11 intrări

81 de definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ALBASTRU, -Ă, albaștri, -stre, adj., s. n. 1. Adj. Care are culoarea cerului senin. ♦ Fig. Melancolic, trist, sumbru. ◊ Expr. Inimă-albastră = a) suflet trist, p. ext. tristețe, jale; b) necaz, mânie, furie. Cu (sau de) sânge albastru = de neam mare, ales; nobil. (Fam.) E (cam) albastru = e (cam) rău, (cam) neplăcut, situația e (cam) dificilă. 2. S. n. Una dintre culorile fundamentale ale spectrului luminii, situată între verde și indigo; culoarea descrisă mai sus; albăstreală, albăstrime. ◊ Albastru de metilen = colorant albastru (1) folosit în vopsitorie, în lucrări de biologie și în medicină. Albastru de Prusia (sau de Berlin) = ferocianură de fier folosită ca pigment albastru (1). ◊ Compuse: albastru-azuriu = albastru (1) cu nuanțe azurii; albastru-deschis = albastru (1) mai puțin intens. – Lat. albaster (albus).

albastru, ~ă [At: (a. 1588), CUV. D. BĂTR. I, 199 / Pl: ~aștri, -re / E: ml *albaster, -tra, -trum] 1 a Care are culoarea cerului senin. 2 a A cincea culoare din spectrul solar Cf azuriu, sineliu. 3 a (Îe) Cu sânge ~ De neam nobil. 4 a (D. cer, zare etc.) Senin. 5 a (Îvp) Cu luciu albăstrui. 6 a (Fig) Trist. 7 a Sumbru. 8 a (Îs) Inimă ~ ă Suflet trist. 9 a (Pex; îas) Jale. 10 a (Îs) Cântece de inimă ~ă Cântece melancolice de dragoste. 11-12 a, av (Fam) Nefavorabil. 13 sn Culoarea albastră Si: albăstreală, albăstrime 14 sf (Bot; reg; lpl) Albăstrițe (Centaurea cyanus) 15 sf (Fig; iuz; lpl) Haine orășenești Si: (iuz) albăstrân. 16 a (Fam; îe) E (cam) ~ Situația e cam dificilă. 17 sn (Îs) ~ de metilen Colorant albastru întrebuințat în vopsitorie, în lucrări de biologie și în medicină. 18 sn (Îs) ~ de Prusia (sau de Berlin) Ferocianură de fier folosită ca pigment albastru (1).

ALBASTRU I. adj 1 De coloarea cerului senin, vînăt: floare albastră; ~ ca cerul; ~ ca floarea de cicoare; ~ închis; ~ deschis; ochi albaștri; proverb: cine n’are ochi negri sărută și albaștri, la nevoie, omul se mulțumește cu ce are 2 💎 PIATRĂ-ALBASTRĂ 👉 PIATRĂ 3 Mold. 🩺 pop. Bubă albastră, bubă ce se face la încheieturile degetelor (HASD.) 4 fig. pop. 👕 Haină albastră, haină orășenească, ciocoiască 5 fig. A cînta de inimă albastră, a cînta de jale. II. sbst. Albăstrime: ~ul cerului, mării; proverb: a trăi (sau a duce) ca verde cu ~ (ZNN.), a trăi rău cu cineva. III. ALBASTRĂ (pl. -stre) sf. 1 🌿 = ALBĂSTRIȚĂ 2 pl. fig. pop. 👕 Haine orășenești, ciocoiești, de străini: îmbrăcați în ~ (JIP.) [lat. *albaster < albus].

ALBASTRU, -Ă, albaștri, -stre, adj., s. n. 1. Adj. Care are culoarea cerului senin. ♦ Fig. Melancolic, trist, sumbru. ◊ Expr. Inimă-albastră = a) suflet trist, p. ext. tristețe, jale; b) necaz, mânie, furie. Cu (sau de) sânge albastru = de neam mare, ales; nobil. (Fam.) E (cam) albastru = e (cam) rău, (cam) neplăcut, situația e (cam) dificilă. 2. S. n. Una dintre culorile fundamentale ale spectrului luminii, situată între verde și indigo; culoarea descrisă mai sus; albăstreală, albăstrime. ◊ Albastru de metilen = colorant albastru (1) întrebuințat în vopsitorie, în lucrări de biologie și în medicină. Albastru de Prusia (sau de Berlin) = ferocianură de fier folosită ca pigment albastru. – Lat. albaster (< albus).

ALBASTRU2,-Ă, albaștri, -sre, adj. 1. Care are culoarea cerului senin. Astăzi roiesc pretutindeni, puhoi, Flăcăii vînjoși, cu straiele-albaslre, Ca visările și zările noastre. DEȘLIU, G. 14. Uncheșul... umpluse o cupă mică de sticlă albastră cu rachiul lui de afine. SADOVEANU, N. F. 15. Ochii cerești, albaștri ca floarea de cicoare. ALECSANDRI, P. A. 174. ◊ (Poetic) Glasu-i tremura ușor În tăcere-albastră. DEȘLIU, M. 58. A revenit albastrul mai! Flori în grădină, flori pe plai. IOSIF, PATR. 15. ◊ Expr. Sînge-albastru v. sînge. ♦ Cu reflexe albăstrii. Mură-albastră-i ochiul tău, Care mă ucide rău. ALECSANDRI, P. P. 53. ◊ Fig. Fericit, senin. Veniți, dacă inima voastră Vrea zarea de mîni mai albastră. DEȘLIU, G. 28. 2. Fig. Melancolic, întunecat, sumbru. Tristețea... unuia era albastră și lină... iar a celuilalt o neagră și nețărmurită gheenă. M. I. CARAGIALE, C. 63. ◊ Expr. Inimă-albastră = a) inimă tristă, îndurerată; tristețe, melancolie. Domnu Nae vrea să audă o cîntare de inimă-albastră. PAS, L. I 49; Soarele se înălța spre amiază și lăutarii, sub pomii livezii, începură a zice cîntece de inimă-albastră, zicea moș Sandu, adresîndu-se lăutarilor. BUJOR, S. 102; b) furie, mînie, necaz, inimă-rea. Zeul se supără foc. Și de ce citita inimă-albastră? ISPIRESCU, U. 45. Este (cam) albastru = este (cam) rău, (cam) neplăcut. De nu l-ar fi răscumpărat de la comisie cîrciumarul, ar fi fost albastru. SADOVEANU, M. C. 8.

