AUTOPERIE, autoperii, s. f. Autovehicul prevăzut cu perii, pentru curățatul străzilor. [Pr.: a-u-] – Auto² + perie.

PÂRLI, pârlesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) arde ușor la suprafață. ◊ Expr. (Tranz.) A o pârli la (sau de) fugă = a fugi repede. 2. Tranz. A trece prin flăcări un porc tăiat, o pasăre tăiată pentru a-i îndepărta complet perii, puful sau penele. 3. Tranz. și refl. A (se) înnegri (din cauza acțiunii soarelui); a (se) bronza. 4. Tranz. și refl. A (se) ofili, a (se) veșteji, a (se) usca. 5. Tranz. și refl. Fig. A (se) păcăli, a (se) înșela. – Din bg. părlja, scr. prljiti.

ASPRU², -Ă, aspri, -e, adj. I. 1. Cu suprafața zgrunțuroasă care dă la pipăit o senzație specifică, neplăcută. ♦ (Despre fire de păr) tare și țepos. ♦ (Despre perii) Cu firele tari și țepoase. 2. (Despre apă) Care conține (din abundență) săruri calcaroase. 3. (Despre vin) Care are gust înțepător; acru. II. Fig. 1. (Adesea adverbial) Mare, intens, puternic, înverșunat. Vânt aspru. 2. Care provoacă suferințe, greu de îndurat. Aspră robie. 3. Lipsit de indulgență, sever, neînduplecat, necruțător. Purtarea aspră. – Lat. asper.

PERIERIE, perierii, s. f. Atelier în care se fac (și se vând) perii; magazin de perii. [Pr.: -ri-e-] – Perier + suf. -ie.

PERIA, perii, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) curăța de praf, de scame, de noroi cu ajutorul periei. ♦ A(-și) netezi părul cu peria de cap. 2. Tranz. A trece de repetate ori cu peria de fuioare peste fuiorul de in sau de cânepă ieșit din raghilă pentru a-l curăța de câlți, de impurități; a scărmăna, a pieptăna. 3. Tranz. Fig. A stiliza, a îndrepta, a îmbunătăți o lucrare literară, științifică etc. 4. Tranz. Fig. (Fam.) A bate, a lovi. 5. Tranz. Fig. (Fam.) A linguși pe cineva. [Pr.: -ri-a] – Din perie.

PUF², (5) pufuri, s. n. 1. (De obicei cu sens colectiv) Pene mici, moi și fine, care constituie primul penaj al puilor sau care acoperă corpul unor păsări pe burtă și sub aripi, servind pentru umplerea pernelor, a plăpumilor etc. ◊ Expr. A crește în puf = a crește în confort, neducând lipsă de nimic. 2. (Cu sens colectiv) Peri fini și moi care cresc pe obraz; început de barbă sau de mustață. 3. (Cu sens colectiv) Părul mărunt, moale și mătăsos din blana unor animale. 4. (Cu sens colectiv) Perii mici și fini ai unor fructe, semințe etc. 5. Obiect de toaletă care servește la pudrat, făcut din puf² (1) sau din alt material pufos. 6. (Adjectival, în compusul) Bumbac-puf = bumbac brut obținut la cules. 7. (Spec.) Minge de badminton. – Din bg., scr. puh.

NESESER, neseseruri, s. n. Mică trusă de călătorie care cuprinde cele necesare pentru îngrijirea corpului (săpun, perii, foarfece etc.). – Din fr. nécessaire.

RAȘCHETĂ, rașchete, s. f. 1. Daltă încovoiată cu care se rade vopseaua și rugina de pe o piesă metalică sau de pe un vas. 2. Perie având cuie în loc de peri și care servește la rașchetarea tencuielilor. 3. Unealtă în formă de perie de bordaj, la care perii sunt înlocuiți cu o bucată prismatică de cauciuc, folosită la curățarea punții. 4. Răzuitor pentru parchet. – Din it. raschetto.

peria vb. (sil. -ri-a), ind. și conj. prez. 1 și 2 sg. perii, 3 sg. și pl. perie, 1 pl. periem (sil. -ri-em); ger. periind (sil. -ri-ind)

perie s. f. (sil. -ri-e), art. peria (sil. -ri-a), g.-d. art. periei; pl. perii, art. periile (sil. -ri-i-)

ASPRU¹ ~ă (~i, ~e) 1) Care are suprafața zgrunțuroasă; cu asperități. 2) (despre perii, păr etc.) Care are firele tari, țepoase. 3) (despre apă) Care conține săruri peste limita admisă; dur. 4) (despre făină) Care nu este măcinată mărunt. 5) Care se suportă greu; care întrece măsura obișnuită. Ger ~. Vânt ~. 6) (despre persoane) Care se caracterizează prin lipsă de indulgență; fără indulgență; dur; exigent; sever. [Sil. as-pru] /<lat. asper

A PERIA ~ez tranz. 1) (haine, încălțăminte etc.) A curăța cu ajutorul unei perii. 2) (părul, fuioarele) A pieptăna cu o perie specială. 3) fig. (lucrări, texte etc.) A aduce la condiția necesar (redactând și scoțând lucrurile în plus); a cizela. 4) fig. fam. A lăuda în mod exagerat (pentru a câștiga bunăvoința cuiva); a măguli; a linguși; a flata; a adula. [Sil. -ri-a] /Din perie

PERIER ~i m. 1) Meșter care confecționează perii și pensule. 2) Negustor de perii. [Sil. -ri-er] /perie + suf. ~er

CIR s.m. (Zool.) Fiecare dintre perii țepoși de pe corpul unor animale nevertebrate. [< fr. cirre, cf. lat. cirrus].

CHEFÁL s.m. În general, pește din fam. mugilidae (chefali), având corpul alungit, solzi mari, cicloizi, capul ușor turtit, cu gura lată și obtuză și dințisori ca niște perii; populează apele dulci sau salmastre, legate de mare, în Oceanul Atlantic, Marea Nordului, Mediterana și lacurile litorale ale Mării Negre; Chefal-mare sau platarin (Mugil capito) de 40-50 cm lungime; Chefal-cu-cap-mare sau laban (Mugil cephalus) de până la 55 cm; Chefal-auriu sau singhil (Mugil auratus), de 20-35 cm; Ostreinos (Mugil saliens) de 20-30 cm.

VILOZITATE s.f. Suprafață păroasă; perii care acoperă o astfel de suprafață. ♦ Excrescență, încrețitură măruntă pe suprafața anumitor organe sau părți ale corpului. [Cf. fr. villosité, lat. villositas].

EDENTA vb. I. tr. A rupe sau a smulge dinții unei perii, ai unei roți dințate etc. [P.i. -tez. / < fr. édenter].

HISPID, -Ă adj. (Bot.) Acoperit cu peri aspri și deși; hirsut, care are perii mai groși. [< fr. hispide, lat. hispidus].

NESESER s.n. (Franțuzism) Trusă de călătorie care cuprinde cele necesare pentru îngrijirea corpului (săpun, perii, foarfece etc.). [< fr. nécessaire].

AUTOPERIE s. f. autovehicul prevăzut cu perii pentru curățatul străzilor. (< auto² +perie)

CIR s. m. fiecare dintre perii țepoși de pe corpul unor animale nevertebrate. (< fr. cirre, lat. cirrus)

EDENTA vb. tr. a rupe, a smulge dinții unei perii, ai unei roți dințate etc. (< fr. édenter)

METADINĂ s. f. mașină electrică de curent continuu, cu mai multe perechi de perii pe colector, servind ca generator, motor sau transformator. (< fr. métadyne)

NESESER s. n. trusă mică de voiaj care cuprinde cele necesare pentru îngrijirea corpului (săpun, perii, foarfece). (< fr. nécessaire)

VILOZITATE s. f. (anat.) suprafață păroasă; perii care acoperă o astfel de suprafață. ◊ excrescență, încrețitură măruntă pe suprafața anumitor organe sau părți ale corpului. (< fr. villosité)

perie (perii), s. f. – 1. Unealtă de uz casnic formată dintr-un suport pe care sînt fixate fire de păr, de sîrmă etc. – 2. Probă de tipar scoasă de mînă cu ajutorul unei perii. Sl. perije „penaj” (Miklosich, Slaw. Elem., 35; Cihac, II, 251), cf. perină. – Der. peria, vb. (a curăța cu peria; Trans., a pieptăna; a linguși); perier, s. m. (vînzător, producător de perii); periuță, s. f. (perie mică; lingușitor); perietură, s. f. (faptul de a peria; lingușeală).

BISTRIȚA-NĂSĂUD, jud. în N României, în jumătatea septentrională a Transilvaniei, în bazinul superior al Someșului Mare; 5.305 km² (2,23% din supr. țării); 329.124 loc. (1991), din care 36,39% în mediul urban; densitate: 56,1 loc/km². Reșed.: municipiul Bistrița. Orașe: Beclean, Năsăud, Sîngeorz-Băi. Comune: 53. Relief predominant muntos (M-ții Țibleș, Rodna, Bîrgău, Călimani), de dealuri și podiș (Dealurile Bistriței, Piemontul Călimanilor, partea de N a Pod. Transilvaniei și cea de NV a Pod. Someșan) în cadrul cărora se individualizează cîteva depr. de tip subcarpatic (Bistrița, Dumitra, Șieu, Budac ș.a.). Climă temperat-continentală, moderată, cu diferențieri în funcție de unitățile de relief, supusă uneori, în timpul iernii, influenței maselor de aer polar. Temp. medie anuală este de 9°C în zona deluroasă și de 0°C în reg. montane înalte. Precipitațiile atmosferice variază între 650 și 1.400 mm anual. Vînturi predominante dispre V. Rețeaua hidrografică este reprezentată de cursul superior al Someșului Mare care colectează numeroase rîuri mai mici (Anieș, Ilva, Cormaia, Sălăuța, Ilișua, Șieu, Meleș ș.a.). Resursele naturale: cărbuni (Budacu de Jos, Galații Bistriței), gaze naturale (Matei, Enciu, Stupini, Urmeniș, Monor ș.a.), min. neferoase sub formă de polimetale în care predomină plumbul, zincul și piritele cuprifere (Valea Vinului, Rodna, Parva, Valea Borcutului), grafit (Anieș, Maieru), marmură (Anieș, Cormaia, Parva, Sîngeorz-Băi), caolin (Parva, Sîngeorz-Băi), sare (Parva), roci de constr. (andezite, dacite, tufuri vulcanice, argile) la Măgura Ilvei, Sîngeorz-Băi, Anieș, Zagra ș.a., păduri (peste 1/3 din supr. jud.), izv. cu ape minerale bicarbonatate, calcice, sodice, magneziene, feruginoase, carbogazoase, clorurate (Sîngeorz-Băi, Anieș, Măgura Ilvei, Ilva Mare, Sanț, Rodna, Parva, Dumitra, Josenii Bîrgăului ș.a.). Economia: în 1989, industria era reprezentată prin 34 de întrep. aparțînînd metalurgiei feroase, care produc oțel moale și laminate subțiri (Beclean, Rodna), constr. de mașini și prelucr. metalelor, în cadrul căreia se realizează mașini și utilaje, motoare electrice, instalații tehnologice complexe pentru ind. metalurgică etc. (Bistrița), mat. de constr. (armături ind. din oțel, prefabricate din beton, cahle de teracotă) cu centrul la Bistrița, Beclean, Sîngeorz-Băi, Măgura Ilvei, chimică (materiale plastice la Năsăud), expl. și prelucr. lemnului (Bistrița, Rodna, Năsăud, Prundu Bîrgăului, Măgra Ilvei ș.a.), celulozei și hîrtiei (Prundu Bîrgăului), textilă (Bistrița, Beclean, Năsăud, Sîngeorz-Băi), sticlărie pentru menaj (Bistrița) și alim. (preparate din carne și lapte, semipreparate din legume și fructe, produse zaharoase și de panificație etc.). Agricultura deține o pondere însemnată în economia jud., fiind specializată, cu precădere, în pomicultură și și creșterea animalelor. În 1989, în structura culturilor agricole predominau porumbul (35.976 ha), plantele de nutreț (19.838 ha), grîul și secara (17.955 ha), sfecla de zahăr, cartofii ș.a. Pomicultura, în cadrul căreia predomină merii, prunii și perii, are condiții optime de dezvoltare în reg. Dealurilor Bistriței, Lechinței, Năsăudului și Piemontului Călimanilor. Podgorii compacte se află în zona localit. Lechința, Dumitra, Viișoara și Teaca. Sectorul zootehnic, favorizat de întinsele pășuni naturale și de cultura plantelor furajere, cuprindea în 1990, 338 mii capete ovine, 121,3 mii capete bovine (în special rasele Pinzgau și Bălțata românească), 20,7 mii capete taurine, 199,9 mii capete porcine. Avicultură și apicultură. Căi de comunicație (1990): rețeaua feroviară însumează 365 km (88 km electrificată) dispunînd de cîteva noduri de c. f. (Năsăud, Beclean, Salva, Ilva Mică) prin care trec două magistrale feroviare importante: București-Baia Mare și Cluj-Napoca-Vatra Dornei. Lungimea căilor rutiere este de 1.304 km, din care 295 km drumuri modernizate. Unitățile de învățămînt, cultură și artă (1989-1990): un colegiu tehnic, 281 școli generale, 16 licee, 313 biblioteci, muzee, 104 cinematografe, case memoriale ș.a. Turism: Jud. dispune de un potențial turistic ridicat legat de complexitatea și varietatea peisajului natural, de monumentele istorice și de artă, de bogăția și diversitatea elementelor folclorice și etnografice, cît și de prezența stațiunilor balneoclimaterice Sîngeorz-Băi, Rodna, Ilva Mică. Zonele montane, cu numeroase trasee turistice și obiective de atracție (peisaj alpin, rîuri repezi, lacuri glaciare, defilee, pasuri pitorești, peșteri, izv. minerale etc.) reprezintă reg. turistice cu cea mai mare afluență. Vestigii istorice și de artă (stațiunile neolitice de la Bistrița, Slătinița, Năsăud ș.a., cele dacice și daco-romane de la Sînmihaiu de Cîmpie, Archiud, castrele romane de la Odorheiu Bistriței, Livezile, Ilișua, cetățile de la Rodna, Bistrița, Ciceu, Anieș, castelele feudale de la Urmeniș, Posmuș ș.a.). Vestite zone de artă populară și folclor pe văile Someșului, Bîrgăului, Șieului ș.a. Case memoriale: George Coșbuc din Hordou (azi com. George Coșbuc), Liviu Rebreanu din Tîrlișua etc. Indicativ auto: BN.

