4 definiții pentru bonț

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

bonț sn [At: STANCU, D. / Pl: ~uri / E: nct] (Reg) 1 Vârf. 2 Sfârc.

bonț s.n. (reg.) Vîrf, colț. Iarba nu și-a scos bonțul afară. ♦ Sfîrc. Copilul caută bonțul sînului. • pl. -uri. /etimol. nec.

BONȚ, bonțuri, s. n. (Regional) Vîrf, colț. Iarba nu și-a scos bonțul afară. STANCU, D. 121. ♦ Sfîrc. Înfofolite în resturile cămășii lui Uie, fetițele [nou născute] caută bonțurile țîțelor. STANCU, D. 200.

BONȚ, bonțuri, s. n. (Reg.) Vîrf, colț. ♦ Sfîrc.

Intrare: bonț
substantiv neutru (N24)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • bo
  • bonțul
  • bonțu‑
plural
  • bonțuri
  • bonțurile
genitiv-dativ singular
  • bo
  • bonțului
plural
  • bonțuri
  • bonțurilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

bo, bonțurisubstantiv neutru

  • 1. regional Colț, vârf. DLRLC DLRM
    • format_quote Iarba nu și-a scos bonțul afară. STANCU, D. 121. DLRLC
    • 1.1. Sfârc. DLRLC DLRM
      sinonime: sfârc
      • format_quote Înfofolite în resturile cămășii lui Uie, fetițele [nou-născute] caută bonțurile țîțelor. STANCU, D. 200. DLRLC

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.