MĂTREAȚĂ s. f. I. Părticele de epidermă de culoare albicioasă, care se desprind de pe pielea capului. ♦ Spec. Pitiriazis. II. 1. (Bot.) Mătasea-broaștei. 2. (Reg.) Plantă erbacee cu tulpina roșie, ramificată și cu flori trandafirii (Peplis portula). 3. Compus: mătreață-de-arbori sau mătreața-brazilor = un fel de lichen care crește mai ales, spânzurând ca niște firișoare alburii; mătasea-bradului (Usnea barbata). – Et. nec. Cf. lat. *matricia.

ELECTROENCEFALOGRAFIE, electroencefalografii, s. f. Procedeu de studiere a activității electrice a creierului, bazat pe aplicarea unor electrozi pe pielea capului și pe înregistrarea grafică, sub formă de unde, a curenților corespunzători acestei activități. [Pr.: -tro-en-] – Din fr. électro-encéphalographie.

TRICOFIȚIE, tricofiții, s. f. Boală parazitară contagioasă produsă de unele ciuperci microscopice care atacă pielea capului, provocând căderea părului și formarea pe piele de cruste și plăci; chelbe. – Din fr. trichophytie.

MĂTREAȚĂ f. 1) Materie organică constând din părticele albicioase de epidermă, desprinse de pe pielea capului. 2) Specie de alge plutitoare de pe suprafața apelor stătătoare; mătasea-broaștei. 3) Plantă erbacee cu tulpină roșie, ramificată și cu flori roz. * ~a-bradului sau ~-de-arbori specie de licheni dăunători, care se dezvoltă pe ramurile coniferelor. /Orig. nec.

TRICOFIȚIE f. Boală contagioasă (provocată de tricofiton), care atacă pielea capului și duce la căderea părului. [G.-D. tricofiției] /<fr. tricophytie

SCALPA vb. I. tr. (În trecut, la indienii din America) A jupui pielea capului dușmanului învins pentru a o păstra ca trofeu de luptă. ♦ A desprinde pielea de pe cap cu ajutorul unui instrument ascuțit. [< fr. scalper, cf. engl. scalp < lat. scalpere – a tăia].

SCALPARE s.f. Acțiunea de a scalpa; jupuirea pielii capului. [< scalpa].

TRICOFIȚIE s.f. Boală contagioasă cauzată de tricofiton, care atacă pielea capului, provocînd căderea părului; (pop.) chelbe. [Gen. -iei. / < fr. trochophytie].

FAVUS s. n. boală contagioasă a pielii capului, cauzată de o ciupercă microscopică constând din leziuni profunde, însoțite de distrugerea și căderea părului. (< fr. favus)

SCALPA vb. tr. 1. (în trecut, la indienii din America) a jupui pielea capului dușmanului învins pentru a o păstra ca trofeu de luptă. 2. (med.) a desprinde pielea de pe cap cu ajutorul unui instrument ascuțit. (< fr. scalper)

TRICOFITON s. n. ciupercă parazită care provoacă îmbolnăvirea pielii capului. (< fr. trichophyton)

TRICOFIȚIE s. f. dermatomicoză cauzată de tricofiton, care atacă pielea capului, provocând căderea părului. (< fr. trichophytie)

mătreață (-ețe), s. f. – 1. Epidermă descuamată de pe pielea capului. – 2. Lintiță (Peplis portula). – 3. Plantă acvatică. – 4. Lichen (Usnea barbata). – Var. mătriță, s. f. (Trans., plantă, Zannichellia palustris). Megl. mătriță. Origine necunoscută. Nici una dintre der. propuse nu este convingătoare. A fost considerat drept der. al lui mătură cu suf. -eață și cu sensul de „ceea ce se scoate, se separă la curățat” (Cihac, II, 190; Philippide, Principii, 63; Iordan, Dift., 56; Scriban). Der. de la un lat. *matricia (Candrea-Dens., 1071; Spitzer, Dacor., IV, 641; REW 5406; Candrea), atrăgătoare prin paralelismul cu mătrice, nu este clară semantic. Nu sînt posibile următoarele ipoteze (legat cu it. materasso < arab. matrah, cf. sp. almadraque, după Tiktin; din lat. tarmes „car (entom.)”, cu ajutorul unei metateze a lui *trămeață după Giuglea, Dacor., III, 603; din gr. μαδάρος, după Diculescu, Elementele, 479). E cuvînt de uz comun (ALR, I, 11).

fávus s.n. (med.) Boală extrem de contagioasă a pielii capului (la copii), determinată de ciuperca Trichophyton schoenleini, în care leziunea caracteristică este o mică depresiune rotunjită, supurată, acoperită de cruste de culoare galbenă ca sulful și care, după vindecare, determină alopecii cicatriciale definitive. • pl. -uri. / <fr. favus; cf. lat. favus, -i „fagure”.

păr m. 1. fir subțire ce crește pe pielea capului la om; 2. (colectiv) toți perii din capul omului: a-și tunde părul; în păr, în număr complet; 3. fire de păr pe pielea animalelor în diferite părți ale corpului: păr de cal, de capră; 4. coloarea părului: cu ochii în doi peri AL.; în doi peri, cu părul alb îndoit cu vânăt (despre cai); fig. echivoc, fam. beat; 5. parte păroasă la unele stofe; 6. filamentele unor plante: părul ciutei, gladiș; părul porcului, barba ursului: părul Maicii Domnului, plantă ce crește prin crăpăturile stâncilor din pădurile umede și umbroase (Asplenium adiantum); părul sf. Marii, torțel. [Lat. PILUS].

TRICOFIȚIE s. f. Boală parazitară contagioasă produsă de unele ciuperci microscopice care atacă pielea capului, provocând căderea părului și formarea pe piele de cruste și plăgi; chelbe. – Din fr. trichophytie.

ELECTROENCEFALOGRAFIE s. f. Procedeu de studiere a activității electrice a creierului, bazat pe aplicarea unor electrozi pe pielea capului și pe înregistrarea grafică, sub formă de unde, a curenților corespunzători acestei activități. [Pr.: -tro-en-] – Din fr. électro-encéphalographie.

MĂTREAȚĂ s. f. I. Părticele de epidermă de culoare albicioasă, care se desprind de pe pielea capului. ♦ Spec. Pitiriazis. II. 1. (Bot.) Mătasea-broaștei. 2. (Reg.) Plantă erbacee cu tulpina roșie, ramificată și cu flori trandafirii (Peplis portula). 3. Compus: mătreață-de-arbori sau mătreața-brazilor = lichen care crește pe ramurile coniferelor, producând pagube prin sufocarea copacilor sau adăpostirea insectelor dăunătoare; mătasea-bradului (Usnea barbata). – Cf. lat. *matricia.

CHELBE s. f. (Mold.) Boală contagioasă care atacă pielea capului, provocînd căderea părului. Oamenii se ung pe căp cu gaiță (gaz, petroleu) ca să le treacă chelbea. ȘEZ. III 174.

MANDRIL, mandrili, s. m. Maimuță care trăiește în Guineea, avînd coada ciuntită, pielea capului intens colorată în nuanțe de roșu și albastru, iar blana măslinie (Papio maimon).

MĂTREAȚĂ s. f. 1. (Cu sens colectiv) Părticele de epidermă de culoare albicioasă, care se desprind de pe pielea capului. Din cînd în cînd se întorcea spre un domn civil... în redingotă neagră, cu ninsoare de mătreață pe umeri. C. PETRESCU, Î. II 72. 2. (Bot.) Mătasea-broaștei. Acum scot [broaștele] din mătreață numai ochii ficși și gurile lor rotunde și dezgustătoare. C. PETRESCU, Î. II 33. Au dat de o fîntînă plină de buruiene și de mătreață. SBIERA, P. 206. ◊ Compus: mătreață de arbori = un fel de lichen care crește mai cu seamă pe brazi, atîrnînd de crengile acestora ca niște firișoare alburii (Usnea barbata).

MORUN, moruni, s. m. Pește răpitor din familia nisetrului, care trăiește în Marea Neagră cu migrațiuni în apele care se varsă în ea (și în care își depune icrele); are corpul acoperit cu solzi ascunși în piele, capul gros și botul scurt și ascuțit, atingînd greutatea de 500-600 kg; este apreciat pentru carnea lui și, mai ales, pentru icrele negre pe care le produce (Huso huso). – Variantă: moron (CREANGĂ, A. 65) s. m.

TRICOFIȚIE s. f. Boală contagioasă provocată de o ciupercă care atacă pielea capului, provocînd căderea părului; chelbe.

SCALP, scalpuri, s. n. Pielea capului smulsă de pe craniu împreună cu părul, în urma unui accident sau desprinsă cu ajutorul unui instrument ascuțit.

SCALPA, scalpez, vb. I. Tranz. A desprinde, a jupui pielea capului împreună cu părul de pe craniu, a lua scalpul cuiva. Își întoarse ochii și văzu vălul de păr negru... dat peste cap, acoperind fața și țeasta goală, scalpată. BART, E. 254.

DERMATO- „piele, tegument, mucoasă, țesut cutanat”. ◊ gr. derma, atos „piele” > fr. dermato-, germ. id., it. id., engl. id. > rom. dermato-. □ ~caliptrogen (v. caliptro-, v. -gen₁), s. n., țesutul meristematic formînd caliptra și stratul pilifer al rădăcinii; ~ciste (v. -cist), s. n. pl., peri umflați, prezenți pe sporoforul unor ciuperci; ~fite (v. -fit), s. n. pl., ciuperci microscopice care parazitează pielea și anexele ei; ~fiție (v. -fiție), s. f., boală de piele provocată de ciuperci, parazite, localizate în pielea capului, în țesutul subcutanat și la rădăcina părului; ~fobie (v. -fobie), s. f., teamă patologică de a nu contracta boli de piele; ~gen (v. -gen₁), s. n., țesut meristematic care generează epiderma primară; ~glife (v. -glif), s. f. pl., creste papilare; ~graf (v. -graf), adj., s. n., (creion) care servește la machiaj; ~grafie (v. -grafie), s. f., descriere anatomică a pielii; ~id (v. -id), adj., care se aseamănă cu pielea; ~liză (v. -liză), s. f., afecțiune congenitală, manifestată prin flasciditate și prin tendința de a se forma pliuri la nivelul pielii și al țesutului subcutanat; ~log (v. log), s. m. și f., specialist în dermatologie; ~logie (v. -logie₁), s. f., ramură a medicinii care studiază și care tratează bolile de piele; ~malacie (v. -malacie), s. f., proces de înmuiere a pielii; ~mer (v. -mer), s. n., teritoriu cutaneu care corespunde unui metamer medular; ~micete (v. -micete), s. f. pl., ciuperci din grupul fungilor imperfecți care parazitează pielea și anexele ei, producînd dermatomicoze; ~patie (v. -patie), s. f., maladie a pielii; ~plasmă (v. -plasmă), s. f., protoplasmă vie, făcînd parte din membrana celulară; ~plast (v. -plast), s. n., citoplasma și nucleul, înconjurate de o membrană solidă, formînd un aparat vegetativ; ~ree (v. -ree), s. f., transpirație abundentă, care survine în anumite boli febrile; ~scleroză (v. -scleroză), s. f., întărirea patologică a țesutului cutanat; ~scopie (v. -scopie), s. f., examinare medicală a pielii cu ajutorul unui microscop special; ~spasm (v. -spasm), s. n., mișcare spasmodică a mușchilor pilomotori, însoțită de erecția fibrelor de păr; ~venerologie (v. venero-, v. -logie₁), s. f., parte a medicinii care se ocupă cu studiul bolilor de piele și venerice; ~zomi (v. -zom), s. m. pl., 1. Corpusculi care apar în celulele vegetale, în timpul anafazei. 2. Particule care formează membrana celulară; ~zoonoză (v. zoo-, v. -noză), s. f., boală de piele foarte contagioasă, provocată de paraziți animali microscopici.

TRICO-₁ (TRICHO-, TRIHO-₁) „fire de păr, perișori, pilozitate; pilos ciliar”. ◊ gr. thrix, trikhos „fir de păr” > fr. tricho-, germ. id., engl. id., it. trico- > rom. trico-, tricho- și triho-. □ ~blaste (v. -blast), s. n. pl., 1. Idioblaste diferite ca formă și ramificație. 2. Celule ale epidermei vegetale, generatoare de peri absorbanți; ~carp (trichocarp) (v. -carp), adj., cu fructe păroase; ~caul (v. -caul), adj., cu tulpină piloasă; ~cefal (v. -cefal), adj., s. m. pl., 1. adj., Cu capitule păroase. 2. s. m. pl., Viermi paraziți din clasa nematodelor, cu extremități foarte fine; ~centru (v. -centru), adj., (despre plante) cu spini păroși; ~clad (v. -clad), adj., cu ramuri păroase; ~clazie (v. -clazie), s. f., rupere a firelor de păr; ~clazomanie (v. clazo-, v. manie) s. f., stare obsesivă de a-și smulge părul; ~coc (v. -coc), adj., cu bace păroase; ~fil (v. fil₂), adj., cu frunze păroase; ~fite (v. -fit), s. f. pl., plante ale căror frunze sînt păroase; ~fiție (v. -fiție), s. f., boală parazitară produsă de unele ciuperci care atacă pielea capului, provocînd căderea părului; ~fobie (v. -fobie), s. f., teamă morbidă de firele de păr; ~for (trihofor) (v. -for), s. n., 1. Suport al tricoginului. 2. Trunchi filamentos, prezent la fungi; ~gen (v. -gen₁), adj., care produce creșterea părului; ~gin (v. -gin), s. n., 1. Prelungire cilindrică a carpogonului, servind ca recipient al gametului masculin, la rodoficee. 2. Proeminență curbată pe vîrful ascogonului care asigură fecundarea ascomicetelor; ~hidrofite (trihohidrofite) (v. hidro-₁, v. -fit), s. f. pl., plante cu sistem radicular dezvoltat care pătrunde în straturile adînci ale solului, folosind apa care se ridică prin capilaritate din pînza freatică; ~id (trichoid) (v. -id), adj., asemănător cu părul; ~logie (v. -logie₁), s. f., disciplină care studiază structura, funcțiile și bolile părului; ~malacie (v. -malacie), s. f., afecțiune caracterizată prin plăci alopecice, pe suprafața cărora se află fire de păr groase și foarte fragile; ~patie (v. -patie), s. f., nume generic pentru bolile părului; ~petal (v. -petal), adj., cu petale păroase; ~ptere (v. -pter), s. f. pl., ordin de insecte care au aripi mari, acoperite cu peri sau cu mici solzișori fini; ~ptiloză (v. -ptiloză), s. f., fisurare longitudinală a extremităților firelor de păr, de obicei traumatică; ~scopie (v. -scopie), s. f., examinare medicală a firelor de păr; ~sperm (v. -sperm), adj., cu semințe păroase; ~spori (v. -spori), s. m. pl., paraziți criptogamici care infectează părul; ~sporie (v. -sporie), s. f., afecțiune a părului provocată de unii paraziți criptogamici.

boxer² sm [At: DN³ / Pl: ~i / E: fr boxer] Câine de pază puternic, cu pielea capului cutată și părul scurt și aspru.

dermatofiție sf [At: DEX / Pl: ~ii / E: fr dermatophitie] Boală de piele provocată de ciuperci microscopice parazite, localizate în pielea capului, în țesutul subcutanat și la rădăcina părului Si: dermatofitoză.

chelbe sf [At: COSTINESCU / E: ns pbl chelbaș] (Reg) 1 Boală contagioasă a pielii capului, manifestată prin apariția de coji, care supurează și fac să cadă părul. 2 Bube provocate de lipsa de igienă. 3 (Pgn) Chelie.

electroencefalografie sf [At: LTR² / P: ~tro-en~ / Pl: ~ii / E: fr électroencéphalographie] Procedeu de studiere a activității electrice a creierului, bazat pe aplicarea unor electrozi pe pielea capului și pe înregistrarea grafică, sub formă de unde, a curenților corespunzători acestei activități.

favus sn [At: DEX / Pl: ~uri / E: fr favus] (Med) Micoză ce apare pe pielea capului, caracterizată prin apariția unor cruste gălbui și căderea părului.

mătreață¹ sf [At: LB / V: (îvr) met~, ~metrice / E: ns cf lat *matricia] 1 (Csc) Părticele albicioase de epidermă care se desprind de pe pielea capului. 2 (Spc) Pitiriazis. 3 (Bot; șîc ~-de-apă, ~-de-baltă, ~-verde) Mătasea (11) broaștei. 4 Plantă erbacee cu tulpina roșie, ramificată și cu flori trandafirii (Peplis portula). 5 (Bot; reg) Măcriș (Oxalis acetosella). 6 (Bot; reg) Mătasea-iepurelui (Cuscuta arvensis). 7 (Reg) Mucegai care apare la suprafața vinului. 8 (Bot; Buc; îc) ~-de-arbori sau ~ța-bradului Pletele-muierii (Usnea barbata).

tobă [At: (cca 1650-1675) GCR I, 192/2 / V: (îrg) do~ (Pl și: ~buri), toabă, (înv) doabă, (reg) dubă, tubă / Pl: ~be / E: mg dob] 1 sf Instrument muzical de percuție, format dintr-un cilindru scurt, larg și gol, de lemn sau de metal, acoperit la ambele capete cu câte o membrană de piele, care, lovită (cu două baghete), produce sunete Si: tambur¹ (1). 2 sf (Trs; Mar; înv; îe) A bate ~ba A face o comunicare de interes obștesc, după ce oamenilor li s-a atras atenția bătându-se toba (1). 3 sf [Trs; Mar; înv; îae) A da un semnal bătând toba (1). 4 sf (Pfm; îae) A bate ritmic cu degetele într-un obiect (din nervozitate sau din nerăbdare). 5 sf (Reg; îae) A tuși (2). 6 sf (Pfm; îae) A divulga un secret. 7 x/(Pfm; îae) A lansa tot felul de zvonuri. 8 sf (Pfm; îae) A face vâlvă. 9 sf [Pfm; îae) A lăuda (prea) zgomotos (pe cineva). 10 sf (Pop; îe) A bate ~ba (sau degeaba bați ~ba) la urechea surdului A sfătui pe cineva zadarnic. 11 sf (Pfm; îae) A nu fi ascultat. 12 sf (Îrg; îe) A-(i) vinde (cuiva) (averea) cu ~ba (ori la ~) sau a umbla cu ~ba sau a-i bate (cuiva) ~ba (ori în ~) sau a scoate ceva în vânzare cu ~ba A vinde lucrurile sau averea (cuiva) la licitație publică. 13 sf (Reg; îe) A face (pe cineva) ~ de bătaie (sau de bușeli) sau a-i face (cuiva) spinarea (sau pielea, capul, pântecele) ~ A bate foarte tare (pe cineva). 14 av (Pfm; îe) A fi (sau a face, a ieși) ~ de carte (sau de învățătură) A fi foarte învățat. 15 av (Pfm; îe) A fi ~ de... A fi plin de... 16 sf(Pfm; îe) A se face ~ sau a face (sau a i se face) burta ~ A mânca peste măsură Si: (pop) a se ghiftui, a se îndopa. 17 av (Reg; irn; îla) Gras ~ Slab. 18 sf (Îvp; îe) A tunde pe ~ A tunde până la piele. 19 sf (Reg; îe) A avea avere cât praful de pe ~ A nu avea nimic. 20 sf (Pfm; fig; îf dobă) Burtă (1). 21 sf (Reg; îf dubă) Buhai¹ (9). 22 sf (Reg; îf dobă) Flămânzare. 23 sf (Atm; înv; șîs ~ba urechii) Timpan (1). 24 sf (Teh; pan) Tambur¹. 25 sf (Pan) Piesă cilindrică rotitoare la batoza de treierat sau la combină, care desface boabele din spice. 26 sf (Reg; pan) Batoză (1). 27 sf (Pan) Parte a sucalei în formă de roată. 28 sf (Tip; pan) Planșetă de lemn, adaptată la mașina de tipărit, pe care se așază colile de hârtie care urmează a fi tipărite. 29 sf (Pan) Cutie metalică în care se bobinează filmul la aparatele de proiecție. 30 sf (Pan; îs) ~ de eșapament Piesă tubulară montată la țeava de eșapament a unui motor, care amortizează zgomotul produs la evacuarea gazelor de ardere. 31 sf (Reg; pan) Cuptorul mașinii de gătit. 32 sf (Reg; pan) Căldare de tablă sau de aramă, cu capacitatea de peste 20 l. 33 sf (Îvr; pan; îs) ~ de cafea Mașină pentrumăcinat cafea. 34 sf (Reg; îf dubă) Clopot la oi. 35 sf (Muz; reg; îf dobă) Contrabas (1). 36 sf Mezel preparat din stomacul porcului umplut cu bucăți mici de carne, de slănină, de măruntaie etc. Si: (reg) tarabișcă, tartaboș (2), tăgârcioară (3), traistă¹ (35). 37 sf (Reg) Stomac (la porc). 38 sf (Reg) Gogoașă a viermelui de mătase, păstrată pentru reproducere. 39 sf (Reg; îf dobă) Vâltoare (1). 40 sf (Reg) Plantă nedefinită mai îndeaproape. 41 sf (Reg) Culoarea caro la cărțile de joc Si: (reg) tobar (4), tobaș (4).

tricofiton sn [At: DN² / E: fr trichophyton] Ciupercă parazită care provoacă îmbolnăvirea pielii capului.

tricofiție sf [At: BIANU, D. S. / Pl: ~ii / E: fr trichophytie] Boală parazitară contagioasă, comună omului și unor animale, produsă de tricofiton, care atacă pielea capului, provocând căderea părului și formarea pe piele de cruste și plăci Si: (pop) chelbe.

smulge [At: COD. VOR.² 12^v/5 / V: zm~ / Pzi: smulg / Par: și: (înv) smult / E: ml exmulgere] 1-2 vtrp (C. i. plante) A (se) trage cu putere afară din pământ Si: a scoate. 3-4 vtrp (Pex; d. plante) A (se) rupe din tulpină prin smucituri. 5 vt (C. i. stâlpi, pari, cuie etc.) A apuca strâns și a smuci cu putere pentru a trage afară din locul în care a fost fixat Si: a scoate. 6-7 vtir (C. i. fire de păr) A (se) trage cu putere (pentru a scoate din rădăcină sau a rupe). 8 vt (Îe) A-și ~ părul (sau perii, barba ori, înv, căruntețele, cosicioara) (din cap) A-și manifesta puternic durerea sau desperarea. 9 vt (Îae) A fi foarte supărat. 10 vt (Reg; îe) A ~ barba cuiva A batjocori pe cineva. 11 vt (Îvp; c. i. pene, fulgi) A jumuli. 12 vt (Îvr; îe) A ~ o pană (cuiva) A da (cuiva) o palmă. 13 vt (Îvp; c. i. păsări) A jumuli. 14 vrp (Îvr; d. pielea capului) A rămâne fără păr. 15-16 vtrp (Îrg; c. i. lâna, inul etc.) A trage din caier sau din fuior. 17 vt (Reg; c. i. cânepa) A culege (1). 18 vt (Reg; c. i. porumbul) A copili (1). 19-20 vtrp (C. i. părți ale corpului) A (se) desprinde cu violență din locul în care se află. 21 vt (Îvr) A zgâria. 22-23 vtrp A smuci (1-2). 24 vr A se îndepărta brusc de lângă cineva sau de undeva. 25 vt (Îvr) A extrage (7). 26-27 vtr A (se) smuci (8-9). 28-29 vtr (Udp „din”) A face să iasă sau a ieși dintr-o anumită stare (sufletească, fizică, fiziologică etc.). 30 vt (Reg; îe) ~-o! Pleacă!. 31-32 vtrp A (se) lua cu forța sau prin vicleșug Si: a jefui, a răpi². 33-34 vtrp (Pex) A-și însuși pe nedrept. 35 vt (Fig; c. i. afirmații, informații, mărturisiri etc.) A obține cu greutate, prin forță, șiretenie etc. Si: a scoate, a stoarce. 36-37 vtrp (Fig) A (se) obține în urma unor eforturi susținute.