ASPRU², -Ă, aspri, -e, adj. I. 1. Cu o suprafață zgrunțuroasă care dă (la pipăit) o senzație specifică, neplăcută. ♦ (Despre firele de păr) Tare și țepos. ♦ (Despre perii) Cu firele tari și țepoase. 2. (Despre apă) Care conține (din abundență) săruri calcaroase. 3. (Despre vin) Înțepător; acru. II. Fig. 1. (Adesea adverbial) Puternic, năpraznic. Vînt aspru se izbea în geamuri (SADOVEANU). 2. Care provoacă suferințe, greu de îndurat. Arabul căzuse în aspră robie (MACEDONSKI). ♦ Înverșunat. Un cîmp de aspră luptă (ALECSANDRI). 3. Lipsit de indulgență, neînduplecat, necruțător. ♦ Ager, curajos. 4. (Adesea adverbial) Sever, dur. Voce aspră. – Lat. asper.

perie, perii s. f. (peior.) om lingușitor.

peria, perii v. t. 1. a bate, a lovi 2. a linguși

RIZOSFÉRĂ (< fr. {i}; {s} rizo- + gr. sphaira „sferă”) s. f. Strat de pământ din jurul rădăcinilor plantelor în care numărul de microorganisme este foarte ridicat, datorită relațiilor reciproc avantajoase: bacteriile furnizează plantei azotați și substanțe care favorizează creșterea și primesc substanțe organice. Are dimensiuni diferite, în funcție de gradul de dezvoltare a sistemului radicular al plantei; densitatea microorganismelor scade dinspre suprafața rădăcinii (fiind maximă în solul aderent la perii absorbanți) spre exterior.

LUPULÍNĂ (< fr.) s. f. Substanță organică aromatică, amară, secretată de perii bracteelor de pe inflorescențele femel de hamei; folosită la aromatizarea și conservarea berii.

OLTENI, com. în jud. Teleorman, situată în câmpia Găvanu-Burdea, pe râul Teleorman; 3.297 loc. (2003). Stație de c. f. Produse textile (confecții) și alim. Expl. de petrol. Fermă avicolă. Pe terit. satului O. au fost descoperite vestigiile unei așezări de bordeie din sec. 6-7 și identificată o necropolă birituală (de înhumație și incinerație) din aceeași perioadă, din care s-au recuperat vase ceramice, mărgele din chihlimbar, piepteni, fibule ș.a. Biserica Sf. Nicolae (1842) în satul Perii Broșteni.

jdeaucă, jdeuci, (jdeucă, jdiaucă, șghieucă), s.f. – 1. Adâncitură, cavitate, scobitură, gol: „Nu știu ce jdiaucă avea acolo în spate” (Bilțiu 1999: 193; ref. la Fata Pădurii, despre care se spune că avea spatele sub formă de covată). 2. Orbită oculară: „Din perii capului, / Din șghieucile ochilor” (Bârlea 1924 II: 371). 3. Coajă de nucă (ALR 1971: 475). 4. (top.) Jdeuca, fânațe într-o mică depresiune (Vișovan 2002; Larga). – Forma dial. a s. ghioc, în ghioacă „melci cu cochilia mare, ovală, cu aspect de porțelan, care trăiesc în mările calde”; Lat. cavum „gaură” (DER) sau lat. cohlea, prin metateza *cloca (Pușcariu, DEX), cf. it. chiocca „țeastă”.

pair (fr.) [pron. per] s. m., pl. pairi, art. pairii [pron. perii] (pai-)

peria (a ~) (-ri-a) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. perii, 3 perie (-ri-e), 1 pl. periem; conj. prez. 1 și 2 sg. să perii, 3 să perie; ger. periind (-ri-ind)

perie (-ri-e) s. f., art. peria (-ri-a), g.-d. art. periei; pl. perii, art. periile (-ri-i-)

KAMÁLA (< fr.; cuv. sanscrit) s. f. Pulbere roșie formată din perii recoltați de pe fructele arborelui indo-malaiez Mallotus phillippinensis, folosită ca vermifug și colorant.

RAȘCHÉTĂ (< it.) s. f. 1. (TEHN.) Unealtă de forma unei bare plate din oțel, cu unul sau cu ambele capete ascuțite și îndoite la 90°, folosită la răzuit. 2. (NAV.) Unealtă în formă de perie de bordaj, la care perii sunt înlocuiți cu o bucată prismatică de cauciuc, folosită la curățirea punții. 3. (CONSTR.) Unealtă în formă de perie la care perii sunt înlocuiți cu cuie, folosită pentru a fasona, pe tencuieli proaspete, șanțuri mici, dese, dispuse regulat.

bahmet m. nume dat odinioară în Mold. cailor mici, dar foarte iuți și tari, ai Tătarilor din Crimeia și din Bugeag: cincizeci de bahmeți cu perii creți POP. [Tatar BAHMAT, lit. cal mare].

borz a. Tr. și Buc. cu perii sburliți. [Ung. BORZ, bursuc].

bursuc m. 1. mic animal carnivor din al cărui păr se fac pensule și perii, se vânează pentru blana-i cenușie și pentru grăsimea lui (Ursus meles); 2. om bondoc, copil gros (!) și mărunt; 3. somnoros ca bursucul și bozumflat (adică sburlit ca perii bursucului). [Turc. BORSUK].

dèreș a. cu perii albi, vineți și roșiatici: cal dereș. [Ung. DERES, brumatic (din der, brumă)].

căruntețe f. începutul bătrânețelor când perii cărunțesc.

ciuf a. 1. cu părul în sus, nepieptănat: cu chica ciuf; 2. cu perii sbârliți: o iapă ciufă PANN. ║ n. smoc de păr și părul în genere: i-a luat ciuful foc ISP. [Termen înrudit cu it. ciuffo, moț de păr].

colofoniu n. sacâz, un fel de rășină cu care muzicanții freacă coardele sau perii dela arcușul vioarei.

creștet n. 1. mijlocul părții superioare a capului (de unde perii se împart în diferite direcțiuni): din creștet până’n talpă; 2. (poetic) cap, căpătâiu: la creștet să nu-mi plângi EM.; 3. vârf, muche: creștetul muntelui, arborelui; 4. fig. culme: ajunse la creștetul măririi [Formațiune din crește4: lit. ceea ce crește în sus].

mițe f. pl. lână fină de oi tinere (de la 4-5 luni, dela cap, coadă și picioare). [Probabil identic cu mâțe, cu aluziune la perii mătăsoși ai pisicei].

păr m. 1. fir subțire ce crește pe pielea capului la om; 2. (colectiv) toți perii din capul omului: a-și tunde părul; în păr, în număr complet; 3. fire de păr pe pielea animalelor în diferite părți ale corpului: păr de cal, de capră; 4. coloarea părului: cu ochii în doi peri AL.; în doi peri, cu părul alb îndoit cu vânăt (despre cai); fig. echivoc, fam. beat; 5. parte păroasă la unele stofe; 6. filamentele unor plante: părul ciutei, gladiș; părul porcului, barba ursului: părul Maicii Domnului, plantă ce crește prin crăpăturile stâncilor din pădurile umede și umbroase (Asplenium adiantum); părul sf. Marii, torțel. [Lat. PILUS].

perier m. fabricant de perii.

țeapă f. 1. par bine ascuțit la căpătâiul de sus, pe care se străpungea corpul vinovatului: tragerea în țeapă, un supliciu practicat în Orient, exista o dată și la noi; 2. partea ascuțită a unui par cu care se împunge; 3. unealtă de vânat sau de apucat snopi de grâu; 4. pl. a) peri înțepători ai unei plante; b) perii de pe pielea ariciului. [Slav. ȚĬEPA, despicătură].

țurlu-burlu (țurloiu-burloiu) adv. sbârlit: perii capului steteau țurlu-burlu. [Onomatopee]. V. sbârlì.

vulvoiat a. sbârlit: cu perii vulvoiați BOL.

ASPRU², -Ă, aspri, -e, adj. I. 1. Cu suprafața zgrunțuroasă, care dă (la pipăit) o senzație specifică, neplăcută. ♦ (Despre fire de păr) Tare și țepos. ♦ (Despre perii) Cu firele tari și țepoase. 2. (Despre apă) Care conține (din abundență) săruri calcaroase. 3. (Despre vin) Care are gust înțepător; acru. II. Fig. 1. (Adesea adverbial) Mare, intens, puternic, înverșunat. Vânt aspru. 2. Care provoacă suferințe, greu de îndurat. Aspră robie. 3. Lipsit de indulgență, sever, neînduplecat, necruțător. Purtare aspră. – Lat. asper.

AUTOPERIE, autoperii, s. f. Autovehicul prevăzut cu perii, pentru curățatul străzilor. [Pr.: a-u-] – Auto²- + perie.

RAȘCHETĂ, rașchete, s. f. 1. Daltă încovoiată cu care se rade vopseaua și rugina de pe o piesă metalică sau de pe un vas. 2. Perie având cuie în loc de peri, care servește la rașchetarea tencuielilor. 3. Unealtă în formă de perie de bordaj, la care perii sunt înlocuiți cu o bucată prismatică de cauciuc, folosită la curățarea punții. 4. Răzuitor pentru parchet. – Din it. raschetto.

PÂRLI, pârlesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) arde ușor la suprafață. ◊ Expr. (Tranz.) A o pârli la (sau de) fugă = a fugi repede. 2. Tranz. A trece prin flăcări un porc tăiat, o pasăre tăiată pentru a-i îndepărta complet perii, puful sau penele. 3. Tranz. și refl. A (se) înnegri (din cauza acțiunii soarelui); a (se) bronza. 4. Tranz. și refl. A (se) ofili, a (se) veșteji, a (se) usca. 5. Tranz. și refl. Fig. A (se) păcăli, a (se) înșela. – Din bg. părlja, sb. prljiti.

PERIA, perii, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) curăța de praf, de scame, de noroi cu ajutorul periei. ♦ A(-și) netezi părul cu peria de cap. 2. Tranz. A trece de repetate ori cu peria de fuioare peste fuiorul de in sau de cânepă ieșit din ragilă pentru a-l curăța de câlți, de impurități; a scărmăna, a pieptăna. 3. Tranz. Fig. A stiliza, a îndrepta, a îmbunătăți o lucrare literară, științifică etc. 4. Tranz. Fig. (Fam.) A bate, a lovi. 5. Tranz. Fig. (Fam.) A linguși pe cineva. [Pr.: -ri-a] – Din perie.

PERIERIE, perierii, s. f. (Rar) Ateliere în care se fac (și se vând) perii; magazin de perii. [Pr.: -ri-e-] – Perier + suf. -ie.

PUF², (5) pufuri, s. n. 1. (De obicei cu sens colectiv) Pene mici, moi și fine, care constituie primul penaj al puilor sau care acoperă corpul unor păsări pe burtă și sub aripi, servind pentru umplerea pernelor, a plăpumilor etc. ◊ Expr. A crește în puf = a crește în confort, neducând lipsă de nimic. 2. (Cu sens colectiv) Peri fini și moi care cresc pe obraz; început de barbă sau de mustață. 3. (Cu sens colectiv) Părul mărunt, moale și mătăsos din blana unor animale. 4. (Cu sens colectiv) Perii mici și fini ai unor fructe, semințe etc. 5. Obiect de toaletă care servește la pudrat, făcut din puf² (1) sau din alt material pufos. 6. (Adjectival, în compusul) Bumbac-puf = bumbac brut obținut la cules. 7. (Spec.) Minge de badminton. – Din bg., sb. puh.

NESESER, neseseruri, s. n. Mică trusă de călătorie care cuprinde cele necesare pentru îngrijirea corpului (săpun, perii, foarfecă etc.). – Din fr. nécessaire.

APOSTROFĂ, apostrofe, s. f. Figură retorică prin care vorbitorul sau scriitorul, întrerupîndu-și cursul povestirii, se adresează direct unei persoane sau unui lucru personificat. În poezia «Călin» a lui Eminescu cursul povestirii este întrerupt de următoarea apostrofă: «O, tu grai cu barba-n noduri ca și cîlții cînd nu-i perii. Tu în cap nu ai grăunțe, numai pleavă și puzderii». ♦ Cuvînt de imputare sau de reproș adresat cuiva pe un ton violent. Într-o apostrofă... își varsă tot focul, spunîndu-i o frază atît de caracteristică pentru ea, care a ridicat însă mirarea multor critici. GHEREA, ST. CR. II 260.

