CERC s. 1. (MAT.) (înv. și reg.) perghel, (înv.) țărcălan. (Desenează un ~.) 2. (MAT.) circumferință, (înv. și reg.) perghel, (înv.) periferie. (Află lungimea ~ului.) 3. v. disc. 4. șină, (reg.) șing, (Transilv., Ban. și Mold.) raf. (~ la roata unei căruțe.) 5. (pop.) brățară. (~ la un butoi.) 6. v. rotocol. 7. rotocol, (rar) armean. (~ format la suprafața unei ape.) 8. roată. (Faceți ~ în jurul meu.) 9. (PICT.) cerc cromatic v. steaua culorilor. 10. v. mediu. 11. v. domeniu.

ciutură (ciuturi), s. f. – 1. Recipient, bidon, ploscă. – 2. Urcior. – 3. Găleată. – 4. Paletă, la morile de apă. – 5. Roată cu teici. – 6. Muștiuc de pipă. – 7. (Arg.) Gură, cioc. – Mr. ciutră, megl. ciutură. Lat. pop. *cytola, din gr. ϰάτυλος „scoică” (Pușcariu 382; REW 2290; Pușcariu, Lat. ti, 61; DAR; Sandfeld 31), cf. it. ciotola. Mai puțin probabilă este der. din gr. ϰύτος (Philippide, Bausteine, 52; Pascu, II, 193), sau din lat. *chytra (Candrea; cf. observațiile lui Densusianu, GS, VI, 363). A trecut din rom. în ngr. τσιότρα, alb. čuturë, čotrë (față de alb. tšutul, din it.), bg. čot(u)ra (Capidan, Raporturile, 194; cf. Conev 80, care interpretează invers și Mladenov, 690, care explică bg. prin it.), sb. čutura (cf. Miklosich, EW, 419; Berneker 164), mag. csutora, rut. čutora, tc. çot(u)ra (Roesler 609 și Lokotsch 442 crede, dimpotrivă, că rom. provine din tc.). Cuvîntul tc. este considerat uneori ca der. din it., ceea ce nu este posibil, dacă se are în vedere consoana r, care se explică numai prin rom.

1) făcăŭ n., pl. ăĭe (d. făc-ăluĭesc). Munt. La unele morĭ de apă, roata mișcătoare cu cupe cu tot și cu lemnu numit titirez. Moară mică. A ajunge de la moară la făcăŭ (saŭ la rîșniță), a ajunge din cal măgar, a decădea. V. cĭutură.

CERC s. 1. (MAT.) (înv. și reg.) perghel, (înv.) țărcălan. (Desenează un ~.) 2. circumferință, (înv. și reg.) perghel, (înv.) periferie. (Află lungimea ~.) 3. disc, roată. (Un ~ de lemn.) 4. șină, (reg.) șing, (Transilv., Ban. și Mold.) raf. (~ la roata unei căruțe.) 5. (pop.) brățară. (~ la un butoi.) 6. colac, rotocol. (Se înalță ~uri de fum.) 7. rotocol, (rar) armean. (~ la suprafața unei ape.) 8. roată. (Faceți ~ în jurul meu.) 9. ambianță, anturaj, cadru, mediu, sferă, societate, (înv.) mijloc, (fig.) atmosferă, climat. (Trăia în ~ lor.) 10. cadru, cîmp, domeniu, sector, sferă, tărîm, zonă. (~ de preocupări, de activitate.)

șaibă¹ sf [At: SĂGHINESCU, V. 69 / V: (rar) șaib sn / Pl: ~be / E: ger Scheibe] Disc de metal, de lemn etc. găurit, care se montează între un șurub și obiectul respectiv sau între șurub și piuliță, pentru a menține șurubul fix și pentru a îmbunătăți îmbinarea și a preveni deșurubarea Si: rondelă, (reg) nucă. 2 (Reg) Piuliță fixată pe posadă, în care se învârtește capătul de jos al fusului de la crângul morii de apă. 3 (Reg) Fiecare dintre cele două cercuri de la crângul morii de apă. 4 Roată de metal, de lemn etc., fixată pe un ax, peste care trece o curea de transmisie. 5 (Min; Trs; Mol) Placă turnantă. 6 (Trs; Buc) Țintă (în care se trage cu pușca). 7 (Reg) Pană a șurubelniței (1).

JOAGĂR, joagăre, s. n. 1. Ferăstrău cu mai multe pânze drepte, verticale, care funcționează cu o mișcare alternativă, fiind acționat de forța apei curgătoare prin intermediul unei roți de apă. 2. Ferăstrău mare având o pânză lungă cu dinți mari și două mânere, acționat de doi lucrători; beschie. – Cf. germ. Säger.

cĭútură f., pl. ĭ (lat. situta îld. sĭtŭla, din care s’a făcut șitură, apoĭ citură [Munt. vest], cĭutură, ca căcĭulă ș. a. din cășulă. Din situla vine și it. secchia și fr. seille, cĭutură, ca rom. unghie, mascur din ungula, masculus, ĭar var. it. ciótola, scafă, orĭ cĭufolare din sibilare, a șuĭera, corespunde cu rom. lingură din lingula orĭ păcură din picula. Cp. și cu cĭocîrtesc din rus. sokratiti. D. rom. vine bg. čútura, sîrb. čùtura, rut. čútora; turc. čotura și čotra, de unde alb. čotră și ngr. tsĭótra; ung. csutora). Găleată de scos apă din puț (în Munt. vest și citură). La morile de apă saŭ la morile idraulice, fie-care despărțitură cu care roata ĭa apa (Mold.). Moară mică cu roata în apă (Hațeg). V. făcăŭ.

*clepsídră f., pl. e (vgr. klepsýdra). Ceasornic de apă. – În vechime, era un vas transparent, din care se scurgea apa într’un timp anumit și care avea pe el o scară cu micĭ diviziunĭ; pe urmă scara a fost înlocuită cu’n cadran; apa scăzînd, scobora cu ĭa un corp plutitor legat de un fir înfășurat pe axa de care era fixat arătătoru cadranuluĭ. Maĭ tîrziŭ, clepsidrele ajunseră adevărate ceasornice de apă, cu roate dințate, cadran și minutare, cum era acel trimes de Harunal-Rașid luĭ Carol cel mare. Și astăzĭ se întrebuințează clepsidrele (dar cu nisip în loc de apă, și în acest caz nu se maĭ potrivește numele, că -ydra, derivat din ýdor, înseamnă „apă”).

hamzá f. (turc.). Mold. Conductu care duce apa pe roata moriĭ (scoc).

duláp n., pl. urĭ (turc. dolab, roată de apă, învîrtitor, d. pers. dolab, d. dul, cĭutură, și ab, apă; ngr. ntulápi, alb. duláp, sîrb. dulap. V. chez-ap). O mobilă care are o pozițiune verticală, cu o ușă saŭ doŭă, și care servește la păstrat rufe, haĭne, vase, mîncare ș.a. Vest. Scrîncĭov. A trage cuĭva un dulap (Munt. est.) a-l înșela, a-l păcăli. S.m. Scîndură foarte mare, lată și groasă. V. răzlog.

1) sterp n., pl. urĭ (d. sterp 2). Un canal care face să nu maĭ curgă apă pe roata moriĭ.

scoc n. 1. canal mic ce duce apa la roata morii; 2. bolboacă, vultoare. [Slav. SKOKŬ, săritură, căderea unei ape].

FRĂMÎNTA, frămînt, vb. I. Tranz. 1. (Folosit și absolut; cu privire la aluaturi sau la pîine în cursul procesului de fabricație) A apăsa cu mîinile, amestecînd bine, spre a transforma într-o masă uniformă. Cine nu va să frămînte toată ziua cerne, zice proverbul. BOLLIAC, O. 54. Frămîntat-a ș-a dospit, Și cuptorul l-a umplut, Și colacii au crescut. ANT. LIT. POP. I 623. Spune-i tu măicuței mele Pîne să nu mai frămînte. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 172. ◊ Fig. (Cu aluzie la acțiunea de amestecare) Eram de-abia la jumătate calea; conacul lui Hagi-Pancu era încă departe și Harap frămînta apa și noroiul pînă la genunchi. GALACTION, O. I 79. Pămîntul acesta este frămîntat cu sîngele moșilor și al strămoșilor noștri! BĂLCESCU, O. I 186. ◊ A frămînta pămîntul = a bate pămîntul cu piciorul prin lovituri puternice și repetate. Fetele jucau ușurel, fără să zîmbească, cu genele plecate; iar flăcăii frămîntau pămîntul, se răsuceau pe loc, băteau din călcîie tactul horii și strigau. SADOVEANU, O. I 73. Ei frămîntau pămîntul sub un brîu sau o bătută nebună. HOGAȘ, DR. II 180. Caii-n neastîmpăr frămîntă-n loc pămîntul. ALECSANDRI, P. A. 144. ♦ A lovi de repetate ori o persoană trîntită la pămînt. Trîntește baba în mijlocul casei și-o frămîntă cu picioarele. CREANGĂ, P. 13. Nu l-am frămîntat, nu l-am zdrobit subt picioarele mele pe omul acesta! NEGRUZZI, S. III 301. 2. Fig. (Cu privire la gînduri, idei, planuri) A examina pe toate părțile. A gîndit, a frămîntat singur, lung, cele spuse. CAMIL PETRESCU, T. II 59. Lucra, nu lucra Că toată ziua Din ochi măsura, Gîndu-și frămînta. TEODORESCU, P. P. 462. ♦ (Cu privire la cap sau minte considerate ca sediu al gîndurilor) A supune unor eforturi, unor sforțări. Tot frămîntîndu-mi mintea să știu cum a venit... am adormit. ISPIRESCU, L. 300. Îmi băteam capul și mintea-mi frămîntam. NEGRUZZI, S. II 233. Neavînd ce să fac, îmi frămînt capul cu gînduri de tot felul. RUSSO, O. 136. ◊ Refl. De vreo trei zile mă tot frămînt cu mintea... Ca o fiară-n cușcă umblu de colo-colo. VLAHUȚĂ, O. A. 493. Toată noaptea cea dinainte de plecare, pînă s-au revărsat zorile, m-am frămîntat cu gîndul fel și chip. CREANGĂ, A. 122. ♦ (Despre stări sufletești și despre cauzele exterioare ale stărilor sufletești) A neliniști, a preocupa, a agita, a îngrijora. El cîștiga atît cît existența-i să nu-l frămînte. PAS, Z. I 95. Polixenia rămăsese cu o părere de rău, care o frămînta zilnic. BASSARABESCU, V. 11. Nici vreau să știu de ce te doare, De grijile ce te frămîntă. VLAHUȚĂ, O. A. 29. Radu iute-ncăleca... Nebăut și nemîncat, De dor mare frămîntat. ALECSANDRI, P. P. 197. ◊ Refl. Frămîntîndu-se de mîhnire, se gîndea ce să răspunză el împărătesei. ISPIRESCU, L. 109. Nu sînt de părere că trebuie să te frămînți așa tare cu firea. ODOBESCU, S. III 48. 3. A mișca puternic, a agita. Alte vînturi, proaspete, frămîntă Codrii tineri. BENIUC, V. 80. Vîntul îi frămînta poalele mantalei. CAMILAR, TEM. 6. Roata frămînta apa și valuri mici veneau la mal. DUNĂREANU, CH. 48. ◊ Fig. Îți gîngurește glasul, Vorbe să frămînte. COȘBUC, P. II 270. Viscolul frămîntă lumea! ALECSANDRI, P. A. 113. ◊ Refl. (Despre lucruri văzute în mișcare) Pe cer se frămîntă norii goniți spre apus. STANCU, D. 23. Pe cînd Mureșul curge liniștit printre coline, Oltul se frămîntă, se întoarce din drum. BOGZA, C. O. 11. Trenul trecu vuind peste podul alb, și sălciile de dedesubt se frămîntară ca smulse de furtună. C. PETRESCU, S. 33. Izbind s-or frămînta Eternele valuri. EMINESCU, O. I 225. ◊ Refl. Fig. Inima i se frămînta într-o emoție aproape dureroasă. REBREANU, P. S. 22. Se frămînt-o lume-n minte-i, Ca-n adîncul unei mări. VLAHUȚĂ, O. A. 168. ♦ Refl. (Despre ființe) A se mișca de colo pînă colo sau încolo și încoace, a nu avea astîmpăr; a se agita. Un cal părea că se frămîntă în zăbale, bătînd pămîntul uscat cu copitele. SADOVEANU, O. VII 28. Se frămînta sucit, de parcă avea un pumnal între umeri. CAMIL PETRESCU, N. 152. Lăutarii... se frămîntau mai abitir ca jucătorii, mutîndu-se de ici-colo, îndemnîndu-se unul pe altul. REBREANU, R. I 125. Toată ziua era în picioare, se frămînta căutîndu-și de lucru de la un pat la altul. BART, E. 313. ♦ A învîrti, a răsuci (un obiect) în mînă. Se juca Zarinca, frămîntînd crenguța de salcie între degete. STANCU, D. 11. ◊ (În unele construcții fixe) A-și frămînta mîinile = a-și freca mîinile puternic și repetat (sub stăpînirea unei stări sufletești puternice). Își frămînta mîinile neliniștit, parcă-i lipsea ceva. CAMILAR, TEM. 15. ♦ A fricționa, a face masaj. Ne așază cu capul în poala ei, ne trage pe la tîmple, ne trage pe la grumaz, apoi ne frămîntă încheieturile mîinilor, degetele. STANCU, D. 276.

TREMURA, tremur, vb. I. Intranz. 1. (Despre ființe și despre părți ale corpului, uneori urmat de determinări arătînd cauza) A face mișcări involuntare, bruște și continue, provocate de frig, de o boală, de o emoție etc. Tremura de mînie și de nerăbdare. DUMITRIU, N. 30. Sînt un moșneag, dar încă nu-mi tremură mîna. C. PETRESCU, C. V. 289. Era ger, el era cam subțire îmbrăcat, și-a tremurat toată noaptea. VLAHUȚĂ, O. AL. 93. Viscolul frămîntă lumea... turmele tremură. ALECSANDRI, P. III 13. ◊ (Prin exagerare) Tremurau hainele pe el. DUMITRIU, N. 30. ◊ (Poetic) Deasupra, în albastru, tremurau ciocîrlii, vărsînd puhoiul lor amețitor de cîntece. SADOVEANU, O. I 120. ◊ (Cauza acțiunii devine subiect) Era puțin palid. O emoție grea i se citea pe față și-i tremura în degete. REBREANU, R. I 295. Ura veche-i tremură pe buze. D. BOTEZ, F. S. 65. ◊ Expr. A tremura carnea pe cineva, v. carne. ◊ Tranz. Caii își tremurau pielea în grajdurile întunecoase. DUMITRIU, N. 187. Tomșa nu zise nimic; își tremură mîna pe lîngă buzduganul lui; apoi răsuflă greu pe nări. SADOVEANU, O. VII 14. ◊ Tranz. fact. Ce-l înfricoșează? Ce-l tremură? I. CR. III 144. 2. (Despre plante și părți ale lor) A face o mișcare (oscilatorie) ușoară și repetată; a se mișca, a se clătina. În fața prispei vor tremura arțarii. ARGHEZI, V. 228. Tremură din vîrfuri plopi cu frunza rară. IOSIF, P. 58. Flori albastre tremur’ ude în văzduhul tămîiet. EMINESCU, O. I 85. Frunza-n codru tremura. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 310. ◊ (Poetic) Tremurau colorile cîmpiilor și unduiau ogoarele și lanurile. SADOVEANU, O. VI 336. Vîntul tremură-n perdele. EMINESCU, O. I 113. ◊ Tranz. În dreptul ferestrei un cais tînăr își tremura frunzele. CAMIL PETRESCU, N. 68. Trei pruni frățîni, ce stau să moară, Își tremur’ creasta lor bolnavă. GOGA, P. 19. (Fig.) Liniște plutea peste marginea aceea de pădure, liniște ușoară pe care o tremura parcă strălucirea luminii. SADOVEANU, O. V 179. ♦ (Despre lumini și umbre) A licări, a juca (6). Ici-colo, prin vîlcele, prin văgăuni, tremurau lumini de pe la căsuțele de bîrne ale muntenilor. SADOVEANU, O. VIII 12. Pe zidul dintre ușa lui Herdelea și a lui Brumaru parcă tremura o umbră cenușie. REBREANU, R. I 227. ◊ Tranz. Lumina... tremură umbre fumurii. STANCU, D. 221. ♦ (Despre ape) A se mișca în unduiri ușoare, a se încreți. Din lăptoc, pe sub roți, tremură apa cu sunet de cristal. SADOVEANU, O. VII 345. Lîngă țărmul tristei mări M-am oprit pe-o stîncă. Apa tremură spre zări, Verde și adîncă. TOPÎRCEANU, S. A. 56. ♦ (Despre pămînt) A se zgudui, a se cutremura sau a da impresia că se zguduie. Și patru cai aleargă cu patru portărei, Topește-se pămîntul cum tremură sub ei. COȘBUC, P. II 195. ◊ Refl. (Rar) Cerul de se-ntuneca, Pămîntul se tremura. TEODORESCU, P. P. 33. 3. (Despre sunete, melodii) A vibra; (despre glas) a avea tremurături, variații de ton (din cauza unei emoții), a fi nesigur. Tremură glasul mătușii Uțupăr. STANCU, D. 19. Cîntecul tremura pe strune ca un bocet. SADOVEANU, O. I 304. Încet răsunetul de clopot Se risipește tremurînd. VLAHUȚĂ, O. AL. 29. ◊ Fig. Bucuria îi tremura în inimă, mereu vie și stăpînitoare. REBREANU, I. 80. Atîta durere înăbușită tremura în vorbele acestea cu înțeles ascuns, că n-am îndrăznit a-l mai întreba nimic. BART, S. M. 24. ◊ Tranz. [Ciocîrlia] cîntăreața luminii ș-a muncii își tremura melodia în cerul înalt. SADOVEANU, O. VI 336. 4. Fig. A fi cuprins de o emoție puternică. Inima ei de soră tremura, așteptînd o vorbă de-a lui. CAMIL PETRESCU, O. I 590. Totuși Baloleanu, oricît îi tremura sufletul, își păstra aparența de liniște și hotărîre. REBREANU, R. II 235. A fost o clipă-n care-am tremurat amîndoi De-o nențeleasă fericire. D. BOTEZ, P. O. 82. Ah! cît îmi tremură inimioara! ALECSANDRI, T. I 92. ♦ A se înfiora de spaimă; a se cutremura. În fața unui revolver nu tremur. DELAVRANCEA, H. T. 48. O, nu te teme-mi zice, Tu, ce nu temi furtuna și durerea, De ce să tremuri la a mea privire? EMINESCU, O. IV 108. Boierii însă tremurau. Ei aveau două mari cuvinte a fi îngrijiți. NEGRUZZI, S. I 142. ◊ Expr. A tremura după ban = a fi lacom de bani, a fi zgîrcit. Lega paraua cu zece noduri și tremura după ban. CREANGĂ, P. 3.

