MELANCOLIC, -Ă, melancolici, -ce, adj. 1. (Adesea adverbial) Stăpânit de melancolie (1); înclinat spre melancolie. ♦ Care exprimă melancolie; care rezultă dintr-o stare de melancolie. Temperament (sau tip) melancolic = unul dintre cele patru tipuri de temperament din clasificarea lui Hipocrat, caracterizat prin sensibilitate și inhibiție. ♦ (Despre lucruri, peisaje etc.; adesea adverbial) Care inspiră melancolie, care predispune la melancolie; trist, posomorât. 2. Care este bolnav de melancolie (2). – Din fr. mélancolique.

melancolic, ~ă a [At: (a. 1693) FN 15 / V: (înv) ~nho~, ~nhonic / S și: (înv) ~cho~ / Pl: ~ici, ~ice, (înv, af) ~ici / E: fr mélancolique, ngr μελαγχολιϰός, it melanconico] 1 (D. elemente ale naturii) Care predispune la melancolie (1), care întristează Si: posomorât, trist. 2 (D. oameni) Care este cuprins, stăpânit de melancolie (1) Si: (înv) melanholicos (2). 3 (D. oameni) Înclinat spre melancolie (1) Si: (înv) melanholicos (3). 4 (D. fizionomia, acțiunile, creațiile oamenilor). Care rezultă dintr-o stare de melancolie (1). 5 (D. fizionomia, acțiunile, creațiile oamenilor) Care exprimă, trădează melancolie. 6 Care este bolnav de melancolie. Si: (înv) melanholicos (1).

MELANCOLIC, -Ă, melancolici, -ce, adj. 1. (Adesea adverbial) Stăpânit de melancolie (1); înclinat spre melancolie. ♦ Care exprimă melancolie; care rezultă dintr-o stare de melancolie. ♦ (Despre lucruri, peisaje etc.; adesea adverbial) Care inspiră melancolie, care predispune la melancolie; trist, posomorât. 2. Care este bolnav de melancolie (2). – Din fr. mélancolique.

MELANCOLIC, -Ă, melancolici, -e, adj. 1. (Despre persoane) Stăpînit de tristețe, de deprimare; care are o fire visătoare, închisă, întunecată, posomorîtă. Nu-s melancolic ca Petrarca. Dar știu să rîd, și plîng apoi. ANGHEL-IOSIF, C. M. II 165. Norii toți cînd strălucesc, Melancolic îi privesc Și rămîn cu ochiul jalnic. MACEDONSKI, O. I 112. Dacă artistul e melancolic, amărît... plină de melancolie și de durere va fi opera lui. GHEREA, ST. CR. II 81. ◊ (Poetic) Șire lungi de melancolici cocori. ODOBESCU, S. III 34. ◊ (Adverbial) Matrozii melancolic cîntă. MACEDONSKI, O. I 153. ♦ (Despre cuvinte, ochi, frunte etc.) Care exprimă, reflectă tristețe apăsătoare, melancolie. A fost odinioară un cavaler tăcut Cu ochii melancolici, obrajii de zăpadă. IOSIF, T. 102. Mai ales garafa goală era în stare de a-l umplea cu cugetări melancolice. EMINESCU, N. 42. Sudoarea roura melancolica lui frunte. NEGRUZZI, S. I 53. ♦ (Despre lucruri, peisaje etc.) Care inspiră, trezește melancolie. Peisaj melancolic, în apele lunii Mai ești pentru unii, Aievea, simbolic. Al țării din vis Dorit paradis. BENIUC, V. 57. Rîurile se ciorăiau mai jos de brîiele melancolicelor stînce. EMINESCU, N. 5. Era spînzurată o candelă ce ardea neîncetat, dînd o lumină slabă și melancolică. FILIMON, C. 265. ◊ (Adverbial) Clopotele cailor sunau melancolie în noapte. SADOVEANU, O. IV 11. Dintre ramuri de arin Melancolic cornul sună. EMINESCU, O. I 206. 2. (Despre un bolnav mintal) Care suferă de melancolie (2).

