refl.) A afirma, a declara solemn. – 7. (Refl.) A se angaja, a-și lua asupră. – Var. (Mold.) giura. Mr. giur, giurare, megl., istr. jur. Lat. iūrāre (Pușcariu 926; Candrea-Dens., 927; REW 4630; DAR), cf. it. giurare, prov., cat., sp., port. jurar, fr. jurer. Este dublet al lui înjura (mr. ngiur, megl. anjur), vb. (a blestema), cu pref. verbal în- (după Pușcariu, 866; Candrea-Dens., 868; Pușcariu, Dacor., VIII, 109 și DAR, acesta ar proveni din lat. iniūriāre, cf. fr. injurier › rom. injuria. Această ipoteză nu pare probabilă; în celelalte limbi romanice, vb. este neol., iar exemplul sard. ndzurdzare, dat de Pușcariu, nu are valoare, cf. Wagner 112). Der. jurat, s. m. (cetățean ales să ia parte la judecarea unor cauze penale); jurător, s. m. (martor; funcționar care a depus jurămîntul); jurămînt, s. n. (afirmare, promisiune solemnă), cf. megl. jurămint, din lat. iūramentum (Pușcariu 928; Candrea-Dens., 929; REW 4628; DAR), sau mai probabil der. intern, cu suf. -mînt, cf. crezămînt, legămînt; jurui, vb. (a promite solemn, a se angaja, a făgădui, a face o promisiune; a promite căsătorie), cuvînt folosit în Mold. și Trans., pe care Drăganu, Dacor., IV, 759-62 și DAR îl derivă din mag. gyürü „inel”, gyürüzni „a promite căsătoria” (ipoteză care lasă neexplicat primul sens, curent din sec. XVI, și care nu pare necesară, avînd în vedere sp. prometer „a se obliga”, prometido „logodnic”); juruită, s. f. (promisiune, obligație); juruință, s. f. (promisiune). – Din rom. provin mag. zsurál „a blestema” și rut. žuraty „notabil” (Candrea, Elemente, 408).

JURA [ʒürá] 1. Lanț muntos, de înălțime mijlocie, în Europa de V, extins pe direcția SV-NE, pe o lungime de peste 600 km și c. 80 km lățime, pe teritoriile Franței, Elveției și Germaniei și cuprinde: J. propriu-zisă (Franța, și Elveția), situată între văile Isère și Aare, constituită din calcare jurasice. Lungime: c. 230 km. Culmi paralele cu direcția SV-NE, cu alt. mai mari spre SE. Alt. max.: 1,718 m (Crêt de la Neige). Carst dezvoltat. De aici izv. râurile Ain și Doubs. Rezervații; J. Suabă (Schwäbische Alb), situată între cursul superior al Dunării (la SSE) și cel al Neckarului (la NNV). Alt. max.: 1.015 m (vf. Lemberg). Lungime: c. 200 km. Relief de podișuri calcaroase și dolomitice, mai înalte spre valea Neckarului; J. Franconiană (Fränkische Alb), situată între văile Dunării (la S) și Mainului (la N), ca o continuare spre NE și N a M-ților Jura Suabă, de care este despărțită prin valea râului Wörnitz. Alt. max.: 652 m (vf. Poppberg). Lungime: c. 200 km. 2. Canton în NV Elveției, drenat de cursul superior al Rinului, la poalele masivului muntos omonim; 836,5 mii km²; 69,2 mii loc. (1996). Centrul ad-tiv: Delémont. Expl. lemnului. Creșterea bovinelor.

Iurare in verba magistri (lat. „A jura pe vorbele magistrului”) – Cu aceste cuvinte ironizează Horațiu într-o epistolă a sa (I, 1, 14) pe acei discipoli care socot părerile, teoriile, filozofia dascălului lor drept literă de evanghelie și îi invocă autoritatea ca și cum ar jura pe tablele legii. Formula modernă ar fi His masters voice (Vocea stăpînului), aplicată în derîdere celor care, ca o placă, se fac ecoul maestrului, șefului lor. Dar înainte de a se găsi această etichetă nouă și caustică, se folosea versiunea latină, care mai are și forma: In verba magistri iurare. LIT.

a (se) jura strâmb expr. a comite sperjur, a depune mărturie mincinoasă.

a săpa în jur expr. (int. – d. polițiști) a extinde cercetările la împrejurimile locului în care s-a produs o infracțiune.