ALBASTRU, -Ă, albaștri, -stre, adj., s. n. 1. Adj. Care are culoarea cerului senin. ♦ Fig. Melancolic, trist, sumbru. ◊ Expr. Inimă-albastră = a) suflet trist, p. ext. tristețe, jale; b) necaz, mânie, furie. Cu (sau de) sânge albastru = de neam mare, ales; nobil. (Fam.) E (cam) albastru = e (cam) rău, (cam) neplăcut, situația e (cam) dificilă. 2. S. n. Una dintre culorile fundamentale ale spectrului luminii, situată între verde și indigo; culoarea descrisă mai sus; albăstreală, albăstrime. ◊ Albastru de metilen = colorant albastru (1) folosit în vopsitorie, în lucrări de biologie și în medicină. Albastru de Prusia (sau de Berlin) = ferocianură de fier folosită ca pigment albastru (1). ◊ Compuse: albastru-azuriu = albastru (1) cu nuanțe azurii; albastru-deschis = albastru (1) mai puțin intens. – Lat. albaster (albus).

albastru, ~ă [At: (a. 1588), CUV. D. BĂTR. I, 199 / Pl: ~aștri, -re / E: ml *albaster, -tra, -trum] 1 a Care are culoarea cerului senin. 2 a A cincea culoare din spectrul solar Cf azuriu, sineliu. 3 a (Îe) Cu sânge ~ De neam nobil. 4 a (D. cer, zare etc.) Senin. 5 a (Îvp) Cu luciu albăstrui. 6 a (Fig) Trist. 7 a Sumbru. 8 a (Îs) Inimă ~ ă Suflet trist. 9 a (Pex; îas) Jale. 10 a (Îs) Cântece de inimă ~ă Cântece melancolice de dragoste. 11-12 a, av (Fam) Nefavorabil. 13 sn Culoarea albastră Si: albăstreală, albăstrime 14 sf (Bot; reg; lpl) Albăstrițe (Centaurea cyanus) 15 sf (Fig; iuz; lpl) Haine orășenești Si: (iuz) albăstrân. 16 a (Fam; îe) E (cam) ~ Situația e cam dificilă. 17 sn (Îs) ~ de metilen Colorant albastru întrebuințat în vopsitorie, în lucrări de biologie și în medicină. 18 sn (Îs) ~ de Prusia (sau de Berlin) Ferocianură de fier folosită ca pigment albastru (1).

ALBASTRU, -Ă, albaștri, -stre, adj., s. n. 1. Adj. Care are culoarea cerului senin. ♦ Fig. Melancolic, trist, sumbru. ◊ Expr. Inimă-albastră = a) suflet trist, p. ext. tristețe, jale; b) necaz, mânie, furie. Cu (sau de) sânge albastru = de neam mare, ales; nobil. (Fam.) E (cam) albastru = e (cam) rău, (cam) neplăcut, situația e (cam) dificilă. 2. S. n. Una dintre culorile fundamentale ale spectrului luminii, situată între verde și indigo; culoarea descrisă mai sus; albăstreală, albăstrime. ◊ Albastru de metilen = colorant albastru (1) întrebuințat în vopsitorie, în lucrări de biologie și în medicină. Albastru de Prusia (sau de Berlin) = ferocianură de fier folosită ca pigment albastru. – Lat. albaster (< albus).

ALBASTRU²,-Ă, albaștri, -sre, adj. 1. Care are culoarea cerului senin. Astăzi roiesc pretutindeni, puhoi, Flăcăii vînjoși, cu straiele-albaslre, Ca visările și zările noastre. DEȘLIU, G. 14. Uncheșul... umpluse o cupă mică de sticlă albastră cu rachiul lui de afine. SADOVEANU, N. F. 15. Ochii cerești, albaștri ca floarea de cicoare. ALECSANDRI, P. A. 174. ◊ (Poetic) Glasu-i tremura ușor În tăcere-albastră. DEȘLIU, M. 58. A revenit albastrul mai! Flori în grădină, flori pe plai. IOSIF, PATR. 15. ◊ Expr. Sînge-albastru v. sînge. ♦ Cu reflexe albăstrii. Mură-albastră-i ochiul tău, Care mă ucide rău. ALECSANDRI, P. P. 53. ◊ Fig. Fericit, senin. Veniți, dacă inima voastră Vrea zarea de mîni mai albastră. DEȘLIU, G. 28. 2. Fig. Melancolic, întunecat, sumbru. Tristețea... unuia era albastră și lină... iar a celuilalt o neagră și nețărmurită gheenă. M. I. CARAGIALE, C. 63. ◊ Expr. Inimă-albastră = a) inimă tristă, îndurerată; tristețe, melancolie. Domnu Nae vrea să audă o cîntare de inimă-albastră. PAS, L. I 49; Soarele se înălța spre amiază și lăutarii, sub pomii livezii, începură a zice cîntece de inimă-albastră, zicea moș Sandu, adresîndu-se lăutarilor. BUJOR, S. 102; b) furie, mînie, necaz, inimă-rea. Zeul se supără foc. Și de ce citita inimă-albastră? ISPIRESCU, U. 45. Este (cam) albastru = este (cam) rău, (cam) neplăcut. De nu l-ar fi răscumpărat de la comisie cîrciumarul, ar fi fost albastru. SADOVEANU, M. C. 8.

