15 intrări

350 de definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

O1 o, s. m. 1. A optsprezecea literă a alfabetului limbii române. 2. Sunet notat cu această literă (vocală cu deschidere mijlocie, rotunjită, din seria posterioară). [Pl. și: (1, n.) o-uri]

O2 interj. 1. Exclamație (emfatică) folosită în invocații și în apostrofe. 2. Exclamație care exprimă diverse stări emotive: mirare, admirație, mulțumire, dorință, mâhnire etc. 3. Exclamație care precedă și întărește o afirmație, o constatare. – Onomatopee.

O2 interj. 1. Exclamație (emfatică) folosită în invocații și în apostrofe. 2. Exclamație care exprimă diverse stări emotive: mirare, admirație, mulțumire, dorință, mâhnire etc. 3. Exclamație care precedă și întărește o afirmație, o constatare. – Onomatopee.

o1 smi 1 A optsprezecea literă a alfabetului limbii române. 2 Sunet notat cu litera o1 (1), vocală rotunjită mijlocie din seria posterioară. 3 Semn grafic corespunzător literei o1 (1).

o2 i [At: COD. VOR. 2/1 / E: fo] (De obicei prelungit) Cuvânt care exprimă: 1 Emfază, fiind folosit în invocații și apostrofe. 2 Mirare. 3 Admirație. 4 Mulțumire. 5 O dorință. 6 Rugăminte. 7 Mâhnire. 8 Regret. 9 Nemulțumire. 10 Dezaprobare. 11 Indignare. 12 Îngrijorare. 13 Groază. 14 O constatare. 15 (Rep) Atrage cuiva atenția să nu se grăbească.

O1 s. m. invar. A optsprezecea literă a alfabetului limbii române; sunet notat cu această literă (vocală cu deschidere (4) mijlocie, rotunjită (2), din seria posterioară).

O1 s. m. invar. A șaptesprezecea literă a alfabetului și sunetul corespunzător; este o vocală rotunjită, mijlocie ca deschidere, din seria posterioară.

O2 art. nehot. v. un.

O3 interj. 1. Exclamație, adesea emfatică, folosită mai ales în invocații și apostrofări, înaintea unui vocativ. V. o f. Aștept din parte-ți, o, rege cavaler, Că-mi vei da prins pe-acela, ce umilit ți-l cer. EMINESCU, O. I 91. N-ai nimerit tocmai bine, o, iscusite vînătorule! OBOBESCU, S. III 9. O! blîndă, mult duioasă și tainică lumină! în veci printre stelute te cată al meu dor. ALECSANDRI, B. I 119. 2. Exclamație care exprimă diverse stări emotive ca: admirație, bucurie, uimire, nemulțumire, revoltă, regret etc. O, ce frumoși ochi ai! EMINESCU, O. I 95. O! cum fulgeră de strașnici NEGRUZZI, S. I 58. O, cum vremea cu moartea cosesc fără-ncetare. ALEXANDRESCU, M. 87.

O1 s. m. invar. A șaptesprezecea[1] literă a alfabetului și sunetul corespunzător.[1]

  1. [1]Numerotarea din DLRM este diferită de cea actuală, la vremea respectivă nefiind luate în considerație literele Â, Q, Y (nerepertoriate) și W (menționată dar fără a fi considerată literă „a alfabetului”). — gall

O3 interj. 1. Exclamație (emfatică) folosită în invocații și în apostrofări, înaintea unui vocativ. 2. Exclamație care exprimă diverse stări emotive: admirație, bucurie, uimire, nemulțumire, revoltă, regret etc.

O interj. 1) (se folosește, prelungit, pentru a exprima mirare, bucurie, întristare, surprindere, revoltă, nemulțumire etc.). 2) (se folosește în invocații și apostrofare, sporindu-le intensitatea). /Onomat.

o! int. arată o surprindere, mirare, bucurie, întristare, rugăminte: o, Doamne!

o num. feminin dela unu: o femeie. ║ pr. în loc de pe ea: am văzut-o. [Lat. ULLAM].

4) o (lat. ĭllam, *ellam, „pe ĭa”, care, pin disparițiunea luĭ ll [ca în stea, nuĭa, purcea, din stella, novella, porcella], s’a redus la ă: rugatu ă am s’a prefăcut în rugatu-ŭă-am [ca și în nuiaŭa îld. nuĭaa]. Apoĭ ŭă s’a redus la o și s’a zis rugat-o-am, apoĭ o am rugat [ca l-am rugat], apoĭ am rugat-o) pron. pers. f. sing. pentru acuzativ fără accent îld. pe ĭa, pe dînsa, ca: o văd, am văzut-o, las’o (din lasă-o), bate-o, n’o lăsa, auzind-o. Masc. îl, l-.

5) o (vest), particulă îld. va (din care se și derivă) în: o fi îld. a fi, va fi (Fam.) și a să fie îld. a să fie, va să fie, va fi.

6) o (est) var. din a 2, ca: o fost, îld. a fost.

1) o m. A cin-spre-zecea literă a alfabetuluĭ latin și care, cînd n’are accent, reprezentă un sunet vecin cu ă (de ex., nămol și nomol) saŭ cu u (marmură și marmoră).

2) o, interj. care arată chemarea, invocațiunea, mirarea, bucuria, durerea ș. a.: O, Doamne! O, ce-ĭ asta? V. of, oh.

EL, EA, ei, ele, pron. pers. 3. 1. (Ține locul persoanei despre care se vorbește) El merge. ♦ (Fam.; la sg.) Soț, bărbat; soție, nevastă. 2. (La genitiv, în formele lui, ei, lor, adesea precedat de „al, a, ai, ale”, cu valoare posesivă) Casa lui.Expr. Ai lui sau ai ei = persoane legate prin rudenie, interese comune, prietenie etc. de o anumită persoană. Ale lui sau ale ei = a) lucrurile personale ale cuiva; b) capriciile, toanele cuiva. Lasă-l în ale lui! 3. (La dativ, în formele lui, ei, îi, i, lor, le li, cu funcție de complement indirect sau de atribut) Prietenul îi iese înainte. ◊ (În forma i, cu valoare neutră) Dă-i cu bere, dă-i cu vin. 4. (În acuzativ, în formele îl, l, o, îi, i, le, cu funcție de complement direct) Cartea pe care o citesc. ◊ (Precedat de prepoziții, în formele el, ea, ei, ele) Pe el îl caut. ◊ (Precedat de prepoziții, în forma o, cu valoare neutră) Au mai pățit-o și alții. [Pr.: iel, ia, iei, iele] – Lat. illum, illa.

EL, EA, ei, ele, pron. pers. 3. 1. (Ține locul persoanei despre care se vorbește) El merge. ♦ (Fam.; la sg.) Soț, bărbat; soție, nevastă. 2. (La genitiv, în formele lui, ei, lor, adesea precedat de „al, a, ai, ale”, cu valoare posesivă) Casa lui.Expr. Ai lui sau ai ei = persoane legate prin rudenie, interese comune, prietenie etc. de o anumită persoană. Ale lui sau ale ei = a) lucrurile personale ale cuiva; b) capriciile, toanele cuiva. Lasă-l în ale lui! 3. (La dativ, în formele lui, ei, îi, i, lor, le li, cu funcție de complement indirect sau de atribut) Prietenul îi iese înainte. ◊ (În forma i, cu valoare neutră) Dă-i cu bere, dă-i cu vin. 4. (În acuzativ, în formele îl, l, o, îi, i, le, cu funcție de complement direct) Cartea pe care o citesc. ◊ (Precedat de prepoziții, în formele el, ea, ei, ele) Pe el îl caut. ◊ (Precedat de prepoziții, în forma o, cu valoare neutră) Au mai pățit-o și alții. [Pr.: iel, ia, iei, iele] – Lat. illum, illa.

O.K. adj. invar., adv. De acord, foarte bine. [Scris și: OK.Pr.: okéĭ] – Din engl. OK.

OXIGÉN s. n. Element chimic gazos, incolor, inodor, insipid, care reprezintă o cincime din aerul atmosferic, fiind indispensabil în procesul respirației și al arderii, și care, în combinație cu hidrogenul, formează apa. – Din fr. oxygène.

OXIGÉN s. n. Element chimic gazos, incolor, inodor, insipid, care reprezintă o cincime din aerul atmosferic, fiind indispensabil în procesul respirației și al arderii, și care, în combinație cu hidrogenul, formează apa. – Din fr. oxygène.

UN, O, unii, unele, art. nehot. (Substantivul pe care îl determină denumește obiectul neindividualizat în discuție) Un prieten. (Accentuează noțiunea exprimată de substantiv) O bucurie se vestea în ochii ei. ◊ (Dă sens general substantivului) Un artist, fie și mai genial decât Paganini. ♦ (Înaintea unui nume propriu sugerează o comparație) Unul ca..., unul asemenea cu... Mi se părea că văd un Platon. ♦ (Dă valoare substantivală unor cuvinte pe care le precedă) Un murdar. [Gen.-dat. sg. unui, unei; gen.-dat. pl. unor] – Lat. unus, una.

VREÁ, vreau, vb. II. Tranz. I. (Urmat de o completivă directă cu verbul la conjunctiv sau, rar, de un infinitiv). 1. A fi hotărât, a fi decis să...; a avea de gând să..., a voi, a intenționa. ◊ Expr. Vrea (sau va) să zică = a) înseamnă, are semnificația de...; b) (cu valoare de conjuncție) așadar, deci. Ce vrea (sau va) să zică asta? = ce înseamnă, ce rost are? Cum (sau ce) va vrea = orice. 2. A pretinde, a cere; a aștepta ceva de la cineva. 3. A dori, a pofti; a-i plăcea ceva sau cineva. ◊ Loc. adv. Pe vrute, pe nevrute = indiferent dacă dorește sau nu, vrând-nevrând. ◊ Expr. Vrei, nu vrei = de voie, de nevoie, fie că dorești, fie că nu dorești. Vrei, nu vrei, bea Grigore agheazmă, se spune despre cel care trebuie să îndeplinească ceva împotriva dorinței sale. Vrând-nevrând = mai mult de silă decât de bunăvoie; constrâns de împrejurări. A face tot ce vrea din (sau cu) cineva = a avea mare influență asupra cuiva. ♦ Refl. A dori să fie, să devină ceva ori cineva. Fiecare s-a vrut mai bun. 4. A consimți, a primi, a se învoi, a fi de acord. 5. (Mai ales în forma negativă) A putea, a fi în stare. Focul nu vrea să ardă. ♦ (Pop.) A fi gata, pe cale sau pe punctul de a... Când vru să moară își chemă feciorii. II. (Ca verb auxiliar, servește la formarea viitorului) Mâine vei merge la teatru. ◊ (Forma de pers. 3 sg. va se substituie tuturor persoanelor sg. și pl. pentru formarea viitorului cu conjunctivul prez. al verbelor de conjugat) Vestitor al unei vremi ce va să vie. ◊ Expr. Va să fiu (sau să fii etc.) = trebuie să fiu (sau să fii etc.) [Prez. ind. și: (II) voi (pop. oi), vei (pop. ăi, ei, îi, i, oi), va (pop. o, a), vom (pop. om), veți (pop. ăți, eți, oți), vor (pop. or).Var.: vroí vb. IV] – Lat. *volere.

el, ea ppr [At: (a. 1521) HURMUZACHI XI, 834 / P și: iel, ia / Pl: ei, ele / E: ml illum, illa] 1-2 Înlocuiește persoana (sau obiectul) despre care se vorbește. 3 (La nominativ) Înlocuiește numele subiectului propoziției, marcând adesea insistența. 4 (Pfm) Soț. 5 (Pfm; îf ea) Soție. 6 (Pop; îf el; euf) Dracul. 7 (Reg; îf el; euf) Șezut. 8 (La genitiv; îf lui, ei, lor; precedat de articolul „al”, „a”, „ai”, „ale”) Înlocuiește numele posesorului. 9 (Pfm; în legătură cu verbe ca „a rămâne”, „a fi” etc.; îe) Pe-a lui (sau pe-a ei, pe-a lor) După dorința persoanei despre care se vorbește. 10 (Îae) După părerea persoanei despre care se vorbește. 11-13 (Îs) Ai lui (sau ai ei) Persoane legate prin rudenie, interese comune, prietenie etc. de persoana despre care se vorbește. 14 (Îs) Ale lui (sau ale ei; sau ale lor) Proprietate a cuiva. 15 (Îas) Preocupările cuiva. 16 (Îas) Obiceiurile cuiva. 17 (Îas) Părerile cuiva. 18-19 (Îas) Capriciile sau toanele cuiva. 20 (La genitiv) Indică posesia. 21 (La genitiv) Indică apartenența. 22 (La genitiv) Indică o valoare partitivă. 23 (Îs) Domnia lui (ori domnia ei sau domniile lor) Si: domnie. 24-25 (La dativ; îf lui, ei, îi, i, lor, le, li) Indică persoana în favoarea sau în detrimentul căreia se realizează o acțiune. 26-27 (La dativ) Înlocuiește numele obiect indirect, arătând persoana (sau obiectul) despre care se vorbește. 28-29 (La acuzativ; îf îl, l-, a, îi, i, le) Înlocuiește numele obiectului direct, indicând persoana (sau obiectul) despre care se vorbește. 30-31 (Îlav) Ei între (ori, reg, ei în de) ei (sau ei în de eiși, sau, reg, ele în de ele) Între ai (sau ale) lor. 32 (Reg; îlav) Ca pe el (sau pe ea, pe ei, pe ele) Așa cum trebuie. 33 (Reg; îlav) Foarte tare. 34 (Pfm; îe) Fie la el (sau la ea, sau la ei) acolo Ducă-se pe pustiu Cf pustiu. corectată

miza vt(a) [At: ȘĂINEANU, D. U. / Pzi: ~zez / E: fr miser] 1 A depune ca miză1. 2 A juca pe... 3 (Fig) A se bizui pe...

mugitor, ~oare a [At: CANTEMIR, IST. 89 / V: (înv) ~iu, ~găt~ / Pl: ~i, ~oare / E: mugi + -tor] 1 (D. unele animale) Care mugește (1). 2 (Pan; d. elemente ale naturii) Care mugește (5). 3 (Pan; d. instrumente muzicale) Care mugește (6).

oxigen sns [At: DESCR. AȘEZ. 4/26 / V: (înv) ~ighen, ~igheniu, ~iu, ~ghenum, osi~ / E: lat oxygenium, fr oxygène, it ossigeno] Gaz incolor, inodor și insipid, care reprezintă o cincime din aerul atmosferic, fiind indispensabil respirației și arderii.

va1 [At: VARLAAM, C. 3832 / E: pzi 3 sg (formă pop) vrea] Element de compunere care a servit (într-un stadiu vechi al limbii) la formarea unor adverbe (undeva, cândva) sau a unor pronume (cineva, careva), cărora le imprimă o nuanță nehotărâtă.

va2 viu [At: JIPESCU, O. 56 / E: ml vadit] (Pfm; îe) Mai ~ 1 Mai așteaptă. 2 Mai este (mult) până acolo. 3 Mai trece vreme până atunci.

voi1 [At: (ante 1550) CUV. D. BĂTR. II, 424/14 / D: vo (înv) vo, voă, voî, voo, vooa (S și: voah), voao, voaă, voaî, (reg) vouo, vo, voa, voa), (-v, înv, ve), vi / Ac: (pe) voi, (-v, reg, ve) / E: ml vos] 1 ppr Înlocuiește numele persoanelor cărora li se adresează vorbitorul sau al grupului în care este inclusă persoana căreia i se adresează vorbitorul. 2 ppr (Pan; mai ales în literatura lirică) Înlocuiește numele unor ființe, obiecte, fenomene etc. personificate, pe care le invocă cineva. 3 ppr (La nominativ) Așezat înainte predicatului, îndeplinește funcția de subiect, marcând adesea insistența Voi plecați, nu ei. 4 ppr (La dativ; îf vouă, vă, v-, vi; așezat înainte sau, îvp, după predicat) Îndeplinește funcția de complement indirect Vouă v-am scris. Vouă vi le-a dat cadou. (Îvp) Să ajute voao. 5 ppr (Pop; la dativ; îf neaccentuată vi; urmat de un pronume personal, cu excepția femininului o) Are valoare de dativ etic Acuși vi-l arunc de aici. 6 ppr (La acuzativ; îf accentuată precedat de pp „pe”, înv, „pre”, însoțit de una dintre formele neacentuate , v-, sau îf neaccentuată vă, v-) Îndeplinește funcția de complement direct Pe voi v-a trimis. Vă așteaptă colegii. (Îvp) Voi da pre voi în mâna vrăjmașilor voștri. 7 ppr (La acuzativ; îf accentuată; precedat de diverse prepoziții sau adverbe) Îndeplinește funcția de atribut, de complement indirect, de complement circumstanțial Va fi prieten pentru voi. M-am gândit la voi. S-a îndreptat spre voi. 8 ppr (Îlav) (Pe) la ~ În casa voastră. 9 ppr (Îal) În familia voastră. 10 ppr (Îal) În localitatea voastră. 11 ppr (Îal) În părțile voastre. 12 ppr (Îal) În țara voastră. 13 ppr (La vocativ; adesea urmat de vocative sau de determinări atributive) Desemnează persoanele cărora locutorul li se adresează Voi, cei din spate, apropiați-vă! 14 prf (La dativ și la acuzativ; îf neaccentuate , v- sau vi) Îndeplinește funcția de subiect Vă aduceți aminte de el. Nu cred că vi le puteți imagina. 15 aps (La dativ; îf neaccentuată , v- sau vi) Indică posesiunea V-ați luat cartea. Vi se aduce prânzul. 16 aps (La dativ; îf neaccentuată , v- sau vi) Indică apartenența Degeaba vă bateți capul. Nu vi se sparg urechile de atâta zgomot? 17 pps (La dativ; îf neaccentuată , v- sau vi) Ține locul unui nume legat de persoanele cărora li se adresează vorbitorul, înlocuind, totodată, numele lor Luați-vă ce vă trebuie. 18 aps (La dativ; îf neaccentuată , v- sau vi) Indică dependența Unde vă sunt prietenii? Chiar și copiii vi-i duceți acolo? 19 pps (La dativ; îf neaccentuată , v- sau vi) Ține locul unui nume aflat într-o relație de dependență cu persoanele cărora li se adresează vorbitorul, înlocuind, totodată, numele lor. [Ce copii frumoși] Să vă trăiască! Vi-i țin până mâine. 20 ppl (Rar; la nominativ) Îndeplinește funcția de subiect Majestate, voi sunteți îndreptățit să decideți. 21 ppl (La dativ; îf vă, v-, vi) Îndeplinește funcția de complement indirectVă sunt profund recunoscător. Vi se va răspunde peste un timp. 22 ppl (La acuzativ; îf vă, v-) Îndeplinește funcția de complement direct Vă văd acum pentru prima oară, domnule. 23 ppl (Înv; la acuzativ; în formă accentuată; precedat de diverse prepoziții sau adverbe) Îndeplinește funcția de atribut, de complement indirect, de complement circumstanțial Cât despre voi, domnule, speram că nu te voi mai vedea vreodată.

