SCANDAL, scandaluri, s. n. 1. Zarvă, vîlvă produsă de o faptă urîtă, rușinoasă; indignare, revoltă provocată de o asemenea faptă. Două simțiminte au muncit mai mult pe Zoe: teama de un scandal public, și mai cu seamă teama că va pierde pe... Fănică. GHEREA, ST. CR. I 357. Plecarea lui din casa popii a iscat un mic scandal, la care el nu s-aștepta. VLAHUȚĂ, O. A. I 91. ♦ Gălăgie, tărăboi. Atunci cînd un copil fuge de la școală, face un scandal strașnic. CĂLINESCU, E. 23. Scandalul se potolise, dar la casă erau încă discuții aprinse. BART, E. 371. ◊ (Poetic) Cu o lovitură de coadă și cu un scandal de stropi, un păstrăv se poate întoarce de unde a venit. SADOVEANU, V. F. 88. În zori încep cocoșii, Păcătoșii, Ca să facă iar scandal, – Să te saturi de viața Și dulceața Traiului patriarhal. TOPÎRCEANU, P. 52. ◊ Expr. (Familiar) A face cuiva (un) scandal = a certa pe cineva, a-l mustra aspru. 2. Întîmplare care tulbură ordinea (ceartă, bătaie etc.), faptă urîtă, rușinoasă care provoacă indignare, oprobriu. Colonelul i-a poruncit categoric să sfîrșească scandalul cu reflectorul, fiindcă ajungem de rîsul și ocara armatei. REBREANU, P. S. 64. ♦ Situație rușinoasă; rușine. A devenit un scandal cu cerșitorii aceștia. C. PETRESCU, C. V. 115. E un adevărat scandal cum ne tratează autoritățile portului. BART, S. M. 108. – Pl. și: (rar) scandale (EMINESCU, O. I 134).