MELANCOLIC, -Ă adj. 1. Stăpînit de melancolie, de tristețe; deprimat; care are fire închisă. ♦ Care arată, care exprimă melancolie. 2. Care suferă de melancolie (2). [< fr. mélancolique].

MELANCOLIC, -Ă adj. 1. (și adv.) stăpânit de melancolie; deprimat. ◊ care exprimă melancolie; trist, posomorât. 2. care suferă de melancolie (2). (< fr. mélancolique)

MELANCOLIC ~că (~ci, ~ce) 1) Care ține de melancolie; propriu melancoliei. Gând ~. 2) Care suferă de melancolie; bolnav de melancolie. 3) Care este curpins de melancolie. Caracter ~. 4) Care inspiră melancolie; în stare să producă melancolie. Muzică ~că. Privire ~că. /<fr. mélancolique

melancolic a. 1. în care domină melancolia: trist, mâhnit; 2. care inspiră melancolie.

*melancólic, -ă adj. (vgr. melagholikós). Cuprins de melancolie. Trist, descurajat. Care inspiră o vagă tristeță: cîntec melancolic, a cînta melancolic.

melanholic, ~ă a vz melancolic

melanhonic, ~ă a vz melancolic

melancolic adj. m., pl. melancolici; f. melancolică, pl. melancolice

melancolic adj. m., pl. melancolici; f. melancolică, pl. melancolice

melancolic adj. m., pl. melancolici; f. sg. melancolică, pl. melancolice

melancolic.

MELANCOLIC adj. 1. trist, (înv.) melanholicos. (Om ~; privire ~.) 2. v. elegiac. 3. posomorât, trist. (O noapte ~.)

MELANCOLIC adj. 1. trist, (înv.) melanholicos. (Om ~; privire ~.) 2. elegiac, trist. (Poezie cu caracter ~.) 3. posomorît, trist. (O noapte ~.)