PRIPONIT, -Ă, priponiți, -te, adj. Legat de pripon. Roata frămînta apa și valuri mici veneau la mal, săltînd cu putere bărcile priponite. DUNĂREANU, N. 12. Se văd cîrduri de copii cîte c-o vacă legată de coarne ori de picior, priponită sau împiedicată, ca să nu dea în păpușoii neculeși. SP. POPESCU, M. G. 41. Pe la capetele locurilor erau căruțe omenești. Vitele pășteau priponite pe lîngă ele. SANDU-ALDEA, U. P. 159.

ciocan sn [At: CORESI, PS. 196 / V: ciocean sm / Pl: ~e / E: vsl чекан] 1 Unealtă formată dintr-un corp de metal, de lemn, de cauciuc dur etc., de forme și dimensiuni variate, prevăzută cu un mâner, folosită, manual sau mecanic, la bătut sau la prelucrat materiale rezistente. 2 (Pop; îe) A fi între ~ și nicovală A fi într-o situație critică. 3 (Pop; îe) A sta ~ pe (sau în) capul cuiva sau cuiva la cap A plictisi pe cineva cu insistențele. 4 (Pop, îe) A sta ~ (sau cioc) A sta dus pe gânduri. 5 (Pop; îae; despre vite) A fi pătrunse de frig. 6 (Pop; îe) A fi înghețat ~ A fi înghețat tun. 7 Unealtă de săpat pământul pietros. 8 (Îs) ~ marcator Ciocan (1) de marcat arborii din pădure sau buștenii. 9 (Îs) ~ silvic Unealtă în forma unei securi mici, cu muchea lungă și marcată Cf fier, băltac. 10 (Îs) ~ numărător sau revolver Roată metalică pentRU numerotarea trunchiurilor. 11 (Îs) ~ de caldarâm Ciocan (1) scurt pentru pavaj. 12 (Îs) ~ mecanic Ciocan (1) pus în mișcare de forța mecanică. 13 (Îs) ~ pneumatic Ciocan (1) acționat prin aer comprimat. 14 (Îs) ~ pneumatic de abataj Ciocan (1) pneumatic folosit pentru abatajul rocilor și substanțelor minerale. 15 (Spt) Instrument de aruncat, format dintr-o bilă de metal prinsă de o coardă de sârmă terminată cu un mâner. 16 (Pex) Probă sportivă de atletism practică cu acest instrument. 17 (Buc) Bucată de lemn fixată într-o coadă lungă, cu care se sfărâmă bulgării, după grăpat. 18 (Spc) Fiecare dintre cele două bețișoare ale țambalului, ale xilofonului etc. Cf ciocănaș, ciocănel. 19 (Înv) Armă din Egiptul antic. 20 Bucată de fier (sub formă de șarpe) atârnată de poartă, în partea dinspre stradă, cu care se lovea în poarta încuiată pentru a anunța prezența cuiva. 21 (Lpl) Pene înfipte în fusul sau grindeul roții de apă. 22 (Înv) Fusele vârtelniței. 23 (Pop; lpl) Brațele războiului. 24 (Reg) Copilul ușii. 25 (Reg) Cocoșul puștii. 26 (Înv) Pahar sau sticlă cu gâtul îngust și lunguieț din care se bea rachiul Cf țoi, țuică, țuiculiță. 27 (Reg) Știulete de porumb curățat de boabe Vz cocean, ciocălău, drug, cotolan. 28 Tulpina porumbului rămasă în pământ după cules Vz ciocălău, hluj, hlujan, cocean, ciuclej, tulean. 29 (Trs; Mun) Cotor de varză. 30 (Înv) Con de brad. 31 (Înv) Tulpina bureților. 32 (Înv) Pește cu capul mare de forma ciocanului (Zygaena malleus). 33 (Pop) Penis. 34 Unul dintre cele trei oscioare care alcătuiesc urechea medie. 35 (Îs) ~ de foc Bombardament de artilerie intens și de scurtă durată.

drum sn [At: (a. 1645) HERODOT, ap. DLR ms / Pl: ~uri / E: vsl друм cf bg, srb друм] 1 Cale de comunicație terestră, alcătuită dintr-o bandă îngustă și continuă de teren bătătorit, pietruit, pavat sau asfaltat Si: cale. 2 (Îs) ~ de țară (sau ~ul țării) Cale de comunicație terestră, de importanță locală, care leagă mai multe comune și sate. 3 (Reg; îas) Șosea națională. 4 (Îs) ~ de acces Cale de comunicație de interes local, care asigură legătura cu o cale de comunicație importantă, cu o localitate, cu o gară, cu un port etc. 5 (Îs) ~ul mare Șosea de mare circulație, care leagă localități principale. 6 (Pop; îs) ~ fără (de) pulbere Apă (curgătoare). 7 (Ist; îs) ~ul sării Cale de comunicație pe care se transporta sarea de la ocne spre diferite orașe, în Evul Mediu. 8 (Ist; îs) ~ul mătăsii Cale comercială de importanță internațională care lega China de țările din Asia Centrală și Apuseană. 9 (Îs) ~ de halaj (sau de edec) Cale de comunicație amenajată în lungul unui curs de apă, rezervată circulației mijloacelor de tracțiune care remorchează ambarcații. 10 (Mil; îs) ~ de coloană Cale de comunicație terestră, sumar amenajată, care permite deplasarea trupelor. 11 (Îs) Crucea (sau răscrucea, furca, înfurcătura) ~ului Intersecție. 12 (Îc) ~-de-fier Cale ferată. 13 (Înv; îac) Tren. 14 (Înv; îac) Joc de cărți. 15 (Îs) Hoț (sau tâlhar, bandit) de ~ul mare (sau, înv, de ~uri) Hoț care atacă oamenii în drum (1) (sau în văzul lumii) spre a-i jefui. 16 (Îs) Jaf (sau hoție) la ~ul mare (sau, înv, la ~uri) Jaf care se săvârșește în văzul lumii. 17 (Îe) A ieși la ~ul mare A ataca oamenii în drum (1) spre a-i jefui. 18-19 (Îlav) (De) peste ~ În (sau din) față. 20 (Îlav) În ~ În mijlocul drumului (1). 21 (Îal) În calea drumeților. 22 (Îal) În văzul lumii. 23 (Îal) Pe parcurs. 24 (Îlav) Pe toate ~urile Peste tot. 25 (Îe) A-și face ~ A se abate de la traseul inițial spre a se duce undeva sau la cineva. 26 (Îae; șîe a-și croi, a-și sparge ~) A înainta (prin eforturi) într-o mulțime. 27 (Îae) A încerca (cu eforturi) să ajungă sau să pătrundă undeva. 28 (Îae) A se afirma. 29 (Îe) A-și face (sau a-și croi, a-și găsi) un ~ (nou în viață) A dobândi o (nouă) situație materială sau socială, o (nouă) poziție etc. 30 (Îe) A pune (pe cineva) pe ~uri A face pe cineva să meargă mai mult decât ar fi necesar pentru rezolvarea unei probleme. 31 (Îe) A bate (sau a ține, a păzi) ~ul (sau ~urile) ori a umbla (sau a fi, a sta) pe ~uri A vagabonda. 32 (Îe) A fi pe ~uri A nu avea o locuință stabilă. 33 (Îae) A fi fără un rost în viață și fără sprijinul familiei. 34 (Îe) A rămâne (sau a ajunge) pe ~uri A rămâne fără adăpost. 35 (Îae) A rămâne fără slujbă, fără mijloace de trai Si: a sărăci, a scăpăta. 36 (Îe) A lăsa (sau a arunca, a azvârli etc.) (pe cineva) pe ~ (sau pe ~uri) A da (pe cineva) afară din casă. 37 (Îae) A concedia (pe cineva). 38 (Îae) A sărăci (pe cineva). 39 (Îe) A aduna (pe cineva) de pe ~uri A da cuiva adăpost. 40 (Îae) A lua (pe cineva) sub ocrotire. 41 (Îe) A sta (sau a se pune etc.) în ~ul cuiva (sau a-i sta cuiva în ~) A se afla (sau a ieși) înaintea cuiva, împiedicându-l (să înainteze, să facă o treabă etc.). 42 (Îae) A împiedica pe cineva într-o acțiune. 43 (Îae) A i se împotrivi cuiva. 44 (Îe) A se da din ~ul cuiva A se da la o parte. 45 (Îae) A nu mai împiedica pe cineva în acțiunile sale. 46 (Îe) A-i ieși cuiva în ~ A întâmpina pe cineva. 47 (Îe) A da ~ul (cuiva sau la ceva) A lăsa din mână. 48 (Îae) A reda libertatea cuiva. 49-50 (Îae) A permite cuiva să intre sau să iasă. 51 (Îae) A desface o cusătură, un tiv (pentru a lărgi sau a lungi o haină). 52 (Îe) A-și da ~ul A se lăsa în jos Si: a coborî. 53 (Îae) A se avânta. 54 (Fam; îae) A depăși o inhibiție. 55 (Pfm; îae) A începe să povestească. 56 (Pfm; îae) A începe să se destăinuie. 57 (Pfm; îae) A izbucni (într-o avalanșă de vorbe, în țipete, în plâns etc.). 58 (Pop) Fiecare din cele două bârne scobite pe lungimea lor, pe care alunecă carul la roata de apă. 59 Traseu pe care îl efectuează o ființă sau un corp în mișcare Si: curs, parcurs, traiectorie. 60 (Ast; îs) ~ul robilor (sau orbilor, al nașilor, al rătăciților, al laptelui) Calea Lactee. 61 (Îs) ~ aerian Traseu al unei linii de navigație aeriană, marcat prin instalații (faruri optice, radiofaruri, semnalizări la sol etc.) care asigură dirijarea avioanelor pe timp de vizibilitate redusă. 62 (Îs) ~ navigabil Traseu pe care îl pot urma navele fără pericolul de a atinge fundul apei sau a se lovi de stânci. 63 (Îs) ~ maritim Traseu parcurs de nave pe mări și pe oceane, determinat de condițiile de navigație. 64 (Chm; îs) ~ liber mijlociu Distanța mijlocie parcursă de o moleculă de gaz între două ciocniri succesive. 65 (Fig) Direcție de dezvoltare a unei acțiuni, a unui proces etc. Si: linie, orientare. 66 (Fig) Ceea ce servește pentru atingerea unui scop Si: cale, metodă, mijloc, (înv) mijlocire, modalitate, procedeu. 67 (Îs) ~ul judecății (sau de judecată) Proces. 68 (Îe) A apuca (sau a lua) alt ~ A schimba destinația inițială. 69 (Fig; îae) A se iniția în alt domeniu. 70 Deplasare efectuată de cineva într-un loc (mai) îndepărtat (adesea utilizând mijloace de transport), în scopul rezolvării unor probleme, în scop turistic etc. Si: călătorie. 71 (Îe) ~ bun! Urare adresată cuiva care pleacă într-o călătorie. 72 (Pop; îe) Pe-aici (sau pe-aci, pe ici) ți-e ~ul! Pleacă repede! 73 (Reg; îe) A nu se lua (ceva) din ~ A nu se găsi ușor (ceva). 74 (Îs) ~ drept Călătorie fără ocoluri. 75 (Fig; îas) Comportare ireproșabilă. 76 (Îs) Ultimul ~ Drumul pe care este condus un mort la groapă. 77 (Îe) A-și căuta (sau a-și vedea) de ~ (sau de cale) A pleca. 78 (Îae) A nu se amesteca în treburile altcuiva. 79 (Îe) A întoarce (pe cineva) pe ~ul cel bun A determina pe cineva să adopte un mod de viață, un comportament etc. (sau să revină la un mod de viață, un comportament etc.) conform normelor vieții sociale. 80-81 (Îe) (A fi) pe ~ (A fi) în timpul călătoriei. 82-84 (Îae) (A fi) pe punctul să se producă, să apară, să se nască. 85 (Mpl) Alergătură. 86 (Mpl) Cursă. 87 (Art) Dans popular lent cu strigături. 88 Melodie după care se execută drumul (87). 89 (Îs) ~ul dracului (sau al dracilor) Dans popular care se execută la nuntă după masa de cununie. 90 Melodie după care se execută drumul (89). 91 (Îs) ~ul Clujului Dans popular cu tempo de brâu. 92 Melodie după care se execută „drumul Clujului” (91). modificată

grindei sn [At: ECONOMIA, 20 / Pl: ~e / V: (reg) grindeu, grân~, ~u / E: vsl *грєдєли] (Reg) 1 Grindă mică pusă orizontal de-a curmezișul unor construcții. 2 (Pan) Colac mare pe care îl duc nepoții la bunici, ca plocon de praznice. 3 (Pan) Sulul orizontal al plugului pe care sunt fixate toate celelalte părți și care se sprijină, la un cap, pe rotile, iar celălalt cap poartă coarnele, fierul etc. 4 (Pan) Lemnele care se întretaie și care formează corpul grapei. 5 (Pan) Talpa războiului de țesut. 6 (Pan) Fusul de lemn al morii. 7 (Pan) Fusul care învârtește roata de apă a piuei. 8 (Pan) Sulul de lemn care se sprijină pe cei doi stâlpi bătuți în pământ la scrânciob. 9 (Pan) Sulul pe care se înfășoară otgonul fântânilor cu găleată. 10 Bătătorul meliței.

fus¹ sn [At: BIBLIA (1688), 57/1 / Pl: (1-3) ~e, (4-26) ~uri / E: ml fusus, (29- 30) după fr fuseau] 1 Unealtă de tors care servește la răsucirea firului și pe care se înfășoară firul pe măsură ce este tors, având forma unui bețișor lung și subțire, îngroșat la mijloc, cu capătul de sus ascuțit și cel de jos rotunjit și înțepenit într-o rotiță. 2 (Îla) În ~ În formă de fus¹ (1) Si: fusiform. 3 Organ al mașinilor de tors, cu ajutorul căruia se răsucește și pe care se înfășoară firul. 4 (Țes; îs) ~ul suveicii Bețișor de care se fixează țeava în suveică Si: (pop) huludeț, lemnuș, surcel. 5 (Țes; îs) ~ul vârtelniței Axul (de lemn) al vârtelniței. 6 (Țes; Mun; îs) ~ele vârtelniței Fofeze (6). 7 (Țes; îs) ~ul sucalei Drug pe care se învârtește țeava sau mosorul. 8 (Țes; îs) ~ul urzitoarei Drug (de susținere) la urzitoare. 9 (Îs) ~ul de lemn (al morii) Osia morii de apă. 10 (Îs) ~ul (a)lergâtoarei și al zâcătoarei Părți ale morii nedefinite mai îndeaproape. 11 (Îs) ~ul de fier Piesă care pune în mișcare pietrele morii sau care învârtește roata Si: prăsnel. 12 (Îs) ~ul de fier sau ~ul prăsnelului Piesă care pune în mișcare roata morii de vânt. 13 (Îs) ~ul de lemn Piesă care pune în mișcare roata de apă și jugul ferăstrăului la joagăr. 14 (Îs) ~ul șteampului Arborele șteampului. 15 Parte a carului nedefinită mai îndeaproape. 16 (Îs) ~ul osiei Parte a osiei care trece prin butuc. 17 Axul roții olarului. 18 (Teh) Porțiune cilindrică, conică sau sferică a unui arbore, a unui ax sau a unei osii. care se sprijină și se rotește într-un palier. 19 (Pop; d. fasole; îe) A face ~ A face vrej. 20 (Îvp) Braț al unui sfeșnic. 21 (Iht; Olt) Fusar (Aspro streber) 22 (Iht; Olt) Pietrar (Aspro zingel). 23 Trunchiul unui copac de la bază până la vârf, fără crengi. 24 Parte a unei coloane de arhitectură, cuprinsă între bază și capitel. 25 Corpul drept al ancorei, fără brațe și fără inel. 26 (Iuz) Aparat de gimnastică alcătuit dintr-o bară orizontală susținută pe doi stâlpi Cf bârnă. 27 (Reg; lpl) Carâmbii scării. 28 (Pfm) Picioare lungi și subțiri. 29 (Gmt; îs) ~ sferic Porțiune din suprafața unei sfere cuprinsă între două cercuri mari care au un diametru comun. 30 (Îs) ~ orar Fiecare dintre cele 24 de porțiuni în care este împărțită suprafața pământului prin meridiane, distanțate la 15° unul de altul, sau prin alte linii de demarcație convenționale, urmând de aproape aceste meridiane.

jilip sn [At: PĂCALĂ, M. R. 460 / V: ~lep, jlip, (reg) gi~ / Pl: ~uri / E: mg zsilip] (Reg) 1 Construcție din bârne și scânduri, pe care se varsă apa pe roata morii. 2 Construcție în formă de canal descoperit, făcută din pământ, din bârne, din beton etc. pe versantele cu pante ale munților și ale dealurilor, folosită pentru scoaterea, prin alunecare, a buștenilor tăiați din pădurile de munte. 3 (Buc; iuz) Cireadă.

joagăr sn [At: ODOBESCU, S. I, 148/15 / V: (reg) giogar, jogar / Pl: ~e / E: ns cf ger Säger] 1 Ferăstrău mare având o pânză lungă cu dinții mari și două mânere, acționat de doi lucrători Si: (reg) babiță, beschie. 2 Ferăstrău cu mai multe pânze drepte, verticale, care funcționează cu o mișcare alternativă, fiind acționat de forța apei curgătoare prin intermediul unei roți de apă Si: gater.

lopată sf [At: TETRAEV. (1574), 4 / V: (îrg) lup~ / Pl: ~peți, (îrg) ~pețe, ~pete / E: slv лопата] 1 Unealtă formată dintr-o placă de fier, ușor concavă, montată pe o coadă de lemn, cu care se ridică sau se aruncă pământ, pietriș, nisip etc. Si: (reg) șuflă¹. 2 (D. dinți; îla) Ca ~pețile Lați. 3 (Îlav) Cu ~ta În cantitate mare. 4 (Fam; îs) Sapa și ~ta Moarte. 5 (Pex) Cantitate de material cât se poate lua o dată cu lopata (1). 6 Vâslă. 7 (Pan) Unelte sau obiecte care se aseamănă ca formă cu lopata (1), având diferite utilizări. 8 Unealtă de lemn, cu coadă lungă, cu care se vântură cerealele Si: (reg) lopățică (5). 9 (D. cereale; îlv) A da la ~ A vântura. 10 Unealtă de lemn, cu coada lungă, cu care se bagă pâinea în cuptor Si: (reg) lopățică (6). 11 (Reg; îs) ~ de săpat, ~ de picior, ~ de fier Cazma. 12 (Reg) Unealtă de spart gheața Si: (reg) ceaglă. 13 Unealtă, la forjă, cu care se împinge în lateral cocsul sau cărbunele de lemn, pentru a nu acoperi focul, sau cu care se îndepărtează zgura. 14 (Reg) Vătrai. 15 (Reg; îs) ~ de maltăr, – de măltărit Mistrie. 16 (Reg; șîs) ~ mică Unealtă cu care se curăță de pământ brăzdarul și cormana plugului Si: otic, (reg) lopățică (9). 17 (Reg) Unealtă de lemn folosită de ciobani pentru a amesteca zerul pus la fiert Si: (reg) lopăcioară (5), lopătuță (2), lopățică (10). 18 (Trs) Cuțit de lemn cu care se taie cașul. 19 (Reg) Unealtă cu care se zdrobesc prunele într-un hârdău. 20 (Trs) Un fel de căuș cu care, la moară, se ia făina proaspăt măcinată din troacă și se bagă în sac Si: (reg) lopățică (11). 21 (Reg) Obiect cu care se măsoară, la moară, făina sau mălaiul. 22 Baston cu care se lovește mingea la oină sau la alte jocuri Si: (reg) lopățică (12). 23 (Rar) Obiect cu care se omoară muștele Si: (rar) lopățică (13). 24 (Pan) Fiecare dintre scândurile fixate la circumferința roții la moara de apă Si: (pop) aripă, lopățică (14), pală⁴. 25 (Reg; pan) Fiecare dintre aripile unei mori de vânt Si: fofează. 26 (Thl; pan) Fiecare dintre cele patru pale⁴ ale propulsorului nautic. 27 (Reg; pan) Capăt de fier al fusului roții de apă a joagărului, care se învârte în scobitura unei bârne Si: cepău. 28 (Reg; pan) Cui gros de fier care se află în capătul grindeiului morii de apă, pe care aceasta se învârte Si: (reg) lopar (4). 29 (Reg; pan) Parte de jos a jugului, pe care se sprijină gâtul boilor Si: policioară, poliță¹, (reg) lopăcioară (6), lopățică (15), lopiscă (5), podhorniță. 30 (Reg; pan; șîs) ~ta berdii Parte lată, de fier, a bărzii Si: (pop) leafă¹. 31 (Reg; pan) Scândură a ragilei și a pieptenului, în care sunt înfipți dinții de fier Si: (reg) lopățică (16), pat¹. 32 (Reg; pan) Fiecare dintre cele două stinghii încrucișate ale vârtelniței, la capetele cărora se află cele patru fofeze și care se învârtesc în timpul depănatului Si: cruce, fofelniță, (reg) lopățică (17). 33 (Reg; pan) Capăt în formă de „T” al rășchitorului, constând dintr-o stinghie scurtă, fixată perpendicular pe baza lungă ce reprezintă corpul acesteia Si: cruce, (reg) lopătuță (3), lopățică (18), lopiscă (6). 34 (Reg; pan) Piesă de lemn cu un capăt fixat și cu celălalt în formă de mâner care intră în jgheabul din corpul meliței Si: (pop) limbă, (reg) lopățică (19). 35 (Reg; șîs) ~ta umărului, ~ta de la mână Omoplat. 36 (Reg) Fiecare dintre oasele scapulare la animalele patrupede Si: spată¹, (reg) lopățică (21). 37 (Reg; la om și animale) Dinte incisiv Si: (reg) lopățică (22). 38 (Reg) Carapace a broaștei țestoase Si: (îvp) țest, (pop) țeastă.

