OCHI¹, (I, II 4, 7, 12) ochi, s. m., (II 1, 2, 3, 4, 5, 8, 9, 10, 11) ochiuri, s. n. I. 1. Fiecare dintre cele două organe de formă globulară, sticloase, așezate în chip simetric în partea din față a capului; globul împreună cu orbita, pleoapele, genele etc., irisul colorat al acestui organ; organul vederii unui animal ori al unei insecte, indiferent de structura lui. Avea, precum, desigur, trebuie să fi avînd și astăzi, niște ochi mici și cenușii, de o strălucire stranie. HOGAȘ, DR. II 120. Mergi sănătoasă, mămucă, zise cel mic, cu lacrimi în ochi. CREANGĂ, P. 20. Ci tu rămîi în floare ca luna lui april, Cu ochii mari și umezi, cu zîmbet de copil. EMINESCU, O. I 128. Ochi pentru ochi și dinte pentru dinte, se spune cînd la o faptă rea se răspunde cu altă faptă de aceeași măsură; cum e fapta, așa și răsplata. Prinde orbul, scoate-i ochii, se zice cînd cineva te păgubește fără să-l poți trage la răspundere. Banul e ochiul dracului (= banul e o ispită care te poate duce la multe rele). ◊ Fig. Rămîne Toamna singură pe zare, Privind cu ochiu-i tulbure și mare. D. BOTEZ, P. O. 35. Ei fac din noapte ziuă, ș-a zilei ochi închid. EMINESCU, O. I 56. ◊ Albul ochiului v. alb. Coada ochiului v. coadă. Ochi de broască v. broască. Ochi de bou v. bou. ◊ Loc. adv. Văzînd cu ochii = foarte repede, pe zi ce trece. Cu tărîțe, cu cojițe, purcelul începe a se înfiripa și a crește văzînd cu ochii. CREANGĂ, P. 76. De (sau pentru) ochii lumii = de formă, în aparență, ca să vadă sau să creadă oamenii că s-a făcut. ◊ Expr. Ochii lumii = opinia publică. Ea riscă a-și compromite reputația în ochii lumii. BOLINTINEANU, O. 382. Cu ochii închiși v. închis. Cît te-ai freca (sau șterge) la ochi = foarte repede, cît ai bate din palme. Numai ochi și urechi = foarte atent. Se ridică – numai ochi și urechi. GALAN, B. I 54. A scoate cuiva ochii (cu ceva) = a-i aduce aminte cuiva cu răutate de anumite fapte ale sale, de anumite atitudini proprii sau de faptele altora dar care îl privesc; a-i scoate pe nas. Hojma mă morocănește și-mi scoate ochii cu cele tinere. CREANGĂ, P. 122. A dormi numai cu un ochi = a dormi ușor, neliniștit (gata să se trezească la cel mai mic zgomot); a dormi iepurește. Cît vezi cu ochii (sau cu ochiul) = cît cuprinzi cu privirea, pînă la depărtări foarte mari. Nimeni, nimic, cît vedeai cu ochiul. DUMITRIU, N. 14. (A vedea) cu ochii liberi v. liber. A vedea cu ochii lui = a vedea el însuși, a fi fost de față la o întîmplare. A vedea cu ochii altuia = a nu avea păreri proprii, a privi prin prisma altuia. A păzi (sau a îngriji) pe cineva ca ochii (sau ca de doi ochi) din cap = a păzi pe cineva cu cea mai mare grijă. Avea vodă Calimah o iapă arăbească și o păzeau slujitorii ca ochii din cap. SADOVEANU, O. I 462. Să îngrijești de calul meu ca de doi ochi din cap. CREANGĂ, P. 208. A arăta (pe cineva sau ceva) din ochi = a semnala cuiva în mod discret (pe cineva sau ceva), făcînd o mișcare ușoară a ochilor în direcția voită. Îmi arătă, din ochi, pe frate-meu. SADOVEANU, O. I 434. A iubi pe cineva sau a-i îi drag cineva ca (sau mai mult decît) ochii din cap = a iubi pe cineva din tot sufletul, peste măsură. Acum văzuse Ipate ce poate Chirică, și-i era drag ca ochii din cap. CREANGĂ, P. 153. Îl iubeau mai mult decît ochii din cap. DRĂGHICI, R. 3. A i se scurge (sau a-i curge) cuiva ochii după cineva (sau după ceva) = a se uita cu mult drag la cineva sau ceva, a ține mult la cineva sau ceva. E mîndru și fetelor le curg ochii după el. SADOVEANU, la TDRG. Li se scurgeau ochii după dînșii. ISPIRESCU, L. 24. A-i fi cuiva drag ca sarea-n ochi = a nu-i fi cuiva pe plac, a-i fi cuiva nesuferit. Fetele împăratului însă priveau la verișor cum privește cînele pe mîță și li era drag ca sarea-n ochi. CREANGĂ, P. 231. A nu avea ochi să vezi pe cineva = a nu putea suferi pe cineva, a fi mînios pe cineva. Cu toate că el se nevoiește... să îl iubesc, însă eu din zi în zi îl uresc mai mult și n-am ochi să-l văz. GORJAN, H. II 123. A privi pe cineva cu (sau a avea pe cineva la) ochi buni (sau răi) = a simpatiza (sau a fi ostil, a nu avea la inimă) pe cineva. Nu se căia de loc că l-a. primit la curtea sa, ba încă începuse a-l privi cu ochi buni. ISPIRESCU, L. 126. Am cam băgat eu de seamă că nu-l prea are la ochi pe Chiriac. CARAGIALE, O. I 48. Știu bine la ce ochi răi mă aveți cu toții. ODOBESCU-SLAVICI, la TDRG. A nu vedea (lumea) înaintea ochilor = a fi foarte supărat, a fierbe de mînie. Se făcu foc și pară de mînie, se turbură de necaz și nu mai vedea înaintea ochilor. ISPIRESCU, L. 27. Nu-mi văd lumea înaintea ochilor de năcaz. CREANGĂ, P. 190. A da ochii (sau ochi) cu cineva = a întîlni pe cineva (pe neașteptate). Mîine sau poimîine, streinul care doarme sus are să dea ochii cu d. Demetru Demetrian. C. PETRESCU, A. 295. N-ar fi vrut să dea ochii cu nimeni. BART, E. 213. A da cu ochii de cineva (sau de ceva) = a întîlni întîmplător pe cineva, a vedea ceva care din întîmplare îți iese în cale; a zări. Mergînd așa, pe vremea cînd soarele se-ngînă Cu noaptea, a dat Sînger cu ochii de-o fîntînă. COȘBUC, P. II 183. Cînd a dat cu ochii de mire, pe loc a încremenit. CREANGĂ, P. 86. Colonelul... dă cu ochii de sarbedul romîn Ce stase-n loc la umbră, sub un stejar bătrîn. ALECSANDRI, O. 244. A-și vedea visul cu ochii = a-și vedea realizată o dorință. E cu ochi și cu sprîncene = e evident, e clar, e cusut cu ață albă. Prea cu ochi și cu sprîncene erau însă glumele lui încît ea să nu-l priceapă. La TDRG. A i se întoarce (cuiva) ochii în cap (sau pe dos), se zice cînd cineva este în agonie, cînd moare. (În imprecații) În cap ochii să i se-ntoarcă Și să-i fie graiul prins. ALECSANDRI, P. I 7. A face (sau a deschide) ochii mari v. mare. A i se face (cuiva) negru înaintea ochilor = a se tulbura (cuiva) vederea, a nu mai vedea bine de supărare, de mînie etc. A face (cuiva) ochi dulci = a arunca (cuiva) priviri de dragoste, a privi galeș. (A fi) cu ochii în patru v. patru. A avea (sau a fi cu) ochii pe cineva = a nu pierde pe cineva din vedere, a urmări cu atenție mișcările cuiva (în care nu te încrezi). Să știi că am să am ochii pe dumneata. C. PETRESCU, R. DR. 249. A pune (o armă) la ochi (sau a lua la ochi) = a ținti, a ochi. Petru își încordă arcul, îl luă la ochi, săgeata zbură și în aceeași clipă se văzu trupul lui Malaspina căzînd. GANE, N. II 86. Cînd fură aproape de lup de o bătaie de săgeată, puse Făt-Frumos arcul la ochi. ISPIRESCU, L. 75. A lua (pe cineva) la ochi = a avea anumite bănuieli (cu privire la cineva), a supraveghea atent mișcările cuiva, a suspecta. Ți s-a părut că drumurile tale sînt închise pentru totdeauna... din pricina portarului care te luase la ochi. PAS, Z. I 261. A pune ochii (pe cineva sau ceva) = a-i plăcea cineva sau ceva. A face un lucru cu ochii închiși = a face un lucru fără o cercetare prealabilă, în mod superficial; a face foarte ușor un lucru, fără dificultate. între patru ochi = numai între două persoane, fără martori, în intimitate. A face cu ochiul v. face. A face ochi v. face. A deschide ochii v. deschide. A deschide (sau a i se deschide) cuiva ochii v. deschide. A închide ochii v. închide. A închide (cuiva) ochii v. închide. A da ochii peste cap v. da. A lega la ochi (pe cineva) v. lega. A se băga în ochii cuiva v. băga. A arunca praf în ochii cuiva v. praf. Plin ochi = plin de tot. Într-o clipă fu adusă dinaintea ei o cofă plină ochi. GANE, N. 44. ◊ (Familiar) Cu un ochi la făină și cu altul la slănină, se spune despre cel care se uită cruciș sau, fig., despre cel care rîvnește la două lucruri odată. (Arătînd intensitatea cu care se săvîrșește o acțiune) (Muncește, lucrează, aleargă, se ferește, fuge etc. de ceva) de-și scoate ochii = (muncește, lucrează etc.) cît poate, din răsputeri. Moș Nichifor fugea de cărăușie de-și scotea ochii. CREANGĂ, P. 107. 2. (La pl., urmat de determinarea «buni» sau «slabi») Facultatea de a vedea, simțul văzului, vedere. Ai ochi mai buni și te rog să-mi vii tu în ajutor. C. PETRESCU, C. V. 247. ◊ Expr. A lua (cuiva) ochii v. lua. A bate la ochi v. bate. A nu-și crede ochilor v. crede. ♦ (Mai ales la pl.) Privire, uitătură. Pe stradă, trecătorii, puțini la număr, alergau cu ochii în pămînt. C. PETRESCU, A. 468. Draga mea fără cuvinte, Doar din ochi pricepe toate. TOPÎRCEANU, B. 58. Ea-l oprește-n loc cu ochii și c-o mult smerită rugă. EMINESCU, O. I 80. ◊ (În apostrofări) Să nu te văd în ochi! ▭ Depărtează-te din ochii-mi. CONACHI, P. 84. ◊ Loc. adv. Cu ochii pierduți = cu privire neconcentrată, privind în vag, în extaz. Se uita cu ochii pierduți de bucurie cînd la moșneag, cînd la Maranda. MIRONESCU, S. A. 83. Sub ochii noștri = a) sub privirea noastră, în raza noastră vizuală; b) acum, în prezent, în timpul vieții noastre. Societatea noastră se construiește sub ochii noștri. V. ROM. decembrie 1953, 261. În ochii cuiva = în conștiința cuiva, după părerea cuiva. Dinastia este condamnată în ochii poporului romîn. LIT. ANTIMONARHICĂ 133. Ochi în ochi = privind unul în ochii celuilalt. Au ascultat o clipă, pe urmă, ochi în ochi, și-au zîmbit. GALAN, Z. R. 201. S-o vadă cum șade ochi în ochi cu Ion. REBREANU, I. 24. ◊ Expr. A privi cu ochi de piatră = a privi cu indiferență, nepăsător, rece, înmărmurit. Constandin îl privea cu ochi de piatră. DUMITRIU, N. 248. A privi cu ochi mari = a) a fi uimit de ceea ce vede; b) a i se dilata ochii de mînie, furie etc. Mă privește cu ochii mari de copil furios. CAMIL PETRESCU, U. N. 82. A avea ochi = a se arăta priceput în a aprecia un lucru dintr-o privire. A măsura (a judeca, a prețui etc.) din ochi = a aprecia fără măsurători precise, examinînd numai cu privirea. Tot chibzuia, parcă măsura așa din ochi depărtarea. MIRONESCU, S. A. 119. A vinde (a da sau a cumpăra) pe ochi = a vinde (sau a cumpăra) apreciind cantitatea cu privirea. A sorbi (pe cineva) din ochi = a ține foarte mult la cineva, a-l privi cu drag. El necontenit o sorbea din ochi și se minuna cum îi ședea de bine culcată pe canapea. GANE, N. II 123. A fura (pe cineva) cu ochiul = a privi pe cineva (pe furiș), cu dragoste, cu plăcere. Smărăndița începe, din cînd în cînd, a mă fura cu ochiul. CREANGĂ, A. 7. A (-și) arunca ochii = a) a privi repede, în treacăt. Cînd își aruncă ochii spre poartă, ce să vadă. CREANGĂ, P. 68; b) a examina, a cerceta sumar. A pierde pe cineva (sau ceva) din ochi = a nu mai vedea pe cineva sau ceva care se depărtează sau de care te depărtezi. A pierde (sau a prăpădi) pe cineva din ochi = a ține foarte mult la cineva, a iubi nespus. O iubeau... pe fată de-o pierdeau din ochi. CARAGIALE, O. III 103. Încotro vede cu ochii (sau unde îl duc ochii) = indiferent unde, în orice direcție, fără țintă, aiurea. Inima-mi e moartă și braul fără putere, mergeți unde vă vor duce ochii, căci oriunde, tot mai bine veți fi decît cu mine. GANE, N. I 212. 3. (La pl.) Obraz, față. N-apucaseră a vedea la ochi pe înfricoșatul Șoiman. SADOVEANU, O. VII 139. Să nu te speli pe ochi din cană. ȘEZ. VI 24. ◊ Loc. adv. De la ochi sau (verde) în ochi = cu îndrăzneală, fățiș, fără cruțare. Spune-mi verde-n ochi, ca să știu ce leac trebuie să-ți fac. CREANGĂ, Ia TDRG. Un copil de ieri să mă batjocorească de la ochi! ALECSANDRI, T. 233. II. (Prin analogie) 1. Fiecare dintre spațiile libere ale unei ferestre, în care se montează geamurile; panou de sticlă care închide fiecare dintre aceste spații. Sunară la ușa... cu nenumărate ochiuri de geamlîc. DUMITRIU, B. F. 91. Și-au mers pînă la fereastră și să uitară pe ochiul ferestrei, cum mănîncă tată-so. RETEGANUL, P. I 44. ♦ Mică deschizătură (de obicei închisă cu sticlă) făcută într-un perete exterior, folosind la aerisirea sau iluminarea unei încăperi. Prin ochiul colbăit și galbăn care ținea loc de fereastră, intra lumina și punea o pată lungă în mijlocul casei. SADOVEANU, O. III 563. 2. Porțiune de loc, de obicei în formă circulară, acoperită cu altceva (zăpadă, verdeață, nisip etc.) decît mediul înconjurător. Un ropot de ploaie spală cele din urmă ochiuri zgurite de omăt. C. PETRESCU, R. DR. 312. Aice era un ochi de pămînt verde, ca un ostrov în mare. SBIERA, P. 227. Acolo-n ochi de pădure, Lîngă trestia cea lină Și sub bolta cea senină Vom ședea în foi de mure. EMINESCU, O. I 64. 3. Întindere de apă (în formă rotundă), în regiuni mlăștinoase, mărginită cu papură (v. baltă); loc unde se adună și stagnează apa (v. băltoacă). O suliță îngustă plină de noroi și de ochiuri întunecoase de apă. SADOVEANU, P. 162. Ochiurile de baltă pitite după zidul întunecat al papurei. C. PETRESCU, S. 24. Ochiurile de apă stătută înghețaseră și gîștele nu mai aveau unde să se scalde. DUNĂREANU, CH. 75. ♦ Vîrtej de apă, bulboană. Peste adîncimi se fac ochiuri care rotesc în loc. VLAHUȚĂ, O. A. 407. 4. Buclă formată prin îndoirea unei sfori și petrecerea unuia dintre capete prin îndoitură; laț. Făcuse un nod prost... care nu prindea decît cu două din ochiuri. DUMITRIU, P. F. 12. La celălalt capăt [funia] are băgat un șumuiog... de paie, care intră într-un ochi, ureche sau laț. PAMFILE, A. R. 204. Un ștreang... aluneca pe un ochi. ODOBESCU, S. I 442. ♦ Fiecare dintre golurile (simetrice) dintre firele unei împletituri, ale unor țesături, plase etc.; golul împreună cu firele care îl mărginesc. Zece ochi pe fiecare cîrlig. Doi ochi scăpați. ▭ Vietățile undelor... le arunci în ochiurile plășilor late. DELAVRANCEA, S. 64. Volocul... de prins pește se face în două feluri: țesut și împletit în ochiuri. ȘEZ. IV 113. ♦ Fiecare dintre verigile din care se compune un lanț; za. 5. Orificiu (pe partea superioară a unei mașini de gătit) pe care se așază vasele pentru a le pune în contact direct cu flacăra. 6. (Mai ales la pl.) Mîncare făcută din ouă prăjite în tigaie sau fierte fără coajă, astfel ca gălbenușul să rămînă întreg (cu albușul coagulat în jurul lui) 7. Mugur. Fiecare bucată [de cartof] să aibă un colț, ochi sau mugur în mijloc, din care va naște și va crește viitorul fir. PAMFILE, A. R. 189. Cîrligul este o bucată de viță. avînd un ochi sub nodul de unde se taie și altul deasupra lui. I. IONESCU, P. 247. 8. Despărțitură, compartiment într-o magazie, un hambar, o pivniță etc.; boxă. 9. Pată colorată de pe penele de la coada păunului. 10. Picătură rotundă de grăsime care plutește pe suprafața unui lichid. 11. (În expr.) Ochi magic = tub electronic cu ecran fluorescent care se folosește în special la aparatele de recepție radiofonică sau radiotelegrafică, ca indicator de funcționare a aparatului pe lungimea de undă a unui post de radioemisiune. Ochi de pisică = disc de sticlă (montat într-o garnitură metalică) care reflectă razele de lumină proiectate asupra lui și este folosit ca piesă de semnalizare la vehicule sau la panourile fixe de pe șosele.Fiecare dintre punctele colorate de pe zaruri, cărți de joc etc. Vrei să iei zăce ochi de caro cu nouă ochi de treflă? ALECSANDRI, T. 1202. Dă-mi un zece ochi, un popă, o preoteasă sau orice alta. FILIMON, C. 154. 12. Fig. Pată de lumină, licărire, punct strălucitor. Jarul focului creștea, clipind din ochi nenumărați de pietre scumpe. SADOVEANU, F. J. 369. Un ochi de lumină galbenă, sfioasă, pîlpîie o clipă și adoarme iute. REBREANU, N. 111. Din cer un singur ochi de soare Căzu pe brîu și l-a răpit. COȘBUC, P. I 124. III. Compuse: 1. Ochiul-boului = nume dat mai multor plante din familia compozeelor, cu inflorescențe mari, asemănătoare cu florile simple, albe sau viu colorate (specii de Leucanthenum, Aster, Chrysanthemum); steliță. Ochiul-lupului = a) plantă erbacee cu flori mici albastre (Lycopsis arvensis); b) plantă erbacee cu tulpina ramificată (Plantago arenaria). Ochiul-păunului = fluture de noapte care are pe aripi pete rotunde, colorate, asemănătoare cu cele de pe coada păunului (Saturnia pyri).

