COIF, coifuri, s. n. Acoperămînt de metal (mai rar de piele groasă) pentru protecția capului, purtat în vechime de ostași la luptă. V. cască. Vin crai cu argintate coifuri. GOGA, P. 10. Trec sute [de eroi]; iată-i: de oțel le e coiful. MACEDONSKI, O. I 13. Codrul clocoti de zgomot și de arme și de bucium, Iar la poala lui cea verde mii de capete pletoase, Mii de coifuri lucitoare ies din umbra-ntunecoasă. EMINESCU, O. I 148. ◊ Fig. Cine-și așază Coiful de aur al lunii pe cap? BENIUC, V. 97. Caschetă de hîrtie (în formă de bicorn) cu care se joacă copiii. [Copiii] își pun... cîte-un coif de hîrtie în cap. CREANGĂ, A. 39.