1) jur n., pl. urĭ (lat. gyrus, voltă, învîrtitură, cerc, d. vgr. gyros; it. sp. pg. giro, pg. gir. Din aceĭași răd. e și fr. environ, aproape. V. virez). Ocol circuit, mișcare în cerc: am făcut doŭă jururĭ (Rar). În jur, în prejur: în juru caseĭ, în juru tăŭ, în juru orașuluĭ (rar: în jur de tine [Mureșeanu. Trans.], în jur de oraș și maĭ des în prejuru caseĭ, tăŭ, orașuluĭ). Îșĭ strîngea bunda pe jur, îșĭ strîngea bunda în prejuru trupuluĭ (Luceafăru, 1903, 7, Trans.). – Barb. (după fr. autour), în jur îld. despre: în juru afaceriĭ. V. prejur.