NEGRU¹ s. n. 1. Culoarea unui corp care nu reflectă lumina; culoare neagră, întunecată. Să nu se năpustească o ceată de călăi pitulați în negrul codrului. C. PETRESCU, R. DR. 8. Vasul în goana lui nebună de pasăre de noapte... își moaie parcă vîrful aripilor desfăcute în negrul apei. BART, S. M. 15. Un costum roș se îmbină armonios cu negrul brazilor. IBRĂILEANU, A. 145. ◊ Expr. A i se face (cuiva) negru înaintea (sau pe dinaintea) ochilor = a i se tulbura (cuiva) vederea, a nu mai vedea bine de supărare, de mînie etc. De nu mă propteam de-un stîlp de la gărduț, cădeam; negru mi s-a făcut înaintea ochilor. MIRONESCU, S. A. 76. Și unde n-a început a mi se face negru pe dinaintea ochilor. CREANGĂ, A. 5. A vedea (totul) în negru = a fi pesimist. ♦ Veșmînt, îmbrăcăminte, acoperămînt de culoare neagră. În negru, și în lacrimi, prietenii-mi s-arată. MACEDONSKI, O. I 43. ♦ Fig. Întristare, mîhnire, jale. De cînd badea mi s-a dus, Negru-n curte mi s-a pus Și pe par și pe nuia Și pe inimioara mea! BIBICESCU, P. P. 118. 2. Materie care înnegrește, vopsea neagră. Pudra se topise de pe obraji, negrul curgea de sub gene. C. PETRESCU, C. V. 198. ◊ Negru de fum = cărbune obținut prin arderea cu cantități insuficiente de aer a unor substanțe organice, întrebuințat la prepararea unor vopsele negre. Negru de anilină = substanță colorantă obținută prin oxidarea unei sări de anilină. Negru animal = cărbune de natură organică, extras din substanțe organice. 3. Murdărie. Radu Comșa văzu că unghiile prietenului sînt netăiate, cu negru dedesubt. C. PETRESCU, Î. II 189. ◊ Expr. (Nici) cît (e) negru sub unghie = foarte puțin, (aproape) de loc. Aș păcătui de moarte, deacă o aș învinui numai cît e negru sub unghie. RETEGANUL, P. II 49. Da și din mîini și din picioare, cum se zice, și folos, nici cît negru sub unghie. ISPIRESCU, L. 207.

TEHUI¹, tehuiesc, vb. IV. Tranz. (Regional) A tulbura cuiva mințile, a zăpăci, a ameți, a buimăci. Bietului Toader a lui Ungureanu nu i-a luat o mînă și nu l-a tehuit sărmanul? I. CR. III 107. ◊ Refl. (Cu pronunțare regională) S-o buimăcit, s-o tăhuit di cap ș-o început a striga. ȘEZ. XXIII 37.

NEBUNIE. Subst. Nebunie, nebuneală (pop.), nebunire (rar), înnebunire, demență, alienare mintală, alienație (livr.), insanitate (rar), tulburare mintală (fig.), boală mintală, detracare (livr.), dezaxare (fig.), dezechilibru (fig.), rătăcire (fig.), sminteală, smintire (rar), căpiere (rar), țicneală (fam.), scrînteală (fig.), scrîntire (fig.), țăcăneală (fig.), bolunzeală (reg.), zăluzeală (reg.), zăluzie (reg.), zărgheală (reg.), zărghenie (reg.). Delir, aiurare, halucinație; manie; psihopatie, psihoză; schizofrenie. Nebun, dement, alienat, psihopat, detracat (livr.), dezaxat (fig.), smintit, aiurit, trăsnit, iresponsabil. Casă de nebuni, ospiciu, balamuc. Psihiatrie, psihopatologie. Psihiatru. Adj. Nebun, nebunit (rar), înnebunit, dement, alienat, iresponsabil, bolnav mintal, dezaxat (fig.), dezechilibrat (fig.), căpiat (fig., fam.), smintit, rătăcit (fig.), țicnit (fam.), șui (fam.), capiu (fig.), scrîntit (fig.), țăcănit (fig.), trăsnit, aiurit, aiurea, zălud, zăluzit (reg.), zărghit (reg.), vîntuit (reg.), tuieș (reg.), bolînd (reg.), într-o ureche, ieșit (sărit) din minți, cu mintea rătăcită, sonat (fam.), sărit (ieșit) de pe fix (fam.). Vb. A înnebuni, a (se) nebuni (rar), a se aliena (livr.), a se detraca (livr.), a se dezaxa (fig.), a se dezechilibra (fig.), a căpia (fig., fam.), a se sminti, a se sona (fam.), a se țicni (fam.), a se scrînti (fig.), a se țăcăni (fig.), a se trăsni (fig.), a bolunzi (reg.), a (se) zăluzi (reg.), a se zărghi (reg.), a-și pierde mințile (mintea), a-și pierde dreapta judecată, a i se tulbura mintea (mințile) a-și sări (ieși) din minte, a da în mintea copiilor, a se scrînti la cap. A scoate din minți (din minte), a înnebuni, a băga în nebuneli, a sminti, a lua (a fura, a răpi, a suci) (cuiva) mintea, a tulbura (cuiva) mintea, a vîntui. A fi nebun (smintit, scrîntit), a nu fi în toate mințile, a nu fi sănătos la minte, a fi într-o ureche, a fi cam tralala, a fi (cam) într-o doagă, a-i lipsi (cuiva) o doagă, a fi lovit (bătut, pălit, trăsnit) cu leuca (în cap), a avea gîndaci la cap, a avea clavir la cap, a fi bun de (dus la) balamuc. A delira, a aiura. V. boală, fobie, iritare, manie, nestăpînire, zăpăceală. NECAZ

întunecat², ~ă a [At: CORESI, EV. 366/30 / V: (înv) ~cit, un~ / Pl: ~ați, ~e / E: întuneca] 1 a Lipsit de lumină Si: întunecos (1), obscur, (înv) întunerecat (1), întunericit (1), întunericos (1). 2 a (Pop; îs) Moarte ~ă Moarte fără lumânare la căpătâi. 3 a (Șfg) Pus în umbră Si: eclipsat, (înv) întunerecat (2), întunericit (2). 4 a (D. ochi, pex d. vedere) Împăienjenit. 5 a (Fig) Orbit. 6 a (Fig; d. mintea, judecata cuiva) Tulburat. 7-8 a (Fig; d. om) Fără (cumpăt sau) judecată. 9 a (Fig; d. om) Ignorant. 10 a (Înv; d. o persoană) Nelămurit. 11 a (Fig; d. idei, vorbe, scrieri) Greu de înțeles Si: întunecos (7), obscur. 12 a (Pex) Enigmatic. 13 a (D. persoane) Sumbru. 14 a (Pex) Mânios. 15 a (D. culori, pex, d. lucruri colorate) Care are o nuanță închisă. 16 a (Pex) Negru. 17 sm (Pop) Diavol. 18 a (D. stări, fapte, situații) Trist. 19 sn (Îlav) Pe (la) ~e Pe înserat.

PACE s. f. 1. Stare de bună înțelegere între popoare, situație în care nu există conflicte armate sau război între state, popoare, populații. 2. Acord al părților beligerante asupra încetării războiului, tratat de încheiere a unui conflict armat. 3. (Într-o comunitate socială) Lipsă de tulburări, de conflicte, de vrajbă; armonie¹, împăciuire, înțelegere. ◊ Loc. vb. A face pace cu cineva = a se împăca cu cineva. ◊ Expr. A strica pacea cu cineva = a ajunge la conflict, a se certa cu cineva. O mie de ani pace, formulă familiară de salut. 4. Liniște sufletească, stare de calm sufletesc; tihnă, repaus, odihnă; lipsă de zgomot și de mișcare; calm, liniște, tăcere. ◊ Loc. adv. În (bună) pace = în liniște, fără să fie tulburat, stingherit, supărat. ◊ Expr. A da (cuiva) bună pace sau a lăsa (pe cineva) în pace = a nu deranja, a nu supăra, a nu tulbura pe cineva. Dă-i pace = nu te deranja, nu-ți bate capul; lasă-l în plata Domnului. (Reg.) A nu avea pace (de cineva) = a fi deranjat, a fi tulburat (de cineva). Mergi (sau umblă, du-te, rămâi etc.) în pace = (ca formulă de urare la despărțire) mergi (sau umblă, du-te, rămâi etc.) cu bine, cu sănătate. A nu (mai) avea pace = a fi (în permanență) neliniștit, îngrijorat. Fii pe pace! = nu avea nici o grijă, liniștește-te! ♦ (În concepțiile religioase) Liniște veșnică a omului după moarte, odihnă de veci. ♦ (Adverbial; pop. și fam.) Nimic, nici vorbă, nici gând; s-a terminat, s-a sfârșit, gata. – Lat. pax, pacis.

SCORMONI, scormonesc, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. A căuta cu de-amănuntul, a cerceta peste tot răvășind, răscolind (pentru a găsi sau a scoate la iveală); a scotoci, a cotrobăi; p. gener. a căuta. ◊ Refl. Se scormonește în buzunare. ♦ Tranz. Fig. A pătrunde cu privirea, a scruta; a cerceta. 2. Tranz. A face să iasă ceva la iveală (dintr-un loc ascuns, dosit); a face să se miște din loc; a stârni. 3. Tranz. A răscoli (în adânc) pământul zgâriind, râcâind, săpând, brăzdând (pentru a căuta, a găsi ceva). ♦ (Despre păsări) A scurma. ♦ A răscoli focul, jarul, cenușa pentru a face ca focul să se învioreze, să ardă mai bine. ♦ Fig. A zgândări, a ațâța, a aprinde o stare sufletească, un sentiment. ◊ Expr. A scormoni la inimă = a tulbura (pe cineva), a neliniști, a nemulțumi. 4. Intranz. A scobi într-o materie dură; a sfredeli. [Prez. ind. și scormon. – Var.: (reg.) scormoli vb. IV] – Et. nec. Cf. scurma, răscoli.

PACE f. 1) Situație de înțelegere în care nu există război. 2) Tratat între părțile beligerante care prevede încetarea unui conflict armat. 3) Atmosferă în care domnește liniștea, armonia și buna înțelegere între oameni; raport calm între oameni. 4) Lipsă de gălăgie, de zgomot; liniște. ◊ A da ~ cuiva (sau a lăsa în ~ pe cineva) a nu tulbura liniștea cuiva; a nu deranja, a nu supăra pe cineva. Dă-i ~! lasă-l în voia lui; dă-l încolo. 5) Stare de liniște sufletească; lipsă de griji; tihnă; odihnă; astâmpăr. ◊ Fii pe ~! să n-ai nici o grijă; fii liniștit. Mergi (sau rămâi) în ~ mergi (sau rămâi) cu bine, cu sănătate. Nu-i și ~! a) nu-i nicăieri; a dispărut; b) nici gând să vină. [G.-D. păcii] /<lat. pax, pacis

BĂGA, bag, vb. I. I. 1. Tranz. A introduce, a vîrî un lucru sau o ființă în..., la... sau sub... ◊ Expr. A băga (ceva) în gură = a mînca. A-și băga (ceva) în cap = a pricepe bine (ceva). A-și băga mințile în cap = a-și da bine seama de urmările faptelor sale; a se cuminți. A băga (cuiva ceva) în cap = a) a face (pe cineva) să priceapă bine (ceva); b) a face (pe cineva) să creadă (ceva). A-și băga nasul în ceva (sau undeva, în toate) = a se amesteca în ceva (sau undeva, în toate). A-și băga mîna în foc pentru cineva = a garanta pentru cinstea cuiva. ♦ A face să intre (izbind); a înfige, a împlînta. 2. Refl. și tranz. A intra sau a face să intre într-un loc; a (se) duce în... (sau sub...). L-a băgat într-o odaie foarte curată (CARAGIALE). ◊ Expr. (Refl.) A se băga în cineva (sau în sufletul cuiva, în ochii cuiva) = a se apropia prea tare de cineva; a plictisi pe cineva cu prezența, cu insistențele. A se băga (sau a intra) sub pielea cuiva = a căuta să cîștige încrederea sau dragostea cuiva. (Tranz.) A băga pe cineva (de viu) în mormînt (sau în pămînt) = a pricinui moartea cuiva; fig. a cauza cuiva supărări mari. A băga oile în lapte = a separa oile de miei, pentru a le mulge. A băga în lanțuri (sau în fiare) = a lega; a încătușa. II. 1. Tranz. A investi o sumă de bani (într-o marfă, într-o întreprindere). 2. Tranz. A introduce, a înainta o cerere sau o plîngere. 3. Tranz. (În expr.) A băga zîzanie (sau vrajbă, intrigă etc.) = a provoca discordie; a învrăjbi. 4. Refl. A se angaja într-un serviciu. Du-te și te bagă undeva slugă (RETEGANUL). ♦ Tranz. A pune pe cineva într-o slujbă, a da pe cineva la o meserie. 5. Refl. A se prinde, a se angaja să facă ceva. ♦ A se amesteca într-o discuție, într-o chestiune, într-o afacere. 6. Tranz. A aduce pe cineva într-o situație neplăcută, dificilă. La grea nevoie m-a băgat iar spînul (CREANGĂ). ◊ Expr. A băga (pe cineva) la (o) idee = a face (pe cineva) să se teamă (de ceva). A băga (pe cineva) în boală sau a(-i) băga (cuiva) boala în oase = a tulbura (pe cineva); a înspăimînta, a îngrozi. A băga rufele în boală = a spăla rufele prost, de mîntuială. A băga (pe cineva) în răcori (sau în sperieți) ori a-i băga cuiva frica (sau fiori) în oase sau a băga spaima în cineva = a umple pe cineva de spaimă, de groază. (Reg.) A băga cuiva (de) vină = a acuza, a învinui pe cineva. 7. Tranz. (În expr.) A băga în seamă (pe cineva sau ceva) = a observa, a da atenție (cuiva sau la ceva). A băga de seamă = a avea grijă (de ceva); a fi atent (la ceva); a remarca, a observa (ceva). Bag seamă = observ; mi se pare.

SCORMONI, scormonesc, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. A căuta cu de-amănuntul, a cerceta peste tot răvășind, răscolind (pentru a găsi sau a scoate la iveală); a scotoci, a cotrobăi; p. gener. a căuta. ◊ Refl. Se scormonește în buzunare. ♦ Tranz. Fig. A pătrunde cu privirea, a scruta; a cerceta. 2. Tranz. A face să iasă ceva la iveală (dintr-un loc ascuns, dosit); a face să se miște din loc; a stârni. 3. Tranz. A răscoli (în adânc) pământul zgâriind, râcâind, săpând, brăzdând (pentru a căuta, a găsi ceva). ♦ (Despre păsări) A scurma. ♦ A răscoli focul, jarul, cenușa pentru a face ca focul să se învioreze, să ardă mai bine. ♦ Fig. A zgândări, a ațâța, a aprinde o stare sufletească, un sentiment. ◊ Expr. A scormoni la inimă = a tulbura (pe cineva), a neliniști, a nemulțumi. 4. Intranz. A scobi într-un material dur; a sfredeli. [Prez. ind. și scormon. – Var.: (reg.) scormoli vb. IV] – Et. nec. Cf. scurma, răscoli.

PACE, păci, s. f. 1. Stare de bună înțelegere între popoare, situație în care nu există conflicte armate sau războaie între state, popoare, populații. 2. Acord al părților beligerante asupra încetării războiului, tratat de încheiere a unui conflict armat. 3. (Într-o comunitate socială) Lipsă de tulburări, de conflicte, de vrajbă; armonie¹, împăciuire, înțelegere. ◊ Loc. vb. A face pace cu cineva = a se împăca cu cineva. ◊ Expr. A strica pacea cu cineva = a ajunge la conflict, a se certa cu cineva. O mie de ani pace, formulă familiară de salut. 4. Liniște sufletească, stare de calm sufletesc; tihnă, repaus, odihnă; lipsă de zgomot și de mișcare; calm, liniște, tăcere. ◊ Loc. adv. În (bună) pace = în liniște, fără să fie tulburat, stingherit, supărat. ◊ Expr. A da (cuiva) bună pace sau a lăsa (pe cineva) în pace = a nu deranja, a nu supăra, a nu tulbura pe cineva. Dă-i pace = nu te deranja, nu-ți bate capul; lasă-l în plata Domnului. (Reg.) A nu avea pace (de cineva) = a fi deranjat, a fi tulburat (de cineva). Mergi (sau umblă, du-te, rămâi etc.) în pace = (ca formulă de urare la despărțire) mergi (sau umblă, du-te, rămâi etc.) cu bine, cu sănătate. A nu (mai) avea pace = a fi (în permanență) neliniștit, îngrijorat. Fii pe pace! = nu avea nicio grijă, liniștește-te! ♦ (În concepțiile religioase) Liniștea veșnică a omului după moarte, odihnă de veci. ♦ (Adverbial; pop. și fam.) Nimic, nici vorbă, nici gând; s-a terminat, s-a sfârșit, gata. – Lat. pax, pacis.

