álba (zorii zilei) s. f. art., g.-d. art. álbei

álba (zorii zilei) s. f. art.

álba s.f. art. (pop.) 1. ziua, zorile, aurora 2. zăpada

Alba (Duce d’) m. general spaniol sub Carol Quintu și Filip II, faimos prin cruzimile sale ca guvernator al Țărilor-de-Jos (1508-1582).

Alba (Inferioară) f. numită de Unguri Alsó-Fehér, județ în Transilvania, 195.000 loc., cu cap. Aiud. ║ (Regală), comitat și cetate în Ungaria, vechiu oraș industrial și comercial: 28.000 loc.; odinioară (1027-1380) rezidența regilor maghiari.

alba f. 1. (adică zi), ziori, auroră: începuse a intra alba în sat ISP.; 2. (adică iapă), mărțoagă; tot alba in doi hani, a spune mereu acelaș lucru; e mâncat ca alba de ham, fig. e prăpădit de nevoi (PANN); 3. (adică secară), făină: a vedea alba în căpistere, a căpăta ceva de hrană, a se însura: n’a văzut încă alba în căpistere ISP. (v. lume, săptămână). [Lat. ALBA].

alb, ~ă [At: PALIA (1582), ap. GCR I, 36/9 / E: lat albus] 1 a De culoarea zăpezii sau a laptelui. 2 a (D. culori) Ca zăpada sau ca laptele. 3 a (Îs) Bilă ~ă Bilă de culoare albă care se pune în urnă la vot (în parlament), însemnând vot pentru. 4 a (Înv; îas) Nota cea mai mare la examene. 5 a (Îs) Carne ~ă Carne de pasăre și de pește. 6 a (Îs) Pește ~ Pește cu carne albă (5). 7 a (Îas) Albișor. 8 a (Îs) Hârtie (sau coală) ~ă Hârtie nescrisă. 9 a (Îs) Rând ~ Spațiu între două rânduri nescrise. 10 a (Fig; îas) Rând nescris. 11 a (Îs) Pâine (sau pită) ~ă Pâine făcută din faină albă. 12 a (Îas; pop) Grâne. 13 a (Îs) Vin ~ Vin făcut din struguri albi. 14 a (Îs) Vite ~e Bovine. 15 a (Îs) Versuri ~ Versuri fără rimă. 16 a (Îs) ~ la față Palid. 17 a (Îe) Ba e ~ă, ba e neagră Se zice despre spusele cuiva care se contrazice. 18 a (Îe) Nici ~ă, nici neagră Nici așa, nici așa. 19 a (Îae) Fără vorbă multă. 20 a (Îae) Deodată. 21 a (Îe) De când lupii ~i Din timpuri străvechi. 22 a (Îe) Până-n pânzele ~e Până la moarte. 23 a (Îs) Săptămâna ~ă A opta săptămână înainte de Paști. 24 a (Îe) A scoate cuiva peri ~i A necăji mereu pe cineva. 25 a (Îae) A agasa. 26 a (Îe) A împleti coadă ~ă A rămâne fată bătrână. 27-28 smf, a (Persoană) care are pielea albă. 29 a (D. obiecte de metal) Strălucitor. 30 a (Pop; îe) A strânge bani ~i pentru zile negre A păstra o sumă de bani pentru situații dificile. 31 a (Îs) Armă ~ă Armă cu lamă de oțel. 32 a (Rar; îas) Armă scoasă din teacă. 33 a (D. lumina zilei) Însorit¹. 34 a (Îs) Noapte ~ă Noapte petrecută fără somn. 35 a (Îs) Lume ~ă Lumea reală. 36 a Curat. 37 a (Reg; îs) Calea ~ă Calea pe care o face mireasa la casa mirelui, îndată după nuntă. 38 a (D. băuturi) Limpede. 39 a (Fig; d. vânt) De miazăzi. 40 a (Îe) A trăi lumea ~ă A duce viața în petreceri. 41 a (Pop; îe) A avea (sau a duce) zile ~e A duce un trai tihnit. 42 sn Culoarea albă (1). 43 sn (Irn; îe) A da de ~ A se spăla (bine) pe față, pe mâini etc. 44 sn (Îs) ~ul ochiului Sclerotică. 45 sn (îlav) Negru pe ~ În scris. 46 sn (Îe) A semna în ~ A iscăli o poliță în care nu sunt specificate nici suma, nici scadența. 47 sn (Fig; îae) A acorda cuiva încredere deplină. 48 sn (Îs) -ul zilei Zorii zilei. 49 sf (Pop; îe) A intrat ~a-n sat S-a făcut ziuă. 50 sf (Îae) A început să ningă. 51 sf (Fig) Făină de grâu. 52 sf (Pop; îs) ~ în căpistere (sau în strachină) Făină de grâu. 53 sf (Pop; îas) Mălai. 54 sf (Pop; îas) Merinde. 55 sf (Pop; îe) A vedea ~ în căpistere A-și atinge scopul. 56 sf (Pop; îae) A se îmbogăți. 57 sf (Lpl) Albituri. 58 sf (Îe) A fi îmbrăcat în ~ A purta haine de culoare albă (42). 59 sfp (Trs) Lemnișoare folosite în jocul de-a ~ele. 60 sm (Ent) Vierme dăunător cartofilor nedefinit mai îndeaproape. 61 sf (Bot) Varietate de viță de vie Cf albișoară. 62 sm (Iuz; supranume pentru) Conservator. 63 sn (Reg) Partizan al regimului țarist. 64 sn (Chm; îs) ~ de plumb Carbonat bazic de plumb folosit în industria vopselelor. 65 sn (Îs) ~ de balenă Spermanțet. 66 sn (Îs) Rasă ~ă Unul dintre grupurile de popoare în care este împărțită, convențional, omenirea și care se caracterizează prin culoarea albă-roz a pielii. 67 a (D. oameni sau părul lor) Cărunt. 68 a (Îs) Nopți ~e Nopți luminoase, obișnuite, în perioada solstițiului de vară, în regiunile situate între paralele de 50° și 65° nord și sud, în care nu se produce întunecare completă din cauză că soarele nu coboară suficient sub orizont. 69 a (Îs) Magie ~ă Capacitate a unor persoane de a săvârși fapte neobișnuite, în aparență, miraculoase, care însă pot fi explicate științific. 70-72 sn (Îs) Negru pe ~ Asigurare că cele spuse sunt (adevărate sau) sigure (ori scrise). 73 sn (Îs) ~ de zinc Oxid de zinc (folosit în vopsitorie). 74 sm Denumire generică dată unor rase de porcine de culoare albă (1) crescute pentru producția de carne. 75 sfp Piesele albe de la unele jocuri distractive sau de noroc. 76 sma (La jocul de șah) Jucătorul care are piesele albe (75).