ASPRU²,-Ă, aspri, -e, adj. I. (în opoziție cu neted). Cu o suprafață zgrunțuroasă care produce (la pipăit) o senzație de zgîriere; neplăcut la pipăit. Stofă aspră. Piele aspră. ◊ Fig. Poezia noastră din veacul al XVI-lea... îmi place pentru că e naivă și fără pretenție, pentru că e moale și netedă, nu aspră și ciotoroasă. NEGRUZZI, S. I 265. ◊ Apă aspră (în opoziție cu apă moale) = apă care, fiind saturată cu săruri calcaroase, nu spală bine. ♦ (Despre firele de păr) Tare și țepos. Avea... fruntea umbrită de părul negru și aspru. MIHALE, O. 218. Cuprinde gîtul lui plîngînd Și-n aspra-i coamă îngropînd Obrajii palizi... suspină trist. COȘBUC, P. I 110. ♦ (Despre perii) Cu firele tari și țepoase. II. Fig. 1. (Despre fenomene atmosferice, intemperii) Puternic, năprasnic. Un vînt aspru se izbea în geamuri. SADOVEANU, O. VI 138. Gerul aspru și sălbatic strînge-n brațe-i cu jălire Neagra luncă de pe vale. ALECSANDRI, P. A. 113. Turnul geme-n temelie Ca de aspră vijelie. ALECSANDRI, P. II 35. 2. (Despre împrejurări grele, robie, biruri etc.) Care provoacă suferințe, greu de îndurat. Arabul căzuse în aspră robie. MACEDONSKI, O. I 15. Toți se așteptau la o contribuție mult mai aspră. BĂLCESCU, O. II 275. ♦ Înverșunat. Un cîmp de aspră luptă. ALECSANDRI, P. A. 109. 3. (Despre oameni și despre manifestări ale lor) Care nu cunoaște indulgența; neînduplecat, riguros, exigent, sever. Tată-său era un om aspru. ISPIRESCU, L. 120. Iubesc o fată... fata Genarului, om mîndru și sălbatec... O, cît e de aspru el, cît e de frumoasă fata lui! EMINESCU, N. 13. Creațiunea sa... nu mai are nimic din aspra candoare și din energia virginală a anticei Artemide. ODOBESCU, S. III 57. ◊ Fig. Pe rege-l prind fiori, Un stol de gînduri aspre trecu peste-a lui frunte. EMINESCU, O. 1 93. 4. (Despre voce sau vorbe) Sever, dur, necruțător. Țipă cu voce aspră. SAHIA, N. 53. Se aude glasul aspru al gardianului căpităniei. DUNĂREANU, CH. 94. ◊ (Adverbial) Cu asprime, cu severitate. Crivățul suflă aspru din partea munților ale căror culmi se văd albind de omăt. RUSSO, O. 152. Ochii-n sînge-și încrunta Ș-apoi aspru cuvînta: Alelei! fecior de lele! ALECSANDRI, P. P. 138. 5. (Despre vin) Acru, înțepător.

GHEB, gheburi, s. n. 1. (Mold.) Cocoașă (la om). Cît l-a durut suferința aceasta, se putea vedea din ghebul care-i ieșise în spate și din perii albi, crescuți fără vreme. DUNĂREANU, CH. 9. 2. Fig. Înălțime, ridicătură. Iruga Sălanelor trece printre gheburi moi de ierburi amestecate cu apă mocirloasă. SADOVEANU, V. F. 100. Mă oprii la o răspîntie, pe un gheb al muntelui. HOGAȘ, M. N. 76.

CĂRUNȚEALĂ s. f. Căruntețe. Perii capului îi dăduseră în cărunțeală. SLAVICI, O. I 177.

CÎLȚI s. m. pl. Fire scurte și groase, rămase ca deșeuri în urma trecerii fuiorului de cînepă sau de in prin dinții daracului. Răsuceai de asemenea o funie de cîlți care îți înțepau degetele, și pe urmă tocai cîlții, mărunt, pe-o buturugă, c-un toporaș. PAS, Z. I 37. O tu crai cu barba-n noduri ca și cîlții cînd nu-i perii... EMINESCU, O. I 83. A pus... focul în niște cîlți din podul casei. SLAVICI, N. I 242. ◊ Expr. (Regional) A-și vedea de cîlți = a-și vedea de treaba sa. Tu vezi-ți de cîlții tăi, răspunse el repede, uitîndu-se la ea. PREDA, Î. 78.

CORIMB s. n. Inflorescență în formă de umbrelă. ◊ Fig. O mișcare vie și grațioasă a grumazului a înălțat capu-i, cu perii sumeși la ceafă în corimb. ODOBESCU, S. III 55.

CRAI, crai, s. m. 1. (Astăzi numai poetic sau în basme) împărat, rege, domnitor. Verii, adică feciorii craiului și fetele împăratului, nu se văzuse niciodată, de cînd erau ei; și așa veni împrejurarea, de nici Împăratul-Verde nu cunoștea nepoții săi, nici craiul nepoatele sale. CREANGĂ, P. 183. O, tu crai cu barba-n noduri ca și cîlții cînd nu-i perii, Tu în cap nu ai grăunțe, numai pleavă și puzderii. Bine-ți pare să fii singur, crai bătrîn fără de minți, Să oftezi dup-a ta fată, cu ciubucul între dinți? EMINESCU, O. I 83. ◊ Fig. De huzur i-s roși obrajii, Doarme leneș craiul Soare. GOGA, C. P. 81. Apusul joacă într-un potop de pară: Se duce craiul zilelor de vară Spre alte lumi, departe-n fundul văii. IOSIF, P. 33. Crai-nou = luna în prima ei fază, cînd are forma unei seceri subțiri; lună-nouă. Deodată, prin arcadele ferestrelor... s-a arătat crai-nou sub luceafărul de sară. SADOVEANU, D. P. 127. Crai-nou le surîdea la toți și se pleca spre sfințit. SANDU-ALDEA, D. N. 220. Cu ochi umezi lung se uita La cornul lunii ce se ivise, Iar glasu-i jalnic așa cînta: «Crai-nou, strălucitei Plînsă m-ai găsit, Cu gînduri mîhnite, Cu chipul cernit». ALECSANDRI, P. I 21. Crai de pică = numele unei cărți de joc. [împăratul] pe capu-i poartă mitră, Poart-un schiptru ș-alt nimică, Ca și craiul cel de pică. EMINESCU, L. P. 146. 2. Bărbat ușuratic, care-și pierde vremea ținîndu-se de chefuri și de femei. Biata mea soră... a căzut pe mîna unui vulgar crai, a unui donjuan fără scrupule. SEBASTIAN, T. 360. Crai de curtea veche = haimana, pungaș, derbedeu, desfrînat.

CREȚ², CREAȚĂ, creți, -e, adj. 1. (Despre păr) Răsucit în inele, cîrlionțat, buclat. Ieși Zamfira-n mers isteț, Frumoasă ca un gînd răzleț, Cu trupul nalt, cu părul creț, Cu pas ușor. COȘBUC, P. I 56. Un tînăr... frumușel, cu părul blond, scurt și creț, se apropie de Dan. VLAHUȚĂ, O. A. 38. Flăcău de munte... cu plete crețe. CREANGĂ, A. 85. 2. (Despre blană, lină sau obiecte confecționate din aceste materiale) Cu fir răsucit, cîrlionțat. Cușmă creață de miel. ȘEZ. I 10. Nouă ciobani Și vătaful zece, Toți cu căciuli crețe De pui de mistrețe. TEODORESCU, P. P. 76. Covor cu perii creți. ALECSANDRI, P. P. 77.Cu ridicături și adîncituri sau cute; încrețit. Vîntule, tu încotro te vei duce s-alini Durerea rănilor și jarul frunților crețe? BENIUC, V. 75. Munți... tufoși și creți ca freza unei marchize din veacul XIV. NEGRUZZI, S. I 195. Cît o ninge ș-o brumează, Ea [frunza] e tot mîndră și creață. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 21. ◊ Fig. Valuri străvezii de aburi sclipitori se rădicau în unde crețe. HOGAȘ, M. N. 172. Pe cer alunecă nori creți. MACEDONSKI, O. I 59. ◊ (Adverbial) În cămașă și cu ițărașii strînși creț pe pulpă. C. PETRESCU, R. DR. 62.

LAOLALTĂ adv. Împreună, la un loc, în comun. Acum în fruntea pămîntului vom veni noi... vom lucra laolaltă... vom apuca și noi o pîne bună. CAMILAR, TEM. 81. Perii, piepteni, ace de cap, cutiuțe, așezate laolaltă pe măsuța de noapte. STANCU, U.R.S.S. 41. Își vedeau întreaga viață și toate bucuriile amestecate laolaltă. VLAHUȚĂ, O. A. 109.

MELIȚA, meliț, vb. I. 1. Tranz. (Cu privire la cînepă, in etc.) A zdrobi cu melița, după topire, părțile lemnoase ale tulpinii de cînepă sau de in pentru a alege fuiorul și a înlătura puzderiile. [Inul] îl bat, îl curăță, îl meliță, îl perii, îl torc. DRĂGHICI, R. 78. Ș-am cules-o [cînepa], Ș-am uscat-o, Ș-am topit-o, Ș-am melițat-o. PĂSCULESCU, L. P. 147. 2. Tranz. Fig. A bate strașnic pe cineva, a snopi (în bătaie). Atuncea ea unde n-au început să-l îmblătească și să-l melițe. SBIERA, P. 198. 3. Intranz. Fig. (Uneori determinat prin «cu gura») A vorbi mult și fără rost; a flecări, a trăncăni. Țața Niculina nu mai ostenea melițînd cu gura, în dreapta și în stîngă, și ajutîndu-se și cu mîinile. PAS, Z. I 89. Dimineața, după ce pornesc gospodarii la lucru, femeile ies la porți, se strîng pe podețe și încep a melița. SADOVEANU, O. VII 312. Meliți mereu... Vorbești prostii și nu te ascultă nimeni. ARDELEANU, D. 163.

NECINSTI, necinstesc, vb. IV. Tranz. A acoperi de rușine, a batjocori, a dezonora. Cine să fie acel neomenit carele mi-a necinstit perii cei albi? ISPIRESCU, L. 121. Cantemir vv. necinsti atunci printr-o crimă bătrînețea sa și o domnie nepătată încă de sînge. BĂLCESCU, O. I 188. ◊ Refl. Pedant, ignorant și îngîmfat, strigai, vrei să învăț buchile tale! Să mă necinstesc! NEGRUZZI, S. I 10. ♦ A profana, a pîngări. ♦ (Cu privire la o femeie) A viola. Te-oi învăța eu a cerca să necinstești nevestele oamenilor, după ce calicești bărbații! ALECSANDRI, T. 1533. Tu ai necinstit pe logodnica mea, ești un nerușinat! NEGRUZZI, S. III 300.

NEOMENIT, -Ă, neomeniți, -te, adj. (Învechit) Neomenos, rău. Neomenit și sălbatic obicei. DRĂGHICI, R. 194. În pizma acestui neomenit zmeu, carele mă ține cu atîta pază grozavă în ladă. GORJAN, H. I 11. ◊ (Substantivat) Cine să fie acel neomenit carele mi-a necinstit perii cei albi ai bătrînețelor mele? ISPIRESCU, L. 121.

RĂMUROS, -OASĂ, rămuroși, -oase, adj. (Despre arbori) Cu multe ramuri. Vezi arbori înalți, drepți, stufoși, rămuroși. STANCU, D. 13. De o parte și de alta a largului pridvor, doi tei străjuiau rămuroși. CĂLINESCU, E. 49. Perii au fost mari, înalți și rămuroși și plini de pere frumoase. RETEGANUL, P. II 31. ◊ (Prin analogie) La sanie e înhămat un cerb... cu coarne rămuroase. STANCU, D. 297. Împrejuru-ne s-adună... Cerbi cu coarne rămuroase, Ciute sprintene de munte. EMINESCU, O. I 101.

