19 definiții pentru furie

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

FURIE, furii, s. f. Stare de extremă iritare; mânie nestăpânită; violență. ◊ Loc. adv. Cu furie = extrem de furios; cu putere mare, nestăvilită. ♦ Fig. (Rar) Dorință puternică, patimă, pornire nestăpânită. [Acc. și: furie] – Din fr. furie, lat. furia.

furie sf [At: VĂCĂRESCUL, IST. 256/44 / P: ~ri-e / A și: ~rie / Pl: ~ii / E: fr furie, lat furia] 1 Stare de extremă iritare în care se pierde stăpânirea de sine Si: mânie, turbare. 2 Violență. 3 (Îlav) Cu ~ Extrem de furios. 4 (Îal) Cu putere mare, nestăvilită. 5 (Fig; rar) Dorință puternică, nestăpânită Si: pasiune, patimă. 6 (D. lucruri) Mișcare violentă. 7 (Mit) Fiecare dintre cele trei divinități ale infernului, care, în credințele romanilor, chinuiau sufletele păcătoșilor.

FURIE, furii, s. f. Stare de extremă iritare în care se pierde stăpânirea de sine; mânie nestăpânită; violență. ◊ Loc. adv. Cu furie = extrem de furios; cu putere mare, nestăvilită. ♦ Fig. (Rar) Dorință puternică, patimă, pornire nestăpânită. [Acc. și: furie] – Din fr. furie, lat. furia.

FURIE, furii, s. f. 1. Stare de extremă iritare în care se pierde stăpînirea de sine; mînie puternică, nestăpînită. Numai moșieri și arendași în tribune... Parcă discursurile de-aici o să-i apere de furia țăranilor. REBREANU, R. II 34. Toată furia lui Vasile se descărcase asupra nevestei. BUJOR, S.92. Ea începe a plînge, temîndu-se de furia zînelor. RETEGANUL, P. II 17. ◊ (Metaforic) Puterile adîncului se treziseră de pretutindeni și, subt ocrotirea oarbă a nopții, își dezlănțuiră asupra pămîntului îngrozit furia lor prăpăditoare. HOGAȘ, M. N. 175. ◊ Loc. adv. Cu furie = în chip furios, cu putere mare, nestăvilită. Seara însă vîntul începu să sufle cu furie și să ridice chiar valuri pe Dunăre. BOLINTINEANU, O. 265. Oastea lui Ieremia-vodă se îmbărbătează și cade cu furie peste flancurile oastei secuiești. BĂLCESCU, O. I 343. 2. (Rar) Dorință, patimă, pornire nestăpînită. Ladislav... se încearcă a pune stavilă furiei lor de coprinderi. BĂLCESCU, O. II 12.

FURIE s.f. 1. Mînie violentă, nestăpînită; violență. ♦ (Fig.; rar) Dorință, patimă. 2. Fiecare dintre cele trei divinități ale infernului, care, în credințele celor antici, chinuiau sufletele păcătoșilor. [Pron. -ri-e, gen. -iei. / < lat. furia, cf. fr. furie].

FURIE s. f. 1. mânie violentă, nestăpânită; violență. 2. (pl.) cele trei divinități ale infernului, care, în credințele anticilor, chinuiau sufletele păcătoșilor. (< fr. furie, lat. furia)

FURIE ~i f. 1) mai ales la pl. (în mitologia romană) Zeiță a răzbunării și a pedepsirii celor nimeriți în infern. 2) fig. Femeie rea și arțăgoasă. [Art. furia; G.-D. furiei; Sil. -ri-e] /<fr. furie, lat. furia

FURIE ~i f. Stare de extremă enervare; mânie violentă, impetuoasă. [Art. furia; G.-D. furiei; Sil. -ri-e] /<fr. furie, lat. furia

furie f. 1. mânie foarte violentă; 2. ardoare extremă, impetuozitate: furia tinerețelor; 3. fig. femeie rea și mânioasă.

*fúrie f. (lat. Furia, una din cele treĭ divinitățĭ infernale și oribile la Romanĭ. V. furios, furoare). Mare mînie, furoare. Mare ardoare, mare avînt: furia ataculuĭ artileriiĭ. Fig. Femeĭe foarte rea și furioasă.

Furii f. pl. Mit. cele trei divinități infernale: Alecto, Megera și Tisiphona.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

furie (mânie; femeie rea; zeitate romană a Infernului) (desp. -ri-e) s. f., art. furia (desp. -ri-a), g.-d. art. furiei; pl. furii, art. furiile (desp. -ri-i-)

furie (-ri-e) s. f., art. furia (-ri-a), g.-d. art. furiei; pl. furii, art. furiile (-ri-i-)

furie s. f. (sil. -ri-e), art. furia (sil. -ri-a), g.-d. art. furiei; pl. furii, art. furiile (sil. -ri-i-)

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

FURIE s. înverșunare, mânie, (rar) înfuriere, (pop. și fam.) năduf, (pop.) îndrăcire, năbădăi (pl.), obidă, oțăreală, oțărâre, (înv. și reg.) scârbă, (reg.) năvârlii (pl.), pandalii (pl.), (înv.) toană, (fig.) turbare. (Un om plin de ~.)

FURIE s. înverșunare, mînie, (rar) înfuriere, (pop. și fam.) năduf, (pop.) îndrăcire, năbădăi (pl.), obidă, oțăreală, oțărîre, (înv. și reg.) scîrbă, (reg.) năvîrlii (pl.), pandalii (pl.), (înv.) toană, (fig.) turbare. (Un om plin de ~.)

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

furie (furii), s. f. – Mînie, violență. Lat. furia (XVIII). – Der. furios, adj., din fr. furieux; furibund, adj., din fr. furibond; înfuria, vb. (a mînia), pare der. modern de la furie, însă cunoaște o circulație populară destul de amplă.

Intrare: furie
  • silabație: fu-ri-e info
substantiv feminin (F135)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • furie
  • furia
plural
  • furii
  • furiile
genitiv-dativ singular
  • furii
  • furiei
plural
  • furii
  • furiilor
vocativ singular
plural
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

furie, furiisubstantiv feminin

  • 1. Stare de extremă iritare; mânie nestăpânită. DEX '09 DLRLC DN
    • format_quote Numai moșieri și arendași în tribune... Parcă discursurile de-aici o să-i apere de furia țăranilor. REBREANU, R. II 34. DLRLC
    • format_quote Toată furia lui Vasile se descărcase asupra nevestei. BUJOR, S.92. DLRLC
    • format_quote Ea începe a plînge, temîndu-se de furia zînelor. RETEGANUL, P. II 17. DLRLC
    • format_quote metaforic Puterile adîncului se treziseră de pretutindeni și, subt ocrotirea oarbă a nopții, își dezlănțuiră asupra pămîntului îngrozit furia lor prăpăditoare. HOGAȘ, M. N. 175. DLRLC
    • 1.1. figurat rar Dorință puternică, patimă, pornire nestăpânită. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
      • format_quote Ladislav... se încearcă a pune stavilă furiei lor de coprinderi. BĂLCESCU, O. II 12. DLRLC
    • chat_bubble locuțiune adverbială Cu furie = extrem de furios; cu putere mare, nestăvilită. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Seara însă vîntul începu să sufle cu furie și să ridice chiar valuri pe Dunăre. BOLINTINEANU, O. 265. DLRLC
      • format_quote Oastea lui Ieremia-vodă se îmbărbătează și cade cu furie peste flancurile oastei secuiești. BĂLCESCU, O. I 343. DLRLC
  • 2. Fiecare dintre cele trei divinități ale infernului, care, în credințele celor antici, chinuiau sufletele păcătoșilor. DN
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.