ALB, -Ă, albi, -e, adj., s. m., s. n., s. f. I. Adj. 1. Care are culoarea zăpezii, a laptelui; (despre culori) ca zăpada, ca laptele. ◊ Carne albă = carne de pasăre sau de pește. Hârtie (sau coală) albă = hârtie care nu a fost scrisă. Rând alb = spațiu nescris între două rânduri scrise. Armă albă = armă cu lamă de oțel. Rasă albă = grup de popoare cu pielea deschisă la culoare. ◊ Expr. Alb la față = palid. Ba e albă, ba e neagră, se zice despre spusele cuiva care se contrazice. Nici albă, nici neagră = a) nici așa, nici așa; b) fără multă vorbă; deodată. ♦ (Despre oameni, adesea substantivat) Care aparține rasei albe. ♦ Cărunt. ◊ Expr. A scoate (cuiva) peri albi = a necăji mereu (pe cineva), a agasa (pe cineva) până la exasperare. 2. Incolor, transparent. 3. Fig. Limpede, luminos. ◊ Nopți albe = nopți luminoase, obișnuite în perioada solstițiului de vară în regiunile situate între paralelele de 50° și 65° nord și sud, în care nu se produce întunecare completă din cauză că Soarele nu coboară suficient sub orizont. Noapte albă = noapte petrecută fără somn. (Rar) Zile albe = viață tihnită, fericită. (În basme) Lumea albă = lumea reală. Magie albă = capacitate a unor persoane de a săvârși fapte neobișnuite, în aparență miraculoase, care însă pot fi explicate științific; (livr.) teurgie. ♦ (Pop.; substantivat, f. art.) Zorii zilei. 4. Fig. Nevinovat, curat, pur, candid. 5. (Despre versuri) Fără rimă. II. S. m. Denumire dată, după Revoluția Franceză, contrarevoluționarilor și conservatorilor. III. S. n. 1. Culoare obținută prin suprapunerea tuturor componentelor spectrului luminii zilei; culoarea descrisă mai sus. ◊ Expr. Negru pe alb = asigurare că cele spuse sunt adevărate, sigure, scrise. A semna în alb = a iscăli un act înainte de a fi completat; fig. a acorda cuiva încredere deplină. 2. Obiect, substanță etc. de culoare albă (I 1). ◊ (Pop.) Albul ochiului = sclerotică. Alb de plumb = carbonat bazic de plumb folosit în industria vopselelor; ceruză. Alb de zinc = oxid de zinc (folosit în vopsitorie); țincvais. Alb de titan = bioxid de titan. IV. S. m. Denumire generică dată unor rase de porcine de culoare albă (I 1), crescute pentru producția de carne. Alb de Banat. Alb ucrainean de stepă. V. 1. S. f. pl. art. Nume dat pieselor albe (I 1) la unele jocuri distractive sau de noroc. ◊ Alba-neagra = (tip de) joc de noroc. – Lat. albus.