Melancolic ≠ șăgalnic

MELANCÓLIC, -Ă adj. 1. (Mai ales despre elemente din natură) Care predispune la melancolie (1), care întristează; posomorit, trist. Vreamea foarte melancolică (a. 1693). FN 15, cf. 14. Văz prin galbena și melanholica lumină a candelilor mormlnturile mute și părăsite. MARCOVICI, C. 46/3, cf. 7/21. Bolta închisorei se lumina de o lumină ce arunca lucoarea ei melanhonică preste Branda. ASACHI, S. L. II, 55. Se naște în sufletul omului o dulce tristeță care aduce toată a sa ființă într-o nespusă armonie cu melancolica înfățișare a naturei. ROM. LIT. 135715. Frunzele gemeau la suflul melancolic a vîntului. NEGRUZZI, S. I, 236. În fața acestor obiecte de devoțiune era spînzurată o candelă ce ardea neîncetat, dînd o lumină slabă și melancolică. FILIMON, O. I, 265. Luna întinde o melancolică lumină. HASDEU, I. V. 159. Brîiele melancolicelor stînce. EMINESCU, N. 5. Parfumuri dulci pluteau în jurul nostru în noaptea melancolică de vară. PETICĂ, O. 287. La o fereastră melancolică, mi s-a părut ceva, Insă m-a trezit un glas pozitivist. BACOVIA, O. 83. Peisaj melancolic In apele lunii. BENIUC, V. 57. ◊ (Adverbial) Numai murmurul cel dulce din izvorul fermecat Asurzește melancolic A lor suflet îmbătat. EMINESCU, O. I, 67. Peste vîrfuri trece lună, Codru-și bate frunza lin, Dintre ramuri de arin Melancolic cornul sună. id. ib. 206. Ușor, melancolic, lovesc în geamuri picăturile de ploaie. PETICĂ, O. 276. Alt corn ne răspunse melancolic. SADOVEANU, O. I, 154. 2. (Despre oameni) Care este cuprins, stăpînit de melancolie (1); înclinat spre melancolie; (învechit) melanholicos (2). Cea preste măsură rîvnă îl făcea prea strașnic, melancolic și uneori satiric. GOLESCU, E. 48/5. Iubești pe cineva care nu te iubește?. . . – îți pot spune numai că e frumos, dar. . . melancolic! BOLINTINEANU, O. 436 Cele mai disparate spirite s-au putut întîlni:. . . melancholicul Teodor Rosetti cu (pe atunci) humanisticul Iacob Negruzzi. MAIORESCU, CR. II, 338. Am fost melancolic și ursuz ca o vită bătrînă obosită CARAGIALE, O. VII,. 156, cf. MACEDONSKI,i, 30, 112. Dacă artistul e melancolic, amărît. . . plină de melancolie și de durere va fi opera lui. GHEREA, ST. CR. II, 81. Nu-s melancolic ca Petrarca. ANGHEL-IOSIF, C. M. II, 165. Pan Nicolai era melancolic și entuziasmat. SADOVEANU, O. V, 596. (F i g.) Șire lungi de melancolici cocori. ODOBESCU, S. III, 34. ◊ (Adverbial) Matrozii melancolic cîntă. MACEDONSKI, O.153. El se uita melancolic la cărbunii aprinși. ZAMFIRESCU, V. Ț. 188. Titu. . . întorcîndu-se spre Nadina și Grigore, zise melancolic, cum șade bine unui poet. REBREANU, R. I, 226. Rămase o clipă surîzînd melancolic nevăzutului. C. PETRESCU, C. V. 225. Îmi priveam visător și melancolic opera. SADOVEANU, N. F. 124. ♦ (Despre fizionomia, acțiunile, creațiile, temperamentul etc. oamenilor) Care rezultă dintr-o stare de melancolie (1), care exprimă, trădează melancolie. Jalnică și melanholică gîndire. CALENDARIU BUDA (1818), 51. Stă singură și tristă și-n cînturi melancolici își exprima durerea. HELIADE, O. I, 354. Temperamentul melancolic. ANTROP. 223/1. Uneori o dorință melancolică il tîraște către dînșii. MARCOVICI, D. 173/19, cf. id. 67/11. Înfățișarea pe șenă trebuia să-i fie pe gîndiri, melanholică și în suspinuri. GT (1835), 10, cf. VASICI, M. I, 220/15. Caracterul seu din natură melancolic. CALENDAR (1850), 28/7. Umorul său melancolic venea mai mult din pricina îndelungatelor sale suferinți. NEGRUZZI, S. II, 156, cf. 12, I, 44, 53. Mai ales garafa goală era în stare de a-l umplea cu cugetări melancolice. EMINESCU, N. 42. Și de melancolici gînduri al ei suflet e cuprins. id. O. IV, 131. Dintr-un melancolic lied nemțesc. . . marele compozitor italian a știut să plămădească acest capdoperă al muzicii de vînătorie. ODOBESCU, S. III, 94. Am fost coprins l-acea privire De melancolica-i dulceață. MACEDONSKI, O. I, 67. Tăcu un moment și încercă să-și ia un aer melancolic. VLAHUȚĂ, D. 111, cf. 128. A fost odinioară un cavaler tăcut, Cu ochii melancolici, obrajii de zăpadă. IOSIF T.102 Ei tăcură trimițînd în gol priviri melancolice. AGÎRBICEANU, A. 128. Cît pe ce să lunec pe povîrnișul unei melancolice fantazii. HOGAȘ, DR. I, 54. Parcă se simțea în cuvintele acestea melancolice, surîsul palid al soarelui de toamnă. SADOVEANU, E. 143, cf. 133. Îi răspunse cu un surîs melancolic, înduioșat. CAMIL PETRESCU, O. III, 76, cf. id. T. II, 49. 3. Care este bolnav de melancolie (2); (învechit) melanholicos. (1). Starea de tristeță poate să să întindă la toate facultățile și manifestațiunile intelectuale și atunci avem melancolia generală. BIANU, D. S. – Scris și: melancholic. – Pl.: melancolici, -ce și (învechit, f.) -ci. – Și: (învechit) melanhólic, -ă, melanhónic, -ă adj. – Din fr. mélancolique. – Pentru variantele cu -h-, cf. ngr. μελαγχολικός; pentru melanhonic, cf. și it. m e l a n c o n i c o.

MELANHOLIC, -Ă adj. v. melancolic.

MELANHÓNIC, -Ă adj. v. melancolic.