PĂCAT, păcate, s. n. 1. Călcare a unei legi, abatere de la o normă (religioasă); greșeală, faptă vinovată, vină. Sînt copil și plîng ușor, Plînsul meu e-al tuturor; Ce păcat e-ntr-însul? COȘBUC, P. I 265. Vezi, cît ești de avan, moș Nichifor, cum îți încarci sufletul de păcate?! CREANGĂ, P. 134. Dar gîndit-ai că păcatul își urmează vinovatul Și că-n lume orice faptă Are plată și răsplată? ALECSANDRI, P. P. 208. Ce-i drept nu-i păcat. Păcatul mărturisit e pe jumătate iertat. ◊ Expr. A-și face păcat cu cineva = a greși față de cineva, a face o faptă rea în paguba cuiva. Îți faci păcat cu mine!... am obosit de cînd te aștept. DUMITRIU, P. F. 41. A trage păcatul (sau păcatele) cuiva = a suporta consecințele greșelii altuia. Îmi spunea că săracu Niță o să tragă păcatele cuconașului Alexandru. BUJOR, S. 37. Se vede că i-a fost sortit să tragă și el păcatul. GANE, N. III 159. A intra (sau a cădea) în păcat = a comite o faptă reprobabilă, a face ceva condamnabil, a greși. Mă duc...ca să nu intru în vrun păcat. ALECSANDRI, T. 611. A-și spăla păcatul (sau păcatele), a-și ispăși păcatul (sau păcatele) = a ispăși o greșeală, o vină. A vorbi cu păcat = a greși, a se face vinovat vorbind lucruri neadevărate. Hoțul cu un păcat și păgubașul cu zece = păgubașul, bănuind pe mai mulți, cade și el în greșeală; cine bănuiește e cu mai multe păcate. ◊ (Adesea urmat de o propoziție subiectivă) (E) păcat (de dumnezeu) = nu se cuvine, nu e just, nu e bine. Păcat, sărmanul, să moară ca un cîne fără de lege! CREANGĂ, P. 330. Nu tot bate-n pieptul meu, Că-i păcat de dumnezeu. ALECSANDRI, P. II 22. Că-i păcat de dumnezeu Să pice voinic ca eu. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 103. ♦ Defect, cusur. Versurile tale sînt fără păcat ca formă... au epitete energice, pot zice chiar prea energice, rime bogate – cadență perfectă. VLAHUȚĂ, O. A. 325. (Ironic) Eu am păcatu-a crede că lupul schimbă perii, Nu însă și năravul... Așa sînt și boierii. BOLINTINEANU, O. 158. Ș-apoi eu mai am un păcat, mi-s dragi fetele și nevestele. ALECSANDRI, T. I 439. ♦ (Rar) Canon. Pentru-un pic de sărutat, Nici popa nu-ți dă păcat. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 367. 2. (Adesea în legătură cu verbele «a cădea», «a da peste...») Întîmplare rea, nenorocire, năpastă. N-am ce face dacă a dat păcatul peste mine. ISPIRESCU, L. 176. Așa am scăpat și eu de cîinii lui Trăsnea, atunci cînd am dat peste păcat cu ei și ei cu mine. CREANGĂ, A. 68. Turcii sărea și fugea, Dar păcatu-i agiungea! Care scăpa de stîlpan Nu scăpa de buzdugan. ALECSANDRI, P. P. 126. ◊ (Eufemistic) De cînd cu păcatul cel de «Ad-hoc n-am mai avut zi bună cu megieșul meu. CREANGĂ, A. 158. ◊ Loc. adv. Din păcate = din întîmplare; din nenorocire. Tocmai atunci, din păcate, iată că și feciorul văduvei trecea pe acolo. ISPIRESCU, L. 353. Cel balaur, din păcate, înghițise giumătate, Trup cu arme ferecate, Trupușor de voinicel. ALECSANDRI, P. P. 11. (Glumeț) Din păcate, era și evlavios moș Nichifor. CREANGĂ, P. 110. ◊ Expr. A împinge (sau a duce) (pe cineva) păcatul (sau păcatele) să... (sau de... ) = a simți un imbold spre ceva oprit, a fi îndemnat de un cuget rău. Să nu cumva să te împingă păcatul să-i faci vreun neajuns. CREANGĂ, P. 87. Ce păcate te-au împins Paloșul de ți-ai încins? ALECSANDRI, P. P. 208. A-l paște păcatul (pe cineva) v. paște². 3. (În expr.) Al păcatelor = al naibii, grozav. Am venit într-o căruță și mi-a fost frig al păcatelor. STĂNOIU, C. I. 61. Du-te (sau ducă-se, duceți-vă) la păcatele (sau în păcate) = du-te (ducă-se, duceți-vă) la naiba, la dracu. Pleacă odată!... – Mă duc... Du-te la păcatele! CARAGIALE, O. I 244. Lasă-mă (sau lasă-l) păcatelor (mele, lui etc.) sau la păcatele! = lasă-mă în pace! Lasă-mă păcatelor mele, Gheorghe, și du-te. CARAGIALE, O. I 189. Ce păcatul? (sau păcatele?) = ce naiba? ce dracu? Ce păcatele să fie? MARIAN, T. 68. Mai știi păcatul? = cine ar putea ști? mai știi! se prea poate. Te văd că ești un băiet isteț și, mai știi păcatul! poate și harnic! CREANGĂ, P. 152. (Exclamativ) Păcat că... sau păcat (de) = (exprimînd regretul față de o situație sau o acțiune neplăcută sau nedorită) îmi pare rău că (sau de... ); e regretabil că... De ce nu încerci să-i semeni? Păcat de dumneata. DEMETRIUS, C. 17. Mai dăunăzi îi abătuse strigoaicei ca să-mi puie coarne de fier, ca pe vremea veche... – Păcat, că bine ți-ar fi prins coarnele. ALECSANDRI, T. 939. Cînd a fost astă-primăvară la mine, mi-a lăsat niște cărți foarte frumoase; păcat că nu știu a ceti. NEGRUZZI, S. I 59. Ce păcat! = cît îmi pare de rău! ce pagubă! Mîndruța s-a măritat! Vai de mine, ce păcat! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 99. Păcatele mele (noastre, lor)! = vai de mine (de noi, de ei)! Ce sînt ei de vină, păcate lor, dacă le-a căzut pe sat o așa grozavă nenorocire! VLAHUȚĂ, la TDRG. Lîna asta ne mînîncă, păcatele noastre... mai mult cu șeiacul ne hrănim. CREANGĂ, P. 110. Păcatele mele, cumnățele!... iar am rămas văduvă! ALECSANDRI, T. I 385.

PĂR², peri, s. m. 1. (La sg. cu înțeles colectiv) Totalitatea firelor subțiri de formație cornoasă, care iau naștere în epidermă și care cresc pe pielea mamiferelor. Calul se și scutură de trei ori și îndată rămîne cu părul lins-prelins și tînăr ca un tretin. CREANGĂ, P. 195. S-o aflai un turc bătrîn Cu barbă de păr păgîn. ȘEZ. I 109. Lupul păru-și schimbă, dar năravul ba. ◊ Expr. (În construcție cu verbele «a fi», «a se afla») (Toți sau cu toții) în păr = a fi sau a se afla toți de față, fără să lipsească nimeni dintre cei care ar trebui sau care ne-am aștepta să fie prezenți. Familia Herdelea se afla în păr în pridvor. REBREANU, I. 66. Purceii erau toți în păr la ugerul scroafei și sugeau. ISPIRESCU, L. 129. A doua seară se și înființase cheful în salonașul lui Iorgu. Șampanie din destul și toți ștrengarii în păr. CARAGIALE, O. III 13. A rămîne (sau a fi) fată în păr = a rămîne (sau a fi) necăsătorită. Fata babei însă... a rămas fată-n păr... și tot fată în păr va fi și pînă în ziua de astăzi. MARIAN, O. II 197. Tras de păr = forțat, exagerat sau denaturînd adevărul. Din fir în păr v. fir. ♦ (Prin restricție) Totalitatea firelor descrise mai sus, care acoperă capul omului. Deodată Bardac își simți părul ridicîndu-i-se în vîrful capului. SADOVEANU, O. VII 362. Din dalb iatac de foișor Ieși Zamfira-n mers isteț, Frumoasă ca un gînd răzleț, Cu trupul nalt, cu părul creț, Cu pas ușor. COȘBUC, P. I 56. Părul tău ți se desprinde Și frumos ți se mai șede. EMINESCU, O. I 209. Fratele cel mijlociu Și cu părul castaniu Din ochi tare lăcrima. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 499. Căpitan Rîmlean Calcă peste piatră Și iată că-ndată Lumei se arată o dalbă de fată... Vie și frumoasă... Cu păr aurit. ALECSANDRI, P. P. 15. ◊ Expr. A se lua cu mîinile de păr sau (prin exagerare) a-și smulge părul din cap, se spune cînd cineva este cuprins de desperare. Cînd auzi împărăteasa de cele ce se întîmplase, se luă cu mîinile de păr. ISPIRESCU, L. 121. Să te-ajungă dor cumplit, Să lași lingura pe blid, Să ieși afară plîngînd Și părul din cap smulgînd. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 265. A se lua de păr cu cineva = a se încăiera cu cineva; (cu sens atenuat) a se certa foarte tare cu cineva. A(-i) ieși (cuiva) părul prin căciulă v. căciulă. A se da după păr = a se comporta după cum cere situația sau împrejurarea, a se acomoda. Bre tatar, dă-te după păr. Altfel te lepădăm. Aicea treaba-i una, supărarea-i alta. Nici n-avem cînd fi supărați. SADOVEANU, O. L. 109. Așa era acum și altfel nu putea să fie, și ea se dete din ce în ce după păr. SLAVICI, O. I 137. N-am păr în cap (sau cît păr în cap, ca părul din cap) = foarte mult, în foarte mare număr. Lume multă... iac-așa, ca păru din cap. BUJOR, S. 134. Ei! domnule, cîte d-astea n-am citit eu, n-am păr în cap! CARAGIALE, O. I 95. Cît păr în palmă (sau pe broască) = de loc. Odinioară am avut minte cît păr pe broască. SADOVEANU, O. I 504. Cînd o face broasca păr = niciodată. Cînd mi-a crește păr în palmă = niciodată. S-o pricopsi cînd mi-o crește păr în palm. PANN, la TDRG. A avea păr pe limbă = a fi prost, necioplit, lipsit de educație. (Mai ales în basme) A (i) se face (cuiva) părul măciucă V. măciucă. ◊ Compuse: (învechit) păr-de-cîine = înșelător, pezevenghi. Ești un hoț, un păr-de-cîine, nu voi să te văz mai mult. PANN, P. V. III 114; (Bot.) părul-Maicii-Domnului = plantă erbacee cu frunzele fără luciu și crestate adînc, avînd sporangii dispuși pe partea inferioară a frunzei; crește prin crăpăturile stîncilor și prin pădurile umede și umbroase (Asplenium adiantum nigrum); părul-porcului = barba ursului. 2. (La sg.) Fiecare dintre firele care alcătuiesc părul. Un fir de păr alb în barbă. ◊ Expr. A despica părul (sau firul de păr) în patru v. despica. A (i) se ține (sau a-i atîrna) viața într-un fir de păr, se zice cînd cineva este în primejdie de a-și pierde viața. (Despre evenimente, împrejurări, situații, hotărîri) A atîrna de-un fir de păr = a depinde de-o nimica toată. ◊ (La pl.) Vorbea mereu despre perii încărunțiți înainte devreme... spunea mereu că o singură dorință mai avea în viață. SLAVICI, N. I 130. Cine să fie acel neomenit care mi-a necinstit perii cei albi. ai bătrînețelor mele? ISPIRESCU, L. 121. Loc. adj. și adv. În doi peri = a) între două stări, la mijloc, nici așa, nici așa; neprecis, nehotărît. Zîmbea în doi peri. VORNIC, P. 141. Ciocoi în doi peri, giumătate acățat de protipenda prin măritișul unei mătuși a lui c-un boieri mare și giumătate atîrnat în gios de rudele lui de starea a doua. ALECSANDRI, T. 1343; b) cherchelit, beat. Cînd îi omul în doi peri să te ferești de dînsul, c-atunci e cum îi mai rău. CREANGĂ, P. 166; c) (despre vorbe) cu două înțelesuri; echivoc. Toți se umflară de rîs deodată și începură a-l cam lua peste picior cu vorbe în doi peri. ISPIRESCU, L. 36. ◊ Expr. A scoate cuiva peri albi = a necăji, a sîcîi, a pricinui supărări cuiva. Duceți-vă de pe capul meu, că mi-ați scos peri albi de cînd ați venit. CREANGĂ, O. A. 261. A-i ieși (cuiva) peri albi = a avea multe supărări, a îmbătrîni din cauza prea multor necazuri. Of!... mi-o ieșit peri albi de cînd am fată mare! ALECSANDRI, T. I 51. ♦ Peri răi = numele popular al unei boli de ochi cauzată de o inflamație cronică a pleoapei, care face ca perii genelor să irite- globul ochiului. V. blefarită. 3. (La sg. cu sens colectiv) Denumire generală dată fibrelor naturale de origine animală; țesătură din aceste fibre. Scăpase cartea pe învelitoarea ușoară de păr de cămilă. SADOVEANU, O. VII 97. Îmbrăcat într-o pijama de- păr de cămilă, sta răsturnat într-un fotoliu BART, E. 296. 4. (La pl.) Fire scurte care acoperă întreaga suprafață a unei țesături de lînă, în special a unui covor. Mulți tătari stau împregiur Cu ochi mici ca ochi de ciur Și stau toți îngenunchieți Pe covor cu perii creți. ALECSANDRI, P. P. 77. 5. (La pl.) Firișoarele scurte care acoperă, ca un puf, frunzele sau tulpinile unor plante.

PERIA, perii, vb. I. Tranz. 1. A curăța de praf sau de noroi, cu ajutorul unei perii. Am gătit caiete, condeie nouă, negreală bună, nimic n-am uitat; întocmai ca bravul soldat care își perie uniforma, freacă bumbii, curăță armele din ajunul bătăliei. NEGRUZZI, S. I 7. ◊ A netezi părul cu peria de cap. (Refl.) Fata dacă-mbătrînește, Nime n-o mai pomenește... Se spală și se albește, Se perie, se gătește, Cătră maică-sa grăiește. HODOȘ, P. P. 198. 2. A trece de repetate ori cu peria de fuioare peste fuiorul de in sau de cînepă ieșit din raghilă, pentru a-l curăța de cîlți; a scărmăna, a pieptăna. O, tu, crai cu barba-n noduri ca și cîlții cînd nu-i perii, Tu în cap nu ai grăunțe, numai pleavă și puzderii. EMINESCU, O. I 83. [Inul] îl bat, îl curăță, îl meliță, îl perie, îl torc. DRĂGHICI, R. 78. ◊ Fig. A bate, a lovi. Peria pe Ileana c-o despicătură de lemn și încă așa de frumos, încît biata fată scotea nește zbierete, de gîndeai că se prăpădește lumea. RETEGANUL, P. III 51. 3. Fig. A linguși (pe cineva) pentru a obține anumite avantaje sau favoruri.

PERIE, perii, s. f. 1. Obiect format dintr-o placă de lemn, de os, de metal etc., în care sînt fixați peri de animale, fire textile, de sîrmă etc. și care servește la frecat și curățat diverse obiecte. Era bărbierit proaspăt, cu mustața tunsă și țepoasă ca o perie de dinți, cu părul pentru moment domesticit de foarfece și pomadă. C. PETRESCU, Î. II 70. Ea scoase din fundul unei lăzi hîrbuite și vechi o cute, o perie și o năframă. EMINESCU, N. 21. ◊ (În metafore și comparații) De o parte și de alta a drumului se ridicau pădurici dese, perii scheletice, vinete. DUMITRIU, N. 31. În mai dedeau micsandrele și în iunie se îndesau ca peria la un loc cu rozetele și verbinele. BASSARABESCU, V. 221. Arendașul era vesel; meiul lui era încheiat perie și făgăduia mult. SANDU-ALDEA, D. N. 73. 2. Unealtă sau organ de mașină, formată dintr-un suport pe care sînt fixate fire metalice, fire textile, fire de peri animali etc., folosită la netezirea și curățirea suprafeței unui corp sau la înăsprirea suprafeței lui. 2. Unealtă asemănătoare cu o perie (1), cu care se bate hîrtia așezată pe un șpalt, cu scopul de a imprima pe ea textul; p. ext. hîrtia pe care s-a imprimat textul. ♦ Piesă conductoare care asigură legătura dintre două organe de mașină, de aparat sau de instrument electric, care se pot deplasa unul față de altul.

PERIERE, perieri, s. f. Acțiunea de a (se) peria; curățire cu ajutorul unei perii de mînă sau acționate mecanic.

