19 definiții pentru fericit (adj.)


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

FERICÍT, -Ă, fericiți, -te, adj., s. m. 1. Adj. (Adesea substantivat) Care se află într-o stare de deplină mulțumire sufletească. 2. Adj. Care aduce fericire, provoacă mulțumire; care este bun, favorabil. 3. S. m. Primul grad de sfințenie acordat cuiva de sinod sau de papă. – V. ferici.

fericit, ~ă [At: CORESI, EV. 11/2 / Pl: ~iți, ~e / E: ferici] 1-2 smf, a (Persoană) care se află într-o stare de deplină mulțumire sufletească. 3 a Care aduce fericire (1). 4 a Care este bun, favorabil. 5 sm (Bis) Primul grad de sfințenie acordat cuiva de sinod sau de papă.

FERICÍT, -Ă, fericiți, -te, adj., s. m. 1. Adj. (Adesea substantivat) Care se află într-o stare de deplină mulțumire sufletească, plin de bucurie. 2. Adj. Care aduce fericire, provoacă mulțumire; care este bun, favorabil. 3. S. m. Primul grad de sfințenie acordat cuiva de sinod sau de papă. – V. ferici.

FERICÍT, -Ă, fericiți, -te, adj. 1. Care se află într-o stare de mare mulțumire sufletească, plin de bucurie. Privea fericită copila, Zîmbind către anii ce vin. FRUNZĂ, Z. 12. Ești fericită ca o zi cu soare. D. BOTEZ, P. O. 100. Amîndoi se duceau fericiți în odaia lor. VLAHUȚĂ, O. A. 118. ◊ (În exclamații) Fericit acel ce calcă tirania sub picioare! ALECSANDRI, P. A. 82. ◊ (Substantivat) Se bucura de frumusețea florilor... ca un fericit. ISPIRESCU, L. 8. 2. Care aduce fericire, satisface, provoacă mulțumire, care este bun, favorabil. Alegere fericită.Ghiță pîndea și-și ațintea urechea, nădăjduind o întîmplare fericită. SADOVEANU, M. C. 205. Noi nu vorbim de excepții fericite, ci de regula generală. GHEREA, ST. CR. II 339. Ce vînt fericit te-o adus pe la noi? ALECSANDRI, T. I 350.

FERICÍT ~tă (~ți, ~te) 1) și substantival v. A FERICI. 2) Care aduce fericire. Întâmplare ~tă. /v. a ferici

fericit a. 1. care se bucură de fericire: om fericit; 2. care face plăcere, bucurie: întâmplare fericită; 3. cel ce se bucură de fericirea cerească: fericitul întru amintire.

fericít, -ă adj. (d. fericesc). Care e în stare de fericire: om fericit. Plăcut, norocos: întîmplare fericită. Titlu respectuos dat morților: fericitu întru amintire.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

fericít1 adj. m., pl. fericíți; f. fericítă, pl. fericíte

fericít adj. m., s. m., pl. fericíți; f. sg. fericítă, pl. fericíte


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

FERICÍT adj. 1. (înv. și pop.) norocit, (pop.) ferice. (Om ~.) 2. v. radios. 3. v. binevenit.

FERICIT adj. 1. (înv. și pop.) norocit, (pop.) ferice. (Om ~.) 2. încîntat, radios. (O față ~.) 3. adecvat, binevenit, bun, favorabil, indicat, nimerit, oportun, potrivit, prielnic, propice, (livr.) pertinent, (pop.) priincios. (Un prilej ~.)


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

BEATE MEMORIAE (lat.) de fericită amintire – Un lucru, o faptă, o persoană beate memoriae.

BEATI PAUPERES SPIRITU (lat.) fericiți (sunt) cei săraci cu duhul – Matei, 5, 3. Expresie care se folosește ironic pentru cei care, fără a fi inteligenți, reușesc în acțiunile lor.

DONEC ERIS FELIX, MULTOS NUMERABIS AMICOS (lat.) cât timp vei fi fericit, vei avea mulți prieteni – Ovidiu, „Tristele”, I, 9, 5-6. vers celebru al poetului, care, exilat la Tomis, se vede părăsit de toți prietenii. V. și Tempora si fuerint nubila, solus eris.

FELIX QUI POTUIT RERUM COGNOSCERE CAUSAS (lat.) fericit cel ce a putut cunoaște cauzele lucrurilor – Vergiliu, „Georgica”, II, 490. Probabil elogiu al lui Lucrețiu; versul exprimă admirația față de spiritele cutezătoare care au reușit să pătrundă tainele naturii.

INSULA FERICIȚILOR (în mitologia greacă), arhipelag de la capătul lumii, locuit de oamenii cărora zeii le dăruiseră nemurirea; era un ținut al verii veșnice și al belșugului.

O, FORTUNATOS NIMIUM, SUA SI BONA NORINT, AGRICOLAS! (lat.) ce fericiți ar fi țăranii de și-ar da seama de fericirea lor! – Vergiliu, „Georgica”, II, 458-459. Țăranii nu știu cât de fericit e traiul lor patriarhal în comparație cu viața agitată a cetății. P. ext. Oamenii nu apreciază binele pe care îl au.

SESE EXCRUCIAT, QUI BEATIS INVIDET (lat.) se chinuie singur cine invidiază pe cei fericiți – Petroniu, „Satyricon”, 28, 3.

Intrare: fericit (adj.)
fericit1 (adj.) adjectiv admite vocativul
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • fericit
  • fericitul
  • fericitu‑
  • ferici
  • fericita
plural
  • fericiți
  • fericiții
  • fericite
  • fericitele
genitiv-dativ singular
  • fericit
  • fericitului
  • fericite
  • fericitei
plural
  • fericiți
  • fericiților
  • fericite
  • fericitelor
vocativ singular
  • fericitule
  • fericite
  • ferici
  • fericito
plural
  • fericiților
  • fericitelor
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

fericit (adj.)

  • 1. adesea substantivat Care se află într-o stare de deplină mulțumire sufletească.
    surse: DEX '09 DLRLC antonime: nefericit attach_file 5 exemple
    exemple
    • Privea fericită copila, Zîmbind către anii ce vin. FRUNZĂ, Z. 12.
      surse: DLRLC
    • Ești fericită ca o zi cu soare. D. BOTEZ, P. O. 100.
      surse: DLRLC
    • Amîndoi se duceau fericiți în odaia lor. VLAHUȚĂ, O. A. 118.
      surse: DLRLC
    • Fericit acel ce calcă tirania sub picioare! ALECSANDRI, P. A. 82.
      surse: DLRLC
    • Se bucura de frumusețea florilor... ca un fericit. ISPIRESCU, L. 8.
      surse: DLRLC
  • 2. Care aduce fericire, provoacă mulțumire; care este bun, favorabil.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC attach_file 4 exemple
    exemple
    • Alegere fericită.
      surse: DLRLC
    • Ghiță pîndea și-și ațintea urechea, nădăjduind o întîmplare fericită. SADOVEANU, M. C. 205.
      surse: DLRLC
    • Noi nu vorbim de excepții fericite, ci de regula generală. GHEREA, ST. CR. II 339.
      surse: DLRLC
    • Ce vînt fericit te-o adus pe la noi? ALECSANDRI, T. I 350.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • vezi ferici
    surse: DEX '98 DEX '09