4 intrări

39 de definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

BONT, BOANTĂ, bonți, boante, adj. Fără vârf, cu vârful retezat, tocit, rupt. ♦ (Despre degete, mâini, picioare etc.) Scurt și gros. – Et. nec.

BONT, BOANTĂ, bonți, boante, adj. Fără vârf, cu vârful retezat, tocit, rupt. ♦ (Despre degete, mâini, picioare etc.) Scurt și gros. – Et. nec.

bont1 sn [At: ALECSANDRI, T. 1618 / V: bunt / Pl: ~uri / E: pn bont, bunt] (Mol; înv) Răzvrătire.

bont2, boantă a [At: ODOBESCU, ap. TDRG / Pl: ~nți, boante / E: nct] 1 Fără vârf. 2 Cu vârful tocit. 3 (D. degete și membre) Scurt și gros. 4 (D. membre) Ciung. 5 (D. oameni) Gras.

bont, boantă adj. 1 Care este cu vîrful retezat; fără vîrf, ciuntit. Cu un creion bont mîzgîlise coperta unei cărți. 2 (despre degete, mîini, picioare etc.) Care este scurt și gros. Degetele boante și groase ca niște cîrnăciori ♦ Ciunt, tăiat. 3 (despre cîini) Care are botul turtit. Cîinii cîrni, cu botul de tot bont, care se numesc mopși (ODOB.). 4 (despre oameni) Care este gras. • pl. bonți, -te. /etimol. nec.

BONT2, BOANTĂ, bonți, boante, adj. 1. Fără vîrf; ciuntit, turtit, retezat, tocit. Cu un creion roșu, bont, mîzgălisem toată coperta unui roman. SAHIA, U.R.S.S. 118. Cîinii cîrni, cu botul de tot bont, care se numesc mopși... ODOBESCU-SLAVICI, la TDRG. 2. (Despre mîini, picioare etc.) Scurt și gros. Degetele, boante și groase ca niște cîrnăciori, ale perceptorului erau mînjite cu pete de cerneală. PAS, L. I 20. Da cu picioarele lui boante în văzduh, ca să se apere [de cîini]. D. ZAMFIRESCU, R. 89.

BONT, BOANTĂ, bonți, boante, adj. Fără vîrf; ciuntit, retezat. ♦ (Despre degete, mîini, picioare etc.) Scurt și gros.

BONT boantă (bonți, boante) 1) Care are vârful rotunjit sau retezat; cu vârful tocit. 2) (despre degete, mâini, picioare) Care este scurt și gros. /Orig. nec.

bont a. ciuntit. ║ n. 1. pl. boante, mâini ciuntite: cu boantele desfășă copilul ISP. [Formă nazalizată din but, trunchiu, ca ciont din ciot].

2) bont, boántă adj. (var. din cĭont orĭ poate înrudit cu germ. butt, ol. but, de unde și fr. bot, bont, tocit. Cp. cu but 1). Vest. Cĭunt: mînĭ boante. Fără vîrf, tocit: săgeată boantă. S.n., pl. e. Mînă boantă orĭ picĭor bont.

BUNT, bunturi, s. n. (Înv. și reg.) Conspirație; răscoală. – Din pol., rus. bunt.

BUNT, bunturi, s. n. (Înv. și reg.) Conspirație; răscoală. – Din pol., rus. bunt.

bonț sn [At: STANCU, D. / Pl: ~uri / E: nct] (Reg) 1 Vârf. 2 Sfârc.

bunt2 sn [At: DEX2 / Pl: ~uri / E: pn, rs бунт] (Îvr) 1 Conspirație. 2 Răscoală.

bonț s.n. (reg.) Vîrf, colț. Iarba nu și-a scos bonțul afară. ♦ Sfîrc. Copilul caută bonțul sînului. • pl. -uri. /etimol. nec.

bunt s.n. (reg., înv.) Conjurație; răscoală. • pl. -uri. / <pol. bunt, rus. бунт.

BONȚ, bonțuri, s. n. (Regional) Vîrf, colț. Iarba nu și-a scos bonțul afară. STANCU, D. 121. ♦ Sfîrc. Înfofolite în resturile cămășii lui Uie, fetițele [nou născute] caută bonțurile țîțelor. STANCU, D. 200.

BUNT, bunturi, s. n. (Mold., învechit) Conjurație, răzvrătire, răscoală. Stați locului, copii, nu faceți bunt, că iepurele nu se prinde cu clopot. ALECSANDRI, T. 1618. – Variantă: bont (La TDRG) s. n.

BONȚ, bonțuri, s. n. (Reg.) Vîrf, colț. ♦ Sfîrc.

BUNT, bunturi, s. n. (Înv. și reg.) Conjurație; răscoală. – Pol., rus bunt.

bunt n. Mold. răscoală, revoltă: vai de mine! o fi iar vr’un bunt AL. [Rus. BUNTŬ].

bunt și bont m., pl. urĭ (rut. bont, revoltă, d. germ. bund, alianță, coalĭțiune. V. bandă). Rar. Azĭ. Revoltă. V. zaveră.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

bont1 adj. m., pl. bonți; f. boantă, pl. boante

bont1 adj. m., pl. bonți; f. boantă, pl. boante

bont adj. m., pl. bonți; f. sg. boantă, pl. boante

bunt (înv., reg.) s. n., pl. bunturi

bunt (înv., reg.) s. n., pl. bunturi

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

BONT s. v. răscoală, răsculare, răzmeriță, răzvrătire, rebeliune, revoltă.

bont s. v. RĂSCOALĂ. RĂSCULARE. RĂZMERIȚĂ. RĂZVRĂTIRE. REBELIUNE. REVOLTĂ.

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

bunt (bunturi), s. n. – (Mold., înv.) Rebeliune, răscoală. – Var. bont. Pol. bunt, bont (cf. sb. bunt), din germ. Bund (Cihac, II, 22; Berneker 101; DAR). – Der. buntaș, s. m. (rebel, răsculat); buntușnic, adj. (rebel). Buntuzui, vb. (Trans de N., a răscoli, a face dezordine), din mag. bontzolni (DAR), este cuvînt legat indirect de cele anterioare.

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

bont, adj., s.n. 1. Ciunt, fără vârf; tocit, rupt. 2. Sul. 3. Legătură de fân. ■ Sensurile 2 și 3 sunt atestate doar în Maram. din dreapta Tisei. ■ (onom.) Bont(a), nume de familie în jud. Maram. – Probabil forma nazalizată din but „trunchi” (Șăineanu).

bont, adj., s.n. – 1. (adj.) Ciunt, fără vârf; tocit, rupt. 2. (s.n.) Sul. 3. (s.n.) Legătură de fân. ♦ Sensurile 2 și 3 sunt atestate doar în Maramureșul din dreapta Tisei (DRT, 2010). ♦ (onom.) Bont, nume de familie (12 persoane cu acest nume, în Maramureș, în 2007). – Et. nec. (MDA); probabil forma nazalizată din but „trunchi” (Șăineanu, NDU).

bont, boantă, adj. – Ciunt, fără vârf; tocit, rupt. – Probabil forma nazalizată din but „trunchi” (NDU).

Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

BONT, adj. 1. Bontul, rumîn, 1625 (RA II 233). 2. Bonte (Dm; Isp VI2); -a (Dm; Ștef; Paș; Isp IV2); Bont (eni, ești tt. (Cat; Ștef). 3. Boant/a, ard., 1722 (Paș); -ă, G., act. 4. Bonta b. (Dm); – m-re (16 B IV 442). 5. Bontaș fam. (Isp II1, V2); 6. Bontăș (Bîr I; Arh; Sd V 25). 7. Bont/ica b. (Ștef); -ilă, G., act. 8. Bontuș, V. (Răc 11, 28). Pentru etim.: Bil-Albescu < ung. bontó „desfăcător” și Ghibănescu < rus. бунт „revoltă” (Isp IV2); pentru formele 5 – 8 cf. adj. bonta „rebel” (DLR).

Intrare: Bont
nume propriu (I3)
  • Bont
Intrare: bont (adj.)
bont1 (adj.) adjectiv
adjectiv (A43)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • bont
  • bontul
  • bontu‑
  • boantă
  • boanta
plural
  • bonți
  • bonții
  • boante
  • boantele
genitiv-dativ singular
  • bont
  • bontului
  • boante
  • boantei
plural
  • bonți
  • bonților
  • boante
  • boantelor
vocativ singular
plural
Intrare: bonț
substantiv neutru (N24)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • bo
  • bonțul
  • bonțu‑
plural
  • bonțuri
  • bonțurile
genitiv-dativ singular
  • bo
  • bonțului
plural
  • bonțuri
  • bonțurilor
vocativ singular
plural
Intrare: bunt
substantiv neutru (N24)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • bunt
  • buntul
  • buntu‑
plural
  • bunturi
  • bunturile
genitiv-dativ singular
  • bunt
  • buntului
plural
  • bunturi
  • bunturilor
vocativ singular
plural
bont2 (s.n.) substantiv neutru
substantiv neutru (N24)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • bont
  • bontul
  • bontu‑
plural
  • bonturi
  • bonturile
genitiv-dativ singular
  • bont
  • bontului
plural
  • bonturi
  • bonturilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

bont, boantăadjectiv

  • 1. Fără vârf, cu vârful retezat, tocit, rupt. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Cu un creion roșu, bont, mîzgălisem toată coperta unui roman. SAHIA, U.R.S.S. 118. DLRLC
    • format_quote Cîinii cîrni, cu botul de tot bont, care se numesc mopși... ODOBESCU-SLAVICI, la TDRG. DLRLC
    • 1.1. (Despre degete, mâini, picioare etc.) Scurt și gros. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Degetele, boante și groase ca niște cîrnăciori, ale perceptorului erau mînjite cu pete de cerneală. PAS, L. I 20.
      • format_quote Da cu picioarele lui boante în văzduh, ca să se apere [de câini]. D. ZAMFIRESCU, R. 89.
etimologie:

bo, bonțurisubstantiv neutru

  • 1. regional Colț, vârf. DLRLC DLRM
    • format_quote Iarba nu și-a scos bonțul afară. STANCU, D. 121. DLRLC
    • 1.1. Sfârc. DLRLC DLRM
      sinonime: sfârc
      • format_quote Înfofolite în resturile cămășii lui Uie, fetițele [nou-născute] caută bonțurile țîțelor. STANCU, D. 200. DLRLC

bunt, bunturisubstantiv neutru

etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.