ALBASTRU², -Ă, albaștri, -stre, adj. 1. Care are culoarea cerului senin. 2. Fig. Melancolic, sumbru. ◊ Expr. Inimă-albastră = a) inimă tristă; p. ext. tristețe; b) necaz, mînie, furie. (Fam.) E (cam) albastru = e (cam) rău, (cam) neplăcut. – Lat. *albaster (< albus).

ALBASTRU² ~stră (~ștri, ~stre) Care are culoarea cerului senin. ◊ Inimă ~stră tristețe, melancolie. /<lat. albaster

albastru a. 1. de fața cerului senin; 2. fig. trist, melancolic (v. inimă); 3. imaginar: vremile aurite ce mitele albastre ni le șoptesc ades EM. (cf. fr. contes bleus). [Formațiune românească din alb cu ajutorul sufixului astru, lit. care bate în alb, în opozițiune cu vânăt]. ║ f. pl. albastre, haine de această coloare, îmbrăcăminte burgheză sau nobilă. ║ n. 1. coloarea albastră: albastrul cerului, mării; 2. substanță astfel colorată: albastru de Prusia.

albástru, -ă adj. (lat. albaster, de la albus, alb, ca it. biancastro, albicĭos, d. bianco, alb). De coloarea ceruluĭ senin. Fig. Iron. Inimă albastră, întristată. Pele albastră, astrahan negru, a căruĭ pele bate în albastru (V. bașcaliŭ). S. n. Coloarea albastră: albastru ceruluĭ, măriĭ. Albastru de Prusia, o vopsea albastră închisă.

albastru-argintiu, -ie adj. Albastru bătând în argintiu ◊ „Stâlpii și pereții au o culoare plăcută, albastru-argintiu.” Sc. 20 V 61 p. 1 (din albastru + argintiu; cf. germ. silberblau; Fl. Dimitrescu în LR 4/62 p. 398)

albastru-electric, -ă adj. Albastru aprins ◊ „Lumea ecranului, se pare, sprijină inițiativa miresei colorate. Revistele publică fotografii de la căsătoria lui A.H. îmbrăcată – ce-i drept – nu în albastru electric, nu în roșu-cadmiu, nu în verde-veronez, ci într-o nuanță de tranziție: trandafiriu.” Cont. 21 II 69 p. 6 (din albastru + electric)

albastru¹ adj. m., pl. albaștri, art. albaștrii; f. albastră, pl. albastre

albastru¹ adj. m., pl. albaștri, art. albaștrii; f. albastră, pl. albastre

albastru adj. m., pl. albaștri; f. sg. albastră, pl. albastre

albastru, -ștri.

ALBASTRU adj., s. 1. adj. (Olt.) turchez. (Culoarea ~.) 2. adj. v. senin. 3. s. v. seninătate.

ALBASTRU adj., s. 1. adj. (Olt.) turchez. (Culoarea ~.) 2. adj. clar, curat, limpede, pur, senin, străveziu, (livr.) limpid, (Transilv.) tistaș, (înv.) seninat, seninos, (fig.) spălat. (Cer ~.) 3. s. albăstrime, azur, claritate, limpezime, senin, seninătate, (rar) limpeziș, (înv. și reg.) seninat, (reg.) vineție, (Mold. și Bucov.) sineală, (înv.) senineală. (~ cerului.)

ALGE ALBASTRE s. pl. (BOT.) cianoficee (pl.).

albastru (albastră), adj. – De culoarea cerului senin. – Mr. albastru „cenușiu, fumuriu”. Lat. *albaster, de la albus (Pușcariu 56; Candrea-Dens., 37; REW 319; DAR). S-a spus probabil la început despre cerul ușor înnorat, prin urmare albicios (cf. mr.); astăzi indică numai „albastru ca cerul”. Cf. Densusianu, GS, II, 324. Der. albăstrea, s. f.; albăstreală, s. f.; albăstri, vb. ( a da culoare albastră; a clăti rufele cu albăstreală); albăstrime, s. f. (culoare albastră; boierime); albăstriță, s. f.; albăstriu, adj. Sensul lui albăstreală „albastru de rufe” (cf. fr. bleu anglais) nu apare în nici un lexic, cu toate că este cuv. foarte uzual și singurul care explică sensul lui albăstrime de „boierime”, adică „oameni cu cămașa scrobită”.

