Definiția cu ID-ul 922334:

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ÎNTRERUPERE, întreruperi, s. f. Acțiunea de a (se) întrerupe și rezultatul ei; oprire, suspendare. Urgența lucrării nu îngăduia nici o întrerupere a lucrului.Loc. adv. Fără întrerupere = neîntrerupt, necurmat, necontenit, continuu. Ară fără întrerupere din noapte pînă-n noapte; întoarse astfel nouă hectare. MIHALE, O. 191. Meșterii lucrau fără întrerupere și nu mai aflau răgaz. SADOVEANU, O. VI 385. ♦ Intervenție (replică, exclamație etc.) care împiedică pe cineva să-și urmeze cursul vorbirii. [Iuga] în loc să-l intimideze, îl întărîta și-l îndemna să continue mai calm și cu mai multă siguranță... Întreruperea nu-l tulbură de loc. REBREANU, R. I 296. – Variantă: (învechit) întrerumpere (NEGRUZZI, S. I 18) s. f.