ocol sn [At: (a. 1624) IORGA, S. D. XI, 49 / Pl: (1-6,13-16,18-19, 24-27) ~oale, (7-12, 17, 21-23, 28-30) ~uri / E: vsl околъ, rs околъ] 1 (Înv) Linie care delimitează un spațiu. 2 (Pex) Spațiu delimitat Si: cuprins. 3 (Înv) Perimetru. 4 (Înv) Cerc. 5 (Nob) Spațiu liber. 6 (Înv) Anturaj. 7 (Înv) Gard, șanț sau zid de întărire împrejurul unui loc Si: împrejmuire, îngrăditură. 8 (Pex) Loc îngrădit cu gard viu. 9 (Înv) Loc îngrădit lângă casă sau în câmp unde se țin vitele, oile, porcii etc. 10 (Pex) Loc unde se ține târgul de vite. 11 (Reg) Colț din grădină îngrădit care servește la păstrarea nutrețului. 12 (Trs) Curte. 13-15 (Înv) Unitate (administrativă) (judiciară și) agricolă) subordonată de județ, de ținut sau de stat. 16 Instituție care conducea o astfel de unitate. 17 Sediu al acestei instituții. 18 (Îs) ~ silvic Unitate silvică administrativă, prin care se organizează și se execută lucrările de cultură, refacere, ocrotire și pază a pădurilor, de valorificare a vânatului și a peștelui din apele de munte. 19 (Pop; lpl) Cerc de fier sau de lemn așezat în jurul pietrei morii, care împiedică făina să cadă pe alături Si: veșcă. 20 (Reg) Amestec din făină de grâu și de porumb, care se depune între piatra morii și veșcă în timpul măcinatului și care servește ca hrană pentru animale. 21 (Reg; art.) Constelație din emisfera boreală, situată în apropiere de constelația gemenilor Si: vizitiul. 22 Mișcare în jurul unui punct fix sau a unui anumit loc. 23 Deplasare în spațiu care nu urmează calea directă Si: circuit, înconjur, ocolire. 24 (Îla) De ~ Indirect. 25 (Îlv) A da (cuiva sau la ceva) ~ sau ~oale A înconjura. 26 (Îal) A se învârti în preajma cuiva sau a ceva Si: a da târcoale. 27 (Pop; îe) A da ~ cu ochii A privi de jur-împrejur. 28 (Pop; îe) A da ~ țării (țărilor sau pământului) A merge foarte mult. 29 (Fig) Digresiune. 30 (Îlav) Fără ~ (sau ~uri) Fără menajamente Si: direct. 31 Cotitură.

