talabă¹ sf [At: BOCĂNEȚU, T. A. 153 / V: (reg) ~apă / Pl: ~be / E: nct] (Reg) 1 Grapă cu dinții înclinați în față. 2 Tăvălug cu colți de oțel, cu care se sfărâmă bulgării după arat. 3 (Dep) Talpă mare a piciorului (la om sau la cal). 4 (Îf talapă) Fiecare dintre bucățile de lemn în formă de lopată, fixate pe roata morii de apă.