IÁRBĂ, (2) ierburi, s. f. 1. Nume generic dat plantelor erbacee, anuale sau perene, cu părțile aeriene verzi, subțiri și mlădioase, folosite pentru hrana animalelor. ◊ Expr. Paște, murgule, iarbă verde = va trebui să aștepți mult până ți se va împlini ceea ce dorești. Din pământ, din iarbă verde = cu orice preț, neapărat. ♦ Nutreț verde, proaspăt cosit. 2. Buruieni de tot felul. ◊ Iarbă rea = a) buruiană otrăvitoare; b) fig. om rău, primejdios. 3. Pajiște. 4. Compuse: iarbă-de-mare = plantă erbacee cu frunze liniare și cu flori verzi, care crește pe fundul mării și ale cărei frunze uscate sunt folosite în tapițerie; zegras (Zostera marina); iarba-broaștei = mică plantă acvatică, cu frunze rotunde, lucitoare, care (datorită pețiolului lung) plutesc la suprafața apei, și cu flori albe (Hydrocharis morsus-ranae); iarba-ciutei = plantă perenă din familia compozeelor, cu flori galbene dispuse în capitule (Doronicum austriacum); iarba-fiarelor = a) plantă erbacee veninoasă, cu frunze opuse, acoperite cu peri, cu flori albe-gălbui (Cynanchum vincetoxicum); b) (în basme) iarbă cu putere miraculoasă, cu ajutorul căreia se poate deschide orice ușă încuiată; p. ext. putere supranaturală, care poate ajuta să obții ceva greu de obținut; iarba-găii = plantă erbacee cu frunze dințate, acoperite cu peri aspri, cu flori galbene (Picris hieracioides); iarbă-creață = izmă-creață; iarbă-deasă = plantă erbacee cu tulpini subțiri, cu frunze înguste și flori verzi, dispuse în panicule (Poa nemoralis); iarbă-grasă = plantă erbacee cu tulpina ramificată și întinsă pe pământ, cu frunze cărnoase, lucioase și flori galbene (Portulaca oleracea); iarbă-mare = plantă erbacee cu tulpina păroasă și ramificată, cu frunze mari și flori galbene (Inula helenium); iarbă-albă = plantă erbacee ornamentală cu frunzele vărgate cu linii verzi și albe-roșietice sau gălbui (Phalaris arundinacea); iarba-cănărașului = plantă erbacee din familia gramineelor, cu frunzele plane, cu flori verzui și semințele gălbui; mei-lung, meiul-canarilor (Phalaris canariensis); iarbă-albastră = plantă erbacee cu frunzele îngrămădite la baza tulpinii și cu flori violete (Molinia coerulea); iarba-bivolului = plantă erbacee cu flori verzui sau brune (Juncus buffonius); iarba-câmpului = plantă erbacee cu tulpinile noduroase și cu flori verzui-alburii sau violet-deschis (Agrostis stolonifera); iarbă-neagră = a) plantă erbacee cu frunze dințate și cu flori brune-purpurii pe dinafară și galbene-verzui pe dinăuntru (Scrophularia alata); b) arbust cu frunze mici liniare și flori trandafirii sau albe (Calluna vulgaris); iarba-osului = mic arbust cu tulpini ramificate, cu frunze opuse și cu flori galbene (Helianthemum nummularium); iarbă-roșie = plantă erbacee cu tulpina roșiatică, cu frunze nedivizate, lanceolate și cu flori galbene dispuse în capitule; (pop.) cârligioară (Bidens cernuus); iarba-șarpelui = a) plantă erbacee cu frunze lanceolate, păroase, cu flori albastre, rar roșii sau albe (Echium vulgare); b) plantă cu tulpina păroasă, cu flori albastre sau roșietice (Veronica latifolia); c) broscariță; iarba-șopârlelor = plantă erbacee cu rizom gros, cărnos, cu tulpina terminată în spic, cu frunze ovale și flori mici, albe-roz (Polygonum viviparum); iarbă-stelată = plantă erbacee cu tulpina întinsă pe pământ, cu frunze pe fața superioară și pe margini păroase și cu flori liliachii (Sherardia arvensis); iarbă-de-Sudan = plantă cu tulpina înaltă, cu frunze lungi, cultivată ca plantă furajeră (Sorghum halepense). 5. Praf de pușcă. – Lat. herba.

VIȚĂ, vițe, s. f. I. (Adesea determinat prin „de vie”) Nume dat mai multor plante perene cu rădăcina puternică, cu tulpina lipsită de susținere proprie, cu lăstari subțiri și frunze mari, lobate și cu fructele în formă de ciorchine, care se cultivă într-un număr mare de soiuri și de varietăți pentru producția de struguri și de vin; vie (Vitis). ◊ Viță de Canada sau viță sălbatică = arbust agățător din familia vitaceelor, cu frunze verzi care se colorează toamna în roșu, cultivat ca plantă decorativă (Vitis hederacea). ♦ Fiecare dintre lăstarele lungi și flexibile ale viței (I); p. gener. curpen, vrej. ♦ Compus: viță-albă = plantă agățătoare din familia ranunculaceelor, cu flori albe mirositoare (Clematis vitalba). II. 1. (Pop.) Șuviță de păr. ♦ Fiecare dintre firele, șuvițele etc. din care se confecționează, prin împletire sau răsucire, un obiect. ♦ (Mar.) Parâmă de sârmă. 2. Fig. Descendent, urmaș, vlăstar; p. ext. neam; soi, fel. ◊ Loc. adj. De viță = a) de calitate superioară; b) de origine aleasă, nobil. – Lat. *vitea (= vitis).

WHITE-SPÍRIT s. n. Produs obținut la distilarea petrolului brut, întrebuințat ca solvent în vopsitorie și în industria lacurilor. [Pr.: ŭaĭt-spirit] – Cuv. engl.

ALB, -Ă, albi, -e, adj., subst. I. Adj. 1. Care are culoarea zăpezii, a laptelui; (despre culori) ca zăpada, ca laptele. ◊ Carne albă = carne de pasăre sau de pește. Hârtie (sau coală) albă = hârtie care nu a fost scrisă. Rând alb = spațiu nescris între două rânduri scrise. Armă albă = armă cu lamă de oțel. Rasă albă = unul dintre grupurile de popoare în care este împărțită, convențional, omenirea și care se caracterizează prin culoarea albă-roz a pielii. ◊ Expr. Alb la față = palid. Ba e albă, ba e neagră, se zice despre spusele cuiva care se contrazice. Nici albă, nici neagră = a) nici așa, nici așa; b) fără multă vorbă; deodată. ♦ (Despre oameni, adesea substantivat) Care aparține rasei albe. ♦ Cărunt. ◊ Expr. A scoate (cuiva) peri albi = a necăji mereu (pe cineva), a agasa (pe cineva) până la exasperare. 2. Incolor, transparent. 3. Fig. Limpede, luminos. ◊ Nopți albe = nopți luminoase, obișnuite în perioada solstițiului de vară în regiunile situate între paralelele 50° și 65° nord și sud, în care nu se produce întunecare completă, din cauză că soarele nu coboară suficient sub orizont. Noapte albă = noapte petrecută fără somn. (Rar) Zile albe = viață tihnită, fericită. (În basme) Lumea albă = lumea reală. ♦ (Pop.; substantivat, f. art.) Zorii zilei. 4. Fig. Nevinovat, curat, pur, candid. 5. (Despre versuri) Fără rimă. II. S. m. Denumire dată, după revoluția franceză, contrarevoluționarilor și conservatorilor. III. S. n. 1. Culoare obținută prin suprapunerea luminii zilei; culoarea descrisă mai sus. ◊ Expr. Negru pe alb = asigurare că cele spuse sunt adevărate, sigure, scrise. A semna în alb = a iscăli un act înainte de a fi completat; fig. a acorda cuiva încredere deplină. 2. Obiect, substanță etc. de culoare albă (I 1). (Pop.) Albul ochiului = sclerotică. Alb de plumb = carbonat bazic de plumb, folosit în industria vopselelor; ceruză. Alb de zinc = oxid de zinc (folosit în vopsitorie). Alb de titan = bioxid de titan. IV. S. m. Denumire generică dată unor rase de porcine de culoare albă (I 1) cu prolificitate și precocitate ridicate, crescute pentru producția de carne. Alb de Banat. Alb ucrainean de stepă. V. S. f. pl. art. Nume dat pieselor albe (I 1) la unele jocuri distractive sau de noroc. – Lat. albus.

VÍȚĂ, vițe, s. f. I. (Adesea determinat prin „de vie”) Nume dat mai multor plante perene cu rădăcina puternică, cu tulpina lipsită de susținere proprie, din care ies mlădițe cu cârcei agățători, cu frunze mari, crestate adânc și cu fructele în formă de ciorchine, care se cultivă într-un număr mare de soiuri și de varietăți; vie (Vitis). ◊ Viță de Canada sau viță sălbatică = arbust agățător din familia vitaceelor, cu frunze verzi care se colorează toamna în roșu, cultivat ca plantă decorativă (Vitis hederacea). ♦ Fiecare dintre lăstarele lungi și flexibile ale viței (I); p. gener. curpen, vrej. ♦ Compus: viță-albă = plantă agățătoare din familia ranunculaceelor, cu flori albe mirositoare (Clematis vitalba). II. 1. (Pop.) Șuviță de păr. ♦ Fiecare dintre firele, șuvițele etc. din care se confecționează, prin împletire sau răsucire, un obiect. ♦ (Mar.) Parâmă de sârmă. 2. Fig. Descendent, urmaș, vlăstar; p. ext. neam; soi, fel. ◊ Loc. adj. De viță = a) de calitate superioară; b) de obârșie boierească. – Lat. *vitea (= vitis).

WHITE-SPIRIT s. n. Produs obținut la distilarea petrolului brut, întrebuințat ca solvent în vopsitorie și în industria lacurilor. [Pr.: uáit-spirit] – Cuv. engl.

ALB¹ s. n. 1. Culoare albă. Ceasurile curgeau încet în după-amiezile mohorîte. Afară, în împrejurimi, era tăcere mare, pe care parcă o adusese albul iernii. SADOVEANU, O. IV 186. Deși este destul de întuneric, albul șoselei se mai distinge încă. SAHIA, N. 24. Puica adormise trîntită peste plapumă, cu capul lunecat de pe albul perinei. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. II 370. Mobilă, perdele, tavan, masă, tot, pînă și scîndurile, au neîntrecutul senin al albului. BASSARABESCU, V. 41. ◊ Fig. Cum auzeam cucul în livada noastră, declinarea zbura în albul amiezii ca un fluture. SADOVEANU, N. F. 32. ◊ Expr. Negru pe alb = în scris. A semna în alb = a iscăli cu anticipație un act, acordînd deplină încredere celui care urmează să-l completeze; fig. a acorda cuiva încredere deplină. 2. Obiect sau substanță de culoare albă. O mîndră masă acoperită cu alb. EMINESCU, N. 6. ◊ Albul ochiului (sau ochilor sau de ochi) = sclerotică. Nu vedeți... cum pînă-n albul ochilor ne cată? LESNEA, I. 67. Și cum pășea cu silă, el tot părea scăldat Și-n alb de ochi un purpur de sînge-i s-a lăsat. COȘBUC, P. II 183. Alb de plumb = ceruză. Alb de zinc = oxid de zinc (substanță folosită în vopsitorie). Alb de balenă = spermanțet.

ALB², -Ă, albi, -e, adj. I. 1. Care are culoarea zăpezii sau a laptelui; (despre culori) ca zăpada, ca laptele. Pînză de culoare albă. ◊ Madama Sultana... e îmbrăcată cu șorț alb și are o scufie albă pe cap. PAS, L. I 93. [Cîinele] e sprincenat cu negru și are laba de dinainte, din stîngă, albă. SADOVEANU, N. F. 14. S-au făcut ca ceara albă fața roșă ca un măr Și atîta de subțire, să o tai c-un fir de păr. EMINESCU, O. I 82. ♦ Armă albă = (în opoziție cu armă de foc ) armă cu lamă de oțel (sabie, baionetă, cuțit etc.). Carne albă = carne de vițel sau de pasăre, în special piept de pasăre. Pește alb = pește cu carnea albă (de exemplu șalăul). Pîine albă = pîine făcută din făină de grîu fără tărîțe, de calitate superioară. Vin alb = vin de culoare gălbuie-aurie. Hîrtie (sau coală) albă = hîrtie (sau coală) nescrisă. Mi-am pregătit coala de teză, hotărît s-o las albă. SADOVEANU, N. F. 138. Rînd alb = spațiu între două rînduri scrise, interval nescris. În această calitate trebuia să citească în articolul meu nu numai rîndurile tipărite, ci și cele albe. GHEREA, ST. CR. III 64. Bilă albă v. bilă. Cărbune alb v. cărbune. Rasă albă = unul dintre grupurile de popoare în care e împărțită, convențional, omenirea și care se caracterizează prin culoarea albă-roz a pielii. ◊ Expr. Alb la față = palid. Era alb la față și tremura. SAHIA, N. 56. Ba e albă, ba e neagră, se spune despre vorbele cuiva care se încurcă în explicații și se contrazice. Nici albă, nici neagră = a) deodată, fără multă vorbă, nici una nici două; b) nici așa, nici așa; nici laie, nici bălaie. De cînd cu lupii albi = de multă vreme. D-apoi nu știți că mătușa-i moartă de cînd lupii albi...? CREANGĂ, P. 23. Pînă în pînzele albe v. pînză. Cusut cu ață albă v. ață. ♦ (Despre părul oamenilor și, p. ext., despre oameni) Cărunt. Un sihastru alb ca oaia de bătrîn. RETEGANUL, P. V 79. Amîndoi bătrînii aceștia erau albi ca iarna. CREANGĂ, P. 73. Fantastic pare-a crește bătrînul alb și blînd. EMINESCU, O. I 95. ◊ Expr. A scoate (cuiva) peri albi = a necăji, a sîcîi mereu (pe cineva). 2. (Despre oameni, adesea substantivat) (Persoană) care aparține rasei albe. 3. Incolor, transparent. Spirt alb. Sticlă albă. II. Fig. 1. Limpede, luminos, însorit. La răsărit se arătau semnele albe ale zilei, ferestrele prindeau o culoare albăstrie. CAMILAR, TEM. 86. Simt ziua, prin noaptea adîncă, Spărgîndu-și drum alb spre pleoape. TOMA, C. V. 216. Cînd s-au trezit ei, era ziulica albă. CREANGĂ, P. 135. Ah! E-atît de albă noaptea, parc-ar fi căzut zăpadă. EMINESCU, O. I 154. ◊ Expr. Noapte albă = noapte petrecută fără somn. Nopți albe = nopți luminoase (obișnuite în perioada solstițiului de vară în regiunile situate între paralelele 50° și 65° nord și sud, cînd crepusculul durează toată noaptea, unindu-se cu răsăritul soarelui). Nopțile albe din Leningrad. (În basme, în opoziție cu lumea neagră, de sub pămînt) Lumea albă = lumea reală. Iată pajuri năzdrăvane, care vin din neagra lume, Aducînd pe lumea albă feți-frumoși cu falnic nume. ALECSANDRI, P. A. 116. A avea (sau a duce) zile albe = a trăi o viață fericită. Tot zile albe duc? DELAVRANCEA, S. 30. ♦ (Substantivat, f. art.) Zorii zilei; (neobișnuit) zăpadă. Alba zilei se împrăștie; o suflare de viață cleatănă (= clatină) ușor ramurile arborilor. DELAVRANCEA, S. 33. ◊ (Personificat) Cînd se întoarse... începuse a intra alba în sat. ISPIRESCU, L. 316. Cît ținu vara, băiatul moșului trăi cum trăi... dar cînd veni alba în sat și nu mai fu chip de muncă, sărăcia începu să-și arate colții. POPESCU, B. IV 70. 2. Nevinovat, fără pată. V. imaculat. Mai căzu asupra lui Ghiță Lungu astă-vară o năpastă și se dovedi alb. SADOVEANU, M. C. 158. 3. (Despre versuri) Fără rimă. 4. (În expr.) Gărzile albe = nume dat trupelor contrarevoluționare din războiul civil dezlănțuit de puterile imperialiste în Rusia împotriva statului socialist. V. gardă. Gardist alb = persoană care făcea parte din gărzile albe; p. ext. membru al unei organizații militare contrarevoluționare din timpul războiului civil împotriva Puterii sovietice. V. gardist.