OCOL, (1) ocoluri, (2, 3, 4, 5, 6) ocoale, s. n. 1. (Adesea în construcție cu verbele «a face», «a da» etc.) Mișcare în jurul unui punct fix, de jur împrejurul unui loc (v. tur); deplasare în spațiu, care nu urmează calea cea mai dreaptă (v. înconjur). Făceau ocoluri largi, se apropiau de copaci, apoi iarăși se speriau și se depărtau. DUMITRIU, N. 149. Stai, călăreț! întoarce-ți calul semeț. Fă un ocol. ARGHEZI, V. 225. Ea mai face-o dat-ocolul Adunării. EMINESCU, L. P. 145. ◊ Fig. Întîi știrea, făcînd ocolul satului, stîrni curiozitate. REBREANU, R. II 230. ◊ Loc. adj. De ocol = ocolit, indirect. Pe această cale, deși de ocol, credem c-am ajuns aproape de dezlegarea primei întrebări. CARAGIALE, N. F. 15. ◊ Loc. adv. Cu ocoluri = pe departe, indirect. Îi vorbi și de fratele ei, cu ocoluri, cu băgare de seamă. DUMITRIU, N. 211. Fără ocol = fără ezitare, fără menajamente; direct. Un memoriu în care arăta, de data aceasta fără ocol, că, dacă nu sînt rezolvate cererile cuprinse în el, muncitorii vor recurge la acțiuni. PAS, Z. IV 217. Rămase încremenit: binoclul ei îl ochise drept, fără ocol. BASSARABESCU, S. N. 167. 2. Linie care delimitează un spațiu; p. ext. spațiul delimitat; cuprins. Mă mir cum d-avu răbdare domnul să nu-nceapă vînătoarea de cum dădurăm în ocolul slobod al Cîmpulungului. DELAVRANCEA, O. II 105. Prin tot ocolul acelei văi fără de scursoare, țîșnește tina în sus. ODOBESCU, S. III 187. ♦ Cotitură, cot. Spre culmile întunecate și tot mai înalte dinspre apus se întoarce Oltul, scriind cu argint, în verdele liniștit al cîmpiei, un ocol elegant, plin de frumusețe. BOGZA, C. O. 243. Identific, după dîmb și după ocolul șoselei, locul unde sîntem. CAMIL PETRESCU, U. N. 263. ♦ (Învechit) Circumferință. Ocolul acestui bulz erea ca de doisprezece stînjini. GORJAN, H. II 18. 3. (Concretizat) Împrejmuire, îngrăditură, gard făcut în jurul unui loc; p. ext., loc îngrădit. La miazăzi, pe culmea de tufe ruginite, Se văd niște ocoale, cu lungi șuri pentru boi. BELDICEANU, P. 62. Tabăra impregiuru-i avînd ca s-o-ntărească Un lung ocol de cară legate strîns cu lanțuri. ALECSANDRI, P. III 219. ◊ (Poetic) Zvelta insulă apare... Sărutată cînd de valuri, cînd de vînturi asaltată Printre-o- colul spumei albe. MACEDONSKI, O. I 161. ♦ (Adesea determinat prin «de vite») Loc îngrădit, uneori acoperit, unde se închid vitele. La ocoale se adunaseră tamazlîcurile, cu mugete. SADOVEANU, F. J. 427. Am fost să-mi văd ocolul meu de vite. Sărmanele duc lipsă de nutreț. ANGHEL-IOSIF, C. M. II 20. ♦ Loc unde se închid vitele de pripas sau cele prinse pe semănături străine. 4. (Concretizat) Curte, ogradă. Răgete lungi Pornesc din ocol. Tălăngile, trist Tot sună dogit. BACOVIA, O. 10. În larg d-ocol s-adună curtenii și fac roată. COȘBUC, P. II 201. Bade-n ocolul tău Puteare-aș să umblu eu. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 461. 5. (Rar) Spațiu, loc liber. Cu bățul se-nvîrtește Ca să-și facă-n jur ocol; Dar abia e locul gol, Și mulțimea năvălește Iarăși stol. COȘBUC, P. I 226. 6. (Ieșit din uz) Circumscripție administrativă (judiciară, silvică, agricolă); sediul ei; p. ext. instituție care conduce una din aceste forme de împărțire administrativă. Judecătorie de ocol. cm Tinerii ei feciori domnești... se întîmpinase în ocolul Focșanilor și se lăsase cu taberile lor amestecate la satul Săpățeni. ODOBESCU, S. I 170.

OCOL¹ ocoale n. 1) Loc îngrădit (pentru închiderea vitelor); coșar; țarc. 2) Gard care înconjoară un loc; îngrăditură; împrejmuire. 3) ist. Unitate administrativă. ◊ ~ silvic diviziune teritorială în gospodăria forestieră. /<bulg. okolu

ocol n. 1. înconjur: a da ocol casei; 2. îngrădire: șuri și ocoale pentru boi și vaci CR.; 3. vechiul nume al județului: ocoalele despre câmpie se numesc plăși, iar cele despre munte plaiuri. [Slav. OKOLŬ, cerc, din KOLO, roată].