BĂGA, bag, vb. I. (În opoziție cu scoate, uneori în concurență cu pune, adesea sinonim cu vîrî, de care totuși se deosebește prin faptul că acesta din urmă exprimă de obicei o introducere forțată în ceva) I. (Avem a face cu imaginea concretă a introducerii unui lucru sau a intrării cuiva într-un spațiu mărginit) 1. Tranz. (Cu privire la un lucru, mai rar la o ființă; urmat de determinări locale introduse prin prep. «în», «la» sau «sub») A pune, a introduce, a vîrî (într-un spațiu închis sau acoperit). Băgau în forjă o bucată... de oțel și apoi o scoteau cu cleștele, roșie. PAS, L. I 72. Plin de bucurie luă Petru pușculița, o băgă sub șerpar și plecă. RETEGANUL, P. II 62. Moșneagul degrabă îl prinde [purcelul], îl bagă în traistă așa plin de glod... cum era. CREANGĂ, P. 75. ◊ Absol. Omul care-i urît Nici la moară n-are rînd, Dar omul care-i frumos, Cînd ajunge, bagă-n coș. HODOȘ, P. P. 58. ◊ Expr. A băga (ceva) în gură (mai ales în construcții negative) = a îmbuca, a mînca. Șez la masă să mănînc, Bag în gură cu suspin, Pun la inimă venin. ȘEZ. I 107. A(-și) băga (ceva) în cap = a pricepe bine (ceva), a se-pătrunde (de ceva). Iară Mihai adună toate sfaturile lor și le băgă în cap; apoi se puse pe lucru. ISPIRESCU, M. V. 10. Băgat-ai în cap vorbele mele? – Da, stăpîne! CREANGĂ, P. 208. (Absol.) Bagă-n cap și înțelege. TOMA, C. V. 470. A-și băga mințile în cap = a se cuminți, a-și da bine seama de urmările faptelor sale. A băga (cuiva ceva) în cap = a) a face (pe cineva) să priceapă bine (ceva), să se convingă (de ceva). Arendașul se arătă zorit să-i bage... în cap ce trebuia să facă. PAS, L. I 22; b) a face (pe cineva) să creadă (ceva neadevărat). Cine ți-a mai băgat în cap și asta? ▭ Lui Euristeu... îi băgase în cap Iunona că Ercule... are să-l dea jos de pe scaunul împărăției. ISPIRESCU, U. 33. A-și băga nasul în ceva (sau undeva sau în toate) = a se amesteca în ceva (sau undeva sau în toate). A băga (pe cineva) în (sau la) buzunar = a înfunda (pe cineva), a-i închide gura, a-l pune în imposibilitate de a mai replica ceva. A băga (pe cineva) în sîn = a arăta (cuiva) dragoste mare. Nu-ncetezi de a-l ocări... – Ei, ba nu cumva ai vrea să-l bag în sîn și să-l cocolesc. ALECSANDRI, T. 600. Măi bădiță Gherasim, Eu de drag te-aș băga-n sîn. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 7. ◊ (Determinarea locală e focul, apa sau alt lichid) Mîna-n valuri că băga, Mreana-n mînă-o apuca. ALECSANDRI, P. P. 29. (Expr.) A(-și) băga mîna-n foc pentru cineva = a garanta (cu toată convingerea) pentru cinstea cuiva. (Rar) A-și băga mîna în sînge = a face moarte de om. [Altădată] omul... nu-și băga mîna în sînge pentru vreo apărare. CONACHI, P. 296. A-și băga capul în foc = a-și pune viața în primejdie. Dar singur el a tot zorit Să-și bage capu-n foc; S-omoare p-un flăcău la joc. Și-i dus de-atunci fugit. COȘBUC, P. I 229. A băga (pe cineva) la apă v. apă. ◊ (Urmat de determinări locale introduse prin prep. «prin», «printre», «pe (sub)» și arătînd spațiul (îngust sau acoperit) prin care se bagă ceva sau cineva) Bag mîna printre gratii. ♦ (Determinarea locală indică un corp solid) A face să intre (izbind), a vîrî, a împlînta. Îl izbi de pămînt și-l băgă în țărînă pînă-n glezne. EMINESCU, N. ♦ (Cu intervertirea determinărilor) A înfige. A băgat puiul în frigare. 2. Tranz. (Cu privire la oameni sau animale; urmat de determinări locale introduse prin prep. «în» sau «la», «înlăuntrul», «sub» sau de adverbe de loc) A face să intre într-un spațiu închis sau acoperit (uneori înșelînd sau amăgind), a duce, a mîna în... (sau sub... ). Bagă vitele sub (sau în) șură! ▭ L-a băgat într-o odaie foarte curată. CARAGIALE, O. III 63. Nu putea să bage înlăuntrul ogrăzii și dobitoacele. DRĂGHICI, R. 101. Nu ți-e milă și păcat! De la.părinți m-ai luat Și-n răi codri m-ai băgat! ALECSANDRI, P. P. 17. ◊ Expr. A băga pe cineva (de viu) în mormînt (sau în groapă sau în pămînt) = a omorî pe cineva cu zile, a pricinui moartea cuiva; fig. a cauza cuiva supărări mari. David al meu are de gînd să mă bage de vie în mormînt cu apucăturile lui. CREANGĂ, A. 32. (Refl.) Că nimic nu ți-am greșit, Mîndruță, nici c-un cuvînt; Că dacă ți-aș fi greșit, De viu m-aș băga-n pămînt. HODOȘ, P. P. 97. A băga (subînțeles «boii» sau «vitele») la (sau în) plug sau în cîrd cu cineva = a se întovărăși (cu cineva) spre a-și face arătura sau a paște vitele în comun; fig. a se asocia, a-și face de lucru cu cineva. Vei ști că vultureștenii nu s-au mai învoit anu ăsta la arendașul de-aici, din pricină că le-a pus învoieli prea grele și s-au dus la Căldărușa. Tattău i-acum acolo, ară. A băgat la plug cu Petrea Mazîlu. SANDU-ALDEA, D. N. 229. Ține minte, în tot vacul, Și nu-ți băga-n cîrd cu dracul. PANN, P. V. III 25. Pînă nu bagi cu omul în plug, nu-i cunoști năravul (= pînă nu lucrezi sau nu stai (mai multă vreme) împreună cu cineva, nu-i poți cunoaște firea). A băga oile în lapte = a despărți oile de miei, primăvara, și a începe a le mulge, spre a face brînză. (Refl. pas.) Bărbații ies la cîmp, la stînă. Astăzi se înțarcă mieii și oile se bagă în lapte. EMINESCU, N. 142. (Familiar) A băga (pe cineva) sub covată v. covată. (Determinat prin «în (sau la) temniță sau închisoare», «la ocnă», «la răcoare», «la umbră») A închide, a întemnița. În temniți vrut-au să mă bage. BENIUC, V. 103. Haide, nene, că ne bagă în pușcărie! PAS, L. I 42. Mă băgară frumușel la umbră. RETEGANUL, P. V 83. ♦ (Determinat prin «în lanțuri», «în fiare») A lega. A ieșit Bujor în țară, Bate, pradă, nu omoară, Pe ciocoi îi bagă-n fiară. ALECSANDRI, P. P. 156. 3. Refl. (Despre oameni sau animale; urmat de determinări locale introduse prin prep. «în», «sub», «între», «printre», «după» sau de adverbe de loc) A intra, a se vîrî într-un loc (îngust sau acoperit sau într-o mulțime, uneori cu intenția de a se ascunde sau de a dispărea). Plecară pe cale, vrînd să se bage undeva, să doarmă pe noapte. RETEGANUL, P. II 34. Are nărav că, cum intră în casă, mai întîi se bagă după cuptor. RETEGANUL, P. V 41. Fiul craiului... se potrivește spinului și se bagă în fîntînă. CREANGĂ, P. 205. Craiul însă, vrînd să-l ispitească... se îmbracă pe ascuns într-o piele de urs... iese înaintea fecioru-său pe altă cale și se bagă sub un pod. CREANGĂ, P. 185. Rămîi, brazdă, după plug, Că eu de astăzi mă duc Și mă bag în codrii verzi, De astăzi nu mă mai vezi. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 285. Printre lume se băga, De mă-sa s-apropia. TEODORESCU, P. P. 525. ◊ Expr. A se băga în ochii cuiva = a se vîrî în cineva cu multă insistență (mai ales spre a-i dovedi ceva, spre a-l convinge despre ceva). Ce gîndești dumneata, moșule? Te joci cu marfa omului?... Nu-ți paie lucru de șagă! Și mă băgăm în ochii moșneagului și făceam un tărăboi, de se strînsese lumea ca la comedie împrejurul nostru. CREANGĂ, A. 57. A Se băga în (sau, mai rar, la) cineva sau în sufletul cuiva = a se vîrî, a se îndesa în cineva; a nu mai slăbi pe cineva. Cînd s-au arătat acea măguiață (= mogîldeață) neagră pe la miezul nopții și se tot băga la dînsul, s-au înfricoșat foarte și au fugit. SBIERA, P. 148. Iaca dulcețile, cucoană!-... Da nu te băga așa în sufletu meu, că doar n-ai să mă-nghiți... stăi colo. ALECSANDRI, T. 923. A se băga sau a intra (pe) sub pielea cuiva = a se insinua, a căuta să cîștige încrederea sau dragostea cuiva. ◊ (Urmat de determinări introduse prin prep. «pe» sau «prin» și arătînd spațiul deschis prin care intră sau trece cineva) Cînd pe ușă se băga, El ișlicul dezbrăca. BIBICESCU, P. P. 333. ♦ (Regional, urmat de determinări introduse prin prep. «la», «pe la», «pînă la») A se abate. După ce se-nseră, porni cătră casă, dar, fiind întunerec și fiindu-i frică să meargă acasă, se băgă pînă la nașul. RETEGANUL, P. I 70. Și la crîșmă se băga Și vin cerea o oca. BIBICESCU, P. P. 286. II. (Avem a face cu imagini abstracte și cu sensuri figurate) 1. Tranz. (Cu privire la o sumă de bani, un capital) A angaja, a investi (într-o marfă, într-o întreprindere). 2. Tranz. (Mai ales popular, cu privire la o plîngere sau la o cerere) A introduce, a înainta (autorităților competente). Am băgat plîngere la tribunal. Am băgat actele. 3. Tranz. (De obicei urmat de determinări introduse prin prep. «între» sau «printre», în expr.) A băga zîzanie (sau zîzanii), intrigă (sau intrigi), vrajbă etc.= a provoca discordie, a semăna vrajbă, a face intrigi (între două sau mai multe persoane), a învrăjbi. Iuga [moșierul] a cerut revizorului școlar să-i caute un om cu care să se poată înțelege și care să nu-i mai bage zîzanie între țărani. REBREANU, R. I 96. Celelalte zeițe băgară zîzanie printre toți craii elenilor. ISPIRESCU, U. 10. 4. Refl. (Cu diverse determinări care indică o ocupație, o meserie) A se angaja într-un serviciu. Micluț... se băgase cioban la părinții lui But. DUMITRIU, N. 204. O femeie săracă veni la curtea împărătească să se bage slujnică. ISPIRESCU, L. 184. ◊ Expr. A se băga la stăpîn = a) a se tocmi ca om de serviciu la cineva. (Eliptic) Bine, zise baba,¹ eu am lipsă de slugă, să umble la capre; bagă-te la mine. RETEGANUL, P. III 36. Cine se bagă fără tocmeală iese fără socoteală (= cine nu stabilește de la început condițiile unui angajament nu capătă, la sfîrșit, ceea ce i se cuvine). ◊ Tranz. L-a băgat argat. ▭ Alții fuseseră băgați la fierărie, la tîmplărie. PAS, Z. I 254; b) fig. a-și lua angajamente care-l pun (pe cineva) la discreția altuia (fără să-și fi dat seama despre aceasta de la început). Pentru bani luai bătrîn Și mă băgai la stăpîn. PANN, P. V. II 126. ◊ (Expr.) A băga (pe cineva) în pîine v. pîine. ◊ Tranz. (Popular, determinat prin «la oaste» sau «cătană», «în cătănie», «în cătane») A lua (pe cineva) la armată, a înrola. (Refl.) Frunză verde nucă sacă, Nu găsesc bade să-mi placă; Că badea de mi-a fost drag In cătane s-a băgat. HODOȘ, P. P. 215. 5. Refl. (Determinat printr-un conjunctiv) A se prinde, a se angaja (să facă ceva). ♦ (Mai ales în Munt. uneori eliptic) A se amesteca (într-o discuție, într-o chestiune, într-o afacere). Amu, primam zice că el nu se bagă, că să-mi iau hîrtia înapoi. VLAHUȚĂ, la TDRG. ◊ Expr. A se băga în vorbă = a intra în vorbă. Se băga iar în vorbă Știulete Constandin. PAS, L. I 125. 6. Tranz. (Cu privire la persoane; urmat de determinări abstracte introduse prin prep. «în» sau «la») A aduce (pe cineva) într-o situație neplăcută, dificilă. A băga pe cineva în bucluc. A băga în încurcătură. A băga în datorii. ▭ Acuma căuta iară, în tot feliul, să-l bage în alt necaz și mai mare, că nu putea privi cu ochi buni starea cea fericită a băiatului. SBIERA, P. 77. Ea vrea să-l bage în ispită. ISPIRESCU, U. 97. Dragul meu tovarăș, la grea nevoie m-a băgat iar spînul. CREANGĂ, P. 234. ♦ Expr. A băga (pe cineva) la (o) idee = a face (pe cineva) să se teamă de ceva, a-i strecura în suflet teama și îngrijorarea de ceva. A băga (pe cineva) în boală (sau în boale sau în toate boalele) sau a(-i) băga (cuiva) boala în oase= a) a tulbura (pe cineva) sufletește, a-l face să-și piardă cumpătul, a-l impresiona puternic. Cînd [zîna] se uita la cineva, cu ochii ei ceia mari și negri ca murele, îl băga în boale. ISPIRESCU, L. 78. Mîndră, mîndruleana mea... Ochii tăi mă bagă-n boală. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 23; b) a umple (pe cineva) de spaimă, a îngrozi. (Refl., rar) Cum l-au zărit popa, s-au băgat în toate boalele și s-a temut să-i deschidă poarta. SBIERA, P. 11. A băga rufele în boală v. boală. A băga (pe cineva) în răcori (sau în toate răcorile), în sperieți (sau în toți sperieții) în groază (sau în toate grozile morții), în spaimă sau a-i băga (cuiva) frica sau fiori în oase sau a băga spaima în cineva = a umple (pe cineva) de spaimă, de groază, de frică; a speria, a îngrozi, a înfricoșa (pe cineva). Spaimă-n domni băga Chivără Roșie. BENIUC, V. 153. Pe copii îi bagă-n sperieți. PAS, L. I 18. De ce a băgat el în răcori, gîndești, pe toți împărații și pe papa de la Roma? CARAGIALE, O. I 91. Se năpusti asupra ei un lup, cu niște ochi turbați și zgîiți, de băga fiori în oase. ISPIRESCU, L. 17. A băga cuiva (de) vină = a acuza, a învinui, a învinovăți pe cineva. Nimănui vină nu-i bag, Fără prostului de cap. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 180. ◊ Refl. Du-te, Alisandre, nu mai sta, că de ce stați de-aia vă băgați în primejdie. DUMITRIU, B. F. 135. 7. Tranz. (În expr.) A băga în seamă (pe cineva sau ceva) sau (învechit și popular) a băga seamă cuiva (sau de ori la ceva sau cineva) = a observa, a da atenție (cuiva sau unui lucru); a lua în seamă (ceva sau pe cineva); p. ext. a cinsti, a stima. [Zgripsorul] a trecut fîlfîind spre cuibul său fără a mă băga în samă. SADOVEANU, N. F. 47. O învăță tot ce trebuia să știe... ca să nu fie urîtă și nebăgată în seamă de ceilalți fii de împărați. ISPIRESCU, L. 13. Și mai fost-au chemați încă: crai, crăiese și-mpărați, oameni în samă băgați. CREANGĂ, P. 279. De mă-sa s-apropia, Nimeni seamă nu-i băga. TEODORESCU, P. P. 525. De lacrămi n-aș băga seamă, Că le șterg cu-a mea năframă, Dar mi-i milă de obraz, Că rămîne fript și ars. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 101. A băga de seamă sau (rar) a băga seamă că... = a lua seama, a avea grijă (de ceva), a fi atent (la ceva), a remarca, a observa (ceva). Abia tîrziu am băgat de seamă neclintirea plutelor mele. SADOVEANU, N. F. 66. El, supărat, plecă înainte, fără a băga de seamă că barba și părul îi albise. ISPIRESCU, L. 9. Cît pentru străinul brunet, el părea că nu bagă seamă că e lîngă o frumuseță și nu se uita. NEGRUZZI, S. I 37. (Absol.) Bagă de seamă, nu-l scăpa pe jos. DUMITRIU, B. F. 132. Trebuie să băgăm bine de seamă, căci dușmanul are o mie de mijloace... CAMILAR, TEM. 57. (Cum) bag seamă (sau seama) = după cît mi se pare, pare-mi-se, pasămite. Bag seamă, căpitanul a isprăvit repertorul. VLAHUȚĂ, la TDRG. Frunză verde și iar verde, Ce mi-i dor nu se mai vede, Nu se vede, nu s-aude, – Bag seamă n-are de unde; Că s-au tare depărtat Și de mine ș-a uitat. HODOȘ, P. P. 85.

INCOMODA, incomodez, vb. I. Tranz. A tulbura liniștea cuiva; a deranja, a stingheri.

PACE s. f. 1. Stare de bună înțelegere între popoare, între țări, situație în care nu există conflict armat sau război. Poporul nostru muncitor construiește socialismul și este hotărît să apere pacea, securitatea și independența națională. GHEORGHIU-DEJ, ART. CUV. 284. E pace, tată! Toată lumea se bucură de pace. SAHIA, N. 25. ◊ (Mai ales în construcții cu verbele «a cere», «a face», «a încheia», «a semna») Acordul părților beligerante asupra încetării războiului. [Tratatul asigură romînilor] dreptul de a face război sau pace. BĂLCESCU, O. 13 ◊ Sol de pace = trimis al uneia dintre părțile beligerante pentru a trata un astfel de acord. Iată vine-un sol de pace c-o năframă-n vîrf de băț. EMINESCU, O. I 146. 2. (Într-o comunitate socială) Lipsă de tulburări, de agitații, de vrajbă; bună înțelegere, armonie. Vicleanul pizmuia pacea fetelor și-și vîrî coada. ISPIRESCU, L. 49. Ioane, cată să nu dăm cinstea pe rușine și pacea pe gîlceavă! CREANGĂ, A. 119. ◊ A trăi în pace (cu cineva) = a trăi în bună înțelegere, în armonie. Și iacă așa, oameni buni, s-a izbăvit Ipate și de dracul și de babă, trăind în pace cu nevasta și cu copiii săi. CREANGĂ, P. 179. Și se făcu nuntă mîndră și frumoasă, cum n-a fost alta pe fața pămîntului. Și-au trăit apoi în pace și în liniște ani mulți și fericiți. EMINESCU, N. 30. ◊ Expr. A face pace (cu cineva) = a restabili buna înțelegere, a se împăca (cu cineva). Ei, ești mînioasă. Vin de șezi colea lîngă mine, să facem pace. NEGRUZZI, S. III 28. A strica pacea (cu cineva) = a curma raporturile de bună înțelegere, a ajunge la conflict (cu cineva). Nu cumva să găsesc vreun fir de mac printre năsip, sau vreunul de năsip printre mac, că atunci am stricat pacea. CREANGĂ, P. 263. Bună pace = bună înțelegere.armonie. Baiazid, privind la dînsul, îl întreabă cu dispreț: – Ce vrei tu – Noi? Bună pace. EMINESCU, O. I 146. O mie de ani pace, formulă familiară de salut. 3. Lipsă de zgomot; calm, liniște, tăcere. Nuci mari se ridicau din vii, și un grangur cînta în pacea satului, în lumina dimineții. SADOVEANU, O. VII 60. E-atîta pace-n casă, Doar în cămin jăratecul tresare Și mor cărbunii arși de-nfiorare. GOGA, C. P. 17. Dintr-un timp și vîntul tace; Satul doarme ca-n mormînt. Liniște-n văzduh și pace Pe pămînt. COȘBUC, P. I 48. ◊ Expr. A da (cuiva) pace (sau bună pace) sau a lăsa (pe cineva) în pace (sau în pacea lui) = a nu deranja, a nu tulbura, a nu supăra (pe cineva), a lăsa (pe cineva) în voia lui. Jupîne! urla el gros. Mie să-mi dai pace să-mi ticnească hodina! SADOVEANU, O. VII 29. Cocoșul... se duce în treaba lui și lasă pe boier în pace. CREANGĂ, P. 67. Ba, cucule, ba, Nu te-oi asculta, Dă-mi tu bună pace. ALECSANDRI, P. P. 7. (Familiar) Dă-i pace! = nu-ți bate capul, nu te deranja, lasă! (Neobișnuit) A nu avea pace (de cineva) = a fi deranjat, a fi tulburat (de cineva). Trebuie întîi să omor pe zmeu... căci pînă va fi acesta dasupra pămîntului pace de el nu veți avea. ISPIRESCU, L. 195. (Formule de urare) Mergi (sau umblă, du-te, rămîi etc.) în pace = mergi (umblă, du-te, rămîi etc.) cu bine, cu sănătate etc. Mergeți în pace, dragii mei. De-acum înainte, dumnezeu știe cînd ne-om mai vedea. CREANGĂ, P. 199. O, gondolă iubită... Zbori vesel, zbori în pace purtîndu-ne pe mare. ALECSANDRI, P. I 165. Rămîneți cu toții-n pace, Eu mă duc, că n-am ce face. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 322. 4. Lipsă de zbucium sau de frămîntare, liniște, împăcare, seninătate sufletească. Erau toți tăcuți și o pace lină stăpînea inimile. SADOVEANU, O. IV 83. Pe această pagină, am sprijinit, ani de zile... fragila mea pace sufletească. GALACTION, O. I 348. N-am un minut de pace. Și aflu totodată plăcere-n al meu dor. BOLINTINEANU, O. 200. 5. (În concepția religioasă) Tihnă veșnică a omului după moarte. Iară sufletul tău vesel sus în veci va gusta pace. ALECSANDRI, P. 1199. ◊ Expr. A nu (mai) avea pace = a fi îngrijorat, preocupat. Fii pe pace! = nu avea nici o grijă, nu fi îngrijorat. Pace vouă! formulă bisericească de binecuvîntare. (În formule privitoare la morți) Odihnească în pace! (sau dormi în pace!) O dormi, o dormi în pace printre făclii o mie Și în mormînt albastru și-n pînze argintie. EMINESCU, O. I 69. O, dormi în pace pe-aceste maluri. ALECSANDRI, P. I 219. 6. (Familiar, adesea determinat prin «bună») Gata, s-a sfîrșit, s-a terminat; degeaba mai vorbim. Nu știu, nu știu și pace. SEBASTIAN, T. 82. În mintea ei se făcuse însă un gol, un întuneric chinuitor. Nu și-l aduse aminte și pace. BASSARABESCU, V. 12. Zi-i făptură sucită și pace bună. DELAVRANCEA, S. 31. De voie, de nevoie, nunta s-a făcut și pace bună! CREANGĂ, P. 8. 7. (Cu sens de negație categorică, uneori determinat prin «bună») Nimic, nicăieri, nici gînd. Tot îl întreb, tot îi vorbesc... el pace! numai ca urșii face și tot se uită urît la mine. SADOVEANU, O. III 320. Cînd dau să le-aprindă, pace! lemnușele erau jilave. RETEGANUL, P. IV 42. Se ițește el pe colo, se ițește pe dincolo, dar pace bună! Iezii nu-s nicăieri. CREANGĂ, P. 24. ◊ Expr. (E) pace de mine = s-a isprăvit cu mine, moartea mă așteaptă. Socoteam că m-oi îneca, că va fi pace de mine. SBIERA, P. 18.