PLEAVĂ, (rar) pleve, s. f. (Cu sens colectiv) 1. Ceea ce rămîne din învelișul boabelor de cereale treierate, din sfărîmăturile tecilor de leguminoase etc. și e folosit uneori ca hrană a animalelor. Și vezi, calcă mai de sus, să nu-ți intre pleavă în pantofi. PREDA, Î. 11. Firele de pleavă intraseră unul lîngă altul, cu țepile-n sus, dese ca o perie, în părul babei și al moșneagului. CAMILAR, N. I 314. Risipite se-mprăștie-a dușmanilor șiraguri Și, gonind biruitoare, tot veneau a țării steaguri, Ca potop ce prăpădește, ca o mare turburată – Peste-un ceas păgînătatea e ca pleava vînturată. EMINESCU, O. I 148. ◊ Fig. Pleava aurie de albine a fost deasupra noastră. SADOVEANU, A. L. 205. ◊ Fig. Ceea ce este lipsit de valoare. O, tu crai cu barba-n noduri ca și cîlții cînd nu-i perii, Tu în cap nu ai grăunțe, numai pleavă și puzderii. EMINESCU, O. I 83. ◊ Expr. (Rar) A vorbi (sau a spune) pleve = a vorbi lucruri de nimic,: fleacuri, prostii. Nu-mi grăi pleve. ȘEZ. IX 148. 2. Fig. Om de nimic, decăzut, lepădătură; drojdia societății. [În «Momentele» lui Caragiale] pleava societății bucureștene era vînturată cu o vervă satirică extraordinară. SADOVEANU, E. 152. Pleava tavernei niciodată nu îndrăznea să ocupe vreun scaun la masa din fund. BART, E. 324.

ȚURLU-BURLU adv. (În legătură cu felul în care stă părul) Zbîrlit, vîlvoi. Perii capului nu-i erau creți, dar stăteau țurlu-burlu, cum se zice. ISPIRESCU, U. 28.

PUTOARE, (2) putori, s. f. 1. Miros urît, greu, neplăcut; duhoare. El luă perii și-i băgă în foc. Însă ea simți putoarea. RETEGANUL, P. IV 57. Putoarea leșurilor putrezinde te amețea. NEGRUZZI, S. I 291. 2. Nume dat unui om leneș, murdar, depravat. Se duce la putoarea ei de ibovnic și îi duce o băutură cu care îl mai ține cu nițică viață. GORJAN, H. I 76. Să mă duc la șezătoare, Să nu zică că-s putoare. BIBICESCU, P. P. 185.

ZBÎRLI, zbîrlesc, vb. IV. (Și în forma zburli) 1. Refl. (Despre părul oamenilor și al animalelor sau despre penele păsărilor) A se întoarce în răspăr, a fi în neorînduială, a se ciufuli; a se ridica (sau a da impresia că se ridică) în sus (în momente de spaimă sau de mînie). Mustața roșie a lui jupîn Năstase se zbirii și se grămădi sub nasul ascuțit. SADOVEANU, O. I 286. Plumbul său pătrunse gura ursului și se înfipse într-un fag. Acesta turbă, perii săi se zburliră și făcură o roată împrejurul capului. BOLINTINEANU, O. 331. Și de ce-mi vedea, Păru-i se zbîrlea. TEODORESCU, P. P. 423. ◊ Fig. Un salcîm privi spre munte Mîndru ca o flamură. Solzii frunzelor mărunte S-au zburlit pe-o ramură. TOPÎRCEANU, P. 150. ◊ Tranz. Mugurii ascunși ai cornițelor îi încucuiaseră creștetul în părți, zburlindu-i părul scurt și moale. MIHALE, O. 504. [Pupăza] zbîrlindu-și creasta strigă triumfătoare... BRĂTESCU-VOINEȘTI, F. 46. Vulturoaica... își zburli penele de pe dînsa și puse gînd rău copilului. ISPIRESCU, L. 390. Bate copita de pămînt, Zburlește coama, s-altă, în lături se izbește. ALECSANDRI, P. III 287. Fig. [Vîntul] învăluia și frămînta copacii, zbîrlea acoperișurile de paie ale caselor. SADOVEANU, O. VI 513. Tranz. fact. Auzi în depărtare țipete groaznice, care zbîrlea în cap părul omului celui mai viteaz. POPESCU, B. I 55. Nu puteți discoperi ceva care să-mi înfierbînte sîngele... să-mi zburlească chica în vîrful capului? ALECSANDRI, T. 567. 2. Tranz. A face să se încrețească fața unei ape. [Vîntoasa] zburlea în crețuri mărunte unda subțiata, a apei. C. PETRESCU, A. R. 6. O suflare răcoroasă zbîrlea fața apii. ODOBESCU, S. I 141. 3. Refl. Fig. (Despre ființe) A se supăra, a se mînia, a se zborși. Notarul e om deprins să se mînie, să se zbîrlească și să bată din picior. SADOVEANU, la TDRG. Cînd s-a zburlit odată vodă Sturza, au și umplut cîmpii ca potîrnichile. C. PETRESCU, A. R. 24. N-ai să te zbîrlești bănuind că în vorbele mele joacă ursul prin vecini. ODOBESCU, S. III 158. ◊ Expr. A se zbîrli la cineva = a se repezi (cu vorba) la cineva, a se răsti la cineva. ♦ A se îndîrji. De cîte ori nenorocul te-o azvîrli mai jos tu să te zbîrlești și să te ridici tot mai sus. MACEDONSKI, O. III 35. ♦ (Despre vreme) A se arăta neprielnică, dușmănoasă (cu vînt, frig, zăpadă); a se strica. Cum a făcut nevasta lui Lipan calea întoarsă, vremea s-a zbîrlit. S-a răsucit vîntul și a prins a bate de cătră miezul nopții. SADOVEANU, B. 161. Vremea s-a zburlit pretimpuriu cu spic de zăpadă în ploaie, C. PETRESCU, R. DR. 47. – Variantă: zburli vb. IV.

SĂPUNEALĂ, (2) săpuneli și săpunele, s. f. 1. Acțiunea de a săpuni; săpunit. ♦ Fig. Mustrare, dojană, observație aspră. Să ne lămurim și să mi te răfuiesc!... începu Coco Conduraky, potrivindu-și manșetele rotunde și tari, ca și cum ar fi voit să le suflece pentru grozava săpuneală pe care o pregătea. C. PETRESCU, A. R. 32. ◊ Expr. A trage (cuiva) o săpuneală = a mustra, a dojeni (pe cineva), a face (cuiva) o critică aspră. 2. (Transilv.; numai la pl.) Spumă de săpun; clăbuci. Din săpuneli, răsăreau țepoși perii mari ai bărbii. V. ROM. martie 1952, 161. – Variantă: (Mold., Transilv.) soponeală (BIBICESCU, P. P. 275) s. f.

VACS, vacsuri, s. n. Preparat, de obicei de culoare neagră, care servește la unsu’ sau la lustruitul încălțămintei de piele și al hamurilor. Mă las în genunchi, mă întind pe sub pat... Tocmai în fundul subpatului și vacsul. SADOVEANU, M. 195. Merge în boltă și cumpără două perii și vacs. RETEGANUL, P. II 19. ♦ (Familiar, cu valoare de interjecție) Exclamație cu care se subliniază lipsa de valoare a unui lucru, a unei situatii. Vacs! zise Milescu, vrînd să se scoale. D. ZAMFIRESCU, R. 152. ◊ (Substantivat) Comăneșteanu se uită la el atît de curios, încît Milescu se simți jenat de vulgaritatea vacsului său și se-nroși. D. ZAMFIRESCU, R. 152.

VĂRAT², -Ă, vărați, -te, adj. (Mai ales în colinde și uraturi de anul nou) Călduros; p. ext. rodnic. Să vă găsim... Ca perii La mijlocul verii, Ca vara vărată, Ca toamna cea bogată. ȘEZ. III 244. Plecat-a... La cîmpul vărat, La mărul durat. TEODORESCU, P. P. 141.

SCRUM, (rar) scrumuri, s. n. 1. Materie neagră sau cenușie care rămîne în urma arderii unui corp (păstrînd încă, în parte, forma obiectului ars). V. cenușă. Directorul general, cînd s-a găsit față în față cu Bozan, a scuturat scrumul țigării. SAHIA, N. 35. Și bunicul rîde tare, Pipa scuturînd de scrum. IOSIF, PATR. 22. Atunci perii de pe dînsa au început a pîrîi, și pielea a sfîrîi, prefăcîndu-se... în scrum. CREANGĂ, P. 88. ◊ Fig. Mă-ntorcea mereu din drum, Împingîndu-mă într-una tot prin zări de foc și scrum. EFTIMIU, Î. 65. ◊ (În metafore și comparații) Inima mi-i arsă scrum După cel ce-i dus la drum. SEVASTOS, C. 79. ◊ Expr. A se alege scrum și fum sau scrum și cenușă (de ceva sau de cineva) = a nu mai rămîne nimic din cineva sau ceva, a se distruge de tot; a se alege praful și pulberea, v. praf, pulbere. Mai bine le dăm foc, să se aleagă scrum și cenușă din tot neamul lor! REBREANU, R. II 44. Am fost... și impiegat la regia tutunului, din care s-a ales numai fum și scrum. ALECSANDRI, T. 116. A (se) face scrum (și cenușă) = a arde (sau a face să ardă) de tot, a (se) preface în cenușă. Ajută-mă să-l fac scrum și cenușă. RETEGANUL, P. III 72. Țipară ce țipară, dar o dată cu focul li se stinse și lor glăsciorul și se făcură scrum. ISPIRESCU, L. 294. 2. Fig. Durere, amărăciune, necaz, suferință. Domnița mea din visuri, apleacă-te spre mine... Și răscolind tot scrumul din inima-mi bolnavă Mă-nalță-ncet, iubito, Mă-nalță pîn’ la tine. CAMIL PETRESCU, T. II 12. 3. Coajă arsă care se prinde pe fundul unui vas, în interiorul lulelei etc.; arsură, zgură. Ciucurele, măgurele, merg pe drum înșirățele; ciucur, măgur, șede-n drum, trage din liulea la scrum (Ciobanul fumînd și oile). SBIERA, P. 322. Va rade cu custura tot scrumul ce se lipește pe fund. DRĂGHICI, la TDRG.

VIEZURE, viezuri, s. m. Mamifer din ordinul carnivorelor, cu trupul greoi, acoperit cu peri lungi și aspri, cu picioarele scurte, cu capul lungăreț, cu un rît asemănător cu al porcului (Meles meles); bursuc. Ca un viezure îți răsucea capul – o clipă n-avea astîmpăr. VLAHUȚĂ, O. A. 380. Viezurii cu perii suri, lungi și drepți ca țepele. ODOBESCU, S. III 185.

SFÎRÎI, sfîrîi, vb. IV. Intranz. 1. (În special despre materii grase) A trosni ușor și continuu cînd arde sau se prăjește pe foc. Pe vatră sfîrîia, într-un hîrb de ceaun, friptura de purcel. SADOVEANU, O. I 351. Hribii, așezați pe spete și cu pîntecele-n sus, sfîrîiau pe cărbuni. HOGAȘ, M. N. 117. A luat pielea cea de porc... și a dat-o pe foc! Atunci perii de pe dînsa au început a pîrîi și pielea a sfîrîi. CREANGĂ, O. A. I 52. ◊ (Prin metonimie) Lumina lămpii sfîrîia, împuținată și fumegoasă. C. PETRESCU, A. 118. O lampă-ntinde limb-avară și subțire, Sfîrîind în aer bolnav. EMINESCU, O. I 52. ◊ Fig. Poate ni-ți da și ceva udeală, măria-ta, zise Setilă, că ne sfîrîie gîtlejul de sete. CREANGĂ, P. 257. ♦ A se prăji. Puse într-un hîrb de ceaun la sfîrîit slănină și bucăți afumate de porc. SADOVEANU, B. 94. 2. (Despre insecte) A produce sunete ascuțite, continue, caracteristice speciei. V. țîrîi. În ierburile care începeau să se usuce, în țepile gălbii ale miriștilor, sfîrîiau cosași. SADOVEANU, O. V 80. ◊ Fig. De pretutindeni, toate, într-un susur nedeslușit, sfîrîiau a uscăciune. HOGAȘ, M. N. 172. ♦ (Despre păsări) A mișca repede și zgomotos din aripi, producînd un sunet caracteristic. V. fîlfîi. Prepelița sări în aer și porni sfîrîind în zbor, la înălțimea omului. SADOVEANU, O. VII 82. Canarii sfîrîiau din pene și piuiau, privighetorile doineau, un papagal, sub o cupolă de sîrmă, se alinta și vorbea ca un copil! GALACTION, O. I 328. Păsările, stîrnite de cîine, izbucneau din cuiburi, sfîrîiau din aripi, mînate drept în față. C. PETRESCU, S. 27. 3. (Despre obiecte) A produce (printr-o mișcare de învîrtire continuă) un zgomot ușor. V. bîzîi. Fusul sfîrîie aspru între degetele osoase. C. PETRESCU, R. DR. 305. Sfîrîie roatele tipografiilor fără minută de odihnă. CARAGIALE, N. F. 60. Și tot toarce cloanța, toarce... Fusu-i răpide se-ntoarce, Iute-n aer sfîrîind. ALECSANDRI, P. A. 37. ◊ Expr. A-i sfîrîi cuiva inima = a i se zbate cuiva inima (de dor, de dragoste). Nu știu dacă ție îți place ori ba, dară mie îmi sfîrîie inima după dînsul. ISPIRESCU, L. 387. Cum sfîrîia fusul roții, așa-mi sfîrîia inima-n mine, de dragostea Măriucăi! CREANGĂ, A. 63. A-i sfîrîi cuiva călcîiele (după cineva) = a se îndrăgosti tare (de cineva). ◊ Tranz. fact. Cu obrazul culcat pe vioară, cu ochii închiși, își sfîrîie degetele pe strune. REBREANU, I. 11. Pe pragul casei lui Țigău, Rusanda își sfîrîia fusul grăbit între degete. POPA, V. 275. Ceasornicul din părete, sfîrîindu-și lănțișoarele cu greutăți, cîntă cucu de nouă ori. VLAHUȚĂ, O. AL. II 53. ♦ A produce un zgomot ușor, continuu. Mașina se oprise pe șoseaua pustie... și motorul vibra și sfîrîia potolit. DUMITRIU, N. 272. Părintele Filip turna în pahare un vin alb, subțirel, care sfîrîia și tresărea în stropi. SADOVEANU, O. VIII 100. Iese must nou, carele sfîrîie în gură cînd îl bei. id. F. J. 554. 4. A se mișca foarte repede (dînd iluzia că produce zgomote). Era desculț, cu ițarii suflecați pînă la genunchi, și fluierele picioarelor, subțiri ca la cocostîrc, sfîrîiau. Fugea, zbura... SADOVEANU, O. VII 358. Picioarele flăcăilor sfîrîiau, spulberau ceva nevăzut. CAMIL PETRESCU, O. I 118. Fuge mai tare; Fuge ca crivățul; sabia-i sfîrîie În apărare. BOLINTINEANU, O. 74. ◊ Expr. Fuge (sau merge) de-i sfîrîie călcîiele = fuge foarte tare. Mergea... glonț spre acel palat minunat, de-i sfîrîiau călcîiele. POPESCU, B. II 28. – Prez. ind. și: sfîrîiesc (COȘBUC, P. II 55, NEGRUZZI, S. II 201).