ALBASTRU. Subst. Albastru, culoare albastră; albastrul cerului, vineția cerului; albăstrime, albăstreală, sineală (pop.), albăstriu; azur (livr.), violet, indigo, vînăt, vinețiu. Adj. Albastru, albăstrior (dim.), de culoare albastră, de culoarea cerului (senin), turcoaz (livr.), turchez (pop.), mieriu (reg.), mierior (dim., reg.), albăstrel (dim.), albăstriu, albăstrui; bleumarin, ultramarin; albăstrit, siniliu (pop.), sinilit (reg.), civit (pop.), albastru-închis; vînăt, vinețel (dim.), vîlced (reg.), învinețit, vinețit; vinețiu, livid; violet, viorel (rar), vioriu, violaceu, viorint (rar), mov, liliachiu, lila (livr.), indigo, toporășiu (rar); albastru-deschis, bleu, azuriu, havaiu (înv.). Vb. A se albăstri (fig.), a înălbăstri; a se învineți, a se face vînăt, a vîlcezi (reg.), a învineți. A albăstri, a sinili (reg.).

albastru, albastră, albaștri, albastre, adj. – (ref. la oi) De culoare sură: „Oile cele albastre / Toate m-or jeli pe coste” (Bârlea, 1924; Ieud). „Prin oaie albastră numesc ceea ce în alte locuri este varietatea brumărie” (Georgeoni, 1936: 30). Mai rar se folosește forma masculină a adj.: albastru „berbece alboi”. – Lat. *albaster (< albus) (Pușcariu, CDDE, DER, DEX). Sensul primar al etimonului latin, de „sur, cenușiu, alboi”, este atestat numai în dialectul mr. și în subdial. maramureșean.

albastru, -ă, adj. – (ref. la oi) De culoare sură: „Oile cele albastre / Toate m-or jeli pe coste” (Bârlea 1924; Ieud). „Prin oaie albastră numesc ceea ce în alte locuri este varietatea brumărie” (Georgeoni 1936: 30). Mai rar se folosește forma masculină a adj.: albastru „berbece alboi”. – Lat. *albaster (de la albus) (Pușcariu, Candrea-Densusianu, DER, DEX). Sensul primar al etimonului latin, de „sur, cenușiu, alboi” este atestat numai în dialectul mr. și în subdial. maramureșean.

SCRUMBIE ALBASTRĂ s.f. (Iht.) Pește din fam. scombridae, denumit astfel datorită colorației sale, mai cunoscut însă ca macrou (Scomber scomber). – V. macrou.

BLAUE REITER [bláuə ráitər] Der ~ („Călărețul albastru”), grupare artistică formată în Germania, la München (1911-1914), inițiată de W. Kandinsky și F. Marc. Unea artiști de orientări diferite (K. Malevici, P. Klee, A. Jawlensky, A. Macke ș.a.), promovînd tendințe moderne în artă.

BLAUE VIER [bláuə fi:r] („Cei patru albaștri”), asociație artistică formată în 1924, de W. Kandinsky, P. Klee, L. Feininger, A. Jawlensky, ca ecou la „Der Blaue Reiter”. A continuat tradițiile începutului de secol și a avut un rol important în cunoașterea artei moderne în S.U.A., prin organizarea de expoziții.

CĂȘTILE ALBASTRE, unități armate, constituite din Forțele de Urgență ale O.N.U. (F.U.N.U.), a căror intervenție decisă de Consiliul de Securitate, nu este ofensivă și nu poate avea loc fără acordul statelor aflate în conflict. Ele servesc ca „tampon” între foștii beligeranți și nu au dreptul să folosească armele decît în cazuri de legitimă apărare. Au intervenit în Egipt (1956), Congo (1963), Cipru (1964), Kashmir (1965), Sinai (1973), Înălțimile Golan (1974), Liban (1978), Namibia (1989-1990). Premiul Nobel pentru pace (1988).

NILUL ALBASTRU (BAHR AL-AZRAQ), râu în Ethiopia și Sudan, afl. dr. al Nilului la Khartoum; 1.368 km. Izv. din L. Tana (NV Ethiopiei), străbate Pod. Ethiopiei, mai întâi pe direcția N-S (unde formează cascada Tisisat), apoi E-V, iar de la granița Ethiopiei cu Sudanul curge pe direcția SE-NV, traversând o câmpie joasă trecând prin orașul Wad Madanῑ (Sudan). În cursul superior poartă numele Abay. Navigabil pe 500 km.

RÂPA ALBASTRĂ, lac antropic în jud. Vaslui, realizat pe cursul inf. al râului Simila, la 6 km amonte de confl. cu Bârladul. Supr.: 232 km; vol.: 10,6 mil. m³.

AGAPANTHUS L. CRIN ALBASTRU, fam. Liliaceae. Gen originar din Africa de S, cca 10 specii, erbacee, vivace, înalte de 0,30- 1,50 m. Rădăcini tuberoase (grase, cărnoase). Frunze întregi, liniare, persistente sau caduce, în rozete dense. Flori pe tipul 6, tubulare, bleu-purpur sau albe, deasupra frunzelor, în umbele terminale, pe tije viguroase. Fruct, capsulă.

Crocus heuffelianus Herb. (syn. C. banaticus Heuff.), « Brîndușă de primăvară, Brîndușă albastră ». Specie care înflorește în mart.-apr. Flori mari (cu lobii oblongi), apar odată cu frunzele, albe, liliachii cu striațiuni, gîtul glabru, 3 stamine, stigmat albastru, trifidat, depășind lungimea florii. Frunze liniar-lanceolate, late de 1 cm, cu nervura mijlocie, de pe dosul frunzei; albă. Plantă erbacee, mică, cu bulb cărnos.

SIBIRAEA Maxim., SPIREA ALBASTRĂ, fam. Rosaceae, Gen originar din U.R.S.S. (Siberia), China și Europa de S-E, 2 specii de arbuști dioici cu frunze simple, alungit-eliptice, penat-nervate, cu marginea întreagă si flori albe în paniculă terminală, înfrunzită la bază. Carpele concrescute la bază. Foiosire. Parcuri și grădini, poziție insorită sol normal, nu prea uscat.

Barbă-Albastră – titlul unei povestiri de Perrault, după numele eroului principal: Barbe-Bleue. Sadic și bestial, el și-a sugrumat cele șase neveste pe care apoi le-a spînzurat în „cabinetul negru”. Căsătorit a șaptea oară, a fost omorît de frații ultimei soții care descoperise îngrozită cadavrele celorlalte femei. Barbă-Albastră a devenit în literatură și publicistică o expresie prin care e desemnat un aventurier fără scrupule, un escroc sentimental. Vezi: Casanova și Don-Juan. LIT.

Cordon bleu (fr. „Cordon albastru”) – Nu se traduce de obicei această expresie care a ajuns să însemne o persoană de seamă sau un specialist foarte fin. Explicația: înaltele decorații erau însoțite de un cordon care se purta în jurul gîtului ori de-a curmezișul pieptului. Dar mai rîvnit decît toate era Cordonul albastru, care putea să reprezinte Ordinul francez al Cavalerilor Sfîntului Duh, ori Ordinul englezesc al Jartierei, ori Ordinul Sfîntul Andrei al împărăției țarilor etc., adică numai ordine conferite unor personalități marcante. Cu timpul expresia și-a extins noțiunea. Savanți iluștri, literați de frunte etc. au fost denumiți cordon bleu, chiar fără să fie decorați, numai spre a se arăta astlel că-s oameni de înaltă autoritate. Uneori acest calificativ se conferă și meșterilor renumiți în arta culinară, datorită faptului că pe vremuri comandorul de Souvré, contele d’Olonne și alți demnitari francezi care erau „cordons bleus” (Cavaleri ai ordinului Sf. Duh) au constituit un fel de club vestit prin banchete și mîncăruri rafinate. IST.

Floare albastră – În anul 1802 a stîrnit vîlvă apariția romanului Heinrich von Ofterdingen al poetului german Hardenberg-Novalis. Autorul povestește cum „floarea albastră” (Die blaue Blume) a făcut miraculos să înflorească darul poetic, pînă atunci ascuns, al lui Ofterdingen, trubadur din secolul al XIII-lea. După publicarea romanului, floarea albastră a fost decretată simbol al romantismului. În poezia care poartă ca titlu numele acestei flori, scrisă în 1873, Eminescu spune: „Și te-ai dus, dulce minune, Și-a murit iubirea noastră, Floare-albastră! Floare-albastră!” LIT.

albastru, -ă, albaștri, -e adj. (d. o situație, o conjunctură etc.) neplăcut; nefavorabil

a cânta de inimă albastră expr. a cânta melodii triste / melancolice.

băiat cu ochi albaștri expr. (iron.) 1. lucrător al Securității din anii dictaturii ceaușiste. 2. lucrător SRI.

carte albastră / neagră expr. hotârâre / sentință judecătorească.

Doamne fereastră și o bucat’ de ușă albastră expr. (adol., glum.) Doamne ferește!

doi ochi albaștri expr. țuică de prune.

pilulă albastră expr. medicamentul Viagra, utilizat în terapeutica actuală pentru creșterea potenței sexuale la bărbat.^[1]