6 intrări

35 de definiții (maximum 20 afișate)

arată toate definițiile

dainá sf vz doină[1]

  1. Variantă neconsemnată în definiția lui doină. — cata

dăina1 vtr [At: LB / V: (îrg) dăniá (Pzi: daniu), (reg) ~năcá, ~năí, dălnuí, ~năí, ~nănăí / Pzi: ~nez / E: fo] 1-2 (Pop) A (se) balansa (de pe un picior pe altul). 3-4 (Spc) A (se) legăna (în scrânciob).

dóină sf [At: ASACHI, P. 75/13 / V: (îvr) dolí~, (reg) dái~ / Pl: ~ne / E: nct] 1 Poezie lirică specifică folclorului românesc, care exprimă un sentiment de dor, de jale, de dragoste, de revoltă etc., fiind însoțită de obicei de o melodie adecvată. 2 Specie muzicală a creației folclorice românești, având caracteristicile doinei (1).

DÓINĂ, doine, s. f. Specie a liricii populare și a folclorului muzical românesc, care exprimă un sentiment de dor, de jale, de revoltă, de dragoste etc., preluată și de poezia cultă. – Et. nec.

DÓINĂ, doine, s. f. Poezie lirică specifică folclorului românesc, care exprimă un sentiment de dor, de jale, de revoltă, de dragoste etc., fiind însoțită, de obicei, de o melodie adecvată; specie muzicală a creației folclorice românești, având caracteristicile de mai sus. – Et. nec.

DÓINĂ, doine, s. f. Cîntec elegiac tipic pentru lirica noastră populară, exprimînd un sentiment de dor, de jale, de dragoste etc. Privighitori din alte țări Vin doina să ne-asculte. GOGA, P. 12. Noi toți sîntem așa de tineri, Că am putea să-ți fim nepoți... Dar cînd ne zici bătrîna doină, Ești cel mai tînăr dintre toți. IOSIF, V. 48. Ne cînta din fluier doina, care te umple de fiori. CREANGĂ, A. 82. Frunza-n codru cît învie Doina cînt de voinicie; Cade frunza gios în vale, Eu cînt doina cea de jale; Doina zic, doina suspin, Tot cu doina mă mai țin; Doina cînt, doina șoptesc, Tot cu doina viețuiesc. ALECSANDRI, P. P. 224. Cine-a scornit doina, Arsă i-o fost inima, Ca și mie acuma. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 211. ◊ (Articulat, ca refren în poezia populară) Ș-apoi doina și doina, Cîntă cucul săleacul (= săracul) De usucă meleagul. ȘEZ. I 50. Ș-apoi doina și doina, Ș-apoi frunză ș-un alun, O plecat badea la drum. ib. 78. ◊ (Metaforic) Împrejur, ulmii cîntau o doină duioasă. MACEDONSKI, O. III 69. Și-ntinsele păduri În cor își cîntă doina, cu zeci de mii de guri. COȘBUC, P. I 258. Zboară, cîntînd ale lor doine, lungi șire de cocori. ODOBESCU, S. III 17. ◊ (Personificat) Copilo, tu ești gata De-a pururea să plîngi! Și cînd ești tristă, Doino, Tu inima ne-o frîngi. COȘBUC, P. I 214. Doină! Doiniță! Zînă plăviță, Vino cu noi. NEGRUZZI, S. II 23. ◊ Expr. Doina știe, doina cîntă = a spune, invariabil, același lucru. Știi ce, domnule Scripicescu?... am venit...Să-mi cei chiria? Tot aceea și iar aceea: Doina știe, doina cîntă. NEGRUZZI, S. I 302. – Pronunțat: doi-. – Variantă: dáină (ISAC, O. 32) dắină (BIBICESCU, P. P. 3) s. f.

DĂINÁ, dăinez, vb. I. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) mișca încoace și încolo, a (se) balansa, a (se) legăna. – Onomatopee.

dăiná (a ~) (pop.) (dăi-) vb., ind. prez. 3 dăineáză

dóină s. f., g.-d. art. dóinei; pl. dóine

dăiná vb. (sil. dăi-), ind. prez. 3 sg. dăineáză

dóină s. f. (sil. doi-), g.-d. art. dóinei; pl. dóine

DĂINÁ vb. v. balansa, clătina, legăna, oscila, pendula.

DÓINĂ s. (prin Transilv. și Maram.) horă.

dăiná (-néz, -át), vb. – (Trans.) A legăna, a balansa. – Var. (Mold.) dăinăi. Creație expresivă, ca dănănăi, bănănăi. Pare a fi același cuvînt ca dăinăi, vb. (Trans., a fredona). După Cihac, II, 90, din pol. dindać „a legăna”, ceh. dyndati „a legăna”, iar după același autor, II, 495, sensul de „a fredona” se explică prin mag. danolni.Der. dăinuș, s. n. (Trans., leagăn, balansoar); dăniuș, s. n. (pistă), cu numeroase var.: dărniuș, dîrdiuș, dîrliuș, tîrliuș, dîrdiiș, derde(l)uș (cf. Iordan, BF, VII, 230).

arată toate definițiile

Intrare: dăina
  • silabisire: dăi-
verb (VT201)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) dăina dăinare dăinat dăinând singular plural
dăinea dăinați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) dăinez (să) dăinez dăinam dăinai dăinasem
a II-a (tu) dăinezi (să) dăinezi dăinai dăinași dăinaseși
a III-a (el, ea) dăinea (să) dăineze dăina dăină dăinase
plural I (noi) dăinăm (să) dăinăm dăinam dăinarăm dăinaserăm, dăinasem*
a II-a (voi) dăinați (să) dăinați dăinați dăinarăți dăinaserăți, dăinaseți*
a III-a (ei, ele) dăinea (să) dăineze dăinau dăina dăinaseră
Intrare: doină
  • silabisire: doi-nă
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular doină doina
plural doine doinele
genitiv-dativ singular doine doinei
plural doine doinelor
vocativ singular
plural
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular doli dolina
plural doline dolinele
genitiv-dativ singular doline dolinei
plural doline dolinelor
vocativ singular
plural
daină
Nu există informații despre flexiunea acestui cuvânt.
Intrare: daina
daina
Nu există informații despre flexiunea acestui cuvânt.
Intrare: dăină
dăină
Nu există informații despre flexiunea acestui cuvânt.
Intrare: Dăina
Dăina nume propriu
nume propriu (I3)
Intrare: Daina
Daina nume propriu
nume propriu (I3)
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)