știrbínă f., pl. e și ĭ (vsl. štrŭbina, frîntură, lacună; bg. stŭrbina, rus. ščerbina, ceh. štĭerbina, crăpătură). Știrbitura, locu unde s’a frînt un dinte la roata moriĭ. A-țĭ veni și ție roata la știrbină, a ajunge și tu la nevoĭe: apa vine la matcă, și roata la știrbină, mojicu trage la teapă, îșĭ dă în teapă.