8 definiții pentru Alba


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

Alba (Duce d’) m. general spaniol sub Carol Quintu și Filip II, faimos prin cruzimile sale ca guvernator al Țărilor-de-Jos (1508-1582).

Alba (Inferioară) f. numită de Unguri Alsó-Fehér, județ în Transilvania, 195.000 loc., cu cap. Aiud. ║ (Regală), comitat și cetate în Ungaria, vechiu oraș industrial și comercial: 28.000 loc.; odinioară (1027-1380) rezidența regilor maghiari.

Alba-Iulia f. 1. numele vechiu roman al Akkermanului; 2. anticul Apulum sau Belgrad; numit de Unguri Gyula Fehervár si de Germani Carlsburg, oraș în Transilvania pe malul drept al Mureșului, într’o pozițiune frumoasă, la poalele Munților Apuseni, fosta capitală a Ardealului: 11.000 loc. Reședința episcopului român. Observatoriu astronomic. Aci se află mormântul lui Ioan de Huniade. Azi, oraș românesc, unde fu încoronat la 15 Oct. 1922 Ferdinand I ca rege al României întregite.[1]

  1. Corect: Gyulafehérvár (în loc de Gyula Fehervár) și Karlsburg (în loc de Carlsburg) — Octavian Mocanu

Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

álba (zorii zilei) s. f. art., g.-d. art. álbei

Álba Iúlia (-li-a) s. propriu f., g.-d. Álbei Iúlia


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

ALBA (Fernando ÁLVAREZ [alvareθ]) DE TOLEDO, duce de) (1507-1582), general și om de stat spaniol. Ca guvernator al Țărilor de Jos (1567-1573) a încercat să înăbușe revoluția burgheză izbucnită în 1566. A ocupat Portugalia în urma campaniei din 1580-1581.

ALBA, jud. în partea central-vestică a României, pe cursul mijlociu al Mureșului; 6.231 km2 (2,62 la sută din supr. țării); 420.548 mii loc. (1991), din care 55,1 la sută în mediul urban; densitate: 66,4 loc /km2. Reșed.: municipiul Alba Iulia. Orașe: Abrud, Aiud, Blaj, Cîmpeni, Cugir, Ocna Mureș, Sebeș, Zlatna. Comune: 67. Relief accidentat: în V o zonă muntoasă, cu alt. pînă la 1.826 m (M-ții Trascău, ramificațiile estice ale M-țilot Bihor și cele sudice ale Muntelui Mare), în S prelungirile M-ților Cindrel și Șureanu (alt. max. în Vîrful lui Pătru, 2.136 m) și în E și SE o reg. de podiș (Pod. Tîrnavelor și Pod. Secașelor). În lungul văilor, ce fragmentează spațiul montan, se desfășoară cîteva depr. bine individualizate: Abrud, Zlatna, Trascău și Cîmpeni. Climă temperat-continentală variind în funcție de unitățile de relief (mai blîndă în culoarul văii Mureșului și Pod. Tîrnavelor, unde temp. medie anuală este de 9,5°C și mai aspră în reg. montană, 2°C). Precipitațiile oscilează între între 600 și 1.000 mm anual. Hidrografia: Mureșul reprezintă pr. colector al apelor de pe întreg terit. jud. (Tîrnava, Sebeș, Arieș, Ampoi etc.). Resurse naturale: min. auro-argentifere (Abrud, Zlatna, Baia de Arieș, Almașu Mare, Roșia Montană), pirite cuprifere (Bucium), cinabru (Izvoru Ampoiului), gaz metan (Cetatea de Baltă, Tăuni), sare (Ocna Mureș), calcare (Abrud, Galda de Sus), marmură (Sohodol), argile, nisipuri, păduri (1/3 din supr. jud.). Economia. Cele mai importante ramuri ind. sînt.: ind. constr. de mașini și a prelucr. metalelor (30,6 la sută din prod. globală, 1989), care produce utilaj minier și agricol, utilaje pentru ind. mat. de constr. (Alba Iulia, Blaj, Cugir), ind. metalurgiei neferoase (Abrud, Zlatna), ind. de expl. și prelucr. a lemnului (Cîmpeni, Aiud, Blaj, Sebeș), chim. (Ocna Mureș, Zlatna), mat. de constr. (Aiud, Alba Iulia, Ocna Mureș, Blaj), faianței și porțelanului (Alba Iulia), hîrtiei (Petrești), conf. și tricotajelor (Cîmpeni, Cugir, Aiud, Sebeș), alim. Produse meșteșugărești specifice zonei M-ților Apuseni: tulnice, ciubere, fluiere, pieptare, diverse țesături cu motive naționale etc. Agricultura are un caracter diversificat. În 1989, structura culturilor de cîmp era dominată de culturile de grîu și secară (37.508 ha) urmate de cele de porumb (31.784 ha), plante de nutreț (22.743 ha), cartofi, sfeclă de zahăr, legume etc. Culturile viticole sînt mai răspîndite în Pod. Tîrnavelor și pe dealurile din jurul orașului Sebeș, fiind renumite podgoriile de la Alba Iulia, Blaj, Crăciunelu de Jos, Jidvei, Aiud, Ighiu ș.a. Pomicultura are condiții optime în zona dealurilor, cele mai importante bazine pomicole aflîndu-se în arealul localităților Șona, Galda de Jos, Cugir, Stremț, Ighiu, Rimetea, Gîrbova ș.a. (pruni, meri, cireși, vișini, nuci etc.). În 1990, sectorul zootehnic cuprindea: 150,8 mii capete bovine, 375,4 mii capete ovine, 143,2 mii capete porcine, 1.843,8 mii capete păsări ș.a. Căi de comunicație (1990): rețeaua feroviară dispune de 315 km din care 148 km electrificate, iar cea rutieră de peste 1.972 km drumuri publice, dintre care 391 km modernizate. Unitățile de învățămînt, cultură și artă (1989-1990): o universitate, 402 școli generale, 25 licee, 460 biblioteci, 148 cinematografe, muzee, case imemoriale etc. Turism. Frumusețea peisajului, marea diversitate a monumentelor naturii, a celor istorice și arhitectonice, bogăția și varietatea etnografiei și folclorului etc., înscriu această zonă la loc de frunte în patrimoniul turistic al țării. Farmecul deosebit al M-ților Apuseni, cu culmile lor domoale, pe care se risipesc pînă aproape de vîrf așezările omenești, prezența numeroaselor forme carstice (peșterile Pojarul Poliței și Scărișoara, complexul carstic de pe valea Gîrdișoara, Cheile Ordîncușei, Galdei, Runcului ș.a.), masivul de roci bazaltice „Detunatele”, Rîpa Roșie ee lîngă Sebeș, declarate monumente ale naturii, sînt numai cîteva dintre atracțiile jud. La acestea se mai adaugă: calcarele de la Ampoița (rezervație geologică), Ghețarul de la Vîrtop (rezervație speologică), Iezerul Șureanu (rezervație complexă), Pădurea de larice de la Vidolm (rezervație forestieră), precum și valoroase obiective istorice și de arhitectură (Cetatea de loa Alba Iulia, Cîmpia Libertății de la Blaj, Catedrala romano-catolică, clădirea Palatului episcopal și biblioteca Battyáneum din Alba Iulia, Biserica evanghelică din Sebeș etc.). În suita manifestărilor folclorice, un loc deosebit îl ocupă tradiționalul „Tîrg de fete” de pe Muntele Găina, una dintre cele mai ample și origine serbări populare organizate anual în luna iulie. Indicativ auto: AB.