val¹ sn [At: CORESI, EV. 234 / Pl: ~uri, (înv) ~ure / E: vsl *валъ cf bg вал, scr val] 1 (Mpl) Mișcare ondulatorie care apare la suprafața unei întinderi de apă datorată vântului, curenților maritimi, mareelor etc. 2 (Mpl) Masă de apă care înaintează (sau dă impresia că înaintează) ridicându-se și coborându-se la suprafața mării, a unui lac, a unui fluviu etc. Si: talaz, (Trs) vangăr (3), vălătuc (1), (reg) vop (1). 3 (Îlav) În ~uri sau ~uri-~uri În mod succesiv. 4 (Îlav) În cantitate mare. 5 (Îlav) Din abundență. 6 (Trs; îlav) De-a-n ~u De-a valma. 7 (Pes; îe) În ~ul apei Împotriva curentului. 8 (Îe) A înota în contra ~urilor A se opune părerilor majorității. 9 (Îvr; îe) A da ~uri A da în clocot. 10 (Îe) A (se) lăsa dus de ~ sau a (se) lăsa în voia ~urilor, a lua (sau a duce) ~ul (pe cineva) A (se) lăsa la voia întâmplării. 11 (Îlav) ~-vârtej În mare grabă. 12 (Îal) Vijelios. 13 (Îs) ~urile vieții (sau lumii, lumești) Dificultăți inerente vieții. 14 (Îs) ~urile tinereții (sau tinereților) Întâmplări (neplăcute) pricinuite de impulsivitatea, entuziasmul și lipsa de experiență inerente tinereții. 15 (Îs) ~ul (sau ~urile) vremii Trecere a vremii (cu toate evenimentele ei). 16 (Lpl) Apă (40). 17 (Pex; urmat de determinări introduse prin pp „de”) Cantitate mare. 18 (Îvp; fig) Dificultate (3). 19 (Îvp; fig) Supărare. 20 (Îvp; fig) Necaz. 21 (Îvp; fig) Neliniște (puternică). 22 (Îvp; îe) A avea ~ (sau ~uri) (cu sau, înv, de, despre cineva sau ceva) A avea neplăceri (din parte cuiva sau a ceva). 23 (Îae) A fi incomodat (de cineva sau ceva). 24 (Îvp; îe) A face (cuiva) ~ (sau, reg, de ~) A-i face (cuiva) un rău. 25 (Înv; îe) A fi în ~ (sau în ~uri, la ~) A fi în impas. 26 (Îae) A fi tulburat. 27 (Pan) Ceea ce poate fi comparat, prin formă și mișcare, cu un val¹ (1). 28 Ceea ce vine în cantitate mare, impetuos, ca un val (2). 29 (Mil; îvr; îe) A da ~ A năvăli. 30 (Îae) A ataca. 31 Grup de oameni considerat cronologic față de altul. 32 (Îs) Noul ~ Orientare artistică, literară etc. a generației tinere în raport cu generațiile anterioare. 33 (Îas) Grupare de persoane care reprezintă noul val (32). 34-35 (Met; îs) ~ de frig (sau de căldură) Aflux de mase² de aer rece sau cald. 36 Cantitate de țesătură înfășurată pe un cilindru special de lemn sau de carton Si: trâmbă, vălătuc (3), (reg) vălug² (1), vig (1). 37 (Reg) Urzeală înfășurată pe sulul dinapoi al războiului de țesut. 38 (Îrg) Cantitate de lână înfășurată în formă de sul. 39 (Reg; îs) ~ de tei Sul făcut din șuvițe lungi de coajă de tei, utilizate ca sfoară de legat. 40 (Reg) Cantitate de fân învălătucit, obținută din brazdele de fân adunate cu grebla. 41 (Înv; îe) A purta (pe cineva) (de) ~ A tracasa (pe cineva). 42 (Îs) ~ul ștreangului Lațul cu care se prinde ștreangul de crucea căruței Si: orcicar. 43 Legătură de nuiele (lungi cât lățimea pârâului) care este rostogolită prin apă și lovită periodic de fundul acesteia, pentru a stârni peștele Si: (reg) vălătuc (12). 44 Scândură groasă (lungă cât lățimea pârâului), prevăzută cu mânere și călcători, care este deplasată prin apă și lovită periodic de fundul acesteia pentru a stârni peștele. 45 (Reg) Făclie făcută dintr-un mănunchi de cârpe înfășurate pe un băț, întrebuințată noaptea pentru a atrage peștele, care se prinde cu mâna sau cu ostia¹. 46 (Reg; la car sau la căruță; îs) Căpățâna la ~ Parte a butucului roții dinspre podul¹ osiei. 47 (Reg) Sul (la roata fântânii). 48 (Reg) Urzitoare. 49 (Reg; la joagăr) Fus de lemn învârtit de o rotiță de fier dințată, înfășurat cu un lanț care pune carul în mișcare. 50 (Reg; la joagăr) Dispozitiv la roata de apă, alcătuit dintr-o osie de fier, prevăzută la capete cu câte un butuc de lemn și cu speteze. 51 (Reg; la joagăr) Car (25). 52 (Reg; la piuă) Fus de lemn, învârtit de roata de apă, prevăzut cu dinți de lemn așezați radial, care pune în mișcare ciocanele. 53 (Reg; la moară) Crâng (32). 54 (Reg; la moară) Grindei (la roată). 55 (Mol; Mun) Piesă cilindrică a batozei, prevăzută cu lame, care, prin învârtire, apucă snopii. 56 (Agr; reg) Tăvălug. 57 Piesă cilindrică la mașinile tipografice, de obicei de metal, cu ajutorul căreia se întinde cerneala, se ghidează hârtia etc. Si: valț¹ (2). 58 (Tip; îs) ~ de corectură (sau de mână) Piesă cilindrică de metal, cu unul sau două mânere, folosită la ungerea manuală, cu cerneală, a formelor de tipar în vederea executării corecturii. 59 (Mol) Parte a greblei în care sunt fixați dinții. 60 Ornament curent în arta populară, mai ales în ceramică și în arta decorativă, de forma ondulatorie a unui val¹ (1). 61 (Dob; Mun; de obicei art) Numele unui dans popular nedefinit mai îndeaproape. 62 Melodie după care se execută valul (61). 63 (Trs; art; șîcs de-a ~ul) Numele unui joc de copii nedefinit mai îndeaproape.

strajă sf [At: GCR I, 84/31 / V: (îvp) ~reajă (Pl: streje, streji), (îvr) ~age, straj sm, (reg) ~reje / Pl: străji, (rar) ~je / E: vsl стража, стражь] 1 (Asr) Pază. 2 (Îe) De ~ Care păzește. 3 (Îe) A fi (sau a sta, a rămâne, pop, a se pune) de ~ ori a ține (sau a face) ~ (ori, rar, ~ja, ~je) A păzi. 4 (Pex; îae) A pândi. 5-6 (Pop; îe) A(-și) pune ~ gurii A vorbi sau a determina pe cineva să vorbească cu măsură și prudență. 7-8 (Pop; îae) A-și controla sau a determina pe cineva să-și controleze vorbele. 9-10 (Pop; îae) A(-și) pune frâu limbii. 11 (Îe) A-și pune ~ ochilor A-și înfrâna dorința de a privi ceva. 12 (Îae) A renunța să mai privească ceva ce îi place. 13 (Reg; îe) A-i fi cuiva ~ A-i fi cuiva teamă, groază să facă ceva. 14 (Reg; îae) A nu-l trage inima să facă un lucru greu. 15 (Adesea lsg csc) Locuitor de la graniță (din Moldova) care era însărcinat cu paza frontierelor țării în regiunile de munte Si: plăieș, străjer (1). 16 Cetate de apărare (la frontiera țării, situată pe oarecare înălțime) în care se adăposteau străjerii (1) și care folosea și ca post de veghe. 17 (Pex) Post de veghe întărit (la frontiera țării). 18 (Pex) Apărare (14). 19 (Înv) Vamă. 20 (În religia creștină; pan) Vama prin care se crede că trece sufletul mortului înainte de a ajunge în fața judecății. 21 Barieră (la intrarea într-o localitate). 22 (Adesea lsg csc) Militar (sau grup de militari) înarmat care face serviciul de pază a unui obiectiv încredințat Si: santinelă (1). 23 (Pex) Escortă (1). 24 (Pgn) Paznic². 25 (Iuz) Jandarm. 26 (Pex) Jandarmerie. 27 (Reg; îs) Casa ~jei Jandarmerie. 28 (Reg) Impozit care se plătea în trecut pentru paza¹ (1) comunei. 29 (Îvp; urmat de determinări care precizează sensul) Fiecare din cele patru unități de timp în care se împărțea noaptea (potrivit cu schimbarea străjilor). 30 Interval de timp cât făcea de gardă o strajă (19). 31 (Mil; înv) Avangardă (1). 32 (Reg) Gardă la sabie. 33 (Trs) Balustradă (3). 34 (Îvr) Bordură (de lemn) a unei arene. 35 (Rar) Învelitoare a unei cărți. 36 (Tip; asr; îs) Foaie de ~ Foaie de gardă. 37 (Reg) Sfoară (1). 38 (Reg) Funie groasă ce mărginește plasa de prins pește. 39 (Reg) Fiecare dintre sforile unor unelte de pescuit pe care pescarul le ține în mână unite într-un inel pe degetul arătător și după care simte când a intrat peștele în sac. 40 (Olt; îf streajă) Piatră pusă de pescari în vârful țărușului de care este legată sfoara cu cârligele de pescuit și care cade atunci când peștele smucește sfoara. 41 Sârmă pe care se întinde tenda unei nave. 42 (Reg) Lătunoi la pilugii de la piuă. 43 (Reg) Scândură găurită care servește drept jug la cai. 44 (Reg; îs) ~ja de la plaz Apărătoare la talpa plugului. 45 (Reg; îs) ~ja plugului Fierul lat al plugului. 46 (Olt) Scândură groasă, fixată ca stavilă pentru a capta apa unui izvor. 47 (Reg; mpl) Grătar de lemn sau de fier care protejează roata de apă a morii de obiectele aduse de apă. 48 (Reg) Marginea scocului (la moară). 49 (Reg) Fiecare din cei patru stâlpi de la colțurile unei case de bârne. 50 (Buc) Bară de lemn, folosită, în construcția caselor țărănești, la susținerea căpriorilor și a colțurilor. 51 (Reg) Chinga căpriorilor. 52 (Reg) Întăritură făcută în malul unui râu pentru ca apa să nu-i facă stricăciuni. 53 (Reg) Partea întărită de la piciorul unui pod. 54 (Mol) Orificiul mic (împreună cu cepul ce îl închide) plasat în partea de deasupra vanei unui butoi, pentru a permite aerului să iasă din butoi în momentul umplerii acestuia. 55 (Reg) Lumânare (la mort). 56 (Reg) Lumânare răsucită în formă de colac care se pune pe pieptul mortului. 57 (Reg) Dans popular asemănător cu brâul. 58 Melodie după care se execută straja (57).

BUTOIU (pl. -oaie) sn. 1 Vas mai mic decît butea (de 50-75 de vedre sau ceva mai mult), Mold. „poloboc” (🖼 691): ~ de vin, de oțet, de rachiu, de untdelemn ¶ 2 familiar ~ fără fund, bețivan ¶ 3 Băn. 🏚 Trunchiu de lemn scobit prin care curge apa sub roata morii.

SPETEAZĂ s. 1. v. spătar. 2. v. bată. 3. (TEHN.) chingă, scândură, stinghie, (pop.) blană. (~ la războiul de țesut.) 4. (la pl.) v. aripi. 5. (TEHN.) (reg.) chingă, curmeziș, fălce. 6. stinghie. (~ la fundul carului, al căruței.) 7. (TEHN.) (reg.) băț, blană, brățară, carfă, fus, fustel, gratie, lopățică, spiță, stic, sul, șuștor. (~la loitrele căruței.) 8. (TEHN.) lopățică, pop, stinghie. (La cârceiele carului se află o ~.) 9. (TEHN.) bulfeu, cruce, stinghie, (pop.) scăluș, (Transilv., Ban., și Olt.) fiulare, (Olt.) jiglă, (prin Mold.) lopățică, (Ban.) remeneacă, (Transilv.) scândurică. (~ la jug.) 10. (TEHN.) (reg.) brăcinar, chingă, mână. (~ la coarnele plugului.) 11. (TEHN.) braț, crac, margine, mână, mâner, pervaz, (reg.) condac, cotoi. (~ la ferăstrău.) 12. (TEHN.) braț, chingă, coardă, stinghie, (pop.) curmeziș. (~ la podul ori la scara coșului morii de vânt.) 13. (TEHN.) aripă, săgeată. (~ la roata morii de vânt.) 14. (TEHN.) (reg.) resteu. (~ la roata morii de apă.) 15. (TEHN.) aripă, cruce, (reg.) crucișă, cumpănă, fofelniță, răscruce. (~ la vârtelniță.)

cormană¹, cormane, s.f. (reg.) 1. scândură sau limbă metalică fixată plugului pentru a răsturna brazda; cucură, poliță, răsturnătoare, cătușă, lespede. 2. scândura care abate apa de pe roatele morii. 3. marginea holdei rămasă nesecerată. 4. catarg.

pârpăriță, pârpărițe, s.f. 1. (înv.) cilindru care susține pietrele morii, pus în mișcare de roata de măsele; titirez, prâsnel, crâng. 2. (înv.) piatra alergătoare a morii. 3. mică piesă metalică fixată în piatra alergătoare a morii, în care intră fusul; gânjei. 4. (reg.) bucată de lemn tare fixată în gaura roții de piatră a râșniței țărănești. 5. (reg.) osie de lemn la morile de apă tare pune roata în mișcare; fus, grindei. 6. (reg.) gaura din mijlocul pietrei alergătoare prin cad grăunțele din teică, pentru a fi măcinate; gârlici. 7. (reg.) jgheab prin care curge făina de sub piatra morii; vrană. 8. (reg.) teică (la moară), ladă pentru făină. 9. (fig.; reg.) gură. 10. (reg.) om flecar, meliță.

saca (sacale), s. f. – 1. Butoi pe două roți, pentru transportat apa. – 2. (Arg.) Trăsură de închiriat. Tc. (arab.) saka „sacagiu” (Roesler; Șeineanu, II, 304; Ronzevalle 99), cf. sb. saka, ngr. σαϰϰᾶς, sp. azacán. – Der. sacagiu, s. m. (apar); sacabaș, s. m. (șeful sacagiilor), din tc. saka bași.

noi, s.n. – (înv.) 1. Picuri de rouă. 2. Stropi de apă de pe roata morii; ziori. Termenul s-a conservat doar în incantațiile descântecelor și în practicile magice. Mai are sensul de „apă neîncepută”. – Probabil în relație cu lat. novus „nou, tânăr, proaspăt” > rom. nou, cu același sens.

înjghiebà v. 1. a uni laolaltă, a împreuna; 2. a strânge cu încetul: a înjghiebat un mic capital; 3. a forma treptat, a construi: și-a înjghiebat și o căsuță CR.; 4. fig. a se organiza. [Lit. a duce apa jghiabului la roata morii spre a o pune în mișcare, de unde noțiunea de a concentra: e o metaforă luată din tehnica morilor].

troacă f. Tr. 1. albie în care se dă de mâncare porcilor; 2. vasul de lemn plin cu apă în care roata dela tocilă, învârtindu-se, se udă; 3. căpătâiul cel mic al joagărului; 4. Bot. tidvă; 5. unealtă pe care se împletia găitanul (v. Trocari); 6. pl. catrafuse: unde vom ajunge mâine cu troacele noastre? CAR. [Sas. TROK = nemț. TROG].

FĂCĂU, făcaie, s. n. Roată de moară cu fus vertical; p. ext. moară mică având o astfel de roată, folosită pe apele de munte. – Et. nec.

BĂLTOACĂ, băltoace, s. f. Baltă (mare) cu apă murdară, stătută și mocirloasă; adunătură sau scursură de apă de ploaie prin gropile drumurilor. Băltoacele țișneau în pînze galbene de apă sclipitoare sub roțile de cauciuc. DUMITRIU, B. F. 34. Plină de glod... Ca o rață bălăcită în băltoacă. BENIUC, V. 140. Băltoacele din curte erau zvîntate. PAS, L. I 73. Îmboldit de camarazi pe la spate, recrutul, bătînd trei pași, trînti piciorul în mijlocul unei băltoace care ne umplu de apă pe cîteșitrei. BRĂESCU, V. A. 153. ♦ Cantitate mare de apă, de sînge, de vin etc. vărsată pe jos. V. lăcăraie, apăraie. Privind cu înaintare cum se scaldă soarele într-o băltoacă de păcură, [copilul] și-a spus povestea pînă la capăt, ascultînd-o singur. GALAN, Z. R. 307. Popa rămase uitat într-o băltoacă de sînge-nchegat. BENIUC, V. 157. – Variantă: băltoagă (SADOVEANU, O. III 447) s. f.

CĂUȘ, căușe, s. n. 1. Vas de lemn sau de metal în formă de cupă sau de lingură mare, folosit pentru a lua cu el apă, făină, grăunțe etc. Se dădu lîngă firul de apă și ținu palmele potrivite în chip de căuș. SADOVEANU, Z. C. 290. Vîntul în ogeac suspină, Mișcă-ntr-una cleampa ușii; Amorțit-au greierușii Subt căușul de făină. IOSIF, PATR. Ilinca a ieșit cu un căuș de grăunțe să dea de mîncare la păsări. VLAHUȚĂ, O. A. 350. Apa ciuruia din țeve aurite și o lua cu năstrape și cu căușe de aur. ISPIRESCU, L. 38. ◊ (Poetic) În căușul palmei mici, [lacrimile] Străluceau ca licurici. CASSIAN, în POEZ. N. 109. ◊ Expr. A face mîna căuș = a da mîinii forma unui recipient, apropiind degetele și adîncind palma. A-i cădea sau a-i veni (cuiva) drăguș la căuș v. drăguș. ♦ Cantitatea de lichid, de făină, de grăunțe etc. care intră în vasul descris mai sus; fig. cantitate mare. Flinta-i sămănase, în carne vie, un căuș de gloanțe. GALACTION, O. I 249. Am un căuș de alune Și numai două-s bune (Soarele și luna). GOROVEI, C. 351. 2. Nume dat diferitelor unelte sau părți ale uneltelor în formă de căuș (1): a) (regional) instrument de pescuit. Să iei căușul ist de prins pește... și du-te tot așa spre soare-răsare. ȘEZ. XXI 27; b) cupa la roata morii de apă. Țăranii din munte întrebuințează... morile cu roate așezate de-a curmezișul (roate cu căușe sau făcaie). ODOBESCU, S. II 107; c) lingura cu care zidarul ia varul sau tencuiala; canciog.

