4 intrări

32 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

BONT, BOÁNTĂ, bonți, boante, adj. Fără vârf, cu vârful retezat, tocit, rupt. ♦ (Despre degete, mâini, picioare etc.) Scurt și gros. – Et. nec.

BONT, BOÁNTĂ, bonți, boante, adj. Fără vârf, cu vârful retezat, tocit, rupt. ♦ (Despre degete, mâini, picioare etc.) Scurt și gros. – Et. nec.

bont1 sn [At: ALECSANDRI, T. 1618 / V: bunt / Pl: ~uri / E: pn bont, bunt] (Mol; înv) Răzvrătire.

bont2, boántă a [At: ODOBESCU, ap. TDRG / Pl: ~nți, boante / E: nct] 1 Fără vârf. 2 Cu vârful tocit. 3 (D. degete și membre) Scurt și gros. 4 (D. membre) Ciung. 5 (D. oameni) Gras.

BONT2, BOÁNTĂ, bonți, boante, adj. 1. Fără vîrf; ciuntit, turtit, retezat, tocit. Cu un creion roșu, bont, mîzgălisem toată coperta unui roman. SAHIA, U.R.S.S. 118. Cîinii cîrni, cu botul de tot bont, care se numesc mopși... ODOBESCU-SLAVICI, la TDRG. 2. (Despre mîini, picioare etc.) Scurt și gros. Degetele, boante și groase ca niște cîrnăciori, ale perceptorului erau mînjite cu pete de cerneală. PAS, L. I 20. Da cu picioarele lui boante în văzduh, ca să se apere [de cîini]. D. ZAMFIRESCU, R. 89.

BONT, BOÁNTĂ, bonți, boante, adj. Fără vârf; ciuntit, retezat. ♦ (Despre degete, mâini, picioare etc.) Scurt și gros.

BONT boántă (bonți, boánte) 1) Care are vârful rotunjit sau retezat; cu vârful tocit. 2) (despre degete, mâini, picioare) Care este scurt și gros. /Orig. nec.

bont a. ciuntit. ║ n. 1. pl. boante, mâini ciuntite: cu boantele desfășă copilul ISP. [Formă nazalizată din but, trunchiu, ca ciont din ciot].

2) bont, boántă adj. (var. din cĭont orĭ poate înrudit cu germ. butt, ol. but, de unde și fr. bot, bont, tocit. Cp. cu but 1). Vest. Cĭunt: mînĭ boante. Fără vîrf, tocit: săgeată boantă. S.n., pl. e. Mînă boantă orĭ picĭor bont.

BUNT, bunturi, s. n. (Înv. și reg.) Conspirație; răscoală. – Din pol., rus. bunt.

BUNT, bunturi, s. n. (Înv. și reg.) Conspirație; răscoală. – Din pol., rus. bunt.

bonț sn [At: STANCU, D. / Pl: ~uri / E: nct] (Reg) 1 Vârf. 2 Sfârc.

bunt2 sn [At: DEX2 / Pl: ~uri / E: pn, rs бунт] (Îvr) 1 Conspirație. 2 Răscoală.

BONȚ, bonțuri, s. n. (Regional) Vîrf, colț. Iarba nu și-a scos bonțul afară. STANCU, D. 121. ♦ Sfîrc. înfofolite în resturile cămășii lui Uie, fetițele [nou născute] caută bonțurile țîțelor. STANCU, D. 200.

BUNT, bunturi, s. n. (Mold., învechit) Conjurație, răzvrătire, răscoală. Stați locului, copii, nu faceți bunt, că iepurele nu se prinde cu clopot. ALECSANDRI, T. 1618. – Variantă: bont (La TDRG) s. n.

BONȚ, bonțuri, s. n. (Reg.) Vârf, colț. ♦ Sfârc.

BUNT, bunturi, s. n. (Înv. și reg.) Conjurație; răscoală. – Pol., rus bunt.

bunt n. Mold. răscoală, revoltă: vai de mine! o fi iar vr’un bunt AL. [Rus. BUNTŬ].

bunt și bont m., pl. urĭ (rut. bont, revoltă, d. germ. bund, alianță, coalĭțiune. V. bandă). Rar. Azĭ. Revoltă. V. zaveră.

arată toate definițiile

Intrare: Bont
nume propriu (I3)
  • Bont
Intrare: bont (adj.)
bont1 (adj.) adjectiv
adjectiv (A43)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • bont
  • bontul
  • bontu‑
  • boantă
  • boanta
plural
  • bonți
  • bonții
  • boante
  • boantele
genitiv-dativ singular
  • bont
  • bontului
  • boante
  • boantei
plural
  • bonți
  • bonților
  • boante
  • boantelor
vocativ singular
plural
Intrare: bonț
substantiv neutru (N24)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • bo
  • bonțul
  • bonțu‑
plural
  • bonțuri
  • bonțurile
genitiv-dativ singular
  • bo
  • bonțului
plural
  • bonțuri
  • bonțurilor
vocativ singular
plural
Intrare: bunt
substantiv neutru (N24)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • bunt
  • buntul
  • buntu‑
plural
  • bunturi
  • bunturile
genitiv-dativ singular
  • bunt
  • buntului
plural
  • bunturi
  • bunturilor
vocativ singular
plural
bont2 (s.n.) substantiv neutru
substantiv neutru (N24)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • bont
  • bontul
  • bontu‑
plural
  • bonturi
  • bonturile
genitiv-dativ singular
  • bont
  • bontului
plural
  • bonturi
  • bonturilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

bont (adj.)

  • 1. Fără vârf, cu vârful retezat, tocit, rupt.
    exemple
    • Cu un creion roșu, bont, mîzgălisem toată coperta unui roman. SAHIA, U.R.S.S. 118.
      surse: DLRLC
    • Cîinii cîrni, cu botul de tot bont, care se numesc mopși... ODOBESCU-SLAVICI, la TDRG.
      surse: DLRLC
    • 1.1. (Despre degete, mâini, picioare etc.) Scurt și gros.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC 2 exemple
      exemple
      • Degetele, boante și groase ca niște cîrnăciori, ale perceptorului erau mînjite cu pete de cerneală. PAS, L. I 20.
      • Da cu picioarele lui boante în văzduh, ca să se apere [de câini]. D. ZAMFIRESCU, R. 89.

etimologie:

bonț

etimologie:

bunt bont

etimologie: