MĂRGEA s. f. I. 1. Obiect mic de piatră, de sticlă etc., de diferite forme și culori, care se folosește ca podoabă (în șiraguri, cusut pe îmbrăcăminte etc.) ; (la pl.) șirag format din asemenea obiecte. Au tîrguit la tîrgul Aiudului. . . 8 oc[ă] mărgele de os (a. 1 747). IORGA, S. D. XII, 45, cf. VIII, 92. Căpitanul i-au învoit bucuros, zicîndu-i că poate să cumpere oarecare bagateluri, precum: . . . cordele, mărgele. DRĂGHICI, R. 16/31. La ce servește salba și scumpele mărgele Ce-nconjură cu fală frumosul tău grumaz? NEGRUZZI, S. II, 36. Mi-am pus flori la pălărie, Mi-am pus flori, mi-am pus mărgele. ALECSANDRI, P. I, 68. Cum mergea pe drum, găsește și ea o mărgică, și-o înghite. CREANGĂ, P. 69. Cu cordele și cu mărgele rupte de la gîturile fetelor de împărați. . ., a plecat în lumea largă. EMINESCU, N. 5. El citi mărgelele de la gîtul copilului și află că se numește George. ISPIRESCU, L. 136, cf. 141, 349. Și el ți-a adus. . . La grumazi mărgele, Pe deget inele. COȘBUC, P. II, 144, cf. SĂM. II, 133. Iar își scotea șiragul de mărgele de la gît și pestelca cea frumoasă. BUJOR, S. 132. Dintr-o curte ieși o doamnă bătrînă, cu pelerină neagră și capelă cu mărgele. C. PETRESCU, Î. II, 121, cf. id. C. V. 168. Doi voinici cu mîini voinice, Au trosnit în hău din bice, împletite din curele Și bălțate cu mărgele. ARGHEZI, S. P. 122. Că eu te-oi lua De soția mea, Cînd se va vedea. . . Vulpea cu mărgele Culegînd surcele. ALECSANDRI, P. P. 47, cf. 288, JARNÍK-BÎRSEANU, D. 48, 242, 371, 394, 412. De mîncat îmi aducea Lapte acru-n-tr-o mărgea, Mîncam și mai rămînea. MÎNDRESCU, L. P. 124, cf. ȘEZ. I, 106, 244, III, 181, VI, 61, XII, 162. Dragostile tinerele, Nu se fac din muierele, Făr-din buze subțirele, Și din grumaz cu mărgele. BÎRLEA, C. P. 60. De la noi Pînă la voi, Tot mărgele Mărunțele, De fuge mița de ele (Furnicarul). GOROVEI, C. 165. Nici mărgea neînșirată, Nici fată nemăritată. ZANNE, P. II, 123. ◊ (În formule de eliminare la jocurile de copii) Colo-n deal, după deal, este-o rudă cu mărgele și mai multe rogoțele. ALR II 4 364/272. ◊ (Ca termen de comparație) Epocele se-nșiră ca mărgelele pe ață. EMINESCU, O. I, 140. O scăpărare furioasă îi țîșni din ochii negri, lucitori ca două mărgele vii. REBREANU, I. 28, cf. 428, id. NUV. 7, id. R. I, 243. Ș-apoi, rămîi jupîneasă Ilisaftă iarăși singură, ca mărgeaua neînșirată. SADOVEANU, O. XIII, 673. Gușa ta cît o ulcică, Gușa mea cît o mărgică. ȘEZ. I, 123. Star-ar ea nemăritată, Ca mărjaua neînșirată. MAT. FOLK. 965, cf. BÎRLEA, C. P. 139. ◊ F i g. Doar furnicile de-aleargă acum fără de hodină, Mărgele negre semănate pe drumuri albe de lumină. ANGHEL, Î. G. 21. I-s strînse aripioarele-amîndouă Și nemișcate-a ochilor mărgele. CAZIMIR, L. U. 25. Mă-întorc după atîția ani, cu inima pustie, învins, la soclul plin de furnici, de mărgele negre, care-mi pătau hainele de sărbătoare. BRĂESCU, A. 14. Ea s-a liniștit și l-a privit zîmbind prin mărgelele lacrimilor. SADOVEANU, M. C. 63, cf. FRUNDZA, Z. 9. Și nu mai jăluiește la stele Din ochi de mărgele. DEȘLIU, G. 19, cf. 34. ◊ (Prin Dobr.) La mărgele = reuniune a femeilor din casa miresei, sîmbătă seara, în ajunul nunții, cînd se înșiră mărgelele (I 1) la salba miresei. Sîmbătă la casa miresei se zice „la brad”, ceea ce în Dobrogea se cheamă „la mărgele”, unde, după ce s-au adunat nuntașii, fetele și femeile fac salbă și baierele fesului. SEVASTOS, N. 153. ◊ E x p r. (Regional) Parcă-i tras prin mărgea v. t r a g e. ♦ (Regional) Mărgică cucului = a) învelișul larvar al insectei Aphrophora spumaria, care, după ce iese larva, se usucă, căpătînd forma unei mărgele (I 1) ; (regional) stupitul cucului, mărgicuța cucului. O seamă de fete Insă, aflînd „stupitul” sau „mărgică cucului”, îl înșiră. . . la mărgele. MARIAN, INS. 288, cf. 459, 460, SIMIONESCU, F. R. 348; b) ouăle fluturelui inelat depuse în formă de inel pe ramurile tinere ale copacilor; (regional) glasul cucului, stupitul cucului. Cf. MARIAN, INS. 285, CADE. Fetele din Bucovina mai poartă la mărgele. . . ouăle insectei „Gastropacha neustria”, numite „stupitul cucului” sau "mărgică cucului. CANDREA, F. 203. Mărgeaua vîntului = îngrămădire dé canale mici, așezate unele lîngă altele, făcute de omizi pe frunzele păducelului. Cf. GRIGORIU-RlGO, M. P. I, 49. 2. (În credințele populare) Boabă rotundă care se credea că este făcută de șerpi prin amestecarea salivei lor și că este înghițită de cel mai puternic dintre ei. Știți cum fac șerpii mărgeaua? BENIUC, V. CUC. 18. Te voi duce la tata șerpelui celui uriaș. . . dar tu să nu iai nimic decît mărgeaua de după măsea, că aceea te face mai bogat decît toți bogații din lume. RETEGANUL, P. I, 3, cf. V, 5. Pe vremea aceea nu erau șărpii acasă, că în fiecare dimineață se duceau după un munte de lucrau la mărgea și numai sara. . . se întorceau acasă. MERA, L. B. 29. -Ș Fiertul mărgelei = presupusa operație prin care șerpii adunați la un loc ar obține o mărgea (I 2), amestecîndu-și saliva. Cf. ȘEZ. I, 244. ◊ E x p r. (Prin Bucov.) A fierbe mărgică = a se sfătui. ZANNE, P. IX, 488 3. P. a n a l. a) (La pl.) Protuberanțe ale pielii de pe capul și gîtul curcanului. Almintrelea tare pier puii cei de curcă. Cînd le ieșea mărgealele, iarăși îi spăla cu vinars de drojdii pre grumazi. ECONOMIA, 110/6. Cînd ajunse curcanul în dreptul cocoșului, se înroti, își roși mărgelele și își dădu capul pe spate. GÎRLEANU, L. 15. Era odată o buruiană, înaltă, un știr, a cărui floare cît mătura tremura în unda lacului ca mărgelele unui curcan. I. BOTEZ, B. I, 204. După dînsa alergau curcanii leorbâind din gușa cu mărgele roșii. C. PETRESCU, R. DR. 242. Mărgelele de curcan să nu le pui în borș. GOROVEI, CR. 92. b) (Regional ; la pl.) Ouă de broască (Brădișorul de Jos-Oravița), H XVIII 139. c)(Prin Bucov.) Nod pe firul tors ; (regional) gușă. Cf. A V 15, GLOSAR REG. d) (Regional ; la pl.) Bule de aer care se formează într-o băutură, de obicei într-o băutură alcoolică tare. Le mor Mărgelele vinului lor în plina și-uitata-le cupă. COȘBUC, P. I, 290. e) (Regional) Pușchea (Arpașul de Jos-Făgăraș). ALR II/I h 39/172. Mărgaua mea pe limba ta. ib. f) (Prin Mold., în forma mărgică) Cioplitură făcută la capătul din față al buștenilor, peste care se trece chinga cu care aceștia sînt legați în plute, mărgelătură (DDRF, PAMFILE, C. 106, ȘEZ. II, 42) ; bucată de lemn care formează o proeminență, la capătul buștenilor, și de care se fixează chinga pentru a-i lega în plute (CIUPALĂ, T. 336). g) (Prin Bucov.) Gaura muștiucului la trompetă. Cf. A V 20, GLOSAR REG. h) (Tipogr. ; neobișnuit, la pl.) Literele cele mai mărunte. LM. i) (Regional) Un fel de închizătoare prin care se petrec, la spate, șireturile de piele ale pieptarului. Cf. HEM 2 358. 4. (Regional) Unealtă de ciobănie nedefinită mai de aproape (Brehuiești-Botoșani). Cf. H I 23. II. (Bot.) 1. (În forma mărgică) Numele a trei plante erbacee din familia gramineelor, cu tulpină subțire, cu frunze plane, de culoare verde-deschis, cu flori mici, dispuse cîte una sau două în vîrful unor spicușoare (Melica uniflora, nutans și altissima). Cf. BARONZI, L. 137, BRANDZA, FL. 491, ȘĂIEANU, D. U., PANȚU, PL. Prin locurile nisipoase cresc tufe-tufe de mărgică. . . cu spiculețe dese. SIMIONESCU, FL. 181, Cf. ENC. AGR. 2. (Regional) Rutișor (Thalictrum aquilegifolium). Cf. TDRG, PANȚU, PL., ENC. AGR. 3. (Regional, în forma mărgică) Siminoc (Helichrysum arenarius). PANȚU, PL. 4. (Transilv.) Clocoțel (Clematis integrifolia). Cf. ȘĂINEANU, D.U., TDRG, PANȚU, PL. 5. Compus: (regional) mărgică-țeapănă = rozmarin-de-munte (Gnaphalium silvaticum). Cf. DDRF, BARCIANU. – Pl.: mărgele. - Și: (cu schimbare de suf.) mărgică, (regional) mărgeáuă (com. din ZLATNA-ALBA IULIA) S. f. - Din lat. med. margella. – Mărgică: cu schimbare de suf.