hrebincă, hrebinci, (hreabăn, hreabân), s.f. – (reg.) 1. Perie cu dinți de lemn, „ori cu piele de ariciu” și, mai târziu, cu dinți de fier prin care se trece fuiorul de lână (sau cânepă), după ce a fost zdrobit cu melița; razilă. „Hrebinca e alcătuită dintr-un fund de lemn în care sunt bătute foarte des cuie de fier, prin care se trage fuiorul de cânepă. Apoi, ca să fie și mai curățat, se periază cu o perie care este alcătuită din rășină și păr de porc. Forma ei este rotundă și perii de porc sunt țintuiți în rășină” (Bârlea, 1924, II: 470); „Cum s-o-nsărat, o început cu toți a melița cânepa, apoi o tras pân hreabăn...” (Bilțiu-Dăncuș, 2005: 139). 2. Unealtă pentru culegerea afinelor, confecționată din scândurele subțiri de brad sau stejar, de forma unei cutii cu partea inferioară prelungită și deschisă, prevăzută cu dinți în formă de pieptene (Dăncuș 1986). 3. Piaptăn dublu (Maram. din dreapta Tisei). – Din ucr. hrebinka (MDA).

jdeaucă, jdeuci, (jdeucă, jdiaucă, jgheucă, șghieucă, deaucă), s.f. – (reg.) 1. Adâncitură, cavitate, scobitură, gol: „Nu știu ce jdiaucă avea acolo în spate” (Bilțiu, 1999: 193; ref. la Fata Pădurii, despre care se spune că avea spatele sub formă de covată). 2. Orbită oculară: „Din perii capului, / Din șghieucile ochilor” (Bârlea, 1924, II: 371). 3. Coajă de nucă (ALRRM, 1971: 475). 4. (top.) Jdeuca, fânațe într-o mică depresiune (Vișovan 2002; Larga). – Forma dial. a s. ghioc, în ghioacă „melci cu cochilia mare, ovală, cu aspect de porțelan, care trăiesc în mările calde”; lat. cavum „gaură” (DER) sau lat. cohlea, prin metateza *cloca (Pușcariu, DEX), cf. it. chiocca „țeastă”. „O var. lexicală a lui (z)gaucă, rezultată, probabil, sub influența sinonimului jgheab(ă) sau a vb. dezghioca” (Loșonți, 2001: 72).

STUPAR, stupari, s. m. Prisăcar. Stuparul se retrase între stupii lui. V. ROM. martie 1952, 191. Ajunserăm la stupină. Dumbrava era plină de albine. Stuparul, un bătrîn cu perii albi, ne ieși înainte. BOLINTINEANU, O. 325.

ARNICA L., ARNICA, fam. Compositae. Gen originar din zona continentală a emisferei nordice, 32 specii, erbacee, perene. Flori galbene, cu capitule mari, lung-pedunculate. Foliolele involucrului 1-2-seriate. Involucru scurt, tubulos (florile radiale, feminine, într-un singur rînd, cele ale discului tubuloase, fertile, stil ramificat). Frunzele radicale 5-nerve, cele ale tulpinilor, opuse. Tulpină ramificată, erectă, deseori cu mai multe capitule. Fruct, achenă liniară, cu pînă la 10 coaste. Perii papusului sînt rigizi și dispuși într-un singur rînd.

ASTER L., STELUȚĂ, fam. Compositae. Gen originar din America de N, Africa de S, Asia și Europa, peste 350 de specii (erbacee, anuale, bienale, majoritatea însă vivace), glabre sau pubescente. Frunze alterne fără stipele, dentate sau nedentate. Flori sesile așezate pe un receptacul comun și reunite în calatidii (înconjurate de un involucru cu foliolele așezate de cele mai multe ori imbricat, în mai multe rînduri, verzi, pieloase) singulare, în panicule mai dense sau mai rare sau în buchete umbelate. Florile radiale deseori liniar-oblongi, uniseriale, albe, albastre, violacee, roșii, cele ale discului tubuloase, galbene, rar purpur-violete, stigmat cu diviziunile lanceolate la vîrf. Perii papului, 2-3 seriali.

Eriophorum angustifolium Honek. (syn. E. polystachion. L.). Specie care înflorește în apr.-aug. Flori hermafrodite, în spiculețe maro-roșcate, așezate terminal pe tulpină, în grupe pînă la cca 7, spiculețe pendente pe un peduncul neted, glabru. Perii lînoși ai perigonului ating 3,5-4,5 cm lungime în perioada de fructificare. Plantă erbacee, perenă, cu tulpină cilindrică. Frunze (cca 4 mm lățime) liniar-canaliculate, la vîrf cu trei unghiuri.

Eriophorum latifolium Hoppe (syn. E. vulgare Pers.). Specie care înflorește primăvara. Flori în spiculețe, cca 10 grupe terminal, pe tulpini, spiculețe pendente la capătul pedunculilor scurt-păroși, rigizi. Perii perigonului scurți, cu aspect de lînă. Plantă perenă cu tulpina triunghiulară, 60 cm înălțime. Frunze late de cca 8 mm, terminate în trei muchii.

Eupatorium cannabinum L. Specie care înflorește vara-toamna. Flori purpurii, rar albe (sepale imbricate în 2-3 rînduri, de lungimi diferite), cca 6 în capitule, reunite în corimbe dense. Perii papusului așezați într-un singur rînd. Frunze pețiolate cu 3-5 lobi pubescenți, dințați pe margine, opuse. Tulpină erectă, rigidă (cca 1,40 m înălțime), cilindrică, înfrunzită, neramificată. modificată

HAPLOPAPPUS Cass., HAPLOPAPUS, fam. Compositae. Gen originar din America și America Latină, cca. 155 specii, erbacee. Frunze rigide, alterne. Flori în număr mare, dispuse în capitule, cele radiale galbene, feminine, cele ale discului, hermafrodite. Foliolele involucrului imbricate. Papus simplu cu perii asprii. Fruct scurt, îngust.

ISLAYA Bckbg., ISLAIA, fam. Cactaceae. Gen originar din Peru și Chile, pînă la 6 specii, cactus rotund sau ușor cilindric, cu creștet pîslos (la maturitate perii cad). Flori galbene-pubescente.

CIRSIUM Mill., PĂLĂMIDĂ, fam.. Compositae. Gen originar din Africa, America, Asia și Europa, cca 245 specii, majoritatea perene, cu tulpini robuste (cca 0,50-3 m înălțime), glabre, foliat sau spinos-aripate. înflorește vara și toamna. Flori gălbui, purpurii, albastre-violet, albe-gălbui, grupate în capitule terminale, involucrul, imbricat, cu foliolele la vîrf spinoase sau aristate. Frunze penat-sectate, spinoase. Fruct, achenă. Perii papusului plumoși, grupați la bază în inel scurt.

ONOPORDUM L., SCAI MĂGĂRESC, fam. Compositae. Gen originar din Europa, Asia, Africa, cca 35 specii, erbacee, bianuale. Flori bisexuate, purpur, violete sau albe, sesile, pe un receptacul comun, alveolat (alveole cu margini membranoase) și reunite în capitule înconjurate de un involucru, ale cărui foliole sînt imbricate, spinoase la vîrf. Frunze alterne sau radiculare, penate sau crestat-dentate, spinoase. Perii papului, simpli sau penați, sînt grupați, la bază, în inel. Fruct, achenă.

Onopordum acanthium L. Specie care înflorește vara. Flori roșii-închis, în capitule mari, de cele mai multe ori solitare, dispuse terminal, pe tulpină sau pe ramuri, cu foliolele involucrului imbricate, liniare, terminate cu un spin galben-roșiatic, cele exterioare curbate în afară. Fructul, achenă cu papus de peri dispuși în mai multe rînduri. Frunze eliptice, oblonge, sinuat-decurente, cu lobii spinoși, și perii dispuși împletiți ca o pînză de păianjen. Cele de la bază scurt-pețiolate, iar spre vîrf sesile. Erbacee, bianuală, cu tulpini (cca 0,80-2 m înălțime) spinoase, ramificată.

SERRATULA L., GĂLBINARE, SERATULA, fam. Compositae. Gen originar din nordul Africii, Asia și Europa, cca 68 specii, erbacee. Frunze verzi, pe partea inferioară uneori alb-pîsloase. Flori purpur, roz, roșii sau violete, rar albe (involucru cu foliolele fără spini, imbricate, cele interioare prelungite, erecte, deseori colorate, cele exterioare mai scurte și late, cu vîrf ascuțit, rar bont), cele ale discului tubuloase, cele radiale ligulate, dispuse în capitule. Perii papusului nu sînt concrescuți la bază, persistenți, cei interni mai lungi.

VERNONIA Schreb., VERNONIA, fam. Compositae. Gen originar din Africa, America, Asia, cca 510 specii, erbacee sau semilemnoase, înalte. Frunze alterne, întregi sau dentate, sesile sau pețiolate. Flori cilindrice, purpurii, roșii, albastre, rar albe, dispuse în capitule solitare sau paniculă, terminale sau în axa frunzei, pe lujerii înfrunziți (papus în mai multe rînduri), persistente, perii exteriori fiind mai scurți.

WAITZIA Wendl., VAIȚIA, fam. Compositae. Gen originar din Australia, cca 7 specii, plante anuale. Flori galbene, în capitule reunite în corimb, cu foliolele involucrului imbricate, pergamentoase, în mai multe rînduri, albe, aurii, galbene-mat sau roz. Frunze alterne, liniare, întregi. Perii papusului așezați într-un singur rînd, aspri-penați.

Waitzia aurea Steetz (syn. W. grandiflora Thomps.). Specie care înflorește în iun.- sept. Flori galbene, în capitule înconjurate de un involucru cu foliolele exterioare sesile, rigide, mai lungi decît florile, cele interioare pețiolate, reunite în corimb. Frunze liniar-lanceolate. Plantă pînă la 65 cm înălțime, anuală. Perii papusului penați.

Waitzia corymbosa Wendl. Specie care înflorește vara. Flori (caliciul galben-mat, roșu-deschis, alb) cu foliolele involucrului, cele exterioare din ce în ce mai mici, cu vîrfurile din ce în ce mai scurte și late, devenind solzi care se întind pînă în peduncul, cele mijlocii lanceolate, cu vîrf ascuțit, cele interioare foarte scurte, liniar-lat-pergamentoase, reunite în corimb. Perii papusului delicați și puțin aspri. Plantă pînă la 65 cm înălțime, anuală.

SÉTĂ (< lat. seta) s. f. Formațiune alungită, țepoasă sau filformă, rigidă. Ex. perii aspri, rigizi, prezență pe tulpină, frunze, caliciu, la unele plante; proeminențele țepoase goale pe dinăuntru, ale epidermei la unele insecte; perii (cheții) chitinoși ai viermilor anelizi.

