12 definiții pentru bont (adj.)


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

bont2, boántă a [At: ODOBESCU, ap. TDRG / Pl: ~nți, boante / E: nct] 1 Fără vârf. 2 Cu vârful tocit. 3 (D. degete și membre) Scurt și gros. 4 (D. membre) Ciung. 5 (D. oameni) Gras.

BONT, BOÁNTĂ, bonți, boante, adj. Fără vârf, cu vârful retezat, tocit, rupt. ♦ (Despre degete, mâini, picioare etc.) Scurt și gros. – Et. nec.

BONT, BOÁNTĂ, bonți, boante, adj. Fără vârf, cu vârful retezat, tocit, rupt. ♦ (Despre degete, mâini, picioare etc.) Scurt și gros. – Et. nec.

BONT2, BOÁNTĂ, bonți, boante, adj. 1. Fără vîrf; ciuntit, turtit, retezat, tocit. Cu un creion roșu, bont, mîzgălisem toată coperta unui roman. SAHIA, U.R.S.S. 118. Cîinii cîrni, cu botul de tot bont, care se numesc mopși... ODOBESCU-SLAVICI, la TDRG. 2. (Despre mîini, picioare etc.) Scurt și gros. Degetele, boante și groase ca niște cîrnăciori, ale perceptorului erau mînjite cu pete de cerneală. PAS, L. I 20. Da cu picioarele lui boante în văzduh, ca să se apere [de cîini]. D. ZAMFIRESCU, R. 89.

BONT, BOÁNTĂ, bonți, boante, adj. Fără vârf; ciuntit, retezat. ♦ (Despre degete, mâini, picioare etc.) Scurt și gros.

BONT boántă (bonți, boánte) 1) Care are vârful rotunjit sau retezat; cu vârful tocit. 2) (despre degete, mâini, picioare) Care este scurt și gros. /Orig. nec.

bont a. ciuntit. ║ n. 1. pl. boante, mâini ciuntite: cu boantele desfășă copilul ISP. [Formă nazalizată din but, trunchiu, ca ciont din ciot].

2) bont, boántă adj. (var. din cĭont orĭ poate înrudit cu germ. butt, ol. but, de unde și fr. bot, bont, tocit. Cp. cu but 1). Vest. Cĭunt: mînĭ boante. Fără vîrf, tocit: săgeată boantă. S.n., pl. e. Mînă boantă orĭ picĭor bont.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

bont1 adj. m., pl. bonți; f. boántă, pl. boánte

bont adj. m., pl. bonți; f. sg. boántă, pl. boánte


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

bont, adj., s.n. – 1. (adj.) Ciunt, fără vârf; tocit, rupt. 2. (s.n.) Sul. 3. (s.n.) Legătură de fân. ♦ Sensurile 2 și 3 sunt atestate doar în Maramureșul din dreapta Tisei (DRT, 2010). ♦ (onom.) Bont, nume de familie (12 persoane cu acest nume, în Maramureș, în 2007). – Et. nec. (MDA); probabil forma nazalizată din but „trunchi” (Șăineanu, NDU).

bont, boantă, adj. – Ciunt, fără vârf; tocit, rupt. – Probabil forma nazalizată din but „trunchi” (NDU).

Intrare: bont (adj.)
bont1 (adj.) adjectiv
adjectiv (A43)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • bont
  • bontul
  • bontu‑
  • boantă
  • boanta
plural
  • bonți
  • bonții
  • boante
  • boantele
genitiv-dativ singular
  • bont
  • bontului
  • boante
  • boantei
plural
  • bonți
  • bonților
  • boante
  • boantelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

bont (adj.)

  • 1. Fără vârf, cu vârful retezat, tocit, rupt.
    exemple
    • Cu un creion roșu, bont, mîzgălisem toată coperta unui roman. SAHIA, U.R.S.S. 118.
      surse: DLRLC
    • Cîinii cîrni, cu botul de tot bont, care se numesc mopși... ODOBESCU-SLAVICI, la TDRG.
      surse: DLRLC
    • 1.1. (Despre degete, mâini, picioare etc.) Scurt și gros.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC 2 exemple
      exemple
      • Degetele, boante și groase ca niște cîrnăciori, ale perceptorului erau mînjite cu pete de cerneală. PAS, L. I 20.
      • Da cu picioarele lui boante în văzduh, ca să se apere [de câini]. D. ZAMFIRESCU, R. 89.

etimologie: