NOBIL, -Ă, nobili, -e, adj., s. m. și f. I. Adj. 1. Care dă dovadă de generozitate, de cinste, de spirit de abnegație; capabil de sentimente înalte; generos, ales. Om nobil. ♦ Care face cinste, care onorează, care pune într-o lumină favorabilă pe cineva. O acțiune nobilă. 2. Distins, elegant, desăvârșit; grațios. 3. Care se distinge prin anumite caracteristici de superioritate. ◊ Metal nobil = metal prețios, v. prețios. Gaz nobil = nume dat fiecăruia dintre gazele inerte, incolore și inodore care se găsesc în atmosferă în cantități mici. II. S. m. și f., adj. (Persoană) care face parte din nobilime (1). – Din lat. nobilis, germ. nobel, it. nobile, fr. noble.

nobil, ~ă [At: RÎND. JUD. ap. DLR / V: (înv) ~bâl, nobl sm, ~ble a, ~blu, noablă a / Pl: ~i, ~e / E: lat nobilis, ger nobel, it nobile, fr noble] 1 smf Persoană care face parte din nobilime (1) Si: aristocrat, patrician, (asr) patricin. 2 smf (Spc) Boier. 3 a Care aparține nobilimii. 4 a Din neam boieresc. 5 a De rang înalt. 6 a De viță veche. 7 a Care se distinge prin anumite caracteristici de superioritate. 8 a (Îs) Metal ~ Metal prețios. 9 a (Îs) Gaz ~ Fiecare dintre gazele inerte, incolore și inodore, care se găsesc în atmosferă în mici cantități. 10 a Care pune într-o lumină foarte favorabilă pe cineva Si: deosebit, înalt. 11 a Care dă dovadă de superioritate morală, de cinste, de spirit, de abnegație Si: ales, generos. 12 a Capabil de sentimente înalte. 13 a (Fig) Distins. 14 a (Fig) Elegant. 15 a (Fig) Desăvârșit. 16 a (Spc; fig) Fin. 17 a (Spc; fig) Grațios. 18 a (D. cai) Cu înfățișare impunătoare Si: splendid, superb. 19 a (Pex; d. cai) De rasă.

NOBIL, -Ă, nobili, -e, adj., s. m. și f. I. Adj. 1. Care dă dovadă de generozitate, de cinste, de spirit de abnegație; capabil de sentimente înalte; generos, ales. Om nobil. ♦ Care face cinste, care onorează, care pune într-o lumină favorabilă pe cineva. O acțiune nobilă. 2. Distins, elegant, desăvârșit; grațios. 3. Care se distinge prin anumite caracteristici de superioritate. ◊ Metal nobil = metal prețios, v. prețios. Gaz nobil = nume dat fiecăruia dintre gazele inerte, incolore și inodore care se găsesc în atmosferă în mici cantități. II. S. m. și f., adj. (Persoană) care face parte din nobilime (1). – Din lat. nobilis, germ. nobel, it. nobile, fr. noble.

NOBIL², -Ă, nobili, -e, s. m. și f. Persoană făcînd parte din pătura socială a nobilimii. V. aristocrat, boier. Pămîntul pe care stai d-ta astăzi era al unui mare nobil cu mii de slugi. SAHIA, U.R.S.S. 101. Fu atunci o dispută între săcui, din care unii voiau să păstreze în viață vreo cîțiva din nobilii prinși, iar alții cereau ca să se omoare îndată «acești oameni nesuferiți și vrednici de ură». BĂLCESCU, O. II 259. ◊ (Adjectival) Agă? Agă? Bine, fie! Rangu-i nobil și-l primesc. ALECSANDRI, T. I 139. – Variantă: (învechit) noblu (KOGĂLNICEANU, S. 4, BUDAI-DELEANU, Ț. 362) s. m.

NOBIL¹, -Ă, nobili, -e, adj. 1. Care dă dovadă de generozitate, cinste, curaj, spirit de abnegație; generos, ales, bun. Lumea sovietică e plină de oameni sănătoși sufletește, devotați și nobili. SADOVEANU, E. 194. Acela este nobil ce moare pentru țară! BOLINTINEANU, O. 143. Nu doară că tăgăduiesc caracterul lui cinstit și nobil. NEGRUZZI, S. I 49. ♦ Care face cinste, care onorează. Înveselit de lumină și primăvară, se hotărî numaidecît să le dea [banilor] o nobilă întrebuințare. SADOVEANU, O. VIII 156. Întreprinderea-ți fu dreaptă, a fost nobilă și mare. ALEXANDRESCU, M. 15. 2. Distins, elegant, grațios. Scriitor retoric este apoi și Nicolaie Bălcescu, dar retorica lui este nobilă; ea este intervenția unui vorbitor plin de demnitate. VIANU, A. P. 30. Nobilă, cu ochi de flăcări, ea privește-n față-i drept. COȘBUC, P. I 121. Figură nobilă și melancolică; niște sprincene pe care penelul nu le-ar fi încordat cu atîta delicateță încoronau ochii ei negri ca mura. NEGRUZZI, S. I 44. ◊ (Adverbial) Venețio măreață!... În vremile trecute a libertății tale... Cînd nobil răzămată pe falnicul tău leu, Videai Adriatica. ALECSANDRI, P. I 164. ♦ (Despre animale, mai ales despre cai) Cu înfățișare impunătoare; de rasă aleasă. Nobilul animal de rasă e prins în zbor, e redat în toate mișcările lui. GHEREA, ST. CR. III 358. Aruncîndu-se în zece copce, ajunse ținta, nobilul dobitoc! NEGRUZZI, S. I 42. 3. (În expr.) Metal nobil = metal prețios. Gaz nobil = nume dat fiecăruia dintre gazele inerte, incolore și inodore care se găsesc în atmosferă în mici cantități. Heliul și neonul sînt gaze nobile.

NOBIL, -Ă adj. 1. Cinstit, generos; ales; bun; curajos. ◊ Metal nobil = metal prețios; gaz nobil = fiecare dintre gazele inerte, incolore și inodore care se găsesc în cantități mici în atmosferă, ca: heliu, neon, argon, kripton. 2. Distins, grațios, elegant. 3. s.m. și f. Care face parte din vîrfurile privilegiate ale societății (mai ales în orînduirea feudală); aristocrat. [< lat. nobilis, cf. it. nobile].

NOBIL, -Ă I. adj. 1. cinstit, generos, mărinimos; ales; bun, curajos. ♦ metal ~ = metal prețios; gaz ~ = fiecare dintre gazele inerte, incolore și inodore, care se găsesc în cantități mici în atmosferă. 2. distins, grațios, elegant. II. s. m. f. persoană care face parte din nobilime. (< lat. nobilis, germ. nobil, it. nobile, fr. noble)

NOBIL² ~ă (~i, ~e) 1) (despre persoane sau despre manifestările lor) Care vădește înalte calități morale; care are idei și sentimente alese. Om ~. 2) Care se impune prin distincție; distins. Faptă ~ă. 3): Metale ~e metale prețioase (aurul, argintul, platina). Gaze ~e gaze, de obicei inerte (heliul, neonul etc.), care se găsesc în cantități mici în atmosferă. 4) Care ține de nobilime; propriu nobilimii. /<lat. nobilis, germ. Nobel, it. nobile, fr. noble

nobil a. 1. care face parte din clasa cea mai înaltă a societății; 2. fig. care are sentimente alese: o inimă nobilă. ║ m. cel ce se trage dintr’o familie nobilă.

* nóbil, -ă adj. (lat. nóbilis, ilustru, nobil, d. nóscere, a cunoaște. V. ignobil). Care face parte din clasa cea maĭ înaltă a societățiĭ: persoană nobilă. De nobil, boĭeresc: sînge nobil. Fig. Frumos, distins, elegant: aer, stil nobil. Generos, ĭertător: inimă nobilă. Metale nobile, auru, argintu, platina. Părțĭ nobile (ale corpuluĭ), inima, creĭeru ș.a. fără de care vĭața nu poate exista. S.m. Boĭer, aristocrat, om din cea maĭ înaltă clasă socială. Adv. Ca nobiliĭ, boĭerește, cu nobleță: a te purta nobil. V. blagorodnic, evghenist, patrician, magnat, hidalgo.

noble a vz nobil

nobil adj. m., s. m., pl. nobili; adj. f., s. f. nobilă, pl. nobile

nobil adj. m., s. m., pl. nobili; adj. f., s. f. nobilă, pl. nobile

nobil adj. m., s. m., pl. nobili; f. sg. nobilă, g.-d. art. nobilei, pl. nobile

NOBIL adj., s. 1. adj. v. ales. 2. s. aristocrat, gentilom, patrician, senior, (rar) magnat. (~ din apusul feudal al Europei.) 3. adj. v. generos. 4. adj. v. prețios.

NOBIL adj., s. 1. adj. ales, aristocrat, aristocratic, bun, distins, ilustru, înalt, mare, (înv. și pop.) mărit, slăvit, (înv.) blagorod, blagorodnic, (grecism înv.) evghenicos, evghenis, (fam. și peior.) simandicos. (Aparține unei familii ~.) 2. s. aristocrat, gentilom, patrician, (rar) magnat. (~ din apusul feudal al Europei.) 3. adj. ales, generos, mărinimos. (Animat de sentimente ~; un suflet ~.) 4. adj. prețios. (Metal ~.)

Nobil ≠ ignobil, josnic, vulgar, ticălos

nobil (nobilă), adj. – Ilustru, prețios, generos. Lat. nobilis (sec. XIX). Der. nobiliar, adj., din fr. nobiliaire; nobilime, s. f. (noblețe, aristocrație); noblețe, s. f. (distincție); înobila, vb., după fr. anoblir.

Promettre c’est noble, tenir c’est bourgeois (fr. „A promite e nobil, a se ține de promisiune e ceva burghez”) – În vreme ce nobilimea se mulțumea să facă promisiuni fără să le respecte, burghezia era interesată să le și onoreze. Este un proverb derivat din altul: promettre et tenir sont deux (a promite și a respecta promisiunea sînt două lucruri diferite). Adică: una-i a făgădui și-alta e a împlini. Se adresează, de obicei, persoanelor care nu-și onorează promisiunile, nu-și respectă cuvîntul dat. FOL.