RIZO- „rădăcină, rădăciniță, radicular”. ◊ gr. rhiza „rădăcină” > fr. rhizo-, germ. id., engl. id., it. rizo- > rom. rizo-. □ ~bii (v. -bie), s. f. pl., microorganisme care produc nodozitățile de pe rădăcinile unor plante; ~blast (v. -blast), s. n., embrion care emite rădăcini; ~carp (v. -carp), s. n., sporange dispus pe formațiuni în formă de rădăcină; ~cefal (v. -cefal), adj., cu rădăcina în formă de cap; ~cist (v. -cist), s. n., conținut celular retras în perioada de secetă în partea umflată a rizoizilor; ~colezie (~colesie) (v. -colezie), s. f., concreștere prin rădăcinile lor a două plante aparținînd aceleiași specii; ~corm (v. -corm), s. m., rizom cărnos; ~ctonie (v. -ctonie), s. f., ciupercă parazită care distruge rădăcinile diferitelor plante; ~dermă (v. -dermă), s. f., strat celular extern al rădăcinii, din care iau naștere perii absorbanți; ~fag (v. -fag), adj., care se hrănește cu rădăcini; ~fil (v. -fil₁), adj., care crește pe rădăcini; ~filă (v. -fil₂), s. f., 1. s. f. pl., Frunze transformate în organe radiciforme, cu funcții de absorbție. 2. s. f., Pigment compus, caracteristic pentru alge; ~fite (v. -fit), s. f. pl., plante rădăcinoase; ~fiză (v. -fiză), s. f., apendice radicular, prezent la plantele nimfeacee; ~for (v. -for), adj., care poartă rădăcini; ~gen (v. -gen₁), adj., s. n., 1. adj., s. n., (Țesut) care generează rădăcinile și rizoizii. 2. s. n., Plantă care produce numai rădăcini și flori. 3. s. n., Baza dilatată a frondei algelor. 4. s. n., Parazit al rădăcinilor; ~geneză (v. -geneză), s. f., proces morfogenetic de formare și dezvoltare a sistemului radicular al plantelor; ~genic (v. -genic), adj., 1. Care produce rădăcini. 2. Care stimulează formarea de noi rădăcini; ~grafie (v. -grafie), s. f., descriere a rădăcinilor; ~id (v. -id), s. m., organ filamentos de fixare și de absorbție la plantele inferioare saprofite; ~lit (v. -lit₁), s. n., rădăcină fosilizată; ~litofite (v. lito-, v. -fit), s. f. pl., plante cu rădăcinile înfipte în crăpăturile stîncilor; ~manie (v. -manie), s. f., proliferare de rădăcini adventive; ~melie (v. -melie), s. f., malformație congenitală caracterizată prin scurtimea segmentelor proximale ale membrelor; ~morf (v. -morf), adj., s. n. pl., 1. adj., De forma unei rădăcini. 2. s. n. pl., Structuri filamentoase asemănătoare cu rădăcinile alcătuite dintr-o împletitură de hife, la unele ciuperci superioare; ~pode (v. -pod), s. n. pl., clasă de protozoare unicelulare și acvatice, care se mișcă cu ajutorul unor prelungiri protoplasmatice, numite pseudopode; ~plast (v. -plast), s. n., filament citoplasmatic care unește blefaroplastii cu centrozomul juxtanuclear; ~sferă (v. -sferă), s. f., strat de pămînt în care se găsesc rădăcinile plantelor; ~sperm (v. -sperm), adj., (despre plante) cu sporii sau cu semințele dispuse lîngă rădăcină; ~taxie (v. -taxie), s. f., mod de dispunere a rădăcinilor și a radiculelor; ~tom (v. -tom), s. n., instrument cu care se taie rădăcinile plantelor; ~tomie (v. -tomie), s. f., secționare chirurgicală a unei rădăcini a măduvei spinării.

aspru², ~ă [At: DOSOFTEI, V. S. 95/2 / Pl: ~ri, -re / E: ml asper] 1 a Cu suprafața zgrunțuroasă, care dă (la pipăit) o senzație de zgâriere. 2 a Neplăcut la pipăit. 3 sn (Iuz; lpl) Obiecte aspre. 4 a (D. păr) Tare și țepos. 5 a (D. perii) Cu fire aspre (3). 6 a (D. ovine) Cu lâna răsucită, cu fir gros. 7 a (D. apă) Care coține săruri calcaroase. 8 a (D. vin) Care are gust acru, înțepător. 9-10 a, av Puternic. 11 a (D. vreme) Geroasă. 12 a (D. voce) Care zgârie auzul. 13-14 a, av (Fig) (într-un mod) neplăcut. 15-16 a, av (Fig) (într-un mod) greu suportabil. 17-18 a, av Dificil. 19-20 a, av (În mod) sever. 21 sn (Îlav) Cu ~l Cu asprime (6). 22 sm (Iht) Biban (Perca fluviatilis).

autoperie sf [At: DEX² / P: a-u~ / Pl: ~ii / E: auto²- + perie] Autovehicul prevăzut cu perii, pentru curățatul străzilor.

kamala sfi [At: DN³ / E: fr kamala] 1 Arbore din India ale cărui fructe furnizează o pulbere de culoare roșie-portocalie (Mallotus philippinensis). 2 Pulbere de culoare roșie-portocalie obținută prin perii recoltați de pe fructele arborelui kamala (1), folosită ca vermifug și colorant.

peria (i-a) (ind. prez. 1 sg. perii, 1 pl. periem, ger. periind)

păduche sm [At: HERODOT (1645), 105 / Pl: ~chi / E: ml peduculus] 1 (La om; șîc) ~-de-cap Insectă de circa 2 mm lungime, cu corpul oval-alungit, de culoare cenușie, cu marginile mai întunecate și cu numeroși peri, care trăiește pe pielea și în părul omului, depunând ouă, numite lindini, care se lipesc de firele de păr, și care transmite tifosul exantematic și febra recurentă Si: (reg) mișcoace, mișcoi, nicoreț¹, păducheare (1) (Pediculus capitis). 2 (Șîc) ~-de-cămașă, ~-de-corp, ~-de-haine, ~-de-rufe, ~-de-straie Insectă lungă de circa 3 mm, cu corpul oval-alungit, de culoare albă-cenușie, cu un punct negru pe spate și cu peri puțini, care trăiește și își depune ouăle în încrețiturile hainelor omului și care transmite tifosul exantematic și febra recurentă Si: (reg) păducheare (2) (Pediculus vestimenti sau corporis). 3 (La om; șîc) ~-lat Insectă lungă de circa 1,5 mm, cu corpul lat, de culoare albicioasă sau galbenă, care stă nemișcată înfigându-și adânc capul în pielea de la rădăcina părului din regiunea pubiană, uneori și în regiunea axilară Si: (reg) păducheare (3) (Phthirius pubis sau inguinalis). 4 (La om; șîc) ~-de-piele Insectă mică ce se înmulțește foarte repede, răspândindu-se mult pe întreg corpul Si: (reg) păducheare (4) (Pediculus tabescentium). 5 (Îe) Nu mi-i ciudă că trece ~ pe iarbă, dar mi-i ciudă că face cărare Se spune despre un lucru care e supărător nu atât pentru ceea ce reprezintă el, cât mai ales pentru marea lui frecvență. 6 (Îe) Caută ~i în capul altuia Se preocupă de defectele altuia, fară să-și vadă propriile lipsuri. 7 (Îe) Are ~i în loc de bani Este complet lipsit de mijloace de trai. 8 (Îs) Az, buche și-un ~ Se spune despre cineva care nu știe carte. 9 (Îe) A ieși ca ~le (în frunte sau înainte) A căuta să se pună în evidență. 10 (Îae) A apărea la timpul și la momentul nepotrivit, a stingheri. 11 (Îls) ~ leșinat Om lacom, apucător. 12 (Îal) Om foarte slab și lihnit de foame. 13 Om care parazitează pe alții. 14 (Șîc) ~-de-vită Mică insectă parazită care trăiește mai ales pe vitele rău întreținute Si: (reg) hâră (Pediculus vituli). 15 (Șîc) ~-de-bou Insectă parazită care trăiește pe vitele cornute (Haematopinus eurysternus). 16 (Șîc) ~-de-porc Insectă parazită care trăiește pe porci (Haematopinus suis). 17 (Șîc) ~-de-câine, ~-câinesc Insectă parazită care se prinde de firele de păr din blana câinelui (Haematopinus piliferus). 18 (Șîc) ~-de-găină Parazit din familia arahnidelor, de dimensiuni foarte mici, care trăiește pe găini (Dermanysus avium). 19 (Șîc) ~le-crapului Crustaceu mărunt care trăiește ca parazit pe crap, prinzându-se de solzii acestuia cu ajutoml a două ventuze (Argulus foliaceus). 20 (Șîc) ~le-albineIor Insectă foarte mică, de culoare roșie-întunecată, acoperită de perișori negri, care se lipește de perii albinelor, mai ales ai trântorilor și ai mătcii (Braula coeca). 21 (Zlg; pop) Căpușă la oi (Ixodes ricinus). 22 Insecte parazite pe frunzele pomilor sau ale altor plante, și care se hrănesc cu sucul acestora Vz mușiță. 23 (Îc) ~-țestos Insectă parazită, de formă variată, caracterizată prin însușirea de a secreta o ceară care formează un scut protector solzos unde sunt adăpostite ouăle și, mai târziu, adulții, și care aduce prejudicii arborilor fructiferi, viței-de-vie, plantelor ornamentale de tipul leandrului etc. (Chermes). 24 (Îc) ~le-ulmului Insectă parazită care atacă puieții de ulmi (Chermes ulmi). 25 (Îc) ~-roșu Insectă parazită care atacă mai ales merii, înmulțindu-se repede și pricinuind uscarea pomului (Schizoneura lanigera). 26 (Îs) ~-de- (sau -din) San- (ori St)-José Insectă parazită originară probabil din China, descoperită în California și răspândită pe întreg pământul, de dimensiuni foarte mici, aproape invizibilă, acoperită cu un fel de solzișor protector, și care atacă pomii fructiferi (Aspidiotus perniciosus). 27 (Îc) ~-de-câmp Ploșniță de câmp (Palomena prasina). 28 (Ent; pop; îc) ~-de-lemn sau (Trs) ~-de-perete Ploșniță (Cimexlectularius). 29 (Ent; Trs; îc) ~-de-cal Coropișniță (Gryllotalpa vulgaris). 30 (Bot; pop; îc) ~-le-calului (sau calicului, elefantului) Colțul-babei (Tribulus terrestris). 31 (Bot; pop; îc) ~i-de-țigan Dentiță (Bidens tripartitus). 32 (Bot; reg; îc) ~ii-popii Spânz (Helleborus purpurescens).