ALBASTRU1 s. n. 1. Culoare albastră (a cincea din spectrul solar, între violet și verde). O stea se desprinse și picură în albastrul nopții. C. PETRESCU, S. 188. În văzduh e-atît albastru! În senin e-atîta soare! IOSIF, PATR. 25. ♦ (Poetic) Cer senin, albăstriu. Cea dintîi rîndunică, venită de departe, tăie albastrul ca o săgeată. GÎRLEANU, L. 40. 2. (În expr.) Albastru de metilen = materie colorantă albastră, solubilă în apă, întrebuințată în experiențele de biologie și ca medicament dezinfectant al amigdalelor.

ALBASTRU2, -Ă, albaștri, -stre, adj. 1. Care are culoarea cerului senin. 2. Fig. Melancolic, sumbru. ◊ Expr. Inimă-albastră = a) inimă tristă; p. ext. tristețe; b) necaz, mînie, furie. (Fam.) E (cam) albastru = e (cam) rău, (cam) neplăcut. – Lat. *albaster (< albus).

ALBASTRU1 s. n. Culoare albastră. – Lat. *albastrum.

ALBASTRU2 ~stră (~ștri, ~stre) Care are culoarea cerului senin. ◊ Inimă ~stră tristețe, melancolie. /<lat. albaster

ALBASTRU1 n. 1) Culoare a spectrului solar care se află între violet și verde, având nuanța cerului senin. 2) Colorant cu această culoare. Verdele se obține combinând ~ cu galben. [Sil. -bas-tru] /<lat. albaster

albastru a. 1. de fața cerului senin; 2. fig. trist, melancolic (v. inimă); 3. imaginar: vremile aurite ce mitele albastre ni le șoptesc ades EM. (cf. fr. contes bleus). [Formațiune românească din alb cu ajutorul sufixului astru, lit. care bate în alb, în opozițiune cu vânăt]. ║ f. pl. albastre, haine de această coloare, îmbrăcăminte burgheză sau nobilă. ║ n. 1. coloarea albastră: albastrul cerului, mării; 2. substanță astfel colorată: albastru de Prusia.

albástru, -ă adj. (lat. albaster, de la albus, alb, ca it. biancastro, albicĭos, d. bianco, alb). De coloarea ceruluĭ senin. Fig. Iron. Inimă albastră, întristată. Pele albastră, astrahan negru, a căruĭ pele bate în albastru (V. bașcaliŭ). S. n. Coloarea albastră: albastru ceruluĭ, măriĭ. Albastru de Prusia, o vopsea albastră închisă.

CORB, corbi, s. m. 1. Pasăre semirăpitoare, omnivoră, din familia corvidelor, mai mare decât cioara, cu penele negre, cu ciocul și picioarele puternice și cu penajul negru cu luciu metalic; croncan (Corvus corax).Expr. Negru ca corbul (sau ca pana corbului) = foarte negru. 2. Compuse: (Ornit.) corb-albastru = dumbrăveancă; corb-de-mare = cormoran; corb-de-noapte = pasăre cu capul și ceafa negre, cu spinarea cenușie și cu pântecele alb-cenușiu (Nycticorax nycticorax). 3. Pește de mare cu capul mare și botul gros, rotunjit, de culoare brună (Corvina nigra). 4. (Art.) Numele unei constelații din emisfera australă. – Lat. corvus.

IARBĂ, (2) ierburi, s. f. 1. Nume generic dat plantelor erbacee, anuale sau perene, cu părțile aeriene verzi, subțiri și mlădioase, folosite pentru hrana animalelor. ◊ Expr. Paște, murgule, iarbă verde = va trebui să aștepți mult până ți se va împlini ceea ce dorești. Din pământ, din iarbă verde = cu orice preț, neapărat. ♦ Nutreț verde, proaspăt cosit. 2. Buruieni de tot felul. ◊ Iarbă rea = a) buruiană otrăvitoare; b) fig. om rău, primejdios. 3. Pajiște. 4. Compuse: iarbă-de-mare = plantă erbacee cu frunze liniare și cu flori verzi, care crește pe fundul mării și ale cărei frunze uscate sunt folosite în tapițerie; zegras (Zostera marina); iarba-broaștei = mică plantă acvatică, cu frunze rotunde, lucitoare, care (datorită pețiolului lung) plutesc la suprafața apei, și cu flori albe (Hydrocharis morsus-ranae); iarba-ciutei = plantă perenă din familia compozeelor, cu flori galbene dispuse în capitule (Doronicum austriacum); iarba-fiarelor = a) plantă erbacee veninoasă, cu frunze opuse, acoperite cu peri, cu flori albe-gălbui (Cynanchum vincetoxicum); b) (în basme) iarbă cu putere miraculoasă, cu ajutorul căreia se poate deschide orice ușă încuiată; p. ext. putere supranaturală, care poate ajuta să obții ceva greu de obținut; iarba-găii = plantă erbacee cu frunze dințate, acoperite cu peri aspri, cu flori galbene (Picris hieracioides); iarbă-creață = izmă-creață; iarbă-deasă = plantă erbacee cu tulpini subțiri, cu frunze înguste și flori verzi, dispuse în panicule (Poa nemoralis); iarbă-grasă = plantă erbacee cu tulpina ramificată și întinsă pe pământ, cu frunze cărnoase, lucioase și flori galbene (Portulaca oleracea); iarbă-mare = plantă erbacee cu tulpina păroasă și ramificată, cu frunze mari și flori galbene (Inula helenium); iarbă-albă = plantă erbacee ornamentală cu frunzele vărgate cu linii verzi și albe-roșietice sau gălbui (Phalaris arundinacea); iarba-cănărașului = plantă erbacee din familia gramineelor, cu frunzele plane, cu flori verzui și semințele gălbui; mei-lung, meiul-canarilor (Phalaris canariensis); iarbă-albastră = plantă erbacee cu frunzele îngrămădite la baza tulpinii și cu flori violete (Molinia coerulea); iarba-bivolului = plantă erbacee cu flori verzui sau brune (Juncus buffonius); iarba-câmpului = plantă erbacee cu tulpinile noduroase și cu flori verzui-alburii sau violet-deschis (Agrostis stolonifera); iarbă-neagră = a) plantă erbacee cu frunze dințate și cu flori brune-purpurii pe dinafară și galbene-verzui pe dinăuntru (Scrophularia alata); b) arbust cu frunze mici liniare și flori trandafirii sau albe (Calluna vulgaris); iarba-osului = mic arbust cu tulpini ramificate, cu frunze opuse și cu flori galbene (Helianthemum nummularium); iarbă-roșie = plantă erbacee cu tulpina roșiatică, cu frunze nedivizate, lanceolate și cu flori galbene dispuse în capitule; (pop.) cârligioară (Bidens cernuus); iarba-șarpelui = a) plantă erbacee cu frunze lanceolate, păroase, cu flori albastre, rar roșii sau albe (Echium vulgare); b) plantă cu tulpina păroasă, cu flori albastre sau roșietice (Veronica latifolia); c) broscariță; iarba-șopârlelor = plantă erbacee cu rizom gros, cărnos, cu tulpina terminată în spic, cu frunze ovale și flori mici, albe-roz (Polygonum viviparum); iarbă-stelată = plantă erbacee cu tulpina întinsă pe pământ, cu frunze pe fața superioară și pe margini păroase și cu flori liliachii (Sherardia arvensis); iarbă-de-Sudan = plantă cu tulpina înaltă, cu frunze lungi, cultivată ca plantă furajeră (Sorghum halepense). 5. Praf de pușcă. – Lat. herba.

MUSCĂ, muște, s. f. I. 1. Denumire dată mai multor genuri de insecte cu aparatul bucal adaptat pentru supt și înțepat[1], dintre care cea mai cunoscută (Musca domestica) trăiește pe lângă casa omului; p. gener. (pop.) nume dat oricărei insecte mici, zburătoare, căreia nu i se cunoaște numele. ◊ Expr. Să se audă musca! = să fie tăcere deplină, să fie liniște perfectă. Rău de muscă = a) (despre cai) nărăvaș; b) (despre oameni) care nu-și poate înfrâna simțurile; senzual. A cădea (sau a se băga) ca musca-n lapte = a sosi undeva într-un moment rău ales sau a interveni într-o discuție în mod nepotrivit. A fi (sau a se ști, a se simți) cu musca pe căciulă = a fi (sau a se ști, a se simți) vinovat. A se aduna (sau a se strânge, a veni) ca muștele (la miere) = a se aduna undeva în număr mare. A muri ca muștele = a muri în număr foarte mare. A se speria de toate muștele = a se speria de orice fleac, de toate nimicurile. ◊ Compuse: musca-țețe = insectă din Africa Ecuatorială, care transmite boala somnului (Glossina palpalis); muscă-columbacă = insectă de circa 5 mm lungime, care inoculează la vite și la oameni o substanță foarte toxică (Simulium columbaczensis); muscă-verde = insectă de culoare verde, cu reflexe metalice, care depune ouăle pe cadavre, pe alimente (mai ales pe carne) etc. (Lucilia caesar); muscă-cenușie-de-carne = insectă de culoare cenușie, care depune larvele pe alimente, pe carne etc. (Sarcophaga carnaria); muscă-de-cal = insectă de culoare brună-roșcată, parazită pe suprafața corpului unor animale (Hippobosca equina); musca-cireșelor = insectă de culoare neagră care depune ouă în cireșe în perioada coacerii (Rhagoletis cerasi); muscă-de-varză = insectă ale cărei larve atacă varza și alte plante din familia cruciferelor (Chortophila brassicae); muscă-mare (sau -albastră, -de-carne) sau musca-hoiturilor = specie de muscă mare, cu abdomenul albastru lucios, care își depune ouăle pe cadavre, pe alimente etc. (Calliphora vomitoria); muscă-bețivă = insectă foarte mică, care trăiește în roiuri și își depune ouăle în must (Drosophila funebris sau fenestrarum).Muscă artificială = imitație de insecte sau de larve, montată pe cârligul de pescuit și folosită ca momeală pentru pești. 2. (Înv. și pop.) Albină. II. P. anal. 1. (La oameni) Smoc de păr lăsat să crească sub buza inferioară. ♦ Mustață foarte mică. 2. (Reg.) Cavitate înnegrită pe care o prezintă dinții calului, după care i se poate aprecia vârsta. 3. (Pop.) Vână neagră la rădăcina nasului (evidentă la unele persoane). 4. (La tir) Punct negru situat în mijlocul panoului de tragere; (la pl.) lovituri în centrul țintei. 5. (Reg.) Punct de broderie la cusăturile cu motive naționale. 6. (Sport) Categorie de greutate în care sunt încadrați sportivii între 49 și 51 kg la box, iar la lupte juniorii până la 48 kg și seniorii până la 52 kg. – Lat. musca. modificată

  1. În original, foarte interpretabil, adaptat pentru supt și înțelept. cata

corb1 sm [At: PSALT. HUR. 304/9 / Pl: ~i / E: ml corvus] 1 Pasăre semirăpitoare, omnivoră, din familia corvidelor, mai mare decât cioara, cu pene negre, lucioase, cioc și picioare puternice Si: croncan (Corvus corax). 2 (Îe) A crăpa ouăle ~ului sau A îngheța ouăle sub ~ A fi foarte frig. 3 (D. o persoană; îe) A face treabă sau slujbă ca ~ul A nu se ține de cuvânt. 4 (Îae) A nu fi de nici un ajutor. 5 (Îe) Negru ca ~ul Foarte negru. 6 (Orn; îc) ~-albastru Dumbrăveancă. 7 (Orn; îc) ~-de-mare Cormoran. 8 (Orn; îc) ~de-noapte Pasăre cu capul și ceafa negre, spinare cenușie și pântece alb-cenușiu (Nycticorax nycticorax). 9 (Îc) ~de-arătură Cioară-bălțată-de-câmpie. 10 (Îs) Zilele ~ului Perioadă cuprinsă între 19 și 24 martie, când este foarte frig. 11 (Reg) Vultur. 12 (Arg) Țigan. 13 (Prt) Cal slab, care nu mai este bun de nimic. 14 (Iht) Pește de mare, de culoare brună, cu cap mare și bot gros, rotunjit (Corvina nigra). 15 (Bot) Varietate de struguri pentru vin, cu boabe mari, negre și tari Si: crăcănată. 16 (Îc) ~-ciorăsc Struguri cu boabe mici și rare, asemănători cu stafidele. 17 (Ast; art) Constelație din emisfera australă.

CORB, corbi, s. m. 1. Pasăre semirăpitoare, omnivoră, mai mare decât cioara, cu penele negre, cu ciocul și picioarele puternice și cu penajul negru cu luciu metalic; croncan (Corvus corax).Expr. Negru ca corbul (sau ca pana corbului) = foarte negru. 2. Compuse: (Ornit.) corb-albastru = dumbraveancă; corb-de-mare = cormoran; corb-de-noapte = pasăre cu capul și ceafa negre, cu spinarea cenușie și cu pântecele alb-cenușiu.(Nycticorax nycticorax). 3. Pește de mare cu capul mare și botul gros, rotunjit, de culoare brună (Corvina nigra). 4. (Art.) Numele unei constelații din emisfera australă. – Din lat. corvus.

CORB, corbi, s. m. 1. Pasăre semirăpitoare, omnivoră, cu penele negre și ciocul puternic (Corvus corax). Corbi fîlfîiră spre albăstrime din brazii rîpelor și pe urmă se întoarseră cu zboruri învăluite. SADOVEANU, B. 90. Din zare depărtată răsare-un stol de corbi. EMINESCU, O. I 128. Trece-un cîrd de corbi iernatici prin văzduh croncănitori. ALECSANDRI, P. A. 112. Corb la corb nu scoate ochii (= asupritorii, exploatatorii, legați prin interese comune, nu-și fac rău unul altuia și nu apără niciodată pe cei exploatați). Expr. Negru ca corbul (sau ca pana corbului) = foarte negru. Trei cai... Unu-i roșu ca focu, Altu-i negru ca corbu; Și pe care șez călare, Pintenog de trei picioare. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 290. ◊ Fig. (Depreciativ; mai ales la pl.) Nume dat exploatatorilor, imperialiștilor, ațîțătorilor la războaie, celor dornici de vărsări de sînge. Popoarele au învățat mult din experiența celui de-al doilea război mondial. Ele nu vor să-și mai verse sîngele, să-și vadă distruse țările, să-și vadă spulberate familiile și căminele pentru a îngrășa pe corbii profiturilor de război, pentru a satisface setea de putere a aventurierilor pretendenți la dominația mondială. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2693. Nu sîntem carne de ospețe. Să afle corbii și să-nvețe. BANUȘ, B. 123. ♦ (Adjectival) Negru, foarte negru. Dădea... la o parte o șuviță de păr corb. SADOVEANU, P. S. 80. ◊ (Adverbial) Pletele-i dese și negre corb se îndoaie în unde. din creștetul frunții pînă la umerii obrajilor. DELAVRANCEA, S. 166. 2. Compuse: corb-albastru = dumbrăveancă; corb-de-mare = cormoran: corb-de-noapte = pasăre cu capul și ceafa negre, cu spinarea cenușie și pîntecele alb-cenușiu; trăiește pe lîngă bălți (Nycticorax nycticorax). 3. Pește de mare, rar întîlnit în Marea Neagră, lung de 18 – 25 cm, cu capul mare și botul gros, rotunjit, de culoare brună (Corvina nigra). 4. (Articulat) Numele unei constelații din emisfera australă.

MUSCĂ, muște, s. f. I. 1. Insectă din ordinul dipterelor, cu aparatul bucal adaptat pentru supt, care trăiește pe lîngă casa omului; nume dat și altor insecte din același ordin; (popular) nume dat oricărei insecte mici, zburătoare, căreia nu i se știe numele. O muscă îmi cînta în jurul capului o muzică lină. SADOVEANU, O. VI 313. Musca. a ieșit din nou, a plecat, a reapărut. ARGHEZI, F. T. 110. Se putea auzi musca zbîrnîind, atîta liniște și tăcere se făcu. ISPIRESCU, L. 143. Cum erau filele cam unse, trăgeau muștele și bondarii la ele. CREANGĂ, A. 4. Nu toate muștele fac miere (= nu toți oamenii se arată destoinici la munca la care sînt puși; aparențele înșală). ◊ Fig. Și numai omul cel mare, stăpîne, tu-l osîndești, Ca să moară deopotrivă cu muștele omenești. HASDEU, R. V. 165. ◊ (Cu sens colectiv) Faci sămne... cu capii, așa, ca un cal ce se apără de muscă? ALECSANDRI, T. I 357. ◊ Expr. Să se audă musca! = să fie tăcere deplină. Cal rău de muscă = cal nărăvaș. A cădea (sau a se băga) ca (sau cum cade, cum se bagă) musca-n lapte = a sosi undeva într-un moment rău ales, a interveni într-o discuție în chip nepotrivit. Te-ai fi împrietenit cu vreun băiat, chemîndu-se că ai pe cineva acolo și că nu cazi cum cade musca-n lapte. PAS, Z. I 293. A fi (a se ști sau a se simți) cu musca pe căciulă v. căciulă. A se aduna (a se strînge sau a veni) ca muștele la miere = a se aduna undeva la ceva plăcut, (în mare număr). (Despre o colectivitate de oameni) A muri ca muștele = a muri în număr foarte mare, pe capete, cu nemiluita. ◊ Compuse: muscă-albastră (de carne) = muscă mai mare decît musca de casă, cu abdomenul albastru-lucios (Calliphora vomitoria); muscoi; pasăre-muscă v. pasăre. 2. (Popular) Albină. Îi era drag să învețe și el meșteșugul albinăritului, iar maica Evlampia băgase de seamă că avea dar; nu-l înțepau muștele. SADOVEANU, P. M. 50. II. 1. Mic smoc de fire din barbă, lăsate să crească sub buza inferioară. V. barbișon, cioc. Mustața mică, mătăsoasă avea parcă sub’ ea un soi de sedilă pusă pe buza de jos, o așa-zisă muscă. V. ROM. octombrie 1953, 135. 2. Scobitură înnegrită în dinții calului, care după vîrstă de 6 ani se șterge prin roadere. V. mișină 2. 3. (Regional) Cătarea armelor de foc.

MUSCOI, muscoi, s. m. 1. Muscă mare, bondar. 2. Muscă-albastră (de carne). V. muscă.

albastru-argintiu, -ie adj. Albastru bătând în argintiu ◊ „Stâlpii și pereții au o culoare plăcută, albastru-argintiu. Sc. 20 V 61 p. 1 (din albastru + argintiu; cf. germ. silberblau; Fl. Dimitrescu în LR 4/62 p. 398)

albastru-electric, -ă adj. Albastru aprins ◊ „Lumea ecranului, se pare, sprijină inițiativa miresei colorate. Revistele publică fotografii de la căsătoria lui A.H. îmbrăcată – ce-i drept – nu în albastru electric, nu în roșu-cadmiu, nu în verde-veronez, ci într-o nuanță de tranziție: trandafiriu.” Cont. 21 II 69 p. 6 (din albastru + electric)

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

albastru2 s. n., art. albastrul

albastru1 adj. m., pl. albaștri, art. albaștrii; f. albastră, pl. albastre

albastru2 s. n., art. albastrul

albastru1 adj. m., pl. albaștri, art. albaștrii; f. albastră, pl. albastre

albastru s. n., art. albastrul, g.-d. art. albastrului

albastru adj. m., pl. albaștri; f. sg. albastră, pl. albastre

albastru, -ștri.

albastru-azuriu adj. m., f. albastru-azurie, pl. m. și f. albastru-azurii

corb-albastru (pasăre) s. m., pl. corbi-albaștri

musca-hoiturilor (insectă) s. f. art., g.-d. art. muștei-hoiturilor

muscă-albastră (insectă) s. f., g.-d. art. muștei-albastre; pl. muște-albastre

muscă-de-carne (insectă) s. f., g.-d. art. muștei-de-carne; pl. muște-de-carne

scrumbie-albastră (specie de pești) s. f., g.-d. art. scrumbiei-albastre; pl. scrumbii-albastre, art. scrumbiile-albastre (desp. -bi-i-) corectat(ă)

albastru-azuriu adj. m., pl. albaștri-azurii, art. albaștrii-azuriii; f. albastră-azurie, pl. albastre-azurii

albastru-deschis adj. m., pl. albaștri-deschis, art. albaștrii-deschis; f. albastră-deschis, pl. albastre-deschis

corb-albastru (pasăre) s. m., pl. corbi-albaștri

!musca-hoiturilor (insectă) s. f. art., g.-d. art. muștei-hoiturilor

!muscă-albastră (insectă) s. f., g.-d. art. muștei-albastre; pl. muște-albastre

!muscă-de-carne (insectă) s. f., g.-d. art. muștei-de-carne; pl. muște-de-carne

scrumbie-albastră (pește) s. f., g.-d. art. scrumbiei-albastre; pl. scrumbii-albastre

corb-albastru s. m., pl. corbi-albaștri

musca hoiturilor s. f. art. + s. n.

muscă-albastră s. f.

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

ALBASTRU adj., s. 1. adj. (Olt.) turchez. (Culoarea ~.) 2. adj. v. senin. 3. s. v. seninătate.

ALBASTRU adj., s. 1. adj. (Olt.) turchez. (Culoarea ~.) 2. adj. clar, curat, limpede, pur, senin, străveziu, (livr.) limpid, (Transilv.) tistaș, (înv.) seninat, seninos, (fig.) spălat. (Cer ~.) 3. s. albăstrime, azur, claritate, limpezime, senin, seninătate, (rar) limpeziș, (înv. și reg.) seninat, (reg.) vineție, (Mold. și Bucov.) sineală, (înv.) senineală. (~ cerului.)

ALGE ALBASTRE s. pl. (BOT.) cianoficee (pl.).

CORB-ALBASTRU s. v. dumbrăveancă.

MUSCĂ-ALBASTRĂ s. v. viermănar.

VITRIOL-ALBASTRU s. v. calcantit, sulfat de cupru.

corb-albastru s. v. DUMBRĂVEANCĂ.

muscă-albastră s. v. VIERMĂNAR.

vitriol-albastru s. v. SULFAT DE CUPRU.

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

albastru (albastră), adj. – De culoarea cerului senin. – Mr. albastru „cenușiu, fumuriu”. Lat. *albaster, de la albus (Pușcariu 56; Candrea-Dens., 37; REW 319; DAR). S-a spus probabil la început despre cerul ușor înnorat, prin urmare albicios (cf. mr.); astăzi indică numai „albastru ca cerul”. Cf. Densusianu, GS, II, 324. Der. albăstrea, s. f.; albăstreală, s. f.; albăstri, vb. ( a da culoare albastră; a clăti rufele cu albăstreală); albăstrime, s. f. (culoare albastră; boierime); albăstriță, s. f.; albăstriu, adj. Sensul lui albăstreală „albastru de rufe” (cf. fr. bleu anglais) nu apare în nici un lexic, cu toate că este cuv. foarte uzual și singurul care explică sensul lui albăstrime de „boierime”, adică „oameni cu cămașa scrobită”.

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

ALBASTRU. Subst. Albastru, culoare albastră; albastrul cerului, vineția cerului; albăstrime, albăstreală, sineală (pop.), albăstriu; azur (livr.), violet, indigo, vînăt, vinețiu. Adj. Albastru, albăstrior (dim.), de culoare albastră, de culoarea cerului (senin), turcoaz (livr.), turchez (pop.), mieriu (reg.), mierior (dim., reg.), albăstrel (dim.), albăstriu, albăstrui; bleumarin, ultramarin; albăstrit, siniliu (pop.), sinilit (reg.), civit (pop.), albastru-închis; vînăt, vinețel (dim.), vîlced (reg.), învinețit, vinețit; vinețiu, livid; violet, viorel (rar), vioriu, violaceu, viorint (rar), mov, liliachiu, lila (livr.), indigo, toporășiu (rar); albastru-deschis, bleu, azuriu, havaiu (înv.). Vb. A se albăstri (fig.), a înălbăstri; a se învineți, a se face vînăt, a vîlcezi (reg.), a învineți. A albăstri, a sinili (reg.).

albastru, albastră, albaștri, albastre, adj. – (ref. la oi) De culoare sură: „Oile cele albastre / Toate m-or jeli pe coste” (Bârlea, 1924; Ieud). „Prin oaie albastră numesc ceea ce în alte locuri este varietatea brumărie” (Georgeoni, 1936: 30). Mai rar se folosește forma masculină a adj.: albastru „berbece alboi”. – Lat. *albaster (< albus) (Pușcariu, CDDE, DER, DEX). Sensul primar al etimonului latin, de „sur, cenușiu, alboi”, este atestat numai în dialectul mr. și în subdial. maramureșean.

albastru, -ă, adj. – (ref. la oi) De culoare sură: „Oile cele albastre / Toate m-or jeli pe coste” (Bârlea 1924; Ieud). „Prin oaie albastră numesc ceea ce în alte locuri este varietatea brumărie” (Georgeoni 1936: 30). Mai rar se folosește forma masculină a adj.: albastru „berbece alboi”. – Lat. *albaster (de la albus) (Pușcariu, Candrea-Densusianu, DER, DEX). Sensul primar al etimonului latin, de „sur, cenușiu, alboi” este atestat numai în dialectul mr. și în subdial. maramureșean.

SCRUMBIE ALBASTRĂ s.f. (Iht.) Pește din fam. scombridae, denumit astfel datorită colorației sale, mai cunoscut însă ca macrou (Scomber scomber). – V. macrou.

Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

BLAUE REITER [bláuə ráitər] Der ~ („Călărețul albastru”), grupare artistică formată în Germania, la München (1911-1914), inițiată de W. Kandinsky și F. Marc. Unea artiști de orientări diferite (K. Malevici, P. Klee, A. Jawlensky, A. Macke ș.a.), promovînd tendințe moderne în artă.

BLAUE VIER [bláuə fi:r] („Cei patru albaștri”), asociație artistică formată în 1924, de W. Kandinsky, P. Klee, L. Feininger, A. Jawlensky, ca ecou la „Der Blaue Reiter”. A continuat tradițiile începutului de secol și a avut un rol important în cunoașterea artei moderne în S.U.A., prin organizarea de expoziții.

CĂȘTILE ALBASTRE, unități armate, constituite din Forțele de Urgență ale O.N.U. (F.U.N.U.), a căror intervenție decisă de Consiliul de Securitate, nu este ofensivă și nu poate avea loc fără acordul statelor aflate în conflict. Ele servesc ca „tampon” între foștii beligeranți și nu au dreptul să folosească armele decît în cazuri de legitimă apărare. Au intervenit în Egipt (1956), Congo (1963), Cipru (1964), Kashmir (1965), Sinai (1973), Înălțimile Golan (1974), Liban (1978), Namibia (1989-1990). Premiul Nobel pentru pace (1988).

NILUL ALBASTRU (BAHR AL-AZRAQ), râu în Ethiopia și Sudan, afl. dr. al Nilului la Khartoum; 1.368 km. Izv. din L. Tana (NV Ethiopiei), străbate Pod. Ethiopiei, mai întâi pe direcția N-S (unde formează cascada Tisisat), apoi E-V, iar de la granița Ethiopiei cu Sudanul curge pe direcția SE-NV, traversând o câmpie joasă trecând prin orașul Wad Madanῑ (Sudan). În cursul superior poartă numele Abay. Navigabil pe 500 km.

RÂPA ALBASTRĂ, lac antropic în jud. Vaslui, realizat pe cursul inf. al râului Simila, la 6 km amonte de confl. cu Bârladul. Supr.: 232 km; vol.: 10,6 mil. m3.

AGAPANTHUS L. CRIN ALBASTRU, fam. Liliaceae. Gen originar din Africa de S, cca 10 specii, erbacee, vivace, înalte de 0,30- 1,50 m. Rădăcini tuberoase (grase, cărnoase). Frunze întregi, liniare, persistente sau caduce, în rozete dense. Flori pe tipul 6, tubulare, bleu-purpur sau albe, deasupra frunzelor, în umbele terminale, pe tije viguroase. Fruct, capsulă.

Crocus heuffelianus Herb. (syn. C. banaticus Heuff.), « Brîndușă de primăvară, Brîndușă albastră ». Specie care înflorește în mart.-apr. Flori mari (cu lobii oblongi), apar odată cu frunzele, albe, liliachii cu striațiuni, gîtul glabru, 3 stamine, stigmat albastru, trifidat, depășind lungimea florii. Frunze liniar-lanceolate, late de 1 cm, cu nervura mijlocie, de pe dosul frunzei; albă. Plantă erbacee, mică, cu bulb cărnos.

SESLERIA Scop., SESLERIA, IARBĂ ALBASTRĂ, fam. Gramineae. Gen originar din Europa. Plantă erbacee, vivace, cu paniculă cu spice sesile. Spiculețele cu 2-6 flori hermafrodite, acoperite cu bractee membroase. Palea externă, la vîrf, 3-5-mucronat-dințată. Frunze, 3.

SIBIRAEA Maxim., SPIREA ALBASTRĂ, fam. Rosaceae, Gen originar din U.R.S.S. (Siberia), China și Europa de S-E, 2 specii de arbuști dioici cu frunze simple, alungit-eliptice, penat-nervate, cu marginea întreagă si flori albe în paniculă terminală, înfrunzită la bază. Carpele concrescute la bază. Foiosire. Parcuri și grădini, poziție insorită sol normal, nu prea uscat.

Barbă-Albastră – titlul unei povestiri de Perrault, după numele eroului principal: Barbe-Bleue. Sadic și bestial, el și-a sugrumat cele șase neveste pe care apoi le-a spînzurat în „cabinetul negru”. Căsătorit a șaptea oară, a fost omorît de frații ultimei soții care descoperise îngrozită cadavrele celorlalte femei. Barbă-Albastră a devenit în literatură și publicistică o expresie prin care e desemnat un aventurier fără scrupule, un escroc sentimental. Vezi: Casanova și Don-Juan. LIT.

Cărțile albastre – În Anglia s-a încetățenit procedeul ca rapoartele parlamentare și documentele oficiale să fie tipărite în volume in folio și învelite în coperte de culoare albastră. Obiceiul a fost adoptat și de alte țări. Astfel, mult timp, culoarea oficială a acestor colecții de documente a fost roșie în Spania, verde în Italia, galbenă în Franța, albă în Germania și Portugalia. Practica se mai păstrează și astăzi, cu dilerența că aceeași culoare a încetat să mai fie monopolul unui singur stat. IST.

Cordon bleu (fr. „Cordon albastru”) – Nu se traduce de obicei această expresie care a ajuns să însemne o persoană de seamă sau un specialist foarte fin. Explicația: înaltele decorații erau însoțite de un cordon care se purta în jurul gîtului ori de-a curmezișul pieptului. Dar mai rîvnit decît toate era Cordonul albastru, care putea să reprezinte Ordinul francez al Cavalerilor Sfîntului Duh, ori Ordinul englezesc al Jartierei, ori Ordinul Sfîntul Andrei al împărăției țarilor etc., adică numai ordine conferite unor personalități marcante. Cu timpul expresia și-a extins noțiunea. Savanți iluștri, literați de frunte etc. au fost denumiți cordon bleu, chiar fără să fie decorați, numai spre a se arăta astlel că-s oameni de înaltă autoritate. Uneori acest calificativ se conferă și meșterilor renumiți în arta culinară, datorită faptului că pe vremuri comandorul de Souvré, contele d’Olonne și alți demnitari francezi care erau „cordons bleus” (Cavaleri ai ordinului Sf. Duh) au constituit un fel de club vestit prin banchete și mîncăruri rafinate. IST.

Floare albastră – În anul 1802 a stîrnit vîlvă apariția romanului Heinrich von Ofterdingen al poetului german Hardenberg-Novalis. Autorul povestește cum „floarea albastră” (Die blaue Blume) a făcut miraculos să înflorească darul poetic, pînă atunci ascuns, al lui Ofterdingen, trubadur din secolul al XIII-lea. După publicarea romanului, floarea albastră a fost decretată simbol al romantismului. În poezia care poartă ca titlu numele acestei flori, scrisă în 1873, Eminescu spune: „Și te-ai dus, dulce minune, Și-a murit iubirea noastră, Floare-albastră! Floare-albastră!” LIT.

Pasărea albastră – după titlul L’oiseau bleu al unei piese (1910) a lui Maurice Maeterlinck. E povestea unui băiat și a unei fete, care caută „pasărea albastră”, simbol al fericirii. Cu acest înțeles fantezia poetului belgian a devenit expresie în numeroase limbi. LIT.

Sînge albastru – Expresia vine din Spania evului mediu, cînd marii aristocrați susțineau că în vinele lor curge sînge pur albastru, spre deosebire de nobilii „de categorii inferioare”, care au suferit felurite amestecuri de sînge, mai ales de sînge maur. Alegerea culorii albastre pentru sînge se explică prin faptul că, în mare parte, costumele, blazoanele și mai cu seamă cordoanele și panglicele decorațiilor erau pe atunci azurii, albastrul fiind culoarea preferată și reprezentativă a membrilor înaltei aristocrații. Ei doreau astfel să se deosebească atît de tagma prelaților care adoptaseră veșminte de culoare roșie (de unde și denumirea de „roșu-cardinal”), cît și în special de „vestoanele verzi” populare (culoarea verde fiind a vulgului și deci considerată vulgară). De altfel, încă la Roma și mai ales la Constantinopol pe vremea Bizanțului, publicul se împărțea la circuri și pe hipodrom în „albaștri” (Veneti) și „verzi” (Prasini), după culoarea bluzelor călăreților din arenă. Rivalitatea a trecut de la spectacole în viața publică și din capitală în tot imperiul, culoarea albastră fiind agreată îndeosebi de pătura nobilă. Însuși împăratul trebuia să aleagă una dintre culori. Iustinian, pronunțindu-se pentru „albaștri”, a determinat în anul 532 o răscoală și o ciocnire sîngeroasă între cele două tabere (cunoscută sub denumirea „Nika”), din care pricină era să-și piardă și tronul, căci „verzii” proclamaseră împărat pe prințul Hypatius. Cu timpul, expresia „sînge albastru”, care desemnează o obîrșie nobilă, s-a colorat și cu o nuanță de ironie. „Ei vor să reprezinte tradiția, noblețea de sînge albastru, vechimea de clasă sau de familie” (Mihai Ralea, În extremul Orient, pag. 67). IST.

Dicționare de argou

Explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

albastru, -ă, albaștri, -e adj. (d. o situație, o conjunctură etc.) neplăcut; nefavorabil

a cânta de inimă albastră expr. a cânta melodii triste / melancolice.

băiat cu ochi albaștri expr. (iron.) 1. lucrător al Securității din anii dictaturii ceaușiste. 2. lucrător SRI.

carte albastră / neagră expr. hotârâre / sentință judecătorească.

Doamne fereastră și o bucat’ de ușă albastră expr. (adol., glum.) Doamne ferește!

doi ochi albaștri expr. țuică de prune.

pilulă albastră expr. medicamentul Viagra, utilizat în terapeutica actuală pentru creșterea potenței sexuale la bărbat.[1]

  1. Nu aparține registrului argotic ci limbajului familiar — Alexutsu
Intrare: albastru
albastru
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: albastru (adj.)
albastru1 (adj.) adjectiv
adjectiv (A97)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • albastru
  • albastrul
  • albastru‑
  • albastră
  • albastra
plural
  • albaștri
  • albaștrii
  • albastre
  • albastrele
genitiv-dativ singular
  • albastru
  • albastrului
  • albastre
  • albastrei
plural
  • albaștri
  • albaștrilor
  • albastre
  • albastrelor
vocativ singular
plural
Intrare: albastru (s.n.)
substantiv neutru (N40)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • albastru
  • albastrul
  • albastru‑
plural
genitiv-dativ singular
  • albastru
  • albastrului
plural
vocativ singular
plural
Intrare: albastru-azuriu
albastru-azuriu adjectiv
adjectiv compus
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • albastru-azuriu
  • albastrul-azuriul
  • albastră-azurie
  • albastra-azuria
plural
  • albaștri-azurii
  • albaștrii-azuriii
  • albastre-azurii
  • albastrele-azuriile
genitiv-dativ singular
  • albastru-azuriu
  • albastrului-azuriului
  • albastre-azurii
  • albastrei-azuriei
plural
  • albaștri-azurii
  • albaștrilor-azuriilor
  • albastre-azurii
  • albastrelor-azuriilor
vocativ singular
plural
Intrare: albastru-deschis
albastru-deschis adjectiv
adjectiv compus
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • albastru-deschis
  • albastrul-deschis
  • albastră-deschis
  • albastra-deschis
plural
  • albaștri-deschis
  • albaștrii-deschis
  • albastre-deschis
  • albastrele-deschis
genitiv-dativ singular
  • albastru-deschis
  • albastrului-deschis
  • albastre-deschis
  • albastrei-deschis
plural
  • albaștri-deschis
  • albaștrilor-deschis
  • albastre-deschis
  • albastrelor-deschis
vocativ singular
plural
Intrare: corb-albastru
corb-albastru substantiv masculin
substantiv masculin compus
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • corb-albastru
  • corbul-albastru
plural
  • corbi-albaștri
  • corbii-albaștri
genitiv-dativ singular
  • corb-albastru
  • corbului-albastru
plural
  • corbi-albaștri
  • corbilor-albaștri
vocativ singular
plural
Intrare: iarbă-albastră
substantiv feminin compus
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • iarbă-albastră
  • iarba-albastră
plural
genitiv-dativ singular
  • ierbi-albastre
  • ierbii-albastre
plural
vocativ singular
plural
Intrare: muscă-albastră / -de-carne / musca-hoiturilor
muscă-albastră substantiv feminin
substantiv feminin compus
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • muscă-albastră
  • musca-albastră
plural
  • muște-albastre
  • muștele-albastre
genitiv-dativ singular
  • muște-albastre
  • muștei-albastre
plural
  • muște-albastre
  • muștelor-albastre
vocativ singular
plural
muscă-de-carne substantiv feminin
substantiv feminin compus
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • muscă-de-carne
  • musca-de-carne
plural
  • muște-de-carne
  • muștele-de-carne
genitiv-dativ singular
  • muște-de-carne
  • muștei-de-carne
plural
  • muște-de-carne
  • muștelor-de-carne
vocativ singular
plural
substantiv feminin compus
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • musca-hoiturilor
plural
genitiv-dativ singular
  • muștei-hoiturilor
plural
vocativ singular
plural
Intrare: scrumbie-albastră
scrumbie-albastră substantiv feminin
substantiv feminin compus
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • scrumbie-albastră
  • scrumbia-albastră
plural
  • scrumbii-albastre
  • scrumbiile-albastre
genitiv-dativ singular
  • scrumbii-albastre
  • scrumbiei-albastre
plural
  • scrumbii-albastre
  • scrumbiilor-albastre
vocativ singular
plural
Intrare: spirea-albastră
spirea-albastră substantiv feminin articulat
substantiv feminin compus
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • spirea-albastră
plural
  • spireele-albastre
genitiv-dativ singular
  • spireei-albastre
plural
  • spireelor-albastre
vocativ singular
plural
Intrare: vitriol-albastru
substantiv neutru compus
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • vitriol-albastru
  • vitriolul-albastru
plural
genitiv-dativ singular
  • vitriol-albastru
  • vitriolului-albastru
plural
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