ALBÁSTRU²,-Ă, albaștri, -sre, adj. 1. Care are culoarea cerului senin. Astăzi roiesc pretutindeni, puhoi, Flăcăii vînjoși, cu straiele-albaslre, Ca visările și zările noastre. DEȘLIU, G. 14. Uncheșul... umpluse o cupă mică de sticlă albastră cu rachiul lui de afine. SADOVEANU, N. F. 15. Ochii cerești, albaștri ca floarea de cicoare. ALECSANDRI, P. A. 174. ◊ (Poetic) Glasu-i tremura ușor În tăcere-albastră. DEȘLIU, M. 58. A revenit albastrul mai! Flori în grădină, flori pe plai. IOSIF, PATR. 15. ◊ Expr. Sînge-albastru v. sînge. ♦ Cu reflexe albăstrii. Mură-albastră-i ochiul tău, Care mă ucide rău. ALECSANDRI, P. P. 53. ◊ Fig. Fericit, senin. Veniți, dacă inima voastră Vrea zarea de mîni mai albastră. DEȘLIU, G. 28. 2. Fig. Melancolic, întunecat, sumbru. Tristețea... unuia era albastră și lină... iar a celuilalt o neagră și nețărmurită gheenă. M. I. CARAGIALE, C. 63. ◊ Expr. Inimă-albastră = a) inimă tristă, îndurerată; tristețe, melancolie. Domnu Nae vrea să audă o cîntare de inimă-albastră. PAS, L. I 49; Soarele se înălța spre amiază și lăutarii, sub pomii livezii, începură a zice cîntece de inimă-albastră, zicea moș Sandu, adresîndu-se lăutarilor. BUJOR, S. 102; b) furie, mînie, necaz, inimă-rea. Zeul se supără foc. Și de ce citita inimă-albastră? ISPIRESCU, U. 45. Este (cam) albastru = este (cam) rău, (cam) neplăcut. De nu l-ar fi răscumpărat de la comisie cîrciumarul, ar fi fost albastru. SADOVEANU, M. C. 8.