MĂTREÁȚĂ¹ s. f. I. (Cu sens colectiv) Părticele albicioase de epidermă, care se desprind de pe pielea capului. Cf. LB, POLIZU, PONTBRIANT, D., COSTINESCU, LM, N. LEON, MED. 137. De mătreațâ sufere multă lume. E un fel de tărîțe ce cade de la rădăcina părului și care produce multă mîncărime capului. GRIGORIU-RIGO, M. P. I, 107, cf. DR. IX, 432. Din cînd in cind, se întorcea spre un domn civil. . . în redingotă neagră, cu ninsoare de mătreațâ pe umeri. C. PETRESCU, Î. II, 72. Un bărbat înalt, uscat, cu fruntea încrețită și umerii fracului mereu murdari de mătreațâ. CAMIL PETRESCU, O. II, 410. În săptămîna brînzei să nu te speli la cap, căci se scutură bordufurile cu brînza în cap (adecă faci mătreațâ) și-ți albește părul curînd. ȘEZ. III, 123, cf. PAMFILE, B. 46, ALR I/I h 11. ◊ F i g. Mi-am ridicat privirile spre cer, Dar nu-mi spune nimic mătreața lui de stele. BENIUC, V. 27. ♦ S p e c. Pitiriază. Cf. CANDREA, F. 223. DER. II. (Bot.) 1. (Și în sintagmele mătreațâ de apă, N. LEON, MED. 137, mătreațâ de baltă. SIMIONESCU, FL. 261, mătreață verde, id. ib.259) Mătasea-broaștei. Lîna broștească, mătreața, e un fel de plantă ce se prăsește în apele stătătoare, mai ales unde bate soarele. ȘEZ. XV, 52. Acum [broaștele] scot din mătreațâ numai ochii ficși și gurile lor rotunde și dezgustătoare, C. PETRESCU, Î. II, 33. Un șanț cu apă stătută, împînzită de mătreațâ. I. BOTEZ, B. I, 118. Nu după mult timp, au dat de-o fîntînâ plină de buruiene și de mătreață. SBIERA, P. 206. La opărituri e bine să mai pui și mătreațâ din belți că-i foarte bună. ȘEZ. III, 176. Să vă duceți, La fîntîna lui Adam, La părîul lui Iordan, Și să-l curățați De mătreațâ, De roșeață, De negreață. PĂSCULESCU, L. P. 143, cf. ALR SN III b 832. 2. Plantă erbacee cu tulpina roșie, ramificată și cu flori trandafirii (Peplis portula). Cf. SIMIONESCU, FL. 297. 3. (Regional) Măcriș (Oxalis acetosella) (Zvorîștea-Dorohoi). ALR I 1 916/387. 4. (Regional) Mătasea-iepurelui (Cuscuta arvensis). Cf. ȚOPA, C. 219. 5. (Regional) Mucegai care se face la suprafața vinului (Marginea-Rădăuți). Cf. ALR SN I h 244/386. 6. Compus: (Bucov.) mătreață-de-arbori sau mătreața-bradului = pletele-muíerii (Usnea barbata). Cf. PANȚU, PL. 229, ENC. AGR. III, 735. – Și: (învechit, rar) metreáță (lb), (învechit și regional) metrice (TOMESCU, GL.) s. f. – Etimologia necunoscută. Cf. CDDE, unde se susține lat. *matricia < mater.

PUTEA, pot, vb. II. Tranz. 1. A fi în stare, a avea puterea, a se simți capabil de a înfăptui un lucru. ◊ Loc. adv. Cum poate (sau pot, poți etc.) = pe măsura posibilităților. ◊ Expr. Cât (sau ce) îi poate (cuiva) capul (sau pielea, cojocul etc.) = cât (sau ce) este în stare să facă cineva, ce posibilități, câtă rezistență are cineva. A nu mai putea (de...) = a) a fi copleșit de un sentiment sau de o senzație puternică; b) (fam.) a nu-i păsa, a nu se sinchisi de ceva sau de cineva. 2. A avea posibilitatea, mijloacele, condițiile necesare sau ocazia de a înfăptui, de a face ceva, a-i fi ceva cu putință. 3. A exista posibilitatea sau probabilitatea, a fi posibil, a fi cu putință ca un lucru să se întâmple. ◊ Expr. Ce (sau când, unde) poate să fie? = ce (sau când, unde) să fie? ◊ Refl. impers. Cum se poate să nu învețe? (Loc. adv.) De nu se mai poate (sau cât se poate, cum nu se poate mai mult) = foarte, din cale-afară. (Expr.) Se prea poate = e (foarte) posibil. ♦ (La prez. ind. pers. 3 sg., cu valoare adverbială) E posibil, e cu putință. ◊ Loc. adv. Peste poate = cu neputință, imposibil. Fără doar și poate = neîndoielnic, sigur, precis. 4. A avea voia, dreptul de a face ceva. ♦ Refl. impers. A fi permis sau îngăduit. Se poate intra? 5. A avea motive, a avea justificare, a fi îndreptățit să facă, să spună, să creadă ceva. 6. A fi indicat, nimerit, potrivit, a fi bine să..., a fi cazul să...; a se cuveni, a se cădea. [Prez. ind. și: (pop.) poci] – Lat. potere (= posse).

OACHEȘ, -Ă, oacheși, -e, adj. 1. Cu pielea feței de culoare închisă și cu ochii, părul și sprâncenele negre; brunet, brun; p. ext. (despre pielea, tenul, capul omului) de culoare închisă, care bate în negru. ♦ (Rar; despre lucruri) De culoare închisă, care bate în negru. 2. (Despre oi) Cu pete negre în jurul ochilor. – Probabil ochi¹ + suf. -eș.

TAUR, tauri, s. m. 1. Mascul necastrat din specia taurinelor, cu capul mare, pielea groasă, părul de pe frunte lung și adesea creț; buhai (Bos taurus). ◊ Expr. A lua (sau a prinde) taurul de coarne = a înfrunta cu îndrăzneală o dificultate, a lua lucrurile pieptiș. 2. (Entom.) Rădașcă. 3. (Art.) Constelație boreală în dreptul căreia trece Soarele între 21 aprilie și 21 mai. ♦ Al doilea dintre cele douăsprezece semne ale zodiacului. – Lat. taurus.

MĂRGEA ~ele f. 1) mai ales la pl. Fiecare dintre boabele de piatră, sticlă, mărgean sau lemn, de diferite forme și culori, folosite ca podoabă (în șiraguri, cusute pe îmbrăcăminte etc.). 2) la pl. Proeminențe ale pielii pe capul și pe gâtul curcanului. [Art. mărgeaua; G.-D. mărgelei; Var. mărgică] /<lat. margella

RASĂ¹ ~e f. 1) biol. Categorie sistematică intermediară între specie și individ. 2) Ansamblu de organisme animale cu anumite trăsături ereditare comune; soi; specie. Cal de ~ arabă. 3) Grup etnic format pe un anumit teritoriu din cele mai vechi timpuri, unitar prin caractere ereditare comune (pigmentația pielii, forma capului, ochilor, nasului etc.). ~ mongoloidă. ~ europoidă. [G.-D. rasei] /<fr. race, germ. Rasse

a da pielea peste cap expr. (vulg.) a avea parte de necazuri.

A AVEA NECAZURI a-i ajunge cuțitul la os, a se arde, a o băga pe mânecă, a o beli, a beli belengherul / belibarezul, a o carcalisi, a căca steagul, a cădea cu curu-n pulă, a cădea din lac în puț, a cădea mesa, a cădea pe bec, a se căptuși, a da de bucluc / de dracu’, a da pielea peste cap, a fi în budă / în pom, a fi în rahat pînă în / la gât, a fute calul în pizdă, a-i ieși pe nas, a i se înfunda (cuiva), a-l lua aghiuță / benga, a lua apă la galoși, a o lua în barbă / bâză / în freză, a o pune de mămăligă, a o rupe în fericire, a o sfeterisi, a se potcovi, a-l vedea ăl-de-Sus, a vedea dracul / pe naiba.

Meleager (sau Meleagrus), erou etolian. Era fiul lui Oeneus, regele Aetoliei, și al Althaeei, fiica lui Thestius, și soțul Cleopatrei. A participat la expediția argonauților și la vînătoarea mistrețului din Calydon, de care a rămas legat, în mod deosebit, numele său. Mîniată pe Oeneus, care o jignise lipsind-o de un sacrificiu, zeița Artemis trimite un mistreț fioros care pustiește ținutul Aetoliei. Ca să-l prindă și să-l ucidă, fiul regelui, Meleager, organizează o vînătoare la care îi cheamă să participe pe cei mai viteji eroi. Printre aceștia se numărau: Theseus, dioscurii – Castor și Pollux, Pirithous, Idas și Lynceus, Iphicles – fratele lui Heracles, Iason, Amphiaraus, Telamon, precum și o femeie, Atalanta. Atalanta este cea care rănește prima, cu o săgeată, mistrețul. Lovitura de grație i-o dă însă Meleager, așa încît lui îi revine drept pradă fiara. Îndrăgostit de Atalanta, Meleager îi oferă pielea și capul mistrețului, dar gestul lui stîrnește revolta celorlalți vînători, care vor să fie și ei părtași la vînat. Se iscă o luptă, în cursul căreia Meleager îi ucide pe cei doi frați al Althaeei, unchii săi. La nașterea lui Meleager, moirele îi preziseseră că va trăi numai atît cît va dăinui un tăciune care era aprins în vatră. Înspăimîntată, Althaea a stins atunci tăciunele care ardea și l-a păstrat cu grijă. Or, în ziua în care Meleager și-a ucis unchii, frații Althaeei, aceasta, cuprinsă de mînie și de desperare [!], a dat foc tăciunelui fatal și l-a lăsat să se mistuie, curmînd în felul acesta firul vieții lui Meleager. Mai apoi, venindu-și în fire și dîndu-și seama de fapta ei, îndurerată, Althaea și-a pus singură capăt zilelor, spînzurîndu-se.

piele f. 1. membrană ce înfășură corpul omului și al animalelor; 2. piele de animal jupuită și preparată: piele de bou; a da pielea popii, a muri (în vechime se obișnuia, a se da preotului capul și pielea oilor tăiate pentru comândare). [Lat. PELLEM].

TAUR, tauri, s. m. 1. Mascul necastrat din specia taurinelor, cu capul mare, pielea groasă, părul de pe frunte lung și adesea creț; buhai (Bos taurus). ◊ Expr. A lua (sau a prinde) taurul de coarne = a înfrunta cu îndrăzneală o dificultate, a lua lucrurile pieptiș. 2. (Entom.) Rădașcă. 3. N. pr. art. Constelație boreală în dreptul căreia trece Soarele între 21 aprilie și 21 mai. ♦ Al doilea dintre cele douăsprezece semne ale zodiacului. – Lat. taurus.

OACHEȘ, -Ă, oacheși, -e, adj. 1. Cu pielea feței de culoare închisă și cu ochii, părul și sprâncenele negre; brunet, brun; p. ext. (despre pielea, tenul, capul omului) de culoare închisă, care bate în negru. ♦ (Rar; despre lucruri) De culoare închisă, care bate în negru. 2. (Despre oi) Cu pete negre în jurul ochilor. – Ochi¹ + suf. -eș.

PUTEA, pot, vb. II. Tranz. 1. A fi în stare, a avea forța, puterea (fizică, morală, intelectuală), a se simți capabil de a înfăptui un lucru. ◊ Loc. adv. Cum poate (sau pot, poți etc.) = pe măsura posibilităților. ◊ Expr. Cât (sau ce) îi poate (cuiva) capul (sau pielea, cojocul etc.) = cât (sau ce) este în stare să facă cineva, ce posibilități, câtă rezistență are cineva. A nu mai putea (de...) = a) a fi copleșit de un sentiment sau de o senzație puternică; b) (Fam.) a nu-i păsa, a nu se sinchisi de ceva sau de cineva. 2. A avea posibilitatea, mijloacele, condițiile necesare sau ocazia de a înfăptui, de a face ceva, a-i fi ceva cu putință. 3. A exista posibilitatea sau probabilitatea, a fi posibil, a fi cu putință ca un lucru să se întâmple. ◊ Expr. Ce (sau când, unde) poate să fie? = ce (sau când, unde) să fie? ◊ Refl. impers. Cum se poate să nu învețe? (Loc. adv.) De nu se mai poate (sau cât se poate, cum nu se poate mai mult) = foarte; din cale-afară. (Expr.) Se prea poate = e (foarte) posibil. ♦ (La prez. ind. pers. 3 sg., cu valoare adverbială) E posibil, e cu putință. ◊ Loc. adv. Peste poate = cu neputință, imposibil. Fără doar și poate = neîndoielnic, sigur, precis. 4. A avea voia, dreptul de a face ceva. ◊ Refl. impers. A fi permis sau îngăduit. Se poate intra? 5. A avea motive, a avea justificare, a fi îndreptățit să facă, să spună, să creadă ceva. 6. A fi indicat, nimerit, potrivit, a fi bine să..., a fi cazul să...; a se cuveni, a se cădea. [Prez. ind. și: (pop.) poci] – Lat. potere (=posse).

JUPI, jupesc, vb. IV. Tranz. (Regional) 1. A jupui (1). Să-i jupești pielea, iar capul să-l iei așa întreg. CREANGĂ, P. 225. Trupu-i de pele jupea. ALECSANDRI, P. P. 212. ◊ Absol. Luați-l și legați-l și să-mi jupiți din spinarea lui de-o păreche de papuci. SADOVEANU, O. A. IV 31. ◊ Refl. I se jupește un fel de pieliță. ȘEZ. III 205. ◊ (Cu privire la arbori) Au jupit vro cîțiva tei. SBIERA, P. 181. 2. Fig. A jupui (2). Și cu ce vei sătura lăcomia acestor cete de păgîni ce aduci cu măria-ta? adăugi Spancioc. – Cu averile voastre, nu cu banii țăranilor pe care-i jupiți voi. NEGRUZZI, S. I 140. Trăind în volnicie și sîlă [boierii] Jupesc țoată țara fără milă. BUDAI-DELEANU, Ț. 394.

oacheș, ~ă [At: NECULCE, L. 227 / V: (reg) ~chiș, ~eoș, ochiaș^[1] / Pl: ~i, ~e / E: ns pbl ochi¹ + -eș cf oacăr] 1 a (D. oi, rar d. alte animale) De culoare albă, cu pete (cearcăne) negre împrejurul ochilor Si: ochelat (1), ochenat (1).
2 a (D. oi, rar d. alte animale) Cu pleoapele, cu sprâncenele și ochii negri Si: ochelat (2), ochenat (2). 3 a (Pex) Cu botul sau cu nasul negru Si: ochelat (3), ochenat (3). 4 a Cu pete negre pe bot, la urechi și pe frunte Si: ochelat (4), ochenat (4). 5-8 sf Oaie oacheșă (1-4). 9 sm (Pgn) Animal oacheș (1). 10 a (Trs; d. cai) Cu ochi de culori diferite Si: ceacâr. 11 a (D. oameni) Cu ochii, părul și sprâncenele negre și cu pielea feței de culoare închisă Si: brunet, (reg) bărnaci. 12 a (Pex) (D. pielea, tenul, capul omului etc.) Negricios. 13-14 smf, a (Reg) (Persoană) care are ceva pe conștiință. 15-16 smf, a (Persoană) stigmatizat(ă). 17 a (Fig) Îndrăzneț. 18 a (Reg) Cu ochi mari și frumoși Si: ochenat (5). 19 sm (Iht; reg) Clean (Leuciscus squalius).

păduche sm [At: HERODOT (1645), 105 / Pl: ~chi / E: ml peduculus] 1 (La om; șîc) ~-de-cap Insectă de circa 2 mm lungime, cu corpul oval-alungit, de culoare cenușie, cu marginile mai întunecate și cu numeroși peri, care trăiește pe pielea și în părul omului, depunând ouă, numite lindini, care se lipesc de firele de păr, și care transmite tifosul exantematic și febra recurentă Si: (reg) mișcoace, mișcoi, nicoreț¹, păducheare (1) (Pediculus capitis). 2 (Șîc) ~-de-cămașă, ~-de-corp, ~-de-haine, ~-de-rufe, ~-de-straie Insectă lungă de circa 3 mm, cu corpul oval-alungit, de culoare albă-cenușie, cu un punct negru pe spate și cu peri puțini, care trăiește și își depune ouăle în încrețiturile hainelor omului și care transmite tifosul exantematic și febra recurentă Si: (reg) păducheare (2) (Pediculus vestimenti sau corporis). 3 (La om; șîc) ~-lat Insectă lungă de circa 1,5 mm, cu corpul lat, de culoare albicioasă sau galbenă, care stă nemișcată înfigându-și adânc capul în pielea de la rădăcina părului din regiunea pubiană, uneori și în regiunea axilară Si: (reg) păducheare (3) (Phthirius pubis sau inguinalis). 4 (La om; șîc) ~-de-piele Insectă mică ce se înmulțește foarte repede, răspândindu-se mult pe întreg corpul Si: (reg) păducheare (4) (Pediculus tabescentium). 5 (Îe) Nu mi-i ciudă că trece ~ pe iarbă, dar mi-i ciudă că face cărare Se spune despre un lucru care e supărător nu atât pentru ceea ce reprezintă el, cât mai ales pentru marea lui frecvență. 6 (Îe) Caută ~i în capul altuia Se preocupă de defectele altuia, fară să-și vadă propriile lipsuri. 7 (Îe) Are ~i în loc de bani Este complet lipsit de mijloace de trai. 8 (Îs) Az, buche și-un ~ Se spune despre cineva care nu știe carte. 9 (Îe) A ieși ca ~le (în frunte sau înainte) A căuta să se pună în evidență. 10 (Îae) A apărea la timpul și la momentul nepotrivit, a stingheri. 11 (Îls) ~ leșinat Om lacom, apucător. 12 (Îal) Om foarte slab și lihnit de foame. 13 Om care parazitează pe alții. 14 (Șîc) ~-de-vită Mică insectă parazită care trăiește mai ales pe vitele rău întreținute Si: (reg) hâră (Pediculus vituli). 15 (Șîc) ~-de-bou Insectă parazită care trăiește pe vitele cornute (Haematopinus eurysternus). 16 (Șîc) ~-de-porc Insectă parazită care trăiește pe porci (Haematopinus suis). 17 (Șîc) ~-de-câine, ~-câinesc Insectă parazită care se prinde de firele de păr din blana câinelui (Haematopinus piliferus). 18 (Șîc) ~-de-găină Parazit din familia arahnidelor, de dimensiuni foarte mici, care trăiește pe găini (Dermanysus avium). 19 (Șîc) ~le-crapului Crustaceu mărunt care trăiește ca parazit pe crap, prinzându-se de solzii acestuia cu ajutoml a două ventuze (Argulus foliaceus). 20 (Șîc) ~le-albineIor Insectă foarte mică, de culoare roșie-întunecată, acoperită de perișori negri, care se lipește de perii albinelor, mai ales ai trântorilor și ai mătcii (Braula coeca). 21 (Zlg; pop) Căpușă la oi (Ixodes ricinus). 22 Insecte parazite pe frunzele pomilor sau ale altor plante, și care se hrănesc cu sucul acestora Vz mușiță. 23 (Îc) ~-țestos Insectă parazită, de formă variată, caracterizată prin însușirea de a secreta o ceară care formează un scut protector solzos unde sunt adăpostite ouăle și, mai târziu, adulții, și care aduce prejudicii arborilor fructiferi, viței-de-vie, plantelor ornamentale de tipul leandrului etc. (Chermes). 24 (Îc) ~le-ulmului Insectă parazită care atacă puieții de ulmi (Chermes ulmi). 25 (Îc) ~-roșu Insectă parazită care atacă mai ales merii, înmulțindu-se repede și pricinuind uscarea pomului (Schizoneura lanigera). 26 (Îs) ~-de- (sau -din) San- (ori St)-José Insectă parazită originară probabil din China, descoperită în California și răspândită pe întreg pământul, de dimensiuni foarte mici, aproape invizibilă, acoperită cu un fel de solzișor protector, și care atacă pomii fructiferi (Aspidiotus perniciosus). 27 (Îc) ~-de-câmp Ploșniță de câmp (Palomena prasina). 28 (Ent; pop; îc) ~-de-lemn sau (Trs) ~-de-perete Ploșniță (Cimexlectularius). 29 (Ent; Trs; îc) ~-de-cal Coropișniță (Gryllotalpa vulgaris). 30 (Bot; pop; îc) ~-le-calului (sau calicului, elefantului) Colțul-babei (Tribulus terrestris). 31 (Bot; pop; îc) ~i-de-țigan Dentiță (Bidens tripartitus). 32 (Bot; reg; îc) ~ii-popii Spânz (Helleborus purpurescens).

taur sm [At: PALIA (1581), 206/2 / P: ta-ur / V: (pop) taor, (reg) tahur, ~e, (îrg) taore / Pl: ~i / E: ml taurus] 1 Mascul necastrat din specia taurinelor, cu capul mare, pielea groasă și aderentă, părul de pe frunte lung, adesea încrețit Si: (reg) bic, buhai, gonitor (Bos taurus). 2 (Reg; îcs) De-a ~ii Joc de copii nedefinit mai îndeaproape. 3 (Pfm; îe) A lua (sau a prinde) ~ul de coarne A înfrunta cu îndrăzneală o dificultate. 4 (Îc) ~-sălbatic Zimbru (Bison europaeus). 5 (Trs; îc) ~-de-pădure sau ~-de-ciută Cerb (1) (Cervus elaphus). 6 (Trs; îc) ~ul-lui-Dumnezeu Nasicorn (Oryctes nasicornis). 7 (Pop; fig) Om zdravăn. 8 (Reg) Berbec pentru reproducere. 9 (Ent; reg) Rădașcă (Lucanus cervus). 10 (Zlg; reg) Bou-de-baltă (Bombinator igneus). 11 (Ast) Constelație boreală în dreptul căreia trece soarele între 21 aprilie și 21 mai. 12 (Asl) Al doilea dintre cele douăsprezece semne ale zodiacului. 13 (Ast; reg; îs) Ochiul ~ului Steaua cea mai strălucitoare din constelația taurului (11), de mărimea întâi Si: Aldebaran, (reg) deșteptătorul, luceafărul-porcesc.

putea vt [At: COD. VOR. 88/8 / V: (reg) potea / Pzi: pot, (îvp) poci, (pop) 2 poci, (reg) 3 poa, (înv) 4 putum / E: ml *potere] 1 vt(a) (Cu valoare de semiauxiliar de mod) A avea forța fizică, morală, intelectuală de a înfăptui ceva. 2 vt (Pfm; îe) Cât (sau ce) îi poate capul (sau pielea, mâna etc.) sau ce poate osul (cuiva) Cât sau ce este în stare să facă cineva. 3 vt (Pfm; îae) Câtă rezistență are cineva când face ceva. 4 vt (Pfm; îe) A nu (mai) ~ de... A fi cuprins de un sentiment, de o senzație extrem de puternică sau insuportabilă. 5 vt (Pfm; îe) De nu mai pot (sau nu mai poți, nu mai poate etc.) ori nu mai pot (sau nu mai poți, poate etc.) de... (Sunt sau ești, este etc.) foarte mult, intens etc., extrem de... 6 vt (Pfm; îe) A nu mai ~ după... A-i plăcea foarte mult. 7 vt (Pfm; îae) A ține foarte mult la cineva. 8 vt (Pfm; îae) A regreta foarte mult ceva care nu mai este. 9 vt (Pfm; îe) A nu (mai) ~ fără... A avea absolută nevoie de... 10 vt (Pfm; îlav) Cât (sau ce) poate (sau pot, ~em) Din răsputeri. 11 vt (Pfm; îlav) Cum poate (sau ~tu, ~em etc.) În limita posibilităților cuiva. 12 vt (Fam; îe) A nu mai ~ (de...)! A nu se sinchisi de cineva, ceva. 13 vt (Înv; îe) Cum mai poți? Ce mai faci? 14 vt (Rar) A avea influență asupra cuiva. 15 vt (Îvr) A învinge. 16 vt(a) A avea posibilitatea, mijloacele, ocazia de a înfăptui ceva. 17 vt A exista posibilitatea sau probabilitatea de a se întâmpla ceva. 18 vrim (Îlav) Cât se poate (de... sau mai...) ori (cum) nu se poate mai... sau (pop) de nu se mai poate În cel mai înalt grad. 19 vrim (Îal) Din cale-afară. 20 vrim (Îe) Se prea poate Este foarte posibil. 21 vr (Reg; îe) A i se ~ A se supăra. 22 vt (Înv; îlav) Poate fi (că... sau de...) Probabil că... 23 vt (Pop; îlav) Peste poate Cu neputință. 24 vt (Pop; îal) Foarte mult. 25 vt (Pop; îlav) Fără doar și poate Cu siguranță. 26 vt A avea dreptul de a face ceva. 27 vt (Spc) A avea permisiunea conform legii de a face ceva. 28 vt A avea motive întemeiate. 29 vt A fi indicat să... 30 vt (Pex) A se cuveni să...

scalp² sn [At: DM / Pl: ~uri / E: fr scalp, eg scalp] Piele a capului uman împreună cu părul, după ce a fost desprinsă de pe craniu printr-o tăietură circulară sau în urma unui accident.

CHELBE s. f. (Mold.) Boală de piele a capului. Dedesubtul cușmii des șade ascunsă chelbile. B 1774, 15^r. Etimologie: cf. lat. calvia; călbează, gălbează. Vezi și chelbos.

MAZDRÁC s. n. (Învechit și regional) Un fel de lance sau de suliță lungă (folosită mai ales de cazaci ȘIO II_I, 253). Și văzînd ciohodari, arnăuți, panduri și catane călărași cu mazdrace câzăcești. . . au plecat la Țarigrad. DIONISIE, C. 205. Țiind în mîini arce cu palășci și mazdrace (a. 1815). GRECU, P. 105, cf. 208, 290. La 1807. . . ne-a luat generalul Isaiov, ne-a îmbrăcat căzăcește, ne-a dat mazdrace, ne-a pus pistol și sabie la brîu și, după ce ne-a făcut smotru, ne-a orînduit la Tatargic. GHICA, S. 18, cf. BARCIANU, ALEXI, W., OȚETEA, T. V. 97. Oleo-leo, spurcat ciocoiu. . . , De piele să te jupoiu, Și din pielea ta să-mi fac Uă teacă de măzărac, Că tu m-ai lăsat sărac. TEODORESCU, P. P. 295. Frunză verde lemn uscat, Kara-Gheorghe s-a jurat Pe sabiă, pe măzrac, Să lase Giurgiul sărac. id. ib. 482, cf. 293, 483. Să le iau pielea după cap, Ca să-mi îmbrac un măzdac! MAT. FOLK. 178. Cazacii mi-și vin pe vale, Cu mazdrace la spinare, Cu suliți la subțioară. ib. 829, Și pe mazdrag s-a jurat, Cine-o veni l-o scula, Pînă nu-și face seama, Frumos capul i-o tăiai PĂSCULESCU, P. 281. ♦ Măciucă ghintuită. Cf. POLIZU, DDRF. Cu piciorul Zdravăn în pieptu-i călcînd își smulse, măzdracul de frasin. MURNU, I. 117. Feciorul lui Baibarac, Puse mîna pe mazdrac Și plesni pe Barbu-n cap. RĂDULESCU-CODIN, I. 350. – Pl.: mazdrace. – Și: măzdrác, mazdrág, măzdác, măzrác, măzărác s. n. Din bg. маждрак, мъждрак, tc. mızrak.

