ZĂPĂCEALĂ, zăpăceli, s. f. 1. Faptul de a (se) zăpăci; stare în care se află cel zăpăcit; tulburare, buimăceală, dezordine. Cînd, pe la unu, primim ordin de plecare, zăpăceala devine lugubră. CAMIL PETRESCU, U. N. 304. Trebuie s-o fi luat, în zăpăceala mea, spre soare-scapătă, și m-am apropiat de hotarul munților. GALACTION, O. I 49. Cade cineva în vro zăpăceală de unde n-ar ști cum să iasă, de n-ar avea firul Ariadnei. ISPIRESCU, U. 114. 2. (Familiar) Gălăgie mare, larmă, balamuc.