Alba Albul și Alba sînt nume personale foarte vechi în onomastica românească. Albul, a cărui familie de derivate este foarte bogată, apare în documentele Țării Românești, ca nume frecvent, începînd din anul 1389, iar fem. Alba apare în documentele moldovene din epoca lui Ștefan cel Mare. Majoritatea formelor din documente au valoare de supranume. Explicarea apariției acestora nu ridică probleme deosebite, întrucît oricînd este posibilă atribuirea poreclei Albul unei persoane cu tenul sau părul de culoare foarte deschisă; ba, mai mult, porecla poate fi dată, ironic, acelor indivizi cu tenul sau părul de culoare închisă; cuvinte cu semnificație identică sînt astăzi frecvente ca nume de familie la foarte multe popoare. Ceea ce ni se pare mult mai interesant, este apariția numelor Alba și, mai rar Albul, cu valoare de prenume sau, în alți termeni, nume de botez. După cum se știe, în secolele trecute biserica limita cu destulă strictețe inventarul numelor de botez, fiind admise în principiu doar cele calendaristice. Pe de altă parte, nici părinții nu doreau să se pună rău cu biserica sau cu sfinții despre care se credea că pot oferi o anumită protecție oamenilor. Totuși, analiza vechilor noastre nume de botez scoate în evidență faptul că erau admise și folosite și cîteva nume necalendaristice, dar de veche tradiție la români. Deci folosirea lui Alba, Albul sau Albin ca nume de botez probează, indirect, vechimea lor în onomastica noastră și nu ne hazardăm dacă afirmăm că astfel de nume circulau probabil la populația romanizată din Dacia, înaintea contactului cu slavii. în anumite situații, mai ales pentru nume ca Albin sau Albina, nu trebuie exclusă nici o posibilă influență catolică, întrucît la catolici acestea sînt vechi nume calendaristice (it. Albino, Albina, fr. Albin sau Aubin, germ. Albinus, Albin, Albine, magh. Albin, Albina etc.) care reproduc un vechi cognomen lat. Albinus. Un ultim argument în favoarea vechimii numelor în discuție este prezența lor în folclorul nostru: Alba apare în doine („Albo, Albo de la munte/ Ce-ai pus fesciorul pe frunte/ Că ți-au ieșit vorbe multe ...”) iar Albul-împărat, în basme (opoziția permanentă cu Negru-împărat, deci între geniul bun și cel rău are îndepărtate ecouri în mitologia greacă și latină). Pentru onomastica contemporană, Alba poate fi și un împrumut recent, pe cale cultă, din apus (mai ales din onomastica literară spaniolă). □ Dona Alba este numele unui cunoscut roman de Gib Mihăescu.

Intrare: Alba
substantiv propriu (SPF001S)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • Alba
plural
genitiv-dativ singular
  • Albei
plural
vocativ singular
plural