voi3 sn [At: ANTIPA, P. 540 / V: zb~ / Pl: ~uri / E: bg dou] 1 (Reg) Fiecare dintre rândurile de împletitură de papură sau de nuiele, într-o leasă sau într-un gard de prins pește. 2 Distanța dintre două voiuri (1), considerată ca unitate de măsură pentru gardul de prins pește. 3 (Olt) Împletitură din nuiele mai groase, ca un brâu, în construcția pătulului care servește la păstrarea porumbului. 4 Fâșie de pământ (arabil).

vor sn [At: ARH. FOLK. VI, 300 / Pl: ? / E: mg udvar] (Reg) Ogradă.

vrea [At: PSALT. HUR. 65v/15 / V: vroi / Pzi: vp 1 vreau, 2 vrei, 3 vrea, 4 vrem, 5 vreți, 6 vor; va 1 voi (pop, oi), 2 vei (pop, ăi, ei, îi, i, oi), 3 va (pop, o, a), 4 vom (pop, om), 5 veți (pop, ăți, eți, oți), vor (pop, or) / E: ml volere] 1 vt(a) A avea voința (4) de a face ceva Si: a decide (1), a hotărî (6), a ține, a voi2 (1). 2 vt(a) A urmări atingerea unui țel Si: a năzui, a tinde, a ținti, a voi2 (2). 3 vt(a) A-și propune să realizeze ceva Si: a intenționa, a plănui, a voi2 (3). 4 vt (Îlc) (Care) va (sau, înv, ~ ori vra) să zică (sau, îf aglutinată, vasăzică, vazăzică, vrasăzică, ori, fam, îf sincopată, vaszică, vazică, vraszică) Prin urmare. 5 vt (Îal) Adică. 6 vt (Îe) Va (sau ~, îvp, vra) să zică Are semnificația de… Si: înseamnă, semnifică. 7 vt (Îe) ~u să zic (ori să spun) sau (îvr) vrem a zice Introduce o explicație, o precizare. 8 vt (Îlav) Fără să ~u Involuntar. 9 vt (Îal) Inconștient. 10 vi A avea voință (2). 11 vi A-și manifesta voința (2). 12 vt(a) (Subiectul este instanța divină) A orândui. 13 vt (Înv) A alege (29). 14 vt (Înv) A prefera (1). 15 vt (Îcn) A îndrăzni. 16 vt (Îcn) A se îndemna. 17 vt A dori să facă, să obțină, să se întâmple ceva Si: a voi2 (11), (pop) a pofti. 18 vt A corespunde dorințelor, aspirațiilor cuiva Si: a iubi, a îndrăgi, a(-i) plăcea, a voi2 (12). 19 vt (Îlav) Pe vrute Pe plac. 20 vt (Îal) Cu intenție. 21 vt (Îlav) Pe vrute, pe nevrute sau vrând-nevrând, vrând și (ori sau) nevrând Indiferent dacă dorești sau nu. 22 vt (Îal) Constrâns de împrejurări. 23 vt (Îlav) Vrând-nevrând sau vrând și (ori sau) nevrând Mai mult silit decât de bunăvoie. 24 vt (Pex; îal) Neapărat. 25 vt (Îlav) Vrei, nu vrei, (îvr) vei, nu vei sau veri, neveri Independent de voința cuiva. 26 vt (Îal) Împotriva voinței cuiva. 27 vt (Îal) În mod inevitabil. 28 vt (Îal) În mod obligatoriu. 29 vt (Îe) A face (tot) ce vrea din (sau cu) cineva A avea mare influență asupra cuiva. 30 vt (Îae) A dispune de cineva după bunul plac. 31 vt (Îae) A manevra pe cineva. 32 vt (Îe) Dacă vrei (sau vreți) Construcție incidentă prin care vorbitorul manifestă disponibilitatea de a ține seama de puncte de vedere, interpretări ale vorbitorului. 33 vt (Îe) Cum vrei (sau vreți) Formulă prin care se lasă la latitudinea interlocutorului aprecierea unui fapt, a unei situații. 34 vt (Îe) A ~ (cuiva) binele (sau, îvp, bine) A dori să i se întâmple cuiva lucruri plăcute. 35 vt (Îae) A ajuta pe cineva. 36 vt (Îae) A fi binevoitor cu cineva. 37 vt (Îe) A ~ (cuiva) răul (sau, îvp, rău ori rele) A dori să i se întâmple cuiva lucruri neplăcute. 38 vt (Îae) A dușmăni pe cineva. 39 vt (Subiectul este Dumnezeu; adesea determinat prin „dulce” sau „bine”) A manifesta bunăvoință, iubire, îndurare față de cineva Si: a ajuta, a binecuvânta, a binevoi, a ocroti, a păzi, a voi2 (19). 40 vt (C. i. oameni) A simți o atracție erotică față de cineva Si: a dori (5), a iubi, a voi2 (20). 41-42 vtr A dori să fie sau să devină cineva ori ceva. 43 vt (Îe) Așa te ~u Exprimă satisfacția față de comportamentul cuiva. 44 vt (Îe) Dacă vrei să știi Formulă prin care i se atrage atenția interlocutorului asupra unei informații, stimulându-i-se interesul pentru aceasta. 45 vt A pretinde. 46 vt A solicita. 47 vt A ordona. 48 vt A aștepta ceva de la cineva. 49 vr A se pretinde. 50 vt (Subiectul indică autori sau lucrări ale acestora) A susține. 51 vt (Mai ales îcn) A fi de acord. 52 vt (Mai ales îcn) A permite. 53 vt (Îe) A nu ~ să audă (de...) A respinge categoric. 54 vt (Îe) A nu (mai) ~ să audă (sau să știe) de cineva A rupe relațiile cu cineva. 55 vt (Fam; la imperativ; îe) Vreau! Termen de aprobare. 56 vt (Bis; înv) A primi (o dogmă, o credință, o misiune). 57 vt (C. i. oameni) A accepta într-o anumită funcție, demnitate, calitate Si: a voi2 (36). 58 vt (Îe) A nu ~ să știe (sau, îvr, să cunoască pe cineva) de … A refuza să recunoască autoritatea cuiva. 59 vt (Îcn; subiectul indică obiecte) A fi în stare. 60 viu (Îrg) A fi necesar. 61 viu A se cere. 62 viu A se cuveni (3). 63 viu (Reg; îe) Mai ~ Mai trebuie să aștepți. 64 viu (Reg; îae) Mai este (mult) până acolo. 65 viu (Reg; îae) Mai trece vreme până atunci. 66 va (Îvp) A fi pe punctul să ... (sau de a …). 67 va Servește la formarea timpului viitor I Mâine vei pleca din țară. 68 va (Înv; pfm; cu afereza lui v-) Exprimă posibilitatea. 69 va (Înv; pfm; cu afereza lui v-) Exprimă îndoiala. 70 va (La p 3, impersonal) Formează viitorul cu conjunctivul prezent al verbelor de conjugat Vestitor al unei vremi ce va să vie. 71 va (Îe) Va să fiu (sau să fii etc.) Trebuie să fiu (sau să fii etc.). 72 va (În propoziții temporale; îcs va fi + conjunctivul prezent al verbului de conjugat) Exprimă momentul împlinirii unei acțiuni predestinate sau previzibile Când va fi să mor 73 va (În propoziții condiționale; îcs va fi + conjunctivul prezent al verbului de conjugat) Exprimă probabilitatea Dacă va fi să fie ceva, anunță-mă. 74 va (Și, înv, pfm, cu afereza lui v-; de obicei în propoziții condiționale sau temporale, în relație cu alt verb, mai ales la viitor I) Servește la formarea timpului viitor anterior După ce veți fi plecat … 75 va (Și, înv, pfm, cu afereza lui v-) Servește la formarea timpului prezent al modului prezumtiv Vor fi fiind mai mulți. 76 va (Și, înv, pfm, cu afereza lui v-) Servește la formarea timpului perfect al modului prezumtiv Ce se va fi întâmplat în acele zile ...

va1 Elem. de compunere care a servit (într-un stadiu vechi al limbii) la formarea unor adverbe (undeva, cîndva) sau a unor pronume (cineva, careva), cărora le imprimă o nuanță nehotărîtă. • /<prez.ind. pers. 3, pop., al lui vrea.

va2 vb. I. intr. def. Expr. (pop.; fam.) Mai va = a) mai așteaptă; mai este (mult) pînă acolo; mai trece vreme pînă atunci; b) merge mai mult. • /prez.ind. pers. 3, pop., al lui vrea; cf. și lat. vadĕre „a merge”.

vrea vb. II tr. A (urmat mai ales de prop. compl. directe cu vb. la conjunct, sau, înv., astăzi rar, de vb. la inf, înv., reg.,fără prep. „a”) 1 A fi hotărît, a fi decis să...; a avea de gând să..., a intenționa. Ne-am despărțit..., rugîndu-i să-mi trimită și mie revista pe care voiau s-o scoată (CA. PETR.). ◊ Loc.conj. (Care) va (sau, înv., astăzi rar, vrea ori vra) să zică = așadar, deci, prin urmare, in consecință; adică. Va să zică am adus un strop de fericire în casa lor (BRĂT.). ◊ Expr. Va (sau vrea, înv., pop., vra) să zică = înseamnă; semnifică. A avea talent nu va să zică numai a crede singur că-l ai (CAR.). Vreau să zic... (ori să spun...), formulă prin care se introduce o explicație, o precizare. Rămîne corespondența, vreau să zic, scrisorile artistului (CĂL.). Fără să vreau (sau să vrei, să vrea etc.) = în mod involuntar. Se lipește de mine, dar, fără să vreau, fac o bruscă mișcare într-o parte (CA. PETR.). A nu ști ce vrea v. ști. ◊ Analog. Un lup veni tupiluș pe lîngă car și vroia să mănînce un bou (PER.). ◊ Fig. Tăria cuvintelor vrea să acopere slăbiciunea argumentelor (MAIOR.). ♦ (intr.) A avea voință; a-și manifesta voința. Tocmai de aceea trebuie să ne mișcăm, să ne unim, să voim și să realizăm (SADOV.). ♦ (despre Dumnezeu) A hotărî, a decide. Se vede că bunul Dumnezeu așa vrea, ca el să ispășească păcatele mele (SLAV.). ◊ Expr. (Va fi) cum va vrea Dumnezeu v. dumnezeu. ♦ A alege; a prefera. Și mai voiesc viața să-și piardă decît numele cel de omenie (ȚICHIND.). 2 A dori să facă, să obțină, să fie sau să se întîmple (ceva); a dori (ceva) cu ardoare, cu patimă; a pofti; a fi pe placul cuiva; a-i plăcea ceva sau cineva. Cînd nu are nevastă și copii, poate să facă ce vrea (SLAV.). ◊ Loc.adv. Pe vrute, pe nevrute = indiferent dacă dorește sau nu; silit de împrejurări. Ceilalți, pe vrute, pe nevrute, erau tîrîți pe această cale „pozitivistă” (DELAVR.). ◊ Expr. Vrînd-nevrînd = fie că-i place, fie că nu-i place; mai mult de silă decît de bunăvoie, constrîns de împrejurări, de voie, de nevoie; ext. cu orice preț, neapărat. Dacă n-am ținut samă de vorbele lui, am ajuns la dîrloagă și acum, vrînd-nevrînd, trebuie s-ascult, că mi-i capul în primejdie (CR.). Vrei, nu vrei = de voie, de nevoie; în mod inevitabil; obligatoriu. Vrei, nu vrei, mai prinzi lucruri folositoare pentru mai tîrziu (PER.). Vrei, nu vrei, bea Grigore agheazmă, se spune despre cel care trebuie să îndeplinească ceva împotriva dorinței sale. A face tot ce vrea din (sau cu) cineva = a avea mare influență asupra cuiva. A vrea (cuiva) binele (sau, înv., pop., bine) = a dori să i se întîmple cuiva lucruri prielnice, plăcute; a-i fi binevoitor (cuiva). Să te ferească Dumnezeu să-ți vrea o femeie binele (CA. PETR.). A vrea (cuiva) răul (sau, înv., pop., rău, rele) = a dori să i se întîmple (cuiva) lucruri neprielnice, neplăcute; a dușmăni, a urî (pe cineva). Virusul egalității ne îndeamnă să ne vrem răul cu înverșunare (STEINH.). ◊ Analog. Calului îi dete drumul să pască pe unde va voi dînsul (ISP.). ◊ Fig. Încă odată tărîmul să crească ar vrea (BLA.). ♦ (despre Dumnezeu) A-și arăta îndurarea, mila față de cineva; a binevoi, a se îndura, a se milostivi. El a trăit aproape 70 de ani și are să mai trăiască încă, dac-o vrea Dumnezeu (UL.). ♦ (tr., refl.; urmat de elem. predic, supl.) A dori ca cineva sau ceva să fie sau să devină într-un anumit fel. În nesațiul cosmic al adolescenții, fiecare s-a vrut mai bun (CE. PETR.). 3 A pretinde, a cere, a solicita; a aștepta ceva de la cineva. Vreau să răspunzi la apelul nominal cînd îți poruncesc (D. ZAMF.). ♦ (refl.; urmat de elem. predic. supl.) A se pretinde; a se crede. Oricît de gravă ar fi tema abordată, și de fiecare dată ea se vrea cel puțin gravă, vocea poetului își păstrează familiaritatea (PER.). 4 (mai ales în forma neg.) A accepta, a consimți, a fi de acord; a permite, a încuviința, a îngădui, a da voie. Părintele Nicodim... zice că să învăț și eu buchile, însă tuța nu vrea (SADOV.). ♦ (despre obiecte) Ce dracu are dulapul ista de nu vrea să se deschidă? (ALECS.). ◊ Expr. A nu vrea să audă (de...) = a respinge categoric (o propunere, o situație, un fapt). Nu vroia să audă de haiducie (CA. PETR.). ♦ (bis.) A primi (o dogmă, o credință, o misiune etc.). Atunci stăpînul tuturor ca o slugă au venit, vrînd să mîntuiască pre toți (MIN.). ♦ (compl. indică oameni) A accepta într-o anumită funcție, demnitate, calitate etc. Dacă voi nu mă vreți, eu vă vreu, răspunse el (C. NEGR.). 5 (mai ales în forma neg.) A putea, afi în stare. Focul nu vrea să ardă. II intr. impers. (înv., reg.; mai ales în forma „va”; urmat de o prop. sub.) A trebui, a fi necesar; a se cere; a se cuveni, a se cădea. Ca să fii avocat iscusit și căutat, va să fii șiret, pișicher, chițibușar (BRĂT.). ◊ Expr. Mai va (sau, reg., vrea) = mai trebuie să aștepți, mai este mult (pînă atunci sau pînă acolo). O să te înghită focul iadului... – Mai va pînă atunci (STANCU). B (înv., pop.; cu val. de semiauxil; urmat de un vb. la conjunct, sau, înv., reg., la inf.) A fi pe punctul să... (sau de a...), a fi pe cale să... (sau de a...); a fi gata-gata. Simți o încleștare în inimă atît de dureroasă că vru să țipe (REBR.). C (cu val. de auxil.; la indic. prez., astăzi numai în forme flexionare specializate; servește la formarea timpului viitor I și intră în alcătuirea timpului viitor anterior, a timpurilor prez. și perf. ale modului prezumt. și, înv., a unor constr. de viitor I, de viitor anterior, de prezumt. prez. și perf.) I (servește la formarea timpului viitor I și intră în alcătuirea unor constr. de viitor I; cu afereza lui „v-”, exprimă adesea și posibilitatea sau îndoiala) 1 (urmat de inf. fără prep. „a” al vb. de conjugat sau al vb. cop.; cînd vb. de conjugat este la diateza refl., pron.refl. precedă auxil.) Da, mă voi naște din păcat, Primind o altă lege (EMIN.). Dacă ne-o ajuta Dumnezeu să scăpăm și de dînsa, apoi sîntem voinici (ISP.). ◊ Poet. (cu topica inversată) De-a lui priviri înfiorată, Pleca-vei ochii în pămînt (VLAH.). ◊ (în prescripții, recomandări, rețete etc.; cu val. de imper.) Medicamentul se va lua după masă. 2 (înv.; mai ales în prop. cond., temp. sau atr.; de obicei în corelație cu alt vb. la viitor, urmat de inf. fără prep. „a” al vb. „a fi” ca auxil., formează viitorul I al acestuia care, împreună cu ger. vb. de conjugat, alcătuiesc o constr. de viitor I; exprimă caracterul continuu al unui proces, al unei stări, al unei calități) Pentru multa dragoste ce va fi avînd spre acela, năpăstuind pe ceilalți (PRAV. COND.). 3 (înv., pop.; mai ales la pers. 3; urmat de conjunct. prez. al vb. de conjugat, formează o constr. de viitor I; exprimă o acțiune viitoare, de obicei, iminentă; în textele religioase, iminența acțiunii viitoare decurge din caracterul ei predestinat) De munca ce va să fie izbăvește-ne pre noi (MIN.). Flori de tei deasupra noastră or să cadă rînduri-rînduri (EMIN.). II (urmat de inf. fără prep. „a” al vb. „a fi” ca auxil. formează viitorul I al acestuia care, împreună cu part. vb. de conjugat, alcătuiesc viitorul anterior; cu afereza lui „v-”; de obicei, în prop. cond. sau temp., în corelație cu alt vb., mai ales la viitor I) Luai hotărîrea de a tipări volumașele de îndată ce voi fi descoperit undeva hîrtia necesară (BLA.). III (intră în alcătuirea timpului prez. al modului prezumt. și a unor construcții de prezumt. prez.; cu afereza lui „v-”; de obicei în stilul indirect, mai ales în enunțuri ipotetice, dubitative etc.) 1 (viitorul I al verbului „a fi” ca auxil. urmat de ger. vb. de conjugat sau al vb. cop. formează timpul prez. al modului prezumt.) Calului meu de pe atunci cine mai știe unde i-or fi putrezind ciolanele (CR.). 2 (cu elipsa ger. vb. de conjugat sau a vb. cop. cînd acesta este „a fi”,formează o constr. de prezumt. prez.) Ai fi Dumitru Cățic dă la Caracal (CA. PETR.). IV (viitorul I al vb. „a fi” ca auxil. urmat de part. vb. de conjugat sau al vb. cop. formează timpul perf. al modului prezumt.; cu afereza lui „v-”; de obicei în stilul indirect, mai ales în enunțuri ipotetice, dubitative etc.) D-zeu știe cum s-or fi scrîntit toate celea în capul bietului om (EMIN.). D (cu val. de auxil; la imperf., astăzi numai în forme flexionare specializate; reg, informele „vreaș”, „vreai” etc. sau „reaș”, „reai” etc.; servește la formarea timpului prez. al modului cond.-opt. și intră în alcătuirea timpului perf. al aceluiași mod, a timpurilor prez. și perf. ale modului prezumt. și a unor constr. de cond.-opt. perf. și de prezumt. prez. și perf.; la perf. compus, intră în alcătuirea unor constr. de cond.-opt. perf.) I (servește la formarea modului cond.-opt. prez.) 1 (urmat de inf. fără prep. „a” al vb. de conjugat sau al vb. cop.; cînd vb. de conjugat este la diateza refl., pron.refl. precedă auxil.) Eu aș putea convinge pe soția și pe socrul dumitale să vă despărțiți de bună voie (CAR.). ◊ (în imprec.; mai ales în constr. neg.; de obicei precedat de conj. „de”; adesea cu intercalarea adv. „mai” în structura de cond.-opt.) Dă, nevastă, vezi și tu ce-i. Socoteala boierului, nu l-ar mai răbda Cel-de-sus! (VLAH.). ◊ (pop.; fam.; în imprec., urări etc.; cu topica inversată) Lua-te-ar dracul de javră! (CAR.). 2 (înv., reg.; la imperf., în forme flexionare specializate; precedat de inf. lung al vb. de conjugat) Închinare-aș și n-am cui, închinare-aș murgului (ALECS.). ◊ (pop.; fam.; în imprec., urări etc.) Să nu crezi că doarme Smaranda, dormire-ai somnul cel de veci sa dormi! (CR.). II (intră în alcătuirea timpului perf. al modului cond.-opt. și a unor constr. de cond.-opt. perf.; în corelație cu alt vb.) 1 (la imperf., astăzi numai în forme flexionare specializate; urmat de inf. fără prep. „a” al vb. „a fi” ca auxil. formează cond.-opt. prez. al acestuia, care împreună cu part. vb. de conjugat sau al vb. cop. alcătuiesc modul cond.-opt. perf.; cînd vb. de conjugat este la diateza refl., pron.refl. precedă auxil.) Și cînd gîndesc la viața-mi, îmi pare că ea cură încet repovestită de o străină gură... Ca și cînd n-aș fi fost (EMIN.). 2 (înv., reg.; ia imperf.; urmat de inf. fără prep. „a” al vb. de conjugat sau al vb. cop. formează o constr. de cond.-opt. perf.) Și doar vrea scăpa din mînile crude De apucam să-mi scot lucea săbioară (BUD.). 3 (înv., reg.; la perf. compus; urmat de inf. fără prep. „a” al vb. de conjugat, formează o constr. de cond.-opt. perf.) Ai făcut cu mine ce n-au vrut trebui să faci (P.OR.). III (intră în alcătuirea timpului prez. al modului prezumt. și a unor constr. deprezumt. prez.; de obicei în stilul indirect, mai ales în enunțuri ipotetice, dubitative etc.) 1 (cond.-opt.prez. al vb. „a fi” ca auxil., urmat de ger. vb. de conjugat formează timpul prez. al modului prezumt.) Ar fi fiind asta dorința prințesei? (SADOV.). 2 (cu elipsa ger. vb. de conjugat sau al vb. cop., cînd acesta este „a fi” formează o constr. de prezumt. prez.) Împăratului i-a fost de-a mirarea, văzînd că niște golani au asemenea îndrăzneală, de vin cu nerușinare să-i ceară fata, fie din partea oricui ar fi (CR.). IV (intră în alcătuirea timpului perf. al modului prezumt.; cond.-opt. prez. al vb. „a fi” ca auxil., urmat de part. vb. de conjugat sau al vb. cop.; de obicei în stilul indirect, mai ales în enunțuri ipotetice, dubitative etc.) Poate te-ai fi făcut și prooroc (C. NEGR.). • prez. ind. vreau, voi (pop., oi), vei (pop., ăi, ei, îi, i, oi), va (pop., o, a), vom (pop., om), veți (pop., ăți, eți, oți), vor (pop., or), și voi (prez.ind. pers. 1 voiesc, pers. 3 voiește și, înv., voiaște; perf. s. pers. 1 voii; part. voit; ger. voind), (înv., pop.) vroi (prez.ind. pers. 1 vroiesc și, astăzi rar, vroi, pers. 6 și, înv., reg, vror; imperf. pers. 1 vroiam; part. vroit; ger. vroind) vb. IV. /lat. *volĕre; voi, refăcut de la formele vechi, etimologice de indic. prez. ale verbului a vrea, voi, vei, va etc. (specializate ca morfeme de viitor) și de la formele analogice de imperfect ale aceluiași verb, voiam, voiai, voia etc. (create ca urmare a specializării formelor etimologice, (v)reaș, (v)reai, (v)rea etc., ca morfeme de cond.-opt.), cf. și rom. voie; vroi, contaminare între vrea și voi.

UN, O, unii, unele, art. nehot. (Substantivul pe care îl determină denumește obiectul neindividualizat în discuție) Un prieten. ◊ (Accentuează noțiunea exprimată de substantiv) O bucurie se vestea în ochii ei. ◊ (Dă sens general substantivului) Un artist, fie și mai genial decât Paganini. ♦ (Înaintea unui nume propriu sugerează o comparație) Unul ca..., unul asemenea cu... Mi se părea că văd un Platon. ♦ (Dă valoare substantivală unor cuvinte pe care le precedă) Un murdar. [Gen.-dat. sg. unui, unei; gen.-dat. pl. unor] – Lat. unus, una.

VREA, vreau, vb. II. Tranz. I. (Urmat de o completivă directă cu verbul la conjunctiv sau, rar, de un infinitiv). 1. A fi hotărât, a fi decis să...; a avea de gând să..., a voi, a intenționa. ◊ Expr. Vrea (sau va) să zică = a) înseamnă, are semnificația de...; b) (cu valoare de conjuncție) așadar, deci. Ce vrea (sau va) să zică asta? = ce înseamnă, ce rost are? Cum (sau ce) va vrea = orice. 2. A pretinde, a cere; a aștepta ceva de la cineva. 3. A dori, a pofti; a-i plăcea ceva sau cineva. ◊ Loc. adv. Pe vrute, pe nevrute = indiferent dacă dorește sau nu, vrând-nevrând. ◊ Expr. Vrei, nu vrei = de voie, de nevoie, fie că dorești, fie că nu dorești. Vrei, nu vrei, bea Grigore agheazmă, se spune despre cel care trebuie să îndeplinească ceva împotriva dorinței sale. Vrând-nevrând = mai mult de silă decât de bună voie; constrâns de împrejurări. A face tot ce vrea din (sau cu) cineva = a avea mare influență asupra cuiva. ♦ Refl. A dori să fie, să devină ceva ori cineva. Fiecare s-a vrut mai bun. 4. A consimți, a primi, a se învoi, a fi de acord. 5. (Mai ales în forma negativa) A putea, a fi în stare. Focul nu vrea să ardă. ♦ (Pop.) A fi gata, pe cale sau pe punctul de... Când vru să moară își chemă feciorii. II. (Ca verb auxiliar, servește la formarea viitorului) Mâine vei merge la teatru. ◊ (Forma de pers. 3 sg. va se substituie tuturor persoanelor sg. și pl. pentru formarea viitorului cu conjunctivul prez. al verbelor de conjugat) Vestitor al unei vremi ce va să vie.Expr. Va să fiu (sau să fii etc.) = trebuie să fiu (sau să fii etc.) [Prez. ind. și: (II) voi (pop. oi), vei (pop. ăi, ei, îi, i, oi), va (pop. o, a), vom (pop. om), veți (pop. ăți, eți, oți), vor (pop. or).Var.: vroí vb. IV] – Lat. *volere.

VROÍ vb. IV v. vrea.[1]

  1. Notă: a vroi nu mai este menționat în DOOM2. — cata

EL, EA, ei, ele, pron. pers. III sg. 1. (Ține locul unui nume, în special de ființă, alta decît cea care vorbește sau cu care se vorbește) De-acum, de-acum ei sînt scăpați. COȘBUC, P. I 110. Din cărți de joc, din hîrtioare, Ea-și face parcuri și palate. VLAHUȚĂ, O. A. 47. De nu era el, te mîncam fript. ISPIRESCU, L. 5. Ea își aruncă fără voie ochii asupra ciocoiului. FILIMON, C. 89. ◊ (Marchează o opoziție) Eu știu munții, dar mai bine Mă știu ei întregi pe mine! COȘBUC, P. II 169. ◊ (Urmează după predicat, cu valoare afectivă de întărire, repetînd subiectul exprimat printr-un substantiv) Plopii! mă cunosc ei bine! COȘBUC, P. I 261. Și-a da el spînul peste om vrodată. CREANGĂ, P. 227. Las’ c-o veni ea vara. BIBICESCU, P. P. 166. ◊ (Uneori fără acordul genului) Mi-a spus el baba și, drept să-ți spun, tare mi-o venit rău. CONTEMPORANUL, VI1 495. ◊ (Uneori pe lîngă un verb sau o construcție impersonală) După vreme rea, a fi el vreodată și senin. CREANGĂ, P. 235. ♦ (Familiar, la nominativ sg.) Soț, bărbat (respectiv: soție, nevastă). 2. (La genitiv, în forma (al, a, ai, ale) lui, ei, lor, cu valoare posesivă) Poveștile isprăvilor lui încă nu mi le-a spus. SADOVEANU, V. F. 17. Căprioarele, ciutele, țapii și cerbii ies în poieni ca într-o domnie a lor. id. ib. 17. Și încîlcit e părul lui negru. EMINESCU, O. I 88. El vede de departe pe mîndra lui Marie. id. ib. 97. Lîngă trupul iubitei ei surioare. CONACHI, P. 87. ◊ Expr. Ai lui (ai ei) = persoane legate prin interese comune, prietenie etc., (în special) rude foarte apropiate. Ale lui (ale ei) = a) lucrurile personale. Se îmbracă și se înarmează Ivan cu toate ale lui. CREANGĂ, P. 304; b) capriciile, toanele cuiva. Lasă-l într-ale lui. 3. (La dativ, în forma lui, ei, îi, i, lor, le, li) Murgulețul e adăpat. Toma i-a grămădit în iesle un braț de fîn. SADOVEANU, V. F. 36. Căprarul vechi îi iese-n prag. COȘBUC, P. I 100. De Radu-i este mai cu grabă, Că Radu-i este cel mai drag. id. ib. ◊ (Cu funcție de complement indirect, indicînd posesia) E o căsuță puțintică și scundă; îi ajungem cu palma la streșină. SADOVEANU, V. F. 39. Nevasta i-a murit. COȘBUC, P. I 229. Barba-n pămînt i-ajunge. EMINESCU, O. I 99. ◊ (Cu funcție de atribut, indicînd posesia) Ea-nlănțuiește gîtu-i. EMINESCU, O. I 95. Dar ochii-i ard în friguri. id. ib. 96. ◊ (În forma i cu valoare neutră, în expr. ca dă-i, zi-i) Pe urmă dă-i cu bere, dă-i cu vin, dă-i cu vin, dă-i cu bere... A făcut cinste d. Nae. CARAGIALE, O. I 119. 4. (La acuzativ, în forma Îl, l, o, îi, i, le) Fiecare cotlon pe care-l cercetam adăugea retragerii mele distanțe incomensurabile. SADOVEANU, V. F. 18. Cînd am văzut că a apucat-o [pe junincă]... m-am dus asupra lui cu bîta. id. ib. 27. Se coborî în grădină ca să-și răcorească pieptul de flacăra ce-l ardea. Filimon, C. 67. ◊ (Precedat de prepoziții, în forma el, ea, ei, ele) S-a pus între el și noi depărtarea și lenea soarelui. SADOVEANU, V. F. 26. Fata s-a-ndrăgit de el. COȘBUC, P. I 54. Mult era frumos și bine aici, în fața valurilor ce se tăvăleau, greoaie, spre șesul depărtat. Venea cu ele și o adiere primăvăratică. SLAVICI, O. II 11. ◊ (În forma o cu valoare neutră) Cînd era de făcut ceva treabă, o cam răream de pe-acasă. CREANGĂ, A. 70. Pune mîna pe iapă... și tunde-o. id. P. 47. Au mai pățit-o și alții. NEGRUZZI, S. I 69. – Pronunțat: ieu, iel, iei, iele. – Forme gramaticale: gen. (al, a, ai, ale) lui, ei, lor; dat. lui, ei, îi, i, lor, le, li; acuz. el, îl, l, ea, o, ei, îi, i, le, ele.

OXIGÉN s. n. Element chimic gazos, incolor, fără miros, care reprezintă aproximativ o cincime din aerul atmosferic, fiind indispensabil în procesul respirației și al arderii; are numeroase întrebuințări în industrie și medicină.

UN, O, unii, unele, art. nehot. (Substantivul pe care-l determină denumește obiectul în discuție, fără să dea o nuanță deosebită noțiunii) Colo jos, pe mlaștină, S-a-ntîlnit un pui de cioară C-un bîtlan de baștină. TOPÎRCEANU, B. 46. A fost odată un împărat... ISPIRESCU, L 1. Alege-ți un cal din herghelie, care-i vrea tu. CREANGĂ, P. 185. Sub bolta cea înaltă a unei vechi biserici. EMINESCU, O. I 88. De-aș avea o puiculiță Cu flori galbine-n cosiță. ALECSANDRI, P. A. 35. ◊ (Accentuează noțiunea exprimată de substantiv) Nu-ți voi lăsa drept bunuri, după moarte, Decît un nume adunat pe-o carte. ARGHEZI, V. 9. I-a cuprins o jale pe-amîndoi. COȘBUC, P. I 228. Deodată îl apucă un dor de tată-său. ISPIRESCU, L. 8. O moarte se vestea în ochii ei. NEGRUZZI, S. I 50. ◊ (Dă sens general substantivului) Un artist, fie și mai genial decît Paganini, nu va putea scoate sunete frumoase și armonice dintr-o diblă spartă. GHEREA, ST. CR. I 251. ♦ (Înaintea unui nume propriu redă o comparație) Unul ca..., unul asemenea cu... Dascălul acesta lua în ochii mei un chip măreț... mi se părea că văd un Platon, un Aristotel. NEGRUZZI, S. I 6. – Forme gramaticale: gen.-dat. sg. unui, unei, gen.-dat. pl. unor.

VREA, vreau, vb. II. Tranz. I. (Folosit și absolut; în concurență cu voi, la unele persoane și timpuri înlocuit de acesta; urmat de o completivă dreaptă cu verbul la conjunctiv sau, mai rar, de un infinitiv) A fi hotărît, a fi decis să...; a avea de gînd să..., a intenționa; a voi. Însă dacă vrei și vrei numaidecît să te duci, eu nu te opresc. CREANGĂ, P. 193. Floricică dintr-o mie, Pusu-și-o mîndra mînie, De dor nu vrea să mai știe. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 164. Stăi, mîndruța mea, Nu te spăria, Că vrem să glumim Și să te zidim. ALECSANDRI, P. P. 190. Vodă vrea și Hîncu ba, se spune cînd două persoane care au interese comune sînt în dezacord în ce privește calea de urmat pentru îndeplinirea unei acțiuni. ◊ Expr. Vrea (sau va) să zică = a) înseamnă, are semnificația de... Eu știu ce vra să zică durerea de inimă. CREANGĂ, P. 172. Avea ochi albaștri, ceea ce vra să zică mult. EMINESCU, N. 86. Refluxul vra să zică cînd să umflă apa. DRĂGHICI, R. 43; b) (cu valoare de conjuncție) așadar, deci. Va să zică nu poți! Ce vrea (sau va) să zică asta (sau, mai rar, aceea)? = ce înseamnă, ce rost are? Ce va să zică aceea să plătesc? ISPIRESCU, L. 138. (Impersonal, rar) Cum (sau ce) va vrea = orice. Întîmplă-se ce va vrea, Eu de badea voi tăcea. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 55. ♦ Intranz. A avea voință neclintită, a stărui într-o acțiune. Eu știu să vreau. 2. A pretinde, a cere; a aștepta (de la cineva ceva). Eu vreau să-mi dai copilul zburdalnic, pe Arald. EMINESCU, O. I 91. ◊ (La pers. 2 sg., precedat de pron. interog. «ce» alcătuiește o formulă expletivă) Sînt un vinovat nevrednic de iubirea ei, dar ce vrei? suferințele ce am tras... mi-au stricat inima. NEGRUZZI, S. I 47. ◊ (În tranzacții comerciale, subînțelegîndu-se complementul «bani») Cît vrei pe hainele astea? 3. (Folosit și absolut) A dori, a pofti; a-i plăcea ceva sau cineva. Vreau o stofă bună. ◊ (Complementul indică o persoană, subînțelegîndu-se calitatea ei de soț sau de soție) Să-mi spui o dată, Să mă-ntrebi: Mă vrei tu, fată? Și plîngeam de supărată. COȘBUC, P. I 51. Cu toate la picioare-ți eu le puneam în vază, Dar nu-l mai vrei pe Arald, căci nu mai vrei nimică. EMINESCU, O. I 92. ◊ (În proverbe) Îi sătul de dulce, vrea și amar cîteodată, se spune despre cel ce s-a săturat de bine. Vrea să fie și grîul scump și făina ieftină, se spune despre cel care cere lucruri peste putință. Vrea să fie și cu varza unsă și cu slănina în pod, se spune despre cel care urmărește profituri cît mai multe. ◊ Expr. Cît vrei = peste măsură. De-mbunătățiri rele cît vrei sîntem sătui. ALEXANDRESCU, P. 79. Vrei, nu vrei = de voie, de nevoie; fie că dorești, fie că nu dorești. Vrei, nu vrei, bea Grigore aghiazmă, se spune despre cel care trebuie să îndeplinească ceva împotriva dorinței sale. Vrînd-nevrînd = mai mult de silă decît de bunăvoie; de voie, de nevoie; datorită împrejurărilor. Cu multe sănii De pe coastă vin țipînd Și se-mping și sar rîzînd: Prin zăpadă fac mătănii Vrînd-nevrînd. COȘBUC, P. I 224. Dorea ca vrînd-nevrînd să împlinească slujba ce și-o luase asupră. ISPIRESCU, L. 17. Acum, vrînd-nevrînd, trebuie s-ascult, că mi-i capul în primejdie. CREANGĂ, P. 212. A face tot ce vrea din (sau cu) cineva = a avea mare influență asupra cuiva. ♦ Refl. A dori să devină sau să fie (ceva ori cineva). E un băiat ciudat vînzătorul de cutii și tăblițe, de bureți și creioane, care s-ar vrea și vînzător de cărți într-un tîrg. STANCU, D. 381. În nesațiul cosmic al adolescenței, fiecare s-a vrut mai bun. C. PETRESCU, V. 251. 4. A consimți, a primi, a se învoi, a fi de acord. Tată, zise atunci feciorul cel mijlociu, să mă duc eu, dacă vrei. CREANGĂ, P. 187. Neputînd să te ajungă, crezi c-or vrea să te admire! EMINESCU, O. I 134. Asta mie mi-o plăcut, Numai maică-sa n-o vrut. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 366. 5. (În personificări; despre, obiecte, mai ales în forma negativă) A (nu) putea, a (nu) fi în stare. Focul nu vrea să ardă.Stăi puțin cu carul...Eu aș sta, dar nu prea vrea el să steie. CREANGĂ, P. 40. 6. (Învechit și popular) A fi pe cale să... (ori de a...) Cînd vru să moară își chemă feciorii. POP. II. (Ca verb auxiliar; formele de prez. ind. servesc la formarea viitorului) Cel din urmă voi veni la masă Chiar de n-ar mai fi pe ea pahare. CONTEMPORANUL, S. II, 1956, nr. 525, 1/6. Pînă a doua zi... simțeam că voi înnebuni. CAMIL PETRESCU, U. N. 154. De-a pururea aproape vei fi de sinul meu... Mereu va plînge apa, noi vom dormi mereu. EMINESCU, O. I 129. ◊ (Arhaizant și poetic, formele auxiliarului urmează după infinitiv) Adormi-vom, troieni-va Teiul floarea-i peste noi, Și prin somn auzi-vom bucium De la stînele de oi. EMINESCU, O. I 101. ◊ (Arhaizant și popular, forma de pers.3 sg. se substituie tuturor persoanelor sg. și pl. pentru formarea viitorului cu conj. prez. al verbelor de conjugat) Cuvine-se hirotonirea Cu harul ceriurilor, ție, Drept vestitorule apostol Al unei vremi ce va să vie. GOGA, P. 25. ◊ Expr. Va să fiu (să fii etc.) = trebuie să fiu (să fii etc.). Ca să fii avocat iscusit și căutat, va să fii șiret, pișicher, chițibușar. BRĂTESCU-VOINEȘTI, Î. 43. – Forme gramaticale: perf. s. vrui, part. vrut. - Prez. ind. (I) și: (regional) vrau, vreu, pers. 3 sg. (în expr.) și: va, (II) voi (popular oi), vei (popular, ăi, ei, îi, i, oi), va (popular o, a), vom (popular om), veți (popular ăți, eți, oți), vor (popular or). – Variantă: (nerecomandabil) vroí (ALECSANDRI, T. II 95) vb. IV.

OXIGÉN s.n. Corp simplu, gazos, inodor și incolor, care se găsește în proporție de aproximativ o cincime în atmosferă. [< fr. oxygène, cf. gr. oxys – acid, gennan – a naște].

O.K. /ochei/ adv. de acord! (foarte) bine! (< amer. OK, abr. din all correct)

OXIGÉN s. n. element chimic gazos, inodor, incolor și insipid, indispensabil respirației și arderii, o cincime din aerul atmosferic. (< fr. oxygène)

OK adv. (americanism; colocv.) De acord!; (foarte) bine ◊ „În sfârșit, totul este OK, teribila și delicata confruntare este încheiată.” R.l. 27 XII 79 p. 15. ◊ „Totul ar fi fost OK.” ◊ „22” 36/93 p. 2; v. și R.lit. 27 XII 79 p. 15; v. și happy-end (1971) [pron. ochéi] (din engl. americ. OK, abreviere din all correct, greșit ortografiat o[ll] k[orrect]; în fr. din 1969, răspândit după 1939-45; Guția A. 1819, Al. Graur în SCL 3/69 p. 349, M. Gheorghiu în Luc. 14 II 81 p. 1, din Old Kinderhook; D. Am.)

EL ea (ei, ele) pron. pers. 3 1) (substituie numele persoanei despre care se vorbește) ~ învață. A fost și ~ la țară. 2) Soț (respectiv soție). 3) (formele de genitiv lui, ei, lor au valoare posesivă) Cartea lui. A lor a fost inițiativa. 4) (formele de dativ lui, ei, îi, i, lor, le, li se folosesc cu funcție de complement indirect sau atribut) Fusul îi scapă ei din mână. 5) (formele de acuzativ îl, l, o, îi, i, le se folosesc cu funcție de complement direct) Cartea pe care o citesc. Pe el îl caută. 6) (formele i și o se folosesc cu valoare neutră) Au mai pățit-o și alții. /<lat. illum, illa

OXIGÉN n. Gaz incolor, inodor și insipid, care intră în componența aerului (fiind indispensabil respirației și arderii) și are diferite întrebuințări (în industrie, în tehnică, în medicină etc.). /<fr. oxygene

UN o (niște) art. nehot. 1) (folosit înaintea unui substantiv comun, indică genul, numărul și cazul acestuia și îl prezintă ca nedeterminat, indefinit) Un oraș. O școală. 2) (folosit înaintea unui substantiv propriu, indică o asemănare cu persoana denumită de acest substantiv) Un Ion Creangă. O Marie Bieșu. /<lat. unus, una

A SE VREÁ mă vreau intranz. A dori să ajungă sau să devină ceva sau cineva. Se vrea inginer. /<lat. volere

A VREÁ vreau tranz. 1) A avea în intenție; a proiecta în gând. Vreau să plec. Vreau să cânt.Vrei nu vrei fie că dorești, fie că nu dorești. Vrei, nu vrei, bea Grigore agheasmă se spune despre cineva care trebuie să facă ceva împotriva voinței sale. A face tot ce vrea din (sau cu) cineva a avea o mare influență asupra cuiva. 2) A dori să i se acorde; a pretinde; a cere. Vrea o explicație. 3) A exista posibilitatea; a fi posibil; a putea. Vrea să plouă. [Monosilabic] /<lat. volere

Abd-el-Kader m. celebru emir arab, apără 15 ani Algeria în contra Francezilor (1807-1883).

el pr. m. de a III persoană (fem. ea). [Lat. ILLUM, ILLAM (v. ăl)].

oxigen n. gaz simplu, incolor și inodor, care intră în compozițiunea aerului și a apei, și întreține combustiunea.

sine pr. servind de complinire: 1. el însuș: se gândi în sine; 2. ființă, fire: a-și veni în sine. [Lat. SE (cu acelaș sufix intensiv ca la mine, tine)].

Șat-el-Arab m. fluviu aziatic, format prin confluența Tigrului și Eufratului, se varsă în golful Persic: 145 km.

un n. 1. cel dintâiu dintre toate numerele: 2. cifră ce arată pe unu. [Lat. UNUS]. ║ a. 1. simplu, care nu admite pluralitate; 2. singur, care nu e niciodată contrar sieș: adevărul este totdeauna unul; unul și unul, ales dintre mulți, eminent; unul și jumătate, fig. șiret, viclean. ║ pr. nehotărît: un om.

3) a v. ajutător p. formarea viitorului, prescurtare din va. V. va.

1) aș v. ajutător (lat. vŏlébam, [imperfectu luĭ volo] din care s’a făcut vurea, vrea [că vream d. vreaŭ șĭ-a adăugat maĭ tîrziŭ m de la pl.], apoĭ s’a adăugat lat. sic, așa [rom. și] ca și în acelașĭ, și s’a făcut reașĭ [ca la Istrienĭ], apoĭ aș. Tot așa celelalte pers.: volébas, -at, -ámus, -átis,. ébant aŭ dat rom. vureaĭ, vurea, vuream, vureațĭ, vurea, apoĭ vreaĭ, vrea, vream, vreațĭ, vrea, apoĭ reaĭ, rea [influențat de ajutătoru are, ar’, cum se vede de la Cost. 1, 289, 290 și 309: n’are hi hălduit, are hi răsărit, s’are hie uĭtat], ream, reațĭ, rear [ca la Istrienĭ] și, în sfîrșit, aĭ, ar, am, ațĭ, ar (face). V. voĭ 2.

pron. Greșit scris îld. ĭa = dînsa.

2) -ĭ pron. m. și f. la dativ sing. Enclitică îld. îĭ: luĭ, eĭ nu-ĭ daŭ nimica.

2) i, pron. personal de pers. III sing. m. și f. la dativ în ainte de le, -l, se: i le dă luĭ saŭ eĭ, i-l dă luĭ saŭ eĭ, i se dă luĭ saŭ eĭ. V. mi, ți, și.

1) -ĭ pron. m. la acuz. pl. Enclitică îld. îĭ: nu-ĭ daŭ pe eĭ.

1) ĭa, pron. f. de la ĭel, pl. ĭele, gen. al ĭeĭ. – Greșit scris ea. V. ĭel.

ĭel (vechĭ el), ĭa, pron. pers., pl. ĭeĭ, ĭele, vechĭ eĭ, ele (lat. ĭlle, ĭlla; it. ello, ella; pv. sp. el; fr. il. – Gen. dat. sing. [al] luĭ, [al] ĭeĭ, eĭ, pl. [aĭ] lor, [ale] lor). Dînsu (nu tu, nicĭ eŭ). – Ca art., în limba de azĭ (deja în Cod. Vor. 97, 14), nu se maĭ zice luĭ, ci lu: lu Ĭon. Luĭ e numaĭ pronume: casa e a luĭ, dă-ĭ și luĭ. În Ps. S. lă = le (dativ): dă-lă lor, Doamne!

iĭ, pl. d. ie 1 și 2 și (est) dativu d. ĭa 1 îld. ĭeĭ și pl. d. ĭel îld. ĭeĭ (dînșiĭ).

1) îĭ, pron. m. și f. la dativ sing.: acestuĭ om, acesteĭ femeĭ îĭ dăruĭesc asta; aceluĭa, aceleĭa nu-ĭ dăruĭesc. V. mi, ți, și, i.

-l și l-, pron. personal de pers. III sing. m. la ac. (aceĭașĭ origine cu pron. el). Pe el, pe dînsu: du-l, nu-l duce. Cînd nu se poate lega de o vocală, devine îl: îl duc. – Fals ’l.

le (vechĭ și ), pron. personal neaccentuat la dativ m. și f. pl. și la ac. f. pl. (de aceĭașĭ orig. cu el și lor, și anume d. lat. ĭllos, ĭllas). Lor: le-am dat și lor ceva. Pe ele: le-am văzut pe ele.

2) oĭ, verb auxiliar îld. voĭ: oĭ vedea (voĭ vedea).

2) om, verb auxiliar îld. vom: om vedea (vom vedea).

1) or, prescurtare îld. vor: or fi, vor fi.

*oxigén n. (d. vgr. oxýs, acru, și gennáo, nasc). Chim. Un corp simplu gazos bivalent care formează partea respirabilă a aeruluĭ, favorizînd arderea. N’are gust, nicĭ coloare, nicĭ miros. E de doŭă felurĭ: oxigenu ordinar, cu 2 atomĭ în moléculă, și ozonu, cu 3 atomĭ în moleculă. E elementu cel maĭ răspîndit din natură, formînd a cincea parte din aeru atmosferic, cum a demonstrat maĭ întîĭ Lavoisier. Se combină cu cele maĭ multe corpurĭ simple, maĭ ales cu idrogenu, cu care formează apa, dintr’a căreĭ greutate 8/9 îs oxigen. Se crede că jumătate din globu terestru e compusă din oxigen. Fără el, nu se poate produce nicĭ respirațiunea, nicĭ arderea. A fost studiat de Pristley, Scheele (Suedez), Lavoisier, ĭar Pictet și Cailletet l-aŭ lichefăcut la -140° supt 300 de atmosfere. Ferbe la -181° și are o densitate de 1,10563. E întrebuințat în industrie la o mulțime de preparațiunĭ (acid sulfuric, alb de zinc ș. a.); căldura pe care o dezvoltă combinîndu-se cu idrogenu e utilizată în suflătoru luĭ Deville și în lampa luĭ Drummond. E întrebuințat și în medicină. modificată

1) și pron. personal enclitic la dativ (lat. sibi). Luĭ, eĭ: și le face el singur, și-l ĭa ĭa singură. (Cînd nu urmează le saŭ e legat cu linioară, devine îșĭ, ĭar ășĭ se reduce la și cînd e o vocală înainte: îșĭ face, nu-șĭ face). V. șie; mi, ți, i.

șie pron. personal de pers III acc. la dativ (lat. *sîbi îld. sĭbi, ca și mie, ție). Luĭ, eĭ: cine dă, șie-șĭ dă. – Și sie, ĭar în limba vorbită numaĭ luĭ și eĭ.

un, o (izolat. únu, úna) num. (lat. ûnus, it. sp. uno, pv. fr. un, pg. um. O vine din *ună). Maĭ puțin de cît doĭ, fără păreche, simplu, singur, unic: un franc, un singur franc, o liră, dă-mĭ și mie una, adevăru e unu, era una (unică) la părințĭ. Întîĭu (la numerotare): pagina unu, la ceasu unu, la ora unu. S. m. Cifra care arată acest număr: un unu, doĭ unu saŭ doĭ de unu. Art. nehotărît. A venit un om, o femeĭe, inu e o plantă. Unu și unu saŭ tot unu și unu, fiecare în parte plin de merite: acest om are patru fiĭ tot unu și unu, soldațĭ unu și unu. A fi unu și jumătate (fam.), a fi priceput, șiret, viclean: era un pungaș și jumătate. Una... alta, un lucru, alt lucru: una e să fiĭ bogat, și alta să fiĭ fericit. A trage (saŭ a da) cuĭva una, a-ĭ aplica o lovitură: calu îĭ trase lupuluĭ una cu copita, cînd țĭ-oĭ da una (subînț. aĭ să te astîmperĭ). A nu avea nicĭ de unele (VR. 1925, 11-12, 317), a nu avea cele necesare. Una-doŭă... cutare, se zice cînd unu nu face saŭ nu vorbește de cît despre un singur lucru, care-ĭ place: bețivu... una-doŭă... rachiŭ! Nu cu una, cu doŭă, nu ușor, nu fără dificultate: nu-l poțĭ convinge cu una, cu doŭă. Nicĭ una, nicĭ doŭă, fără multă vorbă, fără alte formalitățĭ; nicĭ una, nicĭ doŭă, gardistu îl duse la poliție. Una ca asta, asemenea lucru: n’am maĭ auzit una ca asta. Pînă una alta, pînă să ajungem la timpu cela, pînă atuncĭ: pînă una alta, ĭa să bem un ceaĭ! Toțĭ pînă la unu, toțĭ fără excepțiune. Știĭ una știĭ ce gîndesc eŭ? Una adv. Împreună unit: provinciile Româniiĭ eraŭ odată despărțite, dar acuma-s una. A fi una cu cineva, a te face una cu cineva, a te uni cu el. A o ține una, a nu vorbi de cît de lucru cela: acesta o ține una că vrea să plece. Într’una, mereŭ: a ploŭat într’una. Tot una, 1. acelașĭ lucru: tot una e dacă te ploŭă orĭ dacă cazĭ în apă; 2. murdar așa în cît nu se maĭ distinge ce-a fost: căzuse în șanț, și, cînd s’a sculat, era tot una de noroĭ; m’am făcut tot una de făină. – În est on (dar izolat tot unu): on om.

va (prescurtat din vrea saŭ vare) v. ajutător p. formarea pers. III sing. a viitoruluĭ literar: va face, va să vie (pop. a face, a să vie în est și o face, o să vie în vest). Va să zică (vest), vrea să zică, adică, în rezumat: va să zică, s’a sfîrșit! – V. def. Vest. Maĭ va (pînă acolo, pînă atuncĭ), maĭ este loc orĭ timp (pînă acolo, pînă atuncĭ). Vechĭ. Dumnezeŭ va, D-zeŭ vrea.

2) voĭ, veĭ, va, vom, vețĭ, vor v. ajutător care, în unire cu inf., formează viit. lit. (lat. *vóleo, vŏlére [după dóleo, dŏlére, a durea], cl. vŏlo, velle, a vrea. Veĭ vine din vĕlis [îld. vis], de unde s’a făcut vrom. verĭ, apoĭ veĭ, pop. (munt. ), -ĭ; va vine din vŏlet [V. orĭ], de unde s’a făcut *voare, vare, va, pop. a (munt. o, din *ua, *uă); vom vine din *volemus, de unde s’a făcut *vurem, vrem, vechĭ vem și văm, azĭ vom, pop. om; vețĭ vine din *voletis, de unde s’a făcut *vurețĭ, vrețĭ, vețĭ, pop. ețĭ, îțĭ [munt. oțĭ]: vor vine din volunt, rom. pop. or. V. vreaŭ și aș 1): voĭ merge (fam. munt. o să merg, mold. am să merg). Voĭ, va și vor se întrebuințează (numaĭ lit.) și ca v. tr.: nu voĭ, nu va, nu vor îld. nu vreaŭ (eŭ saŭ eĭ), nu vrea. Subj. vechĭ și să voaĭe (lat. *voleat).

vor, V. voĭ 21.[1]

  1. 1. În original, greșit: voĭ 1. LauraGellner

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

o1 (literă[1]; sunet) s. m. / s. n., pl. m. o / n. o-uri

  1. Pentru valorile literei o v. Valorile literelor și ale combinațiilor de litere. Anonim

o1 (literă) s. m. / s. n., pl. o / o-uri

dintr-o prep. + art. / num. (~ grădină, numai ~ privire)

dintr-un prep. + art. / num. (~ sat de munte, maioneză numai ~ ou)

!Domniile Lor (despre domnitori, boieri) (înv.) (desp. -ni-i-) loc. pr. pl., g.-d. Domniilor Lor

ea [pron. ĭa] pr. f., g. ei [pron. ĭeĭ] d. acc. ei, neacc. îi, i, i- (I-am dat.), -i (dându-i), -i- (dându-i-se); ac. acc. ea (prep. + ea), neacc. o, o- (O-nvață.), -o (Am dat-o.), -o- (da-o-ar); pl. ele [pron. ĭele], g. lor; d. acc. lor, neacc. le, le- (Le-am dat.), -le (Dă-le.), -le- (da-le-ar), li, li- (Li-l dă.), -li- (dându-li-se); ac. acc. ele (prep. + ele), neacc. le, le- (Le-am dat.), -le (dându-le), -le- (da-le-ar)

el [pron. ĭel] pr. m., g. lui; d. acc. lui, neacc. îi, i, i- (I-am dat.), -i (dându-i), -i- (dăndu-i-se); ac. acc. el (prep. + el), neacc. îl, l- (L-a dat.), -I (dându-l), -l- (da-l-ar); pl. ei [pron. ĭeĭ]; g. lor; d. acc. lor, neacc. le, le- (Le-am dat.), -le (Dă-le.), -le- (dându-le-o), li, li- (li-i dă), -li- (dându-li-se); ac. acc. ei (prep. + ei), neacc. îi, i- (l-am dat.), -i (dându-i), -i- (da-i-ar)

i4, -i, i-, -i- pr. v. ea, el

într-o prep. + art./num. (~ grădină, numai ~ clasă)

într-un prep. + art./num. (~ sat de munte, numai ~ liceu)

!OK1 (fam.) (engl.) [cit. okeĭ] adj. invar., adv. (condiții ~; ~, așa facem.)

+OK2 (fam.) (engl.) [cit. okeĭ] s. n., art. OK-ul [cit. okeĭul] (a(-și) da ~)

un1 adj. pr. m., g.-d. unui, pl. unii; f. o, g.-d. unei, pl. unele, g.-d. m. și f. unor (Un elev/O elevă întreabă, altul/alta răspunde.)

un3 num. m., g.-d. unui; f. o, g.-d. unei (Eu am un frate/osoră, el are doi/două.)

un2 art. m., g.-d. unui, f. o, g.-d. unei; pl. m. și f. niște, g.-d. unor (Acolo lătra un câine/mieuna o pisică. Acolo lătrau niște câini/mieunau niște pisici.)

v-o2 pr. + vb. aux. (V-o fi.)

vrea1 (a ~) vb. aux. pentru viit., prezumtiv; 1 sg. voi, 2 sg. vei, 3 sg. va, 1 pl. vom, 2 pl. veți, 3 pl. vor (Voi merge. Voi fi mergând. Voi fi mers.)

vrea2 (a ~) vb. pred., ind. prez. 1 sg. vreau, 2 sg. vrei, 3 sg. vrea, 1 pl. vrem, 2 pl. vreți, 3 pl. vor, imperf. 1 (rar) vream, perf. s. 3 sg. vru, 3 pl. vru, m.m.c.p. 3 pl. vruseseră; conj. prez. 1 sg. să vreau, 3 să vrea; ger. vrând; part. vrut (nefolosit la imper.)

!dintr-o prep. + adj. / art. / num.

!dintr-un prep. + adj. / art. / num.

!Domnia Lui loc. pr., g.-d. Domniei Lui; pl. Domniile Lor

ea [pron. ia] pr., g. ei [pron. iei]; d. acc. ei, neacc. îi, i, i- (iam dat), -i (dându-i), -i- (dându-i-se); ac. acc. ea (prep. + ea), neacc. o, o- (o-nvață), -o (am dat-o), -o- (da-o-ar); pl. ele [pron. iele], g. lor; d. acc. lor, neacc. le- (le-am dat), -le (dă-le), -le- (da-le-ar), li, li- (li-i dă), -li- (dându-li-se); ac. acc. ele (prep. + ele), neacc. le, le- (le-am dat), -le (dându-le), -le- (da-le-ar)

el [pron. iel] pr. m., g. lui, d. acc. lui, neacc. îi, i, i- (i-am dat), -i (dându-i), -i- (dându-i-se); ac. acc. el (prep. + el), neacc. îl, l- (l-a dat), -l (dându-l), -l- (da-l-ar); pl. ei [pron. iei]; g. lor; d. acc. lor, neacc. le, le- (le-am dat), -le (dă-le), -le- (dându-le-o), li, li- (li-i dă), -li- (dându-li-se); ac. acc. ei (prep. +ei), neacc. îi, i- (i-am dat), -i (dându-i), -i- (da-i-ar)

i-i2 (reg.) pr. + vb. (i-i frig)

într-o prep. + art. / adj. pr. / num.

într-un prep. + art. / adj. pr. / num.

l-ai pr. + vb. aux. (l-ai mâncat, l-ai mânca)

l-ar pr. + vb. aux. (l-ar mânca)

l-aș pr. + vb. aux. (l-aș mânca)

lui1 art. hot. g.-d. sg. (lui Ion, lui Lili, lui gură-cască)

O.K./OK [cit. okeĭ] adj. invar., adv.

pe de o parte (tempo lent)/pe de-o parte (tempo rapid) loc. adv.

s-o1 conjcț. + pr. (s-o ducă)

și-i2 pr. + pr. (în tempo rapid) (și-i închipuie)

și-l2 pr. + pr. (în tempo rapid) (și-l închipuie)

și-o2 pr. + pr. (în tempo rapid) (și-o închipuie)

un1 adj., pr. m., g.-d. unui, pl. unii; f. o, g.-d. unei, pl. unele, g.-d. m. și f. unor (caut pe un profesor, nu pe altul)

un3 num. m., g.-d. unui; f. o, g.-d. unei (am un frate, nu doi)

un2 art. m., g.-d. unui, f. o, g.-d. unei; pl. m. și f. niște, g.-d. unor (este un laș)

vrea1 (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. vreau, 2 sg. vrei, 3 sg. vrea, 1 pl. vrem, 2 pl. vreți, 3 pl. vor, imperf. 1 sg. vream, perf. s. 3 sg. vru; conj. prez. 3 să vrea; ger. vrând; part. vrut.

vrea2 (a ~) vb. aux. pentru viit., 1 sg. voi, 2 sg. vei, 3 sg. va, 1 pl. vom, 2 pl. veți, 3 pl. vor (vor merge)

díntr-un prep. + art. sau + num.

Domnía ei s. f. art. + pr., g.-d. Domníei ei; abr. D-ei

Domnía lui s. f. art. + pr., g.-d. Domníei lui; abr. D-lui

Domníile lor s. f. art. + pr., g.-d. Domníilor lor; abr. D-lor

ea pr. [pron. ia], g. ei [pron. iei]; d. acc.ei, neacc. îi, i (i se dă), i-, -i, -i- (dându-i-se); ac. acc. ea, neacc. o, o- (o-nvață), -o, -o- (lua-o-ar), pl. ele [pron. iele]; g. lor; d. acc. lor, neacc. le, le-, -le, -le-, li (li se dă), li-, -li-; ac. acc. ele, neacc. le, le-, -le, -le-

el pr. [pron. iel], g. lui; d. acc. lui, neacc. îi, i (i se dă), i-, -i, -i- (dându-i-se); ac. acc. el, neacc. îl, l-, -l, -l- (lua-l-ar); pl. ei [pron. iei]; g. lor; d. acc. lor, neacc. le, le-, -le, -le-, li (li se dă), li-, -li-; ac. acc. ei, neacc. îi, i-, -i, -i- (lua-i-ar)

Excelénțele lor s. f. art. pl. + pr.

găína-lui-Dumnezéu (insectă) s. f.

Înălțímile lor s. f. art. pl. + pr.

î́ntr-un prep. + art. sau + num.

Maiestățile lor s. f. pl. art. + pr., g.-d. Maiestăților lor

Măríile lor s.f. pl. art. + pr., g.-d. Măríilor lor

nelalócul lui (ei, său etc.) loc. adj.

Scáunul-lui-Dumnezéu (astron.) s. pr. n.

Sfințíile lor s. f. pl. art. + pr.

un num. m. cu valoare de adj., g.-d. únui; f. o, g.-d. únei

un art. m., g.-d. únui; f. sg. o, g.-d. únei; pl. m. și f. níște, g.-d. únor

un adj. m., g.-d. únui, pl. únii; f. sg. o, g.-d. únei, pl. únele, g.-d. m. și f. únor

vrea vb., ind. prez. 1 sg. vreáu, 2 sg. vrei, 1 pl. vrem, 3 pl. vor, imperf. 1 sg. vreám, 3 sg. vrea, perf. s. 1 sg. vrúi, 3 sg. vru; conj. prez. 3 sg. și pl. vrea; part. vrut; ger. vrând; aux. ind. prez. 1 sg. voi, 2 sg. vei, 3 sg. va, 1 pl. vom, 2 pl. veți, 3 pl. vor

vrea (ind. prez. 1 sg. vreau, 2 sg. vrei, 1 pl. vrem, imperf. vream (1 sil.), conj. vrea)

îi pron. acuz. pl. m. (îi văd, dar: nu-i văd, nu i-am văzut).

îl pron. acuz. sg. m. (îl văd, dar: nu-l văd, nu l-am văzut).

le pron. dat. m. și f. și acuz. f. pl. (le dau fetelor; le-am dat băieților; le văd pe fete).

li pron. dat. pl. (numai în legătură cu un l, cu un se sau, rar, cu un le următor : li-l dau lor, li se pare, li le-am dat).

un, o; unui m. gen., unei f. gen.; niște pl. m. și f. (cf. unul).

vreau, vrei 2, vrea 3, vrem 1 pl.; vrea 3 conj., vrând, nevrând ger.

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

O interj. a!, ah!, aoleu!, au!, i!, of!, oh!, vai!, (pop.) văleu!, (Transilv. și Ban.) tulai!, (Mold.) vah! (~! ce rău mă doare!)

CALEA-LUI-TROIÁN s. v. calea lactee, calea-laptelui.

CARUL-LUI-DUMNEZÉU s. v. vizitiul.

CONSTANTA LUI PLÁNCK s. (FIZ.) cuantă de acțiune.

EA pron. dânsa, dumneaei. (~ ce zice?)

EL pron. dânsul, dumnealui, (pop.) dumneasa, (înv.) nusul. (~ m-a invitat.)

LUI pron., adj. său. (Vorba ~.)

VREA vb. 1. v. dori. 2. v. cere. 3. v. pofti. 4. a cere, a pretinde, a voi. (Iată ce ~ eu de la voi; cât ~ pe ceas?) 5. v. consimți. 6. v. intenționa.

EL pron. dînsul, dumnealui, (pop.) dumneasa, (înv.) nusul. (~ m-a invitat.)

ucigă-l-toaca s. v. AGHIUȚĂ. ALCOR. DEMON. DIAVOL. DRAC. ÎNCORNORATUL. NAIBA. NECURATUL. SATANĂ. TARTOR.

VREA vb. 1. a dori, a jindui, a pofti, a rîvni, a voi, (înv.) a deșidera, a iubi, a jelui, a poftisi. (De multă vreme ~ să...) 2. a cere, a dori, a pofti, a voi. (Ochii văd, inima ~.) 3. a dori, a-i plăcea, a pofti, a voi. (Rămîi cu cine ~.) 4. a cere, a pretinde, a voi. (Iată ce ~ eu de la voi; cît ~ pe ceas?) 5. a accepta, a admite, a consimți, a se învoi, a primi, a voi. (~ să fii soția mea?)

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

o pron. – Acuzativul sing. al pron. pers. f., forma atonă. Lat. illam, cf. ea. Probabil la origine se distinge de o, pron. neutru (ace(a)st(a), acela), cu care astăzi se confundă complet (cf. prin mari furtuni trecut-ai, o știu, Alecsandri; fără să mi-o ceară nimeni, Camil Petrescu) și care pare să provină din lat. hoc, cf. poitev. o (elle était belle, elle o savait, cîntec popular din Parthenay). După Hasdeu, Col. lui Traian, 1877, 461, acest pron. ar fi de origine dacică. Der. din lat. ullam (Crețu, R. pentru Istorie, VI, 72-88), nu e probabilă.

o interj. – Oh! – Mr. uă. Creație expresivă, cf. of. Sec. XVII, întărit în limba modernă de fr. oh. Der. din sl. (Tiktin) nu e probabilă. Cf. R. Carstensen, Die Interj. im Rom., Tübingen 1936, 28-31.

eá (éle),pron. – Pronume personal de pers. 3 sing. f.; ține locul persoanei despre care se vorbește. – Mr. ea, ia, megl. ea, istr. io. Lat. ĭlla (Pușcariu 764; REW 4266). Pl. ele < ĭllae, gen. ei < ĭllaei (pl. lor < ĭllorum), acuz. o < *eaua < ĭllam. Cf. el, iele.

el (-ei), pron. – Pronume personal de pers. 3, sing. m.; ține locul persoanei despre care se vorbește. – Mr. el, megl. ĭel, istr. ĭe. Lat. ĭlle (Diez, I, 161; Pușcariu 764; Candrea-Dens., 531; REW 4266), prin intermediul unei forme vulgare *ĭllus; cf. it. el, ello, egli, fr. il, sp., port. él.Gen. lui < ĭlluĭ (pl. lor < ĭllōrum), dat. îi < ĭllĭ (pl. le < ĭllis), acuz. l < ĭllum, nom. pl. ei < ĭlli. Vocala inițială are, ca aproape toate e inițiale, un timbru ușor palatal; ar fi însă o greșeală să fie transcrisă ie, cum face Scriban. Lui se folosește și ca art. propriu al gen. la nume proprii (vulg. lu) și, prin extindere incorectă, la mai multe substantive comune care desemnează persoane. Acuz. l în poziție tare a primit un î protetic (› îl), care apare numai în textele de la 1630 la 1650 (Găzdaru 30).

un num.1. Art. nedefinit: obiect neindividualizat. – 2. Num.: primul număr în numărătoare. – 3. Pron.: ține locul unui subst. fără a indica în mod precis obiectul. – Mr., megl. un, ună, istr. un ur. Lat. ūnus (Pușcariu 1808; REW 9075), cf. vegl. yoin, it., sp. uno, prov., fr., cat. un, port. hum. – Forma 1 și 2 un, f. o; 3 unul, f. una. Gen. unui(a), f. unei(a), pl. unor(a); a- paragogic este propriu pron., cf. acel. Pron. se poate folosi ca adj. pentru a scoate în relief și înseamnă „unicul, singurul”: cf. cine poate lăsa păcatele, fără unul Dumnezeu? (Coresi). Forma f. una în funcție de pron. nedef. n. înseamnă „ceva, un lucru nedefinit, o lovitură”. Unele dintre expresiile cu un sînt balcanice, cf. unul și același, ngr. είς ϰαì ỏ αὐτος; unul și unul, ngr. ἔνας ϰ’ἔνας; una, ngr. μιά. Der. uni, vb. (a pune împreună, a asambla, a grupa), pe care Pușcariu 1814 îl reduce la lat. unire; uneală, s. f. (unire); unire, s. f. (acțiunea de a uni); unit, adj. (care formează un tot; s. m., persoană care aparține bisericii greco-catolice, uniat); unime, s. f. (unitate); unicel (var. înv. unișor), adj. (unic). – Comp. unealtă, s. f. (sculă; utilaj), pare să fie rezultat din une-alte (Hasdeu, Cuv. din Bătrîni, I, 276; Philippide, Principii, 148; Iordan, Dift., 88; Tiktin; REW 382); unelti, vb. (a face, a făuri; a complota, a urzi intrigi); uneltitor, adj. (intrigant, care se ține de intrigi); întruni, vb. (a reuni, a alătura); într’una, adv. (mereu); de-a una, adv. (înv., mereu) de unde totdeauna (var. întotdeauna), adv. (mereu); uneori, adv. (cîte o dată); desuni, vb. (a desface, a separa). Cf. împreună, vreun. Der. neol. unic, adj., din fr. unique; unifica, vb., din fr. unifier; uniform, adj., din fr. uniforme; unison, s. n., din fr. unisson; unitate, s. f., din fr. unité; uniune, s. f., din fr. union; reuni, vb., din fr. réunir.

vreá (vreáu, vrut), vb.1. A dori, a fi decis să, a avea voința de a. – 2. A pretinde, a cere. – 3. A permite. – 4. A trata, a întreprinde. – Var. I vreu, vroi, voi, I pl. vrem, voim, inf. v(r)oi. Mr. voi, vrută, vreare, istr. voi. Lat. volĕre, forma vulgară în loc de velle (Diez, I, 448; Cihac, I, 319; Pușcariu 1920; REW 9180), cf. it. volere, prov., cat. voler, fr. vouloir. Pentru evoluția formelor, cf. Candrea, Éléments, 45 și Tiktin; despre folosirea ca auxiliar al viitorului, cf. va. La pierderea lui r în tema prezentului și a inf. au contribuit analogia cu voie „voință”, simultan cu poziția slabă a cons. la I *vo(r)iuvoi ca *ceriucei (cerere), pierpiei (pieire) etc. Der. vrere, s. f. (voință); vrută, s. f. (dorință, gust); vruță, s. f. (nepoftită; codoașă), probabil de la vruți, dacă acest cuvînt a avut vreodată sensul de „iubit” ca în sp. (după Iordan, BF, II, 194, de origine expresivă); voință (var. vroință), s. f. (vrere); bunăvoință, s. f. (intenție bună); reavoință, s. f. (intenție rea); voitor, adj. (care dorește, care voiește); binevoitor, adj. (bine intenționat); răuvoitor, adj. (rău intenționat). – Cf. votru.

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

O 1. În notația (III) alfabetică din sec. 10-11, O. desemnează în mod excepțional ori pe sol acut, ori pe si bemol acut. 2. În tonarele medievale, semn pentru al 4-lea mod (I, 3) bis. 3. Interjecție cu care încep unele cântări greg.*, în special marile antifoane* din slujba ultimelor șapte vecernii* dinaintea Crăciunului (lat. Antiphonae maiores; fr. antiennes O; germ. O.-Antiphonen). 4. În formă de cerc (O), simbolizează timpul triplu obținut prin divizarea notei brevis [v. breve (2)] în trei (tempus perfectum). V. musica mensurata. 5. Point vide O (fr. „punct”), în notația sec. 14, folosit alături de o semibrevis*. V. zero.

o1, interj. – Exclamație care exprimă o stare emotivă (mirare, admirație, dorință, mâhnire etc.): „O, mie, vărucule!” (Brediceanu, 1957: 171). – Onomatopee (DEX, MDA).

o2, conj. – Ori, sau: „O să-l taie, o să-l puște, / O să-l puie-ntre țepuște” (Bártok, 1923: 187). – Din ori (MDA).

o1, interj. – Exclamație care exprimă o stare emotivă (mirare, admirație, dorință, mâhnire etc.): „O mine, vărucule!” (Brediceanu 1957: 171). – Onomatopee.

o2, conj. – Ori, sau: „O să-l taie, o să-l puște, / O să-l puie-ntre țepuște” (Bártok 1923: 187).

INHALATOR DE OXIGEN aparat care furnizează echipajelor (și pasagerilor) o cantitate de oxigen dozată în timpul zborului la înălțimi mari, unde presiunea scăzută a aerului nu asigură respirația normală.

INSTALAȚIA DE OXIGEN ansamblu tehnic care furnizează oxigen gazos la cererea echipajului și automat sau comandat pentru pasagerii cabinei în cazul dezetanșeizării cabinei. Instalația de oxigen poate fi utilizată n scopuri terapeutice pentru un număr limitat de pasageri.

MASCĂ DE OXIGEN v. Inhalator de oxigen.

Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

O6, simbol chimic pentru oxigen.

O1 s. m. 1. Invar. A optsprezecea literă a alfabetului limbii române; sunetul notat cu această literă (vocală cu deschidere mijlocie, rotunjită, din seria posterioară). 2. (LOG.) Simbol pentru propoziția categorică particular-negativă. V. pătratul logic.

O5 interj. Exclamație care exprimă diverse stări emotive (admirație, bucurie, uimire, nemulțumire etc.) sau care se folosește în invocații și în apostrofări, înaintea unui vocativ.

O, SANCTA SIMPLICITAS! (lat.) o, sfântă naivitate! – Exclamația lui J. Hus la vederea unei bătrâne, care în speranța unei răsplăți cerești, aruncă vreascuri pe rugul pe care el era ars. Constatare a unui act de ignoranță inconștientă sau de conformism naiv.

Aea (sau Ea) 1. Nimfă urmărită de zeul apei, Phasis, și metamorfozată într-o insulă, cu același nume. 2. Cetatea de scaun a lui Aeetes, regele Colchidei.

Dintr-un lemn, m-re. în com. Frâncești (jud. Vâlcea), care, potrivit tradiției, ar fi fost precedată de un mic schit construit dintr-un stejar uriaș în sec. 16. Bis. actuală a fost zidită de Matei Basarab (1635-1636), pridvorul cu coloane de piatră decorate cu stalactite fiind adăugat de Ștefan Cantacuzino (1715). Lângă m-re se află o frumoasă bisericuță de lemn (sec. 18-19).

Unul născut s. m. Atribut care se dă lui Dumnezeu-Fiul, fixat în Simbolul de credință.

ANTHROPOS PHYSEI ZOON POLITICON (Aυθρωποζ φὑσει ξωου πολιτιϰόυ) (gr.) omul este prin natura lui o ființă socială – Aristotel, „Politica”, I, 9.

AUTOS EPHA (Aὑτός ἔφα) (gr.) el însuși a spus – Formulă utilizată de discipolii lui Pitagora pentru a pune capăt unei dispute. Argument fără replică. V. și Ipse (magister) dixit.

AVARITIA OMNIA VITIA HABET (lat.) avariția întrunește în ea toate viciile – Cato, „de moribus”, 1, 82, 10.

DINTR-UN LEMN, Mănăstirea ~, mănăstire de maici, în com. Frâncești (jud. Vâlcea). Biserica Nașterea Maicii Domnului, ctitorită în 1634-1635 de Preda Brâncoveanu, cu adăugiri din 1684 și 1715, a fost zidită pe locul unui schit construit, în sec. 16, cu lemnul provenit dintr-un singur stejar. Picturi murale interioare (sec. 17-18). În apropierea incintei se află o biserică de lemn (sec. 19).

EA, divinitate asiro-babiloniană. Zeu al înțelepciunii, patron al apelor pământene și subpământene. Una dintre cele trei divinități supreme, alături de Anu și Enil.

EL CANO (ELCANO, DEL CANO), Juan Sebastián (c. 1476-1526), navigator spaniol. A participat la prima expediție maritimă în jurul lumii, inițiată și condusă de Magellan (1519-1522), pe care a continuat-o după moartea acestuia, fiind, de fapt, primul care a încheiat înconjurul Pământului.

EL FERROL DEL CAUDILLO (EL FERROL) [del caudiλo], oraș în NV Spaniei (Galicia), pe țărmul Oc. Atlantic; 86,3 mii loc. (1990). Port militar. Constr. și reparații navale. Prelucr. metalelor și a lemnului; produse chimice; conserve de pește.

EL PASO [el pæsou], oraș în SE S.U.A. (Texas), port pe Rio Grande; 650 mii loc. (1991, cu suburbiile). Aeroport internațional. Metalurgia cuprului, prelucr. petrolului, conf., ind. alim. (carne). Centru comercial (bumbac, legume și fructe). Turism. Universitate.

GISEH (EL GÂZA, AL-JῙZAH) [el ghízəl], oraș în Egipt, pe Nil, în apropiere de Cairo; 2,2 mil. loc. (1990, cu suburbiile). Important centru de comunicații și comercial. Fabrici de țigarete, încălț., băuturi. În apropiere se află vestitul complex de monumente antice: piramidele lui Kheops, Khefren, Mykerinos și Marele Sfinx. Turism.

GLORIA FUGIENTES MAGIS SEQUITUR (lat.) gloria se ține după cei ce fug de ea – Seneca, „De beneficiis”, 5, 1, 4.

GRECO, El ~ (Domenikos Theotokúpulos, zis ~) (1541-1614), pictor spaniol de origine greacă. A studiat în Italia. Influențat mai ales de Tintoretto. În 1577 s-a stabilit în Spania, la Toledo. Sub înrâurirea artei bizantine și a misticismului Contrareformei, se depărtează de de realismul Renașterii și se apropie de preocupările formale și de spiritul manierismului. Caracteristica operelor sale este transfigurarea realului prin coloritul rece, intens și strălucitor, ritmul ascensional și expresivitatea dramatică a personajelor alungite, simțul ascuțit al observației, darul de a scruta și caracteriza în adâncime o fizionomie („Înmormântarea contelui de Orgaz”, „Sf. Mauriciu sau Martiriul celor 10.000 de tebani”, „Apostolii Petru și Pavel”, „Laocoon”, „Adorația păstorilor”, „Logodna fecioarei” – ultimele două aflate în Muzeul Național de Artă al României).

HALQ EL-QUÉD (HALQ AL-WᾹDI), oraș în Tunisia, la NE de Tunis, port la M. Mediterană; 67,7 mii loc. (1989). Reparații navale. Pescuit. Export de min. de fier și fosfați. Stațiune balneară. Vechiul nume: La Goulette.

HAMᾹDET el-HAMRA (al-Hammādah al Hamrā’), podiș deșertic și pietros, nepopulat, în NV Libiei; c. 100 mii km2. Se întinde de la E la V, pe 700 km și de la N la S, pe 200 km. Alt. med.: 500 m. Alt. max.: 968 m.

HOC VOLO, SIC IUBEO; SIT PRO RATIONE VOLUNTAS (lat.) asta vreau, așa poruncesc; voința mea să țină loc de rațiune – Iuvenal, „Satirae”, VI, 223. Expresie a unei încăpățânări arbitrare.

HUDA LUI PĂPARĂ, peșteră în NV M-ților Trascău, la 567 m alt., pe versantul dr. al văii Arieș. Lungime: 2.022 m. Prezintă numeroase săli (cea mai mare fiind Sala Minunilor), cascade și sifoane. Adăpostește stalactite uriașe și depozite de cheropterit (excremente de liliac). Temp. aerului: 10-20°C. Faună cavernicolă bogată (lilieci, păianjeni, melci, insecte etc.). Greu accesibilă.

IPSE (MAGISTER) DIXIT (lat.) el însuși (magistrul) a spus – Scolasticii, în lipsă de alte argumente, recurgeau în discuțiile lor la autoritatea necondiționată a magistrului lor Aristotel. V. și Autos epha.

ÎNVĂȚĂTURILE LUI NEAGOE BASARAB CĂTRE FIUL SĂU TEODOSIE, operă de mare valoare literară și istorică a lui Neagoe Basarab (paternitate contestată de unii cercetători). Păstrate în manuscris slavon și în mai multe copii în traducere românească, dintre care cea mai veche datează din sec. 17. Lucrarea, cu o structură complexă, are o serioasă amprentă de originalitate, decurgând din trăsăturile specifice ale mediului și ale epocii în care a fost scrisă (sec. 16). Î. îmbină paginile moralizatoare cu cele de teorie politică (formulează concepția conducerii autoritare a statului fundamentată pe dreptate), gândirea socială, izvorâtă din experiența trăită, cu adevărate capitole de manual diplomatic, strategic și militar, cu reflecția filozofică și meditația lirică, fiind totodată un breviar de dogmatică și morală creștin-ortodoxă; ele se constituie într-un îndreptar pentru viitorul domn Teodosie, fiul lui Neagoe.

JÉRID sau CHOTT EL-DJERID, depresiune în partea central-vestică a Tunisiei, la marginea Saharei, la 16 m alt.; 4,9 mii km2; lungime: 120 km; lățime: 60 km. În timpul ploilor de iarnă se transformă într-un lac sărat, iar în anotimpul secetos seacă. Izv. subterane alimentează oaza Tozeur, unde se cultivă curmali, legume și se cresc ovine.

LACUL LUI BABAN v. Gura Caliței.

MINYA, EL ~, oraș în Egipt, pe dr. Nilului, la 235 km S de Cairo; 208 mii loc. (1995). Nod de comunicații. Aeroport. Ind. zahărului și a bumbacului. Piață agricolă. Centru turistic. Muzeu arheologic.

NIÑO, El ~, fenomen natural (curent cald), cu apariție ciclică (c. 3-4 ani), manifestat în partea central-sudică a Oc. Pacific, legat de prezența unor curenți calzi ecuatoriali care determină persistența (până la 12-18 luni), unor temperaturi ridicate, cu un maxim în perioada Crăciunului. Încălzirea apei oceanului determină o diminuare a intenstității alizeelor și, ca urmare, apa caldă nu mai este transportată spre partea de V a Oc. Pacific, iar cea rece din adânc nu se mai ridică la suprafață; această omogenizare a temperaturii apei determină încetarea aproape completă a vânturilor, iar masele de aer cald și umed provoacă averse violente pe țărmul de V al Americii de Sud. N. degajă o energie uriașă (comparativă cu cea a 3.000 de centrale atomice), cu consecințe catastrofale pentru emisfra sudică și și cu repercusiuni asupra climei întregului Glob. În 1997 s-a manifestat cel mai puternic N., care a provocat pagube incalculabile Mexicului (în oct. 1997, viteza uraganului Pauline a depășit 350 km/h), iar statele Chile și Perú au afectate de inundații devastatoare (nov.-dec. 1997). Europa a resimțit efectele sale printr-o iarnă caldă (la București, la 26 febr. 1998, s-au înregistrat 22°C, cea mai ridicată temp. a lunii febr. din ultimul secol), iar în deșertul Atacama din Chile a plouat abundent, ceea ce a înlesnit încolțirea și dezvoltarea a c. 200 de specii de plante ale căror semințe fuseseră îngropate în nisip de sute de ani. Se apreciază că efectul de seră, care în sec. 21 se va amplifica din cauza poluării excesive a atmosferei, va duce la o manifestare permanentă a N.

O MIE ȘI UNA DE NOPȚI (Halima), culegere de basme populare arabe, cuprinzând elemente de origine indopersană, ebraică, egipteană („Aladin și lampa fermecată”, „Ali Baba și cei 40 de hoți”, „Sindbad Marinarul”), alcătuită în jurul anului 1100. Prin conținutul de idei, prin gustul rafinat pentru artă și fast, prin înțelepciunea populară, culegere reprezintă o oglindă a vieții sociale, intelectuale și morale ale lumii arabe medievale. A fost răspândită în Europa, la începutul sec. 18, prin intermediul unei adaptări libere în limba franceză datorate lui Antoine Galland.

O MIE ȘI UNA DE ZILE, culegere de basme alcătuită de Petit de la Croix după un ciclu de povești persane și publicată între 1710 și 1712. V. halima.

O.K. (engl.) am înțeles; se aprobă; în regulă; perfect – Expresia folosită în scris, ca atare, este pronunțată „okei” și provine din engleza vorbită în America.

O.K. (< engl. ok, abreviere de la all corect, ortografiat greșit o[all] k[orect] sau de la n. pr. O[ld] K[inderhook], porecla președintelui american Van Buren). 1. Adv. De acord; foarte bine. 2. S. n. Acord, aprobare.

O’7, particulă precedând numele proprii irlandeze, care semnifică „fiul lui”.

OBEID, EL ~ (AL-UBAYYID) 1. Oraș în centrul Sudanului, situat la 370 km SV de Khartoum; 229,4 mii loc. (1993). Capitala statului Shimal-Kurdufān. Punct terminus al c. f. Khartoum-Kūstῑ-El Obeid. Nod rutier. Aeroport. Centru comercial pentru bumbac, susan, vite și gumă arabică. Fundat în 1821. 2. Sit arheologic și de cultură materială din Neoliticul timpuriu (milen. 4 Î.Hr.) în Mesopotamia antică. Își trage numele de la așezarea mesopotamiană situată la E de orașul Ur (din Iraq-ul actual).

OXIGÉN (< fr.; {s} oxi- + gr. gennaein „a produce”; lat. oxygenium) s. n. Element chimic (O; nr. at. 8, m. at. 15,999, gr. sp. 1,429 (gaz), p. t. -218,9°C, p. f. -182,96°C). În stare liberă se cunosc două forme alotropice: O2 (oxigen obișnuit) și O3 (ozon). O2 este un gaz incolor, inodor, insipid, care, în volume, formează o cincime (21%) din aerul atmosferic. Este cel mai răspândit element din natură, intrând în compoziția apei, a rocilor, a mineralelor, țesuturilor animale și vegetale, a compușilor organici și anorganici. Se combină cu toate elementele chimice, exceptând gazele inerte, formând oxizi, fiind cel mai activ nemetal (după fluor); cu hidrogenul formează apa. Funcționează în combinații în starea de valență doi. O. are un rol important în respirația organismelor vii (întreține viața) și în combustie. Se obține industrial prin distilarea aerului lichid și prin electroliza apei, iar în laborator prin descompunerea termică a unor combinații. Se întrebuințează la fabricarea a numeroși compuși chimici (acid sulfuric, acid azotic etc.), în flacăra oxihidrică și oxiacetilenică, în aparatele de respirație ale scafandrilor, în medicină la întreținerea respirației; în stare lichidă este component al combustibilului rachetelor. A fost descoperit de C.W. Scheele în 1772 și, independent, de J. Priestley în 1774.

PĂCUIUL LUI SOARE, sit arheologic situat pe un ostrov al brațului Dunărea Veche, la 9 km în aval de com. Ostrov, pe terit. com. Lipnița, jud. Constanța, unde a fost descoperită o cetate bizantină, construită în sec. 10-11 și locuită până în sec. 13-15.

PEȘTERA LUI EPURAN, peșteră în pod. Mehedinți, situată pe pârâul Ponorăț, la 425 m alt., în raza com. Cireșu, jud. Mehedinți. Lungimea galeriilor: 3.604 m. Descoperită și explorată în 1964. Este o peșteră ramificată și meandrată, cu galerii dispuse pe două niveluri (superior – fosil și inferior – activ) care intersectează nenumărate săli. Conține bogate și variate concrețiuni, cristale albe de calcit, stalagmite, stalactite, blocuri de prăbușire etc. Monument al naturii. Greu accesibilă.

PEȘTERA LUI PAHOMIE v. Polovragi.

PRAVILA LUI VASILE LUPU, culegere de norme de drept civil, vamal, fiscal și economic, cunoscută și sub numele de „Carte românească de învățătură”, primul cod de legi tipărit în limba română, care apare la Iași în 1646. Are ca principale izvoare o serie de norme ale legislației bizantine din sec. 7-8 (ex. legea agricolă și tratatul de drept penal al juristului italian Prospero Farisiacci, 1554-1618).

QUI ACCUSARE VOLUNT, PROBATIONES HABERE DEBENT (lat.) cei ce vor să acuze trebuie să aibă dovezi – Veche maximă de drept, care obligă pe acuzator să prezinte dovezile vinovăției acuzatului.

SI VIS AMARI, AMA! (lat.) dacă vrei să fii iubit, iubește! – Seneca, „Epistulae ad Lucilium”, IX, 6.

SI VIS ME FLERE, DOLENDUM EST PRIMUM IPSI TIBI (lat.) dacă vrei să mă facă să plâng, trebuie să te doară mai întâi pe tine – Horațiu, „Ars poetica”, 102-103. Sinceritatea sentimentului este una dintre condițiile forței emoționale ale operei de artă.

SI VIS PACEM, PARA BELLUM (lat.) dacă vrei pace, pregătește-te de război – Vegetius, „Epitome institutionum rei militaris”. În sens mai larg, pentru a ocroti munca pașnică, trebuie să fii pregătit să te aperi de agresorul potențial.

SLOBOZIA LUI IANACHE v. Slobozia (1).

STANS PEDE IN UNO (lat.) stând într-un picior – Horațiu, „Satirae”, I, 4, 10. În grabă, pe nepregătite, superficial. Variantă: „Stante pede” („În picioare”).

TEMPORA MUTANTUR ET NOS MUTAMUR IN ILLIS! (lat.) vremurile se schimbă și noi odată cu ele! – Cugetare a împăratului Lothar I, care și-a sfârșit viața în călugărie.

TU L’AS VOULU, GEORGE DANDIN! (fr.) tu ai vrut-o, George Dandin! – Molière, „George Dandin”, act. I, scena 7. Cuvinte de reproș pe care și le adresează eroul ori de câte ori se vede înșelat de soția sa de neam mare. În sens general, reproș ironic: ți-ai făcut-o cu mâna ta.

UT AMERIS AMABILIS ESTO (lat.) de vrei să fii iubit, fii vrednic de iubire – Ovidiu, „Ars amandi”, 2, 519.

Dacă voi nu mă vreți, eu vă vreau! – În nuvela Alexandru Lăpușneanu, scriitorul Costache Negruzzi povestește că Lăpușneanu, intrînd în Moldova eu oști turcești spre a-și lua domnia în primire, a fost întîmpinat de o solie de boieri în frunte cu vornicul Moțoc, care-i spuse: „...obștia ne-a trimis pe noi să-ți spunem că norodul nu te vrea, nici te iubește, și Măria ta să te întorci înapoi”. - Dacă voi nu mă vreți, eu vă vreau – răspunse Lăpușneanu. Expresia se aplică în împrejurarea cînd o persoană încearcă să se impună împotriva voinței majorității, sau, cu alte cuvinte, cînd vrea dragostea cu sila. LIT.

Dicționare de argou

Explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

a fi cu mortul pe el expr. (intl.) a avea asupra sa obiectul furat.

a muri de pneumonie / de el încins / de glonțul rece 1. (glum.) a muri împușcat. 2. a muri în împrejurări dubioase.

a sta în banca lui / proprie expr. 1. a-și vedea de treabă, a nu se amesteca în treburile altuia. 2. a se mulțumi cu puțin, a nu emite pretenții nejustificate.

a-i trage (cuiva) una de adoarme în Gara de Nord / de joacă zaruri cu măselele din gură / de se plictisește în aer expr. (adol.) a lovi (pe cineva), a bate (pe cineva) rău.

a-și da drumul pe el / pe ea expr. (eufem.) a urina sau defeca involuntar în haine / în așternuturi / în pat.

c-așa vrea mușchii mei! expr. fiindcă așa vreau eu!

O de Gârleni expr. parfum sau colonie marca Guerlain.

OK I. adv. în regulă; bine. II. adj. invar. cumsecade; bun. III. s. n. (pub.) acord.

PENTRU CĂ AȘA VREAU EU c-așa vrea mușchii mei, de chichi, de michi, de trei lei ridichi; de chichi, de-un leu ridichi, de-un leu bomboane și de restul mentosane; de chichiri, michiri; de iordan / de Iorgu; de Madagascar; de pamplezir; de piele; de sanchi.

pentru unii mumă, pentru alții ciumă expr. (pop.) care este părtinitor în relațiile cu oamenii.

tragi de ele! expr. (adol.) exagerezi!

un oarecare expr. (peior.) un om fără / lipsit de importanță.

una mare expr. 1. halbă de bere (în contrast cu țapul). 2. o sută de mililitri de băutură spirtoasă (în contrast cu cinzeaca). 3. ceașcă mare de cafea. 4. (deț.) pâră sau informație importantă furnizată gardienilor.

una mică expr. 1. țap de bere (în contrast cu halba). 2. cinzeacă de băutură spirtoasă. 3. ceașcă mică de cafea. 4. (er.) contact sexual rapid. 5. (deț.) pâră sau informație de mică importanță.

Intrare: o (adv.)
o4 (adv.) adverb
adverb (I8)
  • o
Intrare: o (conj.)
o3 (conj.) conjuncție
conjuncție (I11)
  • o
Intrare: o (interj.)
o2 (interj.) interjecție
interjecție (I10)
  • o
Intrare: o (literă)
substantiv masculin (M999)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • o
plural
  • o
genitiv-dativ singular
plural
vocativ singular
plural
o1 (s.n.) substantiv neutru
substantiv neutru (N24--)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • o
  • o-ul
  • o-u‑
plural
  • o-uri
  • o-urile
genitiv-dativ singular
  • o
  • o-ului
plural
  • o-uri
  • o-urilor
vocativ singular
plural
Intrare: dintr-un
dintr-un
compus
  • dintr-un
Intrare: el
  • pronunție: iel, ia, iei, iele
articol / numeral / adjectiv pronominal / pronume (P56)
masculin feminin
nominativ-acuzativ singular
  • el
  • îl
  • ‑l
  • ea
  • o
plural
  • ei
  • i
  • îi
  • ‑i
  • ele
  • le
genitiv-dativ singular
  • lui
  • i
  • îi
  • ‑i
  • ei
  • i
  • îi
  • ‑i
plural
  • lor
  • le
  • li
  • lor
  • le
  • li
Intrare: într-un
într-un
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: la o parte
compus
  • la o parte
laoparte adverb
adverb (I8)
  • laoparte
Intrare: ok
  • pronunție: okei
adjectiv invariabil (I9)
Surse flexiune: DOR
  • ok
  • o‑
Intrare: oxigen
substantiv neutru (N29)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • oxigen
  • oxigenul
  • oxigenu‑
plural
genitiv-dativ singular
  • oxigen
  • oxigenului
plural
vocativ singular
plural
O simbol
abreviere, simbol, siglă (I6)
  • O
Intrare: pe de o parte
pe de o parte locuțiune adverbială
compus
  • pe de o parte
pe de-o parte locuțiune adverbială
compus
  • pe de-o parte
Intrare: un (adj. nehot.)
un2 (adj. nehot.) adjectiv nehotărât
articol / numeral / adjectiv pronominal / pronume (P102)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nominativ-acuzativ singular
  • un
  • o
plural
  • unii
  • unele
genitiv-dativ singular
  • unui
  • unei
plural
  • unor
  • unor
Intrare: un (art. nehot.)
un1 (art. nehot.) articol nehotărât
articol / numeral / adjectiv pronominal / pronume (P104)
masculin feminin
nominativ-acuzativ singular
  • un
  • o
plural
  • niște
  • niște
genitiv-dativ singular
  • unui
  • unei
plural
  • unor
  • unor
Intrare: un (num.)
un3 (num.) numeral
articol / numeral / adjectiv pronominal / pronume (P103)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nominativ-acuzativ singular
  • un
  • o
  • una
plural
genitiv-dativ singular
  • unui
  • unei
plural
Intrare: vrea
verb (VT517)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • vrea
  • vra
  • vrere
  • vrut
  • vrutu‑
  • vrând
  • vrându‑
singular plural
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • vreau
  • vrau
(să)
  • vreau
  • vrau
  • vream
  • vram
  • vrui
  • vrusei
  • vrusesem
  • vrusem
a II-a (tu)
  • vrei
  • vrai
(să)
  • vrei
  • vrai
  • vreai
  • vrai
  • vruși
  • vruseși
  • vruseseși
  • vruseși
a III-a (el, ea)
  • vrea
  • vra
(să)
  • vrea
  • vreie
  • vrea
  • vra
  • vru
  • vruse
  • vrusese
  • vruse
plural I (noi)
  • vrem
(să)
  • vrem
  • vream
  • vram
  • vrurăm
  • vruserăm
  • vruseserăm
  • vrusesem
  • vruserăm
  • vrusem
a II-a (voi)
  • vreți
(să)
  • vreți
  • vreați
  • vrați
  • vrurăți
  • vruserăți
  • vruseserăți
  • vruseseți
  • vruserăți
  • vruseți
a III-a (ei, ele)
  • vor
  • vreau
  • vrau
(să)
  • vrea
  • vreie
  • vreau
  • vrau
  • vru
  • vruseră
  • vruseseră
  • vruseră
verb (VT517-aux)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • vrea
singular plural
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • voi
  • oi
a II-a (tu)
  • vei
  • ei
  • ăi
  • oi
  • îi
  • ‑i
a III-a (el, ea)
  • va
  • o
  • a
plural I (noi)
  • vom
  • om
a II-a (voi)
  • veți
  • eți
  • ăți
  • oți
  • îți
  • ‑ți
a III-a (ei, ele)
  • vor
  • or
verb (VT408)
Surse flexiune: DMLR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • vroi
  • vroire
  • vroit
  • vroitu‑
  • vroind
  • vroindu‑
singular plural
  • vroiește
  • vroiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • vroiesc
(să)
  • vroiesc
  • vroiam
  • vroii
  • vroisem
a II-a (tu)
  • vroiești
(să)
  • vroiești
  • vroiai
  • vroiși
  • vroiseși
a III-a (el, ea)
  • vroiește
(să)
  • vroiască
  • vroia
  • vroi
  • vroise
plural I (noi)
  • vroim
(să)
  • vroim
  • vroiam
  • vroirăm
  • vroiserăm
  • vroisem
a II-a (voi)
  • vroiți
(să)
  • vroiți
  • vroiați
  • vroirăți
  • vroiserăți
  • vroiseți
a III-a (ei, ele)
  • vroiesc
(să)
  • vroiască
  • vroiau
  • vroi
  • vroiseră
verb (VT408)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • voi
  • voire
  • voit
  • voitu‑
  • voind
  • voindu‑
singular plural
  • voiește
  • voiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • voiesc
(să)
  • voiesc
  • voiam
  • voii
  • voisem
a II-a (tu)
  • voiești
(să)
  • voiești
  • voiai
  • voiși
  • voiseși
a III-a (el, ea)
  • voiește
(să)
  • voiască
  • voia
  • voi
  • voise
plural I (noi)
  • voim
(să)
  • voim
  • voiam
  • voirăm
  • voiserăm
  • voisem
a II-a (voi)
  • voiți
(să)
  • voiți
  • voiați
  • voirăți
  • voiserăți
  • voiseți
a III-a (ei, ele)
  • voiesc
(să)
  • voiască
  • voiau
  • voi
  • voiseră
verb (VT667)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
singular plural
  • va
  • vă
  • vați
  • vareți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
a II-a (tu)
a III-a (el, ea)
  • va
plural I (noi)
a II-a (voi)
a III-a (ei, ele)
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

ointerjecție

  • 1. Exclamație (emfatică) folosită în invocații și în apostrofe. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Aștept din parte-ți, o, rege cavaler, Că-mi vei da prins pe-acela, ce umilit ți-l cer. EMINESCU, O. I 91. DLRLC
    • format_quote N-ai nimerit tocmai bine, o, iscusite vînătorule! OBOBESCU, S. III 9. DLRLC
    • format_quote O! blîndă, mult duioasă și tainică lumină! în veci printre steluțe te cată al meu dor. ALECSANDRI, B. I 119. DLRLC
  • 2. Exclamație care exprimă diverse stări emotive: mirare, admirație, mulțumire, dorință, mâhnire etc. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote O, ce frumoși ochi ai! EMINESCU, O. I 95. DLRLC
    • format_quote O! cum fulgeră de strașnic! NEGRUZZI, S. I 58. DLRLC
    • format_quote O, cum vremea cu moartea cosesc fără-ncetare. ALEXANDRESCU, M. 87. DLRLC
  • 3. Exclamație care precedă și întărește o afirmație, o constatare. DEX '98 DEX '09
etimologie:

o, osubstantiv masculin invariabil
o, o-urisubstantiv neutru

  • 1. substantiv masculin invariabil substantiv neutru A optsprezecea literă a alfabetului limbii române. DEX '09 DE
    • diferențiere A șaptesprezecea literă a alfabetului. DLRLC
    • comentariu Numerotarea din DLRLC și DLRM este diferită de cea actuală, la vremea respectivă nefiind luate în considerație literele Â, Q, Y (nerepertoriate) și W (menționată dar fără a fi considerată literă „a alfabetului”).
  • 2. substantiv masculin invariabil Sunet notat cu această literă (vocală cu deschidere mijlocie, rotunjită, din seria posterioară). DEX '09 DLRLC DE
  • 3. substantiv masculin invariabil logică (Sub forma O) Simbol pentru propoziția categorică particular-negativă. DE
  • 4. (Sub forma O) Simbol chimic pentru oxigen. DE
  • 5. (Sub forma O’) Particulă precedând numele proprii irlandeze, care semnifică „fiul lui”. DE

el, eapronume personal

  • 1. Folosit pentru persoana a 3-a, ține locul persoanei despre care se vorbește. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote El merge. DEX '09
    • format_quote De-acum, de-acum ei sînt scăpați. COȘBUC, P. I 110. DLRLC
    • format_quote Din cărți de joc, din hîrtioare, Ea-și face parcuri și palate. VLAHUȚĂ, O. A. 47. DLRLC
    • format_quote De nu era el, te mîncam fript. ISPIRESCU, L. 5. DLRLC
    • format_quote Ea își aruncă fără voie ochii asupra ciocoiului. FILIMON, C. 89. DLRLC
    • 1.1. Marchează o opoziție. DLRLC
      • format_quote Eu știu munții, dar mai bine Mă știu ei întregi pe mine! COȘBUC, P. II 169. DLRLC
    • 1.2. Urmează după predicat, cu valoare afectivă de întărire, repetând subiectul exprimat printr-un substantiv. DLRLC
      • format_quote Plopii! mă cunosc ei bine! COȘBUC, P. I 261. DLRLC
      • format_quote Și-a da el spinul peste om vrodată. CREANGĂ, P. 227. DLRLC
      • format_quote Las’ c-o veni ea vara. BIBICESCU, P. P. 166. DLRLC
      • format_quote (Uneori fără acordul genului) Mi-a spus el baba și, drept să-ți spun, tare mi-o venit rău. CONTEMPORANUL, VII 495. DLRLC
      • 1.2.1. Uneori este folosit pe lângă un verb sau o construcție impersonală. DLRLC
        • format_quote După vreme rea, a fi el vreodată și senin. CREANGĂ, P. 235. DLRLC
    • 1.3. familiar (la) singular Bărbat, nevastă, soț, soție. DEX '09 DEX '98 DLRLC
  • 2. La genitiv, în formele lui, ei, lor, adesea precedat de „al, a, ai, ale”, are valoare posesivă. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Casa lui. DEX '09
    • format_quote Poveștile isprăvilor lui încă nu mi le-a spus. SADOVEANU, V. F. 17. DLRLC
    • format_quote Căprioarele, ciutele, țapii și cerbii ies în poieni ca într-o domnie a lor. SADOVEANU, V. F. 17. DLRLC
    • format_quote Și încîlcit e părul lui negru. EMINESCU, O. I 88. DLRLC
    • format_quote El vede de departe pe mîndra lui Marie. EMINESCU, O. I 97. DLRLC
    • format_quote Lîngă trupul iubitei ei surioare. CONACHI, P. 87. DLRLC
    • chat_bubble Ai lui sau ai ei = persoane legate prin rudenie, interese comune, prietenie etc. de o anumită persoană. DEX '09 DLRLC
    • chat_bubble Ale lui sau ale ei = lucrurile personale ale cuiva. DEX '09 DLRLC
      • format_quote Se îmbracă și se înarmează Ivan cu toate ale lui. CREANGĂ, P. 304. DLRLC
    • chat_bubble Ale lui sau ale ei = capriciile, toanele cuiva. DEX '09 DLRLC
      • format_quote Lasă-l în ale lui!. DEX '09 DEX '98 DLRLC
  • 3. La dativ, în formele lui, ei, îi, i, lor, le li, are funcție de complement indirect sau de atribut. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Prietenul îi iese înainte. DEX '09
    • format_quote Murgulețul e adăpat. Toma i-a grămădit în iesle un braț de fîn. SADOVEANU, V. F. 36. DLRLC
    • format_quote Căprarul vechi îi iese-n prag. COȘBUC, P. I 100. DLRLC
    • format_quote De Radu-i este mai cu grabă, Că Radu-i este cel mai drag. COȘBUC, P. I 100. DLRLC
    • format_quote E o căsuță puțintică și scundă; îi ajungem cu palma la streșină. SADOVEANU, V. F. 39. DLRLC
    • format_quote Nevasta i-a murit. COȘBUC, P. I 229. DLRLC
    • format_quote Barba-n pămînt i-ajunge. EMINESCU, O. I 99. DLRLC
    • format_quote Ea-nlănțuiește gîtu-i. EMINESCU, O. I 95. DLRLC
    • format_quote Dar ochii-i ard în friguri. EMINESCU, O. I 96. DLRLC
    • format_quote (În forma i, cu valoare neutră) Pe urmă dă-i cu bere, dă-i cu vin, dă-i cu vin, dă-i cu bere... A făcut cinste d. Nae. CARAGIALE, O. I 119. DLRLC
  • 4. În acuzativ, în formele îl, l, o, îi, i, le, are funcție de complement direct. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Cartea pe care o citesc. DEX '09
    • format_quote Fiecare cotlon pe care-l cercetam adăugea retragerii mele distanțe incomensurabile. SADOVEANU, V. F. 18. DLRLC
    • format_quote Cînd am văzut că a apucat-o [pe junincă]... m-am dus asupra lui cu bîta. SADOVEANU, V. F. 27. DLRLC
    • format_quote Se coborî în grădină ca să-și răcorească pieptul de flacăra ce-l ardea. FILIMON,, C. 67. DLRLC
    • format_quote Precedat de prepoziții, în formele el, ea, ei, ele. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Pe el îl caut. DEX '09 DEX '98
      • format_quote S-a pus între el și noi depărtarea și lenea soarelui. SADOVEANU, V. F. 26. DLRLC
      • format_quote Fata s-a-ndrăgit de el. COȘBUC, P. I 54. DLRLC
      • format_quote Mult era frumos și bine aici, în fața valurilor ce se tăvăleau, greoaie, spre șesul depărtat. Venea cu ele și o adiere primăvăratică. SLAVICI, O. II 11. DLRLC
    • format_quote Precedat de prepoziții, în forma o, cu valoare neutră: DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Au mai pățit-o și alții. NEGRUZZI, S. I 69. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Cînd era de făcut ceva treabă, o cam răream de pe-acasă. CREANGĂ, A. 70. DLRLC
      • format_quote Pune mîna pe iapă... și tunde-o. CREANGĂ, P. 47. DLRLC
etimologie:

okadjectiv invariabil, adverb

  • 1. De acord, foarte bine. DEX '09 MDN '00
    sinonime: bine
etimologie:

oxigensubstantiv neutru

  • 1. Element chimic gazos, incolor, inodor, insipid, care reprezintă o cincime din aerul atmosferic, fiind indispensabil în procesul respirației și al arderii, și care, în combinație cu hidrogenul, formează apa; are numeroase întrebuințări în industrie și medicină. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
  • comentariu simbol O DOOM 2
etimologie:

un, oarticol nehotărât
un, oadjectiv nehotărât
un, onumeral

  • 1. Substantivul pe care îl determină denumește obiectul neindividualizat în discuție. DEX '09 DLRLC
    • format_quote Un prieten. DEX '09
    • format_quote Colo jos, pe mlaștină, S-a-ntîlnit un pui de cioară C-un bîtlan de baștină. TOPÎRCEANU, B. 46. DLRLC
    • format_quote A fost odată un împărat... ISPIRESCU, L 1. DLRLC
    • format_quote Alege-ți un cal din herghelie, care-i vrea tu. CREANGĂ, P. 185. DLRLC
    • format_quote Sub bolta cea înaltă a unei vechi biserici. EMINESCU, O. I 88. DLRLC
    • format_quote De-aș avea o puiculiță Cu flori galbine-n cosiță. ALECSANDRI, P. A. 35. DLRLC
    • diferențiere Folosit înaintea unui substantiv comun, indică genul, numărul și cazul acestuia și îl prezintă ca nedeterminat, indefinit. NODEX
    • 1.1. Accentuează noțiunea exprimată de substantiv. DEX '09 DLRLC
      • format_quote O bucurie se vestea în ochii ei. DEX '09
      • format_quote Nu-ți voi lăsa drept bunuri, după moarte, Decît un nume adunat pe-o carte. ARGHEZI, V. 9. DLRLC
      • format_quote I-a cuprins o jale pe-amîndoi. COȘBUC, P. I 228. DLRLC
      • format_quote Deodată îl apucă un dor de tată-său. ISPIRESCU, L. 8. DLRLC
      • format_quote O moarte se vestea în ochii ei. NEGRUZZI, S. I 50. DLRLC
    • 1.2. Dă sens general substantivului. DEX '09 DLRLC
      • format_quote Un artist, fie și mai genial decît Paganini, nu va putea scoate sunete frumoase și armonice dintr-o diblă spartă. GHEREA, ST. CR. I 251. DLRLC
  • 2. (Înaintea unui nume propriu sugerează o comparație) Unul ca..., unul asemenea cu... DEX '09 DLRLC
    • format_quote Dascălul acesta lua în ochii mei un chip măreț... mi se părea că văd un Platon, un Aristotel. NEGRUZZI, S. I 6. DLRLC
    • diferențiere Folosit înaintea unui substantiv propriu, indică o asemănare cu persoana denumită de acest substantiv. NODEX
  • 3. Dă valoare substantivală unor cuvinte pe care le precedă. DEX '09
    • format_quote Un murdar. DEX '09
etimologie:

vrea, vreauverb

  • comentariu Este urmat de o completivă directă cu verbul la conjunctiv sau, rar, de un infinitiv. DEX '09 DEX '98
  • 1. A fi hotărât, a fi decis să...; a avea de gând să... DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX
    • format_quote Însă dacă vrei și vrei numaidecît să te duci, eu nu te opresc. CREANGĂ, P. 193. DLRLC
    • format_quote Floricică dintr-o mie, Pusu-și-o mîndra mînie, De dor nu vrea să mai știe. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 164. DLRLC
    • format_quote Stăi, mîndruța mea, Nu te spăria, Că vrem să glumim Și să te zidim. ALECSANDRI, P. P. 190. DLRLC
    • 1.1. intranzitiv A avea voință neclintită, a stărui într-o acțiune. DLRLC
      • format_quote Eu știu să vreau. DLRLC
    • chat_bubble Vodă vrea și Hîncu ba, se spune când două persoane care au interese comune sunt în dezacord în ce privește calea de urmat pentru îndeplinirea unei acțiuni. DLRLC
    • chat_bubble Vrea (sau va) să zică = înseamnă, are semnificația de... DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Eu știu ce vra să zică durerea de inimă. CREANGĂ, P. 172. DLRLC
      • format_quote Avea ochi albaștri, ceea ce vra să zică mult. EMINESCU, N. 86. DLRLC
      • format_quote Refluxul vra să zică cînd să umflă apa. DRĂGHICI, R. 43. DLRLC
    • chat_bubble Vrea (sau va) să zică (cu valoare de conjuncție) = așadar, deci. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Va să zică nu poți! DLRLC
    • chat_bubble Ce vrea (sau va) să zică asta? = ce înseamnă, ce rost are? DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Ce va să zică aceea să plătesc? ISPIRESCU, L. 138. DLRLC
    • chat_bubble impersonal Cum (sau ce) va vrea = orice. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      sinonime: orice
      • format_quote Întîmplă-se ce va vrea, Eu de badea voi tăcea. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 55. DLRLC
  • 2. A aștepta ceva de la cineva. DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX
    • format_quote Eu vreau să-mi dai copilul zburdalnic, pe Arald. EMINESCU, O. I 91. DLRLC
    • 2.1. La persoana a 2-a singular, precedat de pronumele interogativ «ce» alcătuiește o formulă expletivă. DLRLC
      • format_quote Sînt un vinovat nevrednic de iubirea ei, dar ce vrei? suferințele ce am tras... mi-au stricat inima. NEGRUZZI, S. I 47. DLRLC
    • 2.2. Se folosește în tranzacții comerciale, subînțelegându-se complementul «bani». DLRLC
      • format_quote Cât vrei pe hainele astea? DLRLC
  • 3. A-i plăcea ceva sau cineva. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    sinonime: dori pofti
    • format_quote Vreau o stofă bună. DLRLC
    • 3.1. Folosit cu complementul indică o persoană, subînțelegându-se calitatea ei de soț sau de soție. DLRLC
      • format_quote Să-mi spui o dată, Să mă-ntrebi: Mă vrei tu, fată? Și plîngeam de supărată. COȘBUC, P. I 51. DLRLC
      • format_quote Cu toate la picioare-ți eu le puneam în vază, Dar nu-l mai vrei pe Arald, căci nu mai vrei nimică. EMINESCU, O. I 92. DLRLC
    • 3.2. reflexiv A dori să fie, să devină ceva ori cineva. DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX
      • format_quote E un băiat ciudat vînzătorul de cutii și tăblițe, de bureți și creioane, care s-ar vrea și vînzător de cărți într-un tîrg. STANCU, D. 381. DLRLC
      • format_quote În nesațiul cosmic al adolescenței, fiecare s-a vrut mai bun. C. PETRESCU, V. 251. DLRLC
    • chat_bubble Îi sătul de dulce, vrea și amar câteodată, se spune despre cel ce s-a săturat de bine. DLRLC
    • chat_bubble Vrea să fie și grâul scump și făina ieftină, se spune despre cel care cere lucruri peste putință. DLRLC
    • chat_bubble Vrea să fie și cu varza unsă și cu slănina în pod, se spune despre cel care urmărește profituri cât mai multe. DLRLC
    • chat_bubble Cât vrei = peste măsură. DLRLC
      • format_quote De-mbunătățiri rele cît vrei sîntem sătui. ALEXANDRESCU, P. 79. DLRLC
    • chat_bubble locuțiune adverbială Pe vrute, pe nevrute = indiferent dacă dorește sau nu, vrând-nevrând. DEX '09 DEX '98
    • chat_bubble Vrei, nu vrei = de voie, de nevoie, fie că dorești, fie că nu dorești. DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX
    • chat_bubble Vrei, nu vrei, bea Grigore agheasmă, se spune despre cel care trebuie să îndeplinească ceva împotriva dorinței sale. DEX '09 DLRLC NODEX
    • chat_bubble Vrând-nevrând = mai mult de silă decât de bunăvoie; constrâns de împrejurări. DEX '09 DLRLC
      • format_quote Cu multe sănii De pe coastă vin țipînd Și se-mping și sar rîzînd: Prin zăpadă fac mătănii Vrînd-nevrînd. COȘBUC, P. I 224. DLRLC
      • format_quote Dorea ca vrînd-nevrînd să împlinească slujba ce și-o luase asupră. ISPIRESCU, L. 17. DLRLC
      • format_quote Acum, vrînd-nevrînd, trebuie s-ascult, că mi-i capul în primejdie. CREANGĂ, P. 212. DLRLC
    • chat_bubble A face tot ce vrea din (sau cu) cineva = a avea mare influență asupra cuiva. DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX
  • 4. A se învoi, a fi de acord. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Tată, zise atunci feciorul cel mijlociu, să mă duc eu, dacă vrei. CREANGĂ, P. 187. DLRLC
    • format_quote Neputînd să te ajungă, crezi c-or vrea să te admire! EMINESCU, O. I 134. DLRLC
    • format_quote Asta mie mi-o plăcut, Numai maică-sa n-o vrut. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 366. DLRLC
  • 5. personificat (Mai ales în forma negativă) A fi în stare. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    sinonime: putea
    • format_quote Focul nu vrea să ardă. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Stăi puțin cu carul... – Eu aș sta, dar nu prea vrea el să steie. CREANGĂ, P. 40. DLRLC
    • 5.1. popular A fi gata, pe cale sau pe punctul de a... DEX '09 DLRLC
      • format_quote Când vru să moară își chemă feciorii. POP. DEX '09 DLRLC
  • 6. A exista posibilitatea; a fi posibil. NODEX
    sinonime: putea
    • format_quote Vrea să plouă. NODEX
  • 7. Ca verb auxiliar, servește la formarea viitorului. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Mâine vei merge la teatru. DEX '09
    • format_quote Cel din urmă voi veni la masă Chiar de n-ar mai fi pe ea pahare. CONTEMPORANUL, S. II, 1956, nr. 525, 1/6. DLRLC
    • format_quote Pînă a doua zi... simțeam că voi înnebuni. CAMIL PETRESCU, U. N. 154. DLRLC
    • format_quote De-a pururea aproape vei fi de sînul meu... Mereu va plînge apa, noi vom dormi mereu. EMINESCU, O. I 129. DLRLC
    • format_quote arhaizant poetic (Formele auxiliarului urmează după infinitiv) Adormi-vom, troieni-va Teiul floarea-i peste noi, Și prin somn auzi-vom bucium De la stînele de oi. EMINESCU, O. I 101. DLRLC
    • 7.1. Forma de persoana a 3-a singular va se substituie tuturor persoanelor singular și plural pentru formarea viitorului cu conjunctivul prezent al verbelor de conjugat. DEX '09 DLRLC
      • format_quote Cuvine-se hirotonirea Cu harul ceriurilor, ție, Drept vestitorule apostol Al unei vremi ce va să vie. GOGA, P. 25. DLRLC
    • chat_bubble Va să fiu (sau să fii etc.) = trebuie să fiu (sau să fii etc.) DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Ca să fii avocat iscusit și căutat, va să fii șiret, pișicher, chițibușar. BRĂTESCU-VOINEȘTI, Î. 43. DLRLC
  • comentariu regional Formă flexionară prezent indicativ persoana I și: (regional) vreu. DLRLC
  • comentariu Varianta vroi este nerecomandată. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.

2 articole lingvistice