VÍȚĂ, vițe, s. f. I. 1. (Uneori determinat prin «de vie») Arbust din familia vitaceelor, cu tulpina lipsită de susținere proprie și agățată prin cîrcei, cu frunze mări în formă de inimă, crestate adînc, cu fructele în ciorchini; se cultivă într-un mare număr de soiuri și varietăți și crește natural, în zăvoaie (Vitis vinifera). Din crengi de viță să-mpletim cununi. BENIUC, M. 110. Uluci năpădite de viță de vie despărțeau grădina cu plopi de locul unei fierării. CĂLINESCU, E. 67. Bată-l vîntul și seninul P-ăl de tot samănă inul Și nu sădește la viță. TEODORESCU, P. P. 333. Boltă de viță = viță cu tulpini lungi, prinse pe un spalier boltit, ca să formeze un acoperiș de verdeață; umbrar obținut în acest fel. Se opri o clipă sub o boltă de viță, ca să respire aerul curat din grădina spitalului. BART, E. 254. ◊ Expr. A lucra (pe cineva) în foi de viță v. lucra (5). 2. Fiecare dintre lăstarele lungi și flexibile ale viței (1) (v. coardă (III 4), curmei (2)); p. ext. curpen, vrej (de orice plantă). Vițele stăteau în aer, legate de araci cu zecile lor de cîrcei. DUMITRIU, N. 249. [Țugulea] scoase paloșul și începu a tăia la vițe. ISPIRESCU, L. 317. De la casă la casă, Vițe de bostan trase (Cărările). GOROVEI, C. 56. – Compuse: Viță-albă = plantă agățătoare din familia ranunculaceelor, cu flori albe, mirositoare; crește prin păduri și tufișuri (Clematis Vitalba); viță-de-Canada = arbust agățător din familia vitaceelor, cu frunzele verzi (devenind de un roșu frumos toamna), cultivat ca plantă decorativă pentru a acoperi zidurile și gardurile (Vitis hederacea); viță sălbatică. II. 1. Șuviță de păr. Se uită-n oglindă, își ridică o viță de păr care-i atîrnă la ceafă. VLAHUȚĂ, O. A. III 89. Cu mînuțe albe, dulci, De pe fruntea mea cea tristă tu dai vițele-ntr-o parte. EMINESCU, O. I 42. Capul era dezbrăcat de păr și numai în vîrf vițe surii și strălucitoare se clătinați. RUSSO, O. 48. ♦ Fîșie îngustă, subțire. Răsuci țigara... scăpără și aprinse o viță de iască. SADOVEANU, P. S. 10. [Drumul] se ștergea ca o viță de fum. VLAHUȚĂ, N. 85. 2. Fiecare dintre firele, șuvițele etc. din care se răsucește sau se împletește un obiect. V. coardă (III 3). Pînea... se preface în vițe groase ca degetul, din cari se împletesc covrigii. PAMFILE, CR. 5. Cu cămeșa de mătasă, Vițele-mpletite-n șase. ALECSANDRI, P. P. 105. 3. Descendent, urmaș, vlăstar, p. ext. neam; fig. soi, fel. Că-n peșteri adînci îl sileau pe brînci Boierii cei mari, viță de tîlhari, Aur să le scoată. DEȘLIU, M. 50. O viță lăpușnenească: feciorul lui Alexandru. HASDEU, R. V. 116. Ești tu... Viță de om pămîntean Sau vrun zmeu năzdrăvan? ALECSANDRI, P. I 97. Te cunoști de pe cosiță Că ești de-a maică-ta viță. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 249. ◊ Loc. adj. De viță = a) de obîrșie boierească. Poate-i fi auzit ce-au pățit alții mai de viță decît dînsul. CREANGĂ, P. 81. Parvenitul și ciocoiul voiesc numaidecît să fie de viță; își caută originea neamului în vreun cronicar. GHICA, S. 221. Mai de soi și mai de viță, nu ca tine-o rămășiță. POP.; b) rudă bună, de sînge. Balaban și cu Ioniță, Ce-i este nepot de viță Și fecior de Novăciță. POP. ♦ (Rar) Familie, totalitatea rudelor. Și ți-aș rupe inima, Și ție... Și la toată vița ta. POP.

WHÍTE-SPIRT s. n. Produs obținut la distilarea petrolului brut și întrebuințat ca solvent în vopsitorii și în industria lacurilor. Pronunțat: uait-spirt.

ALB¹ s. n. 1. Culoare albă. ◊ Expr. Negru pe alb, servește ca asigurare că cele spuse sunt adevărate, sigure; în scris. A semna în alb = a iscăli un act înainte de a fi completat; fig. a acorda cuiva încredere deplină. 2. Obiect, substanță etc. de culoare albă. ♦ Albul ochiului = sclerotică. Alb de plumb = ceruză. Alb de zinc = oxid de zinc (folosit în vopsitorie). – Lat. albus.