albastru, albastrăadjectiv

  • 1. Care are culoarea cerului senin. DEX '09 MDA2 DEX '98 DLRLC
    diminutive: albăstrior
    • format_quote Astăzi roiesc pretutindeni, puhoi, Flăcăii vînjoși, cu straiele-albaslre, Ca visările și zările noastre. DEȘLIU, G. 14. DLRLC
    • format_quote Uncheșul... umpluse o cupă mică de sticlă albastră cu rachiul lui de afine. SADOVEANU, N. F. 15. DLRLC
    • format_quote Ochii cerești, albaștri ca floarea de cicoare. ALECSANDRI, P. A. 174. DLRLC
    • format_quote poetic Glasu-i tremura ușor În tăcere-albastră. DEȘLIU, M. 58. DLRLC
    • format_quote poetic A revenit albastrul mai! Flori în grădină, flori pe plai. IOSIF, PATR. 15. DLRLC
    • 1.1. Cu reflexe albăstrii. MDA2 DLRLC
      • format_quote Mură-albastră-i ochiul tău, Care mă ucide rău. ALECSANDRI, P. P. 53. DLRLC
    • 1.2. figurat Fericit, senin. MDA2 DLRLC
      • format_quote Veniți, dacă inima voastră Vrea zarea de mîni mai albastră. DEȘLIU, G. 28. DLRLC
    • 1.3. figurat Melancolic, sumbru, trist, întunecat. DEX '09 MDA2 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Tristețea... unuia era albastră și lină... iar a celuilalt o neagră și nețărmurită gheenă. M. I. CARAGIALE, C. 63. DLRLC
      • chat_bubble Inimă-albastră = suflet trist. DEX '09 MDA2 DEX '98 DLRLC
        • chat_bubble prin extensiune Jale, melancolie, tristețe. DEX '09 MDA2 DEX '98 DLRLC
          • format_quote Domnu Nae vrea să audă o cîntare de inimă-albastră. PAS, L. I 49. DLRLC
          • format_quote Soarele se înălța spre amiază și lăutarii, sub pomii livezii, începură a zice cîntece de inimă-albastră, zicea moș Sandu, adresîndu-se lăutarilor. BUJOR, S. 102. DLRLC
      • chat_bubble Inimă-albastră = inimă-rea. DEX '09 DEX '98 DLRLC
        • format_quote Zeul se supără foc. Și de ce atîta inimă-albastră? ISPIRESCU, U. 45. DLRLC
      • chat_bubble (în) sintagmă Cântece de inimă albastră = cântece melancolice de dragoste. MDA2
    • 1.4. familiar Nefavorabil. MDA2
      sinonime: nefavorabil
    • chat_bubble Cu (sau de) sânge albastru = de neam mare, ales. DEX '09 MDA2 DLRLC
      sinonime: nobil
    • chat_bubble familiar E (cam) albastru = e (cam) rău, (cam) neplăcut, situația e (cam) dificilă. DEX '09 MDA2 DLRLC
      • format_quote De nu l-ar fi răscumpărat de la comisie cîrciumarul, ar fi fost albastru. SADOVEANU, M. C. 8. DLRLC
etimologie:

albastrusubstantiv neutru

  • 1. Una dintre culorile fundamentale ale spectrului luminii, situată între verde și indigo; culoarea descrisă mai sus. DEX '09 MDA2 DLRLC
    • format_quote O stea se desprinse și picură în albastrul nopții. C. PETRESCU, S. 188. DLRLC
    • format_quote În văzduh e-atît albastru! În senin e-atîta soare! IOSIF, PATR. 25. DLRLC
    • 1.1. poetic Cer senin, albăstriu. DLRLC
      • format_quote Cea dintîi rîndunică, venită de departe, tăie albastrul ca o săgeată. GÎRLEANU, L. 40. DLRLC
    • 1.2. Albastru de metilen = colorant albastru folosit în vopsitorie, în lucrări de biologie și în medicină. DEX '09 MDA2 DLRLC
    • 1.3. Albastru de Prusia (sau de Berlin) = ferocianură de fier folosită ca pigment albastru. DEX '09 MDA2
  • 2. Colorant cu această culoare. NODEX
    • format_quote Verdele se obține combinând albastru cu galben. NODEX
etimologie:

albastru-azuriu, albastră-azurieadjectiv

  • 1. Albastru cu nuanțe azurii. DEX '09

albastru-deschis, albastră-deschisadjectiv

  • 1. Albastru mai puțin intens. DEX '09

corb-albastru, corbi-albaștrisubstantiv masculin

iarbă-albastrăsubstantiv feminin

  • 1. Plantă erbacee cu frunzele îngrămădite la baza tulpinii și cu flori violete (Molinia coerulea). DEX '09

muscă-albastră, muște-albastre / muscă-de-carne, muște-de-carnesubstantiv feminin
musca-hoiturilorsubstantiv feminin articulat

  • 1. Specie de muscă mare, cu abdomenul albastru lucios, care își depune ouăle pe cadavre, pe alimente etc. (Calliphora vomitoria). DEX '09 DLRLC

vitriol-albastrusubstantiv neutru

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.

Un articol lingvistic