TEHUI¹, tehuiesc, vb. IV. Tranz. (Regional) A tulbura cuiva mințile, a zăpăci, a ameți, a buimăci. Bietului Toader a lui Ungureanu nu i-a luat o mînă și nu l-a tehuit sărmanul? I. CR. III 107. ◊ Refl. (Cu pronunțare regională) S-o buimăcit, s-o tăhuit di cap ș-o început a striga. ȘEZ. XXIII 37.