MIHÁLȚ s. m. (Iht.) 1. Pește mic răpitor de rîu în formă de fus, asemănător cu somnul acoperit de solzi mărunți de culoare galbenă verzuie și de un mucus abundent și avînd în vîrful mandibulei un mic fir alungit; (regional midhai, midhoc, midrihari, mihoală, mîntuș, sul, smialț (Lota Iota). Mihalț (a. 1 600-1 630) CUV. D. BĂTR. I, 293. El aduse din Constantinopole tot ce găsia acolo mai scump în pești. . . păstrăvi, mihalți. FILIMON, O. I, 178. Cu oriili pleacă pescarii în două lustre și prind. . . crapi scrumbii, mihalțiu și alte neamuri de pește mărunt I. IONESCU, M. 86, cf. 94, BARONZI, L. 94. Mihalțu-i un pește. . . urît și asemănător cu șarpele, dar la carne foarte gustos. REV. CRIT. III, 160. Mialțul se vînează în Dunăre, capul său samănă cu al șarpelui. DAMÉ, T. 127, cf. N. LEON, MED. 120, 98 Numele mai general răspîndit este mihalț. ANTIPA. F. I 87, cf. 84. Cu ostia se pescuiește la muntt mai cu seamă la lostrițâ, mreană, slăvoace și mihalț. id. P. 97, cf. 84. Chip al așezării undițelor de fund . . . întrebuințat mai ales la mihalț în părțile de jos ale rîurilor. ATILA, P. 95. Mihalțul ca formă, înfățișare, carne, cap și piele se aseamănă întrucîtva cu somnul. id. ib. 260, cf. 140.Unul din curioșii pești din rîurile noastn este mihalțul. SIMIONESCU, F. R. 220. Trag fără grabă . . . și aduc la fața apei un mihalț. SADOVEANU, O. IX, 354, cf. BĂCESCU, P. 37, 120, 121. Pentru unele specii, cum sînt știuca și mihalțul, organul lateral e principalul mijloc în găsirea hranei. ANTONESCU, P. 49, cf. 36, 47, H VI 235. XVIII 283, ALR I 1746/1, 825, 839, ALR II 6 239/105, 182. 2. (Regional) Somn (Silurus glanis) (Șișeștii de Sus-Turnu Severin). H IX 114. 3. (Prin estul Munt.; în forma miale) Ciobănaș (Gobius platyrostris). Cf. BĂCESCU, P. 112. – Pl.: mihalți. – Și: (regional) mihálciu (BĂCESCU, P. 37, 120, H II 186, 203), mihálce (DR. V, 558), mihálte (BĂCESCU, P. 37, 120, H IX 36, 42), mihál (ALR I 1 745/255), mialc (BĂCESCU, P. 112), mehălț (H IX 59) s. m. – Etimologia necunoscută.

MIRARE s. f. Faptul de a (se) m i r a¹. 1. Nedumerire, surprindere; p. e x t. uimire, (rar) minune (3). Eu cunosc pre bine că tu ești fiiul său, tu mă aduci spre mirări, căci mi s[ă] pare a auzi însuși pre el vorovind (cca 1750). GCR, II, 83/12. Inimă, mă ia merare, Cum mai poți ave răbdare (a. 1785). CAT. MAN. I, 352. Au arătat a sa mirare prin tăcere, IST. CAROL XII, 73^v/3, cf. 15²/13. Numa rămíne cu totul uimit și zălud de o mierare ca aceaia ce altă dată. nu i să întîmplasă. BELDIMAN, N. P. I 55/20. Căpitanul . . . de mirare încrucindu-să au scăpat cuțitul din mînă. DRĂGHICI, R. 13/7. În loc de lapte, l-au învățat a mînca carne și pîine și el mînca de era o mirare și bucurie la ei. BĂRAC, T. 7/29. Astă vizită îmi pricinui mirare. NEGRUZZI, S. I, 50, cf. 221. Am plecat în aceeași zi, nesocotind toată primejdia, cu mirarea chiar a bărbaților de arme. BOLLIAC, ap. GHICA, A. 630, cf. ALEXANDRESCU, O. I, 301. Feluritele costume ale acestor popoare ne atraseră mai cu seamă mirarea. BOLINTINEANU, O. 289. Dar ce zgomot se aude?. . . Toți se uită cu mirare și nu știu de unde vine. EMINESCU, O. I, 87. Mi-am găsit beleaua cu dihania cea de cucoș, zise boieriul cuprins de mierare. CREANGĂ, P. 66, cf. 186, 192, 213. Bătrînă cu destulă mirare a primit darul. CARAGIALE, O. II, 267. Frații mei rămaseră în mirare văzîndu-se față cu noi. ISPIRESCU, L. 303, cf. COȘBUC, P. II, 19. Îl întrerupse cu atîta mirare în voce, încît Oprișor se zăpăci o clipă. REBREANU, NUV. 316, cf. id. R. I, 268. Eram copil și mă miram de toate (nici acuma nu m-am vindecat de mirări). TEODOREANU, M. U. 118. Vînătorul înălță fruntea și privi pe fiica lui cu mirare. SADOVEANU, O. XI, 91, cf. XIV, 190. Abia își înăbușise un strigăt de mirare. STANCU, R. A. III, 337, cf. 142. Lumea-ntreagă stă-n mirare. ALECSANDRI, P. P. 173. Și-am să joc al dracului, De mirarea satului. MARIAN, SA. 21. M-am pus în mirare de el ce-o povestit, ALR II 2307/47. Cea mai mare mirare, din neștiință. ZANNE, P. VIII, 337. ◊ Fig. Au strigat de multă mirare Apele rîului și flacăra focului. DEȘLIU, G. 31. Semnul mirării = semnul exclamării, v. e x c l a m a r e. Jurnaliștii fac articoli fulgerători și plini de semnul mirării și al întrebării. FILIMON, O. I, 253. ◊ L o c. a d j. și a d v. De-(a) mirare = surprinzător; p. ext. uimitor. Era de mirare a prăvi arătarea și sămnu ca acela. NECULCE, L. 42, cf. GCR II, 112/10. Nu-i lucru de mirare, tată, că se găsesc oameni atît varvari de să închină la foc? DRĂGHICI, R. 75/24, cf. 84/30, 151/12. Un hura îl primi. . . și este de mierare, căci omul nu avea nimică de cele ce impune o persoană soțietăței lașului. RUSSO, S. 27. Oarecine îmi spunea C-a vîndut din întâmplare Și cu preț de mirare Un cal prost ce el avea. ALEXANDRESCU, O. 318. Mai de mierare încă e acest sfîrșit. IORGA, L. II, 541. Noi stăm sub mîna acestui comis Jder și doamnia sa ne învață lucruri de-a mirare, care nouă ne plac. SADOVEANU, O. XIII, 955. ◊ E x p r. (Învechit și popular) A-i fi (cuiva) de (sau a, de-a) mirare (sau de-a mirarea) = a se mira, a rămîne nedumerit, surprins. Mi-i de merare că n-ați văzut în gazetile Franției ajungerea noastră aice. KOGĂLNICEANU, S. 60. Împăratului i-a fost de-a mirarea văzînd că niște golani au asemenea îndrăzneală. CREANGĂ, P. 249, cf. 194, 218. Îl caută și-l ocrotește de mi-a fost de-a mirare. SADOVEANU, O. XIII, 682. Nu pricep cum ai pus mîna pe bani de la el. . . Asta mi-e a mirare. VORNIC, P. 68. N-ar fi de mirare să . . . = e posibil să . . . , ne putem aștepta să . . . N-ar fi de mirare să se ridice și cei de-aici. REBREANU, R. II, 66. N-ar fi de mirare să-l vedem deschizînd două-trei afaceri scandaloase. C. PETRESCU, C. V. 131. (Regional) Nu-i mirare! = n-aveți de ce mulțumi! COMAN, GL. ♦ (În construcții exclamative) Lucru neobișnuit, surprinzător, ciudat. Ce mirare, că nici unul n-are barbă. VĂCĂRESCUL, IST. 252. ♦ (Învechit) Minune (1). Pomeniți dudele lui ce feace, mirurile (mirările H) lui. PSALT. 218. 2. (Învechit) Admirație. Să făcu minune mare, care da celor ce vedea mirare și celor ce auziia umilință (a.1698). GCR I,319/26. Au făcut în fieștecare vreame atîtea prealuminate lucruri încît nu poate limbă de om să le povestească fără altă mai mare mirare. MOLNAR, RET. 6/10. Oricare din aceste frumuseți în parte, ar fi fost de ajuns ca să deștepte un simțămînt de mirare sau un fior de amor. NEGRUZZI, S. I, 44. Tineret cu mare curagiu și mare iubire de neamul românesc! Multă mirare insufla pribejilor spectacolul frăției curate. RUSSO, S. 42. Noi venim mirarea noastră la mormîntu-ți a depune. ALEXANDRESCU, M. 15. L o c. a d j. (Vrednic) de mirare = care merită admirație; de admirat, minunat, admirabil. Era foartea ascuțit la mintea și vreadnic de mirare. N. COSTIN, ap. GCR II, 13/4. Cît de înaltă și vrednică de mirare și de laudă. MARCOVICI, D. 455/27. Pentru aceasta avem multe vrednice de mirare pilde. DRĂGHICI, R. 103/7. Avea. . . o ținere de minte foarte de mirare. GORJAN, H. I, 13/24, cf. IV, 37/9. Astă zădărnicie. , . Naște de multe ori fapte vestite și de mirare. CONACHI, P. 286. Dar cu slabele-ți mijloace, faptele-ți sînt de mirare. ALEXANDRESCU, M. 15. Harap Alb. . . venea în pasul calului aducînd cu sine pielea și capul cerbului. . . Uitîndu-se unii la alții, nu știau ce să zică, pentru că în adevăr era și lucru de mirare! CREANGĂ, P. 229, cf. 306. 3. (Rar) îndoială, cumpănă, nehotărîre. Nu să cade să te superi căci îți fac întrebare, Și la mirările mele căci îți cer dezlegare. PANN, E. III, 52/7. Să afla în mirare cu ce chip să-i bage înlăuntru, fiindcă. . . ograda lui de toate părțile era îngrădită. DRĂGHICI, R. 100/2. 4. (Învechit, rar) Neliniște, zbucium, frămîntare, teamă. Fugiră de la mormînt că era cuprinse de tremur și de mirare. N. TEST. (1 648), 63^v/29. 5. (Rar) Curiozitate. Deodată s-au îngrozit, iar apoi, viind în mirare, au alergat. . . ca să vadă ce era. DRĂGHICI, R. 165/31. Pentru curiozitate, adică pentru mirare, mă trimisă ea să mergi la dumneaei. GORJAN, H. IV, 130/15. 6. (Regional) „Vorbă de ocară”. (Coșbuc-Năsăud). COMAN, GL . – Pl.: (rar) mirări. – Și regional mierare s. f. – V. mira¹.

OACHEȘ, -Ă adj. , s. m. I. adj. 1. (Despre oi, rar despre alte animale) De culoare albă, cu pete (cearcăne) negre împrejurul ochilor; cu pleoapele, cu sprîncenele și ochii negri (lb, h x 329, novacoviciu, c. b. i, 5) ; p. ext. cu botul sau cu nasul negru (h rv 252, xvn 96), cu pete negre pe bot (diaconu, p. 37, chest. v 75/31, a v 31, vi 26, com. din șieuț-bistrița), la urechi (diaconu, p. 37, h xi 5) și pe frunte (diaconu, p. 37). Moș Dediu i-a dăruit patruzeci și nouă de mioare, oacheșe numai de cîte un ochi. creangă, p. 105, cf. marian, t. 307. Copilul luă oița cea oacheșă și merse cu cei doi moșnegi. reteganul, p. iii, 57. Prindeți cea oaie oacheșă. păsculescu, l. p. 277, cf. gorovei, c. 216. ♦ (Substantivat) Oaie oacheșă (I1); p. gener. animal oacheș. cf. hem 853, com. marian, densusianu, ț. h. 82, chest. v 76/8, 73, com. din vașcău, Mat. dialect, i, 140. 2. (Transilv despre cai) Cu ochi de culori diferite; ceacîr. cf. chest. i 60/221, 238/1, 446. 3. (Despre oameni) Cu ochii, părul și sprîncenele negre și cu pielea feței de culoare închisă, brunet, (regional) bărnaci ; p. ext. (despre pielea, tenul, capul omului etc.) de culoare închisă, care bate în negru. Împăratul era om mare, ...rătund la față și can smad, oacheș. neculce, l. 227. Tinere și frumușele argate după gust: oacheșe, nierioare. budai-deleanu, ț. 122. Oacheș, negru preia geane. bărac, A. 15/15 Un june de 22 de ani, scurt la statură, cu fața oacheșă sta în scara caselor. filimon, o. i, 99. Stăpînul casei... era un om ca de cincizeci de ani, oacheș și cu părul jumătate alb. bolintineanu, o. 414. Dintr-o fereastră deschisă se zărea, printre oale de flori, un cap de fată oacheș și visător ca o noapte de vară. eminescu, n. 14. Pielița din oacheșă se făcuse vînătă. id. ib. 25. Ercule... era oacheș și înalt. ișpirescu, u. 28. Un voinic bisocean, un fel de oacheș Apolon muntenesc. Odobescu, s. iii, 172. Și oacheșe fete se-nșiră la joc în cercul cel magic al zării de foc. coșbuc, b. 147. Zamfirița care-i mai oacheșă decît sora ei. i. negruzzi, s. i, 12. Oacheșa soție a sprintenului Apul. ollănescu, h. o. 345. [Grecii] sînt de obicei oacheși. mehedinți, p. 15. Omul îndrăgostit nu zice: te iubesc pentru că ești oacheșă; nici: te iubesc pentru că ești bună. rebreanu, nuv. 251. Era o femeie mică, oacheșă, poate cam prea slăbită și prea palidă. c. petrescu, a. 291, cf. brăescu, v. 7. În ochii mari ai fetei, umbriți de sprîncene lungi, pe fața ei oacheșă, tremura ca un farmec de durere ori de iubire... sadoveanu, o. iii, 27. Oacheș, nalt și lat în spete, El a luat-o pe-ndelete. arghezi, s. p. 108. Se uită cu un fel de milă la flăcăul oacheș care acum ofta amărît pe lavița de lemn. camil petrescu, o. i, 16. Are un cap frumos, oacheș. stancu. d. 257. Să fii oacheș și frumos Ca un soare luminos. alecsandri, p. p. 381. Închin și la a copilă Oachișă de colea, Dac-o vrea. teodorescu, p. p. 168. Pentru badea oacheșu M-a bătut notarișu. doine, 273. Din flăcăii de prin sat, Mulți îmi plac și mulți nu-i vreu,... Fără unul mai ochiș. pamfile, c. ț. 126. ◊ (Substantivat) Cei oacheși, cu ochi și cu păr negru,. piscupescu, o. 141/5. ◊ (Prin analogie) Oacheșele viorele Se retrag de el departe, Rîzînd vesel între ele. alecsandri, p. iii, 55. Un oacheș nor de piper. odobescu, s. i, 464. Zăresc ușoara lor văpaie Verzuie, oacheșă, bălaie. macedonski, o. i, 33. Foliole fără linie oacheșă. grecescu, fl. 310. Scoase la iveală o pîne oacheșă, destul de mare, cu gingii strențuroase. hogaș, m. n. 119. S-a oprit din zbor o cioară... Oacheșă ca un homar și macabră ca un cioclu. topîrceanu, m. 9. Iasca... are o culoare oacheșă. h iv 71. ♦ Fig. (Regional; și substantivat) (Persoană) care are ceva pe conștiință; (persoană) stigmatizată, deocheată. com. din lupșa-abrud. ♦ P. ext. Îndrăzneț, încrezător. com. din lupșa-abrud. 4. (Regional) Cu ochi mari și frumoși. com. marian. II. s. m. (Iht.; regional) Clean (Leuciscus sgualius). bĂcescu, p. 25, cf. 41, 184. – pl.: oacheși, -e. – Și: (regional) oachiș, -ă, oacheoș, -ă (h iv 224), oachiaș, -ă ( ib. i 120, vi 233, xi 75), oacăș, -ă (densusianu, ț. h. 82, 83), ocheș, -ă (budai-deleanu, lex., densusianu, ț. h. 138), ochiș, -ă adj. – Probabil ochi¹ + suf. -eș. cf. oacăr.

MĂRGEA, -ICĂ, mărgele, s. f. 1. Boabă (mică) de sticlă, de piatră etc., de forme și culori diferite (înșirată pe ață, cusută pe un veșmânt etc.), folosită ca podoabă; (la pl.) șirag format din asemenea obiecte. 2. (La pl.) Protuberanțe ale pielii de pe capul și gâtul curcanului. 3. (În forma mărgică) Numele dat mai multor plante erbacee din familia gramineelor, cu flori mici, dispuse câte una sau două în vârful unor spiculețe (Melica). – Din lat. margella. – Mărgică: cu schimbare de suf.

COIF, coifuri, s. n. Acoperământ de metal sau de piele pentru protecția capului, purtat în trecut de unii ostași în timpul luptei. ♦ Caschetă de hârtie în formă de bicorn, cu care se joacă copiii, care se poartă ocazional pentru a proteja capul de soare etc. – Lat. cofea.

HIPOPOTAM ~i m. Animal exotic, erbivor nerumegător, de talie mare, având cap masiv și piele groasă, lipsită de păr, care trăiește mai ales în apă. /<fr. hippopotame

MOȚ¹ moțuri n. 1) Smoc de fire din frunte sau din creștetul capului. * A lua (sau a apuca) de ~ pe cineva a trage de păr pe cineva; a părui. 2) Smoc de pene de pe capul unor păsări. 3) Pielea roșie de pe capul curcanului care atârnă ca un ciucure. * ~ul curcanului plantă erbacee ornamentală cu flori purpurii, grupate în spice lungi. 4) Ciucure confecționat din diferite materiale, care se atârnă la căciulițe, bonete, fesuri etc. 5) Parte proeminentă (ascuțită) a unui lucru. /Orig. nec.

BOXER² s.m. Cîine de pază puternic, cu pielea de pe cap cutată și părul scurt, aspru, strălucitor. [< fr. boxer].

SCALP s.n. Pielea cu păr a capului. ♦ Părul smuls de pe cap împreună cu pielea ca urmare a unui accident etc. [< fr., engl. scalp].

BOXER² s. m. câine de pază puternic, cu pielea de pe cap cutată și părul scurt, aspru. (< fr. boxer, germ. Boxer)

SCALP s. n. pielea cu păr a capului. ◊ părul smuls de pe cap împreună cu pielea, ca urmare a unui accident etc. (< fr. scalp)

BLUMENBACH [blúmənbah], Johann Friedrich (1752-1840), medic și naturalist german. Unul dintre creatorii antropologiei. A pus bazele obiective ale clasificării raselor umane după culoarea pielii și forma capului și a demonstrat unitatea de origine a speciei umane.

BOXÉR² (< fr., engl.) s. m. Rasă de cîini de pază, de origine germană, cu aspect puternic, dar armonios, cu talia de 56-60 cm, gambe foarte lungi și urechi purtate vertical, avînd pielea de pe cap și frunte cutată, culoare arămie, păr scurt, aspru și strălucitor.

baghetă 1. Partea de lemn a arcușului*, de-a lungul căreia este întins părul. 2. Băț de lemn sau de metal ce servește la punerea în vibrație a unor instr. de percuție* și variază ca formă în funcție de instr. sau de efectul sonor dorit. B. sunt de obicei din lemn, mai bombate și rotunjite la una din extremități, cu capul învelit în piele, în pâslă etc. 3. Vergea subțire din lemn, fildeș, aluminiu sau plastic, cu o lungime variind între 15 și 30 cm, ce servește dirijorului la tactare*, la conducerea orch. în general. Reprezentând o „prelungire” a brațului dirijorului, b. contribuie la o mai mare exactitate ritmică a intrărilor (2), a expresivității în execuție. B. a înlocuit arcușul primului violonist, sau sulul de hârtie (știmă*) al clavecinistului (instrumentiști ce fuseseră, până în sec. 19, conducătorii ansamblului). V. dirijat; orchestră.

coif, coifuri s. n. Acoperământ de metal sau de piele pentru protecția capului, purtat în trecut de unii ostași în timpul luptelor. ◊ (Fig.) Coiful mântuirii = expresie folosită de sf. apostol Pavel pentru a indica armele duhovnicești puse de Dumnezeu la îndemâna creștinilor: forța spirituală sau harul mântuirii dat de Dumnezeu prin Iisus Hristos. – Din lat. cofea.

Statele-Unite n. pl. mare republică federativă în America de N., coprinzând 38 de State și 10 teritorii cu o populațiune de 118 mil. loc. (între cari 250.000 Indieni sau Piei-Roșii), cu cap. Washington. Basine huiliere, mine de petrol, aur, argint, fier, aramă, mercuriu; cerealele și bumbacul sunt bogăția țării.

BOXER², boxeri, s. m. Câine de pază înrudit cu dogul și cu buldogul, cu pielea de pe cap cutată. – Din fr., engl. boxer.

COIF, coifuri, s. n. Acoperământ de metal (rar, de piele) pentru protecția capului, purtat în trecut de unii ostași în timpul luptei. ♦ Caschetă de hârtie în formă de bicorn, cu care se joacă copiii, purtată (ocazional) pentru a proteja capul de soare. – Lat. cofea.

MĂRGEA, -ICĂ, mărgele, s. f. 1. Boabă (mică) de sticlă, de piatră etc., de forme și culori diferite (înșirată pe ață, cusută pe un veșmânt etc.), folosită ca podoabă; (la pl.) șirag format din asemenea obiecte. 2. (La pl.) Protuberanțe ale pielii de pe capul și gâtul curcanului. 3. (În forma mărgică) Nume dat mai multor plante erbacee din familia gramineelor, cu flori mici, dispuse câte una sau două în vârful unor spiculețe (Melica). – Din lat. margella. – Mărgică: cu schimbare de suf.

COȘI, coșesc, vb. IV. Tranz. (Mold.) 1. (În expr.) A coși în bătaie = a bate zdravăn, a snopi. Și asta în toate silele de cîte două, trei ori, de-ți vine cîteodată să-i coșești în bătaie, dac-ai sta să te potrivești lor. CREANGĂ, A. 39. 2. Refl. (Despre piele) A se bășica, a se umfla în urma unei lovituri. I s-a fost coșit pielea de pe cap. SBIERA, P. 10. ◊ Refl. pas. I se coșesc spatele de lovituri. ȘEZ. I 272.

PALMAC, palmace, s. n. (Mold.) Veche unitate de măsură pentru lungimi egală cu 3,484 cm și echivalînd cu a opta parte dintr-o palmă. [Din cal] mai rămăsese coșul gol al coastelor și cîteva palmace de piele întinsă pe cap și pe spinare. MIRONESCU, S. A. 120. Neabătîndu-mă adică din cale cu un palmac măcar la dreapta sau la stînga, mă întorsei pe același drum la întăriturile mele. HOGAȘ, M. N. 183. Am văzut că era un abecedar cu slove de-un palmac de mari. NEGRUZZI, S. I 7. Palmac de pămînt (sau de moșie) = suprafață mică de pămînt cultivabil. Pe palmacul lui de pămînt trebuia să-și ridice fiecare vitele și plozii. GALAN, Z. R. 89. Și tu vrei să pui bir pe pămînt? – Vreu, cu atît mai mult că n-am nici un palmac de moșie. ALECSANDRI, T. 1660.

Dezbrăcare. Subst. Dezbrăcare, dezechipare, dezgolire, dezvelire, despuiere; dezbrobodire, dezgoveală (pop.). Descălțare, descălțat. Goliciune, golătate, nuditate, dezbrăcare (înv.). Nud. Adj. Dezbrăcat, dezechipat, dezgolit, despuiat, gol, goluț (dim.), golaș (înv.), gol-goluț, gol de tot, gol pușcă, gol cum l-a făcut mă-sa, gol nap (ca napul), gol ca degetul, nud, fără haine, fără veșminte, în pielea goală. Cu capul gol; dezbrobodit. Desculț, descălțat. Dezbrăcător (rar). Vb. A se dezbrăca, a se dezechipa, a se dezgoli, a se despuia, a se descotoșmăni, a-și scoate hainele, a-și lepăda hainele; a rămîne dezbrăcat, a se dezbrăca în pielea goală, a rămîne în pielea goală. A-și descoperi capul, a-și scoate pălăria (căciula), a rămîne cu capul gol; a se dezbrobodi, a se dezgovi (pop.). A se descălța. A dezbrăca, a dezgoli, a goli (pop., rar), a despuia (la piele, pînă la piele), a descotoșmăni, a scoate hainele (de pe cineva); a lăsa (pe cineva) gol (în pielea goală). V. îmbrăcăminte, încălțăminte.

belezic sn [At: (a. 1821) DOC., ap. ȘIO / V: -zâc, (reg) berezăc, berezâc / Pl: ~uri / E: tc belezyk] 1 (Înv) Inel sau brățară care leagă patul puștii de țeavă. 2 (Reg) Brățară de piele care prinde capul curelei ce iese din cataramă.

coif sn [At: MARDARIE, L. 4459 / V: (înv) ~ă sf, (Mol; înv) -iuf / Pl: ~uri / E: lt cofea] 1 (Mil) Acoperământ de metal sau de piele pentru protecția capului, purtat, în trecut, de unii ostași în timpul luptei Si: cască, chivără, (reg) ceacău. 2 Caschetă de hârtie în formă de bicorn, cu care se joacă copiii, purtată (ocazional) pentru a proteja capul de soare. 3 (Înv; fig) Soldat german. 4 (Bot) Planta Aconitum nappellus. 5 (Reg) Cuib de pești Si: clociob, coșcoavă, captă.

mărgea sf [At: (a. 1747) IORGA, S. D. XII, 45 / V: (reg) ~uă / Pl: ~ele / E: lat med margella] 1 Obiect mic de piatră, de sticlă etc. de diferite forme și culori, perforat de un orificiu, care se folosește ca podoabă, în șiraguri, cusut pe îmbrăcăminte etc. Si: mărgică (1). 2 (Lpl) Șirag format din mărgele (1). 3 (Dob; îs) La ~ele Reuniune a femeilor din casa miresei, sâmbăta seara, în ajunul nunții, când se înșiră mărgelele (1) la salba miresei. 4 (Îs) ~ua vântului îngrămădire de canale mici, așezate unele lângă altele, făcute de omizi pe frunzele păducelului. 5 (Mtp) Boabă rotundă care se credea că este făcută de șerpi prin amestecarea salivei lor și că este înghițită de cel mai puternic dintre ei. 6 (Mtp; îs) Fiertul ~elei Presupusă operație prin care șerpii adunați la un loc ar obține o mărgea (5), amestecându-și saliva. 7 (Pan; lpl) Protuberanțe ale pielii de pe capul și gâtul curcanului. 8 (Reg; lpl) Ouă de broască. 9 (Pan; Buc) Nod pe firul de tors Si: (reg) gușă. 10 (Reg; lpl) Bule de aer care se formează într-o băutură alcoolică tare sau acidulată. 11 (Reg) Pușchea. 12 (Buc) Gaură a muștiucului la trompetă. 13 (Tip; nob, lpl) Cele mai mărunte litere. 14 (Reg) Închizătoare prin care se petrec, la spate, șireturile de piele ale pieptarului. 15 (Reg) Unealtă de ciobănie nedefinită mai îndeaproape. 16 (Bot; reg) Rutișor (Thalictrum aquilegifolium). 17 (Bot; Trs) Clocoțel (Clematis integrifolia).

ras², rasă [At: ANON. CAR. / Pl: rași, ~e / E: rade] 1 a Care este curățat de stratul exterior prin răzuire Si: răzuit². 2 a (D. legume, fructe) Curățat de stratul de deasupra (prin frecare pe răzătoare). 3 a (D. legume, fructe) Mărunțit pe râzătoare. 4 a (Înv; d. documente, cărți etc.) Care este șters. 5 a (D. barbă, mustăți, păr) Tăiat până la piele. 6-7 a (D. cap, față, pex, d. oameni) Care are barba și mustățile, părul etc. tăiate până la piele Si: bărbierit (1). 8 a (Îe) Ori tunsă, ori ~ă Într-un fel sau în altul. 9 a (Îe) ~, neras Indiferent cum. 10 a (Îe) Nici tuns, nici ~ În nici un fel. 11 a (Îe) Tu zici ~ă, ea zice tunsă sau unul zice tunsă, altul ~ă Se spune despre cei care nu se potrivesc în păreri și care nu sunt niciodată de acord. 12 a (Îe) A scăpa ~ A ieși bătut. 13 sfp (Îe) ~e, tunse Injurii. 14 a (D. pielea animalelor) Curățat de păr. 15 a (Fig; d. câmp) Cu iarba sau cu holdele tăiate Si: cosit (4), secerat. 16 a (D. terenuri) Neted. 17 av Atingând aproape o suprafață Si: razant. 19 a, av (De obicei îcr „plin”) Plin până la margini. 20 a, av (Reg) (Care este) la același nivel.

popion sm [At: HELIADE, O. I, 132 / P: ~pi-on / Pl: ~i / E: fr papion] (Rar) Specie de maimuță africană cu pielea roșie, cu capul mare și coada scurtă (Papio papio).

tunde [At: CORESI, EV. 425 / Pzi: ~nd, (reg) ~ng, ~nt, ~nz, 4 (reg) ~dem / E: ml tondere] 1-2 vtr A(-și) tăia părul, barba sau mustața (până la piele) Si: a reteza, a scurta, (pop) a tușina (7). 3-4 vtr (În ritualul bisericii ortodoxe; cu referire la bărbați; șîe a (se) ~ (de) călugăr sau monah) A(-și) tăia părul de pe cap înainte de a (se) călugări. 5-6 vtr (Pex) A (se) face călugăr. 7-8 vtr (Pfm; îe) A (se) ~ pilug (sau zero ori, reg, brebenel, cocean, ridiche) A(-și) tăia părul de pe cap până la piele. 9 vt (Pop; îe) A ~ (pe cineva) bine A bate (pe cineva) foarte tare. 10 vt (Pop; îe) A-i ~ (cuiva) botul A întrerupe pe cineva din vorbă. 11 vt A scurta lâna sau părul de pe corpul unor animale Si: (reg) a tușina (5). 12 vt (Pan; c. i. iarbă, crengile copacilor, vița de vie, fibrele unei țesături etc.) A tăia în mod egal Si: a scurta, (reg) a tușina 13 vt (Reg; îe) A ~ stupii A tăia fagurii dintr-un stup pentru a recolta mierea. 14 vt (Reg; îe) A ~ spuma A lua spuma de pe zerul care fierbe (când se face urda). 15 vz (Pfm;îe) A o ~ (la sănătoasa sau la fugă ori pe-aici încolo) A fugi (pe furiș). 16 vt (Pfm; îe) A ~ pe cineva A-i cere cuiva o sumă mare de bani în schimbul unui serviciu.

vai¹ [At: PSALT. 268 / V: (reg) văi, vâi, vui / E: ml vae cf alb vaj] 1 i Exprimă durere Si: (înv) vah (1). 2 i Exprimă suferință (fizică) Si: (înv) vah (2), (Mol) valeu (1). 3 i Exprimă dezamăgire Si: (înv) vah (3), (Mol) valeu (7). 4 i Exprimă mâhnire Si: (înv) vah (4), (Mol) valeu (6). 5 i (Îe) ~ de mine Se spune pentru a exprima consternarea. 6 i (Îae) Se spune pentru a exprima un protest politicos, pentru a înlătura prevenitor o îndoială, o rezervă a interlocutorului. 7 sn (Îlav) Cu chiu, cu ~ sau cu (mare) chiu și ~, (rar) cu ~, cu chiu, cu ~-nevoie Cu mare greutate. 8 sn (Îls) Chiu și ~ Suferință. 9 sn (Îal) Osteneală mare Si: caznă, trudă. 10 sn (Îal) Sărăcie (mare). 11 sn (Olt; îe) A fi de chiu și ~ A duce o viață împovărată de lipsuri și de boală. 12 sn (Olt; îe) A nu avea ~ de … A nu avea neplăceri din partea … 13 i (Îe) ~ de păcatele mele (sau noastre) Se spune pentru a-și exprima necazul, nemulțumirea pentru o situație neplăcută. 14 sn (Pop) Tânguire. 15 sn (Pop) Suferință. 16 sn (Pop) Vaiet (1). 17 i (De obicei urmat de determinări, substantive sau pronume, introduse prin pp „de” sau, înv, în dativ) Exprimă compătimire. 18 i (De obicei urmat de determinări, substantive sau pronume, introduse prin pp „de” sau, înv, în dativ) Exprimă un avertisment. 19 i (De obicei urmat de determinări, substantive sau pronume, introduse prin pp „de” sau, înv, în dativ) Exprimă o amenințare. 20 i (De obicei urmat de determinări, substantive sau pronume, introduse prin pp „de” sau, înv, în dativ) Exprimă o imprecație. 21-22 i (Îljv) Ca ~ de el (sau de ea, de dânsul, de dânsa etc.) sau ca ~ de capul (cuiva) (Într-un mod) vrednic de compătimire. 23-24 i (Îal; șîf ca ~ de mama ori de zilele cuiva sau ca ~ de om sau de lume, de Dumnezeu (Care se află) într-o situație foarte grea. 25-26 i (Îal; și îaf) (Care este) foarte prost. 27 i (Îe) ~ de ... sau ~ și amar (de ...), ~ (și amar) de capul (sau de zilele, de mama, de sufletul, de suflețelul) (cuiva) Se spune pentru a-și exprima (auto)compătimirea. 28 i (Îe) (A fi) ~ de ... sau (a fi) ~ și amar (de ...), (a fi) ~ (și amar) de capul (sau de pielea, de steaua, de zilele, de viața, de cojocul, de sufletul) (cuiva), (a fi) ~ de lume (sau de om, reg, de mumă), (îrg) (a fi) ~ și mișel (de ...), (a fi) mișel și ~, (reg) ~ și amar pe capul (cuiva) Exprimă situația foarte grea în care se află sau se poate afla cineva. 29 si (Trs; îc) ~-de-lume (sau ~-de-loc) Persoană lipsită de energie și inițiativă, care nu inspiră încredere. 30 i Exprimă ciudă. 31 i Exprimă regret Si: (Mol) valeu (8). 32 i Exprimă mirare Si: (Mol) valeu (4). 33 i Exprimă indignare. 34 i Exprimă îngrijorare Si: (Mol) valeu (3). 35 i Exprimă spaimă Si: (Mol) valeu (2). 36 i Exprimă bucurie. 37 i Exprimă admirație Si: (Mol) valeu (5). 38 i Exprimă entuziasm. 39 i Exprimă repulsie Si: (Mol) valeu (9).

MĂRGEA s. f. I. 1. Obiect mic de piatră, de sticlă etc., de diferite forme și culori, care se folosește ca podoabă (în șiraguri, cusut pe îmbrăcăminte etc.) ; (la pl.) șirag format din asemenea obiecte. Au tîrguit la tîrgul Aiudului. . . 8 oc[ă] mărgele de os (a. 1 747). IORGA, S. D. XII, 45, cf. VIII, 92. Căpitanul i-au învoit bucuros, zicîndu-i că poate să cumpere oarecare bagateluri, precum: . . . cordele, mărgele. DRĂGHICI, R. 16/31. La ce servește salba și scumpele mărgele Ce-nconjură cu fală frumosul tău grumaz? NEGRUZZI, S. II, 36. Mi-am pus flori la pălărie, Mi-am pus flori, mi-am pus mărgele. ALECSANDRI, P. I, 68. Cum mergea pe drum, găsește și ea o mărgică, și-o înghite. CREANGĂ, P. 69. Cu cordele și cu mărgele rupte de la gîturile fetelor de împărați. . ., a plecat în lumea largă. EMINESCU, N. 5. El citi mărgelele de la gîtul copilului și află că se numește George. ISPIRESCU, L. 136, cf. 141, 349. Și el ți-a adus. . . La grumazi mărgele, Pe deget inele. COȘBUC, P. II, 144, cf. SĂM. II, 133. Iar își scotea șiragul de mărgele de la gît și pestelca cea frumoasă. BUJOR, S. 132. Dintr-o curte ieși o doamnă bătrînă, cu pelerină neagră și capelă cu mărgele. C. PETRESCU, Î. II, 121, cf. id. C. V. 168. Doi voinici cu mîini voinice, Au trosnit în hău din bice, împletite din curele Și bălțate cu mărgele. ARGHEZI, S. P. 122. Că eu te-oi lua De soția mea, Cînd se va vedea. . . Vulpea cu mărgele Culegînd surcele. ALECSANDRI, P. P. 47, cf. 288, JARNÍK-BÎRSEANU, D. 48, 242, 371, 394, 412. De mîncat îmi aducea Lapte acru-n-tr-o mărgea, Mîncam și mai rămînea. MÎNDRESCU, L. P. 124, cf. ȘEZ. I, 106, 244, III, 181, VI, 61, XII, 162. Dragostile tinerele, Nu se fac din muierele, Făr-din buze subțirele, Și din grumaz cu mărgele. BÎRLEA, C. P. 60. De la noi Pînă la voi, Tot mărgele Mărunțele, De fuge mița de ele (Furnicarul). GOROVEI, C. 165. Nici mărgea neînșirată, Nici fată nemăritată. ZANNE, P. II, 123. ◊ (În formule de eliminare la jocurile de copii) Colo-n deal, după deal, este-o rudă cu mărgele și mai multe rogoțele. ALR II 4 364/272. ◊ (Ca termen de comparație) Epocele se-nșiră ca mărgelele pe ață. EMINESCU, O. I, 140. O scăpărare furioasă îi țîșni din ochii negri, lucitori ca două mărgele vii. REBREANU, I. 28, cf. 428, id. NUV. 7, id. R. I, 243. Ș-apoi, rămîi jupîneasă Ilisaftă iarăși singură, ca mărgeaua neînșirată. SADOVEANU, O. XIII, 673. Gușa ta cît o ulcică, Gușa mea cît o mărgică. ȘEZ. I, 123. Star-ar ea nemăritată, Ca mărjaua neînșirată. MAT. FOLK. 965, cf. BÎRLEA, C. P. 139. ◊ F i g. Doar furnicile de-aleargă acum fără de hodină, Mărgele negre semănate pe drumuri albe de lumină. ANGHEL, Î. G. 21. I-s strînse aripioarele-amîndouă Și nemișcate-a ochilor mărgele. CAZIMIR, L. U. 25. Mă-întorc după atîția ani, cu inima pustie, învins, la soclul plin de furnici, de mărgele negre, care-mi pătau hainele de sărbătoare. BRĂESCU, A. 14. Ea s-a liniștit și l-a privit zîmbind prin mărgelele lacrimilor. SADOVEANU, M. C. 63, cf. FRUNDZA, Z. 9. Și nu mai jăluiește la stele Din ochi de mărgele. DEȘLIU, G. 19, cf. 34. ◊ (Prin Dobr.) La mărgele = reuniune a femeilor din casa miresei, sîmbătă seara, în ajunul nunții, cînd se înșiră mărgelele (I 1) la salba miresei. Sîmbătă la casa miresei se zice „la brad”, ceea ce în Dobrogea se cheamă „la mărgele”, unde, după ce s-au adunat nuntașii, fetele și femeile fac salbă și baierele fesului. SEVASTOS, N. 153. ◊ E x p r. (Regional) Parcă-i tras prin mărgea v. t r a g e. ♦ (Regional) Mărgică cucului = a) învelișul larvar al insectei Aphrophora spumaria, care, după ce iese larva, se usucă, căpătînd forma unei mărgele (I 1) ; (regional) stupitul cucului, mărgicuța cucului. O seamă de fete Insă, aflînd „stupitul” sau „mărgică cucului”, îl înșiră. . . la mărgele. MARIAN, INS. 288, cf. 459, 460, SIMIONESCU, F. R. 348; b) ouăle fluturelui inelat depuse în formă de inel pe ramurile tinere ale copacilor; (regional) glasul cucului, stupitul cucului. Cf. MARIAN, INS. 285, CADE. Fetele din Bucovina mai poartă la mărgele. . . ouăle insectei „Gastropacha neustria”, numite „stupitul cucului” sau "mărgică cucului. CANDREA, F. 203. Mărgeaua vîntului = îngrămădire dé canale mici, așezate unele lîngă altele, făcute de omizi pe frunzele păducelului. Cf. GRIGORIU-RlGO, M. P. I, 49. 2. (În credințele populare) Boabă rotundă care se credea că este făcută de șerpi prin amestecarea salivei lor și că este înghițită de cel mai puternic dintre ei. Știți cum fac șerpii mărgeaua? BENIUC, V. CUC. 18. Te voi duce la tata șerpelui celui uriaș. . . dar tu să nu iai nimic decît mărgeaua de după măsea, că aceea te face mai bogat decît toți bogații din lume. RETEGANUL, P. I, 3, cf. V, 5. Pe vremea aceea nu erau șărpii acasă, că în fiecare dimineață se duceau după un munte de lucrau la mărgea și numai sara. . . se întorceau acasă. MERA, L. B. 29. -Ș Fiertul mărgelei = presupusa operație prin care șerpii adunați la un loc ar obține o mărgea (I 2), amestecîndu-și saliva. Cf. ȘEZ. I, 244. ◊ E x p r. (Prin Bucov.) A fierbe mărgică = a se sfătui. ZANNE, P. IX, 488 3. P. a n a l. a) (La pl.) Protuberanțe ale pielii de pe capul și gîtul curcanului. Almintrelea tare pier puii cei de curcă. Cînd le ieșea mărgealele, iarăși îi spăla cu vinars de drojdii pre grumazi. ECONOMIA, 110/6. Cînd ajunse curcanul în dreptul cocoșului, se înroti, își roși mărgelele și își dădu capul pe spate. GÎRLEANU, L. 15. Era odată o buruiană, înaltă, un știr, a cărui floare cît mătura tremura în unda lacului ca mărgelele unui curcan. I. BOTEZ, B. I, 204. După dînsa alergau curcanii leorbâind din gușa cu mărgele roșii. C. PETRESCU, R. DR. 242. Mărgelele de curcan să nu le pui în borș. GOROVEI, CR. 92. b) (Regional ; la pl.) Ouă de broască (Brădișorul de Jos-Oravița), H XVIII 139. c)(Prin Bucov.) Nod pe firul tors ; (regional) gușă. Cf. A V 15, GLOSAR REG. d) (Regional ; la pl.) Bule de aer care se formează într-o băutură, de obicei într-o băutură alcoolică tare. Le mor Mărgelele vinului lor în plina și-uitata-le cupă. COȘBUC, P. I, 290. e) (Regional) Pușchea (Arpașul de Jos-Făgăraș). ALR II/I h 39/172. Mărgaua mea pe limba ta. ib. f) (Prin Mold., în forma mărgică) Cioplitură făcută la capătul din față al buștenilor, peste care se trece chinga cu care aceștia sînt legați în plute, mărgelătură (DDRF, PAMFILE, C. 106, ȘEZ. II, 42) ; bucată de lemn care formează o proeminență, la capătul buștenilor, și de care se fixează chinga pentru a-i lega în plute (CIUPALĂ, T. 336). g) (Prin Bucov.) Gaura muștiucului la trompetă. Cf. A V 20, GLOSAR REG. h) (Tipogr. ; neobișnuit, la pl.) Literele cele mai mărunte. LM. i) (Regional) Un fel de închizătoare prin care se petrec, la spate, șireturile de piele ale pieptarului. Cf. HEM 2 358. 4. (Regional) Unealtă de ciobănie nedefinită mai de aproape (Brehuiești-Botoșani). Cf. H I 23. II. (Bot.) 1. (În forma mărgică) Numele a trei plante erbacee din familia gramineelor, cu tulpină subțire, cu frunze plane, de culoare verde-deschis, cu flori mici, dispuse cîte una sau două în vîrful unor spicușoare (Melica uniflora, nutans și altissima). Cf. BARONZI, L. 137, BRANDZA, FL. 491, ȘĂIEANU, D. U., PANȚU, PL. Prin locurile nisipoase cresc tufe-tufe de mărgică. . . cu spiculețe dese. SIMIONESCU, FL. 181, Cf. ENC. AGR. 2. (Regional) Rutișor (Thalictrum aquilegifolium). Cf. TDRG, PANȚU, PL., ENC. AGR. 3. (Regional, în forma mărgică) Siminoc (Helichrysum arenarius). PANȚU, PL. 4. (Transilv.) Clocoțel (Clematis integrifolia). Cf. ȘĂINEANU, D.U., TDRG, PANȚU, PL. 5. Compus: (regional) mărgică-țeapănă = rozmarin-de-munte (Gnaphalium silvaticum). Cf. DDRF, BARCIANU. – Pl.: mărgele. - Și: (cu schimbare de suf.) mărgică, (regional) mărgeáuă (com. din ZLATNA-ALBA IULIA) S. f. - Din lat. med. margella. – Mărgică: cu schimbare de suf.

botriomicom s.n. (med.) Mică tumoare benignă pediculată, localizată mai ales la nivelul degetelor, urechilor și pielii păroase a capului, de natură infecțioasă, asemănătoare cu fructul de zmeură, care sîngerează ușor. • sil. -tri-o. pl. -e. /<fr. botryomycome; cf. gr. βότρυς „ciorchine de strugure”, μύκης „ciupercă”.

boxer² s.m. Rasă de cîini de pază, de origine germană, cu gambele foarte lungi, cu urechile dispuse vertical, cu pielea de pe cap cutată, cu părul scurt, de culoare arămie, aspru și strălucitor; cîine care aparține acestei rase. • pl. -i. /<fr. boxer, germ. Boxer.

ACOLO adv. În locul acela: de ~; pîn' ~; pe ~; de pe ~; apoi o luă într'~ unde mila Domnului l-o duce (ISP.); dintr' ~ , din spre locul acela, din partea aceea; Mold. pîn' pe ~, pînă într’atît, din cale afară: acesta nu-i vr’un lucru pîn' pe ~, copilă hăi, zise baba (CRG.); fugi de ~! ce tot spui? nu mai vorbi așa, nu-ți mai închipui așa ceva: credeți că am găsit de mîncare ? ași! fugi de ~, nu vă mai faceți că credeți (ISP.); ce am eu de ~? ce mă privește pe mine? ce-mi pasă de asta? ieie-vă măcar și pielea de pe cap, ce am eu de ~ ? (CRG.) [lat. eccum-illoc].

MOÁLE¹ adj. I. 1. Care cedează ușor la apăsare (modificîndu-și forma); p. e x t. afînat, pufos. Ca nește ceară să ne plecăm cătră dragostea lu Dumnezeu, sau ca nește lut moale cîndu-l pleci în voia ta. CORESI, EV. 198. Fîn uscat perină moale (a. 1600-1650). GCR I, 136/34. În loc de pat moale, culcare grea (a. 1689). id. ib. 285/31. Un om nu poate suferi să stea pre un așternut moale și frumos totdeauna (a. 1700). id. ib. 338/24. Ceara cînd iaste moale să închipuiaște și să tipăreaște în fealiu de fealiu. MOLNAR, RET. 53/6. Ca să-i fie mai moale culcușul, au așternut niște iarbă uscată. DRĂGHICI, R. 54/5. Este o ceară moale pe care o întorc cum mi-e voia. NEGRUZZI, S. I, 77. S-a tologit. . . pe un divan moale ca bumbacul. CREANGĂ, P. 302. Mă lungii într-un cot pe iarba moale. HOGAȘ, M. N. 183. Era trudită după două zile de umblet călare și se gîndea c-o simțire de plăcere la un culcuș moale. SADOVEANU, B. 120. Se așezase peste toate o zăpadă moale și nouă care lumina ușor în noaptea fără lună. id. M. C. 58. Felix, suie-te să vezi ce fîn moale ! CĂLINESCU, E. O. I, 117. Asfaltul e proaspăt întins și-l simțim moale. . . sub călcîie. STANCU, U.R.S.S. 185. Bădiță cu șase boi Vinde doi Pe perini moi. JARNIK-BÎRSEANU, D. 421. Omul se culcă unde-i moale (= fiecare umblă după ceea ce este bun, avantajos). Cf. ZANNE, P. II, 529. (F i g.) În loc luminat, în loc moale, în loc de răpaos (a. 1669). GCR i, .186/6. ◊ Carne moale = carne fără oase; (regional) carne fragedă. Tăie o bucată de carne moale din coapsa piciorului. ISPIRESCU, L. 90. Bine alege și bine culege . . . – din carne moale – și din oase vărtoase. POP., ap. GCR II, 340, ALR II 4 069/2, 76,105, 848, 872. Cine poate oase roade; cine nu nici carne moale. CREANGĂ, P. 248. Ou moale = a) ou fiert sau copt astfel ca să nu fie complet coagulat. Cîte oauo moi coapte au putut mînca uriiașul Goliat pre nemîncate ? BĂRAC, T. 26/22; b) ou ouat fără găoace sau cu găoacea incomplet calcificată. Cf. ALR II 5 712. Lipire moale = operație de îmbinare, cu ajutorul unui metal străin în stare de fuziune, a două piese metalice care nu se încălzesc în prealabil. Lipirea moale se execută cu o compoziție de cositor și plumb. IOANOVICI, TEHN. 181. ◊ E x p r. A-i fi (cuiva) moale sau (substantivat) a trăi (sau a se așeza) pe moale (și la cald sau și la căldură) =a duce o viață liniștită, fără griji; a se simți bine. Văzînd că . . . nu mai are putere nici cît un țintar, îl bușiiu o dată cît putui de niște pietri, și temîndu-mă că îi va fi moale, mai luai ș-un pui de piatră. GORJAN, H. II, 63/10. Da să știi d-ta, că babei mele n-are să-i fie moale, cînd m-oi întoarce acasă. CREANGĂ, P. 126, cf. id. A. 156. Eu trăiesc bine, pe moale și la cald. DELAVRANCEA, ap. TDRG. Mireasa gătită de nuntă se pune să șadă pe o perină, crezîndu-se că apoi în viața ei conjugală va duce-o bine, îi va fi moale. GOROVEI, CR. 240. Să fie până-n ziuă la lucrurile ei, că de nu, n-are să-i fie moale. MERA, L. B. 190, cf. ZANNE, P. III, 230. ♦ (Substantivat) Parte moale (I 1) a unui lucru. Ș-afunda capul din ce în ce în moalele pernei. DELAVRANCEA, S. 108. Mi-am luat de-o grijă, zise m-me Sandopol. . ., scufundîndu-se în moalele unui fotoliu de piele fină. MIRONESCU, S. A. 105. Moalele capului = fontanelă; p. e x t. creștetul capului. Beliră o curea [de piele] din moalele capului pînă gios la unghe la picior. DOSOFTEI, V. S. octombrie 73^v/18. O muchie dă topor să ne hi dat în moalili capului și ne prăpădea și pă noi poate. JIPESCU, O. 138. înc-o lovitură strașnică în moalele capului l-a prăvălit pe pîntece. SANDU-ALDEA, U. P. 28. Gîndul îl duru atît de rău parcă l-ar fi izbit cu parul în moalele capului. REBREANU, I. 280. Cînd Zbranca dădu să iasă din închisoare, badea Isac îl șterse în moalele capului. SADOVEANU, O. VII, 360, cf. MIRONESCU, S. A. 104. A primit din senin o măciucă în moalele capului și caută amețit un sprijin. I. BOTEZ, B. I, 113. Învățătorul înalt, osos. . ., ciocănea copiii în moalele capului. CAMILAR, N. I, 19. Miai s-a învîrtit și l-a lovit pe Lisandru drept în moalele capului. PREDA, Î. 122. Începu a-l netezi cu mîna pe cap. Netezindu-l așa, dădu de moalele capului. ȘEZ. V, 131. Cum îi căuta așa în cap, îi vîră cele două ace în moalele capului și pe loc a murit biata fată. I. CR. III, 202; b) (regional) tîmplă. PAMFILE, B. 81, cf. ALR I/I h 14. (Regional) Moalele urechii = „groapa de după urechi”. ALR I 51/87, cf. 51/98, 337. (Regional) Moalele frunții (sau obrazului) = tîmplă. ALR I/I h 14. (Neobișnuit) Moalele spetelor = șezut. Am făcut. . . un buboi la moalele spetelor. ap. TDRG. ♦ (Substantivat, m. sg. art.; regional) Penis. PASCU, C. 180. ♦ (Despre gură, buze) Cărnos; fraged. Era leită Safta. . . Tot așa voinică, obrajii la fel de mari, ochii căprui trași spre tîmple și neastîmpărați. . . Gura cu buze groase și moi. CAMIL PETRESCU, O. III, 12. Of ! două buze dulci și moi, Săruta-m-aș eu cu voi. BIBICESCU, P. P. 33. ♦ Moleșit, flasc; puhav. Mici și moi, coapsele arată slâbăciune, cilibiu și fricos om (a. 1785). GCR II, 145/20. Se apropie de canapeaua ei o femeie încă tînără . . . puțin cam subțire în talie și cu un gît lung și moale, care-i dădea un aer bătrînicios. CAMIL PETRESCU, O. III, 70. I-am văzut pe toți, deslușit. . . Pe miliardarii cu burțile moi. DEȘLIU, G. 44. ♦ Puțin consistent; subțire, apos. Fă mămăligă mare, măi Ioane; fie crudă, fie moale, numai mare. ZANNE, P. III, 607. La baliga moale, puțină apă trebuie, se zice despre cei lipsiți de rezistență, pe care cea mai mică dificultate îi doboară. Cf. id. ib. I, 322. ♦ Care poate fi ușor străpuns, tăiat, despicat. La mintea spre înțeleagere gătată mai tare pătrunde cuvîntul adevărului, decît prin moale grosimea trupului ascuțita simceaua fierului. CANTEMIR, IST. 63. ◊ Sămînță moale = (cu înțeles neprecizat, probabil) sămînță cu înveliș subțire, puțin rezistent. Cînd iaste creașterea lunei, sămînța vîrtoasă să samine. . . iară cînd scade luna, sămî[n]ța cea moale cum iaste inul, cînepă (a. 1733). GCR II, 26/32. ♦ (Despre pîine, cozonac etc.) Proaspăt; fraged. Să pun la ciochine niște plăcinte moi anume pregătite, care ne fac nouă trebuință pe cale. SADOVEANU, F. J. 520. Pită proaspătă sau pită moale. ALR II 4 013/235. Mulțimea de boale, la dohtor pîine moale. ZANNE, P. V, 272, cf. III, 532, IV, 48. ♦ (Despre icre) Proaspăt, neconservat. Oarecare meșteraș A trimis un băiețaș. . . Ca să ia de la băcan Icre roșii de un ban. li mai dete și alți doi Să ia icre negre moi. PANN, P. V. III, 64¹/8. In comerț i[crele] se găsesc sub două forme: . . . moi sau proaspete și tescuite. ENC. AGR. III, 135. ♦ (Despre fructe) Zemos; mălăieț (1). Pepenii galbeni. . . se numesc. . . mâlăieți cînd sînt moi. PAMFILE, A. R. 175. Mută-ți casa lîngă noi, C-am un păr cu pere moi, Și le-om mînca amîndoi. JARNIK-BÎRSEANU, D. 48. ♦ Flexibil, elastic. Un registru cu scoarțele moi. PREDA, M. 155. Dacă un mort va fi moale, este semn că va muri vreo rudă a sa după el. ȘEZ. III, 122. 2. (Despre pămînt) Umed, reavăn, jilav. Sămînța vîrtoasă să samine la pămînt uscat,. . . sămî[n]ța . . . cum iaste inul, cînepă iproci să o samine în pămînt moale (a. 1733). GCR II, 26/33, cf. ALR II 5 060/64, 310, 705, 723, 762, 791. ◊ (Substantivat) Prășitul se face pe moale. PAMFILE, A. R. 74. Trag, iar, în mocirlă, după noi. Nădăjduim că acolo cel puțin, obuzele lovind în moale, nu vor mai exploada toate. CAMIL PETRESCU, U. N. 363. ♦ (Mai ales prin Munt.) Care a fost arat de două sau de trei ori după ce s-a făcut desțelenirea. Cf. H II 244, VII 210, 245, 337. 3. (Despre metale și aliaje) Cu duritate mică; care poate fi ușor îndoit, zgîriat etc. Cînd oțelul este prea moale, coasa se îndoaie; cînd este prea iute, coasa se rupe. PAMFILE, A. R. 125. Prin procesele de înnobilare sau curățire se obține din fontă fier moale cu 0,05-0,5 %C. MACAROVICI, CH. 412. Materialul din care se confecționează aceste organe este oțelul moale laminat. IOANOVICI, TEHN. 154. În limbajul curent spunem că oțelul este casant, iar plumbul este moale. CIȘMAN, FIZ. i, 240, cf. I. CR. III, 226. ◊ (Regional, substantivat, în sintagma) Moalele securii = muchia securii. Pe moalele (muchia) securei se pisează usturoiu. ȘEZ. XII, 194. 4. (Despre ființe, despre corpul sau părți ale corpului lor) Fără rezistență, fără putere; debil, slab, plăpînd; gingaș, delicat. Nu-i putință să să poată povesti truda și ruga ei și nevoința cu carea au adevăsît ș-au topit acel trup moale și gingaș. DOSOFTEI, V. S. septembrie 27^r/25, cf. CHEST. VI 22/26. Moale în trup. ALRM II/I h 142/260. ◊ Moale în gură sau cu gura moale = (despre cai) cu gura sensibilă, care suportă greu zăbala; p. e x t. care poate fi condus ușor cu ajutorul hățurilor. Cf. ZANNE, P. I, 461. Moale de gură = (despre oameni) cu dinți nerezistenți, slab de gură. Cf LM. ◊ E x p r. A avea picioare moi = a umbla, a se mișca încet. Cf. COSTINESCU. ♦ Sleit de puteri, istovit, vlăguit. Maria rămase moale, gînditoare, fără să zică o vorbă. DUNĂREANU, CH. 194. Nevastă-mea. . . a căzut moale într-un fotoliu. CAMIL PETRESCU, U. N. 132. Cîteva vecine o urcară pe femeia care era moale, topită de durere și nu-și dădea seama de nimic. id. O. II, 492. Atunci [fata]. . . a căzut moale. . . peste masa de lucru. PAS, Z. I, 310. Călcîndu-și pe inimă, Cristescu i-a întins peste birou o mînă moale, gata parcă să se desfacă din toate încheieturile. GALAN, B. I, 8. * (Adverbial) Și arcul să-și tragă moale. DOSOFTEI, PS. 189/11. ♦ (Regional) Paralizat. ALR II/I h 123/727, cf. MAT. DIALECT, I, 231. 5. (Despre oameni) Lipsit de energie, de voință; apatic, indolent; bleg, leneș; cu fire slabă, nebotărîtă, influențabilă. Mihai Vodă nu este, cum s-arăta, blînd, șigaci cu toțîi și moale, ce într-alt chip, că are multe hiri, nu numai o hire. NECULCE, L. 185. Învățătorul. . . , mai moale ca toți, se și îmblânzise puțin. REBREANU, I. 246. Mi s-a părut un băiat de treabă, deși cam moale. CĂLINESCU, E. O. I, 61. Deocamdată Soleiman Pașa va fi dezavuat de Poartă fiindcă a fost prea moale, asta fiind prima etapă, apoi va fi înlocuit cu Fuad Effendi, cunoscut ca mai energic. CAMIL PETRESCU, O. III, 108. Fusese un bărbat înalt, voinic, Radu Ochian, moale, trîndav. STANCU, D. 5, cf. PAS, Z. I, 145. Te cunosc, lele, pe poale, Că ești o femeie moale; Că de-ai fi femeie iute, Poalele ți-ar fi lăute. BUD. P. P. 62. Dacă ți-i bărbatul moale, Du-l în tîrg și-l dă pe oale. ZANNE, P. IV, 253, cf. ii,4 Moale de gură sau moale la vorbă = care vorbește puțin, care nu e bun de gură. Nu e bun Argeșiu, fiind bătrîn și cu patimă de boală și moale la vorbă și. . . prefăcut. ZILOT, CRON. 73. Unde s-a văzut advocat moale de gură ? F (1883), 15. ◊ E x p r. A (o) (sau a se) lăsa (mai) moale = a ceda, a face concesii. Nu te lăsa, rumâne, moale. JIPESCU, O. 37, cf. SCRIBAN, D. Lăsați gluma, măi. . . Vorba e, acum ce facem ? Mergem așa cum am mers, oblu, ori o lăsăm mai moale. CAMIL PETRESCU, O. III, 490. Te lași moale, Te bagă-n foaie. ZANNE, P. V, 295. Cine să lasă moale, cel mai tare ăl dăspoaie. id. ib. VIII, 290. ♦ (adverbial) Lipsit de convingere, de curaj; în silă. De ce să n-ascult ? se apără moale colonelul. C. PETRESCU, Î. I, 11. Asta n-aș crede-o, se împotrivi moale Mînecuță. SADOVEANU, P. M. 136. Oamenii s-au privit, te-au privit, și unul ți-a spus moale, nedumerit: – Apoi pe nici unul nu ne cheamă Dumitru. PAS, Z. I, 140. ♦ Blînd, îngăduitor. Nu-i moale ea-n treburi de-acestea ! COȘBUC, AE. 27. Moale ești, Antoane, cînd e vorba de fiu-tu! DEMETRIUS, C. 40. ♦ (Rar, despre activitatea sau despre viața oamenilor) Ușuratic. Carol al Vll-lea. . . înconjurat de curteni desfrînați. . . petrecea, chiar dinaintea ochilor soției sale, o viață moale și nepăsătoare în brațele unei țiitori. ODOBESCU, S. I, 4. 6. F i g. (Învechit, neobișnuit) Slab, șubred; îndoielnic; prost. Tomșa văzînd moale lucrul de dobăndit cetatea cu ai sei, s-au sfătuit cu boierii de au trimis sol la Jicmond craiul unguresc. N. COSTIN, LET. I A, 70/28. Venit-au ponoslu lui Pâtru Vodă de la împărăție, pentru moi lucrurile lui. id. ib. 97/29. II 1. Cu suprafața netedă, fără asperități; neted. Morunul are sgîrciuri în loc de oase și pielea aspră, pe cînd a somnului e moale. C. ANTONESCU, P. 89. Pre lîngă tine, multe cer: Ceru-m boi cu coarne moi; Ceru-m junci cu coarne lungi. POP., ap. GCR II, 330. Moale ca geamu. ARL II/I MN 31, 2 182/848. ♦ Catifelat, mătăsos; plăcut la atingere. Aceia ce poartă veșminte moi, în casele împărătești sînt. CORESI, EV. 522, cf. N. TEST. (1648), 14^r/26, GCR I, 276/9. Părea un tînăr voievod Cu păr de aur moale. EMINESCU, O. I, 170, cf. 82. Niște mușchi pletos, de o podină de gros, moale ca mătasa și verde ca buratecul. CREANGĂ, P. 213. Mîinile cele albe ca o coală de hîrtie, cu pelea moale ca puful. ISPIRESCU, l. 234, cf. 58. Părul ei, mătasă moale, Ca și inul cînd înfloare. JARNIK-BÎRSEANU, D. 35, cf. 60. ◊ F i g. E așa de dulce să chemi somnul în murmurul apelor, în răcoarea verde a luncilor, sub mîngîierile moi ale vînturilor ! HOGAȘ, DR. I, 195. ♦ (Regional, despre făină, mălai) Măcinat mărunt. ALR I 1 372. Făină mai aspră, nu moale rău, că nu se coace nici turla. ib. 1372/800. 2. Necolțuros, rotunjit, unduios; p. e x t. armonios; delicat. Oricît de genial tăiate ar fi formele unei statui, ea niciodată nu ne va putea reda acele linii moi, pătimașe, calde, cari caracterizează un trup frumos, viu. GHEREA, ST. CR. II, 50. Ileana Cosînzeana, cu ochi limpezi, cu trăsături moi și blonde, cu cosița de aur sclipitoare. PETICĂ, O. 277. ◊ (Prin lărgirea sensului, despre ochi, privire) Ochii lui cei moi. . . se pierdură iar în . . . visătorie. EMINESCU, N. 35, cf. id. O. IV, 85. El se uită . . . la expresia caldă a ochilor ei moi, lungi, cu gene mari și clipiri dese. VLAHUȚĂ, O. A. III, 90. Doar ca prin vis vedea privirile moi ale femeii, buzele ei roșii și umede. REBREANU, I. 158. 3. (Despre culori, lumină sau izvoare de lumină, sunete) Lipsit de stridență, cu intensitate scăzută ; domol, potolit; blînd. Cf. BUDAI-DELEANU, LEX. Luna plină de o lumină moale. ALECSANDRI, POEZII, 275. Printre grații luna moale, Sfiicioasă și smerită și-au vărsat razele sale. EMINESCU, O. I, 76. O jună fală. . . acompaniind sunetele ușoare a unor note . . . cu glasul ei dulce și moale. id. N. 47. Umbre moi întinde ceața, Pe cînd raze scad in zare. CERNA, P. 57. Minți ! strigă Ițic întărîtat de glasul moale al căprarului. REBREANU, NUV. 291. Eu nu înțeleg nimic, vorbi cu glas moale domnul țudic. PETRESCU, R. DR. 159. Un vindireu . . . slobozi cîteva fluierături moi. SADOVEANU, O. IX, 132. A răspuns cu mișcări cumpănite și cu vorbe moi la manifestațiile zgomotoase ale lui Temistocle. id. ib. XI, 572. Vocea ei mică, moale, de cristal lichid, îl fermecă. CAMIL PETRESCU, O. III, 83. Vorbește cu glas moale judecătorul, cu glas dulce, stancu, d. 257, cf. preda, m. 171.4 (Adverbial) Oameni timizi și modești care surîd ușor și vorbesc moale, teodoreanu, m. ii, 169. Albinele bîzîiau moale în prisaca de-aproape. sadoveanu, o. v, 618. Ce învățătură pot să-ți dau eu ție, măi băiete? grăia moale pădurarul. id. ib. XII, 470. Mitropolitul întrebă moale: Asta-i tot ? CAMIL PETRESCU, O. III, 40. Un zurgălău. . . Se auzea de undeva, din vale, Și vîntu-l îneca în răbufniri. Parcă plîngea încet metalul, moale, În palmele-nghețate și subțiri. LABIȘ, p. 15. 4. (Fon.; în opoziție cu d u r, în sintagmele) Consoană moale = consoană palatalizată, v. p a l a t a l i z a t. Limba română cunoaște, la finală, consoane moi, notate în ortografia obișnuită printr-un i care întovărășește consoana. ROSETTI, S. L. 59. În multe limbi sînt cunoscute serii duble de consoane, dure și moi. GRAUR, I. L. 61. Poziție moale = poziția unui sunet urmat, în cadrul unui cuvînt, de o silabă care conține o vocală palatală. O deosebită importanță are în dialectul dacoromân poziția „dură” sau „moale”, deci caracterul nepalatal sau palatal al vocalei din silaba următoare. PUȘCARIU, R. I, 76. 5. (Despre vreme, atmosferă, anotimpuri reci etc.) Călduț (și umed); p. e x t. plăcut, blînd. Iarna, care în alte locuri a fost moale, în Rusia a stătut foarte aspră și iute. CR (1834), 354²/16. Stelele. . . tremură voluptos în aerul moale și clar al serei. EMINESCU, N. 50. [Cînd cocoșul] va cînta seara, înspre amurg. . . de va fi frig, se va muia vremea, iar de va fi moale, se va lăsa frig aspru. PAMFILE, VĂZD. 3. Se crede că dacă în ziua anului nou. . . va fi afară moale și pîclă, apoi. . . vor urma boale. GOROVEI, CR. 293. Duminică, pe-o vreme destul de moale, fără să fie însă dezgheț, m-am înfățișat la curtea de la Comana. SADOVEANU, O. IX, 440. O verificare și mai simplă o facem iarna, pe vreme moale, cînd se apropie dezghețul. CIȘMAN, FIZ. I, 399. Toamna, cîndu-i vremea moale, să mîrlescu oile ǵine. GR. S. V, 332. Dacă e iarna moale . . . umblă [oile] și la pășune. CHEST. V 14/87. ♦ (Regional, despre apă) Care are o temperatură potrivită; călduț (Dobra-Deva). ALR II 4146/105. 6. (Despre ființe, despre însușiri și manifestări ale lor) Domol; blînd; umil, smerit. Grăiesc din gură cuvinte moale, De-ț par ca untul de unsuroase. DOSOFTEI, PS. 182/14. Și grăi-va ție cu rugă, rugăciune moale? Și pune-va cu tine făgăduință? BIBLIA (1688), 381¹/18. Venia cu mare trufă. . . iar când s-au întors înapoi, mai moale au fost. N. COSTIN, LET. II, 49/6. Dojănii pe amurezați cu cuvinte potrivite, adică nici atîta strașnice, căci destul le erea ocara. . . dar nici atîta de moi, căci fapta le erea prea mare. GORJAN, H. IV, 79/22. ◊ E x p r. A fi moale la inimă = a fi bun, milos, îngăduitor. Maica era tare moale la inimă, duioasă. SBIERA, F. S. 97, cf. id. P. 145. 7. (Despre mișcări) Ușor, abia simțit; încet, lent; lipsit de vlagă; slab. Deodat-aud foșnirea unei rochii, Un moale pas abia atins de scînduri. EMINESCU, O. I, 119. Tudor își duse în buiestru calul o vreme, apoi îl lăsă în pas moale, SADOVEANU, O. VII, 163. Bălcescu făcu un semn moale cu mîna, a dezgust. CAMIL PETRESCU, O. III, 153. ◊ (În context figurat) Cu moale zbor de catifea, își lasă umbra dulce peste ochii mei. CAZIMIR, P. 47. ◊ (Adverbial) Calcă mai încet și moale. Tot în vîrful deagetelor. BĂRAC, A. 24/2. Da tu de ce mergi așa de moale ? întrebă el... Așa-i că te doare ? Te-a trîntit și te-a pălit răul cela. SADOVEANU, O. VIII, 124. Munteanca . . . înaintă sprintenă . . . pășind moale pe covor cu opincile. id. ib. X, 547. Scăpă clanța din mînă și ușa se izbi moale de un dulap cu vase. V. ROM. septembrie 1 960, 60. ♦ Care se mișcă încet, lin, domol; (despre ființe sau despre părți ale corpului lor) lipsit de vioiciune, de sprinteneală. Era plin de distracții, moale în mișcări, glasul întunecat și slab. RUSSO, S. 28. Boul moale se împerechează cu cel iute. DAMÉ, T. 29, cf. TDRG. Dintr-un cal moale, slab și pîntecos. . . ovăzul și îngrijirile lui Vasile au făcut un căluț întinerit, rotund ca un pepene, cu capu-ncordat, cu gusturi de zburdăciune. SADOVEANU, O. VII, 300. Tudor mormăi și le făcu semn cu mîna moale să cînte. CAMIL PETRESCU, O. II, 81. Cură mai binișor, e apa moale. ALR SN III h 828/886. ♦ (Despre fenomene naturale) Puțin intens, lin, domol, potolit. Măceșul s-a desfoiat ca o ninsoare moale. ARGHEZI, C. J. 99. Ploaie moale. ALR I 1 978/846. Foc moale. ALR II/I h 282/520. III. (Despre lichide, în sintagmele) Vin moale = a) vin plăcut la gust. Vădzăndu . . . [vinul] limpede și frumos la față, și moale și dulce la gustare, de-are fi și înțelept neștine, tot să amăgiaște, părăndu-i că nu să va îmbăta. PRAV. 263; b) vin care conține alcool în cantitate mică, vin slab, fără tărie. După tărie poate fi vin tare sau moale. H II 58, cf. XI 326. Apă moale = a) apă care conține săruri în cantitate mică. Prin Bucovina se culege droghița și se fierbe în apă de pîrău neîncepută, care este mai moale decît apa de fîntînă. PAMFILE-LUPESCU, CROM. 20, cf. MACAROVICI, CH. 359; b) (Transilv. și prin Ban.) apă sălcie. Cf. ALR I 798/30, 61, 65, 90, 98, 109, 125, 131, 140, 150, ALR II 4148/102, 141, 334, 349. – Pl.: moi și (învechit, rar, f.) moale. – Lat. mollis, -e.

❍BEREZÎC (pl. -icuri) sn. Olten. Brățara de piele care prinde capul curelei ce iese din cataramă (CIAUȘ.) [BELEZIC].

*ELEFANT sm. 🐒 Cel mai mare din mamiferele de pe uscat din epoca actuală; are pielea foarte groasă, capul mic în raport cu trupul, urechile mari și blege, nasul prelungit în formă de trompă ce se întinde sau se strînge după nevoie, și doi colți foarte lungi ce ies din falca de sus și cari își găsesc întrebuințarea în industrie sub numele de fildeș; o speță trăește în Asia (India) și alta în Africa (Elephas indicus 🖼 1974, E. africarnus 🖼 1973): ~ul li se părea purice pe lîngă acest cucoș CRG. [fr.].

CĂCIULĂ (pl. -li) sf. 1 🎩 Acoperemînt al capului, lucrat din piele de oaie sau din blana unui alt animal (🖼 698): ~ de oaie; ~ de astrahan; proverb: a sta cu căciula în mînă (înaintea cuiva), a sta umil, plecat, cu respect; a-i ieși părul prin ~, a) a suferi multe neajunsuri; b) a ajunge într’o stare mizerabilă; a fi prieteni de ~, a fi numai cunoștințe (care se salută), fără a avea legături de prietenie; a fi (sau a se simți) cu musca pe ~, a se simți vinovat; a-și bea și căciula din cap, a cheltui pe beție ultimul ban, a-și bea și cămașa; a fi sula și căciula, a fi sărac de tot, a nu poseda nimic decît îmbrăcămintea de pe dînsul; asta-i altă ~, asta e cu totul altceva; la așa cap, așa ~, fie-care nimerește ce i se cuvine; pînă la anul, multe căciuli rămîn fără stăpîn, pîn’atunci, cine știe cîți vor muri: bună ziua ~, că stăpînul n’are gură! se zice, în glumă, aceluia care stă cu căciula sau cu pălăria pe cap, fără să salute ¶ 2 💒 Căpătîiu crestat și adesea înflorat al stîlpilor unei case DAM. ¶ 3 Trans. 🎩 Glugă [comp. arom. ~ și căčuŭă, megl. căčuŭă, alb. kăsuIă; blg. kačula e împrumutat din rom.].

AMAR² A bea tot amarul = A simți toată amărăciunea unei întâmplări ori a unei vieți dureroase: Cât d-amar este paharul ce-l bem în acest minut!... (C. NEGRUZZI) A fi vai și amar de capul (sau de pielea, de viața) cuiva = A fi, ajunge într-o situație foarte grea, neplăcută: Noroc că era o fată robace și răbdătoare, căci astfel vai ș-amar de pielea ei. (ION CREANGĂ) A-i fi amar = A suferi: De-ar fi fost el un viteaz / Nu mi-ar fi așa necaz, / Dar a fost un biet tâlhar / Și de aceea mi-e amar! (VASILE ALECSANDRI) A-și alina amarul = A face orice pentru a (-și) potoli, a(-și) ușura durerea, suferința, necazul: Și amaru-și alina,/ Și din fluier el doinea. (POP.) suferind în tăcere: Mult amar am înghițit. (VASILE ALECSANDRI) …pasul făcut înainte nu se mai poate face nefăcut, și trebuie să ne-nghițim amarul și să ne culcăm cum ne-am așternut, toate astea de frică de mai rău. (MIHAI EMINESCU) A-și mânca amarul cu cineva = A trăi (o viață nefericită) alături de cineva: Ei se hotărâră ca să nu se desparță și să rămâie să-și mănânce amarul împreună. (P. ISPIRESCU) A-și vărsa amarul = A-și povesti necazurile, a- și destăinui suferințele: Într-o notiță, intitulată ,,Bușea" d. Duiliu Zamfirescu își varsă amarul asupra unui țăran, care s’a făcut vinovat de neglijență […]. (VIAȚA ROMÂNEASCĂ, vol. 15, 1909)

* ELEFANT sm. 🐒 Cel mai mare din mamiferele de pe uscat din epoca actuală; are pielea foarte groasă, capul mic în raport cu trupul, urechile mari și blege, nasul prelungit în formă de trompă ce se întinde sau se strînge după nevoie, și doi colți foarte lungi ce ies din falca de sus și cari își găsesc întrebuințarea în industrie sub numele de fildeș; o speță trăește în Asia (India) și alta în Africa (Elephas indicus) (🖼 1974), E. africanus (🖼 1973): ~ul li se părea purice pe lîngă acest cucoș (CRG.) [fr.].

VÂRTEJ, vârtejuri, s. n. I. 1. Porțiune din masa unui fluid în care acesta, datorită unui obstacol ivit în cale, are o mișcare de rotație; turbion, bulboană. vâltoare, vârticuș. ♦ Rotire a apei (sau a spumei) sub formă de cercuri repetate, în locul unde se cufundă cineva sau ceva. ♦ (Fiz.) Mișcare a unui fluid, în cursul căreia particulele componente au o deplasare complexă de translație și de rotație. 2. Vânt puternic, vijelios, care se învârtește cu viteză pe loc, ridicând în aer obiecte ușoare (praf, hârtii, frunze uscate etc.) ♦ Sul, coloană, trâmbă (de praf, de fum, de zăpadă etc.). ♦ Compus: vârtejul-pământului = a) plantă erbacee cu tulpina târâtoare și cu flori galbene (Medicago orbicularis); b) mică plantă erbacee, cu câte trei frunze la un nod, cu flori roșii dispuse în vârful tulpinii, care crește prin locuri stâncoase din regiunea alpină (Pedicularis verticillata). 3. Mișcare (amețitoare) în cerc. ♦ Fig. Vălmășag care târăște pe cineva ca o vâltoare; amețeală, buimăceală, zăpăceală. 4. Loc în creștetul capului omului sau pe pielea animalelor de unde părul pornește în toate direcțiile. II. Nume dat unor unelte care, atunci când funcționează, descriu o mișcare circulară: a) fus pe care se desfășoară o funie sau un lanț la capătul cărora se află o găleată, și care se învârtește cu ajutorul unei manivele, folosit pentru a scoate apă din puț, pământ din gropi etc.; b) (reg.) unealtă cu care se poate ridica osia carului pentru a se repara roata; c) încuietoare la ușă sau la poartă, compusă dintr-o bucată de lemn care se învârtește în jurul unui cui; d) unealtă din lemn folosită pentru presat (la teascul de stors struguri) sau pentru strâns (la masa dulgherului); e) unealtă de dogărie care servește la strângerea doagelor la butoaie, ciubere etc. – Din bg. vărtež.

PEȘTE, pești, s. m. 1. (La pl.) Clasă de animale vertebrate acvatice, cu corpul de obicei alungit, cu pielea acoperită cu solzi și bogată în secreții mucoase, cu membrele transformate în înotătoare și cu respirație branhială; (și la sg.; adesea colectiv) animal care face parte din această clasă. ◊ Pești zburători = specii de pești care pot să sară din apă și să execute un zbor planat cu ajutorul înotătoarelor pectorale. La pește = la pescuit. ◊ Expr. Cât ai zice pește = foarte repede. A tăcea ca peștele (sau ca un pește) = a nu spune nici o vorbă, a nu scoate un cuvânt, a păstra tăcere completă. A trăi (sau a se simți etc.) ca peștele în apă = a trăi bine, a se simți la largul său; a-i merge bine. A trăi (sau a o duce, a se zbate etc.) ca peștele pe uscat = a duce o viață foarte grea; a face eforturi desperate (și zadarnice). A fi cu borșul la foc și cu peștele în iaz = a se lăuda înainte de izbândă. Când o prinde mâța pește = niciodată. ◊ Compuse: pește-auriu (sau -curcubeu, -soare) = pește de culoare verde-gălbuie, cu pete roșii pe spate și cu dungi albastre pe părțile laterale ale capului (Eupomotis gibbosus); pește-ciocan = specie de rechin din mările calde, cu capul în formă de ciocan (Zygaena malleus); pește-ferăstrău = pește din mările calde, cu botul lung, turtit în formă de lamă dințată (Pristis pristis); pește-lup = avat; pește-păun = pește mic, frumos colorat, cu jumătatea superioară a corpului albastră-verzuie cu reflexe aurii, iar cu cea inferioară argintie (Coris julio); pește-porcesc = porcușor; pește-de-piatră = a) fusar; b) pietrar; pește-cu-spadă = pește mare cu corpul în formă de fus, cu pielea fără solzi, cu capul mare și cu falca de sus prelungită ca o sabie ascuțită pe ambele muchii (Xiphias gladius); peștele-lui-Solomon = specie de pește din familia salmonidelor (Salmo labrax); pește-țigănesc = a) nume generic pentru diferite specii de pești mici; b) caracudă; c) pălămidă-de-baltă; pește-de-mare = calcan. 2. Carne de pește (1), folosită ca aliment; mâncare preparată din astfel de carne. ◊ Expr. (Fam.) Asta-i altă mâncare de pește = asta este cu totul altceva. A fi tot o mâncare de pește = a fi același lucru, a fi totuna. 3. (La pl. art.) Numele unei constelații din emisfera boreală. ◊ Zodia peștelui sau (eliptic) peștii = una din cele douăsprezece zodii ale anului. 4. Fig. (Calc după fr. poisson) Bărbat întreținut de o femeie. ♦ Proxenet, codoș. – Lat. piscis.

CASCĂ, căști, s. f. 1. Acoperămînt pentru cap, făcut din metal, piele sau cauciuc și folosit de militari, de unii sportivi și unii muncitori pentru protecția capului. ♦ Dispozitiv metalic în forma unei căciuli, care servește la coafat. 2. Dispozitiv alcătuit din unul sau două receptoare fixate pe urechi, care servește la ascultarea transmisiunilor radiofonice, telefonice etc. – Fr. casque.

căciulă f. 1. acoperământul capului, la bărbat, din piele de oaie cu părul sau blana ei; altă căciulă, alt ceva!, altă vorbă (aluziune la exibițiunile vechilor scamatori, cari, aruncând pe jos o căciulă, o schimbau în felurite alte căciuli); 2. ce are forma de căciulă: căciulă unei căpățâni de zahăr; 3. V. bașlic; 4. Tr. glugă. [Cf. bulg. KAČUL, moț de pasăre, KAČULKA, căciulă)]. V. muscă.

Mukden n. oraș chinez cap. Mangiuriei: 181.000 loc. Mătăsuri, piei. Mormintele împăraților chinezi. Înfrângerea în 1905 a Rușilor de către Japonezi.

VÂRTEJ, vârtejuri, s. n. I. 1. Porțiune din masa unui fluid în care acesta, datorită unui obstacol ivit în cale, are o mișcare de rotație; turbion, bulboană, vâltoare, vârticuș. ♦ Rotire a apei (sau a spumei) sub formă de cercuri repetate, în locul unde se cufundă cineva sau ceva. ♦ (Fiz.) Mișcare a unui fluid, în cursul căreia particulele componente au o deplasare complexă de translație și de rotație. 2. Vânt puternic, vijelios, care se învârte cu viteză pe loc, ridicând în aer obiecte ușoare (praf, hârtii, frunze uscate etc.) ♦ Sul, coloană, trâmbă (de praf, de fum, de zăpadă etc.). ♦ Compus: Vârtejul-pământului = a) plantă erbacee cu tulpina târâtoare și cu flori galbene (Medicago orbicularis); b) mică plantă erbacee, cu câte trei frunze la un nod, cu flori roșii dispuse în vârful tulpinii, care crește prin locuri stâncoase din regiunea alpină (Pedicularis verticillata). 3. Mișcare (amețitoare) în cerc. ♦ Fig. Vălmășag care târăște pe cineva ca o vâltoare; amețeală, buimăceală, zăpăceală. 4. Loc în creștetul capului omului sau pe pielea animalelor de unde părul pornește în toate direcțiile. II. Nume dat unor unelte care, atunci când funcționează, descriu o mișcare circulară: a) fus pe care se desfășoară o funie sau un lanț la capătul cărora se află o găleată, și care se învârte cu ajutorul unei manivele, folosit pentru a scoate apă din puț, pământ din gropi etc.; b) (reg.) unealtă cu care se poate ridica osia carului pentru a se repara roata; c) încuietoare la ușă sau la poartă, compusă dintr-o bucată de lemn care se învârte în jurul unui cui; d) unealtă din lemn folosită pentru presat (la teascul de stors struguri) sau pentru strâns (la masa dulgherului); e) unealtă de dogărie care servește la strângerea doagelor la butoaie, ciubere etc. – Din bg. vărtež.

PEȘTE, pești, s. m. 1. (La pl.) Clasă de animale vertebrate acvatice, cu corpul de obicei alungit, cu pielea acoperită cu solzi și bogată în secreții mucoase, cu membrele transformate în înotătoare și cu respirație branhială; (și la sg.; adesea colectiv) animal care face parte din această clasă. ◊ Pești zburători = specii de pești care pot să sară din apă și să execute un zbor planat cu ajutorul înotătoarelor pectorale. La pește = la pescuit. ◊ Expr. Cât ai zice pește = foarte repede. A tăcea ca peștele (sau ca un pește) = a nu spune nicio vorbă, a nu scoate un cuvânt, a păstra tăcere completă. A trăi (sau a se simți etc.) ca peștele în apă = a trăi bine, a se simți la largul său; a-i merge bine. A trăi (sau a o duce, a se zbate etc.) ca peștele pe uscat = a duce o viață foarte grea; a face eforturi disperate (și zadarnice). A fi cu borșul la foc și cu peștele în iaz = a se lăuda înainte de izbândă. Când o prinde mâța pește = niciodată. ◊ Compuse: pește-auriu (sau -curcubeu, -soare) = pește de culoare verde-gălbuie, cu pete roșii pe spate și cu dungi albastre pe părțile laterale ale capului (Eupomotis gibbosus); pește-ciocan = specie de rechin din mările calde, cu capul în formă de ciocan (Zygaena malleus); pește-fierăstrău = pește din mările calde, cu botul lung, turtit în formă de lamă dințată (Pristis pristis); pește-de-piatră = a) fusar; b) pietrar; pește-cu-spadă = pește mare cu corpul în formă de fus, cu pielea fără solzi, cu capul mare și cu falca de sus prelungită ca o sabie ascuțită pe ambele muchii (Xiphias gladius); peștele-lui-Solomon = specie de pește din familia salmonidelor (Salmo labrax); pește-țigănesc = a) nume generic pentru diferite specii de pești mici; b) caracudă; c) pălămidă-de-baltă; pește-de-mare = calcan. 2. Carne de pește (1), folosită ca aliment; mâncare preparată din astfel de carne. ◊ Expr. (Fam.) Asta-i altă mâncare de pește = asta e cu totul altceva. 3. (Astron.; n. pr. pl. art.) Numele unei constelații din emisfera boreală. ♦ Una din cele douăsprezece zodii ale anului. 4. Fig. (Calc după fr. poisson) Bărbat întreținut de o femeie. ♦ Proxenet, codoș. – Lat. piscis.

CASCĂ, căști, s. f. 1. Acoperămînt pentru cap, făcut din oțel sau alt metal și căptușit în interior cu piele, pîslă sau plută; e purtat de obicei de militari în război sau de pompieri la incendii, pentru a apăra capul de lovituri. Văzură autocamioanele încărcate cu ostași, căștile, țevile puștilor mitraliere. DUMITRIU, V. L. 67. Niște copii, zărind căștile și luciul baionetelor, prinseră a țipa. CAMILAR, N. I 72. ♦ Obiect de metal sau rețea de sîrmă ori de piele, folosit pentru protecția capului de către unii sportivi (automobiliști, motocicliști etc.) în timpul competițiilor, sau de unii muncitori (mineri, sondori etc.) în timpul lucrului. ♦ Acoperămînt pentru cap făcut din cauciuc și folosit de înotători pentru a nu-și uda părul. 2. Dispozitiv care servește pentru a asculta transmisiuni radiofonice sau telefonice; e alcătuit din unul sau două receptoare care se fixează la urechi cu ajutorul unui suport metalic.

COIF, coifuri, s. n. Acoperămînt de metal (mai rar de piele groasă) pentru protecția capului, purtat în vechime de ostași la luptă. V. cască. Vin crai cu argintate coifuri. GOGA, P. 10. Trec sute [de eroi]; iată-i: de oțel le e coiful. MACEDONSKI, O. I 13. Codrul clocoti de zgomot și de arme și de bucium, Iar la poala lui cea verde mii de capete pletoase, Mii de coifuri lucitoare ies din umbra-ntunecoasă. EMINESCU, O. I 148. ◊ Fig. Cine-și așază Coiful de aur al lunii pe cap? BENIUC, V. 97. Caschetă de hîrtie (în formă de bicorn) cu care se joacă copiii. [Copiii] își pun... cîte-un coif de hîrtie în cap. CREANGĂ, A. 39.

COJOC, cojoace, s. n. Obiect de îmbrăcăminte făcut din piele de oaie prelucrată cu mițe cu tot, care se poartă la țară ca palton. Avea, pe sub cojoacele de vulpe... niște albituri. GALACTION, O. I 274. Vine-o babă-ncet pe stradă în cojocul rupt al ei Și încins cu sfori de tei. COȘBUC, P. I 225. Moș Nichifor... înhamă iepușoarele, își ia cojocul între umere și biciul în mînă, și tiva băiete! CREANGĂ, P. 114. Pe prispă, o babă bătrînă și zbîrcită, culcată pe un cojoc vechi, sta cu capul ei sur ca cenușa în poalele unei roabe tinere și frumoase, EMINESCU, N. 19. ◊ Expr. A-și întoarce cojocul pe cealaltă parte (sau pe dos) = a-și schimba atitudinea, părerile (deodată și pe neașteptate); a se supăra, a se irita, a întoarce foaia. Nu mă faceți să-mi întorc cojocul pe dos, că... v-oi face acum s-alergați iepurește. ALECSANDRI, T. I 262. Iarnă cu șapte cojoace = iarnă grea (foarte friguroasă). Bradul verde... privește cu-ntristare Cum se primbla prin răstoace Iarna pe un urs călare, Iarna cu șapte cojoace. ALECSANDRI, P. A. 116. Cît îi poate cojocul = cît poate cineva, cît îl ține cureaua. A face cuiva pielea cojoc = a bate zdravăn pe cineva. Vai de cojocul cuiva = vai de el, vai de capul lui, vai de pielea lui. A nu mai întreba (pe cineva) de ce-i e cojocul = a nu mai lăsa (pe cineva) să se gîndească, a lua (pe cineva) repede. Turturica parcă n-ar fi voit, dar calul n-o mai întrebă de ce-i e cojocul; se răpede și-i ia apa și smicelele cu hapca. CREANGĂ, P. 274. Te mănîncă cojocul = nu te astîmperi, nu te potolești; te mănîncă pielea. Fii cuminte, că, de te mănîncă cojocul, acum am eu ac de el. RETEGANUL, P. I 7. A scutura (cuiva) cojocul = a-l bate. A-și teme cojocul = a fi (prea) precaut, a evita cu prudență riscurile. A avea (sau a găsi, a afla) ac de (sau pentru) cojocul cuiva v. a c. ♦ (În glumă) Pielea păroasă, blana unui animal. Lupul... Sare asupră-i pe loc, Și îi rupe [cîinelui] din cojoc. PANN, P. V. I 96. – Variantă: (regional, rar) cojoacă (DELAVRANCEA, S.183) s. f.

PUNE, pun și (regional) pui, vb. III. 1. Tranz. (Cu privire la lucruri) A așeza, a face să stea undeva. Într-un colț al geamlîcului stau puse la soare cîteva clondire mohorîte. BASSARABESCU, V. 7. Vine-ncet, pe ochi îmi pune mîinile ei mici și moi. COȘBUC, P. I 117. Papa cu-a lui trei coroane, puse una peste alta. EMINESCU, O. I 146. (Absol.) De unde să iei dacă n-ai pus? CREANGĂ, P. 125. (Poetic) Iarna tristă-mbracă Streșinile somnoroase, Pune văl de promoroacă Peste pomi și peste case. TOPÎRCEANU, B. 70. Un vis fantastic veni și-și puse asupră-mi negrele sale aripi. NEGRUZZI, S. I 60. ◊ Expr. A pune pe hîrtie v. hîrtie. A pune (o melodie) pe note = a transpune (o melodie) pe note muzicale. A pune iscălitura = a semna, a iscăli. A pune (un bun imobil) pe numele cuiva = a da cuiva un bun în proprietate, înscriindu-l ca proprietar cu forme legale. A pune aprobarea = a aproba ceva în scris. Cînd e gata dosarul? Să-ți pun aprobarea, că numai al dumitale lipsește. V. ROM. august 1953, 38. A-i pune cuiva un lucru (dinainte) = a așeza un lucru în fața cuiva (invitîndu-l să se servească de el); fig. a-i da cuiva o idee, a-i aduce o știre, o informație. Stanca i-a și pus dinainte, o dată cu mîncarea de prînz, veste proaspătă că soru-sa Nastasia ar fi căzut într-un puț. SADOVEANU, M. C. 144. Eu îi pun zamă de pui. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 462. A pune la picioare = a oferi. A pune mîna (pe cineva sau ceva) v. mînă. A pune mîinile pe piept v. mînă. A pune stăpînire (pe cineva sau ceva) = a deveni stăpîn, a se face stăpîn (cu forța). Ia ascultați, măi, dar de cînd ați pus voi stăpînire pe ruine, zise Gerilă. CREANGĂ, P. 253. (Poetic) Pe toate pune stăpînire al voastră inimă măiastră. CERNA, P. 15. A pune piciorul (undeva) = a sosi (undeva); a pătrunde. Și printre mii de săbii și mii de archebuze. Ei pun picioru-n lagăr. ALECSANDRI, P. III 222. A pune gura (pe ceva) = a mînca. Numai atuncea punea gura pe iarbă, cînd Pepelea era foarte ostenit și înceta puțintel de a zice. SBIERA, P. 8. A pune ochii (sau, mai rar, ochiul) pe cineva sau pe ceva = a) a se opri cu interes asupra cuiva sau a ceva, a dori să obții, să ajungi la... În lipsă de bani, puseseră ochii pe 4000 lei trimiși de la Brussa cu o destinație specială. BĂLCESCU, la GHICA, A. 566. Am hotărît să-l însor, și-ți mărturisesc că mi-am pus ochiul pe duduca Adela. ALECSANDRI, T. I 344; b) a supraveghea pe cineva pentru a-l prinde cu o greșeală, pentru a-l pedepsi. A pune ochii (sau privirea, nasul, capul) în pămînt = a avea o atitudine modestă, sfioasă, plecîndu-și privirile; a se rușina, a se sfii. Și cînd i-a spus Flăcăul cel dinții cuvînt, Ea se uita speriată-n vînt, Și ca certat-apoi și-a pus Privirile-n pămînt. COȘBUC, P. I 281. Eu răspund dintr-un cuvînt, Fărsă pun ochii-n pămînt. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 44. A-și pune pielea în saramură v. piele. A pune osul = a munci din greu. Cînd rămîi văduv cu un băiat de unsprezece ani și cu o fetiță de șapte, trebuie să pui osul de vrei să nu te mănînce sărăcia. REBREANU, P. S. 135. A pune umărul = a ajuta pe cineva în muncă. A pune gînd sau a-și pune în (sau de) gînd (sau în cap, în minte) = a avea intenția de a..., a plănui să..., a decide, a hotărî. Au fost și mai înmărmuriți aflînd că el și-a pus în cap să plece pe jos, ca turist. PAS, Z. I 180. Știind necazul meu, Mi-a zis Fir a lui Sulcină: «Ce ți-ai pus în gînd, tu Nină? Poate-n rîs te-a supărat Șandru doară». COȘBUC, P. II 213. Și-a pus în gînd să descopere vicleșugul babei, creangă, P. 98. (Mold.) Pune-ți în gînd că... = află, închipuie-ți, imaginează-ți că... Pune-ți în gînd, părinte ispravnice, că am un frate care de cîteva zile s-o făcut nevăzut de la leș. ALECSANDRI, T. I 222. A pune o vorbă (sau un cuvînt) = a interveni în favoarea cuiva. Amicul meu... mă roagă să pun o vorbă bună în favoarea lui. CARAGIALE, O. II 292. Poate și eu am pus un cuvînt, că te știam nevoiașă. CONTEMPORANUL, VI_I 500. A pune o vorbă (sau o expresie etc.) în gura cuiva = a atribui cuiva o vorbă, o expresie; (despre autori) a face ca un personaj să se exprime într-un anumit fel. Chiar unele forme gramaticale... cum este perfectul simplu, sînt întrebuințate de scriitor nu numai pentru a le pune în gura eroilor munteni... ci pentru a-și exprima nemijlocit și precis gîndurile sale de povestitor. L. ROM. 1953, nr. 2, 41. A pune coarne = a) a face o relatare cu adaosuri exagerate sau neverosimile, a înflori. De cîte ori îl spune [basmul] ii mai pune coarne, îl mai lungește. STANCU, D. 46; b) a-și înșela soțul. A pune problema (sau problemele) = a prezenta, a înfățișa, a aduce în discuție un subiect, o temă. Mihail Sadoveanu s-a rostit în numeroase rînduri în problema progresului limbii noastre literare, demonstrînd cu măiestrie cum trebuie puse și rezolvate în chip just problemele de bază ale limbii literare. L. ROM. 1953, nr. 2, 35. A pune concluzii v. concluzie. A pune (un subiect, o chestiune etc.) pe tapet = a aduce (un subiect) în discuție. Puneau pe tapet respectarea demnității umane și traduceau în fapt spiritul de solidaritate. PAS, Z. IV 57. A pune (ceva) înainte = a aduce în față, a aminti de ceva. Știu că ai să-mi pui înainte prieteșugul. CONACHI, P. 86. Și-mi tot pune înainte Cîte nu-mi trece prin minte. TEODORESCU, P. P. 335. A pune că... = a admite o ipoteză, a presupune. Să punem că mai întîi începe unul... încep mai mulți a cugeta la mijloacele întreprinderii. GHICA, A. 687. Unde (mai) pui că... = fără a mai socoti că... Pe urmă, unde mai pui... că țara-i împănată cu oșteni de-ai noștri. SADOVEANU, O. VII 26. Unde pui... = gîndește-te la... socotește și... Apoi unde pui d-ta gîndul ce-l muncea groaznic. ISPIRESCU, L. 234. Cîți domnitori și mitropoliți s-au rînduit la scaunul Moldovei, de cînd e țara asta, au trebuit să treacă măcar o dată prin Humulești spre mînăstiri. Apoi unde pui cealaltă lume care s-a purtat prin satul nostru. CREANGĂ, A. 73. A pune foc = a aprinde, a incendia. Să-l luăm cu noi să puie foc! Să puie foc cu mîna lui. DUMITRIU, B. F. 71. Tăie cu sabia o mare mulțime de copaci, din care făcu o grămadă de nu-i putea da nimeni de seamă și-i puse foc. ISPIRESCU, L. 138. (Fig.) Mă-ntîlnii c-o copiliță, Tînără ca o mlădiță; Eu am rîs și ea n-o rîs, Foc Va inimă mi-o pus. ȘEZ. III 59. A pune ceva la foc = a expune la căldura focului ca să se încălzească sau (fiind vorba de alimente) să fiarbă; a încălzi. Tu să pui baia la foc. BIBICESCU, P. P. 388. A pune (o piesă) în scenă = a face regia și montarea linei piese de teatru. (Rar) A pune (cuiva) sînge rău la inimă = a face (cuiva) inimă rea, a supăra, a necăji (pe cineva). Oamenii, cum îs oamenii, ca să-i puie sînge rău la inimă... au început a porecli pe moș Nichifor și a-i zice: Nichifor Coțcariul. CREANGĂ, P. 136. ♦ A cîștiga în greutate. Am pus șase kilograme numai astă-iarnă. C. PETRESCU, C. V. 207. 2. Tranz. A așeza pe cineva într-un loc, a face pe cineva să stea (jos). Îl apăsau pe umeri și-l puneau cu sila pe scaun. BASSARABESCU, V. 5. Îndată au și fost de față părinții împărătesei lui și crescătorii săi, baba și moșneagul... pe care i-au pus în capul mesei. CREANGĂ, P. 102. Ea-l luă de braț și-l duse Printre șalele întinse Și la mîndre mese-l puse. EMINESCU, L. P. 153. ◊ Expr. A pune (pe cineva) jos = a doborî, a trînti la pămînt. Dacă mă iau la trîntă cu băieții, cei mai mulți dintre ei mă pun jos. STANCU, D. 313. A pune pe cineva sub sabie (sau a pune capul cuiva sub picior, (rar) a pune cuiva capul) = a ucide, a răpune. Măria-sa... a ținui tot înainte, ca dintr-o săgeată, izbindu-i pe delii și punîndu-i în scurtă vreme sub sabie pe cei mai mulți. SADOVEANU, P. J. 760. Mi-ar pune capul sub picior, Să poată. COȘBUC, P. I 128. De urît m-aș duce-n lume, Dragostea capu mi-l pune. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 9. A pune bine (pe cineva) = a-i face cuiva un rău, a-l lucra, a-l aranja. A-și pune capul pentru cineva = a-și pune viața în pericol pentru cineva. Să-mi pun capul pentr-o Lină, Să mă fac un om pribag! Ieși din neguri, lună plină, Să mă vezi la Lina-n prag. COȘBUC, P. I 50. A (sau a-și) pune capul, se zice cînd cineva e absolut sigur de un lucru, cînd garantează cu toată hotărîrea. Asta nu mai e nebunie; e complot... – Pun capul că e complot. V. ROM. august 1953, 63. Cu Aspazia nu merge, ea pricepe, miroase, uite, ea-și pune capul că e ceva la mijloc. VLAHUȚĂ, O. AL. II 71. A pune (pe cineva) la zid = a împușca (în urma unei sentințe de condamnare); fig. a osîndi, a blama, a înfiera. Dacă nu-l putem pune la zid, îl ucidem moral. C. PETRESCU, A. 414. ♦ Refl. (Despre ființe) A lua loc undeva, a se instala undeva sau pe ceva. Eu vreau să mă pun lîngă sobă. SADOVEANU, O. I 337. S-au pus la cină. COȘBUC, P. I 249. Tot aici ești Ivane, tot? – Ba bine că nu, zise Ivan, făcînd stînga-mprejur și puindu-se drept în calea morții. CREANGĂ, P. 314. Vine cucul de trei zile Peste văi, peste movile Și n-are un’să se puie. S-ar pune pe-o rămurea Aproape de casa mea. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 213. ◊ (În contexte figurate) Pe inimu-i de-atuncea s-a pus o neagră pată. EMINESCU, O. I 96. Un nor amețitor veni și se puse pe ochii mei. NEGRUZZI, S. I 54. Necazul și voia rea S-au pus la inima mea. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 214. ◊ Expr. A se pune bine cu (sau pe lîngă) cineva = a intra în voia cuiva, a se face plăcut, a linguși (pentru a obține avantaje). Își dăduse toată silința să se puie bine cu dînsul, și nici nu nimerise rău. SLAVICI, O. I 233. A se pune în vorbă (cu cineva) = a începe o discuție, a vorbi. Pînă una alta pune-te d-ta în vorbă cu maestrul... despre afacerea asta. CARAGIALE, O. VII 290. ◊ Refl. A se urca într-un vehicul, a se îmbarca. Se puneau în vapor și veneau pe la Giurgiu. GHICA, S. XVII ♦ Refl. A sosi, a se fixa undeva; a așterne. Tocmai în ăst an se puse o iarnă grea. Trosneau pomii în grădină. DELAVRANCEA, H. TUD. 24. Omătul se pusese pe unele locuri pînă la brîu. CREANGĂ, A. 30. 3. Tranz. A așeza pe cineva într-o situație (nouă), a aduce într-o împrejurare neașteptată. Harap-Alb, văzîndu-se pus în încurcată, nu mai știa ce să facă. CREANGĂ, P. 270. ♦ (Cu privire la abstracte) A atribui, a lega de... Boala fu pusă în seama hranei proaste. PAS, Z. III 255. A pune arta în interesul unei clase nu înseamnă a o înjosi. IONESCU-RION, C. 43. ♦ A așeza, a situa pe cineva într-un rang, într-o demnitate, într-o slujbă; a fixa cuiva locul, poziția între mai mulți. În fruntea bănuiților puseră pe pîndarii arendașului Cosma Buruiană. REBREANU, R. I 99. Cînd voi m-ați pus peste codru, dîndu-mi în mînă securea, Juratu-mi-ați să m-asculte lunca, drumul și pădurea. HASDEU, R. V. 69. Nu uita a-mi aduce curcanul cel bătrîn, c-am să-l pun în slujbă. ALECSANDRI, T. I 180. ◊ (Urmat de un complement care arată destinația) Pe babă, de milă, a pus-o găinăriță. CREANGĂ, P. 70. De-ar fi-n lume-un stat de mițe, zău! că-n el te-aș pune vornic. EMINESCU, N. 43. ◊ Refl. Se puseră unul popă și altul nănaș. RETEGANUL, P. IV 74. Ieremia Movilă... spînzură pe Răzvan-vodă și se puse în locul lui domn al Moldovei. ISPIRESCU, M. V. 33. Moș Nichifor nu era dintre aceia care să nu știe «că nu-i bine să te pui vezeteu la cai albi și slugă la femei». CREANGĂ, P. 107. ♦ A orîndui, a impune cuiva un șef, un conducător. Împărți poporul în pîlcuri-pîlcuri și le puse căpitani tot unul și unul. ISPIRESCU, M. V. 10. 4. Tranz. A așeza pe cineva sau ceva într-un. anumit fel, într-o anumită poziție. Îi plăcea să-i pună [pe copii] în genunchi. PAS, Z. I 111. Pune poalele în brîu, își suflecă mînecele... și s-apucă de făcut bucate. CREANGĂ, P. 29. Și mi-i pun spate la spate. ȘEZ. II 182. Și-n genunchi îl pune Și capu-i răpune. ALECSANDRI, P. P. 67. (Refl.) Băietul se pune ciobănește, într-un genunchi. CREANGĂ, P. 153. ◊ Expr. A-și pune viața în primejdie = a-și primejdui viața. Dragul mamei, drag! Nu-ți pune viața în primejdie. CREANGĂ, P. 79. A pune (fire, fibre) în două (sau în trei, în patru etc.) = a forma un mănunchi din două, trei, patru fire (pentru a obține un fir mai trainic). Pune-l [fuiorul] în trei pentru feștilă. SEVASTOS, N. 9. ♦ A atîrna. Colivia cu pasărea o puse în pălimarul despre grădină. ISPIRESCU, L. 80. Își puse în cui paltonul. EMINESCU, N. 35. ◊ Expr. A-și pune pofta-n cui v. cui. ♦ (Uneori determinat prin «la loc») A așeza în locul sau în poziția unde a fost mai înainte sau unde trebuie să stea. I-am luat în pripă scara. Ea mă-njură: «Ești nebun? Pune scara!». COȘBUC, P. I 201. I-au dat jumătatea de inimă, spunîndu-i și cum s-o pună la loc. SBIERA, P. 137. N-apuc-a merge nici douăzeci de prăjini și prrr! se rupse un capăt!... Pînă-i îmbuca d-ta ceva... eu am și pus capătul. CREANGĂ, P. 124. 5. Tranz. (Cu privire la valori bănești) A depune (în păstrare, spre fructificare, spre a fi cheltuit etc.); a adăuga. V. învesti. Să pună el banii cîți lipseau, în dreaptă tovărășie. C. PETRESCU, Î. II 208. (Ironic) La Paris... v-ați pus averea, tinerețele la stos. EMINESCU, O. I 151. ◊ Expr. A pune mînă de la mînă v. mînă. A pune (ceva) bine (sau la păstrare) = a păstra, a cruța, a ține de rezervă. Prilejul cel mai bun este acum cînd e o economie pusă la păstrare sub saltea. PAS, Z. I 242. Puneam banul bine. Și un ban peste altul fac doi, peste doi, dacă pui altul, fac trei. DELAVRANCEA, H. T. 17. La grajdul meu să te duci Și pe roșul să-mi aduci... Că mi-e roșul cam ascuns, La bună păstrare pus. TEODORESCU, P. P. 533. (În contexte figurate) Io plec, mîndră, de la tine, Inimioara mea-ți rămîne, Ia-o tu ș-o pune bine. HODOȘ, P. P. 79. A pune deoparte = a alege dintre mai mulți pentru a izola sau pentru a rezerva; a economisi. Mă, Stancule, ce-i al tău, vorba aia, îl punem deoparte. PREDA, Î. 160. Scoate un paloș și un buzdugan... se apucă de le grijește bine și le pune deoparte. CREANGĂ, P. 194. Turcii scrum că se făcea Și Badiul se apuca Cu lopata de-i strîngea: Oasele, cîte găsea, Tot d-oparte le punea. TEODORESCU, P. P. 549. (Absol.) Dacă aveam de lucru în șir, poate puneai deoparte pentru băiat ca să-l înscrii la toamnă. PAS, Z. I 249. A pune preț = a oferi un preț mare; p. ext. a socoti drept valoros, meritos. Pe viața-i puneam un preț mare. ALEXANDRESCU, M. 79. 6. Tranz. A fixa o acțiune la un anumit termen. Să punem ședința... pentru mîine la douăsprezece. E bine? V. ROM. august 1953, 58. 7. Tranz. A așeza, a stabili, a orîndui (impozite, dări). Ne fac legi și ne pun biruri. EMINESCU, O. I 150. Pui biruri mari pe țară cum n-au mai fost sub soare, De cînd cu Han-Tătarul și Mihnea cel turcit. BOLINTINEANU, O. 164. Ai pus biruri mari și grele încît toată țara geme. TEODORESCU, P. P. 479. ◊ Refl. pas. Se pun alte biruri. C. PETRESCU, Î. II 207. Cînd nu erai la cîrmă, înuntru și afară Strigai că se pusese bir peste bir pe țară. BOLINTINEANU, O. 164. 8. Tranz. (În locuțiuni verbale) A pune (pe cineva sau ceva) la probă (sau la încercare) = a încerca pe cineva sau ceva pentru a-i vedea valoarea, a supune la o încercare. Mă-nroșește singur gîndul că tu ai aflat cu cale Tocmai azi să pui la probă Inima nevestei tale! COȘBUC, P. I 73. Dan își punea la încercare tot talentul lui de premiant la desen. VLAHUȚĂ, O. AL. II 79. Să-l pot pune la-ncercare, Să văd de e viteaz mare. TEODORESCU, P. P. 606. A pune (pe cineva sau. ceva) la adăpost = a adăposti. (Refl.) Cu greu, prin zăpada mare, ajunge să se puie la adăpost... închizîndu-se în cerdac. SADOVEANU, O. VIII 177. A pune (pe cineva) la cazne = a căzni, a chinui. Fără judecată, fără nimic, îl băgară la pușcărie spre a fi pus la cazne. ISPIRESCU, M. V. 7. A pune o întrebare (sau întrebări) – a întreba. Mi-e imposibil să-i pun vreo întrebare despre viața lui de familie. CAMIL PETRESCU, U. N. 422. În timpul mesei s-a interesat de situația noastră școlară, punîndu-ne chiar cîteva întrebări, în legătură cu materiile pe care le făceam. SAHIA, N. 69. Dacă nu voi putea răspunde la întrebările ce îmi va pune, îmi va tăia capul. ȘEZ. IV 186. A pune la cîntar (sau în cumpănă) = a cîntări, a aprecia. Aticismul limbii tale o să-l pună la cîntări. EMINESCU, O. I 134. A pune jurămînt = a jura. Ați pus cu toții jurămînt Să n-avem drepturi și cuvînt: Bătăi și chinuri cînd țipăm, Obezi și lanț cînd ne mișcăm, Și plumb cînd istoviți strigăm, Că vrem pămînt. COȘBUC, P. I 209. A pune rămășag (sau pariu) = a paria. Uite, Comșa, pariez că o să găsim un foc la casa neamțului. Ia-ți casca și să mergem. Nu pui pariu? C. PETRESCU, Î. II 3. Eu pun rămășag pe ce vrei că sluga mea are să-mi aducea pielea cerbului aceluia, cu cap cu tot, așa împodobit cum este. CREANGĂ, P. 218. Aș pune rămășag că istoria vieții A-tale a să ne facă să adormim, NEGRUZZI, S. I 245. A-și pune nădejdea (speranța sau credința) în cineva (sau în ceva) = a nădăjdui în ajutorul unei persoane (sau al unei ființe supranaturale), a aștepta ceva de la cineva; a se încrede în forțele sau în capacitatea cuiva, a crede, a spera în ceva. Ea nu glumea, fiindcă-și pusese credința în dumnezeu, și dorea ca, vrînd-nevrînd, să împlinească slujba ce și-o luase asupră. ISPIRESCU, L. 17. Încalecă pe mine și pune-ți nădejdea în dumnezeu. CREANGĂ, P. 220. (Refl. pas.) Și ce speranțe se puneau în tine Ce vesel ți-a ieșit poporu-n cale. VLAHUȚĂ, O. A. 39. A pune temei (pe cineva sau ceva) = a se întemeia, a pune bază (pe cineva sau ceva), a se bizui. Moș Roată... nu prea punea temei pe vorbele boierești. CREANGĂ, A. 151. A pune vina pe cineva = a învinui pe cineva (pe nedrept). Și-acum întreagă vina Pe mine tu o pui! COȘBUC, P. I 267. A pune grabă = a se grăbi, a da zor. Cu cît pusese mai multă grabă spre a cîștiga această pradă, cu atîta pierdură din vreme spre a o împărți, certîndu-se. BĂLCESCU, O. II 258. A pune nume (poreclă sau, rar, porecliri) a numi (sau a porecli), a da nume (sau poreclă). Gospodarii de la Malu-Surpat, care puneau nume noi la toate, porecliseră pe Agapia lui Lungu «Scurta», căci i-ajungea numai pînă la subțiori lui Iordan. SADOVEANU, M. C. 6. Auzi tu, mamă, cîte-mi spune? Și-aleargă-n sat să mai adune Și cîte porecliri pe-ascuns îmi pune. COȘBUC, P. I 127. Și-i puse mama numele: Făt-Frumos din lacrimă, EMINESCU, N. 4. A pune zăvorul = a zăvorî. Unde ești, Simino? Ne culcăm! Pe ușă pui zăvorul, vino! COȘBUC, P. I 254. Dracii tronc! închid poarta după Ivan, și puind zăvoarele bine, bucuria lor că au scăpat de turbincă. CREANGĂ, P. 311. A pune pe fugă sau pe goană v. goană. (Învechit) A pune (un inamic) în risipă = a risipi, a împrăștia. Șoimane, romînii noștri sînt puși în risipă! ALECSANDRI, T. II 13. (Popular) A pune pace = a se împăca, a curma o luptă. Înălțate împărate, Pune pace, nu te bate, C-or cădea pe capu-ți toate. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 316. A pune (pe cineva) la boală - a îmbolnăvi, a face să cadă bolnav. Măriucă, Mărioară, Mulți voinici ai pus la boală. SEVASTOS, C. 147. A pune în valoare = a valorifica. A pune capăt (sau sfîrșit) la ceva = a face ca ceva să înceteze; a sfîrși. Sfîrșit să puie dulcii tale suferinți. VLAHUȚĂ, O. A. 34. (Expr.) A-și pune capăt zilelor = a se sinucide. Ai aflat peste vreo douăzeci de ani că și-a pus capăt zilelor, otrăvindu-se. PAS, Z. I 72. 9. Tranz. A așeza, a rîndui, a pregăti așa cum trebuie ca să funcționeze bine, să-și îndeplinească misiunea; a monta. Mă întreb, în fugă, dacă toți oamenii au baionetele puse. CAMIL PETRESCU, U. N. 273. ◊ Expr. A pune masa v. masă. A pune caii = a înhăma caii la un vehicul. Atunci pune caii ca să mergem mai departe, zise el hotărît. SLAVICI, O. I 221. Să puie caii la un rădvan. SBIERA, P. 218. A pune pînză (sau pînza) = a pregăti urzeala în război pentru a țese. Și-a gîndit pînza să puie Și la nime să nu spuie. MARIAN, S. 58. Nici n-am tors, nici n-am pus pînză. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 178. A pune (ceva) la îndemîna cuiva = a face accesibil, a pune la dispoziție, a da. Cîte se vor face pînă atunci! Cîte vor fi puse la îndemîna muncitorului! DEMETRIUS, C. 73. A (o) pune de mămăligă. v. mămăligă. A pune (ceva sau pe cineva) la punct v. punct. ♦ A planta, a sădi, a semăna. Răsădea crengi verzi și alte soiuri de copaci, cari-i punea împregiurul grădinei ca să o închidă. DRĂGHICI, R. 151. ♦ (Cu privire la obiecte de îmbrăcăminte) A așeza pe corp. V. îmbrăca, încălța. Își potrivea gulerul, își punea cravata, își încheia haina cu mișcări mai încete. PAS, Z. III 179. Voinicul puse opincile în picioare, căciula în cap și luă biciul în mînă. ISPIRESCU, L. 215. Puse pe trupul său haine de păstori, cămeșă de borangic, țăsută cu lacrimele mamei sale. EMINESCU, N. 5. ♦ Refl. A se îmbrăca într-un anumit fel, într-o anumită ținută. Îmi placi astăzi, Anico!... Văd că te-ai pus în mare ținută. C. PETRESCU, Î. II 173. După ce mi-am terminat serviciul, mă pun la papuci, pun ibricul de cafea la spirt. id. ib. 132. 10. Refl. A se împotrivi, a sta împotrivă. Nu te mai pune și d-ta atîta pentru te mieri ce. CREANGĂ, P. 152. ◊ (Urmat de «împotrivă» sau «împotriva cuiva ») Ce să faci? Parcă te poți pune împotrivă? SADOVEANU, O. III 386. Vă puneți zece împotriva unui om. ALECSANDRI, T. II 17. ◊ Tranz. (În locuțiuni verbale) A pune împotriveală = a se împotrivi. Cînd o piatră punea împotriveală, țărîna era scoasă cu vîrful lopeții. C. PETRESCU, R. DR. 56. ◊ Expr. A se pune cu capul (sau în cap, în ruptul capului) = a încerca tot ce e posibil pentru a săvîrși o acțiune sau pentru a împiedica o acțiune; a se opune dîrz. Stăi cu ea, ce știi ții-i spune, Dar cu capul mi te pune Să n-o joace Alți feciori.Ș COȘBUC, P. I 136. Așa e lumea asta și de-ai face ce-ai face rămîne cum este ea; nu poți s-o întorci cu umărul, măcar să te pui în ruptul capului. CREANGĂ, P. 223. A se pune înaintea cuiva = a se opune, a rezista, a se împotrivi. Tu te lauzi că Apusul înainte ți s-a pus?... Ce-i mîna pe ei în luptă, ce-au voit acel Apus? EMINESCU, O. I 147. A se pune în calea cuiva = a bara drumul cuiva; fig. a împiedica pe cineva într-o acțiune. O, tu nici visezi, bătrîne, cîți în cale mi s-au pus. EMINESCU, O. I 146. A pune cuvînt de împotrivire = a se împotrivi cu vorba, a protesta. Oșteanul nu îndrăzni să puie cuvînt de împotrivire. SADOVEANU, O. VII 66. 11. Refl. A se lua la întrecere, a se măsura, a se compara cu cineva, a se potrivi cu cineva sau cu ceva. Nu te pune cu ctitorul nostru, c-a văzut multe. DELAVRANCEA, T. 7. Din mîncare și băutură las’ dacă ne-a întrece cineva, numai la treabă nu ne prea punem cu toți nebunii. CREANGĂ, P. 259. ◊ Expr. (De obicei în construcții negative sau. restrictive) A-și pune mintea cu cineva (sau cu ceva) v. minte. 12. Refl. A tăbărî asupra cuiva, a se repezi la cineva. Ce se aude fraților? Se puse stăpînirea pe noi cu toroipanul, dar și noi i-am făcut-o. PAS, Z. IV 237. Voinicul de Ercule mi se puse pe ele cu arcul său. ISPIRESCU, U. 44. Hoților, ticăloșilor!... Vă puneți o sută pe un om, ca corbii. ALECSANDRI, T. I 401. 13. Tranz. A face pe cineva să execute un lucru; a îndemna, a sili, a obliga. Ori de cîte ori este de spus ceva satului, primarul pune să se sune goarna. STANCU, D. 53. Împăratul pune de piaptănă și îmbracă la feli pe amîndouă. CREANGĂ, P. 270. [Făt-Frumos] pusă să-i facă un buzdugan de fier. EMINESCU, N. 4. ◊ (Familiar; subiectul este dracul, nevoia, păcatele etc.) Să nu te pună păcatele să șezi, să te întinzi la vorbă cu alții de seama ta, că scot două piei de pe tine. DAN, U. 13. Dracul mă punea să-mi bat capul cu gramatica? CREANGĂ, A. 114. De m-a pune păcatul să-l cînt. ȘEZ. V 8. ♦ A îmboldi, a asmuți. Pune dulăii pe ea. Le dă drumul din lanț și îi pune pe muiare. DEMETRIUS, V. 86. Apoi își puseră caii în trap spre cîmp, prin adierea rece a serii. SADOVEANU, F. J. 405. ♦ A face ca cineva sau ceva să ajungă într-o anumită stare (de uimire, teamă, nedumerire etc.). S-au dus și el în sat să schimbe numele grăunțelor! îi răspunse ea, punînd cu răspunsul său pe oaspeți iar în mirare. SBIERA, P. 220. Tu ai în loc de suflet o iazmă neagră care Pe cruntul Satan însuși l-ar pune în mirare. ALECSANDRI, P. III 326. ◊ Refl. A începe o acțiune, a se apuca de ceva. Pe urmă mă pun și zidesc fîntînă. SADOVEANU, O. VII 270. Tu mă poți, oglindă, spune! Ei, tu doară nu te-i pune Să mă spui! COȘBUC, P. I 105. Pîn-or mai mînca boii, s-a pus să mănînce și el ceva. CREANGĂ, P. 143. (Tranz.) Puse prunca a cînta, Codrii puseră-a suna. ALECSANDRI, P. P. ◊ (Legat prin prepoziție de substantive care exprimă acțiuni sau de supine) Să te pui pe lucru, să scrii poezii frumoase. VLAHUȚĂ, O. A. 227. Mă plimb o zi și apoi mă pun la lucru pe brînci. CARAGIALE, O. VII 6. De acum trebuie să ne mai punem și cîte pe oleacă de carte, căci mîne-poimîne vine vacanța. CREANGĂ, A. 100. Decît să te mînii, măria-ta, Ciubere, Mai bine mergi în sală să te pui pe bere. ALECSANDRI, T. II 94. ◊ Expr. A se pune cu gura (rar cață) pe cineva = a cicăli pe cineva. În zădar le spunea feciorul că nu se va-nsura-n veci... Ș-au pus cu gura pe el ca cioarele. RETEGANUL, P. III 32. Ăst pîrdalnic de dor îl făcu să se puie cață pe capul nevestei sale, ca să-i dea voie de a purcede în lungă călătorie. POPESCU, B. III 73. A se pune (cu rugăminți, cu vorbe dulci etc.) pe lîngă cineva = a ruga insistent pe cineva. S-au pus... pe lîngă bărbățelul său cu vorbe dulci. SBIERA, P. 43. Chihăiam pe mama să se puie pe lîngă tata, că doar m-a da și pe mine la catihet. CREANGĂ, A. 81. A se pune de pricină v. pricină. A se pune pe gînduri = a deveni gînditor, îngrijorat. Se pune ea pe gînduri și stă în cumpene cum să dreagă și ce să-i facă. CREANGĂ, P. 29. Ea se puse pe gînduri și începu a plînge. ALECSANDRI, O. P. 71. Scrie două-trei rînduri Și se pune pe gînduri. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 125. A-și pune puterea sau (toate) puterile = a-și da toată silința, a se strădui. Își puse toate puterile, se sculă și, așa șovăind, cercă să umble. ISPIRESCU, L. 59. El se opintea, puterea-și punea. TEODORESCU, P. P. 500. (Intranz.) A fi pus pe ceva = a fi gata de... Cei mai mari acum din sfadă Stau pe-ncăierate puși. COȘBUC, P. I 224. 14. Tranz. (Franțuzism învechit, în legătură cu noțiuni de timp) A întrebuința un timp determinat pentru a parcurge o distanță. Careta nu mai punea de la o poștă la alta decît două ore. MACEDONSKI, O. III 27. Am pus 15 zile de la Herța la București. ALECSANDRI, T. I 373.- Forme gramaticale: perf. s. pusei, part. pus.