ZĂPĂCI, zăpăcesc, vb. IV. Tranz. 1. A tulbura mintea cuiva, a-l face să-și piardă capul; a năuci, a buimăci, a ameți. Cîteva zile, la început, îl cam zăpăcise orașul acesta mare, în care el venise pentru întîia oară. VLAHUȚĂ, O. A. 96. Comisarul potrivise însă lucrurile astfel, ca ei să sosească-n pădure pe-nserate, și asta-l zăpăcea pe Duțu. SLAVICI, O. I 368. Strălucirea hainelor lui Făt- Frumos, pînă într-atîta orbise și zăpăcise pe vrăjmaș, de nu mai știau oștile unde se află. ISPIRESCU, L. 156. ◊ Refl. Moșul se zăpăci cu totul la auzul vorbelor. Stătu în loc și parcă nu-i venea să creadă. DUNĂREANU, CH. 11. Și ea, mergînd spre Viorel, De mînă cînd a prins-o el, Roșind, s-a zăpăcit de drag. COȘBUC, P. I 57. 2. (Familiar) A încurca, a răvăși. Ei acum, ce ți-a venit să-mi răscolești dosarele, să-mi zăpăcești hîrtiile? BARANGA, I. 162.

inchieta [At: DA / V: în~ / P: ~chi-e~ / Pzi: ~tez / E: fr inquiéter] (Frî) 1 vt A provoca cuiva neliniște, tulburare, supărare. 2 vr A fi cuprins de neliniște, tulburare etc.

incomoda vt [At: HASDEU, I. C. 54 / Pzi: ~dez / E: fr incommoder] 1 A tulbura liniștea cuiva. 2 A supăra pe cineva. 3 A încurca pe cineva.

înfurtuna [At: CAT. MAN. 257 / Pzi: ~nez / E: în + furtună] 1 vr (Înv; d. mare) A fi cuprins de furtună. 2 vt (Fig) A tulbura pe cineva.

răstulbura vt [At: PSALT. 181 / V: ~urb~ / Pzi: răstulbur / E: răs- + tulbura] (Înv; îf răsturbura) A tulbura (pe cineva) peste măsură.

păienjeni v [At: COD. VOR. 104/24 / V: (reg) paingini, pain~, painjini, păijini, păingăni, păingini, păin~, păinjini, pănjini / Pzi: ~nesc / E: păianjen] 1-2 vri (D. ochi) A avea senzația că se acoperă sau este acoperit cu o pânză de păianjen, cu un fel de ceață, de negură, care împiedică claritatea vederii. 3-4 vri (Pex) A (se) vedea neclar, ca prin ceață, din cauza unei boli, a unei emoții, a oboselii etc. Si: a (se) împăienjeni. 5 vtf A tulbura vederea cuiva. 6 vi (Trs; îf pănjini) A se transforma în păianjen (1).

băgá vb. I. I (în opoz. cu „a scoate”) 1 tr. (compl. indică obiecte, ființe etc.; urmat de determ. locale introduse prin prep. „în”, „la”, „sub”) A introduce, a pune, a vîrî într-un loc, într-un spațiu etc. mărginit (închis sau acoperit). Bagă cheia în broască. ◇ expr. A băga (ceva) în gură = a mînca. A băga (ceva) în (sau la) cap = a reține ceva; a pricepe bine (ceva). A băga (cuiva ceva) în cap = a) a face pe cineva să înțeleagă bine ceva, să se convingă de ceva; b) a face pe cineva să creadă ceva (neadevărat), să fie obsedat de ceva. A-și băga capul în foc = a-și pune viața în pericol. A-și băga mîna în sînge = a face moarte de om. A băga pe cineva la apă v. apă. A-și băga botul (peste tot sau unde nu-i fierbe oala) v. bot. A băga în buzunar v. buzunar. A băga în buzunar (pe cineva) v. buzunar. A-și băga carnea în (sau la) saramură v. carne. A băga pe toți într-o ciorbă v. ciorbă. A-și băga coada în ceva v. coadă. Își bagă, și-a băgat dracul coada (în...) v. coadă. A(-și) băga mîinile pînă-n (sau pînă la) coate v. cot. A-și băga capul (sănătos sau teafăr, zdravăn etc.) sub evanghelie v. evanghelie. A-și băga mințile în cap v. minte. A-și băga nasul (în ceva sau undeva, în toate, peste tot, unde nu-i fierbe oala) v. nas. A băga (pe cineva) în sîn v. sîn. A-i băga cuiva un șarpe în sîn v. șarpe. A-și băga mințile în traistă v. traistă. ◆ A face să intre în ceva izbind; a vîrî, a împlînta. A băgat cuțitul în el. ◇ expr. A băga cuiva sula în coastă (sau coaste) v. sulă. A introduce, a face să treacă printr-un orificiu, printr-o deschidere etc. Bag ața prin urechea acului. ◇ expr. A-și băga capul în laț v. laț. 2 tr. (compl. indică ființe; urmat de determ. locale introduse prin prep. „în”, „la”, „sub”, „înlăuntrul” sau de adv. de loc) A face, a determina, a obliga să intre într-un spațiu închis sau acoperit; a duce, a mîna în... (sau sub...). A băgat pisica în casă. ◇ expr. A băga pe cineva (de viu) în groapă (sau în pămînt) = a) a omorî pe cineva cu zile; b) a-i produce cuiva necazuri foarte mari (care să-l coste viața); c) a înmormînta. A băga pe cineva sub masă = a) a îmbăta pe cineva (facîndu-l să cadă sub masă); b) a învinge pe cineva într-o acțiune, într-o discuție etc. A băga pe cineva sub covată = a) a întrece pe cineva (umilindu-l); b) a învinge, a birui pe cineva. A băga (boii, vitele etc.) în cîrd cu cineva = a) a se întovărăși cu cineva (pentru lucrările agricole sau ale păstoritului); b) ext. a se asocia cu cineva; a-și face de lucru cu cineva. A băga pe cineva la mijloc = a) a înconjura; b) a pune pe cineva să medieze un conflict, (pop.) A băga oile în lapte = a) a despărți oile de miei și a începe a le mulge; b) ext. a înțărca mieii. A băga pe cineva în cofă v. cofă. A băga pe cineva (de viu) în mormînt v. mormînt. A băga sau a-și pune (boii, vitele etc.) la (sau în) plug cu cineva v. plug. ◆ (determ. prin „în lanțuri”, „în fiare”) A lega. În temniță, l-a băgat în lanțuri. 3 tr. (cu determ. ca „în închisoare”, „în temniță”, „la ocnă”, „la răcoare” etc.) A întemnița, a închide. Pentru furt l-a băgat în închisoare. ◇ expr. A băga în lanțuri (sau în lanț) (pe cineva) v. lanț. A băga la umbră v. umbră. 4 refl. (despre oameni sau animale; urmat de determ. locale introduse prin prep. „în”, „sub”, „între”, „printre”, „după” sau de adv. de loc) A intra într-un loc îngust, închis, acoperit sau într-o mulțime, cu intenția de a se ascunde, de a se face nevăzut etc. S-a băgat sub streașină cînd a început ploaia. Pentru a i se pierde urma s-a băgat în mulțimea de pe stradă. ◇ expr. A se băga în ochii cuiva = a) a se face cu insistență observat de cineva, spre a-i cîștiga încrederea, spre a-l convinge despre ceva; b) a arăta cuiva (cu insistență) dovezi de simpatie, de dragoste (interesată). A (i) se băga (pe) sub piele sau (pe) sub pielea cuiva v. piele. A se băga în sufletul cuiva v. suflet. ◆ A se ascunde. S-a băgat sub pat de frica hoților. ◆ (reg.; urmat de determ. introduse prin prep. „la”, „pe la”, „pînă la”) A se abate. Și la crîșmă se băga Și vin cerea o oca (POP.). 5 refl. (despre ființe) A se îmbulzi, a se înghesui, a se îngrămădi. Nu vă mai băgați așa în mine! 6 tr. A îndesa, a înfunda, a trage. Bagă căciula pe cap. 7 tr. (compl. indică sume de bani) A plasa, a investi (într-o marfă, într-o întreprindere etc.). A băgat o mulțime de bani în firmă. 8 tr. (fam.; compl. indică produse alimentare) A aduce în magazine. Au băgat pîine proaspătă. II 1 tr., refl. A (se) plasa în ceva sau undeva; a (se) angaja într-un serviciu. L-am băgat funcționar la primărie. ◇ expr. (refl.) A se băga la stăpîn = a) a intra slugă la cineva; b) a fi obligat să asculte de voința altei persoane prin angajamentul făcut. A se băga în (ori la) codru v. codru. (A se băga) slugă (sau argat) la dîrloagă v. dîrloagă. A băga în pîine (pe cineva) v. pîine. ◆ (pop.; tr.; cu determ. „la oaste”, „cătană”, „în cătănie”, „în cătane”) A lua (pe cineva) la armată; a înrola. Femeia plîngea că i-au băgat feciorul la oaste. 2 refl. (pop.; fam.; despre oameni; urmat de un vb. la conjunct.) A se angaja să facă ceva. Mă bag să curăț grădina. ◆ A se amesteca într-o afacere, într-o discuție etc. S-a băgat într-o treabă necinstită. ◇ expr. A se băga în cîrcotă (cu cineva) v. cîrcotă. A se băga ca (ori cum se bagă) musca-n lapte v. muscă. A se băga în terciul cuiva v. terci. A se băga (nepoftit ori nechemat) în vorbă v. vorbă. 3 tr. (pop.; fam.; compl. indică acte) A înainta autorităților competente. Am băgat plîngere la tribunal. Au băgat actele de căsătorie la Starea civilă. ◇ Loc.vb. A băga pîră (după cineva) v. pîră. ◇ expr. A băga instanție v. instanță. 4 tr. (compl. indică oameni; cu determ. introduse prin prep. „în”, „la”) A aduce pe cineva într-o situație neplăcută sau dificilă. Prin intervenția făcută a băgat-o în necazuri. ◇ Loc.vb. A băga pe cineva în groază (sau în toate grozile morții) = a speria, a înfricoșa, a îngrozi pe cineva. A intra boala în cineva (sau în oasele cuiva) v. intra.^[1] A-și băga viața în nevoi sau a băga (pe cineva) la (mare sau grea) nevoie v. nevoie. A băga spaima în cineva sau a(-l) băga pe cineva (ori pe toți) în spaimă (ori spaime) v. spaimă. A băga (pe cineva) în sperieți (sau în toți sperieții) v. speriat. ◇ expr. A băga pe cineva în boală (ori, fam., în boale, în toate boalele) sau a(-i) băga cuiva boala în oase = a) a tulbura pe cineva sufletește; a impresiona pe cineva; a face pe cineva să-și piardă cumpătul; a supăra, a irita, a enerva pe cineva; b) a înspăimînta, a îngrozi pe cineva. A băga pe cineva în draci = a necăji pe cineva; a întărîta pe cineva. A băga zîzanie (sau vrajbă, intrigă) = a învrăjbi. (pop.) A băga (cuiva) vină = a acuza, a învinui, a învinovăți pe cineva. A (se) băga în (ori la) belea v. belea. A se băga în datorii v. datorie. A băga pe cineva la (o) idee (ori la idei) v. idee. A băga pe cineva la fabrica de pumni v. fabrică. A băga un fitil (sau fitiluri, fitile) (împotriva cuiva) v. fitil. A băga intrigi v. intrigă. A o băga pe mînecă v. mînecă. A băga în nebuneli v. nebuneală. A băga (cuiva) frica (sau spaima, groaza, fiorii etc.) în oase v. os. A (se) băga în răcori (ori în toate răcorile) v. răcoare. A băga rîcă v. rîcă. A băga o șopîrlă v. șopîrlă. A băga (pe cineva) în viteză v. viteză. 5 tr. expr. A băga în seamă (pe cineva sau ceva) sau, pop., a băga seamă cuiva (ori la cineva, la ceva) = a da atenție cuiva sau la ceva; a lua în seamă pe cineva sau ceva; ext. a stima. A băga de seamă sau a băga seama la ceva, a băga seama că... = a avea grijă de ceva, a fi atent la ceva; a remarca, a observa, a constata. El băga de samă că gîndirile lui adesa se transformau în șiruri ritmice (EMIN.). (Cum) bag de seamă (sau seama) = după cum mi se pare. (refl.) A se băga de seamă = a se observa, a se remarca (ceva). (Nici) nu știu, (nici) n-am văzut (nici în seamă n-am băgat) v. ști. 6 intr. (fam.; cu val. de interj.) A începe o acțiune. Zice către naistul care se odihnea: Maestre, bagă! • prez.ind. bag. /probabil cuv. autoh; cf. ngr. βαγω, de la βαλλω.

DERANJA vb. 1. a răscoli, a răvăși, a zăpăci, (reg.) a răntui, a rostopoli. (De ce mi-ai ~ hârtiile?) 2. a strica. (Să nu-mi ~ pieptănătura.) 3. v. defecta. 4. a incomoda, a încurca, a jena, a stingheri, a stânjeni, a supăra, a tulbura, (livr.) a conturba, a importuna, a inoportuna, (rar) a sinchisi, (pop.) a zăticni, (Mold. și Bucov.) a zăhăi, (înv.) a sminti. (Te rog să nu-l ~ de la lucru; să nu fie ~ de nimeni.) 5. a perturba, a tulbura. (A ~ liniștea cuiva.) 6. v. strica. 7. a se obosi, a se osteni. (Nu era cazul să te ~ până la mine.)

DERANJ ~uri n. 1) Lipsă de ordine; dezordine; debandadă; harababură. 2) fig. Tulburare a liniștii (cuiva). /v. a deranja

DERANJ s.n. 1. Dezordine, neorînduială. 2. (Fig.) Tulburare a liniștii (cuiva); stingherire, incomodare. [< deranja].

DERANJ s. n. 1. dezordine, neorânduială. 2. (fig.) tulburare a liniștii cuiva; incomodare. (< deranja)

DERANJ, deranjuri, s. n. 1. Dezordine, neorînduială. 2. Fig. Tulburare a liniștii (cuiva); stingherire, stînjenire, incomodare. Ne ducem, ne ducem, stimabile, nu voim să facem deranj. CARAGIALE, O. I 117. ♦ (Rar) Osteneală. Și-a privit numai hainele negre, gîndindu-se, poate, că deranjul îmbrăcării lor a fost degeaba. PAS, Z. I 96.

DERANJA vb. 1. a răscoli, a răvăși, a zăpăci, (reg.) a răntui, a rostopoli. (De ce mi-ai ~ hîrtiile?) 2. a strica. (Să nu-mi ~ pieptănătura.) 3. a (se) defecta, a (se) deregla, a (se) strica, (rar) a (se) detraca. (S-a ~ un sistem tehnic.) 4. a incomoda, a încurca, a jena, a stingheri, a stînjeni, a supăra, a tulbura, (livr.) a conturba, a importuna, (rar) a sinchisi, (pop.) a zăticni, (Mold. și Bucov.) a zăhăi, (înv.) a sminti. (Te rog să nu-l ~ de la lucru; să nu fie ~ de nimeni.) 5. a perturba, a tulbura. (A ~ liniștea cuiva.) 6. (MED.) a i se strica. (I s-a ~ stomacul.) 7. a se obosi, a se osteni. (Nu era cazul să te ~ pînă la mine.)

PERTURBA vb. a deranja, a tulbura. (A ~ liniștea cuiva.)

deranj sn [At: CARAGIALE, T. 127 / Pl: ~uri / E: drr deranja] 1 Dezordine. 2 (Fig) Tulburare a liniștii (cuiva). 3 (Fig) Incomodare.

deranjare sf [At: DLR ms / Pl: ~jări / E: deranja] 1 Neorânduială a unor obiecte Si: deranjat¹ (1). 2 Stricare a unor mecanisme Si: deranjat¹ (2). 3 (Fig) Tulburare (a liniștii cuiva) Si: deranjat¹ (3). 4 Incomodare a unei persoane Si: deranjat¹ (4). 5 Tulburare a funcționării aparatului digestiv al organismului Si: deranjat¹ (5). 6 Oprire din activitate Si: deranjat¹ (6). 7 (Irn) Osteneală.

incomodare sf [At: DA / Pl: ~dări / E: incomoda] 1 Tulburare a liniștii cuiva Si: (rar) incomoditate (2), (îvr) incomodație. 2 Supărare a cuiva Si: (rar) incomoditate (3). 3 Încurcare a cuiva.

obrinti [At: CANTEMIR, HR. 314 / V: (reg) obli~, obrân~, obren~, opr~ / Pzi: ~tesc / E: slv обѧтрити] 1-4 vri (Îvp; d. răni, bube) A (se) inflama (din cauza frigului) Si: (reg) a (se) boboti, a (se) cățeli. 5 vt (Reg; nob) A nu lăsa în pace pe cineva Si: a tulbura.

preveșteală sf [At: MOLNAR, ap. DR IV, 388 / V: (reg) preveștea, priviștea, priviș~ / Pl: ~eli, ~ele / E: prevești + -eală] 1 (Trs; Ban) Ceață care tulbură, uneori, vederea cuiva Si: încețoșare, împăienjenire. 2 (Pex) Cataractă. 3 (Atm; îvr) Diafragmă. 4 (Atm; reg) Peritoneu. 5 (Reg) Membrană care învelește, sub coajă, conținutul unui ou. 6 (Reg) Pieliță formată din lapte. 7 (Reg) Sevă a arborilor, aflată sub coajă. 8 (Mol; îf privișteală) Bucată de scândură care se adaugă drept nadă la ciocanele uzate de la piuă. 9 (Reg; îaf) Șipcă adăugată la marginea unei ferestre pentru a-i asigura închiderea ermetică. 10 (Reg; îf preveștea, priviștea) Pană¹ de lemn cu ajutorul căreia se astupă o crăpătură a unei lăzi, a unui perete etc. 11 (Mol; îf privișteală) Ceea ce se adaugă la un obiect.

DERANJA, deranjez, vb. I. Tranz. 1. A strica rânduiala, ordinea unor obiecte; a răvăși, a răscoli. ◊ Expr. A-și deranja stomacul = a avea o indigestie. 2. Fig. A tulbura liniștea sau activitatea cuiva, a stânjeni, a stingheri, a incomoda pe cineva. ♦ Refl. (În formule de politețe sau ir.) A se osteni. – Din fr. déranger.

NEGATIVISM s.n. 1. Atitudine de ignorare voită a calităților cuiva sau a ceva. 2. Tulburare psihică manifestată prin tendința bolnavului de a se opune oricărei solicitări din exterior. [Cf. fr. négativisme].

OBSESIE s.f. 1. Imagine, idee care urmărește pe cineva neîncetat; preocupare chinuitoare. 2. Tulburare mintală provocată de o idee fixă (teamă, impulsie). [Gen. -iei, var. obsesiune s.f. / cf. fr. obsession, lat. obsessio – asediu].

OBSESIE s. f. 1. imagine, idee care urmărește pe cineva neîntrerupt; preocupare chinuitoare. 2. tulburare psihică provocată de o idee fixă. (< fr. obsession)

ZĂDĂRÎ, zădărăsc, vb. IV. Tranz. 1. A întărîta, a provoca pe cineva; a sîcîi, a necăji pe cineva. ♦ A răscoli, a tulbura. ♦ A ataca pe neașteptate, a hărțui. 2. Fig. A ațîța focul. [Var.: zădări vb. IV] – Bg. zadirjam, sb. zadirati.

DERANJA, deranjez, vb. I. Tranz. 1. A strica rânduiala, ordinea unor obiecte; a răvăși, a răscoli. ◊ Expr. A-și deranja stomacul = a avea o indigestie. 2. Fig. A tulbura liniștea sau activitatea cuiva, a stânjeni, a stingheri, a incomoda pe cineva. ♦ Refl. (În formule de politețe sau ir.) A se obosi să facă ceva. Nu vă deranjați. – Din fr. déranger. modificată

DERANJA, deranjez, vb. I. Tranz. 1. A strica ordinea, rînduiala unor obiecte, lucruri etc.; a răvăși, a răscoli. Cu zugrăvitul pereților am deranjat toată casa. ♦ (Familiar, în expr.) A-și deranja stomacul = a căpăta o indigestie, a-și strica stomacul, a avea diaree. 2. A tulbura liniștea sau activitatea cuiva; a stînjeni, a stingheri, a incomoda. Nu deranjăm pe nimeni... E un conac cu peste 20 de camere. CAMIL PETRESCU, T. II 124. Nu mi-ar fi plăcut să deranjez lumea, pe simple presupuneri. C. PETRESCU, R. DR. 85. Bogoiu e mereu aici să mi-o amintească... – Și te deranjează? SEBASTIAN, T. 76. ♦ Refl. (Mai ales în formule de politețe) A se osteni. Vă rog să nu vă deranjați. ▭ Cu ocazia asta aduc un fagure de miere pentru musafirii mei. – Vai, de ce te deranjezi, maică Nimfodoră? SADOVEANU, P. M. 60.

DOS, dosuri, s. n. (În opoziție cu față) 1. Partea de dindărăt a unui obiect. Dosul cărții. Dosul foii. ▭ Știa să facă și socoteli și să le însemne cu cărbune pe dosul ușii. SADOVEANU, Z. C. 312. ◊ Loc. prep. (Construit cu genitivul) În dosul = în spatele, îndărătul, dinapoia. Bibescu simți pași moi în dosul ușii. SADOVEANU, P. M. 58. Au ieșit în dosul casei. GALACTION, O. I 78. Știam că e în dosul storului. IBRĂILEANU, A. 145. Din dosul = din spatele, dindărătul, de dinapoia. Nucule din dosul casei, Tot al meu și-aici și-aiurea: Ziua-n vînt îți văd doinirea, Noaptea ți-o ascult. COȘBUC, P. II 275. Un dușman de lup... trăgea cu urechea la păretele din dosul casei. CREANGĂ, P. 21. ◊ Loc. adv. De-a-ndoasele sau de-a-ndoaselea, pe de-a-ndoasele sau pe de-a-ndoaselea = a) altfel de cum trebuie, de cum e firesc, de cum te-ai aștepta; anapoda, pe dos. Tot ce făcea îi ieșea de-a-ndoasele. ISPIRESCU, U. 108; b) întors, invers. Meșterul Dincă binagiul mi-a făcut-o; a tencuit zidul de la poartă și mi-a bătut numărul 6 d-a-ndoasele. CARAGIALE, O. I 84; c) cu spatele înainte, de-a-ndăratele. Duțu se depărtă... mai mult de-a-ndoaselea, oprindu-se mereu. SLAVICI, O. I 369. ♦ (În opoziție cu fațadă) Partea de dinapoi a unei case sau a unei curți. Nu se dusese la el pe uliță, ci prin dosurile curților. DUMITRIU, N. 180. Fiecare pămîntean... punea să i se clădească... casa după fantazia momentului, avînd chiar o deosebită plăcere să întoarcă dosul ori coasta către alții. SADOVEANU, Z. C. 79. ◊ Loc. adv. (În opoziție cu în față, înainte) În dos = în partea de dinapoi a casei; în spate. Unui vechi trup de clădire pătrat și cu un singur rînd i se înnădise mai tîrziu, în dos, pieziș, o coadă deșirată și îngustă cu două caturi. M. I. CARAGIALE, C. 127. Cine taie lemne-n dos? ȘEZ. I 238. Prin dos = prin intrarea din spate a unei case. Vină, bădițo, prin dos, Că-i portița de rogoz: Cum pui mîna, pică jos. HODOȘ, P. P. 43. ◊ Loc. adj. Din dos = care este situat îndărătul, în spatele casei. Făt-Frumos ieși din casă și intră în grădina din dos. POPESCU, B. II 10. Am fugit pe ușa din dos și am dat pin grădină, ca să scap de dascal. ALECSANDRI, T. I 184. ◊ Expr. A scăpa pe (sau prin) ușa din dos = a scăpa (dintr-o încurcătură) cu mare greutate, cu rușine. A intra pe (sau prin) ușa din dos = a ocupa o slujbă, un post etc. sau a înainta în ierarhia funcționărească prin protecție, nu pe cale ierarhică. 2. (Fiind vorba de partea de dinapoi a corpului omenesc; numai în locuțiuni și expresii) Loc. adv. (În opoziție cu în față) În dos = în spate, pe ascuns. Unul în dos te-a-njurat. – În lipsa mea putea să mă și bată. PANN, P. V. I 169. ◊ Expr. A da dos (la față) sau a da dosul (sau dosurile) sau a pune dos la fugă = a fugi, a o lua la sănătoasa, a o șterge; a se retrage, a dispărea. Ba, tu ai să-i îngropi pe aiștia... Ce dracu? De trei zile, bade Gheorghe, dai dosurile. CAMILAR, N. I 444. Chiorul... a încercat să deie dos la față. SADOVEANU, D. P. 160. Tu cauți să dai dosul, îmi pare?... Vrei să fugi? MACEDONSKI, O. II 83. Manea-n scări se-nțepenea, Dos la fugă și punea. ALECSANDRI, P. P. 73. (Exclamativ) Dos la față! = ia-o la fugă! șterge-o! M-am dus... Să ne videm cu bine, Măndică! Pe unde să ies ca să nu mă-ntîlnesc cu el? Ha! pe fereastă... Dos la față. ALECSANDRI, T. I 317. A întoarce (cuiva) dosul = a se depărta (de cineva), a rupe relațiile (cu cineva), a ocoli (pe cineva), a întoarce (cuiva) spatele. ♦ Șezut, fund. Doctorul avea obiceiul să-i plesnească [pe copii] ușor, din mers, cu vîrful bastonului, la dos. BART, E. 339. ◊ Expr. A se scula cu dosul în sus = a fi ursuz și indispus (fără motiv). 3. (Urmat de determinări care indică un organ sau o parte a trupului) Dosul mîinii (sau palmei) = partea de din afară a mîinii. Plîngea molcom; din cînd în cînd își ștergea nasul cu dosul palmei și ofta, pomenind șoptit numele lui Vasile. GALAN, Z. R. 42. Făcu semn cu dosul mînii să fie lăsat singur. SADOVEANU, Z. C. 243. Dosul limbii = partea de dedesubt a limbii. Faci pe dosul limbei niște beșicuțe. ȘEZ. II 191. 4. Partea mai puțin arătoasă (neîmpodobită) a unui obiect. Dosul stofei. Dosul covorului. ♦ Partea de dinăuntru neexpusă vederii (a unei haine). Dosul paltonului. ◊ Pe dos = a) (loc. adv. în legătură cu obiecte de îmbrăcăminte) cu partea de dinăuntru în afară. [Era] îmbrăcat la întîmplare, cu haina pe dos. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. I 56. Era Mane cel spătos, Cu cojoc mare, mițos, Cu cojoc întors pe dos. ALECSANDRI, P. P. 73; b) (loc. adv., fig.) altfel (decît în realitate), de-a-ndoaselea. Toate le văd pe dos... Iaca mătușica se dă de-a tumba, ha, ha, ha! ALECSANDRI, T. I 223; c) (loc. adj., fig., despre oameni) cu purtări nefirești; sucit, ciudat, bizar. Iată că sînt și oameni pe dos. IONESCU-RION, C. 37. ◊ Expr. Întors pe dos = necăjit, supărat, indispus. Mai întors pe dos decît înseși buzunarele sale, intră, dimineața, acasă. M. I. CARAGIALE, C. 142. A întoarce (pe cineva) pe dos = a tulbura, a indispune (pe cineva). Dragostea asta te-a cam întors pe dos. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. I 162. 5. (Popular) Loc unde nu bate soarele; loc ferit, ascuns, adăpostit. Bate vîntul, îl lași să bată și te dai într-un dos. SADOVEANU, P. M. 180. Vărsa lacrimi, pe cînd luna Răsărea de după-un dos. COȘBUC, P. II 214. Soare a umblat Și a căutat Toate văile, Toate luncile, Toate dealurile Și dosurile. PĂSCULESCU, L. P. 182. – Forme gramaticale: (în loc. adv.) de-a-ndoasele, de-a-ndoaselea.

deranja [At: CAZIMIR, GR. 95 / Pzi: ~jez / E: fr déranger] 1 vt A strica rânduiala, ordinea unor obiecte. 2 vt A tulbura bunul mers al unei mașini, al unei instalații etc. Si: a strica. 3 vt (Îe) A-și ~ stomacul A avea o indigestie. 4 vt (Fig) A tulbura liniștea sau activitatea cuiva. 5 vt (Fig) A incomoda, a stânjeni pe cineva. 6 vt A determina pe cineva să-și schimbe locul pentru a face loc de trecere (cuiva). 7 vr A se ridica spre a face loc unei alte persoane. 8 vr A se opri din activitate. 9 vr (Irn sau în formule de politețe) A se osteni.

învifora [At: MINEIUL (1776), 198 1/1 / V: (cscj) ~rî / Pzi: ~rez, (rar) învifor / E: în- + vifor] (Pop) 1 vi (D. vifor) A bate cu putere. 2 vt (D. vifor) A surprinde pe cineva pe drum. 3 vt (Fig) A tulbura foarte rău pe cineva. 4 vt (Fig) A goni pe cineva ca și cum ar fi mânat de vifor. 5 vt (Fig) A îndârji.

zgudui [At: HELIADE, L. B. 220/22 / Pzi: zgudui și (reg) ~esc / E: nct] 1-2 vtr (D. mișcări tectonice, d. pământ sau d. corpuri, ființe, aer, ape etc. în mișcare rapidă ori d. fenomene naturale violente; c. i. clădiri, construcții sau părți ale acestora, forme de relief, localități, ființe etc.) A (se) mișca (cu putere), brusc, repetat și dezordonat în toate direcțiile producând un zgomot caracteristic Si: a (se) clătina (2-3), a (se) cutremura (1-2), a (se) hâțâi (9-10), a (se) hâțâna (9-10), a (se) hurduca (3-4), a se hurducăi (3-4), a (se) scutura, a se zgâlțâi (1-2), a se zdruncina (1-2), (pop) a zgâlțâna (1), (reg) a bălăbăni (1-2), a (se) zdrăngăni (8-9), a se zgândări (13-14), a zdroncăni (2), a (se) zdruhăi (1-2), a zducni (1), a (se) zgâcina (1-2), (îrg) a zbihui (1), (reg) a zblendui. 3-4 vtr (Rar; fig) A (se) zbuciuma (1-2). 5 vi (Îvr) A zăngăni (1). 6 vt (Înv; c. i. oameni, armate) A risipi. 7-8 vtr (C. i. construcții, obiecte) A (se) deteriora în urma unor zguduituri, lovituri puternice etc. Si: a (se) zdruncina (7-8). 9-10 vtr (Rar) A (se) cutremura (1-2). 11-12 vtr (Fig) A face să-și piardă (sau a-și pierde) trăinicia, forța etc. Si: a (se) clătina (2-3), a (se) slăbi, a (se) șubrezi, a (se) zdruncina (11-12). 13 vt (Pex) A aduce prejudicii, pagube Si: a zdruncina (13). 14 vt (Fig) A tulbura conștiința, convingerile etc. cuiva Si: a șubrezi, a zdruncina (14), a slăbi. 15-16 vt (Rar; c. i. ființe, mai ales oameni sau părți ale corpului lor) A zdrobi (16-17). 17 vt (C. i. sănătatea, sistemul nervos al oamenilor etc.) A face să-și piardă rezistența și să devină fragil în urma unor modificări (patologice) Si: a ataca (6), a distruge (3), a ruina (1), a strica, a vătăma. 18 vt (C. i. oameni sau părți ale corpului lor) A mișca brusc și repetat, în toate direcțiile (pentru a atrage atenția) Si: a clătina (2), a zgâlțâi (6). 19 vt (Pex) A scutura violent pentru a provoca durere (2) Si: a bate (113), a zgâlțâi (7). 20-21 vtr (D. ființe sau manifestările lor) A (se) mișca puternic (scurt și repetat) ca reacție la senzația de frig, de durere fizică, de greață, ca rezultat al unei stări emotive puternice etc. Si: a (se) cutremura (1-2), a (se) înfiora, a (se) scutura, a tremura, a zgâlțâi (11), (reg) a turtura. 22 vrr (Reg; d. oameni) A se bate (118). 23 vt (C. i. oameni) A emoționa puternic, trezind o mare spaimă Si: a cutremura (3), a încrâncena, a înfiora, a înfricoșa, a îngrozi, a înspăimânta, a speria (1), (îrg) a spăima, (înv) a înfrica.

scormoni [At: ECONOMIA, 23/18 / V: (îrg) ~oli, (înv) ~muna, scurmoli, (reg) ~măni, ~meli, ~mieni, ~mura, scârmona, scâr~, scur~, zgo~ / Pzi: ~nesc și sc'ormon / E: ns cf scurma] 1 vt (C. i. pământul sau alte materii solide) A săpa gropi, șanțuri în mod superficial și dezordonat Si: (rar) a scotoci (1), a scurma (1), (îvp; fam) a scociorî (1), (îrg) a scârmăna, a scorbeli (1), a scobârli, (înv) a scodoli, a scodormoli (1), (reg) a scofeli (1), (reg) a scârmoci (1), a scobârli, a scroboși² (1), a răcăli², a scorni (13), a râcâi¹ (1), a scurma (1). 2 vt (C. i. pământul sau alte materii solide) A arunca în toate părțile pentru a pătrunde, pentru a găsi ceva în interior, pentru a realiza ceva etc. Si: (rar) a scotoci (2), a scurma (2), (îvp; fam) a scociorî (2), (îrg) a scârmăna, a scorbeli (2), (înv) a scodoli, a scodormoli (2), (reg) a scârmoci (1), a scobârli, a scroboși² (2), a răcăli², a scorni (14), a râcâi¹ (1), a scurma (2). 3 vt (Reg; îe) A ~ (pe cineva) la inimă A tulbura. 4 vt (Reg; îae) A nemulțumi. 5 vt (Rar) A zgâria. 6 vt (Spc; c. i. focul, cărbunii, jarul etc.) A mișca, a agita (cu un instrument) pentru a face să se învioreze, să ardă mai bine Si: a răvăși, (îvp; fam) a scociorî (3), (îrg) a scărmăna (3), (înv) a scotoci (3), (reg) a scofeli (3), a scurma (10). 7 vi A sfredeli (2). 8 vt (Îvr) A șlefui. 9 vt (Îvr) A împrăștia. 10 vt (Îvr) A doborî (1). 11 vt A cerceta peste tot, ori într-un anumit loc, răvășind, răscolind (pentru a găsi sau a scoate la iveală ceva) Si: a scotoci (4), a cotrobăi, a scurma (7), (îvp) a scociorî (4), (îrg) a scorbeli (3), a scodoli (3), (reg) a scofeli (4), (îrg) a scorteli, (reg) a scobărli. 12 vt (Fig) A încerca să pătrundă, să surprindă, să înțeleagă cu privirea Si: a scruta (1). 13 vt (Pex) A cerceta (3). 14 vt A face să se miște, să iasă din locul (ascuns) în care se afla Si: a stârni, (îvp) a scociorî (5), a scorni (5). 15 vt (Pan) A scoate (dintr-un loc ascuns) la iveală. Si: a scotoci (5), (reg) a scofeli (5). 16 vt (Fig) A stârni . 17-18 vtr (Îrg) A (se) scula (2-3). 19 vt (Reg) A enerva (6). 20 vt (Reg) A plictisi.

scurma [At: PSALT. 10 / V: (înv) ~rima, (reg) scăr~, scâr~, scruma, zgâr~, zgur~ / Pzi: scurm / E: ns cf alb gërmoj, zgërmis] 1-2 vt (Îrg; c. i. gropi, șanțuri, excavații, concavitatea unor construcții etc.) A scormoni (1-2). 3-4 vti (C. i. pământ, roci) A zgâria (superficial) cu râtul, cu ciocul, cu ghearele, cu unghiile, cu un instrument etc., pentru a scoate ceva la iveală sau pentru a face o gaură (mică) Si: (îrg) a zgârmăi, (reg) scurmuzui (1), (pop) a săpa , a râcâi. 5 vt (Reg; îe) A ~ (pe cineva) șerpii la burtă A-i fi (foarte) foame. 6 vt (Îrg; îe) A ~ (pe cineva) la inimă A tulbura. 7 (Reg; îe) A ~ (pe cineva) paralele în pungă A fi risipitor. 8 vt (Rar) A scormoni (11). 9 vt (Pex) A ara⁴. 10 vt (Reg; c. i. o rană, o inflamație; îf scârma) A zgândări. 11 vi (Îvp) A scormoni (6). 12 vt (Rar; c. i. praf, nisip etc.) A răscoli. 13 vt (Fig; rar; d. oameni) A enerva (6). 14 vt (Fig) A scruta (2). 15 vt (Rar; c. i. oameni) A roade¹. 16 vt (Rar; c. i. oameni) A preocupa (chinuind sufletește) Si: a irita. 17 vi (Îvr) A unelti (împotriva cuiva).

zdruncina vb. I. 1 tr., refl. A (se) scutura tare, deplasîndu-se din poziția inițială; a (se) clătina; a (se) hurduca, a (se) zgudui, (reg.) a (se) zdruhăi. Vagonul se clătina zdruncinîndu-se în același ritm monoton (CĂL.). ◊ Fig. În inima noastră se zdruncină oceanul (GAL.). 2 refl. (mai ales despre construcții) A se deteriora (în urma unor zguduituri). Casele s-au zdruncinat în urma bombardamentelor. ◊ (tr.) Blocul a fost zdruncinat de cutremur. 3 tr. Fig. A clătina din temelii, a face să-și piardă temeinicia, trăinicia, forța. Autorul zdruncina privilegiile marilor boieri (PER.). 4 tr. Fig. A tulbura conștiința, convingerile etc. cuiva. Sufletul lui fusese zdruncinat din temelii (D. ZAMF.). 5 tr. (compl. indică sănătatea, sistemul nervos al oamenilor etc.) A face să-și piardă rezistența și să devină șubred (în urma unor modificări patologice); a distrage, a strica. Războiul zdruncină nervii (CĂL.). 6 tr. (înv., pop.; compl. indică ființe sau părți ale corpului lor) A zdrobi. S-a ridicat zdruncinat de căzătură (CAR.). • prez.ind. zdruncin. și (înv.) strîncena vb. I., zdruncini vb. IV. /cf. sl. veche съдрѫчнтн.

ÎNVIFORA, pers. 3 înviforează, vb. I. (Pop.) 1. Intranz. (Despre vifor) A bate cu putere; a vifori. ♦ Tranz. A-l bate pe cineva viforul. 2. Tranz. Fig. A tulbura, a zbuciuma, a răscoli; a îndârji. [Var.: (reg.) învifori vb. IV] – În + vifor.

ZGUDUI, zgudui, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A se cutremura sau a face să se cutremure, să se clatine; a (se) scutura cu putere, a (se) zdruncina (1). ♦ Tranz. Fig. A tulbura, a zdruncina convingerile, conștiința cuiva. 2. Tranz. Fig. A emoționa puternic, a înfiora. – Et. nec.

DERANJARE s. 1. răscolire, răvășire, zăpăcire. (~ hârtiilor de pe masă.) 2. stricare. (~ pieptănăturii.) 3. incomodare, jenare, stinghereală, stingherire, stânjeneală, stânjenire, tulburare, (livr.) conturbare, (pop.) zăticnire. (~ cuiva de la lucru.) 4. v. stricare.

STINGHEREALĂ s. 1. deranjare, incomodare, jenare, stingherire, stânjeneală, stânjenire, tulburare, (livr.) conturbare, (pop.) zăticnire. (~ cuiva de la lucru.) 2. jenă, rușine, sfială, sfiiciune, stânjeneală, stânjenire, (pop.) rușinare, (înv. și reg.) rușință, (înv.) stideală, stidință, stidire. (Un sentiment de ~.)

STINGHERIRE s. deranjare, incomodare, jenare, stinghereală, stânjeneală, stânjenire, tulburare, (livr.) conturbare, (pop.) zăticnire. (~ cuiva de la lucru.)