CUȘNIȚĂ, cușnițe, s. f. 1. Vatră (de piatră) pe care lucrează fierarul, unde suflă cu foalele și unde-și așază instrumentele. Porunci să arză cușnița ziua și noaptea. ISPIRESCU, L. 220. 2. Atelier al fierarului; fierărie, potcovărie. Se vede... un depozit mare de zgură, ceea ce face a se crede că acolo a fost o cușniță, la care venea apa și învîrtea roata ce purta foile. I. IONESCU, M. 51.

PÎNZĂ, pinze, s. f. I. 1. Țesătură făcută din fire de bumbac, de in, de cînepă etc., din care se confecționează albituri, cearșafuri etc. Așternutul era de niște pînză albă ca zăpada și subțire de s-o spargi cu limba. ISPIRESCU, L. 251. Scoate din lada babei valuri de pînză. CREANGĂ, P. 14. De s-ar țese pînza-n baltă, Fără iță, fără spată, Fără leac de suveicuță, Ar țese ș-a mea mîndruță. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 425. ◊ Fig. Soarele risipea ceața alburie. Pînza subțire a negurilor se destrăma. C. PETRESCU, S. 140. Chipul tău, umbra ce ai aruncat-o pe pînza gîndurilor mele este singura fericire ce am avut-o. EMINESCU, N. 74. Pînză de casă = pînză țesută la război manual; pînză țărănească. Pînză tare v. tare. ◊ Expr. Pînă în pînzele albe = (în legătură cu verbe de mișcare) oricît de departe, pînă la capăt; (în legătură cu verbe care exprimă o prigonire, o urmărire) pînă la ultima limită, necruțător. Eu cu asemenea oameni aș merge pînă în pînzele albe. Ți-e mai mare dragul să pornești cu el la drum. C. PETRESCU, Î. II 137. Cîștigăm la sigur. Nu-l las nici mort... pînă în pînzele albe o să merg... pînă la Casație. BART, E. 264. Prinse și mai multă pică pe dînsul, prigonindu-l pînă în pînzele albe. ISPIRESCU, U. 19. A zări ca printr-o pînză = a nu vedea limpede, a desluși cu greu; a vedea ca prin sită., Nu mai văd, abia zăresc, ca printr-o pînză. VLAHUȚĂ, la TDRG. Ține-te, pînză, să nu te rupi = ține-te bine, fii curajos. Apucă [Joe] trăsnetele și fulgerile în mînă și apoi să te ții, pînză, să nu te rupi. ISPIRESCU, U. 82. A curge pînză = a curge neîntrerupt, ca o masă continuă. Prahova își rostogolea valurile, curgînd aci pînză, aci zdrențuite de stînci. La TDRG. A țese pînzele = a face intrigi. A (i se) încurca (cuiva) pînza = a (i se) strica planul (cuiva), a (se) complica lucrurile. V. iță. A (se) înălbi pînza = a se face ziuă. A lega gura pînzei v. gură (II 1 f). A prins pînza gură v. gură (II 1 f). ◊ (În metafore și comparații) Căpitanul Tudor ridică ochii și văzu într-o pînză de lacrimi privirile aspre ale moșneagului. SADOVEANU, O. VII 101. Colo, departe, se zăreau cîteva case, pînza limpede a unui lac și, în dosul lor, un tren în mers. DAN, U. 3. Vîntul tace, frunza deasă stă în aer neclintită. Sub o pînză de lumină lunca pare adormită. ALECSANDRI, O. 186. ♦ Unealtă de pescuit, rețea din ață subțire și ochiuri dese; plasă deasă. [Peștele] îl prinde cu vîrșa, cu undița... cu mîna, cu pînza, cu mreja, cu năvodul. ȘEZ. II 32. ♦ Fig. Șir, rînd (rar) de oameni. Pînză de trăgători. ◊ Expr.(învechit) Pînză de oaste = corp de oaste, grup de ostași. În urma tuturor venea rămășița armatei cu carăle și bagajele, fiind astfel Intru tot șapte pînze de oști. BĂLCESCU, O. II 110. ♦ Fig. Șuviță, fascicul. Băltoacele țîșneau în pînze galbene de apă sclipitoare sub roțile de cauciuc cu spițe fine. DUMITRIU, N. 31. 2. Bucată de pînză (1), avînd diferite întrebuințări: a) Țesătură cu care se acoperă fața sau trupul mortului; giulgiu. Așa este, măicuță, răspunse Harap-Alb galbăn la față, de parcă-i luase pînza de pe obraz, CREANGĂ, P. 222. Tu iei mămăliga din gura copiilor. Ești în stare să iei și pînza de pe obrazul mortului. CONTEMPORANUL, VI_II 102. Ia pînza de pe obraz Și vezi moarte cu năcaz; la pînza de pe picioare Și vezi moartea-nșelătoare. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 149. b) (La pl.) Albituri, cearșafuri. În umbra parfumată a buduarului să vin, Să mă-mbete acel miros de la pînzele de in. EMINESCU, O. I 154. c) (Mai ales la pl.) Bucată mare de țesătură rezistentă care se fixează de vergelele catargelor unui vas și care, împinsă de vînt, face să înainteze vasul; velă. Colo, la răsărit, pe mare, se legăna cu înclinări repezi o luntre albă cu două pînze. DUNĂREANU, N. 200. N-a trecut mult; a-nceput să sufle vîntul așteptat, s-au umflat pînzele și am pornit. CARAGIALE, P. 68. Se zărea plutind, Cu lopețile vîslind, Cu pînzele fîlfîind, Un caic mare, bogat. ALECSANDRI, P. P. 124. d) Bucată de țesătură deasă, fixată pe un cadru, pe care se pictează; p. ext. tablou pictat. Pîlpîiala [flăcării]... Însuflețea straniu vechile pînze de pe pereți. M. I. CARAGIALE, C. 101. [Tablourile] par a fi făcute mai curînd după pînzele unor pictori decît după natură. GHEREA, ST. CR. III 286. A creat pe pînza goală pe madona dumnezeie, Cu diademă de stele, cu surîsul blînd, vergin. EMINESCU, O. I 29. e) (În expr.) Pînză de cort = foaie de cort, v.. cort. Mergem la cumătrul Grigore, care ține restaurant în Moși, sub un umbrar din pînză de cort. PAS, Z. I 19. (Rar) Pînză de masă = față (II 6) de masă. Pînza mesei și șervetele erau de filaliu, țesute în casă. NEGRUZZI, S. I 151. 3. Țesătură pe care o face păianjenul. Luă două cămăși... mai subțiri decît pînza păianjenului. ISPIRESCU, L. 118. Iar de sus pîn-în podele un painjăn prins de vrajă A țesut subțire pînză străvezie ca o mreajă. EMINESCU, O. I 76. 4. Țesătură sau împletitură specială, din fire textile sau metalice, folosită în industrie, în laboratoare etc. Pînză de filtru. Pînză cauciucată. ◊ Pînză de calc = pînză subțire și transparentă pe care se desenează planuri. Pînză ceruită = mușama. Bătrînul, cu pipa stinsă dintre dinți, își îndesă șapca pe urechi, își încheie mantaua de ploaie făcută din pînză cernită. BART, E. 235. II. Lama sau tăișul de metal al unor instrumente. Toarnă apă de trei ori pe pînza coasei. La TDRG. Un cuțit cu pînza tare, subțirică și fără plăsele. ȘEZ. II 225. ◊ Pînză de ferăstrău = joagăr. Poseda două pînze de ferăstraie cu pădurea necesară lucrului lor. I. IONESCU, P. 360. III. Corp sau strat de grosime aproximativ constantă și foarte mică în raport cu celelalte dimensiuni. ◊ Pînză de apă = strat de apă în sol sau la suprafață, provenit din apa de infiltrație.- Pl. și: (învechit) pînzi (ALECSANDRI, P. I 194).

noi, s.n. – (reg.; înv.; mag.) 1. Picuri de rouă. 2. Stropi de apă de pe roata morii; ziori. Termenul s-a conservat doar în incantațiile descântecelor și în practicile magice. Mai are sensul de „apă neîncepută”. Atestat și în Maramureșul din dreapta Tisei în expr. am strâns noi = am descântat stingând cărbuni (Grai. rom., 2000; Plăiuț). – Et. nec. (MDA); probabil în relație cu lat. novus „nou, tânăr, proaspăt” > rom. nou, cu același sens.

SPETEAZĂ, speteze, s. f. 1. Spătar de scaun, de fotoliu sau de bancă (de care își reazemă spatele cel care șade). Doamna Vorvoreanu se sprijini pe speteaza fotoliului și răsuflă adînc. DUMITRIU, N. 84. Nașul se rezema de speteaza scaunului, asculta, se înduioșa, pe urmă se răstea la țigani. PAS, Z. I 176. Toader Cîrlan se lăsase pe speteaza scaunului și se uita cu admirație la soția lui. SADOVEANU, O. VIII 187. 2. Bucată de scîndură (îngustă și subțire) care servește ca sprijin sau ca legătură între părți la diferite construcții de lemn (mai rar ca parte principală a unei construcții): a) fiecare dintre aripile morii de vînt. Moara rămase scîrțîind și vînturîndu-și spetezele pe singurătatea dealului. SADOVEANU, O. V 124; b) fiecare dintre stinghiile care unesc obezile de la roata morii de apă. Apa morii murmura surd afară, grămădindu-se la spetezele roții din lăptoc. SADOVEANU, O. III 378; c) fiecare dintre fușteii loitrelor de la car; șiștoare. Drugii sînt dăltuiți pînă la jumătate sau în întregime, spre a face loc spetezelor. PAMFILE, I. C. 133. De-acum numai să te ții bine de carîmbi și de speteze, că am să mîn iepele iestea de au să scapere fugind. CREANGĂ, P. 126; d) bucată de lemn care unește cele două coarne ale plugului. Aceste două coarne sînt cîteodată legate printr-o punte de lemn sau de fier, numită... spetează. PAMFILE, A. R. 36; e) scîndurică cu care se ridică firele de urzeală cînd se țese cu alesături. ◊ Țesături cu speteze = țesături cu desene; f) fiecare dintre cele două brațe ale vatalelor; g) fiecare dintre scîndurelele care alcătuiesc scheletul zmeului cu care se joacă copiii și pe care se fixează hîrtia. Culcăm cu grijă zmeul în șanț, să nu-i sfîșiem hîrtia, să nu-i rupem spetezele. STANCU, D. 98. Spetezele trebuie să fie bine cumpănite din ochi și din cuțit, ca să nu fie una mai grea decît alta. ISPIRESCU, la CADE; h) fiecare dintre stinghiile care alcătuiesc scheletul stelei cu care colindă copiii și pe care se fixează hîrtia și ornamentele. [Steaua] a ieșit strîmbă și a costat mai scump: hîrtie, clei, speteze. PAS, Z. I 102.

SPETEAZĂ s. 1. rezemătoare, spate, spătar, (înv. și reg.) spată. (~ la un scaun.) 2. (TEHN.) bată, băteală, braț, brățară, fălcea, fofează, lopățea, mănușă, mînă. (~ la războiul de țesut.) 3. (TEHN.) chingă, scîndură, stinghie, (pop.) blană. (~ la războiul de țesut.) 4. (TEHN.; la pl.) aripi (pl.), crucișe (pl.), cumpene (pl.), fofelnițe (pl.), răscruci (pl.). (~ la războiul de țesut.) 5. (TEHN.) (reg.) chingă, curmeziș, fălcea, stinghie. (~ la fundul carului, al căruței.) 6. (TEHN.) (reg.) băț, blană, brățară, carfă, fus, fustel, gratie, lopățică, spiță, stic, sul, șuștor. (~ la loitrele căruței.) 7. (TEHN.) lopățică, pop, stinghie. (La cîrceiele carului se află o ~.) 8. (TEHN.) bulfeu, cruce, stinghie, (pop.) scăiuș, (Transilv., Ban. și Olt.) fiulare, (Olt.) jiglă, (prin Mold.) lopățică, (Ban.) remeneacă, (Transilv.) scîndurică. (~ la jug.) 9. (TEHN.) (reg.) brăcinar, chingă, mînă. (~ la coarnele plugului.) 10. (TEHN.) braț, crac, margine, mînă, mîner, pervaz, (reg.) condac, cotoi. (~ la ferăstrău.) 11. (TEHN.) braț, chingă, coardă, stinghie, (pop.) curmeziș. (~ la podul ori scara coșului morii de vînt.) 12. (TEHN.) aripă, săgeată. (~ la roata morii de vînt.) 13. (TEHN.) (reg.) resteu. (~ la roata morii de apă.) 14. (TEHN.) aripă, cruce, (reg.) crucișă, cumpănă, fofelniță, răscruce. (~ la vîrtelniță.)

lăptoc sn [At: COD. SILV. 17 / V: lăt~ (Pl: ~uri, reg, sm ~oci) / Pl: ~oace / E: ucr лоток] 1 (Pop) Jgheab pe care este condusă apa care cade pe roata morii, pentru a o pune în mișcare Si: scoc, uluc. 2 (Mol; Trs; pgn; șîs) ~ sterp Jgheab prin care se poate devia apa în surplus de la direcția către apa morii. 3 (Reg) Streașină. 4 (Buc; Mol) Pârâu care duce apa la moară. 5 (Reg; pex) Vrană la moară. 6 (Buc; pex) Jgheab la mașina de treierat prin care curg boabele de grâu. 7 Loc unde cade apa de pe roata morii. 8 (Pex) Vârtej. 9 (Reg) Teică. 10 (Reg) Stavilă la moara de apă. 11 (Reg) Mic lac artificial, format prin stăvilirea unei ape curgătoare.

pană¹ sf [At: PSALT. 157 / V: (îrg) pea~ / Pl: pene, (reg) ~ne, (înv) peni / E: ml pinna] 1 Fiecare dintre formațiile epidermice cornoase care acoperă corpul păsărilor, servind la protecția lui și la zbor, compusă dintr-un cotor pe care, lateral, sunt așezate simetric fire pufoase. 2 (Rar; îe) Ușor în pene Îmbrăcat subțire. 3 (Îae) Prost îmbrăcat. 4 (Rar; îe) Smuls de pene Rușinat. 5 (Rar; îe) A lua (pe cineva) în (sau prin) pene A muștrului. 6 (Îe) A se umfla în pene A se lăuda. 7 (Reg) A umbla cu pălăria (sau cu căciula) ~ A ține pălăria sau căciula pe vârful capului. 8 (Irn; îae) A se fuduli. 9 (Reg; îe) A scăpa ca prin pene A scăpa cu greu dintr-o situație complicată, dintr-o primejdie etc. 10 (Reg; îe) A scăpa din pene rele sau a-i da (cuiva) penele cele bune A ajunge să-și câștige singur existența. 11 (Îae) A se însănătoși. 12 (Reg; îe) A scoate pene A ajunge într-o situație bună. 13 (Îae) A se îmbogăți. 14 (Reg; îc) ~na-zburătorului Plantă erbacee cu frunze păroase și cu flori mari, violete sau albe, fară miros (Lunaria annua). 15 (Bot; îae) Ferigă (Struthiopteris officinale). 16 (Bot; îc) ~na-gâștei Specie de mușchi cu tulpina puternică, dreaptă, cu ramuri dispuse regulat formând tufe mari, verzi sau gălbui (Hylocomium triquetrum). 17 (Reg; îc) ~na-cocoșului Plantă din familia liliaceelor (Aspidistra elatior). 18 (Pex; rar) Aripă. 19 (Spc) Aripă, mai ales de gâscă, folosită la măturatul vetrei, la ștersul prafului etc. 20 Smoc de pene¹ de la aripă sau din coada păsărilor, care servește la uns foile de plăcintă. 21 (Fig) Pasăre. 22 (Lpl) Fulgi și pene¹ (1), de obicei curățate de cotoare, folosite la umplerea pernelor, saltelelor etc. 23 (Pex) Așternut bun de pat, cu perne de puf. 24 (Fig; lpl) Situație bună. 25 (Fig; lpl) Comoditate. 26 Pană¹ din aripă, mai ales de gâscă, ascuțită și despicată la vârf, folosită altădată ca ustensilă de scris cu cerneală Si: (îvr) penuș¹. 27 (Pgn; lit) Tot ceea ce servește ca ustensilă de scris cu cerneală. 28 (Rar) Penel. 29 (Fig) Scriere. 30 (Rar; îe) A avea ~ (frumoasă) A avea scris frumos. 31 (Fig) Stil de a scrie al unui autor. 32 (Fig) Măiestrie de scriitor. 33 (Fig) Artă de a scrie. 34 (Pex) Scriitor. 35 Plută făcută din cotoml unei pene¹, folosită pentru a ține cârligul undiței la adâncimea voită. 36 (Reg) Nadă artificială. 37 Podoabă, făcută din una sau mai multe pene¹, care se poartă la pălărie, în păr etc. 38 (Prc) Penaj. 39 (Reg) Floare de grădină sau de câmp, nedefinită mai îndeaproape. 40 (Pex) Podoabă pentru pălărie, purtată mai ales de flăcăi, confecționată din flori naturale sau artificiale Vz păun. 41 (Înv; îs) ~ grecească Floare artificială. 42 (Bot; reg; îc) Pene-feciorești(-mierii) sau pene-de-toamnă, pene-de-ale-domnești Ruși-de-toamnă (Callistephus chinensis). 43-44 (Bot; reg; îc) Peană-de-iarnă sau pene-de- iarnă Tufănică (Chrysanthemum indicum și sinense). 45 (Bot; reg; îc) Pene-de-mătase Arșinic (Lychnis chalacedonica). 46 (Bot; reg; îc) Peană-de-hohic Drobiță (Geanisa tinctoria). 47 (Bot; reg; îc) Peană-de-turc (Phyteuma tetramerum Schur). 48 (Bot; reg; îc) ~na-vâzgoiului Păpădie (Taraxacum officinale). 49 (Reg; îc) ~na-leului Plantă nedefinită mai îndeaproape, probabil, gura-leului. 50 (Bot; reg; îc) ~na-soarelui Floarea-soarelui (Helianthus annuus). 51 (Bot; reg; îc) ~na-cucului Garoafă (Dianthus caryophyllus). 52 (Bot; reg; îae) Mierea ursului (Pulmonaria mollissima). 53 (Bot; reg; îc) Peană-crudă Floare-grasă (Sedum spurium). 54 (Bot; reg; îc) Pene-domnești Canale (Impatiens balsamina). 55 (Bot; reg; îc) Mușcată¹ (Pelargonium zonale). 56 (Bot; reg; îc) Pene-albe Moșițel-prost (Matricaria inodora). 57 (Bot; reg; îc) Pene-bătucite Cârciumăreasă (Zinnia elegans). 58 (Bot; Mol) Trestie (Phragmites communis). 59 (Bot; reg) Lemnul-vântului (Syringa josikaea). 60 (Reg) Cunună de spice folosită ca podoabă. 61 (Reg) Pămătuf de busuioc cu care se aghesmuiește Si: (reg) peniță. 62 (Reg) Bor al pălăriei. 63 (Trs; Ban) Motiv ornamental în formă de floare pentru broderii, țesături sau pentru imprimat pe piele Si: (reg) păun. 64 (Reg) Pănușă (1). 65 (Rar) Înotătoare de pește. 66 (Spt; îs) Categoria ~ Categorie în care intră boxerii având greutatea corpului între 54 și 57 kg. 67 Bucată de lemn sau de metal, de obicei de forma unei prisme triunghiulare, folosită pentru despicarea lemnelor, pentru detașarea unor bucăți dintr-un material etc. Si: (reg) ic, nadă¹, penuș¹. 68 (Tip) Piesă care se intercalează între matrițele de linotip, pentru a le spația. 69 (Reg) Felioară de slănină pentru împănat carnea, când se gătește. 70 Piesă de lemn sau de metal în formă de prismă, folosită la fixarea sau la înțepenirea unor obiecte sau părți ale lor, la asamblarea demontabilă a unor organe de mașini, a unor elemente de constmcție etc. 71 Grindă de lemn, de oțel sau de beton armat, așezată transversal pentru a susține căpriorii și învelitoarea acoperișului unei construcții. 72 (Pop) Bucată de lemn care ridică sau coboară, fixând piatra morii. 73 (Pop) Schimbătoare la plug. 74 Bețișor cu care se răsucește frânghia ferăstrăului pentru a întinde pânza Si: codar, (reg) încordător, sucitor. 75 (Reg) Lemn crestat care se fixează pieziș în vârtejul din acoperișul strânii și de care se prinde căldarea în care fierbe laptele. 76 (Mol; Buc) Cui de lemn de care se atârnă strecurătoarea cu caș. 77 Scândurică pe care se așază strecurătorile pentru a se scurge cașul. 78 Parte a ciocanului, opusă capului, prelungită și subțiată spre vârf. 79 Lamă metalică a unor instrumente de tăiat. 80 Tăiș. 81 (Rar; la instrumentele muzicale de suflat) Ancie. 82 Parte turtită a undiței, opusă cârligului, de care se leagă sfoara. 83 Parte lată de la capătul vâslei, care intră în apă. 84 Parte a cârmei unei nave, care poate fi rotită în jurul unui ax vertical și asupra căreia se exercită presiunea apei când se schimbă direcția de mișcare a navei. 85 (Trs; Mar) Fiecare dintre paletele de scândură de la roata morii de apă. 86 (Trs) Fiecare dintre arătătoarele ceasornicului. 87 (Tip) Lopățică pentru frecarea și ungerea literelor cu cerneală. 88 Placă mică de os, de celuloid etc. cu care se ating coardele la unele instrumente muzicale Si: plectru. 89 (Reg) Cordar la cobză. 90 (Îs) ~na căpăstrului sau Ștreang sau curea cu care se priponește calul. 91 (Reg) Șfichi la bici. 92 (Reg) Crestătură făcută la urechea oii, pentru a o recunoaște Si: (reg) furculiță. 93 (Reg) Tăietură în formă de pană¹ care se face la diferite procedee de altoire. 94 (Îe) A tăia-n ~ (ceva) A despica în curmeziș, oblic, ascuțit, în formă de pană¹ (68). 95 (Îs) ~ de somn Bucată de carne de somn de la burtă sau de la coadă, de obicei sărată. 96 (Reg; îla) Plin ~ Umplut până la refuz Si: doldora, ticsit.

