MIHÁLȚ s. m. (Iht.) 1. Pește mic răpitor de rîu în formă de fus, asemănător cu somnul acoperit de solzi mărunți de culoare galbenă verzuie și de un mucus abundent și avînd în vîrful mandibulei un mic fir alungit; (regional midhai, midhoc, midrihari, mihoală, mîntuș, sul, smialț (Lota Iota). Mihalț (a. 1 600-1 630) CUV. D. BĂTR. I, 293. El aduse din Constantinopole tot ce găsia acolo mai scump în pești. . . păstrăvi, mihalți. FILIMON, O. I, 178. Cu oriili pleacă pescarii în două lustre și prind. . . crapi scrumbii, mihalțiu și alte neamuri de pește mărunt I. IONESCU, M. 86, cf. 94, BARONZI, L. 94. Mihalțu-i un pește. . . urît și asemănător cu șarpele, dar la carne foarte gustos. REV. CRIT. III, 160. Mialțul se vînează în Dunăre, capul său samănă cu al șarpelui. DAMÉ, T. 127, cf. N. LEON, MED. 120, 98 Numele mai general răspîndit este mihalț. ANTIPA. F. I 87, cf. 84. Cu ostia se pescuiește la muntt mai cu seamă la lostrițâ, mreană, slăvoace și mihalț. id. P. 97, cf. 84. Chip al așezării undițelor de fund . . . întrebuințat mai ales la mihalț în părțile de jos ale rîurilor. ATILA, P. 95. Mihalțul ca formă, înfățișare, carne, cap și piele se aseamănă întrucîtva cu somnul. id. ib. 260, cf. 140.Unul din curioșii pești din rîurile noastn este mihalțul. SIMIONESCU, F. R. 220. Trag fără grabă . . . și aduc la fața apei un mihalț. SADOVEANU, O. IX, 354, cf. BĂCESCU, P. 37, 120, 121. Pentru unele specii, cum sînt știuca și mihalțul, organul lateral e principalul mijloc în găsirea hranei. ANTONESCU, P. 49, cf. 36, 47, H VI 235. XVIII 283, ALR I 1746/1, 825, 839, ALR II 6 239/105, 182. 2. (Regional) Somn (Silurus glanis) (Șișeștii de Sus-Turnu Severin). H IX 114. 3. (Prin estul Munt.; în forma miale) Ciobănaș (Gobius platyrostris). Cf. BĂCESCU, P. 112. – Pl.: mihalți. – Și: (regional) mihálciu (BĂCESCU, P. 37, 120, H II 186, 203), mihálce (DR. V, 558), mihálte (BĂCESCU, P. 37, 120, H IX 36, 42), mihál (ALR I 1 745/255), mialc (BĂCESCU, P. 112), mehălț (H IX 59) s. m. – Etimologia necunoscută.