ZGUDUI, zgudui, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A se cutremura sau a face să se cutremure, să se clatine din temelie; a (se) scutura cu putere, a (se) zdruncina (1). 2. Tranz. Fig. A tulbura, a zdruncina convingerile, conștiința cuiva. 3. Tranz. Fig. A emoționa puternic, a înfiora. – Et. nec.

ÎNVIFORA, pers. 3 înviforează, vb. I. (Pop.) 1. Intranz. (Despre vifor) A bate cu putere; a vifori. ♦ Tranz. A sufla pe cineva viforul. 2. Tranz. Fig. A tulbura, a zbuciuma, a răscoli; a îndârji. [Var.: (reg.) învifori vb. IV] – În + vifor.

DERANJARE s. 1. răscolire, răvășire, zăpăcire. (~ hîrtiilor de pe masă.) 2. stricare. (~ pieptănăturii.) 3. incomodare, jenare, stinghereală, stingherire, stînjeneală, stînjenire, tulburare, (livr.) conturbare, (pop.) zăticnire. (~ cuiva de la lucru.) 4. (MED.) stricare. (~ stomacului.)

INCOMODARE s. deranjare, jenare, stinghereală, stingherire, stînjeneală, stînjenire, tulburare, (livr.) conturbare, (pop.) zăticnire. (~ cuiva de la lucru.)

JENARE s. deranjare, incomodare, stinghereală, stingherire, stânjeneală, stînjenire, tulburare, (livr.) conturbare, (pop.) zăticnire. (~ cuiva de la lucru.)

bântui [At: (a. 1602), ap. HEM. 3210 / V: băn- / Pzi: bântui, (rar) -esc / E: mg bántani] 1-2 vti (Înv; mai ales d. oameni) A nu lăsa pe cineva în pace Si: a asupri, a prigoni. 3-4 vti (Înv; mai ales d. acțiunea unui spirit rău, un vis urât etc.) A întuneca mintea cuiva Si: a chinui, a tulbura. 5-6 (Rar; d. un miros neplăcut) A supăra. 7-8 vti (Înv; d. hoți, dușmani, monștri) A încălca un ținut (prin atacuri și năvăliri repetate) Si: a jefui. 9-10 vti (D. războaie, boli molipsitoare etc.) A da peste cineva Si: a face ravagii, a devasta. 11-12 vti (D. forțele naturii) A lovi repetat și cu violență (o regiune, recolta, livezile, satele etc.) producând pagube. 13 vt (Îvr) A pune la încercare Si: a ispiti. 14 vt (Reg; în imprecații) A pedepsi.

STINGHEREALĂ s. 1. deranjare, incomodare, jenare, stingherire, stînjeneală, stînjenire, tulburare, (livr.) conturbare, (pop.) zăticnire. (~ cuiva de la lucru.) 2. jenă, rușine, sfială, sfiiciune, stînjeneală, stînjenire, (pop.) rușinare, (înv. și reg.) rușință, (înv.) stideală, stidință, stidire. (Un sentiment de ~.)

STINGHERIRE s. deranjare, incomodare, jenare, stinghereală, stînjeneală, stînjenire, tulburare, (livr.) conturbare, (pop.) zăticnire. (~ cuiva de la lucru.)

STÎNJENEALĂ s. 1. deranjare, incomodare, jenare, stinghereală, stingherire, stînjenire, tulburare, (livr.) conturbare, (pop.) zăticnire. (~ cuiva de la lucru.) 2. jenă, rușine, sfială, sfiiciune, stinghereală, stînjenire, (pop.) rușinare, (înv. și reg.) rușință, (înv.) stideală stidință, stidire. (Un sentiment de ~.)

STÎNJENIRE s. 1. deranjare, incomodare, jenare, stinghereală, stingherire, stînjeneală, tulburare, (livr.) conturbare, (pop.) zăticnire. (~ cuiva de la lucru.) 2. jenă, rușine, sfială, sfiiciune, stinghereală, stînjeneală, (pop.) rușinare, (înv. și reg.) rușință, (înv.) stideală, stidință, stidire. (Un sentiment de ~.)

înviforare sf [At: DA ms / V: ~rare / Pl: ~rări / E: învifora] 1 Viscolire puternică. 2 Surprindere a cuiva pe drum de către vifor. 3 (Fig) Tulburare puternică. 4 (Fig) Gonire a cuiva ca și cum ar fi mânat de vifor. 5 (Fig) Îndârjire.

ridicare sf [At: CORESI, EV. 177 / V: (îvp) râd~, (înv) red~, ard~ / Pl: ~cări / E: ridica] 1 Luare de jos (și ducere în sus, susținând cu brațele, cu spinarea etc.). 2 Luare în mână sau în brațe. 3 Tragere în sus Si: săltare. 4 Împingere în sus Si: săltare. 5 (Înv; îs) ~ a mâinilor Rugăciune. 6 (Înv; îs) ~ a nasului Trufie. 7 (Reg; îe) A face ~a A face parastas. 8 Înlăturare (de pe ceva). 9 Asumare a ceva. 10 Suportare a unei greutăți. 11 Înălțare. 12 (Îs) ~ în slavă (sau în slava cerului, în slăvi) (a cuiva, sau ceva) Lăudare exagerată. 13 (Îs) ~ a armelor (sau a armei, a săbiei) contra (sau, înv asupra) cuiva (sau, înv, pe cineva) Atacare a cuiva. 14 (Îas) Pornire a războiului (împotriva cuiva). 15 (Îs) ~ a paharului (sau a pocalului, a cupei, a toastului etc.) Toastare. 16 (Îrg; îs) ~ a panaghiei (sau a praznicului, a parastasului, a paosului) Pomenire a unui mort. 17 (Îas) Ucidere. 18 (Îas) Înjurătură. 19 (D. poduri, mobile, bariere etc.) Suspendare (1). 20 (D. pânzele unei corăbii) Întindere (pe catarg). 21 Așezare (mai) sus. 22 Așezare peste ceva. 23 (Îs) ~ în scaun Înscăunare. 24 (Înv; îs) ~ pe (sau spre) cruce Răstignire. 25 (Înv; îs) ~ în furci Spânzurare în furci. 26 (Îvr; fig) Închinare (a ceva cuiva). 27 (Înv; fig) Aducere de jertfă. 28 (D. o parte a corpului omenesc) Îndreptare. 29 (D. o parte a corpului omenesc) Ducere (mai) sus. 30 (Îs) ~ a frunții (sau a capului, îvr a gâtlejului) Curaj (2). 31 (Îas) Amenințare (1). 32 (Îas) Răzvrătire. 33 (îs) ~ a ochilor (sau a privirii) Privire în sus. 34 (Rar; îas) Privire. 35 (Bis; îs) ~ a ochilor (sau a sufletului) către Dumnezeu Îndreptare a gândului spre Dumnezeu. 36 (Îas) Rugăciune. 37 (Îs) ~ a mâinilor (sau, rar a mâinii) către cineva Implorare. 38 (îvr; îs) ~ a mâinii de pe cineva Încetare a ostilităților împotriva cuiva. 39 (Îs) ~ a mâinii (sau a două degete) Cerere de cuvânt. 40 (Îs) ~ a unui deget (sau a unui braț) Acționare. 41 (Îs) ~ a pumnului Amenințare cu bătaia. 42 (Îs) ~ a ochilor (sau a nasului, a frunții) din (sau de pe) (lucrarea, cartea etc. din față) Relaxare în timpul lecturii prin îndreptarea privirii în altă direcție. 43 (Îas) Întrerupere a lucrului, a lecturii etc. 44 (Îvr, îs) ~ a cornului Mândrie. 45 (Îs) ~a pieptului Umflare a pieptului prin inspirație. 46 Îndepărtare. 47 (Îs) ~ a pălăriei (sau a căciulii etc.) Descoperire a capului în semn de respect (sau de salut). 48 (D. înv) Scoatere dificilă. 50 (Înv) Răsărit. 51 (Fig) Anulare. 52 (Îs) ~ a ședinței Terminare a ședinței. 53 (Înv; îs) ~ a Divanului Încheiere a lucrărilor Divanului. 54 (Îvr; cu compliniri introduse prin prep „de”) Amânare a cuiva cu o plată, cu o datorie etc. 55 (Înv; cu compliniri introduse prin prepoziția „de”, „de la”, „dintru”) Izbăvire. 56 (Fig) Răpire. 57 (Îs) ~ a vieții (sau zilelor) Ucidere. 58 (Îas) Sinucidere. 59 (Îvr; în texte religioase) Ucidere. 60 Transportare (de obiecte sau persoane). 61 (Îs) ~ a taberei (sau taberelor, îvr, lagărului) Desfacere a corturilor unei tabere și mutare în altă parte. 62 (Îs) ~ a stânei Desfacere a stânei toamna și coborâre cu turma și cu toate uneltele păstorești de la munte. 63 (Îs)~ a mesei Strângere a veselei și tacâmurilor de pe masă după ce s-a terminat de mâncat. 64 (Îas) Sfârșire a mesei. 65 Arestare (1). 66 Luare în primire. 67 Adunare a unui impozit, a unei dări etc. 68 Încasare a unei sume de bani. 69 Scoatere din post a unei gărzi sau a unei santinele și înlocuirea ei. 70 (Înv; de obicei în legătură cu verbe de mișcare) Plecare (în altă parte) Si: (înv) mutare. 71 (Înv) Alungare (3). 72 (Înv; d. animale care se vânează) Gonire (1). 73 Începere a unei acțiuni. 74 Sculare de jos (părăsind poziția de așezat sau culcat). 75 (Îs) ~ în (sau pe) coate Părăsire a poziției de culcat, săltând de jos numai trunchiul și sprijinindu-l în coate. 76 (Îs) ~ în capul oaselor Sculare și așezare pe locul unde mai înainte fusese așezat. 77 (Îs) ~ pe vârfuri (sau pe vârful degetelor) Săltare a călcâielor de la pământ, sprijinind corpul numai pe vârfurile picioarelor. 78 (Îs) ~ pe călcâie Săltare a vârfurilor picioarelor de la pământ, sprijinind corpul pe călcâie. 79 (Îs) ~ în scări Sculare în șa, sprijinind picioarele în scări. 80 (Îs) ~ din cenușă Creare a unei situații bune, pornind de la una foarte rea. 81 (Îs) ~ (a cuiva) din scaun (sau din tron) Detronare. 82 (Îs) ~ (a cuiva) din pulbere (sau din gunoi, din pământ) Ajutor dat cuiva pentru a ieși dintr-o situație proastă. 83 Salvare. 84 (D. un obiect aplecat sau culcat) Îndreptare. 85 (Înv) Înviere. 86 (Îs) ~ din (sau dintru) morți Înviere. 87 (Sens curent; îas) însănătoșire. 88 Trezire. 89 (Udp „după”, înv „din”, „de pe”) Însănătoșire. 90 (D. clădiri, copaci etc.) înălțare. 91 Înălțare în văzduh. 92 (Îvr; îs) ~ spre lumină Clarificare (3). 93 (D. aștri, pex, d. lumină, zori etc.) Suire pe bolta cerului Si: răsărit¹. 94 (D. nori, fum, praf etc.) Înălțare. 95 (D. negură, ceață etc.) Risipire. 96 (D. rouă) Evaporare (1). 97 (D. obiecte cufundate într-un lichid) Ieșire la suprafață Cf plutire. 98 (Înv; fig) Îndreptare (din punctul de vedere etic). 99 (Îs) ~ mai (pre) sus Înnobilare (din punctul de vedere moral). 100 (Îs) ~ până la ... Înnobilare (din punct de vedere moral). 101 (De obicei urmat de determinări care arată înălțimi) Urcare. 102 (De obicei urmat de determinări care arată înălțimi) Cățărare (1). 103 (Îs) ~ în șa (sau în scară) Încălecare. 104 (Îs) ~ pe umerii (sau pe umărul) cuiva Ajungere la o situație prin cineva. 105 (Fig) Situare pe o poziție socială mai înaltă. 106 (Fig) Impunere în fața altora. 107 (Fig) Ajungere la putere. 108 (D. valori sociale, morale etc., pex, d. persoane) Promovare (a cuiva, sau a ceva) la o treaptă superioară Si: progres. 109 Punere (a cuiva) pe o treaptă mai înaltă din punctul de vedere al aprecierii, al respectului. 110 (Înv; fig) Înălțare la un rang (mai) înalt, la un grad, într-o funcție. 111 (Îvp; urmat de compliniri care indică o funcție, un rang, un titlu etc.) Numire. 112 (Îs) ~ mai presus de orice critică Atingere a unui nivel foarte înalt. 113 (Înv) Preamărire. 114 (Înv) Mândrie. 115 (D. copii, pex, d. puii de animale) Creștere (1). 116 (Fig) Ivire. 117 (Fig) Dezvoltare (3). 118 (Fig) Formare (4). 119 (Înv; adesea urmat de determinările „de vârstă” sau „la vârstă”) Îmbătrânire. 120 Creștere de copii. 121 Îngrijire de pui de animale. 122 Creștere în înălțime. 123 Mărire. 124 (Îs) ~ a prețului Scumpire (a mărfii). 125 (Mat; îs) ~ a unui număr la (o) putere (sau, înv la o potența) Înmulțire a unui număr cu el însuși de câte ori arată exponentul. 126 (Mat; îs) ~ a unui număr la pătrat Înmulțire a unui număr cu el însuși. 127 (Mat; îs) ~ a unui număr la cub Înmulțire a pătratului unui număr cu numărul simplu. 128 (D. o sumă) Atingere a unei anumite valori. 129 (D. o sumă) Ajungere la o anumită cantitate. 130 (D. o sumă) Cifrare (1). 131 (D. o construcție, un monument etc.) Zidire. 132 (Îs) ~ din cenușă (sau din ruine) Reconstruire (din temelii). 133 Înființare. 134 (Mat; îs) ~ a unei perpendiculare Trasare a unei drepte perpendiculare pe altă dreaptă sau pe un plan. 135 (Top) ~ a unui plan Determinare prin măsurători a poziției punctelor dintr-o regiune și reprezentare a acestora pe un plan. 136 Stârnire. 137 Producere. 138 (Pop; îs) ~ la nuntă Nuntire. 139 (Pop; îs) ~ la danțuri Dans (1). 140 (Înv; îs) ~ la cumăndare Comândare (4). 141 (Îs) ~ a unei acuzații Acuzare (1). 142 (Îs) ~ a unei învinuiri Învinuire. 143 (Îs) ~ a unei obiecții Obiectare. 144 (Îs) ~ a unei pretenții (sau a unor pretenții) Pretindere a unui lucru (considerat ca fiind un drept cuvenit). 145 (Înv; îs) ~ a unor cuvinte rele (sau viclene etc.) (asupra cuiva) Vorbire de rău. 146 (Înv; îs) ~ a unui gând asupra gândului (cuiva) Contrazicere (2). 147 (Înv; îs) ~ a unui război Pornire a unui război. 148 (Înv; îas) Purtare a unui război Si: războire. 149 (Îs) ~ a unei probleme (sau a unor probleme) Creare a unei situații noi care trebuie rezolvată. 150 (D. sunete) Răsunare. 151 (Înv; îs) ~ a glasului (sau a graiului) Vorbire. 152 (Îs) ~ a glasului (sau a tonului) Vorbire tare. 153 (Îas) Vorbire îndrăzneață. 154 (Îas) Protestare. 155 (Îs) ~ a glasului în favoarea (sau împotriva) cuiva (sau a ceva) Luare de atitudine în favoarea (sau împotriva) cuiva (sau a ceva). 156 (Rar) Relevare. 157 (Îs) ~ a unei probleme (sau a unei chestiuni) Punere în discuție a unei probleme. 158 Reproș. 159 (Îvr) Manifestare. 160 (D. oameni, pex. d. popoare, țări, clase sociale etc.; adesea cu compliniri introduse de prepoziția „împotriva”, înv „asupra”, „pre”, „spre”) Opunere. 161 (D. oameni, pex, d. popoare, țări, clase sociale etc.; adesea cu compliniri introduse de prepoziția „împotriva”, înv, „asupra”, „pre”, „spre”) Răsculare. 162 (Îs) ~ (cu vorbe) asupra cuiva Răstire la cineva. 163 (Îas) Vărsare a mâniei (sau a necazului) pe cineva. 164 (Înv; îs) ~ cu pâră (asupra cuiva )Obiecție. 165 (Îas) Pâră. 166 (Înv; îs) ~ cu oaste spre cineva (sau cu sabie asupra cuiva) Pornire a unui război (împotriva cuiva). 167 (D. o colectivitate; șîs ~ în picioare sau în sus) Mobilizare. 168 (Îvp; îs) ~ a unei oști (sau a unor oști, a unor oștiri, a unor ostași) Înamiare. 169 (Înv; îs) ~ a cuiva în arme Înarmare. 170 (Îas) Tulburare. 171 (Îs) În picioare Animare. 172 (Îas) Pornire la luptă. 173 (De obicei în legătură cu verbele „a spune”, „a zice” etc.) Luare de atitudine. 174 (Înv) Cutremur (2). 175 (Îs) ~ a Sfintei Cruci Înălțarea Sfintei Cruci. 176 (Reg; îe) A face ~ A face parastas. 177 Ființă (18). 178 (Sens curent; d. noțiuni abstracte) Trecere la o treaptă superioară. 179 Sculare în picioare (de jos, de pe scaun etc.). 180 Schimbare a poziției corpului din orizontală în verticală. 181 Transportare. 182 Revoltă (1). 183 (Îs) ~ a ancorei Pornire în larg. 184 (Îas) Pornire pe mare. 185 (îs) ~a mâinilor (către cineva) Predare. 186 (Îs) ~ a capului Comportare dârză. 187 (Îas; pex) Răzvrătire. 188 (Îas) Revenire dintr-o situație proastă Si: redresare. 189 (Îs) ~ a nasului (în sus sau mai sus decât se cuvine) Înfumurare. 190 (Îas) Obrăznicie. 191 (Îs) ~ cu mirare (sau surprindere) din sprâncene Mirare. 192 (Îs) ~ din umeri Nedumerire (sau indiferență) față de ceva (sau de cineva). 193 (D. păsări) înălțare în văzduh.

teamă sf [At: (a. 1652) GCR I, 158/35 / E: pvb teme] 1 Stare de tulburare pe care o încearcă cineva în prezența sau la gândul unui pericol Si: frică, temere (1), (rar) temut¹ (1), (ltm) timoare, timorare (2), (înv) teamăt, temătură, temoare, (îvr) temință, (reg) teșeală (6), teșire (8), (liv) timorare (2). 2 Stare de neliniște Si: îngrijorare, temere (2).

urât¹ sn [At: PSALT. 43 / V: (îrg) urit, (reg) ~ă sf / Pl: ? / E: urî¹] 1 (Îvr) Dușmănire. 2 Sentiment de neplăcere (instinctivă) față de ceva sau de cineva Si: antipatie (1), aversiune (1), dezgust. 3 (Pop; îe) A-i fi (cuiva) ~ de (cineva) A nu simpatiza pe cineva. 4 (Înv; îe) A-i fi cuiva (cu) ~ a... (sau să...) A nu-i plăcea să... 5 (Înv; îe) A cădea (ceva) cu ~ (cuiva) A-i displăcea (1). 6 (Mun; îe) A-și face de ~ cu (cineva) A se purta rău cu cineva. 7 (În superstiții; îe) A fi rău de ~ A fi neprielnic cuiva, făcându-l să nu fie iubit. 8 (Reg; îe) Nu ți-e ~ Se spune în chip de dojană unuia care a făcut un lucru nepermis, reprobabil, lipsit de cuviință. 9 Stare sufletească apăsătoare, provocată de lipsa de ocupație, de monotonie, de singurătate etc. Si: plictiseală. 10 (Îe) A-și face de ~ A-și alunga plictiseala Si: a se disfra (3). 11 (Adesea construit cu verbele „a fi”, „a se face” și cu subiectul logic în dativ) Stare de neliniște și de tulburare pe care o încearcă cineva în prezența sau la gândul unui pericol, în singurătate, în întuneric etc. Si: frică (1), teamă. 12 (Bot; reg; îc) ~a-fetei Oreșniță (Lathyrus tuberosus).

