JUPIRE s. f. v. jupuire.

jupire sf vz jupuire

JUPIRE, jupiri, s. f. v. jupuire.

JUPIRE, jupiri, s. f. (Regional) Jupuire.

jepui v vz jupui

jipui v vz jupui

jupi v vz jupui

jupoi vt vz jupui

jupoia v vz jupui

jupoiere sf vz jupuire

jupui [At: ALEXANDRESCU, M. 330 / V: ~pi, ~poi, ~poia, (înv) jep~, jip~, / Pzi: jupoi, ~esc / E: bg жупя] 1 vt A îndepărta pielea de pe corp sau de pe o parte a corpului Si: (pop) a beli. 2 vt (Spc) A separa pielea de pe corpul animalului sacrificat printr-un proces tehnologic la abator. 3 vr (D. piele) A se coji. 4 vr (Med) A se descuama. 5 vt (C. i. arbori) A curăța de coajă. 6 vt (D. fasole, mazăre) A scoate boabele din păstaie. 7 vt (Fig) A lua cuiva tot ce are Si: a jefui, a prăda. 8 vt (Trs) A lovi. 9 vr A se juli (2).

jupuire sf [At: (a. 1801) IORGA, S. D. 140 / V: ~pire, ~poie~ / Pl: ~ri / E: jupui] 1 Îndepărtare a pielii de pe corp sau de pe o parte a corpului Si: jupuit¹ (1). 2 (Spc) Separare a pielii de pe corpul animalului sacrificat Si: belire, jupuit¹ (2). 3 Cojire a pielii Si: jupuit¹ (3). 4 (Spc) Descuamare. 5 Curățare de coajă a unui arbore Si: jupuit¹ (5). 6 Scoatere a boabelor din păstăile de mazăre, fasole etc. Si: jupuit¹ (6). 7 Jefuire (1). 8 (Trs) Lovire.

JUPI, jupesc, vb. IV. Tranz. (Regional) 1. A jupui (1). Să-i jupești pielea, iar capul să-l iei așa întreg. CREANGĂ, P. 225. Trupu-i de pele jupea. ALECSANDRI, P. P. 212. ◊ Absol. Luați-l și legați-l și să-mi jupiți din spinarea lui de-o păreche de papuci. SADOVEANU, O. A. IV 31. ◊ Refl. I se jupește un fel de pieliță. ȘEZ. III 205. ◊ (Cu privire la arbori) Au jupit vro cîțiva tei. SBIERA, P. 181. 2. Fig. A jupui (2). Și cu ce vei sătura lăcomia acestor cete de păgîni ce aduci cu măria-ta? adăugi Spancioc. – Cu averile voastre, nu cu banii țăranilor pe care-i jupiți voi. NEGRUZZI, S. I 140. Trăind în volnicie și sîlă [boierii] Jupesc țoată țara fără milă. BUDAI-DELEANU, Ț. 394.

JUPUI, jupoi, vb. IV. Tranz. 1. A curăța de piele, a lua pielea de pe corp; a beli. Găsesc într-o dimineață pe părintele Ioil jupuind un berbec în dosul stăreției. VLAHUȚĂ, O. A. II 95. Se făcea că vrea să-l jupoaie de viu. ISPIRESCU, L. 108. Oleoleo, spurcat ciocoi, De te-aș prinde-n sat la noi... De piele să te jupoi. TEODORESCU, P. P. 295. ♦ A răni superficial, a juli. Te-ai împiedicat și-ai căzut și ți-ai jupuit genunchii. PAS, Z. I 16. ♦ (Rar; cu privire la arbori) A curăța de coajă; (cu privire la cereale) a îmblăti; (cu privire la porumb) a curăța știuletele de foi. Stroe și Bîlea... au început să jupoaie porumbul. PREDA, Î. 148. 2. Fig. (Cu privire la persoane) A lua cuiva tot ce are, a jefui, a spolia; a lua pielea de pe cineva. Prietenii ăia ai dumitale, negustorii din Budești... Te jupoaie binișor, tovarășe. DUMITRIU, N. 268. Noi, țăranii, vai de noi, Ne-au fript hoții de ciocoi!... Ne jupoaie și ne bate Ca pe vitele-njugate. ANT. LIT. POP. I 558. ◊ (Întărit cu complementul «pielea», «șapte piei» etc.) A fost secetă, foamete... unii au jupuit de pe alții șapte rînduri de piei, trebuie să vie o dreptate. CAMILAR, TEM. 6. ◊ Absol. Drum pe-aicea n-a făcut Stăpînirea din trecut, Că domnii cît jupuiră N-au avut de oameni milă: Supt-au ei și s-au umflat, Dară cale n-au durat! DEȘLIU, M. 23.

JUPUIRE, jupuiri, s. f. Acțiunea de a jupui și rezultatul ei.