păr¹ sm [At: PSALT. HUR. 34^v/2 / V: (îvr) per / Pl: peri, ~uri / E: ml pilus] 1 Formație de origine epidermică, cornoasă, filiformă, flexibilă, care crește pe corpul omului și mai ales pe al unor animale. 2 (Csc) Totalitate a acestor formații care acoperă corpul omului sau al animalelor. 3 (Spc) Fiecare dintre firele de felul celor de mai sus care, crescând lungi și dese, acoperă capul omului. 4 (Csc) Totalitate a firelor de păr¹ (3). 5 (Îe) Lupul își schimbă ~ul, dar năravul ba Se zice despre un om rău, care, deși pare a se fi îndreptat, nu își schimbă niciodată firea. 6 (Trs; Buc; îs) Fată în ~ Fată care a rămas nemăritată Si: fată bătrână. 7 (Ban; Olt; îs) ~ul pintenului Smoc de fire de păr¹ (1) lungi și aspre care cresc pe pintenul calului. 8 (Mol; îs) ~ul pământului Plante cultivate, semănături. 9 (Pop; d. animale; îla) În doi peri Care are părul¹ (1) în amestec de două culori Si: sur. 10 (D. oameni; îal) Cărunt. 11 (Pex; d. oameni; îal) Care este între două vârste. 12-13 (Reg; dom; îljv) În doi peri (Care este) amețit de băutură Si: cherchelit, afumat. 14-15 (Îal) (Care este) neprecizat. 16-17 (Îal) (Care este) nehotărât. 18-19 (Îae) (Care este) îndoielnic Si: confuz, echivoc. 20 (D. modul de a călări; îlav) Pe ~ sau pe ~ul calului Fără șa Si: pe deșelate. 21 (Reg; îlav) În ~ (Îoc în răspăr) În sensul direcției normale de creștere a firelor de păr¹ (1). 22 (Îal) Cu toții prezenți, fără să lipsească vreunul. 23 (Îlav; d. povestit) Din (sau de-a) fir în (ori a) ~ sau (reg) până într-un ~ De la un capăt la altul și cu lux de amănunte, în întregime și cu multe detalii. 24 (Îe) A atârna de un fir de ~ A depinde de foarte puțin. 25 (Îae) A avea o poziție primejdioasă. 26 (Îe) A se lua cu mâinile (ori, rar, a se smulge) de ~ sau a-și smulge ~ul (sau perii) (din cap) A fi foarte supărat, cuprins de disperare. 27 (Îe) A se lua (sau a se prinde) (cu cineva) de ~ A se lua la bătaie Si: a se încăiera. 28 (Îe) A i se ridica (sau a i se sui) (tot) ~ul (în cap sau în vârful capului) sau a i se face (sau a i se ridica etc.) ~ul măciucă (sau vâlvoi, reg, puică) (pe cap sau în vârful capului) sau a i se zbârli (ori, reg, a i se arici, a i se înspica tot) părul (în cap) A fi cuprins de o spaimă puternică Si: a se îngrozi, a se înspăimânta. 29 (Îe) A despica (sau a tăia) ~ul (sau firul de păr, un fir de păr) în patru (sau în șapte etc.) A cerceta ceva în mod amănunțit, a se ocupa de ceva cu minuțiozitate exagerată, mai mult decât este necesar. 30-31 (Îe) (Nici) un ~ (mai mult) sau nici cât e un fir de ~ (Nici) oricât de puțin. 32 (Îe) Cât s-ar (ori ai) rupe un ~ (din cap) Foarte puțin. 33-34 (Îe) N-am ~ în cap (sau în barbă) sau cât ~în cap, ca ~ul din cap Se spune pentru a arăta că ceva este (în număr sau) în cantitate foarte mare. 35 (Reg; îe) Cât ~ (sau câți peri) în palmă (ori pe broască) Deloc. 36 (Îla) Tras de ~ Se spune despre o concluzie, o afirmație etc. forțată sau exagerată, care denaturează adevărul, despre un lucru nefiresc, silit. 37 (Îe; reg) A-i lua (cuiva) ~ul foc A intra în mari încurcături sau primejdii Si: a da de belea. 38 (Îe) A scoate (cuiva) peri albi A pricinui cuiva multe necazuri și supărări. 39 (Îae) A sâcâi pe cineva. 40 (Îe) A-i ieși (cuiva) peri albi A îmbătrâni înainte de vreme din cauza prea multor necazuri. 41 (Îae) A fi hărțuit și tracasat de ceva. 42 (Îe) A-i ieși (sau a-i trece) cuiva ~ul prin căciulă A face eforturi deosebite trecând peste multe greutăți, a ajunge la limita răbdării, fiind silit să suporte multe neajunsuri. 43 (Reg; îe) A întoarce ~ul pe dos A se mânia. 44 (Reg; îe) A se ține în ~ A arăta bine, a se menține tânăr, sănătos. 45 (Reg; îla) Cu ~ pe limbă Lipsit de educație. 46 (Pop; îe) A-și da ~ul pe mâna altuia sau a fi cu ~ul în mâna altuia A-și încredința soarta cuiva, a fi la discreția cuiva. 47 (Reg; îe) A ține (sau a apuca) pe cineva de ~ A avea influență asupra cuiva. 48 (Reg; îae) A depinde cu totul de cineva. 49 (Pop; îe) A se da (sau a se lăsa) după ~ A accepta să se comporte așa cum i se cere, să facă ceea ce i se cere Si: a se acomoda, a se conforma. 50 (Îe) Cu mari peri Cu deosebit efort. 51 (Fam; îls) ~ de câine Om de nimic. 52 (Îe) Are peri de lup Este un om rău, hain la inimă. 53 (Îvr; îls) ~ul purcelei Capac al lăzii. 54 Fiecare dintre firele chitinoase care se găsesc pe unele organe sau părți ale corpului insectelor. 55 (Pan; mpl) Fiecare dintre firele scurte, ieșite în afară, care acoperă suprafața unei țesături, în special a unui covor. 56 (Pan; Trs; Ban) Mătase de porumb. 57 Păr¹ (1) tăiat sau smuls de pe corpul unor animale pentru a fi folosit în diverse scopuri, mai ales ca materie primă. 58 (Îrg) Blană de animal. 59 (Pop) Lână de calitate superioară, cu firul lung, separată prin pieptănare sau dărăcire. 60 (Îe) ~ pe (sau în) ~ Se spune pentru a arăta că se face un schimb între lucruri echivalente sau în proporții egale. 61 (Reg) Fuior de cânepă. 62 Denumire generală dată fibrelor textile de origine animală. 63 (Pex) Țesătură făcută din păr¹ (62). 64 (Reg) Fibră de lemn. 65 (Pan; lsg) Fiecare dintre filamentele (foarte fine) de origine epidermică existente pe anumite organe ale unor plante. 66 (Pan; pop) Abces foarte dureros care se face de obicei la degetele de la mână. 67 (Pan) Arc în formă de spirală la ceas. 68 (Bot; reg; îc) ~ul-doamnei Strașnic (Asplenium trichomanes). 69 (Bot; reg) ~ul-ciutei Verigar (Rhamnus cathartica). 70 (Bot; reg; îc) ~ul-zânelor Colilie (Stipa pennata). 71 (Bot; reg; îac) Năgară (Stipa capillata). 72 (Reg; îc) ~ul-Maicii-Domnului (sau ~ul-Maicii- Preciste) Plantă erbacee cu frunzele lunguiețe, triunghiulare și penate, care crește prin păduri, în locuri umede și umbroase sau prin crăpăturile stâncilor Si: (reg) ~ul-fetei, ~ul-Sfintel-Marii (Asplenium adianhum nigrum). 73 (Bot; reg; îac) Părul-fetei (Adianthum capillus-Veneris). 74 (Bot; reg; îac) Strașnic (Asplenium trichomanes). 75 (Bot; reg; îac) Năfurică (Artemisia annua). 76 (Reg; îc) ~ul fetei (Șîf ~ul-fetei-mișele, ~ul-orfanei) Plantă criptogamă înrudită cu feriga, cu pețiolurile lungi și subțiri, folosită în medicină și cultivată, uneori, ca plantă ornamentală Si: (reg) buricul-Vinerei, buruiană-de-bubă-neagră, părul-Maicii-Domnului, percica-fetei (Adianthum capillus Veneris). 77 (Bot; reg; îac) Părul-Maicii-Domnului (Asplenium adianthum nigrum). 78 (Reg; îc) ~ul Sfintei-Marii Planta Asplenium septentrionale. 79-80 (Bot; reg; îac) Torțel (Cuscuta epithymum și europaea). 81 (Bot; reg; îac) Părul-Maicii-Domnului (Asplenium adianthum nigrum). 82 (Bot; reg; îac) Părul-fetei (Adianthum capillus-Veneris). 83 (Bot; reg; îc) ~ul-porcului Coada-calului (Equisetum telmateja). 84-85 (Bot; reg; îac) Coada-calului (Equisetum arvense și silvaticum). 86 (Bot; reg; îac; șîf ~-de-porc, ~-de-lup) Țăpoșică (Nardus stricta). 87 (Reg; îac) Plantă graminee care crește prin locuri nisipoase Si: (pop) păiuș-de-nisipuri (Festuca vaginata). 88 (Bot; reg; îac) Păiuș (Festuca ovina). 89 (Bot; reg; îac) Iarba-calului (Festuca sulcata). 90 (Bot; reg; îac) Ciumăfaie (Datura stramonium). 91 (Reg; îac) Plantă erbacee cu tulpina împărțită în numeroase ramificații subțiri și aspre, care crește prin locurile umede de pe lângă pâraie (Juncus trifidus). 92 (Bot; reg; îac) Rugină (Juncus effusus). 93 (Bot; reg; îac) Brădățel (Juncus compressus). 94 (Bot; reg; îac) Cornișor (Lycopodium annotimpum). 95 (Bot; reg; îac) Piedicuță (Lycopodium claviatum). 96 (Bot; reg; îac) Brădișor (Lycopodium selago). 97 (Bot; reg; îac) Alior (Euphorbia cyparissias). 98 (Bot; reg; îc) ~ul crâjei Specie de lichen Si: (reg) puricească (Lecanora confluens). 99 (Reg; îc) ~ul ursului Plantă nedefinită mai îndeaproape. 100 (Pop; îs) Peri răi Boală de ochi care se caracterizează prin creșterea anormală a unor fire pe gene pe partea inferioară a pleoapei, provocând iritarea ochiului. 101 (Pop; pex; îac) Corp străin intrat în ochi și care provoacă iritarea acestuia. 102 (Reg; îs) ~ul porcului Boală la copiii mici, care se manifestă prin apariția unor peri scurți și aspri pe spinarea copilului, care îi provoacă dureri și înțepături. 103 (Ast; îc) ~ul-Berenicei Constelație din emisfera boreală.

rizodermă sf [At: BOTANICĂ, 22 / Pl: ~me / E: fr rhizo + -derme] (Bot) Strat extern de celule la rădăcinile tinere, din care se formează perii absorbanți.

peria [At: ANON. CAR. / Pzi: perii / E: perie] 1-2 vtr A (se) curăța de praf, de scame, de noroi etc. cu ajutorul periei. 3-4 vtr A (se) netezi cu peria de cap, ca să se așeze părul. 5 vt (Fam) A linguși. 6 vr (Fig; fam) A se comporta mai civilizat ca înainte Si: a se cizela, a se forma. 7 vt (Fig; fam; c. i. opere literare, lucrări științifice etc.) A revizui pentru a aduce la o formă desăvârșită. 8 vt (C. i. plante textile) A trece de repetate ori cu peria de fuioare pentru a separa de impurități Si: a pieptăna, a scărmăna. 9 vt (Fig; gmț) A bate.

perierie¹ sf [At: DDRF / P: ~ri-e~ / Pl: ~ii / E: perier + -ie] 1 Atelier în care se fac perii (1). 2 Magazin de perii (1).

EPITAF (< fr. épitaphe, lat. epitaphium, gr. epitaphion, cf. gr. epi, pe, și taphos, mormînt). Scurtă inscripție funerară, gravată pe un mormînt, cu prilejul morții unei persoane și în care se rezumă elogios, în cîteva versuri, viața și caracterul celui decedat. Epitaful poate avea uneori și o formă satirică, sub pretextul inscripției pe un mormînt imaginar, ridiculizindu-se moravurile, viciile unei persoane sau categorii sociale. Ex. Și-a făcut înghițitoare Pe pofta lui de mîncare. Toate bunătățile I-au mînjit mustățile. Au trecut prin burta lui Iezii, mieii cîmpului Și-a-nvățat cum să prăjească Sos cu pasăre cerească. Miorița i-a plăcut Cu nucșoară și năut, Și pentru privighetoare Avea altfel de frigare. (T. ARGHEZI, Poeme) Alte exemple de epitaf: Ex. epitaful lui Ovidiu: Hic ego qui jaceo tenerorum lusor amorum, Ingenio perii Naso, poeta meo, At tibi qui transis ne sit grave si quid amasti Dicere – Nasonis molliter osa cubent. (Aici zac eu, poetul Naso, cîntăreț al iubirilor tinere și care am pierit de pe urma poeziei mele. Ție însă, care treci, nu-ți fie greu, de ai iubit cîndva, să spui să se odihnească osemintele lui Naso.) epitaful lui Anton Pann: Aici s-a mutat cu jale În cel mai din urmă an Care în cărțile sale Se citește Anton Pann. Acum mîna-i încetează Ce la scris mereu ședea. Nopți întregi nu mai lucrează La lumină cărți să dea Împlinindu-și datoria Și talentul ne-ngropînd Și-a făcut călătoria Dînd în lume altor rînd.

portperie sf [At: ORBONAȘ, MEC. 137 / Pl: ~ii / E: port-⁴ + perie] 1 Organ al unei mașini electrice pe care sunt fixate periile de contact. 2 Suport pentru perii (1).

sârmos, ~oasă s [At: VINEA, L. I, 141 / Pl: ~oși, ~oase / E: sârmă + -os] 1 (D. firele de păr sau de blană) Care este aspru ca sârma (5). 2 (Îs) Fox ~ Rasă de foxterrier cu blana albă, cu pete maronii sau negre și perii aspri și, de obicei, creți. 3 (Olt; d. oameni) Care este dificil, mofturos (la mâncare).

smulge [At: COD. VOR.² 12^v/5 / V: zm~ / Pzi: smulg / Par: și: (înv) smult / E: ml exmulgere] 1-2 vtrp (C. i. plante) A (se) trage cu putere afară din pământ Si: a scoate. 3-4 vtrp (Pex; d. plante) A (se) rupe din tulpină prin smucituri. 5 vt (C. i. stâlpi, pari, cuie etc.) A apuca strâns și a smuci cu putere pentru a trage afară din locul în care a fost fixat Si: a scoate. 6-7 vtir (C. i. fire de păr) A (se) trage cu putere (pentru a scoate din rădăcină sau a rupe). 8 vt (Îe) A-și ~ părul (sau perii, barba ori, înv, căruntețele, cosicioara) (din cap) A-și manifesta puternic durerea sau desperarea. 9 vt (Îae) A fi foarte supărat. 10 vt (Reg; îe) A ~ barba cuiva A batjocori pe cineva. 11 vt (Îvp; c. i. pene, fulgi) A jumuli. 12 vt (Îvr; îe) A ~ o pană (cuiva) A da (cuiva) o palmă. 13 vt (Îvp; c. i. păsări) A jumuli. 14 vrp (Îvr; d. pielea capului) A rămâne fără păr. 15-16 vtrp (Îrg; c. i. lâna, inul etc.) A trage din caier sau din fuior. 17 vt (Reg; c. i. cânepa) A culege (1). 18 vt (Reg; c. i. porumbul) A copili (1). 19-20 vtrp (C. i. părți ale corpului) A (se) desprinde cu violență din locul în care se află. 21 vt (Îvr) A zgâria. 22-23 vtrp A smuci (1-2). 24 vr A se îndepărta brusc de lângă cineva sau de undeva. 25 vt (Îvr) A extrage (7). 26-27 vtr A (se) smuci (8-9). 28-29 vtr (Udp „din”) A face să iasă sau a ieși dintr-o anumită stare (sufletească, fizică, fiziologică etc.). 30 vt (Reg; îe) ~-o! Pleacă!. 31-32 vtrp A (se) lua cu forța sau prin vicleșug Si: a jefui, a răpi². 33-34 vtrp (Pex) A-și însuși pe nedrept. 35 vt (Fig; c. i. afirmații, informații, mărturisiri etc.) A obține cu greutate, prin forță, șiretenie etc. Si: a scoate, a stoarce. 36-37 vtrp (Fig) A (se) obține în urma unor eforturi susținute.

zbîrli vb. IV. 1 refl. (despre păr, blană, pene) A se ridica, a face să se ridice (sau a crea impresia că se ridică) în sus (de spaimă, de mînie etc.); a se întoarce în răspăr, a fi în neorînduială; a se ciufuli. Părul i se zbîrlește pe coamă (CAR.). ◊ (tr.) Un fior îi zbîrli toți perii (CĂL.). ◊ Expr. A i se zbîrli (cuiva) chica măciucă v. chică. A i se zbîrli cuiva părul măciucă v. păr. 2 tr. A agita suprafața unei ape. O suflare răcoroasă zbîrlea fața apei (ODOB.). 3 refl. Fig. (fam.; despre oameni) A se supăra, a se mînia, a se înfuria. Nu te mai zbîrli la mine! (POP.). 4 refl. Fig. (fam.; despre vreme) A se strica, a se înrăutăți. Vremea s-a zbîrlit (SADOV.). • prez.ind. -esc. și zburli vb. IV. /etimol. nec.

MĂR¹ s. m. (Bot.) 1. Pom din familia rozaceelor, cu frunze ovale, păroase, cu flori albe-trandafirii, cultivat pentru fructele lui comestibile (Pirus málus). Lemn de măr. ST. LEX. 175^r/4. Am vîndut o vie. . . cu meri și cu nuci și cu cireși (a. 1 686). URICARIUL, XXV, 278, cf. ANON. CAR., LEX. MARS. 226. Lemnul mărului (a. 1 705). GCR I, 356/31, cf. MAN GÖTT. Unde mă duceți acum?. . . – În grădină supt măr! DRĂGHICI, R. 83/9. Lumina se-mprăștie în pînză luminoasă Pe merii plini cu floare-n grădinile adînci. EMINESCU, O. IV, 83. Se jupoaie cu cuțitul coaja de pe ramurile mai groase ale merilor mai tineri, pînă cînd se dă de albușul mărului. PAMFILE-LUPESCU, CROM. 30. În umbra celor trei meri bătrîni din grădiniță. REBREANU, I. 41. Mărul m-a primit întinzîndu-mi spre îmbrățișare crengi fără frunziș. C. PETRESCU, S. 14. Se pierde în grădină printre merii înfloriți. BASSARABESCU, V. 26. Se cernea o liniște dulce din cer, printre frunzișurile merilor. SADOVEANU, O. V, 618. Merii și perii grădinilor sînt plini de cîntecul păsărilor. V. ROM. februarie 1 954, 301. Frunză Verde-a mărului, Nu crede feciorului. JARNIK-BÎRSEANU, D. 276, cf. 406. