alba (cuv. sp. „zori”), în lirica trubadurilor, cântec despre plecarea îndrăgostitului în zori. Are, de obicei, forma unui dialog între acesta sau prietenul său și paznicul care stă de veghe semnalând „pericolul”. În N Franței, a. poartă numele de aube sau chanson d’aube (v. ex.). Actualul aubade* provine din aube. Echiv. germ. este Tagelied sau Wachterlied, având însă mai mult caracterul unei rugăciuni de dimineață. Întâlnim o a. în Tristan și Isolda de Wagner (Actul III).