OBSESIE ~i f. 1) Gând sau imagine care stăruie în mintea cuiva; preocupare mintală ce obsedează. 2) med. Tulburare a sistemului nervos, manifestată prin apariția involuntară în conștiință a unor idei sau temeri persistente. 3) Stare a celui obsedat. [G.-D. obsesiei] /<fr. obsession^[1]

DERANJA vb. I. 1. tr. A răvăși, a pune în neorînduială, în dezordine, a învălmăși. 2. refl. (Fam.) A-și strica stomacul; (spec.) a avea diaree. 3. tr. A tulbura, a stingheri, a incomoda (pe cineva). 4. refl. A se osteni pentru cineva. [P.i. 3,6 -jează, ger. -jind. / < fr. déranger].

BEȚIE, beții, s. f. 1. Stare de intoxicație în care se află omul beat și care se caracterizează prin amețeală, tulburare a minții etc. Se îmbăta totdeauna și plîngea la beție. SADOVEANU, O. II 197. Beția din cap nu le mai iese. CREANGĂ, A. 140. Omul bețiv nu știe Ce face la beție. PANN, P. V. I 111. Ieri ai fost dat la beție, Astăzi veniși la trezie, Dar n-ai prins la cuminție. ALECSANDRI, P. P. ◊ Beție cu stupefiante sau beție rece = stare de amețeală și de tulburare a minții produsă de introducerea în organism a unor substanțe toxice (morfină, cocaină, eter etc.). 2. Deprindere sau patimă de a bea în cantități mari băuturi alcoolice; obiceiul dease îmbăta. Cărțile cele bune... [îi învață] cum să se ferească de lene și de beție. NEGRUZZI, S. I 299. ◊ (Ironic) Darul beției = obiceiul de a bea. 3. Petrecere, de cele mai multe ori degradantă, cu băutură (cîntare și joc); chef. Prin mintea lui Ion trecu într-o lumină de fulger noaptea de beție și prăbușirea lui cumplită. SADOVEANU, O.II 200. ◊ Expr. (Popular) Beție la toartă v. toartă. ◊ Fig. Ziceau oamenii... că-n loc De inimă el poartă un foc... Ce-l arde și-l zdrobește și-n veci nu-l poate stinge Decît numai beția de Lacrămi și de sînge! COȘBUC, P. II 177. 4. Fig. Stare sufletească de tulburare, de uitare de sine, pricinuită de un sentiment, de o dorință sau de o pasiune puternică. Artistul trebuie să realizeze [opera sa] în bucurie, în beția de a crea. CAMIL PETRESCU, T. II 147. ♦ (Glumeț) Beție de cuvinte= umflat, bombastic; revărsare de cuvinte (inutile). ♦ Calitate pe care o are cineva sau ceva de a provoca tulburare, uitare de sine. Beția zilei aceleia de primăvară îi cucerea tot mai mult, și iubirea care-i purta înlănțuiți li se părea că e mai adîncă decît toate iubirile lumii. SADOVEANU, O. IV 77. Pornire nestăpînită, furie. [O apuca] o adevărată beție de a risipi, de a-și arăta toată vanitatea ei de fată bogată și răsfățată. VLAHUȚĂ, O. AL. II 37.

SMULGE, smulg, vb. III. 1. Tranz. A scoate (o plantă, un organ al corpului) din locul unde se află crescut, trăgînd cu putere. Adam și cu Filoftei vîsleau să-și smulgă brațele din umeri. DUMITRIU, P. F. 19. A chitit un stejar care era mai gros, pe care a vrut să-l smulgă din pămînt, dar n-a putut. CREANGĂ, O. A. 271. Floare albă din grădină, Smulge-te-aș din rădăcină, Să te dau la mîndra-n mînă. HODOȘ, P. P. 192. [Băiatul] a smuls două pene din o aripă. ȘEZ. IV 171. ◊ Refl. Fig. Am de gînd să mă smulg din rădăcină și să mă duc pe furtună unde se bat munții în capete. SADOVEANU, N. P. 114. ◊ Expr. A-și smulge barba sau părul (din cap) = a-și manifesta puternic durerea sau desperarea. Profira cu celelalte muieri și cu copiii începuseră să țipe și să-și smulgă părul. GALACTION, O. I 290. Și mă-ta, cînd a dat de copilă că nu-i, a început a-și smulge părul din cap și a o boci. CREANGĂ, A. 21. Oh! nenorocitul de mine! strigă Moțoc smulgîndu-și barba. NEGRUZZI, S. I 155. ♦ (Cu privire la păsări, prin metonimie) A jumuli de pene. [Femeia] să smulgă puii aceștia, să puie doi în frigare și să ducă degrabă unul fript la călătorul de la nr. 4. NEGRUZZI, S. III 195. ♦ A scoate, a desface ceva din locul unde se află prins, înțepenit; a desprinde. Moșul Careba... începu să smulgă șindrilele acoperișului. DUMITRIU, N. 215. ◊ Fig. Mură... smulgea din scripca lui atîta alean, atîta gingășie și atîta dor... GALACTION, O. I 69. Smulg aceste versuri dintr-a inimii durere. MACEDONSKI, O. I 9. Și ciuturi nouă smulge tu din liră-mi. EMINESCU, O. I 120. ◊ Refl. Ancora se smulge tîrîndu-se pe fund. BART, S. M. 21. (Fig.) Voinicul... se smulse din legăturile în care îl ținea farmecul Omfalei. ISPIRESCU, U. 71. 2. Tranz. A scoate cu violență ceva din mîna cuiva; fig. a obține ceva cu mari eforturi. Noaptea se iveau cîțiva oameni cu arme și le smulgeau cu sila mîncare. DUMITRIU, N. 189. Toate încercările lui n-au izbutit să-i smulgă măcar o promisiune precisă. REBREANU, R. I 259. Laurii voiau să-i smulgă de pe fruntea ta de fier. EMINESCU, O. I 147. ◊ Expr. A smulge (pe cineva) din ghearele morții = a salva (pe cineva) de la moarte. 3. Tranz. A da la o parte cu putere, a îndepărta cu o mișcare bruscă. Era să vă calce, vorbi tînărul înalt care-i smulsese de pe linie. C. PETRESCU, C. V. 37. ◊ Fig. Pe luminoasele culmi am rămas. Fruntea și ochii cu rouă mi-i spăl, Negura ruptă mi-o smulg din obraz. TULBURE, V. R. 25. ◊ Expr. A smulge (cuiva) masca v. mască (1). ♦ A retrage cu o mișcare bruscă. Își smulse mîna parcă ar fi atins o piele de șarpe. REBREANU, R. I 228. 4. Refl. A se despărți, a se dezlipi, a se depărta (dintr-o dată, cu putere). Mama se smulge de lîngă noi fugind, cu Iulius în brațe, spre soldatul cu piciorul de lemn. SAHIA, N. 52. ◊ Tranz. Nici moartea nu mă va putea smulge de lîngă tine. ALECSANDRI, T. 981. – Forme gramaticale: perf. s. smulsei, part. smuls și (învechit și regional) smult (SADOVEANU, F. J. 706, EMINESCU, O. I 107, BUDAI-DELEANU, Ț. 243).

OPREALĂ, opreli, s. f. (Înv. și pop.) 1. Faptul de a (se) opri; oprire, opreliște, piedică, obstacol. ♦ (Concr.) Proptea, frână, piedică. ◊ Expr. A scoate (pe cineva) din oprele = a face (pe cineva) să-și piardă cumpătul, să se tulbure. 2. Arest, închisoare. ♦ Arestare, detențiune. [Var.: oprea s. f.] – Opri + suf. -eală.

STRICA, stric, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) transforma din bun în rău; a (se) deteriora, a (se) degrada; a (se) defecta. ◊ Expr. (Refl.) A se strica căruța în mijlocul drumului = a întâmpina piedici, a avea neplăceri când ești încă departe de țintă. ♦ Refl. Spec. (Despre vreme) A se schimba în rău, a deveni nefavorabil. 2. Tranz. (Pop.) A sfărâma învelișul tare al unui lucru (pentru a scoate și a folosi conținutul); a sparge. ♦ A sfărâma o ușă, o încuietoare, a deschide cu forța (pentru a intra). 3. Refl. (Despre materii organice) A se altera, a se descompune sub acțiunea agenților exteriori distructivi; (despre aer) a deveni greu respirabil din cauza unor substanțe sau mirosuri neplăcute, nocive. ◊ Tranz. Factor care strică aerul. 4. Tranz. și intranz. A pricinui stricăciuni, daune, lipsuri; a vătăma. ♦ Intranz. A fi nefolositor, nepotrivit, dăunător într-o anumită situație. ◊ Expr. Nu strică (sau n-ar strica) să... = nu-i rău să..., nu face rău cel care... ♦ Intranz. A fi vinovat, răspunzător. ♦ Tranz. A greși; a se face vinovat de ceva. ◊ Expr. Ce strică? = de ce ar fi rău, de ce (să) nu...? ♦ Tranz. A vătăma un organ sau o funcție organică, a dăuna sănătății. ◊ Expr. A-și strica gura degeaba = a vorbi în zadar. ♦ Tranz. Fig. (Pop.; despre stări sufletești) A mâhni; a doborî. 5. Tranz. A împiedica buna desfășurare a unei acțiuni, a unei stări; a se pune de-a curmezișul, a tulbura, a zădărnici. 6. Tranz. A influența pe cineva în rău; a corupe. ♦ Refl. A decădea din punct de vedere moral. 7. Tranz. A face ceva greșit, cum nu trebuie. 8. Tranz. și refl. A (se) dărâma, a (se) nărui, a (se) distruge (o construcție, o așezare etc. omenească). ♦ Tranz. (Înv.) A mutila; a ucide. ◊ Expr. (Refl.) Bea de se strică = bea mult, peste măsură. A se strica de râs = a râde foarte tare, cu hohote, a nu mai putea de râs. ♦ Tranz. A anula, a abroga, a călca convenții, învoieli, legi, obligații. ♦ Tranz. (În superstiții) A dezlega, a desface farmece, blesteme. 9. Refl. și tranz. A rupe sau a determina ruperea legăturilor de prietenie sau de dragoste cu cineva; a (se) certa. 10. Tranz. A utiliza, a consuma, a cheltui în mod inutil (fără a obține un folos sau un avantaj corespunzător). 11. Refl. (Despre adunări, petreceri etc.) A lua sfârșit (în mod nefiresc, prin împrăștierea participanților). – Lat. extricare.

APĂ, (I) ape, s. f. I. 1. Lichid transparent și incolor care, în stare pură, este o combinație de oxigen și hidrogen. ◊ Apă dulce = apă de izvoare și de rîuri. Apă minerală = apă care conține săruri, gaze și substanțe radioactive. ◊ Expr. (Fam.) Apă de ploaie = vorbe goale; palavre. (Fam.) A bate apa în piuă = a vorbi mult și fără rost. A îmbăta (pe cineva) cu apă rece = a încînta (pe cineva) cu vorbe goale. A fi (toți) o apă (și un pămînt) = a fi la fel. A intra la apă = a) (despre țesături) a-și micșora dimensiunile la muierea în apă; b) fig. (despre persoane) a ajunge într-o situație grea. A băga (pe cineva) la apă = a face (cuiva) un mare neajuns. A scoate apă din piatră (seacă) = a reuși să realizezi ceva cu mijloace foarte reduse. A nu avea (nici) după ce bea apă = a fi extrem de sărac. ♦ Cantitate limitată din acest lichid. ♦ (În basme și în superstiții) Apă neîncepută = prima apă scoasă (într-o zi) dintr-o fîntînă sau dintr-un izvor și folosită în descîntece. Apă vie = apă miraculoasă care învie morții. Apă moartă = apă miraculoasă care îmbină părțile corpului unui om tăiat sau îi închide rănile. 2. Masă de apă (1) formînd un rîu, un lac, o mare etc.; rîu, fluviu. Am mers pe malul apei (COȘBUC). ◊ Ape teritoriale = zonele maritime de-a lungul coastelor mărilor și oceanelor, asupra cărora statele vecine își exercită dreptul lor de suveranitate. ◊ Loc. adv. Ca pe apă (sau ca apa) = în mod curgător, curent. A ști ceva ca pe apă. ◊ Expr. A ști (sau a vedea) în ce ape se scaldă cineva = a cunoaște gîndurile, intențiile sau dispoziția cuiva. A-l lăsa pe cineva în apele lui = a-l lăsa pe cineva în pace. A nu fi în apele lui = a fi abătut. A-i veni (cuiva) apa la moară = a se schimba împrejurările în favoarea (cuiva). A-i lua (cuiva) apa de la moară = a-i crea (cuiva) condiții nefavorabile. A pescui în apă tulbure = a se folosi de împrejurări tulburi, pentru dobîndirea unui cîștig. A se duce pe apa sîmbetei = a se prăpădi, a dispărea. ♦ Întreaga cantitate de apă a unui rîu, a unei mări etc.; (la pl., poetic) valuri, unde. 3. Fig. Joc de culori, amintind undele apei, pe care îl fac în lumină anumite obiecte lucioase. Fetele erau în catrințe de lînă, vrîstate în fel de fel de ape (SADOVEANU). II. 1. (Urmat de determinări) Denumire dată unor preparate lichide industriale, farmaceutice sau de parfumerie. Apă de colonie. ◊ Compus: apă-tare = numele popular al acidului azotic. 2. Fig. Denumire dată unor secreții apoase ale corpului omenesc (lacrimi, salivă, sudoare etc.). Ștergea apa de pe obrajii dogoriți (C. PETRESCU). ◊ Expr. A-i lăsa (cuiva) gura apă (după ceva) = a dori (ceva) nespus de mult. A fi (numai o) apă = a fi foarte transpirat. – Lat. aqua.

STRICA, stric, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) transforma din bun în rău; a (se) deteriora, a (se) degrada; a (se) defecta. ◊ Expr. (Refl.) A se strica căruța în mijlocul drumului = a întâmpina piedici, a avea neplăceri când ești încă departe de țintă. ♦ Refl. Spec. (Despre vreme) A se schimba în rău, a deveni nefavorabil. 2. Tranz. (Pop.) A sfărâma învelișul tare al unui lucru (pentru a scoate și a folosi conținutul); a sparge. ♦ A sfărâma o ușă, o încuietoare, a deschide cu forța (pentru a intra). 3. Refl. (Despre materii organice) A se altera, a se descompune sub acțiunea agenților exteriori distructivi; (despre aer) a deveni greu respirabil din cauza unor substanțe sau mirosuri neplăcute, nocive. ◊ Tranz. Factor care strică aerul. 4. Tranz. și intranz. A pricinui stricăciuni, daune, lipsuri; a vătăma. ♦ Intranz. A fi nefolositor, nepotrivit, dăunător într-o anumită situație. ◊ Expr. Nu strică (sau n-ar strica) să... = nu-i rău să..., nu face rău cel care... ♦ Intranz. A fi vinovat, răspunzător. ♦ Tranz. A greși; a se face vinovat de ceva. ◊ Expr. Ce strică? = de ce ar fi rău, de ce (să) nu...? ♦ Tranz. A vătăma un organ sau o funcție organică, a dăuna sănătății. ◊ Expr. A-și strica gura degeaba = a vorbi în zadar. ♦ Tranz. Fig. (Pop.; despre stări sufletești) A mâhni; a doborî. 5. Tranz. A împiedica buna desfășurare a unei acțiuni, a unei stări; a se pune de-a curmezișul, a tulbura, a zădărnici. 6. Tranz. A influența pe cineva în rău; a corupe. ♦ Refl. A decădea din punct de vedere moral. 7. Tranz. A face ceva greșit, cum nu trebuie. 8. Tranz. și refl. A (se) dărâma, a (se) nărui, a (se) distruge (o construcție, o așezare etc. omenească). ♦ Tranz. (Înv.) A mutila; a ucide. ◊ Expr (Refl.) Bea de se strică = bea mult, peste măsură. A se strica de râs = a râde foarte tare, cu hohote, a nu mai putea de râs. ♦ Tranz. A anula, a abroga convenții, învoieli, legi, obligații. ♦ Tranz. (în superstiții) A dezlega, a desface farmece, blesteme. 9. Refl. și tranz. A rupe sau a determina ruperea legăturilor de prietenie sau de dragoste cu cineva; a (se) certa. 10. Tranz. A utiliza, a consuma, a cheltui în mod inutil (fără a obține un folos sau un avantaj corespunzător). 11. Refl. (Despre adunări, petreceri etc.) A lua sfârșit (în mod nefiresc, prin împrăștierea participanților). – Lat. extricare.

OPREALĂ, opreli, s. f. (Înv. și pop.) 1. Faptul de a (se) opri; oprire, opreliște, piedică, obstacol. ♦ (Concr.) Proptea, frână, piedică. ◊ Expr. A scoate (pe cineva) din oprele = a face (pe cineva) să-și piardă cumpătul, să se tulbure. 2. Arest, închisoare. ♦ Arestare, detenție. [Var.: oprea s. f.] – Opri + suf. -eală.

OPREALĂ, opreli, s. f. (Învechit și regional) Faptul de a opri, oprire; opreliște, piedică, obstacol. Gîndind la această groază, ca cînd n-aș fi avut opreală, Am zburat la malul mării. CONACHI, P. 232. ◊ Expr. A pune (sau a ține) la opreală = a închide, a ține închis, a băga la închisoare. Iată-mă-s... pusă la opreală... de rîsul unui șui ca Ivan, nenorocita de mine! CREANGĂ, P. 318. Ademenise cu vorba soarele și luna și, căpuindu-i la strîmtoare, îi ținea de multă vreme la opreală. ȘEZ. IX 122. A scoate (pe cineva) din oprele = a face (pe cineva) să-și piardă cumpătul, să se tulbure. Două fete frumușele Mi-au furat mințile mele... Una are ochi de mură Care inimile fură, Alta două viorele Ce te scoate din oprele. POP.

SCANDAL, scandaluri, s. n. 1. Zarvă, vîlvă produsă de o faptă urîtă, rușinoasă; indignare, revoltă provocată de o asemenea faptă. Două simțiminte au muncit mai mult pe Zoe: teama de un scandal public, și mai cu seamă teama că va pierde pe... Fănică. GHEREA, ST. CR. I 357. Plecarea lui din casa popii a iscat un mic scandal, la care el nu s-aștepta. VLAHUȚĂ, O. AL. 91. ♦ Gălăgie, tărăboi. Atunci cînd un copil fuge de la școală, face un scandal strașnic. CĂLINESCU, E. 23. Scandalul se potolise, dar la casă erau încă discuții aprinse. BART, E. 371. ◊ (Poetic) Cu o lovitură de coadă și cu un scandal de stropi, un păstrăv se poate întoarce de unde a venit. SADOVEANU, V. F. 88. În zori încep cocoșii, Păcătoșii, Ca să facă iar scandal, – Să te saturi de viața Și dulceața Traiului patriarhal. TOPÎRCEANU, P. 52. ◊ Expr. (Familiar) A face cuiva (un) scandal = a certa pe cineva, a-l mustra aspru. 2. Întîmplare care tulbură ordinea (ceartă, bătaie etc.), faptă urîtă, rușinoasă care provoacă indignare, oprobriu. Colonelul i-a poruncit categoric să sfîrșească scandalul cu reflectorul, fiindcă ajungem de rîsul și ocara armatei. REBREANU, P. S. 64. ♦ Situație rușinoasă; rușine. A devenit un scandal cu cerșitorii aceștia. C. PETRESCU, C. V. 115. E un adevărat scandal cum ne tratează autoritățile portului. BART, S. M. 108. – Pl. și: (rar) scandale (EMINESCU, O. I 134).

