20 de definiții pentru jur (împrejurime)

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

JUR2 s. n. Spațiu în mijlocul căruia se află cineva sau ceva; împrejurime; vecinătate. ◊ Loc. adv. În (sau prin) jur = în (sau prin) preajmă, alături, prin apropiere, împrejur. Din jur = din împrejurimi, dimprejur. (De) jur-împrejur = din (sau în) toate părțile. ◊ Loc. prep. În jurul... = a) în preajma...; b) relativ la..., despre; c) aproximativ în..., cam pe la... Prin jurul... = în apropiere de...; cam pe la... Din jurul... = pe lângă, din preajma... (De) jur-împrejurul... = în preajma... – Lat. gyrus.

jur2 sn [At: (a. 1771) URICARIUL XVII, 195/6 / V: gir, giur, jir / Pl: ~uri l E: ml gyrus, -um] 1 Spațiu în mijlocul căruia se află cineva sau ceva Si: împrejur, împrejurime, înconjur, ocol. 2-3 (Îlav) În (sau prin) ~ În (sau prin) preajmă. 4 (Îal) Alăturat. 5 (Îlav) În ~ împrejur sau, înv, ~ de ~ Împrejur. 6 (Înv; îlav) De ~ De toate părțile. 7 (Îlav) În ~ Împrejur. 8 (Îlav) De (sau din) ~ împrejur (ori, înv, ~ prejur) Din toate părțile. 9 (Îlpp) În ~ul În preajma. 10 (Îal) Relativ la. 11 (Îal) Aproximativ în... 12 (Îlpp) Prin ~ul În apropiere de... 13 (Îal) Cam pe la... 14 (Îlpp) Din ~ul Pe lângă. 15 (Îal) Prin preajma. 16 (Îlpp) De ~ împrejurul În preajma. corectat(ă)

JUR, GIUR (pl. -ruri) sn. Ocol: în ⁓ul meu, în ~ul mesei; de ⁓ imprejur(ul) 👉 ÎMPREJUR 2 [lat. gyrus].

JUR2, jururi, s. n. Spațiu în mijlocul căruia se află cineva sau ceva; împrejurime; vecinătate. ◊ Loc. adv. În (sau prin) jur = în (sau prin) preajmă, alături, prin apropiere, împrejur. Din jur = din împrejurimi, dimprejur. (De) jur împrejur = din (sau în) toate părțile. ◊ Loc. prep. În jurul... = a) în preajma...; b) relativ la..., despre...; c) aproximativ în..., cam pe la... Prin jurul... = în apropiere de...; cam pe la...; Din jurul... = pe lângă, din preajma... (De) jur împrejurul... = în preajma... – Lat. gyrus.

JUR1 s. n. Loc, spațiu care împrejmuiește pe cineva sau ceva; înconjur, împrejur, împrejurime. O casă albă ca laptele cu jurul geamurilor încondeiat în roșu și-n albastru. DELAVRANCEA, S. 3. Un hohot răsunător... făcu într-o clipă jurul rondului. ALECSANDRI, la TDRG. ◊ Loc. adv. În jur = în preajmă, alături; în cerc. Afară bat zorii, și iată, culorile-n jur se stîrnesc nencetat. CASSIAN, H. 21. Constatînd lipsa, mă uitam în jur, destul de indispus. SADOVEANU, A. L. 26. În jur stăteau bătrînii. COȘBUC, P. I 216. Prin jur = împrejur, pe aproape, în apropiere. Din jur = dimprejur, din preajmă, din apropiere. (Rar) De jur = în jur. Un chioșc... cu stîlpi și arabescuri De jur împodobit. ALECSANDRI, P. III 76. (De) jur împrejur sau (rar) jur prejur = din (sau în) toate părțile, în jur, în cerc. De jur împrejur erau numai cîmpii fertile. BOGZA, Ț. 9. [Castelul] era înveșmîntat jur împrejur cu iederă. REBREANU, R. I 79. De jur împrejur cădea zăpada albă-albă, moale ca puful. SANDU-ALDEA, U. P. 35. Ochii roată că-și făcea, Jur prejur că se uita. TEODORESCU, P. P. 440. ◊ Loc. prep. (Construit cu genitivul, cu un adjectiv posesiv sau, regional, în forma nearticulată, urmat de prep. «de») În jurul = a) împrejurul, în preajma. Să privesc puțin în juru-mi! EFTIMIU, Î. 124. Vai, ce-ntuneric s-a făcut deodată în jurul meu, – ce groaznică tăcere! IOSIF, P. 43. [Cătana] plîngea și se văieta de gemea lumea-n jur de el. RETEGANUL, P. III 20. Lucesc în juru-i ziduri ca tuciul lustruiți. EMINESCU, O. I 93; b) cu privire la, relativ la, despre. S-au dus discuții în jurul problemei dezarmărilor; c) (arătînd aproximația în timp) cam pe la..., aproximativ în... În jurul anului 1844, locuitorii din satele Gaila, Dimitria și Terpiu se răscoală împotriva proprietarilor. IST. R.P.R. 108. Prin jurul = de jur împrejurul, pe lîngă, în apropierea; (temporal) cam pe la. În zborul lui [vîntul] spulbera prin jurul săniei o ometiță ușoară ca o negură. SADOVEANU, P. S. 32. Din jurul = dimprejurul, din preajma, de lîngă. Cu vorbirea-i entuziastă și înflăcărată despre libertate, dragoste, jertfă și fericire, mișca pe toți cei din juru-i. SADOVEANU, E. 237. (De) jur împrejurul (sau, rar, jur prejur) (de...) = în jurul. Da, pace de jur împrejurul țării ca și înlăuntrul ei. DELAVRANCEA, A. 23. Jur împrejur de sine Vedea, ca-n ziua cea de-ntîi, Cum izvorau lumine. EMINESCU, O. I 176. Jur prejur de mese. TEODORESCU, P. P. 23.

JUR2 ~uri n. Spațiu în mijlocul căruia se află cineva sau ceva. ◊ În (sau prin) ~ în apropiere; în preajmă; pe aproape. În ~ul a) în preajmă; în apropiere; b) referitor la...; relativ la...; despre...; aproximativ în...; cum pe la... (De) ~ împrejur în (sau din) toate părțile. /<lat. gyrus

jur n. ocol: în jurul său [Lat. GYRUS]. ║ adv. în cerc: de jur împrejur.

1) jur n., pl. urĭ (lat. gyrus, voltă, învîrtitură, cerc, d. vgr. gyros; it. sp. pg. giro, pg. gir. Din aceĭași răd. e și fr. environ, aproape. V. virez). Ocol circuit, mișcare în cerc: am făcut doŭă jururĭ (Rar). În jur, în prejur: în juru caseĭ, în juru tăŭ, în juru orașuluĭ (rar: în jur de tine [Mureșeanu. Trans.], în jur de oraș și maĭ des în prejuru caseĭ, tăŭ, orașuluĭ). Îșĭ strîngea bunda pe jur, îșĭ strîngea bunda în prejuru trupuluĭ (Luceafăru, 1903, 7, Trans.). – Barb. (după fr. autour), în jur îld. despre: în juru afaceriĭ. V. prejur.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

jur (împrejurime, jurământ; petrecere) s. n., pl. jururi

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

jur2 s.n. (cu sens local; în opoz. cu „depărtare”) apropiere, împrejurime, preajmă, proximitate, vecinătate, <reg.> aret2, meleag, preabăt, <înv.> împrejmuire, împrejur, înconjurime, lăturiș, prejmet, prejmuire. Sunt multe florării prin jur.

JUR s. apropiere, împrejurime, preajmă, vecinătate, (livr.) proximitate, (reg.) meleag, (prin Transilv.) preabăt, (înv.) împrejmuire, împrejur, prejmet, prejmuire. (Se află prin ~.)

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

jur (jururi), s. n. – Înconjurare, ocol, împrejmuire. – Var. (Mold.) giur. Mr. giur. Origine incertă. Se consideră reprezentant al lat. gyrus < gr. γῦρος (Philippide, Festgabe Mussafia, 46; Densusianu, Hlr., 80; Cipariu, Gram., 145; Candrea-Dens., 923; REW 3938; DAR; Rosetti, I, 63), cf. it., sp., port. giro, prov. gir; însă der. este dificil de explicat (cf. Graur, BL, V, 100). Rezultatul yiu indică faptul că împrumutul ar trebui să fie posterior sec. X (Rosetti, II, 65), și prin urmare, nu poate proveni direct din lat.; caz în care rămîne fără o explicație satisfăcătoare rezultatul γυ › ğ. Dacă se admite că var. giur e primitivă, s-ar putea presupune că rezultatul gyrus › *gir s-ar fi schimbat ca jimitej(i)umătate sau bucinbucium. Totuși, această alterare este incertă la vocala tonică, și nu este necesară o asimilare sau disimilare. Comp. prejur, prep. (înv., în jur de); împrejur, adv. (în locul înconjurător); împrejura, vb. (a înconjura, a încinge), derivat de DAR direct din lat. pop. pergyrāre; împrejurare, s. f. (înconjurare; circumstanță, condiție; situație, poziție); împrejurător, adj. (care asediază); împrejuraș (var. împrejurean), s. m. (înv., vecin); împrejurime, s. f. (locul sau ținutul dimprejur); desprejura, vb. (a descinge; a pune în libertate, a da drumul). – Cf. înconjura.

Dicționare de argou

Explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

a săpa în jur expr. (int. – d. polițiști) a extinde cercetările la împrejurimile locului în care s-a produs o infracțiune.

Intrare: jur (împrejurime)
jur2 (pl. -uri) substantiv neutru
substantiv neutru (N24)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • jur
  • jurul
  • juru‑
plural
  • jururi
  • jururile
genitiv-dativ singular
  • jur
  • jurului
plural
  • jururi
  • jururilor
vocativ singular
plural
substantiv neutru (N24)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • jir
  • jirul
  • jiru‑
plural
  • jiruri
  • jirurile
genitiv-dativ singular
  • jir
  • jirului
plural
  • jiruri
  • jirurilor
vocativ singular
plural
gir1 (s.n.) substantiv neutru
substantiv neutru (N24)
Surse flexiune: DOOM 3
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • gir
  • girul
  • giru‑
plural
  • giruri
  • girurile
genitiv-dativ singular
  • gir
  • girului
plural
  • giruri
  • girurilor
vocativ singular
plural
substantiv neutru (N24)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • giur
  • giurul
plural
  • giururi
  • giururile
genitiv-dativ singular
  • giur
  • giurului
plural
  • giururi
  • giururilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

jur, jururisubstantiv neutru

etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.