A SE JUPUI mă ~iesc intranz. (despre persoane) A se răni ușor la suprafață; a se zdreli; a se juli. /<bulg. župia

A JUPUI jupoi tranz. 1) (animale moarte) A curăța de piele; a beli; a jumuli; a despuia 2) (arbori, plante) A curăța de coajă; a coji. 3) fig. (persoane) A lipsi de avere; a prăda; a jecmăni; a jefui; a despuia. /<bulg. župia

jupuì v. 1. a lua pielea de pe o ființă vie (Mold. jupi: să-i jupești pielea Cr.); 2. fig. a despuia. [Origină necunoscută].

jipuĭésc V. jupuĭesc.

jupésc V. jupoĭ.

jupóĭ și jupuĭésc, a -í (vest) și jupésc (est) v. tr. (cp. cu germ. schuppen, a răzui solziĭ, și cu ung. zsúpolni, a acoperi cu paĭe. – El jupoaĭe; jupuĭam; jupuisem, jupuind). Iaŭ pelea, despoĭ de pele, saŭ și de scoarță: a jupi o oaĭe, un copac. Fig. Despoĭ, spoliez: a jupi lumea pin birurĭ, pin prețurĭ marĭ. V. refl. Aceste mănușĭ se jupoaĭe, se strică ca cum s’ar lua o pătură din pelea lor. – Vechĭ. A jepuĭ (Cant.), a jipui (Dos.).

jupire (reg.) s. f., g.-d. art. jupirii; pl. jupiri

jupire (reg.) s. f., g.-d. art. jupirii; pl. jupiri

jupire s. f., g.-d. art. jupirii; pl. jupiri

jupi (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. jupesc, 3 sg. jupește, imperf. 1 jupeam; conj. prez. 1 sg. să jupesc, 3 să jupească

jupui (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. jupoi, 3 jupoaie, imperf. 1 jupuiam; conj. prez. 1 și 2 sg. să jupoi, 3 să jupoaie; imper. 2 sg. afirm. jupoaie

jupuire s. f., g.-d. art. jupuirii; pl. jupuiri

jupi (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. jupesc, imperf. 3 sg. jupea; conj. prez. 3 să jupească

jupui (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. jupoi, 3 jupoaie, imperf. 3 sg. jupuia; ger. jupuind

jupuire s. f., g.-d. art. jupuirii; pl. jupuiri

jupi vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. jupesc, imperf. 3 sg. jupea; conj. prez. 3 sg. și pl. jupească

jupui vb., ind. și conj. prez. 3 sg. și pl. jupoaie, imperf. 3 sg. jupuia; ger. jupuind

jupuire s. f., g.-d. art. jupuirii; pl. jupuiri

jupui (ind. prez. 1 sg. jupoi, 3 sg. și pl. jupoaie)

jupoiu, -poaie 3, -puiam 1 imp.

JUPI vb. v. coji, descuama, jupui, scoroji.

JUPUI vb. 1. (pop.) a beli, (înv. și reg.) a despuia, (reg.) a mezdreli, a mezdri. (A ~ un animal.) 2. v. juli. 3. a se coji, a se descuama, a se scoroji, (pop.) a se jupi, (înv.) a se tărâța. (Pielea i s-a ~.) 4. v. descoji.

JUPUI vb. v. jecmăni, jefui.

JUPUIRE s. v. jecmăneală, jefuire.

JUPUIRE s. 1. jupuială, jupuit, (pop.) belire, belit. (~ unui animal.) 2. v. julire. 3. v. descuamare. 4. v. descojire.

jupi vb. v. COJI. DESCUAMA. JUPUI. SCOROJI.

JUPUI vb. 1. (pop.) a beli, (înv. și reg.) a despuia, (reg.) a mezdreli, a mezdri. (A ~ un animal.) 2. a (se) juli, a (se) zdreli, a (se) zgîria, (pop.) a (se) beli, a (se) stropși, (înv. și reg.) a (se) rujdi, (prin Olt.) a (se) mezdri. (Și-a ~ pielea la un deget.) 3. a se coji, a se descuama, a se scoroji, (pop.) a se jupi, (înv.) a se tărîța. (Pielea i s-a ~.) 4. a coji, a descoji, (rar) a despuia, (reg.) a scorțăli, (prin Transilv.) a măzga. (A ~ trunchiul unui arbore.)

JUPUIRE s. 1. jupuială, jupuit, (pop.) belire, belit. (~ unui animal.) 2. julire, julit, jupuit, zdrelire, zdrelit. (~ unui deget.) 3. cojire, descuamare, (rar) scămoșare, (înv.) tărîțare. (~ pielii.) 4. cojeală, cojire, descojire. (~ unui arbore.)

jupui (-uiesc, jupuit), – 1. A îndepărta pielea de pe corp. – 2. A juli. – 3. A lua cuiva totul, a vinde scump. – 4. A bate, a ciomăgi. – Var. jupi. Bg. župja „a curăța un arbore de coajă” (DAR). Este probabilă der. din sl. (iz)lupiti „a prăda” (Cihac, II, 162). – Der. jupuitor, adj. (care jupoaie); jupuială, s. f. (jupuitură); jupuitură, s. f. (rană produsă prin jupuirea pielii; acțiunea de a jupui); jupeli, vb. (a opări), cu suf. expresiv -li (Graur, BL, VI, 146).

a jupui de viu (pe cineva) expr. 1. a bate foarte tare (pe cineva). 2. a-i lua (cuiva) toți banii.