ocól n., pl. urĭ (vsl. okolŭ, cerc, arie, tabără, okolo, în prejur, d. kolo, roată; sîrb. okoliš, ocol, județ, rus. ókolo, în prejur; alb. akóle, în prejur; ung. akol, țarc. V. caleașcă). Mers în prejur, înconjur: cînd mergĭ la deal, osteneștĭ maĭ puțin făcînd ocolurĭ. Călătorie de jur în prejur: Fenecieniĭ aŭ făcut ocolu Africiĭ cu 3000 de anĭ în ainte de Hristos. Fig. Perifrază: spune de-a dreptu și nu maĭ face ocólurĭ. Pl. ocoale. Obor, țarc, îngrăditură de ținut vitele marĭ. Plasă orĭ plaĭ (Vechĭ). Circumscripțiune. Judecător de ocol (sau de pace, după fr.), judecător de plasă orĭ de despărțire orășenească. A da ocoale, a da tîrcoale.

acol^[1] sn vz ocol

ocol¹ (împrejmuire; unitate administrativă) s. n., pl. ocoale

ocol² (împrejmuire, unitate administrativă) s. n., pl. ocoale

ocol (împrejmuire, unitate administrativă) s. n., pl. ocoale

ocol, -coale.

OCOL s. 1. înconjur, ocolire, (rar) ocoliș. (A ajuns la destinație cu un mare ~.) 2. v. cotitură. 3. v. gard. 4. v. țarc.

OCOL s. v. asediere, asediu, circumferință, cuprins, curte, digresiune, divagare, divagație, împresurare, încercuire, înconjurare, limită, ogradă, perimetru, plasă, staul, țară.

ocol s. v. ASEDIERE. ASEDIU. CIRCUMFERINȚĂ. CUPRINS. CURTE. DIGRESIUNE. DIVAGARE. DIVAGAȚIE. ÎMPRESURARE. ÎNCERCUIRE. ÎNCONJURARE. LIMITĂ. OGRADĂ. PERIMETRU. PLASĂ. STAUL. ȚARĂ.

OCOL s. 1. înconjur, ocolire, (rar) ocoliș. (A ajuns la destinație cu un mare ~.) 2. cot, cotitură, curbă, întorsătură, întortochetură, răsucitură, serpentină, sinuozitate, șerpuire, șerpuitură, (rar) îndoitură, (pop.) cîrmeală, cîrnitură, intorsură, sucitură, (Olt. și Ban.) covei. (~ al unui drum.) 3. gard, împrejmuire, îngrăditură, ulucă, (înv. și reg.) ogradă, stobor, (reg.) tîrcol, (Mold. și Bucov.) zăplaz, (înv.) cuprins. (Și-a ridicat un ~ în jurul curții.) 4. țarc, (pop.) obor, (înv. și reg.) ogradă, (reg.) tîrcol. (~ de vite.)

OCOLUL s. art. v. vizitiul.

ocolul s. art. v. VIZITIUL.

ocol, ocoluri, s.n. – 1. Ogradă, loc îngrădit unde se închid vitele: „Din ocolul unei văduve sărace, iese scroafa văduvei și se amestecă printre porcii lui Pintea” (Bilțiu-Dăncuș, 2005: 176). 2. Curtea casei țărănești: „Plâng și pt’etrile-n ocol, / Se duce stăpânul lor” (Memoria 2001: 64). – Din sl. okolǔ „cerc, arie, tabără” (< sl. kola „roată”) (Scriban, Șăineanu; Miklosich, Cihac, Conev, cf. DER; MDA); din bg., rus. okol (DEX).

ocol, -uri, s.n. – 1. Ogradă, loc îngrădit unde se închid vitele. 2. Curtea casei țărănești: „Plâng și pt’etrile-n ocol, / Se duce stăpânul lor” (Memoria 2001: 64). – Din sl. okolǔ „cerc” (< sl. kola „roată”).