SINCHISI, sinchisesc, vb. IV. Refl. (Mai ales în construcții negative) A-i păsa cuiva de cineva sau de ceva, a lua în seamă pe cineva sau ceva, a fi preocupat de cineva sau de ceva; a se lăsa tulburat, a se deranja. Moșneagul nu se sinchisi și vorbi din nou. PREDA, Î. 37. Nici unul, nici altul nu s-a mai sinchisit de tine. PAS, Z. I 312. Le vîrî în chimir supt cojocel, fără să se sinchisească. SADOVEANU, P. S. 220. Mă fac că nu mă sinchisesc de el. CARAGIALE, O. I 45.

zgudui vb. IV. 1 refl., tr. A se cutremura sau a face să se cutremure, a (se) clătina din temelie; a (se) scutura cu putere; a (se) zdruncina. Izbeam cupumnul în ușă de se zguduia cocioaba întreagă (HOG.). ◊ Analog. Noaptea se zgudui. Un glonț nimeri pe Frusina (GAL.). ◊ Fig. S-a zguduit din temelii clădirea vieții (VOIC.). ♦ Fig. A-și pierde sau a face să-și piardă trăinicia, forța; a aduce sau a face să aducă prejudicii, pagube. Întreaga temelie a statului se zguduie pentru ambiția cîtorva (I. NEGR.). ♦ (tr.) Fig. A tulbura, a frămînta; a zdruncina convingerile, conștiința cuiva. Dacă aș putea să te fac să înțelegi, prin vorbe, tot trecutul meu, poate te-aș zgudui în credințele ce ai (SADOV.). 2 tr., refl. A (se) mișca brusc și cu putere, dintr-o parte într-alta, producînd un zgomot caracteristic. Vîntul... a zguduit cu urlete și gemete casa (ARGH.). ◊ Fig. Voia. ..să le zguduie nepăsarea cu scrisul lui (CE. PETR.). ♦ (tr.; compl. indică oameni sau părți ale corpului lor) A mișca brusc și repetat, într-o parte și în alta, pentru a atrage atenția. Profesorul îi vorbi, zguduindu-l de umeri (AGÂR.). ♦ Ext. (tr.) A scutura violent pentru a provoca durere. Dormea... îl zgudui, îl scutură... și abia, abia se deșteptă (ISP.). (despre ființe sau despre acțiuni, manifestări etc. ale lor, compl. indicăființe, corpul sau părți ale corpului lor) A (se) mișca puternic (scurt și repetat) ca reacție la senzația de frig, de durere fizică, de greață etc., ca rezultat al unei stări emotive puternice etc. Pe Elenuța o zguduia plînsul tot mai tare (AGÂR.). 3 tr. Fig. A impresionata emoționa puternic; a înfiora, a mișca. Gestul acesta îl zgudui pe Andrei mai mult decît plînsul tatălui său (POPOV.). • prez.ind. zgudui, (reg.) -iesc. /etimol. nec.

SENTIMENT ~e n. 1) Proces afectiv care reflectă atitudinea emoțională a omului față de realitate; simțământ. ~e nobile. ◊ ~e pozitive sentimente care aduc satisfacție sufletească și care stimulează activitatea omului. ~e negative sentimente care tulbură spiritul și demoralizează. 2) Atitudine afectivă față de cineva sau față de ceva; simțământ. ~ de frate. 3) Convingere proprie; impresie intimă. /<fr. sentiment, lat. sentimentum

DERANJA vb. I. tr. 1. a pune în neorânduială; a face dezordine. ♦ (fam.) a-și ~ stomacul = a face indigestie. 2. (fig.) a tulbura, a stingheri, a jena, a incomoda (pe cineva). II. tr., refl. a (se) deregla, a (se) defecta. III. refl. a se osteni pentru cineva. (< fr. déranger)

ANIMAȚIE. Subst. Animație, animare, agitație, agitare, neliniște, mișcare, frămîntare, frămîntat, vînzoleală, vînzolire, vînzolit (rar). Grabă, grabă mare, zor, pripă, pripeală, pripire, precipitare, precipitație, impaciență (livr.), nerăbdare; înfrigurare, febrilitate, febră (fig.), fierbere (fig.), nervozitate. Zarvă, larmă (fig.), vacarm, tărăboi, tam-tam (fig.), tumult (fig.), hărmălaie, aglomerație, aglomerare, babilonie, harababură, învălmășeală, învălmășire, învălmășag, îmbulzire, îmbulzeală, înghesuială, înghesuire (rar), înghesuit (rar); forfotă, forfoteală, du-te-vino, foială, foire, învîrteală, roi, roire, roit; vîltoare (fig.), furtună (fig.). Adj. Agitat, animat, neliniștit, frămîntat (fig.), tulburat (fig.); grăbit, zorit, repezit, pripit; pripelnic; precipitat, neastîmpărat, nestăpînit, înfrigurat (fig.), febril, nerăbdător, impacient (livr.), nervos, îl frige pămîntul sub tălpi. Furtunos (fig.), vijelios (fig.); forfotitor, clocotitor (fig.), roitor, roinic (rar). Vb. A se agita, a se neliniști, a se frămînta, a fremăta, a se zbate, a se vînzoli; a fi grăbit, a se grăbi, a da zor, a se pripi, a se zori; a nu avea răbdare, a fi plin de nerăbdare, a sta (a ședea) ca pe jăratec, a sta ca pe spini, a nu-și afla rostul (locul), a nu-l mai prinde pe cineva locul (starea), a nu avea astîmpăr, a nu-i sta cuiva picioarele, a nu sta locului, a da strechea în cineva, a se precipita, a se impacienta (livr.). A se zbate, a face tam-tam, a face tapaj; a se înghesui, a se îmbulzi, a da năvală, a se îngrămădi, a se învălmăși; a forfoti, a se foi, a furnica, a roi. A agita, a stîrni furtună (fig.), a grăbi, a zori, a da cuiva zor, a precipita, a impacienta (livr.), a tulbura, a băga în draci, a pune pe jeratic. A face gălăgie, a face zarvă. Adv. Fără astîmpăr, cu neastîmpăr, în neastîmpăr; fără pic de liniște; cu nerăbdare, în grabă, în graba mare, cu mare grabă, cu zor, cu tot zorul, (în mod) precipitat, în pripă, iute, febril (fig.). V. dezordine, forfotă, grabă, mișcare, neliniște.

fugi vi [At: COD. VOR. 128/12 / Pzi: fug / E: mlp fugire (=fugere)] 1 (Construit, adesea, cu pp „de”, rar „dinaintea”, „din fața”, înv, „de către”) A se depărta repede, spre a evita un pericol. 2 A părăsi în grabă (și pe ascuns) un loc pentru a scăpa de o primejdie, de o constrângere Si: a se refugia. 3 (D. un deținut) A evada. 4 (D. un ostaș) A dezerta. 5 (D. o persoană dintr-o țară cu regim totalitar) A părăsi în mod ilegal țara, pentru a cere azil politic în alt stat. 6 (Îe) A ~ în lume A pleca de acasă (fără să se știe unde). 7 (D. îndrăgostiți) A-și părăsi pe ascuns familia, plecând să trăiască împreună. 8 A se deplasa cu pași repezi, în fugă¹ (8) Si: a alerga (15), a goni. 9 (Îe) A-i ~ (cuiva) pământul (rar, terenul) de sub picioare Se spune când cineva își pierde echilibrul și este gata să cadă. 10 (Fig; îae) Se spune când cineva își pierde cumpătul. 11 (D. lapte și d. alte lichide) A da în foc (când fierbe). 12 (Pop; d. o lăuză; îe) A-i ~ laptele A nu mai avea lapte. 13 (Îe) A-i ~ (cuiva) sufletul A fi inconștient, ca mort. 14 (Îe) A-i ~ (cuiva) sângele (la cap, la inimă) A se congestiona. 15 (Îe) A-i ~ (cuiva) ochii în fundul capului A i se tulbura vederea. 16 (Reg; îe) A ~ din săltate A sălta. 17 (Urmat de determinări introduse prin pp „după”) A alerga pe urmele cuiva pentru a-l ajunge, a-l prinde. 18 (Îe) A-i ~ (cuiva) ochii după cineva A privi insistent, cu admirație, cu dor pe cineva. 19 (Îae) A-i plăcea de cineva. 20 (Îe) A-i ~ (cuiva) ochii pe ceva A nu-și putea fixa privirea pe ceva (din cauza strălucirii sau a unei îmbinări de culori). 21 (Fig; d. vreme sau d. unități de timp) A trece repede. 22 (Fig; d. peisaje din natură) A se perinda prin fața ochilor cuiva care trece în viteză (într-un vehicul sau, în trecut, călare). 23 A se retrage dintr-un loc. 24 (La imperativ) Pleacă! 25 (La imperativ) Du-te repede! 26 (La imperativ) Lasă-mă-n pace! 27 (Fam; îe) Fugi de-aici! Pleacă! 28 (Îae) Nu mai spune! 29 (Fam; îe) Fugi de-acolo! Da' de unde! 30 (Îae) Nici gând să fie așa! 31 (Urmat de determinări introduse prin pp „de”) A se sustrage. 32 (D. obiecte; îe) A-i ~ printre (sau dintre) degete A-i aluneca cuiva ceva din mână. 33 (D. persoane; îae) A scăpa cu abilitate dintr-o împrejurare. 34 (D. persoane; îae) A nu se lăsa prins.

DECONCERTA, deconcertez, vb. I. Tranz. (Franțuzism) A face pe cineva să-și piardă cumpătul, siguranța de sine; a tulbura, a zăpăci. – Din fr. déconcerter.

PROVOCARE s. f. 1. acțiunea de a provoca. 2. (jur.) aducere a cuiva, prin diverse acțiuni ilicite, într-o stare de tulburare sau emoție favorabilă comiterii unei infracțiuni. 3. producere artificială a unei boli, a unui avort. (< provoca)

DECONCERTA, deconcertez, vb. I. Tranz. (Livr.) A face pe cineva să-și piardă cumpătul, siguranța de sine; a tulbura, a zăpăci. – Din fr. déconcerter.

ASTÎMPĂRAT, -Ă, astîmpărați, -te, adj. Domolit, liniștit, potolit (după o stare anterioară de tulburare, de agitare sau ca însușire inerentă a firii cuiva). Portul Nijni-Novgorodului, în această dimineață de toamnă, pare astîmpărat cu totul. Corăbii și corăbioare, vapoare și vaporașe stau prinse de țărm. SAHIA, U.R.S.S. 122. ◊ (Învechit și regional) Moderat, potrivit (ca temperatură), stîmpărat. Supă astîmpărată. Apă astîmpărată.

SENSIBILITATE. Subst. Sensibilitate, simțire, simț, simțămînt, sentiment, senzație, emoție; simțibilitate (rar), simțiciune (înv.), sentimentalitate, sentimentalism, simțimintalism (înv.); afectivitate, emotivitate, impresionabilitate, receptivitate, rafinament, morbidețe (livr.), susceptibilitate, hipersensibilitate; iritabilitate, irascibilitate, surescitabilitate. Emoționare, tulburare; sensibilizare, sentimentalizare, hipersensibilizare; iritare; iritație, surescitare, surescitație. Adj. Sensibil, sensibilizat, simțit, simțitor, senzual, simțual (înv.); emotiv, emoțional, afectiv; sentimental, impresionabil, receptiv; susceptibil, hipersensibil; iritabil, irascibil, surescitabil. Emoționat, afectat, tulburat, mișcat, impresionat; excitat, surescitat, iritat, ațîțat, enervat. Impresionant, mișcător, lacrimogen (fig., ir. și depr.), emoționant, tulburător, sentimentalizat; iritant, enervant, surescitant. Vb. A simți, a încerca un sentiment, a fi mișcat (impresionat). A se emoționa, a cuprinde (pe cineva) emoția, a fi cuprins de emoție, a se tulbura. A se irita, a se enerva, a se supăra, a-și ieși din fire, a-i sări (cuiva) țandăra, a se înfuria. A sensibiliza, a sentimentaliza; a impresiona, a emoționa, a mișca, a tulbura, a excita, a irita, a ațîța, a surescita. V. cordialitate, dragoste, gingășie, intuiție, iritare, neliniște, nestăpînire, rafinament, sinceritate, temperament.

ZĂDĂRÎ, zădărăsc, vb. IV. Tranz. 1. A întărâta, a provoca pe cineva; a sâcâi, a necăji, a hărțui. ♦ A răscoli, a tulbura. 2. A ațâța focul. [Var.: zădări vb. IV] – Din bg. zadarjam, scr. zadirati.

ORBI, orbesc, vb. IV. 1. Intranz. A deveni orb², a-și pierde vederea. ♦ Tranz. A face pe cineva să-și piardă vederea; a scoate cuiva ochii. ◊ Expr. (Nici cât sau măcar) să orbești un șoarece = foarte puțin; deloc. ♦ Tranz. A tulbura vederea, a lua ochii. 2. Tranz. Fig. A face pe cineva să-și piardă rațiunea, clarviziunea, a-l face să nu mai judece obiectiv. ♦ A înșela, a amăgi pe cineva, a minți. – Din orb².

ZĂDĂRÎ, zădărăsc, vb. IV. Tranz. (Pop.) 1. A întărâta, a provoca pe cineva; a sâcâi, a necăji, a hărțui. ♦ A răscoli, a tulbura. 2. A ațâța focul. [Var.: zădări vb. IV] – Din bg. zadarjam, sb. zadirati.

DECONCERTA, deconcertez, vb. I. Tranz. (Franțuzism) A face pe cineva să-și piardă cumpătul sau siguranța de sine, a tulbura, a zăpăci. Faptul a deconcertat pe prințul Bazil Șerban, care... a început să se retragă. CAMIL PETRESCU, T. I 126.

PESCUI, pescuiesc, vb. IV. 1. Intranz. A prinde pește sau alte animale acvatice comestibile. De aceea ai să-ți aduci aminte de mine cînd vei pescui în gîrla asta și eu n-oi mai fi în valea vieții. SADOVEANU, Î. A. 35. S-a apucat și-a pescuit și el... iar punga a pierdut-o în băltoacă. RETEGANUL, P. IV 23. Pești de apă curgătoare Și de apă stătătoare, Cu năvodul pescuiți Și cu undița undiți. ALECSANDRI, P. II 105. ◊ Expr. A pescui în apă tulbure v. apă (I 2). 2. Tranz. A scoate (ceva sau pe cineva) din apă. A pescui perle. ▭ Vei căuta să pescuiești pe oamenii căzuți în mare, îi vei lua pe bord și-i vei ține... sub bună pază. GHICA, S. 405.

jimbare sf [At: MDA ms / V: (reg) jâm~ / Pl: ~bări / E: jimba] (Pop) 1-2 (Deformare sau) curbare a lucrurilor. 3 Strâmbare a gurii oamenilor. 4 Rânjet plin de ură adresat cuiva. 5 Zâmbet silit. 6 Râs fără rost. 7 Încrețire a suprafeței apei. 8 Tulburare a apei. 9 (înv) Cădere a dinților.

respecta [At: MARCOVICI, C. 124/19 / V: (nob) reștepta (Pzi: reștept) / Pzi: respect, (înv) ~tez / E: fr respecter] 1 vt A simți și a manifesta respect (1) față de cineva sau ceva Si: a cinsti (1), a onora, a stima, (înv) a respectălui (1), a respectarisi, a respectui. 2 vt A ține seama de... Si: a nu neglija. 3 vt A acorda atenția cuvenită Si: a nu neglija. 4 vt A cruța pe cineva sau ceva Si: a nu vătăma. 5 vt A nu tulbura. 6 vr A nu face nimic ce ar fi sub demnitatea sa. 7 vt A nu se abate de la o lege, o dispoziție, un angajament, un principiu etc. Si: a nu încălca, a se supune, a urma, (înv) a respectălui (2).

tărâță sf [At: ST. LEX. 169²/6 / V: (rar) ~țe, (reg) târ~, tereață / Pl: ~țe / E: slv трицѧ bg трици, srb trice] (Mpl) 1 Înveliș al grăunțelor de grâu, de porumb etc. zdrobit prin măcinare și separat de făină la cernut. 2 (Înv; îe) A fi scump la ~țe și ieftin la făină A fi zgârcit la cheltuieli mărunte, dar risipitor când nu trebuie. 3 (Reg; îe) A se dedulci ca calul la ~țe A se deprinde cu binele. 4 (Reg; îe) A nu se alege făina din ~ A nu putea deosebi câștigul de pagubă. 5 (Reg; îe) A se tulbura (sau a se întărâta, a se încinge) ~ța în cineva sau a i se iuți (cuiva) ~țele în borș A se înfuria. 6 (Reg; îe) A face (pe cineva) ~țe A rupe în bucăți. 7 (Reg; dep) Om fără valoare. 8 (Reg) Rumeguș (de lemn). 9 (Reg) Mătreață¹ (a pielii). 10 (Reg; îf tereață) Impuritate.

zdruncineală sf [At: ASACHI, I. 104/20 / V: (înv) str~ / Pl: ~eli / E: zdruncina + -eală] (Reg) 1 Zguduitură (1). 2 (Îrg) Zor¹ (1). 3 Amestecare prin frecare (și prin zdrobire) a unor legume, alimente, fructe etc. 4 Treierat¹ (1). 5 (Îe) A lua la ~ A treiera¹ (1). 6 (Fig; îae) A cere (cuiva) socoteală. 7 (Fig; pex; îae) A dojeni (4). 8-10 (Înv; fig) Zdruncinare (2-4). 11 Tulburare.

ARS, -Ă, arși, -se, adj. 1. Distrus, mistuit de foc. ◊ (Substantivat) Miroase a ars. ♦ Care prezintă o arsură. ♦ Stricat prin expunere prea îndelungată la acțiunea focului. Friptură arsă. ♦ Care a fost expus acțiunii focului (cu un scop anumit). Cărămidă arsă. ♦ (Despre obiecte) Pe care s-au trasat, cu un instrument încălzit, linii, desene etc. ♦ Înnegrit de foc, de fum etc.; pîrlit, bronzat. 2. Fript. ◊ Expr. A sări (ca) ars = a sări repede (de surprindere sau de spaimă). 3. (Adesea fig.) Ofilit, uscat. 4. Fig. (Despre inimă, suflet etc.) Zdrobit, pustiit. ♦ Fierbinte, arzător. Ea șoptește vorbe arse (EMINESCU). ◊ Expr. A-i trece (sau a-i da cuiva) un fier ars prin inimă = a simți deodată o mare tulburare sufletească. – V. arde.

ÎMPROȘCA, împroșc, vb. I. Tranz. (Folosit și absolut) 1. (Mai ales cu privire la apă sau la noroi) A împrăștia stropind în toate părțile. Locomotiva a intrat în gara supraîncărcată, împroșcînd pe nări fîșii de aburi. SAHIA, N. 51. Mașina se depărta vertiginos, împroșcînd pînă-n marginile uliței vîrtejuri de apă tulbure cu bucăți de noroi. REBREANU, R. I 176. ♦ A stropi (pe cineva sau ceva) cu un fluid, cu noroi etc. Începuse o ploaie măruntă. Picăturile se întețeau și le împroșcau obrazul. VLAHUȚĂ, O. A. 136. ◊ (Poetic) Ieri s-a spart fereastra unui curcubeu, Împroșcînd cu țăndări iarba din poiană. LESNEA, A. 34. ◊ Refl. reciproc. Își răcoresc ochii în apa adunată în pumn, cu mormăituri de mulțumire, împroșcîndu-se unii pe alții, glumind și rîzînd sonor în vîntul subțire. C. PETRESCU, Î. I 263. Nimfe albe ca zăpada scutur ap-albastră caldă, Se împroașcă-n joacă dulce, mlădiindu-se se scaldă. EMINESCU, O. IV 118. 2. (Cu privire la pietre, proiectile etc.) A arunca într-una, a zvîrli fără încetare în toate părțile. Două tancuri prinseră a împroșca obuze. CAMILAR, N. I 388. Și-n pedestrimea deasă ce-mproașcă foc fioros [cavaleria] S-aruncă-n zbor de moarte cu tropot zgomotos. ALECSANDRI, P. II 159. ♦ (Complementul direct devine instrumental) A lovi. Mărăcinii îi zgîriau mîinile și fața și-l împroșcau cu zăpada de pe crengile lor spinoase. DUMITRIU, N. 204. Cu plumbi avem să-i împroșcăm noi pe dînșii. SADOVEANU, O. I 146. Într-o duminică, oile aste perdute... se pun de pîndă și, cînd el ieși din biserică, începură a-l împroșca cu pietre, urmîndu-l cu sudălmi... pînă acasă. NEGRUZZI, S. I 225. ♦ Fig. (Urmat de determinări care arată injuria, insulta etc.) A batjocori, a insulta. În timp ce trădătorii mîncau stînjeniți, greviștii continuau să-i împroaște cu vorbe de batjocură. PAS, Z. IV 155.