PUTEA, pot, vb. II. Tranz. (Urmat de un verb la conjunctiv sau la infinitiv) A avea puterea (fizică sau morală) de a face ceva, a fi capabil, a se simți în stare să înfăptuiască un lucru. Pesemne inima le spunea că spinul nu le este văr și de aceea nu-l puteau mistui. CREANGĂ, P. 210. Soarta-mi cu a mulțimii aș vrea să o unesc; Dacă numai asupră-mi tu poți s-aduci vrun bine, Eu rîd d-a mea durere și o disprețuiesc. ALEXANDRESCU, P. 79. De-aici pînă-n satul meu, Ard două lumini de seu; Ziua plouă, noaptea ninge Și tot nu le poate stinge. Făr’ inima mea cînd plînge. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 194. ◊ (Al doilea verb e subînțeles) Ce nu poate un tînăr la douăzeci de ani, cînd s-așterne cu dragoste și cu entuziasm să facă ceva? VLAHUȚĂ, O. AL. II 21. Acum văzuse Ipate ce poate Chirică, și-i era drag ca ochii din cap. CREANGĂ, P. 153. Și ce pot sfaturile mele, cînd lacrimile d-tale nu folosesc? NEGRUZZI, S. I 51. ◊ Absol. Străinul parcă se gătea Să plece, și-ar fi vrut Să fugă dac-ar fi putut. COȘBUC, P. I 228. Nu putem, măria-ta, că sîntem morți de foame. ALECSANDRI, T. I 397. Alelei! murguleț mic, Alei! dragul meu voinic! De-ai putea la bătrînețe Cum puteai la tinerețe! id. P. P. 73. Ce e mic ca oul și poate ca boul? (Cîntarul). ♦ (Precedînd un verb reflexiv, se intercalează uneori între pronume și verb) Ilie însă nu se putu răbda să nu-i strige. REBREANU, I. 33. ◊ Expr. Cît îi poate cuiva capul (sau mîna, osul, pielea, cojocul) sau ce-i poate cuiva capul (mîna etc.) = de cît e capabil cineva, ce e în stare să facă cineva. Luați seama: jandarmii! Ne-au ajuns din urmă. Acuma să vedem ce ne poate pielea, DAVIDOGLU, O. 128. Numai Chirică băietul știa ce zace în inima lor și cît le poate capul. CREANGĂ, P. 167. A nu mai putea (de...) = a fi copleșit de un sentiment sau de o senzație puternică. Împăratul, carele știa că umblă niște zmei să-i răpească copila, nu mai putu de bucurie cînd îi văzu măcelăriți. ISPIRESCU, L. 256. Cînd mama nu mai putea de obosită și se lăsa cîte oleacă ziua să se odihnească, noi băieții tocmai atunci ridicam casa în slavă. CREANGĂ, A. 37. Ia-mă, bădiță, călare, Că nu mai pot de picioare. ALECSANDRI, P. P. 17. A nu (mai) putea fără... = a avea absolută nevoie de..., a nu se putea lipsi de... Era mai mult decît duhovnicul, că fără de dînsul nu puteau mănăstirile. CREANGĂ, P. 112. A nu mai putea după... = a ține foarte mult la, a se da în vînt după... Nu mai poți după povești și basme, copiii se joacă și tu pîndești vorba cu urechile ciulite. DELAVRANCEA, S. 264. (Familiar) A nu mai putea = a nu-i păsa, a nu se sinchisi (de cineva sau de ceva). 2. A avea posibilitatea, mijloacele necesare pentru a realiza un lucru, a fi în situația de a înfăptui ceva, a-i fi cuiva cu putință să realizeze ceva. Știu bine că n-am să pot scăpa ușor de d-ta. CREANGĂ, P. 203. Dar mă rog... pe duduca Luluța nu știți unde-aș putea-o găsi? ALECSANDRI, T. I 223. ◊ Absol. De-am avut, de n-am avut, Am trăit cum am putut. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 415. 3. A exista posibilitatea sau probabilitatea, a fi posibil să i se întîmple cuiva ceva. Apa era bîhlită și ne-am fi putut bolnăvi. CREANGĂ, P. 204. Ca să fiu drept și să te pun îndată la adăpost despre orice neajunsuri ar putea să-ți vină dupe urma cuvintelor mele... ODOBESCU, S. III 11. Pînă, maică, ți-oi veni, Grîul tot o putrezi; Pînă ți-oi veni la poartă, Poți, măicuță, să fii moartă! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 316. ◊ Expr. Ce (sau cînd, unde) poate să fie? = ce (sau cînd, unde) să fie asta? Și cum s-a sculat, a și început a căuta cu de-amăruntul prin așternut, să vadă ce poate să fie? CREANGĂ, P. 264. ◊ Refl. impers. Cum se poate, le zise el, să stea omul trei zile la poarta mea și să nu meargă nimeni să-l cerceteze? ISPIRESCU, L. 44. Și de s-ar putea pe dînsa cineva ca să o prindă, Cînd cu ochii mari, sălbateci, se privește în oglindă. EMINESCU, O. I 80. Cu burete nu se poate bate cui în perete. (Cu pron. refl. postpus, mai ales în întrebări retorice) Da bine, cucoană. poate-se ca broaștele să mănînce mălaiul? ISPIRESCU, L. 180. O cheamă Adalgița... Poate-se mai frumos nume? NEGRUZZI, S. I. 76. (Expr.) Se prea poate = e foarte posibil. De nu se mai poate (sau cît se poate, cum nu se poate mai mult) = din cale-afară, foarte, la culme, la maximum. Un băiet ochios, sprîncenat și frumușel, de nu se mai poate! CREANGĂ, P. 75. Era în Iași un tînăr boierinaș, frumos și bun la inimă, dar desfrînat cît se poate, pentru că-i erau dragi cărțile, vinul și femeile. NEGRUZZI, S. I 81. ◊ (Cu valoare adverbială) E posibil, probabil; e cu putință. Ia, poate să am vreo treisprezece ani. CREANGĂ, P. 148. ◊ (Urmat de o subordonată subiectivă introdusă prin conj. «că») Iar dac-a fi adevărat, ce zice lumea: că pentru feți-frumoși vremea nu vremuiește, apoi poate c-or fi trăind și astăzi. EMINESCU, N. 30. Poate că măria-ta ai auzit lucrurile precum nu sînt. NEGRUZZI, S. I 139. N-ai văzut pe dragul meu? – Poate că l-oi fi văzut, Dară nu l-am cunoscut. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 23. ◊ Loc. adv. Peste poate = peste putință, cu neputință. Fără doar și poate = sigur, precis, indiscutabil. 4. A avea voia, permisiunea, dreptul de a face ceva. Copilită cu părinți, Nu sili să te măriți, Măritatu-i lucru mare, Nime nu-l poate stricare. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 278. ◊ (Exprimă o nuanță concesivă-condițională) N-aibi grijă, stăpîne, poți să te duci și pe la nuntă că am făcut ce știu eu și nime n-are să te cunoască. CREANGĂ, P. 171. Om ca badea nu se vede... Așa mîndru și frumos; Poți să cauți nouă mări, Nouă mări și nouă țări! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 19. ◊ Expr. Poți să nu mă (mai) întrebi = e mai bine să nu mă (mai) întrebi. Și de-aceea de-azi-nainte poți să nu mă mai întrebi De ce ritmul nu m-abate cu ispita-i de la trebi. EMINESCU, O. I 141. ◊ Refl. impers. A fi permis, îngăduit. Se poate intra? 5. A avea motive să facă, să spună, să creadă ceva. Cine să fiu mătușă? Ia. o fată săracă, fără mamă și fără tată, pot zice. CREANGĂ, P. 288. Eu mă duc, mîndră, ca mîne, Inima la tin’ rămîne... De-i vedea că înverzește, Poți să tragi a mea nădejde. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 338. 6. A se cădea, a fi potrivit, convenabil. Nu mă pot duce în sat ori la tîrg în zdrențele pe care le port. SADOVEANU, P. M. 44. 7. (Mold., în expr.) De-a putere-a fi = cum s-ar zice, se poate spune; într-adevăr, de fapt, cum se cade, în toată puterea cuvîntului; doar. Cum de el, om bătrîn și moșneag de-a putere-a fi, și să-l cuprindă așa focul cînd aude o turluitură de fluier! SBIERA, P. 9. Birze Ivane, du-te; nu ți-i oprită calea. De-a putere-a fi, acum ești de casa noastră. CREANGĂ, P. 312. Toți sătenii, d-a putere-a fi, o cunoșteau. CONTEMPORANUL, V_I 97.- Prez. ind. și: (popular) pers. 1 sg. poci (DUMITRIU, B. F. 29, TEODORESCU, P. P. 312, JARNÍK-BÎRSEANU, D. 29), pers. 2 sg. (rar) poci (PAS, L. I 140).

CURAJ. Subst. Curaj, îndrăzneală, îndrăznire (înv.), intrepiditate (livr.), aplomb (livr.), cutezanță, cutezare (rar), temeritate, încumetare, neînfricare, neînfricoșare, nefrică (rar), bărbăție, vitejie, eroism; voinicie (pop.), cavalerism, bravură, înfruntare, bravadă, desfidere (rar), desfid (înv.), sfidare. Spirit de sacrificiu. Faptă eroică, faptă de vitejie, faptă vitejească, act de curaj, ispravă. Fermitate, hotărîre, tărie, neclintire (fig.), dîrzenie. Erou, viteaz, cutezător, voinic, voinicel (dim.), voinicuț (dim.), voinicaș, vultur (fig.), șoim (fig.), șoiman (fig.), leu (fig.). Vitejime (rar), voinicime (pop.). Adj. Curajos, îndrăzneț, îndrâznitor (rar), intrepid (livr.), rezolut (livr.), cutezător, temerar, neînfricat, neînfricoșat (înv.), fără teamă, fără frică, tare de înger, viteaz, brav, bărbat (rar), eroic; vitejesc, voinicesc, cavaleresc, bărbătesc. Ferm, tare, neclintit (fig.), dîrz. Vb. A fi curajos, a fi îndrăzneț, a fi neînfricat; a voinici (pop.), a viteji (înv.), a face vitejii; a îndrăzni, a cuteza, a se încumeta; a lua (a prinde) taurul de coarne. A avea curaj, a nu se teme, a nu se da la o parte, a-și asuma răspunderea, a privi moartea în față, a disprețui moartea, a da dovadă de eroism. A-și face curaj, a prinde curaj, a căpăta curaj, a se îmbărbăta, a se încuraja, a-și lua inima în dinți, a lua (a prinde) foc cu gura. A înfrunta, a brava, a desfide, a sfida. A risca, a-și risca viața, a-și pune capul în joc, a-și risca pielea, a-și băga capul în foc, a se juca cu focul, a se băga singur în gura leului. A încuraja, a îmbărbăta, a însufleți, a da curaj, a face din iepure leu. Adv. Vitejește, voinicește. Cu curaj, cu îndrăzneală, cu bărbăție, fără frică, fără teamă. (În mod) curajos, vitejesc, eroic; ca un erou, ca un viteaz; ca un leu, ca un tigru. V. imprudență, provocare, răzvrătire, stăpînire de sine.

cască sf [At: (a. 1893) URICARIUL XXII, 440 / Pl: căști, (înv) cășci / E: fr casque] 1 Acoperământ pentru cap din oțel, din piele etc., căptușit pe dinăuntru, pe care îl poartă militarii în luptă pentru protejarea capului. 2 Acoperământ pentru cap folosit de sportivi (automobiliști, motocicliști etc.) sau de muncitori (mineri, sudori etc.) pentru protejarea capului. 3 Dispozitiv metalic în saloanele de coafură, în forma unei căciuli, folosit la uscatul părului. 4 Dispozitiv alcătuit din unul sau din două receptoare fixate pe urechi, care servește la ascultarea transmisiunilor radiofonice, telefonice etc.

xifie sf [At: GOLESCU, Î., 81 / V: xiphias si / Pl: ~ii / E: lat xiphias] Pește mare răpitor, cu pielea fără solzi, cu capul mare și cu maxilarul superior alungit în formă de spadă, care trăiește în mările tropicale și temperate Si: pește-cu-spadă (Xiphias galdius).

pește² sm [At: COD. VOR. 124/20 / V: (îvr) piste / Pl: ~ti și (îvr) ~tiuri / E: ml piscis] 1 (Lpl) Clasă de vertebrate inferioare acvatice, cu corpul de obicei alungit, cu pielea acoperită de solzi și bogată în secreții mucoase, cu membrele transformate în înotătoare și cu respirație branhială, rar, pulmonară. 2 (Șls; și csc) Animal din această clasă. 3 (Îs) ~ alb Pește comestibil cu carnea albă. 4 (Îs) ~ti albi Albitură. 5 (Îs) Untură de ~ Grăsime de pește, foarte bogată în vitamina D, folosită în combaterea rahitismului. 6 (Îs) La ~ (sau ~ti) La pescuit. 7 (Îlv) A prinde (sau a da la) ~ A pescui. 8 (Îlav) Cât ai zice ~ Foarte repede. 9 (Îal) Într-o clipă. 10 (Îal) Imediat. 11 (Îe) A tăcea ca ~le (sau ca un ~) A nu spune nimic Si: a nu scoate un cuvânt, a tăcea chitic. 12 (Îe) A trăi (a o duce, a se simți etc.) ca ~le în apă A trăi bine. 13 (Îae) A se simți bine. 14 (Îae) A se simți la largul lui. 15 (Îe) A trăi (sau a o duce, a se zbate) ca ~le pe uscat A duce o viață grea. 16 (Îae) A face eforturi zadarnice. 17 (Fam; gmț; îlv) A da (mâncare) la ~ti A vomita. 18 (Îlav) Când o prinde mâța ~ Niciodată. 19 (Rar; îe) A vâna ~ în apă tulbure A obține avantaje personale datorită unei situații incerte. 20 (Îvr; îf peștiuri) Soiuri de pește² (1). 21 Carne de pește² (1) folosită ca aliment. 22 Mâncare preparată din astfel de carne. 23 (Îe) Asta-i altă mâncare de ~ Asta-i altceva. 24 (Îe) A fi tot o mâncare de ~ A fi același lucru. 25 (Iht; reg; îc) ~-alb (sau ~-albișor) Obleț (Alburnus lucidus). 26 (Iht; reg; îc) ~le-ac Boarcă (Sygnathus rubescens). 27 (Iht; reg; îc) ~le-de-arin (sau ~-sărac) Boarcă (Rhodeus sericeus)^[1]. 28 (Reg; îc) ~-auriu (sau ~-curcubeu, ~-soare) Pește² de culoare verde-gălbui, cu pete roșii pe spate și cu dungi albastre pe părțile laterale ale capului Si: (reg) biban american, biban-soare, sorete (Eupamotis gibbosus). 29 (Iht; reg; îc) ~-bălan Crap-caras (Carassius auratus gibelio). 30 (Iht; reg; îc) ~-de-bătaie (sau ~-de-bătălie, ~-crăiesc) sau ~le-doamnei Boiștean (Phoxinus phoxinus). 31 (Îc) ~-ciocan Pește² de mare cu capul în formă de ciocan (Zygaena mallens). 32 (Iht; înv; îc) ~-câinesc Câine-de-mare (Acanthias vulgarias). 33 (Iht; reg; îc) ~-le-dracului Zvârlugă (Cobitis taenia). 34 (Iht; reg; îac) Câră (Cobis aurată balcanica). 35 (Iht; reg; îac) Pălămidă-de-baltă (Pungitius platygaster). 36 (Îc) ~-ferăstrău Pește² de mare cu botul lung, turtit și dințat (Pristis pectinatus). 37 (Iht; reg; îc) ~-firez (sau ~-cu-țepi, ~-țigănesc) Ghindrin (Gasterosteus aculeatus ponticus). 38 (Iht; reg; îc) ~-de-mare Calcan (Scophtalmus maeoticus). 39 (Iht; reg; îc) ~-negru (sau ~-țigănesc) Țigănuș (Umbra Krameri Walbaum). 40 (Iht; reg; îc) ~-cu-două-nume (sau ~-de-piatră) sau ~le-țiganului Pietrar (Aspro zingel). 41 (Îc) ~-păun Pește² (1) mic, frumos colorat, cu jumătatea superioară a corpului albastră-verzuie cu reflexe aurii, iar cu cea inferioară argintie (Coris julis). 42 (Iht; reg; îc) ~-de-piatră Fusar (Aspro streber). 43 (Iht; reg; îac) Zglăvoacă (Cattus gobio). 44 (Iht; reg; îc) ~-moțănesc (sau ~-pistriț, ~-porcesc) Porcușor (Gobio gobio și Kessleri). 45 (Iht; reg; îc) ~-rău Șalău (Lucioperca lucioperca). 46 (Îc) ~le-lui-Solomon Specie de pește² (1) din familia salmonidelor (Salmo labrak). 47 (Îc) ~-cu-spadă (sau ~-cu-suliță) ori ~le-spadă Pește² (1) mare, cu corpul fusiform, cu pielea fără solzi, cu capul mare și cu falca de sus prelungită ca o sabie ascuțită pe ambele muchii (Xiphias gladius). 48 (Iht; reg; îc) ~-lup (sau ~-cu-șapte-nume, ~-țigănesc) Avat (Aspius cispius). 49 (Reg; îc) ~-țigănesc Diferite specii de pești² (1) mici și fără valoare economică. 50 (Iht; reg; îac) Caracudă (Carassius carassius). 51 (Iht; reg; îac) Lin (Tinca tinca). 52 (Iht; reg; îac) Pălămidă de baltă (Pungitius platygater). 53 (Bot; reg) ~-de-pădure Hamei (Humulus lupulus). 54 (Zlg; reg; euf) Șarpe. 55 (Zlg; reg) Mormoloc. 56 (Lpl; art) Constelație din emisfera boreală. 57 (Lpl; art; șîs Zodia ~tilor) Una dintre cele douăsprezece zodii ale anului, care cuprinde perioada 22 februarie – 21 martie. 58 (Fig; cdp fr poisson) Bărbat întreținut de o femeie. 59 Proxenet. 60 (Pop) Parte musculoasă a brațului sau a gambei. 61 (Pex; reg) Mușchi² de la șira spinării. 62 (Îs) ~le în coteț Motiv ornamental popular folosit ca model de cusătură sau ca model pentru încondeierea ouălor de Paști. 63 (Reg; îcs) ~le și apa Joc de copii, constând în realizarea unor figuri dintr-o sfoară, cu ajutorul degetelor. 64 (Reg; îcs) A vinde ~ Joc de copii nedefinit mai îndeaproape. corectat(ă)

vîrtej s.n. I 1 Porțiune din masa unui fluid în care acesta, ca urmare a unui obstacol ivit în cale, are o mișcare de rotație; turbion, bulboană, viitoare, vîrticuș. Vro zece din soții lui se înecară în vîrtejurile valurilor (ISP.). ◊ fig. În adîncul sufletului meu tulburat de toate vîrtejurile... este o apă limpede, neajunsă de nici o privire (CA. PETR.). 2 (hidrol.) Mișcare a apei (sau a spumei) în formă de cercuri repetate în locul unde se cufundă cineva sau ceva. 3 (meteor.; și vîrtej de praf) Mișcare turbionară (cu diametrul de cîțiva metri) care ia naștere în zilele senine de vară, cînd stratificarea termică este instabilă, iar suprafața activă se încălzește excesiv; ext. sul, coloană de praf, de fum, de zăpadă etc. Deodată s-a stîrnit un vînt năprasnic, și venind un vîrtej înfricoșat, a ridicat pe ginerele împăratului în sus și s-a făcut nevăzut (CR.). ◊ (adv.) Mînia, Furia și Nebunia, și dupe ele altele, plecară vîrtej în alte părți ale lumii acesteia (DELAVR.). ◊ compar. Cînd își făcu vînt, se aruncă drept în slava cerului și mergea ca vîrtejul (ISP.). ◊ analog. Vîrtejul norilor mă amețea (CAR.). ◊ fig. Totul a fost unificat într-un concert ca de catedrală, contînd pe ecouri mari și pe vîrtejuri de sunete (CĂL.). 4 analog. Grup de ființe care se mișcă repede și în învălmășeală. Un vîrtej de tineri din lumea mare au dat năvală împrejuru-i (CAR.). ♦ Mișcare (amețitoare) în cerc. Cei doi universitari... se amestecară și ei în vîrtejul jocului (AGÂR.). 5 fig. (de obicei cu determ. în gen. sau introduse prin prep. „de”) Agitație, trepidație; învălmășeală (de situații și evenimente). Mai toată inteligența țării este ațîțată și tîrîtî în vîrtejul luptelor politice (VLAH.). 6 Buimăceală, amețeală, zăpăceală; ext. tulburare sufletească. Acum sta-ntr-un cot, așteptînd ca vîrtejul din capul lui să se oprească (PER.). 7 Loc în creștetul capului omului sau pe pielea animalelor de unde părul pornește în toate direcțiile. L-ar fi tentat de asemenea să încerce cu podul palmei netezimea părului pe locul rotund al vîrtejului din creștet (CĂL.). 8 (reg.) Cot, cotitură. Rîul face-un vîrtej spre stînga (VLAH.). 9 (reg.) Semn de recunoaștere (sub forma unei tăieturi rotunjite) făcut la urechea oilor sau a vitelor. II Nume dat unor unelte, care au la baza funcționării lor mișcarea de rotație: a) Fus (acționat de o manivelă) pe care se desfășoară o funie sau un lanț la capătul cărora se află o găleată, folosit pentru a scoate apă din fintînă, pămînt din gropi etc. b) încuietoare la ușă sau la poartă, formată dintr-o bucată de lemn care se învîrtește în jurul unui cui. c) Unealtă din lemn, folosită pentru presat (la teascul pentru stors struguri) sau pentru strîns (la masa dulgherului). Numaidecît să se sloboadă vîrtejurile de la teascuri (SADOV.). d) Unealtă de dogărie care servește la strîngerea doagelor de butoaie, a ciuberelor etc. e) (reg.) Unealtă cu care se poate ridica osia carului pentru a se repara roata. Să fie sănătos, că, depune vîrtejul, ridică căruța cu cinci chile parcă n-ar fi nimic (DELAVR.). f) (pop.) Instalație compusă dintr-un par dispus orizontal, prins cu un capăt de peretele stînii sau de un stîlp înfipt în pămînt, care poate fi rotit în jurul punctului de sprijin și de care se atîrnă ceaunul sau căldarea, g) Scrînciob care se mișcă în cerc; leagăn. Sorocul Moșilor frenetici, cu vîrteje de călușei, pocnitori și bășici cu chiot? (ARGH.). h) (înv.) Instrument de tortură, acționat cu un sistem de șuruburi, cu care erau zdrobite sau dislocate oasele unui osîndit. Îndată îi băgară în vîrteje și cu plumb topit îi adăpară (DOS.). III (bot.) Compus: (bot.) vîrtejul-pămîntului = a) plantă erbacee, cu tulpina tîrîtoare și cu florile galbene (Medicago orbicularis); b) mică plantă erbacee, cu frunzele dispuse cîte trei la un nod, cu florile roșii, așezate la vîrful tulpinii, care crește în locurile stîncoase din regiunile alpine (Pedicularis verticillata). IV (fiz.) Mișcare a unui fluid, în cursul căreia particulele componente au o deplasare complexă de translație și de rotație. • pl. -uri, -e. /<sl. veche врътежь.

COJOC, cojoace, s. n. 1. Obiect de îmbrăcăminte făcut din piele de oaie prelucrată cu mițe cu tot, care se poartă la țară ca palton. ♦ Expr. A-și întoarce cojocul pe cealaltă parte (sau pe dos) = a-și schimba atitudinea (pe neașteptate). Iarnă cu șapte cojoace = iarnă foarte grea. Cît îi poate (cuiva) cojocul = cît poate cineva, cîtă putere de rezistență are cineva. Vai de cojocul cuiva = vai de el, vai de capul lui, vai de pielea lui. Te mănîncă cojocul = nu te astîmperi, nu te potolești, vrei să te bat. A scutura (cuiva) cojocul sau a i se face (cuiva) pielea cojoc = a bate (pe cineva). A nu mai întreba (pe cineva) de ce-i e cojocul = a lua (pe cineva) repede, a nu-l mai lăsa să se gîndească. A-și teme cojocul = a fi (prea) precaut, a evita cu prudență riscurile. 2. Sul de bumbac bine presat, rezultat la mașina bătătoare din întreprinderile textile. [Var.: (reg.) cojoacă s. f.] – Slav (v. sl. kožuhŭ).

CASCĂ, căști, s. f. 1. Acoperământ pentru cap, făcut din metal, din piele sau din cauciuc și folosit de militari, de unii sportivi și de unii muncitori pentru protecția capului. ♦ Dispozitiv metalic în atelierele de coafat, în forma unei căciuli, folosit la uscatul părului. 2. Dispozitiv alcătuit din unul sau din două receptoare fixate pe urechi, care servește la ascultarea transmisiunilor radiofonice, telefonice etc. – Din fr. casque.

MOȚ¹, moțuri, s. n. 1. Șuviță de păr (mai lung și mai des) din frunte sau din creștetul capului (la oameni și la animale). ◊ Expr. (Fam.) (A fi) cu moț (în frunte) sau mai cu moț = (a se socoti) cu vază, mai deosebit, mai iscusit, mai grozav. A spune lucrurile cu moț = a exagera, a înflori ceva. Moț și el, se spune când cineva intervine (nechemat) într-o discuție. A lua (pe cineva) de moț = a trage de păr. ♦ Șuviță de păr legată cu o panglică; p. ext. panglica cu care se leagă această șuviță. ♦ (Mai ales la pl., în forma moațe) Șuviță de păr răsucită pe un șiret, o hârtie, o cârpă etc. pentru a se încreți; p. ext. șiret, cârpă, hârtie etc. folosite în acest scop; bigudiu. 2. Smoc de pene de pe capul unor păsări. 3. Panaș, ciucure confecționat din diferite materiale, care se atârnă la fes, scufie, căciuliță etc. 4. Pielea roșie-albăstruie de pe capul curcanului, care atârnă în jos; creastă. ◊ Compus: moțul-curcanului = a) plantă erbacee mare cu flori roșii, roz sau albe în formă de spice care atârnă în jos (Polygonum orientale); b) plantă erbacee cu flori roșii, mici, așezate în spice lungi, care atârnă ca o coadă (Amaranthus caudatus). 5. Nume dat unor inflorescențe. 6. (Reg.) Plantă acvatică cu flori verzui, unite în spic, care ies la suprafața apei (Potamogeton perfoliatus). 7. Partea superioară ascuțită, prelungită sau bulbucată, a unor lucruri; vârf. [Pl. și: moațe] – Et. nec.