o² i [At: COD. VOR. 2/1 / E: fo] (De obicei prelungit) Cuvânt care exprimă: 1 Emfază, fiind folosit în invocații și apostrofe. 2 Mirare. 3 Admirație. 4 Mulțumire. 5 O dorință. 6 Rugăminte. 7 Mâhnire. 8 Regret. 9 Nemulțumire. 10 Dezaprobare. 11 Indignare. 12 Îngrijorare. 13 Groază. 14 O constatare. 15 (Rep) Atrage cuiva atenția să nu se grăbească.

O³ interj. 1. Exclamație, adesea emfatică, folosită mai ales în invocații și apostrofări, înaintea unui vocativ. V. o f. Aștept din parte-ți, o, rege cavaler, Că-mi vei da prins pe-acela, ce umilit ți-l cer. EMINESCU, O. I 91. N-ai nimerit tocmai bine, o, iscusite vînătorule! OBOBESCU, S. III 9. O! blîndă, mult duioasă și tainică lumină! în veci printre stelute te cată al meu dor. ALECSANDRI, B. I 119. 2. Exclamație care exprimă diverse stări emotive ca: admirație, bucurie, uimire, nemulțumire, revoltă, regret etc. O, ce frumoși ochi ai! EMINESCU, O. I 95. O! cum fulgeră de strașnici NEGRUZZI, S. I 58. O, cum vremea cu moartea cosesc fără-ncetare. ALEXANDRESCU, M. 87.

O³ interj. 1. Exclamație (emfatică) folosită în invocații și în apostrofări, înaintea unui vocativ. 2. Exclamație care exprimă diverse stări emotive: admirație, bucurie, uimire, nemulțumire, revoltă, regret etc.

O interj. 1) (se folosește, prelungit, pentru a exprima mirare, bucurie, întristare, surprindere, revoltă, nemulțumire etc.). 2) (se folosește în invocații și apostrofare, sporindu-le intensitatea). /Onomat.

o! int. arată o surprindere, mirare, bucurie, întristare, rugăminte: o, Doamne!

2) o, interj. care arată chemarea, invocațiunea, mirarea, bucuria, durerea ș. a.: O, Doamne! O, ce-ĭ asta? V. of, oh.

o⁴ interj.

o³ interj.

o interj.

O interj. v. of.

O interj. a!, ah!, aoleu!, au!, i!, of!, oh!, vai!, (pop.) văleu!, (Transilv. și Ban.) tulai!, (Mold.) vah! (~! ce rău mă doare!)

o interj. – Oh! – Mr. uă. Creație expresivă, cf. of. Sec. XVII, întărit în limba modernă de fr. oh. Der. din sl. (Tiktin) nu e probabilă. Cf. R. Carstensen, Die Interj. im Rom., Tübingen 1936, 28-31.

o¹, interj. – Exclamație care exprimă o stare emotivă (mirare, admirație, dorință, mâhnire etc.): „O, mie, vărucule!” (Brediceanu, 1957: 171). – Onomatopee (DEX, MDA).

o¹, interj. – Exclamație care exprimă o stare emotivă (mirare, admirație, dorință, mâhnire etc.): „O mine, vărucule!” (Brediceanu 1957: 171). – Onomatopee.

O, SANCTA SIMPLICITAS! (lat.) o, sfântă naivitate! – Exclamația lui J. Hus la vederea unei bătrâne, care în speranța unei răsplăți cerești, aruncă vreascuri pe rugul pe care el era ars. Constatare a unui act de ignoranță inconștientă sau de conformism naiv.

O⁵ interj. Exclamație care exprimă diverse stări emotive (admirație, bucurie, uimire, nemulțumire etc.) sau care se folosește în invocații și în apostrofări, înaintea unui vocativ.