pârpăriță sf [At: BIBLIA (1688), 142²/16 / V: părpar~ (A și: ~pari~), păr~ (A și: părpări~), (reg) parpar~, părpăli~, pâlp~, ~par~ (A și: ~par~), ~ăli~, ~pâli~, ~pâri~, ~peli~, ~pori~, perpeliță, prepeliță (A și: prepeliță) / A și: ~riță / Pl: ~țe / E: slv пръприца] 1 (Înv) Titirez la moară. 2 Mică piesă metalică fixată în piatra alergătoare de la moară, în care intră capătul de sus al fusului Si: (reg) gânjei. 3 (Reg) Bucată de lemn de esență tare, fixată în gaura roții de piatră, la râșnița țărănească. 4 (Reg; îf pârpăliță) Cilindru care susține pietrele morii și care este pus în mișcare prin acțiunea roții cu măsele Si: (reg) crâng, prâsnel. 5 (Ban) Osie de lemn, la morile de apă, care pune roata în mișcare Si: (reg) fus, grindei. 6 (Reg) Gaură în mijlocul pietrei alergătoare de la moară, în care cad grăunțele din teică, pentru a fi măcinate Si: (pop) gârlici. 7 (Reg) Jgheab sau scândură prin care curge făina de sub piatra morii, după măcinat Si: vrană. 8 (Trs; Mar; îf pâlpăriță, părpăliță, părpăriță) Teică la moară. 9 (Îvr; imp) Piatră alergătoare la moară. 10 (Mar; fig; îf părpariță) Gură, considerată ca organ al vorbirii. 11 (Fig; reg) Om flecar Si: meliță. corectat(ă)

talabă¹ sf [At: BOCĂNEȚU, T. A. 153 / V: (reg) ~apă / Pl: ~be / E: nct] (Reg) 1 Grapă cu dinții înclinați în față. 2 Tăvălug cu colți de oțel, cu care se sfărâmă bulgării după arat. 3 (Dep) Talpă mare a piciorului (la om sau la cal). 4 (Îf talapă) Fiecare dintre bucățile de lemn în formă de lopată, fixate pe roata morii de apă.

uluc¹ sn [At: I. IONESCU, C. 230/17 / V: (reg) hu~ sm, ol~, ~ă sf, ~ug sm (Pl și: ~ugi) / Pl: ~uce, ~uci sm, (reg) ~uri / E: tc oluk] 1 Jgheab. 2 Canal (pentru scurgerea apei). 3 (Rar; îe) A face gura ~ A apropia buzele, în formă de jgheab. 4 (Reg) Mic jgheab din scânduri, prin care se toarnă vinul din pritoacă în cadă. 5 Troacă. 6 (Reg) Albie de spălat rufele. 7 (Reg) Varniță. 8 Jgheab pentru scurgerea apei de pe acoperișul casei. 9 (Reg) Olan. 10 (Reg) Prispa casei. 11 (Mol) Jgheab de scânduri pe care curge apa ce mișcă roata morii Si: lăptoc, scoc. 12 Jgheab sau țeavă prin care curge făina la moară Si: vrană, (pop) piscoaie. 13 (Mol) Jilip. 14 (Mol; Dob) Jgheab în care se calcă strugurii Si: călcător. 15 (Reg) Covată la piuă. 16 (Reg) Vas (paralelipipedic) de scândură, în care se ține brânza la saramură. 17 (Rar) Fel de atelă din sârmă, căptușită pe dinăuntru cu vată, pentru protejarea membrelor fracturate. 18 Canelură (1). 19 Scobitură de-a lungul mesei dulgherului, în care se țin sculele. 20 (Mun) Unealtă de dulgherie, probabil pentru făcut caneluri.

vaună sf [At: LIUBA-IANA, M. 103 / A: nct / Pl: ? / E: nct] (Reg) Fus la roata morii de apă.

spetează sf [At: PO 182/16 / V: (reg) spăt~ / Pl: ~eze, (reg) ~ezuri / E: spată¹ + ~ează] 1 (Trs) Speteală². 2 Spătar³ (1). 3 Scândură îngustă și sibțire pe (sau cu) care se fixează ceva. 4 (Spc) Apelă. 5 Fiecare dintre scândurelele pe care se fixează hârtia și ornamentele pentru a alcătui scheletul unui zmeu, cu care se joacă copiii, sau al unei stele, cu care se colindă. 6 (Mpl) Fiecare dintre stinghiile care leagă carâmbii loitrelor la car. Si: batche, băț (1), blană (5), brățară (3), carfă, fus¹ (15), gratier, lopățică, spiță (9). 7 Fiecare dintre cele două bucăți mici de lemn care leagă scândurile ce formează fundul carului. SI: (reg) chingă (27), curmeziș (16), fălcea (5), stinghie (5). 8 (Reg) Pop¹. 9 Fiecare dintre stinghiile care unesc obezile la roata morii de apă. Si: (reg) resteu. 10 Fiecare dintre stinghiile ce intră în compoziția scării coșului la mora de vânt. Si: (reg) braț¹ (22), chingă (26), coardă¹ (62), curmeziș (13), legătură. 11 Aripă a unei mori de vânt. 12 (La războiul de țesut) Fiecare dintre bucățile de lemn verticale care sunt unite în partea de sus cu arțarul iar în partea de jos cu vatalele. Si: bată, băteteală (3), braț¹ (21), brățară (6), fălcea (2), fofează (5), lopățea, mănușă, mână¹. 13 (La războiul de țesut) Scândurică cu care se ridică firele de urzeală, când se țese cu alesături. Si: (reg) speterează² (1). 14 Țesătură (sau lucrătură) cu (sau în) ~ Țesătură cu alesături executată cu ajutorul unei speze ² (13). 15 Chingă la războiul de țesut. 16 (Trs) Muierușcă la războiul de țesut. 17 Bucată de lemn ce unește cele două coarne ale plugului. Si: brăcinar (5), chingă (28), mână. 18 (Trs) Otic. 19 (Reg) Stinghie la grapă. 20 (Pop) Bulfeu la jug. 21 Fiecare dintre cele două stinghii, așezate în cruce, ale unei vârtelnițe. Si: (reg) aripă (18), cruce (81), crucișă (18), cumpănă (23), fofelniță (1), răscruce. 22 Fiecare dintre cele două stinghii laterale ale ferăstrăului cu coadă între care se fixează pânza, coarda și puntea. Si: crac (7), cotoi² (11), condac¹ (2) , margine, mână¹, mâner, pervaz. 23 (Trs) Bucată de lemn cu ajutorul căreia se amestecă zerul. 24 (Îrg) Treaptă mai lată de la capătul de jos al unei scări. 25 (Reg) Încuietoare de lemn. 26 (Reg) Un fel de andrea de lemn pe care se fac ochiurile la plasele de pescuit. 27 (Bot; reg) Papură (Typha angustifolia). 28 (Bot; reg) Papură (Typha shuttleworthii). 29 (Bot; reg; îc ~-pestriță, ~-tărcată) Obligeană (Acor calamus). 30 (Reg) Plantă cu tulpină netedă, lucioasă, cu frunze fără limb și flori galbene. Si: rugină (Juncus effusus). 31 (Bot; reg) Rugină (Juncus inflexus). 32 (Bot; reg) Mană-de-apă (Glyceria aquatica). 33 (Bot; reg; îc ~-galbenă, ~-sălbatică) Stânjen galben (Iris pseudacorus). 34 (Bot; reg) Stânjenel (2) (Iris florentina). 35 (Bot; reg) Stânjenel (1) (Iris germanica). 36 (Bot; reg) Rățișoară (Iris pumila). 37 (Bot; reg) Mălaiul-cucului (Luzula pilosa). 38 (Bot; reg) Săbiuță (5) (Gladiolus imbricatus). 39 (Bot; îc) ~-sălbatică Închegătoare (Teucrium polium). 40 (Ban; Olt) Plantă nedefinită mai aproape. 41-42 (Îrg) Tulpină sau frunze de papură folosite la confecționarea prin împletire a unor obiecte, ca material de legat, la acoperirea caselor etc.

FUS¹ (pl. -se) sn. 1 Unealtă de lemn pe care se deapănă și se răsucește firul (de lînă, de in, de cînepă) tors dintr’o furcă: (🖼 2256): torcea cîte un ciur plin de ~e CRG.; Fig.: gîndul începu să depene pe ~ul conștiinței bolnave CAR. ¶ 2 pr. anal. Diverse părți ale uneltelor de țesut, depănat, etc., care se aseamănă cu forma fusului: ~ul suveicii, ~ vîrtelniței, ~ul sucalei ¶ 3 🏚 ~ul de lemn, osia de lemn, (numită și „grindeiu”) a morii de apă care pune roata în mișcare; osia care pune în mișcare jugul joagărului; ~ul de fier, osia care pune în mișcare pietrele morii ¶ 4 La car: ~ul osiei, partea osiei ce trece prin gaura butucului roții ¶ 5 Piciorul vertical al roții de care se servește olarul pentru facerea oalelor ¶ 6 ⛹ Aparat de gimnastică alcătuit dintr’o bară orizontală înfiptă în doi stîlpi (🖼 2255) ¶ 7 🐟 Țipar, fusar [lat. fusum].

nói, s.n. (arh.) 1. Picuri de rouă. 2. Stropi de apă de pe roata morii; ziori. 3. Apă neîncepută. ■ Termenul s-a conservat doar în incantațiile descântecelor și în practicile magice. ■ Atestat și în Maram. din dreapta Tisei în expr. am strâns noi = am descântat stingând cărbuni. – Et. nec. (MDA); probabil în relație cu lat. novus „nou, tânăr, proaspăt” > rom. nou, cu același sens.

CĂUȘ (pl. -șe) sn. 1 Lingură mare de lemn cu coada foarte scurtă, cu care se scoate făină sau grăunțe din sac (🖼 995): cînd le cer un ~ de făină ori o mînă de sare (NEGR.); Mold. (P): vine Drăguș la ~, vine vremea să-mi ceară ajutor, vine timpul să aibă nevoie de mine ¶ 2 Lingură mare de lemn cu coada lungă, și de diferite forme, cu care se bea apă la izvor (🖼 996): trebuia... să beau cu ~ul din butoiul companiei (LUNG.) ¶ 3 Lingură mare, cu coada lungă, cu care se toarnă vinul din pritoacă în cadă (🖼 997) ¶ 4 🏠 = CANCIOG ¶ 5 ⛵ Lopățica cu care se scoate apa intrată în luntre; numită și „răscol”, „ispol” sau „scofiță” ¶ 6 🏚 Ciutura de la roata morii de apă, numită și „cupă” sau „blid”: apa cade ou repegiune în ~e și le învîrtește (ION.) [comp. pol. kousz].

CIUTURĂ (pl. -uri) sf. 1 Găleată de puț (🖼 1244): apa este închisă și ciutura priponită (SB.); Ⓕ: a turna cu ciutura, a ploua ca și cînd ar turna cu găleți: trimise asupra locului o vijelie și o ploaie de turna cu ciutura (ISP.) ¶ 2 🏚 Căuș, blid, cupă (la roata morii de apă) (🖼 1245) ¶ 3 Trans. Maram. Partea pipei unde se pune tutunul: Făr’ slujești pe o tundră sură Și pe-o pipă cu ~ (IK.-BRS.) ¶ 4 Băn. 🏺 Vas mic de lemn de păstrat apă la cîmp [lat. vulg. *chytra (< gr. χύτρα, de unde și it. ciotola, etc.].

CUPĂ¹ (pl. -pe) sf. 🏺 1 Vas de băut, pocal, năstrapă (🖼 1680): să împle cupele cu vin și-om lega frăție de cruce (EMIN.) ¶ 2 Trans. Ulcică: cupele, ulcele mici în număr de 30-50, ... după cununie se împart fetelor și nevestelor mai tinere (PĂC.) ¶ 3 Pahar cu picior, foarte larg la gură, în care se bea de obiceiu șampanie (🖼 1681) ¶ 4 🐑 Mic vas de lemn care se leagă de niște ațe deasupra găleții în care se mulg oile (🖼 1682): întoarse capul ... fără să zică un cuvînt de mulțumire baciului ce-i întinse cupa (GN.) ¶ 5 🏚 Căuș, blid, ciutură la roata morii de apă: cărăbușii ... încep a se învîrti în jurul sulului ... ca și cupele de la roata unei mori (MAR.) ¶ 6 Trans. Măsură de capacitate, pentru solide de aproape un litru și jumătate: îi mai dădu o ~ de fărină (RET.) ¶ 7 Maram. † Vas pentru măsurat lichide, de aproape un litru, azi ieșit din uz (BRL.) ¶ 8 🌿 CUPA-VACII, plantă cu tulpina acățătoare, cu flori mari albe ce seamănă cu zorelele (Calystegia) (🖼 1685) ¶ 9 🌿 CUPE pl. Plantă cu tulpina foarte scurtă care face o singură floare albastră-azurie; crește prin pășunile de la munte (Gentiana acaulis) (🖼 1684) [lat. cuppa].

GRINDEI ~ie n. 1) Parte a plugului cu tracțiune animală, constând dintr-o bară de oțel, de care se fixează celelalte piese. 2) Fusul de la roata unei mori de apă. /grindă + suf. ~ei

aripă (-pi), s. f. – 1. Organ care servește la zbor. – 2. Simbol a tot ce străbate spațiul cu repeziciune. – 3. Ocrotire, protecție. – 4. Piesă de aparat care prezintă asemănare cu aripa păsărilor. – 5. Capăt, flanc al unei trupe dispuse în ordine de bătaie. – 6. Parte laterală a unei clădiri. – 7. Parte a unui automobil care seamănă cu o aripă. – 8. Paletă a roții unei mori de apă. – Mr. aripă, areapită, megl. (i)aripă. Lat. ālĭpēs „înaripat”, probabil aplicat la început la obiectele care prezentau vreo asemănare cu aripile păsărilor (ca de ex. paleta roții hidraulice), și apoi generalizat, în locul lat. ala. Cf. calabr. alapa, prov. aubo, arbro, fr. aube, v. cat. álep, sp. álabe, toate cu sensul spaniol, care coincide cu sensul 8; cf. și cors. álaba „oblon” și port. aba „margine”. Mai multe materiale în Corominas, I, s. v. álabe. Etimologia alipes, propusă de Densusianu, Hlr., 30, este pentru REW 310 „begrifflich unmöglich”. Evoluția semantică prezintă în mod cert dificultăți; în ciuda acestui fapt, această ipoteză pare însă mai plauzibilă decît celelalte. După Pușcariu 123, „unbekannt, obwohl im ersten Teil des Wortes ala zu erkennen ist”. Același autor, în DAR, s-a decis în favoarea lat. alapa „palmă, lovitură” (etimologie acceptată și de REW 319, explicată de Diculescu, Elementele, 435 ca un der. de la ala cu suf. -αφος sau ιφος, a cărui necesitate nu ni se pare clară); dar trecerea semantică de la „palmă” la „aripă” este mai greu de explicat decît decît pe cea pe care am sugerat-o mai sus. Celelalte ipoteze sînt mai curînd fanteziste: din mag. röp „pană, penaj” (Cihac, II, 476); din gr. ῥιπή „început, pornire” (Roesler 564); de la un der. verbal *alipare, de unde alt der. postverbal *alipa (Pascu, I, 39; Beiträge, 7; Etimologii, 17); de la ala, cu suf. -ip (Pascu, Arch. Rom., VI, 325); din fondul anterior limbilor indo-europene, în legătură cu arab. risa și cu dravidiana (Lahovary 313). Der. aripa, vb. (a înaripa, a da aripi; a speria o pasăre cu pușca); aripăriță, s. f. (oaie care merge de obicei departe de turmă); aripat, adj. (înaripat); aripi, vb. refl. (despre copii, a avea convulsii, boală atribuită, în credința populară, faptului de a fi mîncat aripi de pasăre); aripioară, s. f.; aripos, adj. (înaripat); înaripa, vb. (a da aripi, a însufleți).

slai, slaiuri, s.n. (reg.) 1. fiecare dintre cele două scânduri care leagă tălpile unei sănii; oplean. 2. fiecare dintre scândurile care formează părțile laterale ale unei ambarcații; scândura care formează marginea de sus a unei luntri; usnă. 3. poliță în perete pe care se țin lucruri de gospodărie 4. fiecare dintre stâlpii care susțin podul morii. 5. bancă transversală făcută dintr-o scândură lată și fixată în partea dinapoi a unei bărci. 6. fiecare dintre tăbliile sau dintre cele două scânduri care leagă tăbliile patului. 7. ghizdurile din bârne ale unei fântâni. 8. marginea de sus sau balustrada unei prispe. 9. scoc prin care se scurge vinul din vasul în care se pun strugurii pentru stors. 10. canal format din trei scânduri, care transportă apa ce cade pe roata ferăstrăului mecanic. 11. scobitură în forma unui șănțuleț prin care se îmbucă și se fixează două piese componente ale unui obiect din lemn. 12. fiecare dintre cele două șipci care se bat în stâlpii unei case, pentru a fixa capetele bârnelor. 13. bârnă de lemn.

șiștor, -i, (șuștor), s.m. – Bucăți de lemn care se îmbucă cu măselele roții, la morile de apă (Felecan 1983). – Sb. šestar „cerc” (DER).

1) zbat n., pl. urĭ (d. zbat 2). Dun. Lopată (aripă) de la cele doŭă roate laterale care, izbind apa, împinge corabia (vaporu). V. elice.

slaĭ n., pl. urĭ (cp. cu slăvină). Munt. Un canal format din treĭ scîndurĭ care duce apa din dubă pe roata fierăstrăuluĭ. Marginea luntriĭ pe care se mișcă lopata (V. usnă și copastie). Oplean. înfundătoarea patuluĭ: țărgile se sprijină pe cele doŭă slaiurĭ. Un fel de poliță făcută în coșu (hornu) caseĭ (Cod.): case vechĭ țărăneștĭ cu pridvor, slaĭ și parmaclîc.

GRINDEI, grindeie, s. n. 1. (La plugul cu tracțiune animală) Partea orizontală, de lemn sau de oțel, de care se fixează trupița și fierul lung (și antetrupița) și care la un capăt are coarnele, iar cu celălalt capăt se sprijină pe cotigă. Grindeiul pîn’ l-am tocmit, S-a gătat de plugărit! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 390. ◊ Grindei cu ramă = grindei în formă de cadru, purtat pe două sau trei roți și avînd una sau mai multe cormane, folosit de obicei la plugul cu mai multe brazde. 2. Grindă mică, așezată orizontal și de-a curmezișul la diferite construcții. Un grindei de stejar stă prins în zid de amîndouă laturile, iar în mijloc este o verigă ruginită, de care se anina ștreangul. NEGRUZZI, S. I 311. 3. Axul roții unei mori de apă; fus.

ROATĂ¹, roți și roate, s. f. 1. Cerc de lemn sau de metal, cu spițe sau plin, care, învîrtindu-se în jurul unei osii, pune în mișcare un vehicul. Roțile pocneau tot mai des peste încrucișări, treceau de pe o linie pe alta cu o siguranță mașinală. REBREANU, R. I 13. Drumul era lung și obositor. Roatele căruței scoteau un țipăt ascuțit și se părea că taie auzul. DEMETRESCU, O. 116. [Moș Nichifor] pune roata la loc, vîră leuca, sucește lamba și-a strînge la scară. CREANGĂ, P. 125. Lua stejarul cît de gros, îl îndoia cu mînile și-l făcea obadă de roată. NEGRUZZI, S. I 245. ◊ Caii (sau boii) de la roată = caii (sau boii) rotași. Caii de la roată fură schimbați cu o pereche din cei legați de codîrlă. CAMIL PETRESCU, O. II 286. Cînd sînt două perechi de boi, perechea din urmă se cheamă... boii de la roate, rotași. PAMFILE, A. R. 50. ◊ Expr. A fi cu trei roate la car = a nu fi întreg la minte, zăpăcit, nebun. Înțeles-ați oare vrun singur cuvînt măcar? Mă tem că hatmanul nostru e cu trei roate la car. HASDEU, R. V. 149. A pune (o acțiune) pe roate sau (despre acțiuni) a merge (ca) pe roate = a organiza (sau a fi organizat) așa ca să funcționeze fără piedici, a face ca cineva sau ceva să fie activ. A pune (cuiva) bețe în roate v. băț. A fi a cincea roată la car (sau la căruță) v. cincilea. (În construcție cu verbul «a bate» sau cu verbe care sugerează această acțiune) De la roate = foarte tare, strașnic. Să apuci un băț scurt, dar gros și sănătos, și cu acela să începi a mi-o măsura peste spate, știi colea... de la roate. MARIAN, O. I 345. 2. Organ de mașină în formă de cerc de metal sau de lemn, cu spițe sau plin, care servește într-un sistem tehnic la transmiterea sau la transformarea unei mișcări. Sonda e numai un vuiet de roți. BOGZA, A. Î. 49. Patru oameni stau la roata de la cîrmă. VLAHUȚĂ, R. P. 6. Fîntîna era adîncă și nu avea nici roată, nici cumpănă, ci numai o scară de coborît pînă la apă. CREANGĂ, O. A. 230. ◊ Roata morii = roată, acționată de o apă curgătoare, care pune în mișcare o moară. Am stat la roata morii, Și roata umblă des. COȘBUC, P. I 60. 3. Nume dat diferitelor obiecte asemănătoare cu roata (1) și avînd diverse utilizări: a) unealtă care servește la torsul lînii, cînepii și inului. Roata ședea în mijlocul casei, și canură toarsă nu era pentru bătătură. CREANGĂ, A. 62. La cusut și sărăduit sumane, și mai ales la roată, mă întreceam cu fetele cele mari din tors. id. ib. 63; b) (determinat prin «olarului») mașină de lucru rudimentară a olarului, constituită dintr-un disc orizontal fixat pe un arbore rotitor vertical, pe care olarul rotunjește lutul și dă formă oalelor; c) instrument de tortură pe care se legau altădată osîndiții, pentru a fi zdrobiți printr-o mișcare repede de învîrtire; d) (determinat prin «norocului») cerc mare, numerotat cu numere cîștigătoare, care este învîrtit cu mîna de cumpărătorii biletelor de tragere. Se opri în grădina lui Eliade, chiar în fața unei roate a norocului. CAMIL PETRESCU, O. II 113; e) (în expr.) roata lumii (sau a vremii) = succesiunea evenimentelor. Cine zice altfel, moșule, decît, vezi dumneata, roata lumii se învîrtește și noi cu dînsa. HOGAȘ, M. N. 67. Ascultînd cu adîncime glasul gîndurilor mele, Uriașa roat-a vremii înapoi eu o întorc și privesc. EMINESCU, O. IV 111. ◊ S-a întors roata = s-a schimbat situația (în defavoarea cuiva); s-a întors norocul (de partea altcuiva); f) vîrtelniță. 4. Obiect, desen sau contur rotund ca un cerc; disc. Soarele scapăt-acum, iar roata-i s-ascunde sub culme, Vîntul alene cîntînd deasupra pădurii, prin vîrfuri Spune trăite povești din lumile albastre-ale zării. COȘBUC, P. II 63. [Corăbii învechite] trecînd încet ca umbre – țin pînzele umflate În fața lunei care prin ele-atunci străbate, Și-n roată de foc galben stă fața-i ca un semn. EMINESCU, O. I 63. ♦ Obiect fabricat, așezat sau împachetat în formă de cerc, de colac sau de covrig. Roată de cașcaval. Roată de frînghie. 5. Figură formată de mai multe ființe sau lucruri așezate în formă de cerc. Roate de frunze moarte năvăleau la fereastră. SADOVEANU, O. I 330. ◊ (În metafore și comparații) Una, mai cu moț, a rămas lîngă buduroi să-i înfrunte [pe turci]. Turcii călări, cu fesuri, cu cealmale, mustăcioși, bărboși, roată în jurul ei. STANCU, D. 10. ◊ (În construcție cu verbele «a sta», «a ședea», «a se aduna», «a se strînge» etc.) Împrejurul focului, stătură toți roată, pînă tîrziu de tot. BUJOR, S. 136. Făcîndu-se toți roată împrejurul mămăligii, își trase fiecare înspre dînsul partea sa. HOGAȘ, M. N. 195. La un semn dat de zmeul cel cu trei ochi, zmeii se adunară roată pe lîngă foc. BOTA, P. 69. Fetele se prind roată, iar în mijlocul horei vornicelul și cu gazda frămîntă pămîntul. SEVASTOS, N. 77. Flăcăi voinici șed roată pe lîngă un foc mare. ALECSANDRI, P. III 234. ◊ (Repetat) Oamenii au aprins focuri din paie vechi și mărăcinișuri și s-au strîns roate-roate, zvonind din glasuri cu mare însuflețire. SADOVEANU, M. C. 206. 6. Mișcare circulară; învîrtitură, răsucire, rotocol, cerc. Și fîlfîie deasupra-i, gonindu-se în roate Cu-aripile-ostenite un alb ș-un negru corb. EMINESCU, O. I 93. Paloșul Radului zbură un minut, făcînd roată împrejuru-i, dar săbiile și lăncile îl înconjurau. ODOBESCU, S. I 157. Ghiță se necăjea... Mîna-n chimir că-i punea, De mijloc că-l apuca Vreo trei roate-l învîrtea. TEODORESCU, P. P. 629. Șoimule, șoimuț ușor, Fă-te roată sus în zbor. ALECSANDRI, P. P. 172. ◊ (În construcție cu verbe ca «a se uita», «a privi» sau în construcții legate de ideea de a privi) Ziulica, ziua toată Își poartă vederea roată, Degeaba că o rotește, Pe mine nu mă zărește. DEȘLIU, M. 31. Negoiță s-a suit într-un dud mare și s-a uitat pretutindeni roată. CARAGIALE, P. 88. Ursane frate! să-ți faci ochirea roată, Și cît îi vedea zare a ta să fie toată! ALECSANDRI, P. A. 164. Ochii roată că-și făcea, Jur prejur că se uita Ș-o fîntînă că-mi zărea. TEODORESCU, P. P. 440. Murgule, coamă rotată, Mai scoate-mă-n deal o dată, Să-mi fac ochișorii roată, Să mă uit în lumea toată, Pe unde-am umblat odată. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 314. ◊ Expr. A da roată = a merge de jur împrejur, a descrie un cerc (în mers, în zbor); a face ocoluri. Augurul... dă roată prin odaie și... roagă cerul cu stelele și luna. COȘBUC, P. II 192. Vînători de dropii au dat roată, ore, zile și luni întregi, împrejurul falnicilor dropioi. ODOBESCU, S. III 14. Apoi Corbea ce-mi făcea? În scară picior punea, Pe Roșul încălica Ș-o roată curții că da. Dete-o roată, dete două, Dete, măre, pîn’ la nouă. TEODORESCU, P. P. 531. (Rar) A face o roată = a alerga, a da o fugă; a da o raită. Maică, măiculița mea, Fă o roată pîn’ acasă. BIBICESCU, P. P. 327. ♦ (De obicei în construcție cu verbele «a face» sau «a se da») Figură de acrobație constînd în rotirea laterală a corpului prin sprijinirea succesivă pe mîini și pe picioare. Se țineau de caretă, alergînd după ea, iar cei mai sprinteni se dau tumba sau făceau roata pe lîngă porțile ei. MACEDONSKI, O. III 25. [Atletul] îmbla pe mîni și pe cap și cu picioarele sta în sus... se da de-a roata peste cap. SBIERA, P. 262. ◊ Expr. A (se) duce de-a roata = a (se) rostogoli. O fărîmătură de stîncă se duce de-a roata în vale. GANE, N. I 94. Deasupra sufla furtuna așa de puternic, încît ducea păsările de-a roata în aer. id. ib. 91. Știubeiul... se duse de-a roata pînă devale. ȘEZ. III 24. ◊ Roata morții = acrobație care constă din alergatul în cerc cu motocicleta pe pereții unei construcții special amenajate.

făcău² sn [At: PONTBRIANT, D. / Pl: ~caie / E: nct] (Pop) 1 (La moară) Arbore (20). 2 Roată de moară cu fus vertical. 3 Subansamblu format din arbore-roata morii. 4 Moară mică (întrebuințată pe apele de munte) având roata cu fusul vertical. 5 (Pgn) Râșniță. 6 (Îe) A dejuga de Ia moară la ~ A ajunge de la bine la (mai) rău. 7 Aripa morii de vânt. 8 Fiecare din scafele roții morii Si: căuș (29). 9 Băț (gros) cu care se amestecă lichidele dintr-un recipient.

resteu sn [At: ANON. CAR / V: (reg) ~tău, ~tei, ~tel (Pl: ~eluri, restei), ras~, răs~, răstiu, rășteu, ~teu, răstel, răștel, lăstău, răstrău (Pl: răstaie), răstăi, Ies~ / Pl: ~eie, (reg) ~eauă, ~ri, ~ei / E: nct] 1 Fiecare dintre cele două cuie, făcute din lemn sau din fier, cu care se închid laturile jugului după înjugarea vitelor. 2 (Îe) A lua (pe cineva) cu ~l A se purta (cu cineva) aspru Si: a amenința (4). 3 (Îl) Cu ~l la brâu sau a umbla cu ~l A fi cicălitor, arțăgos. 4 (Îe) A ajunge la ~l de alun A sărăci de tot. 5 (Reg) Cui de fier sau de lemn, asemănător cu resteul (1), cu diverse întrebuințări. 6 Retevei (1). 7 Spetează care ține obezile să nu se desfacă roata morii sub presiunea apei. 8-9 (Reg) Rustem (1-2).

prâsnel sn [At: KLEIN, D. 406 / V: prisnar, pris~, (îrg) prăs~, (înv) pristlăn (A: nct), pristn~, (reg) pârsn~, pliznăr, ~snea sf, ~âștin (A: nct), ~âzn~, pres~, prezn~, prisnăr (A: nct), pristăn, pristen, pristene, pristin, prișten, priștin, priuștin, prizmel, priznăl, priznăr, prizn~, pușten, spârn~ / Pl: ~e / E: slv прьстєнь, пръстєнь] 1 Parte conică sau șaibă terminată cu un vârf ascuțit de la capătul inferior al fusului de tors, care, prin greutatea ei, face ca fusul să se învârtească mai ușor în timpul torsului Si: titirez, (reg) măciucă, moț¹, muc. 2 Jucărie mică făcută din metal, din lemn etc., cu un vârf ascuțit, care poate fi rotită pe o suprafață plană Si: sfârlează, titirez. 3 (Reg; îe) A-i umbla (cuiva) iute pristenul Se zice despre cineva foarte vioi, iute și harnic. 4-5 (Fam) Epitet (pentru un copil mic și foarte vioi sau) pentru un om iute, ager. 6 Crâng la moară. 7 (Mun; Trs; îf prisnel) Ansamblu al morii alcătuit din fusul de fier și din cilindrul acționat de roata cu măsele. 8 (Reg) Fiecare dintre cele două discuri de lemn sau de metal care formează capetele cilindrului la moară Si: (reg) târcoală. 9 (Reg; îf prâznel) Bucată de fier în formă de farfurioară, fixată pe posadă, în care se învârtește capătul de jos al fusului de la crângul morii. 10 (Mun; îf prisnel, priznel) Ax al roții la moara de apă Si: (reg) fus, grindei. 11 (Trs; Mar; îf prâznel, prisnel, priznel) Inel în jurul butucului la roata carului. 12 (Mol; Buc) Disc metalic cu găuri pe margine, care se poartă la cingătoare și de care își atârnă ciobanii cuțitul, punga etc. Si: (reg) prâsnic. 13 (Trs; Buc; mpl) Ornamentații din nasturi, discuri metalice etc. folosite mai ales la chimir. 14 (Reg; îf prișten) Bucată plată de lemn cu care se peticește burduful de brânză. 15 (Mol) Unealtă de ciobănie nedefinită mai de aproape. 16 (Buc; îf prâsnel) Bobârnac dat peste urechea cuiva. 17 (Olt; îf spârnel) Vârtej în păr. 18-19 (Bot; îrg) Peniță (Myriophyluum spicatum și verticillatum). 20 (Bot; îrg) Coada-șoricelului (Achillea millefolium). corectat(ă)

văgăună sf [At: I. GOLESCU, C. / V: (reg) găvăună, găvădună / Pl: ~ni, ~ne / E: ns cf mg vágány] 1 Loc înfundat între dealuri sau între munți. 2 Vale îngustă și adâncă. 3 Scobitură formată din șiroaie¹ pe coasta unui deal, a unui munte. 4 Surpătură de pământ produsă de torente sau de șuvoaie¹. 5 (Reg) Prăpastie. 6 (Reg) Groapă adâncă (într-o pădure) în care au crescut arbori. 7 (Reg) Drum situat la un nivel mai jos decât regiunile înconjurătoare. 8 (Reg) Pas³. 9 (Mpl) Groapă făcută de roțile unor vehicule, de ape etc. pe suprafața unui drum Si: hârtop (3). 10 Peșteră într-un munte (folosită ca adăpost). 11 (Fig) Încăpere strâmtă și întunecoasă. 12 Scobitură în pământ sau în trunchiul unui copac (folosită de unele animale sălbatice ca adăpost) Vz bârlog (2), scobitură, vizuină (1). 13 (Fig) Mină¹. 14 (Înv; pan) Vagin (1). 15 (Atm; rar) Orbită.

scoc sn [At: PO 184/7 / V: (reg) ~op / Pl: ~uri și (înv) ~urei, scoace / E: slv *скокъ cf bg скок, srb skok] 1 Canal (făcut din bârne și scânduri) prin care este condusă apa care cade pe roata morii, a joagărului etc. pentru a le pune în mișcare Si: lăptoc, uluc. 2 (Pgn) Canal prin care curge (sau se scurge) un lichid. 3 (Îrg; spc) Streașină (1). 4 (Rar) Loc unde cade apa la moară. 5 (Rar; pex) Vârtej (care se formează mai jos de o moară). 6 (Reg; fig) Loc bun. 7 (Îrg) Troacă. 8 (Reg) Pârâu care duce apa la o moară. 9 (Pop) Stavilă (la o moară de apă). 10 (Prc) Punte. 11 (Pop; îs) ~ de pescuit (sau de bolovani) Dig mic din piatră făcut de pescari pe râuri, alcătuit din două părți care pornesc de la fiecare mal spre mijlocul albiei, lăsând la locul de întâlnire o mică deschizătură, unde se strâng și sunt prinși peștii. 12 (Pan) Construcție în formă de canal (cu sau fără apă), care servește în exploatările forestiere la alunecarea buștenilor de la locul de tăiere la căile de transport Si: jilip. 13 (Reg) Loc (în pădure) de unde se împing la vale buștenii. 14 Tub metalic înclinat folosit în industria extractivă pentru transportul materialului de excavație în mină sau la suprafața solului. 15 (Reg) Groapă (7). 16 (Reg) Râpă¹ (1). 17 (Reg) Copcă² (1). 18 (Reg) Pământ frământat cu picioarele din care se construiesc pereții caselor. 19 (Reg) Scobitură în grinda casei. 20 (Reg) Olan (1). 21 (Pex) Acoperiș făcut din olane. 22 (Reg) Parte a căruței nedefinită mai îndeaproape. corectat(ă)

slai sn [At: DAMÉ, T. 21 / V: scl~, zl~ / Pl: ~uri / E: nct] 1 (Reg) Oplean. 2 (Reg) Scândură ce formează marginea superioară sau partea laterală a luntrei ori a bărcii Si: (reg) usnă. 3 (Reg) Bancă transversală făcută dintr-o scândură lată, fixată în partea dinapoi a bărcii. 4 (Reg) Poliță fixată în zidul casei sau al hornului, pentru diferite obiecte de gospodărie. 5-6 (Mun; Olt) Fiecare dintre tăbliile sau fiecare dintre cele două scânduri care leagă tăbliile unui pat. 7 (Olt) Ghizdurile din bârne ale fântânii. 8 (Reg) Fiecare dintre stâlpii care susțin podul morii. 9 (Olt; Mun) Marginea de sus a prispei. 10 (Olt; Mun) Balustrada unei prispe. 11 (Reg) Scoc prin care se scurge vinul din vasul în care se pun strugurii la stors. 12 (Mun) Canal din trei scânduri care transportă apa ce cade pe roata ferăstrăului mecanic. 13 (Mun; Olt) Scobitură ca un șănțuleț prin care se îmbucă și se fixează două piese componente ale unui obiect din lemn. 14 (Reg) Fiecare dintre cele două șipci care se bat în stâlpii casei ca să formeze un fel de scobitură în care se introduc capetele bârnelor. 15 (Olt) Bârnă de lemn.

văgăună s.f. I 1 Loc înfundat între munți sau între dealuri, pe unde curg pîraiele și torentele; vale îngustă și adîncă. O adiere vine din văgăunile munților (SADOV.). 2 Peșteră, adîncitură, scobitură adîncă într-un munte (folosită ca adăpost). Un adăpost în dosul vreunei stînci sau în fundul vreunei văgăuni (HOG.). ♦ Fig. Încăpere strîmtă și întunecoasă. 3 Gaură, scorbură în pămînt sau în trunchiul unui copac (folosită de unele animale sălbatice ca adăpost). 4 (mai ales la pl.) Groapă făcută de roțile unor vehicule, de ape etc. pe suprafața unui drum. II Analog. 1 Orbita ochiului. 2 (înv.) Vagin. • pl. -i, -e. și (reg.) găvăună, găvădună s.f. /cf. găvan, magh. vágány.

ARIPĂ (pl. -ipe, -ipi) sf. 1 🐦 🐙 Partea corpului cu ajutorul căreia unele animale, în spec. pasările și insectele, se înalță, sboară și se susțin în aer (🖼 208): a bate din aripi; a tăia aripile ¶ 2 Fig. (vorb. de lucruri nemateriale și morale): aripile credinței, gîndului; e timp de strîns aripile închipuirii... (I.-GH.) ¶ 3 Fig.: aripile vîntulul, timpului, etc. ¶ 4 Fig. Scut, ocrotire: Dumnezeu... să vă acopere cu aripa bunătăților sale (SLV.) ¶ 5 Fig. A face, a prinde, a căpăta aripi, a căpăta putere, a ajunge cineva să se încreadă în sine, a ajunge la o situațiune, la avere; a-i tăia cuiva aripile, a-l lăsa fără ajutor, a-l împiedica de a mai face ceva; a ținea pe cineva sub aripa Iui, a-l apăra, a-l ocrotit ¶ 6 🐟 Pr. anal. Organul membranos care slujește peștilor spre a putea înnota 👉 ARIPIOARĂ ¶ 7 💒 Partea laterală a unei clădiri (🖼 209): aripa dreaptă a palatului; aripa bisericii, streașina de la turnul cel mai de sus ¶ 8 🎖️ Pr. anal. Partea laterală a unei armate așezate în ordine de bătaie: comandanții... alergau cînd la aripa dreaptă, cînd la aripa stîngă a oștirilor înșirate (GN.) ¶ 9 🐑 Laturea, marginea unei turme de oi; aripa oilor (HASD.), locul îngrădit unde stau oile în timpul nopții ¶ 10 Pr. ext. Ori-ce are forma sau felul de așezare al aripilor întinse ale unei păsări: furcă cu aripi 👉 FURCĂ; se văd cruci cu cîte două aripi (IRG.); aripile vîrtelniței, crucile, spetezele, fofelnițele vîrtelniței; cu ochelarii pe aripele nasului (BAS.) ¶ 11 🚗 Aripa unei trăsuri, apărătoarea de deasupra roților care împiedică să vie noroiul pînă sus (🖼 210); aripa unui fund de butoiu, una din cele două doage în formă de segment de cerc care alcătuesc părțile laterale ale unui fund de butoiu 👉 FUND; 🏚 aripa morii, partea morii alcătuită din scînduri legate între ele cu chingi, sau dintr’o cercevea acoperită cu pînză, și care, împinsă de vînt, pune în mișcare pietrele morii; moara poate avea 6, 8 și chiar mai multe aripi (👉 MOARĂ); aripa roții, lopată sau spetează prinsă între obezile roții la o moară de apă și în care, bătînd apa, pune în mișcare roata ¶ 12 ⛵ Pînză în formă de trapez la o corabie: ~ de gabier; ~ de sburător; ~ inferioară ¶ 13 pl. 🩺 Bucov. (MAR.) pop. Boală de copii mici care-i face să se încoarde, să bată din picioare și să plîngă mereu ¶ 14 🐙 (MAR.) ARIPA-GÎȘTEI, fluture mic, alb, ce se arată mai ales în lunile Iunie și Iulie (Pterophorus pentadactylus) (🖼 211) [lat. vulg. alapa].

COLAC sm. 1 🍽 Pîine rotundă împletită ca o cunună; se face în casă din făină de grîu, și se împarte la anumite ocaziuni (botez, nuntă, înmormîntare, la praznice, etc.) (🖼 1368): a da și a primi ~i este una din vechile datini ale țării: de aci o mulțime de locuțiuni și proverbe în legătură cu diversele împrejurări cînd se dau sau se primesc colaci: a aștepta sau a umbla după ~i calzi, a umbla să capete un folos mai de seamă; a aștepta ca mortul ~ul, a aștepta cu mare dor și nerăbdare; a aștepta în zadar; dă-i ~ și lumînare! nu se mai alege nimic din asta; a trecut baba cu colacii 👉 BABĂ 1; (asta-i) ~ peste pupăză, din rău în mai rău, după o pagubă suferită vine și altă nevoie; cum e sfîntul și ~ul (aluziune la colacii ce se duc la biserică în cinstea unui sfînt); cînd vrea Dumnezeu, vine și dracu cu ~i, cînd ai noroc, îți vine binele chiar de unde nu te aștepți; omul nu fuge de ~, ci de ciomag, de bine, nimeni nu fuge ¶ 2 pr. ext. Dar ce se dă la anumite împrejurări (la nuntă, etc.), plocon: se gătiră să aducă după obiceiu cîte ceva ~i la nuntă (SB.); darul ce se dă babei care descîntă: leacul fie ori nu fie, ~ul babei se știe ¶ 3 ‡ Dar (în genere) (DOS.) ¶ 4 ‡ Răsplată dată celuia ce găsește un lucru pierdut, celuia ce denunță pe un tîlhar, etc.; despăgubire pentru vite ținute de pripas, etc. ¶ 5 Cunună de flori: în ziua de Sînziene, se face cîte un ~ de sînziană și-l asvîrl pe casă (GOR.) ¶ 6 pr. anal. Încolăcitură a trupului sau a coadei animalelor: cîinii își desfășurau ~ul trupului (DLVR); șarpele se face ~; iron. umblă ca cîinele cu ~i în coadă ¶ 7 Împrejmuirea, cercul de piatră din jurul unui puț (🖼 1369): pe ~ul fîntînii erau două pahare de argint (CRG.) ¶ 8 Sîrmă răsucită de mai multe ori în formă de cerc: ~ de sîrmă ¶ 9 pl. Cele două cercuri de lemn care constitue obezile roții la moara de apă ¶ 10 ⛵ ~ de scăpare, ~ de salvare, cerc de plută ce se aruncă unui om căzut în apă. ca să se poată susține la suprafață (🖼 1370) [refăcut din pl. colaci < vsl. kolačĭ].

GRINDEI s. (TEHN.) 1. talpă, (prin Mold.) pat. (~ la plug.) 2. fus, osie, (reg.) osiac, (prin Munt.) prisnel. (~ la axul roții de la moara cu apă.)

FĂGAȘ ~e n. 1) Urmă adâncă și continuă făcută în pământ de apele de ploaie sau de roțile unui vehicul. 2) fig. Cale de dezvoltare. /<ung. vágáș

cupă, -e, s.f. – 1. Blid, vas de lemn: „Merele nu le-om primi / Numai o cupă de nuci” (Antologie 1980: 58). 2. Pahar: „Să-mi dai o cupă de zin” (Papahagi 1925: 187). 3. (bot.) Căldărușă, cinci clopoței (Aquilegia vulgaris) (Borza 1968: 21). 4. Despărțitura din roata morii în care cade apa (Felecan 1983). 5. Sălăriță; solniță (ALR 1971: 309). 6. Mojar; vas în care se pisează sare, piper, zahăr; „cupa e de lemn; mojarul e din alamă” (ALR 1971: 341). 7. Olane; țiglă curbată așezată la coama casei; clop, cornuri, colțare (ALR 1971: 276). 8. Cupa piciorului = rotulă (ALR 1969: 132). 9. Concavitate: „În fața obrazului / În t’eile nasului / Și-n cupele măselelor” (Papahagi 1925: 279). – Lat. cuppa.

obadă, obede, obezi, s.f. – 1. Bucată de lemn arcuită de la cercul roții: „Cu obede din lemn verde” (Brediceanu 1957: 93). 2. (La morile de apă) Scândurile în formă de cerc care se pun în părțile din afară ale roții, ca să se adune apa în cupe (Felecan 1983). – Din sl. obedǔ „cerc”.

ursi, ursesc, vb. intranz. – 1. A sorti, a hărăzi, a predestina (destinul cuiva). 2. A face vrăji, cf. exa face pă ursit, cu sensul de vrajă, făcătură, prin care cineva este determinat să întemeieze o căsătorie pe cale magică: „Când îi făce pă ursât, luă nouă stropi de apă, cu gura, di pă roata morii și nouă pietri de la vadurile carălor. Apoi lua nouă ulcele și pune în ele apă și pietrile și le pune înaintea focului, cum erau cuptoarele demult. Și pă fată o la pă cap pân scară și îl vide pă ursât” (Bilțiu). – Din ngr. oríso, viit. lui orízo (Pascu, Tiktin, Candrea).

știrbínă f., pl. e și ĭ (vsl. štrŭbina, frîntură, lacună; bg. stŭrbina, rus. ščerbina, ceh. štĭerbina, crăpătură). Știrbitura, locu unde s’a frînt un dinte la roata moriĭ. A-țĭ veni și ție roata la știrbină, a ajunge și tu la nevoĭe: apa vine la matcă, și roata la știrbină, mojicu trage la teapă, îșĭ dă în teapă.

dulap n. 1. roată pentru trasul borangicului: femeile depănau borangicul cu dulapuri; 2. leagăn învârtitor de Paști: a se da în dulap, a învârti dulapul; fig. a învârti dulapuri, a umbla să înșele; 3. Mold. (pl. dulapi), scândură lungă și lată: grinzi, dulapi, scânduri; 4. (pl. dulapuri), mobilă de încuiat rufe, haine, vase: un dulap mare în fund cu două uși AL. [Turc. DOLAB, roată hidraulică (lit. vadră de apă) și tot ce se învârtește, dulap].

JOAGĂR, joagăre, s. n. 1. Fierăstrău cu mai multe pânze drepte, verticale, care funcționează cu o mișcare alternativă, fiind acționat de forța apei curgătoare prin intermediul unei roți. 2. Fierăstrău mare având o pânză lungă cu dinți mari și două mânere, acționat de doi lucrători; beschie. – Cf. germ. Säger.

IERUGĂ, ierugi, s. f. (Regional) Canal prin care se abate apa la moară; locul unde se strînge apa care cade de pe roata morii; iaz. (Atestat în forma irugă) S-a oprit trudita moară, Doarme apa la irugă, Răzimat pe coate-adoarme Un cioban întins pe glugă. GOGA, P. 65. - Variantă: irugă s. f.

SACA, sacale, s. f. Butoi așezat pe un cadru de căruță cu două sau cu patru roți, în care se aduce apă de la fîntînă sau de la rîu. Copiii boierului... l-au înhămat la saca, alături cu măgarul curții. GALACTION, O. I 86. Sînt și două sacale în curte, una de adus, dacă e de trebuință, apă din Dîmbovița, alta, bine ținută, aduce apă bună. CAMIL PETRESCU, O. I 261. Vînătorul întinse arcul și, cînd zbură săgeata, provoli fiara sălbatecă, din gura căreia gîlgîia sîngele ca dintr-o saca. ISPIRESCU, L. 140. ◊ Expr. (Mare) cît un dop de saca v. dop. – Pl. și: (Mold.) săcăli (C. PETRESCU, A. R. 9).

cupă, cupe, s.f. – 1. Blid, vas de lemn: „Merele nu le-om primi / Numai o cupă de nuci” (Antologie, 1980: 58). 2. Pahar: „Să-mi dai o cupă de zin” (Papahagi, 1925: 187). 3. (bot.) Căldărușă, cinci clopoței (Aquilegia vulgaris) (Borza, 1968: 21). 4. Despărțitura din roata morii în care cade apa (Felecan, 1983). 5. Sălăriță; solniță (ALRRM, 1971: 309). 6. Mojar; vas în care se pisează sare, piper, zahăr; „cupa e de lemn; mojarul e din alamă” (ALRRM, 1971: 341). 7. Olane; țiglă curbată așezată la coama casei; clop, cornuri, colțare (ALRRM, 1971: 276). 8. Cupa piciorului = rotulă (ALRRM, 1969: 132). 9. Concavitate: „În fața obrazului / În t’eile nasului / Și-n cupele măselelor” (Papahagi, 1925: 279). ♦ (onom.) Cupa, Cupaș, nume de familie (15 persoane cu aceste nume, în Maramureș, în 2007). – Lat. cuppa „vas mare de lemn; butoi, bute” (DEX, MDA).

obadă, obede, obezi, s.f. – 1. Bucată de lemn arcuită de la cercul roții: „Cu obede din lemn verde” (Brediceanu, 1957: 93). 2. (la morile de apă) Scândurile în formă de cerc care se pun în părțile din afară ale roții, ca să se adune apa în cupe (Felecan, 1983). ♦ (top.) Obada, fânațe în Dragomirești, Săcel, Săliștea de Sus (Vișovan, 2005). – Din sl. obedǔ „cerc, verigă” (Scriban; Miklosich, Cihac, Graur, cf. DER; DEX, MDA).

ursi, ursesc, vb. intranz. – 1. A sorti, a hărăzi, a predestina (destinul cuiva). 2. A face vrăji, cf. a face pă ursit = vrajă, făcătură, prin care cineva este determinat să întemeieze o căsătorie pe cale magică: „Când îi făce pă ursât, luă nouă stropi de apă, cu gura, di pă roata morii și nouă pietri de la vadurile carălor. Apoi, lua nouă ulcele și pune în ele apă și pietrile și le pune înaintea focului, cum erau cuptoarele demult. Și pă fată o la pă cap pân scară și îl vide pă ursât” (Bilțiu). – Din ngr. oríso, viit. lui orízo „a determina” (Șăineanu; Pascu, Tiktin, Candrea, cf. DER; DEX, MDA).

ziori, s.m., pl. – (reg.) Picături de rouă; noi: „Se mai zice și la picăturile de apă ce cad de pe roata morii” (Bârlea, 1924); „Mă uitai pe râu în sus, / Vedeai 99 de ziori, / A sfântului Soare surori. / Și între ele m-o luat / Și de ură m-o spălat / Și de dragoste m-o încărcat” (Bârlea, 1924, II: 356). – Din zori „faptul zilei” (< sl. zorǐ) (MDA).

GRINDEI s. (TEHN.) 1. talpă, (prin Mold.) pat. (~ la plug.) 2. fus, osie, (reg.) osiac, (prin Munt.) prisnel. (~ la axul roții de la moara cu apă.)

OSIE s. (TEHN.) 1. ax, fus. (~ este un organ de mașină.) 2. fus, grindei, (reg.) osiac, (prin Munt.) prisnel. (~ la axul roții de la moara de apă.)

cârmi vti [At: DOSOFTEI, V. S., ap. DA / Pzi: ~mesc / E: vsl кроумити] 1 A manevra cârma unei ambarcații, a unei nave, schimbând direcția de mers Si: a conduce, a pilota, (pop) a cârmălui (1), a cârmui (1). 2 A întoarce carul într-o anumită direcție Si: a hartoi. 3 A întoarce într-o anumită direcție un vehicul Si: a vira, (pop) a cârmălui (2), (îvp) a cârni. 4 (Îe) A ~ roata morii A da drumul apei pe scoc. 5 (Pgn) A coti. 6 (Rar; fig) A se abate de la cele spuse, de la cele hotărâte Si: (îvp) a cârni (12). 7 (Înv; fig) A conduce.

ierugă sf [At: I. IONESCU, M. 393 / V: ~rog sn, ir~ / S și: (înv) e~ / Pl: ~ugi / E: rs яруга] 1 Canal prin care se abate apa la moară. 2 Loc unde se strânge apa care cade de pe roata morii. 3 (Reg) Braț secat al unei ape. 4 (Reg) Izvor latent. 5 Pârâu mai mare. 6 (Reg; îf ~rog) Șanț făcut prin holde ca să se scurgă apa.

lingură sf [At: MOXA ap. CUV. D. BĂTR. I, 195 / V: (reg) liun~, (reg) lun~ / Pl: ~ri și (îvr) ~re / E: ml lingula] 1 Ustensilă de lemn sau de metal care are o parte ovală, scobită și o coadă, folosită pentru a duce la gură mâncărurile lichide și cele puțin consistente. 2 Obiect pentru uzul casnic, cu aceeași formă, de dimensiuni mai mari, utilizat la prepararea și turnarea mâncării dintr-un vas în altul Si: polonic. 3 (Prc) Parte ovală și scobită a acestor ustensile. 4 Conținut al unei linguri (1). 5 (Pop; îe) A-și amesteca (sau băga) ~ra unde nu-i fierbe oala A interveni în treburile altora. 6 (Pop; îe) ~ cu coadă mare și cu leafă mică Slujbă prost plătită. 7 (Pop; îe) După gură, ~ Răsplata se măsoară după felul de a fi al fiecărui om. 8 (Pop; îe) Dai cu banița și scoți cu ~ra Se spune atunci când se dau cu împrumut bani mulți și se iau înapoi câte puțini. 9 (Pop; îe) A(-i) mânca (cuiva) banii (sau aurul, averea, leafa) cu ~ra Se spune despre un om bogat care cheltuiește prea mult. 10 (Pop; îe) A(-i) pune (sau a atârna, a spânzura, a lega) (cuiva) ~ra la (sau în, de) brâu (sau gât) A lăsa pe cineva nemâncat pentru că a întârziat la masă. 11 (Îae) A se certa cu cineva pentru că a întârziat. 12 (Pop; îe) A sorbi (pe cineva) cu ~ra (sau ca dintr-o ~) ori a sorbi (pe cineva) (sau a înghiți) într-o ~ de apă (sau de sorbitură) A manifesta o imensă dragoste și admirație pentru cineva. 13 (Pfm; îe) A începe de la ~ A-și începe viața și gospodăria de la foarte puțină avere. 14 (Pop; îe) A se lăsa de ~ A muri. 15 (Reg) Talger al cântarului. 16 (Reg) Semn în formă de lingură (1), pus de cioban la urechea oii pentru recunoaștere. 17 (Reg) Vas pentru masă. 18 (Șîs ~ de zidării, de cicălit) Unealtă de zidărie făcută din lemn sau din fier cu care se ia și se netezește tencuiala Si: mistrie. 19 (Șîs ~ra cea mare) Unealtă de forma unei linguri (1) de dimensiuni mari, folosită de păstori ca unitate de măsură, ca strecurătoare etc. 20 (Șîs ~ de curățat, ~ de lăcărit) Tub închis la capătul de jos, cu unul sau două ventile, folosit la sonde pentru extracția unei cantități mici de țiței, la curățarea găurii de sondă sau la cimentat. 21 Unealtă agricolă de forma unei furci de dimensiuni mici, cu doi dinți și prevăzută cu o rețea, folosită la strânsul paielor mărunte și a pleavei. 22 Unealtă asemănătoare unei linguri (1) mari, cu coadă foarte lungă, folosită la manevrarea metalelor topite Si: (rar) linguriță (12). 23 Instrument medical metalic cu formă asemănătoare unei linguri (1), cu diferite utilizări Si: linguriță (9). 24 Bucată mică de metal în formă de lingură (1), folosită ca momeală în pescuitul sportiv Si: linguriță (10), nălucă. 25 (Înv) Tăviță pentru scrumul rezultat din arderea unei lumânări în sfeșnic. 26 (Reg) Lopățică pentru netezirea mămăligii. 27 (Trs) Căuș cu care se varsă vinul din pritoacă în butoi. 28 (Trs) Măsură cu care se ia dijma la moară. 29 (Trs) Cauc pentru scos făină. 30 (Reg) Lemn al saniei în formă de lingură (1). 31 (Reg) Unealtă lungă din fier de forma unei dalte, cu care se scoate, în pietrării, praful de piatră din găuri. 32 (Reg) Parte de la roata morii în care lovește apa. 33 (Reg) Unealtă cu care se curăță lâna proaspăt spălată. 34 (Reg; îs) ~ vântului Vânturătoare. 35 (Atm; pop; îs) ~ra pieptului Furcă a pieptului Si: lingurea (3), lingurică (3). 36 (Bot; pop; îc) ~ra-zânelor (ori zânei) sau ~ra-frumoaselor Ciupercă lemnoasă, de culoare brună-roșcată, care crește pe trunchiul și pe rădăcinile copacilor Si: lingurița-zânei (Ganoderma lucidum). 37 (Bot; reg; îc) ~ra-popii Pochivnic (Asarum europaeum). 38 (Bot; reg; îc) ~ra-Maicii Domnului Hrean (Lacheleoria officinalis). 39 (Bot; reg; îc) ~-de-vânt Planta Echium vulgaris. 40 (Bot; reg; îc) ~-de-vâtoasă Planta Clavariadelphus pistillaris. 41 (Bot; Trs; îc) ~ra-Maicii Precista sau ~ra-strigoaicei Specie de bureți nedefiniți mai îndeaproape. 42 (Bot; reg; îc) ~ra-plugului Plantă nedefinită mai îndeaproape. 43 (Zlg; Trs; îc) ~ra-popii Mormoloc.

noi² ssp [At: PAMFILE, B. 13 / E: nct] (Reg) 1 (În supersitiții; șîs ~ de pădure sau ~ cu leac) Cenușă, cărbuni, bucăți de frunză etc. care intră, de obicei în număr de nouă în compoziția unor leacuri. 2 (Șîs ~ de apă) Rouă. 3 (Pex) Picături de apă care cad de pe roata morii, când se învârtește Si: (reg) zori. 4 (În superstiții; îe) A lua ~ A aduna apă neîncepută pentru a o folosi în descântece și la leacuri. 5 (Îe) A fi luat ~ A tăcea chitic. 6 (Îae) A se îmbolnăvi de reumatism.

vălău sn [At: KLEIN, D. 453 / V: valău (Pl: valăie, valaie, valeie, văleie, valauă, vălauă, valăuri), halău (Pl: halaie, halăie, halauă), hălău (Pl: hălauă) / Pl: vălaie, vălăie, văleie, valaie, valeie, vălauă, vălăuri / E: mg vályú (dal válu, vállu, válló)] 1 (Reg) Jgheab făcut de obicei dintr-un trunchi de copac scobit din care mănâncă sau beau apă animalele, păsările dintr-o gospodărie țărănească Si: uluc, teică¹, troacă. 2 (Reg) Jgheab făcut dintr-un trunchi de copac scobit, în care se pune sare pentru oi. 3 (Reg) Iesle. 4 (Trs) Albie în care se spală rufe, vase² etc. 5 (Ban; Trs) Jgheab prin care se captează și se scurge apa unui izvor. 6 (Reg; îf valău) Vrană (la moară). 7 (Reg) Postavă (la moară). 8 (Reg) Teică¹ (la moară). 9 (Ban) Scobitură alungită și îngustă făcută cu ciocanul în piatra morii. 10 (Reg) Covată (la piuă). 11 (Trs; Ban) Scoc (la moară sau la piuă). 12 (Trs; Ban) Jilip. 13 (Trs) Instalație rudimentară alcătuită dintr-un jgheab de lemn, ușor înclinat, alimentat cu apă, folosită la concentrarea minereurilor aurifere, după ce acestea au fost sfărâmate de șteampuri². 14 (Reg) Uluc (la steașina casei). 15 (Ban; Trs) Jgheab prin care se scurge mustul din teasc. 16 (Reg) Jgheab prin care se scurge din grajd zeama din gunoiul vitelor. 17 (Trs; Ban) Trupul meliței cu scobitura în care se mișcă limba. 18 (Ban) Scobitură alungită și îngustă făcută pe diferite obiecte pentru a se putea îmbina unele cu altele. 19 (Reg; îf valău) Luntre făcută dintr-un trunchi de copac scobit. 20 (Trs) Olan (care se pune peste țiglă, pe creasta și la colțurile acoperișului). 21 (Reg) Șanț¹ pentru scurgerea apei. 22 (Reg) Urmă lăsată de roțile carului pe pământul moale.

zugău sn [At: DR. IV, 1553 / V: zâg~, zâng~ / Pl: ~gauă, (rar) ~ăie / E: mg zúgó] 1 (Reg) Zăgaz (1). 2 (Trs) Stavilă la moară. 3 (Trs) Cădere de apă Si: cascadă. 4 (Reg) Scoc. 5 (Trs) Scoc care se află în dreptul stavilei și prin care curge apa când stă moara. 6 (Reg; csnp) Locul de unde se dau lemnele la vale dintr-o pădure. 7 (Reg) Loc prăpăstios. 8 (Reg) Potecă de munte foarte abruptă. 9 (Trs) Făgaș format de roțile căruțelor sau de șuvoaiele apelor de ploaie.

vântureșcă sf [At: KLEIN, D. 452 / V: ~raș~ (Pl: și ~raște) ~eaș~ / Pl: ~ști, ~ște / E: vântura + -e(a)șcă] 1 (Reg) Unealtă de lemn, de obicei în forma unei lopeți scobite, folosită la vânturarea boabelor, a semințelor etc. Si: (reg) vânturișcă (1). 2 (Mar; Trs) Vânturătoare Vz vânturător (9). 3 (Reg; îf vântureașcă) Fiecare dintre scândurelele fixate la circumferința roții de la moara de apă.

vârtej [At: (a. 1517) DERS / V: (înv) ~egiu, (reg) vâlt~ (Pl: vâlteje), ~tij / Pl: ~uri, ~e / E: vsl врътежь cf bg въртеж] 1 sn Porțiune din masa unui fluid în care acesta, de obicei datorită unui obstacol ivit în cale, are o mișcare de rotație Si: bulboană, ochi¹, valvârtej (1), vâltoare (2), volbură (1), (îrg) smârc², vârtitură (2), vier³, vifor (1), (reg) bulboacă, bulbuc (6), învârtitoare, moară, ochean³, ocheț, olcuță, sfredel, șioi, vâlcan, vârciolog, vârcol (6), vârtecuș (1), vârteșcă (1), vârtitoare Vz vârtitor (2), vierbură, vir² (1), (itî) voltegire (1), vortice (1). 2 sn Rotire a apei (sau a spumei) în locul unde se cufundă cineva sau ceva. 3 sn Vânt (puternic) care se învârtește cu viteză pe loc, ridicând în aer obiecte ușoare (praf, zăpadă, frunze uscate etc.) Si: volbură (4), (îrg) vifor (4), (reg) vântoalcă, vânturel¹ (3), vânturiș (1), vârtecuș (2), vârteniță Vz vârtelniță (15), vârteșcă (2), (itî) vortice (2). 4 sn Coloană (de praf, zăpadă, frunze uscate etc.) ridicată de vârtej (3) Si: volbură (5), (îrg) vifor (5), (reg) vârtecuș (3), vârteniță Vz vârtelniță (16),vârteșcă (3). 5 av Cu cea mai mare iuțeală (și în învălmășeală). 6 sn (Pan) Grup de ființe care se mișcă repede și în învălmășeală. 7 sn Mișcare rapidă și amețitoare în cerc. 8 sn (Fig) Agitație (1). 9 sn (Fig) Succesiune rapidă și amețitoare de situații și evenimente. 10 sn Amețeală (1). 11 sn (Pex) Tulburare sufletească. 12 sn (Mdv; reg) Capie la oi. 13 sn Loc în creștetul capului unui om, în fruntea sau pe pielea unor animale de unde părul este orientat în toate direcțiile Si: (reg) spârnel, vârtecuș (8). 14 sn (Mol; Trs; pex; îs) ~ul capului Creștetul capului. 15 sn (Reg) Beregată (la cal). 16 sn (Reg) Cotitură (a unui curs de apă, a unui drum etc.). 17 sn (Trs) Puț² de mină. 18 sn (Reg) Semn de recunoaștere (sub forma unei tăieturi rotunjite) făcut la urechea oilor sau a vitelor. 19 sn (Îvr) Ornament, în general de formă sferică, situat pe brațele unui sfeșnic folosit ca obiect de cult. 20 sn (Înv) Instrument de tortură, acționat cu un sistem de șuruburi, cu care erau zdrobite sau dislocate oasele unui osândit. 21 sn Dispozitiv cu ajutorul căruia se întindea coarda arcului. 22 sn (Reg) Încuietoare la ușă sau la poartă, compusă dintr-o bucată de lemn care se învârtește în jurul unui cui. 23 sn (La car sau la căruță) Bucată de lemn sau de fier, așezată deasupra perinocului de pe osia de dinainte, care se poate învârti în jurul unui cui Si: (reg) căpătâi, (reg) băbut, feleherț, pod¹, scăunaș. 24 sn (Reg; la car sau la căruță) Sistem de frână acționat prin răsucirea unui șurub. 25 sn (Reg) Unealtă cu care se poate ridica osia carului pentru a o unge sau pentru a se scoate sau a se pune roata. 26 sn (Reg; la car sau la căruță) Bucată de lemn care leagă cele două extremități ale piscului Si: (reg) brăcinar. 27 sn (Trs; Mar; șîs ~ cu mănuși) Bucată de lemn având la capete câte o țepușă, care se pune peste perinocul carului când se scot loitrele pentru a se transporta bușteni Si: (reg) telegău. 28 sn (Mun; Olt) Bucată de lemn cu care se răsucește funia trecută peste o sarcină (de fân, de lemne etc.) pentru a o strânge Si: (reg) ceatlău, par¹. 29 sn (Reg) Cric². 30 sn (Reg) Macara. 31 sn (Pop) Fus¹ pe care se înfășoară o funie sau un lanț și care se învârtește cu ajutorul unei manivele sau al unei roți, folosit pentru a scoate apă din fântână, pentru a ridica greutăți etc. Si: (reg) vârtealău (2). 32 sn (Reg; pex; șîs ~ cu cârlig) Prăjină. 33 sn (Ban; pex) Ghizd (2). 34 sn (Pes) Butuc de lemn de formă cilindrică pe care se înfășoară frânghiile năvodului la tragerea acestuia prin apă Si: baran, berbec, (reg) mitroacă. 35 sn (Reg) Șurub care servește la strâns, la presat (la masa de dulgherie sau la teasc). 36 sn Unealtă de dogărie care servește la strângerea doagelor la butoaie, ciubere etc. Si: (reg) șurub. 37 sn (Reg) Unealtă de dogărie folosită pentru a răsuci șuvițele de coajă de tei, cu care se leagă cercurile de lemn la butoaie, ciubere etc. Si: (reg) crivea (4). 38 sn (Reg) Strujniță. 39 sn (Trs; Mun; șîs sfredel cu ~ ) Coarbă² (1). 40 sn (Reg) Vârtelniță (1). 41 sn (Reg; la războiul de țesut) Întinzător. 42 sn (Pop) Instalație compusă dintr-un par dispus orizontal, prins cu un capăt de peretele stânii sau de un stâlp înfipt în pământ, care poate fi rotit în jurul punctului de sprijin și de care se atârnă ceaunul sau căldarea. 43 sn (Reg) Scrânciob care se învârtește în cerc. 44 sn (Reg) Leagăn improvizat. 45 sn (Ban) Scândură lungă, cu mijlocul sprijinit pe un suport fix, astfel încât pe capetele rămase libere să se așeze două persoane pentru a se învârti Si: (reg) vârtiloi (2). 46 sn (Reg; la joagăr) Crivală (5). 47 sn (Reg; la joagăr) Dispozitiv de fier, în formă de furcă, care împinge roata dințată. 48 sn (Reg) Schimbătoare la moară. 49 sn (Reg) Dispozitiv cu care se ridică sau se coboară piatra morii Si: (reg) scripți. 50 sn (Reg) Titirez la moară. 51 sn (Trs; Buc) Dispozitiv care, prin învârtire, reglează cantitatea de grăunțe ce trebuie să curgă în gaura pietrei de moară Si: (reg) grăunțar, sucitoare. 52 sn (Olt; Buc) Instrument cu care se răsucește cânepa pentru a face funii. 53 sn (Reg) Cerc de lemn care se pune la gâtul oilor și care se leagă de spătarul mulgătorilor oilor, pentru ca acestea să stea la muls. 54 sn (Reg) Verigă de metal, prevăzută cu un cârlig mobil, care face legătura între cureaua de la gâtul unui animal și lanțul sau funia cu care este priponit, permițându-i acestuia să se miște liber. 55 sn (Reg) Dispozitiv folosit în tăbăcărie la prelucrarea pieilor. 56 sn (Îc) ~ul-pământului Mică plantă erbacee, cu câte trei frunze la un nod, cu flori roșii dispuse în vârful tulpinii, care crește prin locuri stâncoase din regiunea alpină Si: darie (1), (reg) păducher, păducherniță (Pedicularis verticillata). 57 sn (Bot; rar; îac) Darie (Pedicularis sceptrum carolinum). 58 sn (Bot; îac) Darie (3) Pedicularis comosa. 59 sn (Bot; îac) Pintenel (Pedicularis palustris). 60 sn (Îac) Plantă erbacee cu tulpina târâtoare și cu flori galbene (Medicago orbicularis). 61 sn (Îac) Planta erbacee Medicago minima. 62 sn (Bot; reg; îac) Culbeceasă (Medicago falcata). 63 sn (Bot; reg; îac) Trifoi-mărunt (Medicago lupulina). 64 sn (Fiz) Mișcare a unui fluid, în cursul căreia particulele componente au o deplasare complexă de translație și de rotație. 65 sn (Ast; îvr) Mișcare de rotație a unui corp ceresc Si: (îvr) vârtejire (5), vârtejitură. 66 sn (Îvr) Haos (1). 67 sn (Reg) Stea sau constelație nedefinită mai îndeaproape. 68 sna (Mun) Sârbă. 69 sna (Mun) Melodie după care se execută vârtejul (64).

vâslă¹ sf [At: MOXA, C. 203 / V: (îrg) vâns~, (reg) vâjlă, vâzlă, vlânsă, (îvr) vârs~ / Pl: ~le / E: vsl весло] 1 Unealtă de lemn (sau de metal) folosită la propulsarea sau la conducerea unei ambarcații, formată dintr-o parte mai lată, care lovește apa, și dintr-o coadă lungă, de care ține cel ce o mânuiește Si: lopată, ramă², (reg) băbaică, opacină, opăciuie. 2 (Îe) A trage la ~le A trage la rame. 3 (Îvr; îe) A umbla cu ~la A naviga. 4 (Fig; îvr) Guvernare (1). 5 (Reg; îf vâzlă) Cange (1) (de împins luntrea). 6 (Înv; pan) Lopată cu coada lungă folosită la amestecat horbotul. 7 (Reg; pan) Lopată cu coada lungă cu care se introduce aluatul și se scot copturile din cuptor. 8 (Reg; pan; la unele jocuri de copii; îf vâjlă) Lopățică de lemn cu care se lovește mingea. 9 (Reg; pan) Căuș (pentru făină). 10 (Reg; pan; îf vânslă) Fiecare dintre scândurelele fixate la circumferința roții de la moara de apă. 11 (Reg; pan) Unealtă ciobănească nedefinită mai îndeaproape. 12 (Îvr; îf vânslă) Velă (1). 13 (Iht; reg) Zvârlugă (4) (Cobitis aurata balcanica).

jgheab s.n. 1 adăpătoare, troacă, uluc, teică¹, <înv. și reg.> covată, scoc, lăturar, moldă, piuă, vălău. A pus apă în jgheab pentru a bea caii. 2 (constr.) burlan, uluc, șipot, țurloi, țurțur, țuțuroi. Pe jgheab curge apa de la izvor sau de la cișmea. 3 rigolă. În grădina de zarzavat a făcut mai multe jgheaburi care să-i servească la udat. 4 (constr.) streașină, <înv. și reg.) scoc, apărătoare (v. apărător), cetârnă, plasă¹, poaltă, poiată, streșinar, țurană. La acoperișul casei are jgheaburi pentru scurgerea apei de ploaie. 5 (la moara de apă) scoc, uluc, burlan, lăptoc, șipot, hadă, padină, pod¹, slobozitoare (v. slobozitor), ton³, vălău, <înv.) hamza. Prin jgheab curge apa care pune în mișcare roata morii. 6 (vit.) călcătoare (v. călcător), lin¹, <reg.>putină. În jgheab se zdrobesc strugurii. 7 (reg.) v. Coșciug. Sarcofag. Sicriu. 8 (tehn.; înv.) v. Canal. Conductă. Tub. 9 (anat.; arg.) v. Stomac.

BRĂZDA (-dez) vb. tr. 1 🚜 A trage brazde cu plugul: pluguri, rarițe, brăzdau pămîntul, parcă n’ar fi fost sdravăn (ISP.) ¶ 2 pr. anal. A face crestături adînci cu cuțitul, cu un obiect tăios ¶ 3 A lăsa urme adînci în pămînt (vorb. de roatele carului) sau pe suprafața apei (vorb. de o corabie); vorb. de fulger: fulgerele brăzdează cerul (LUNG.) ¶ 4 Fig. A săpa sbîrcituri (pe obraji).

BUTUC sm. 1 Trunchiu gros de copac tăiat și curățit de crengi, buștean; bucată tăiată dintr’un astfel de trunchiu (🖼 695): izbește sloiuri mari de ghiață și groși ~i de meterezele podului DLVR.; e întrebuințat adesea metaforic, ca imagine a nesimțirei, trîndăviei sau prostiei: ce stai ca un ~ în capră, mangositule? ALECS.; îl pun într’un car cu boi ca pe un ~ nesimțitor CRG.: proverb: la mîncare ca lupul și la lucru ca ~ul ZNN.; a nu fi din ~i ZNN., a nu fi prost: vede el bine unde merge treaba, că doar nu era din ~i CRG.; cu înțeles adverbial, a dormi ~, a dormi buștean; e beat ~ ZNN.; a lega ~, a lega strîns de tot, a lega cobză ¶ 2 Partea de jos a trunchiului unui copac, care rămîne în pămînt, după ce partea de mai sus a copacului s’a tăiat ¶ 3 🌿 Tulpina cea groasă a viței de vie: via cea tînără se va săpa la rădăcina ~ului ION. ¶ 4 Trunchiu gros de lemn pe care se crapă sau se cioplesc lemnele, tăietor, trunchiu ¶ 5 Trunchiu pe care taie măcelarul carnea ¶ 6 Trunchiu de lemn pe care lucrează rotarul, fierarul, etc., bedreag: au venit cu ele la ~, și, cît bați în pălmi, (picioarele cailor) au și fost potcovite SB.¶ 7 ⛓ Scaunul vîrtelniței și al sucalei: scaunul sau talpa războiului de țesut ¶ 8 O parte a piuei, unde se pun dimiile ¶ 9 Partea din mijlocul roții, în care sînt vîrîte capetele spițelor și prin care trece osia. bucium (👉 🖼 629): ~ul se face din lemn de ulm, pentru că nu se roade lesne de osie ION.; trecem Argeșul, a cărui apă ajunge abia la ~ul roților carelor IRG. ¶ 10 Ceafa jugului ¶ 11 Bucată de lemn de formă cilindrică, scobită pe dinăuntru pe care se rad pieile ¶ 12 ~ de furci, trunchiu de lemn cu crestături în care se bagă coarnele unei furci, ca să se strîmbeze PĂC. ¶ 13 (mai adesea pl.) Instrument de tortură, întrebuințat odinioară, alcătuit dintr’o bucată groasă de lemn cu găuri în care se băgau picioarele sau mîinile făcătorilor de rele sau prizonierilor: i-a băgat în ~i și i-a trămis la ocnă BĂLC.; În temniță mi-e băgat, Cu mîini în ~ băgat TEOD..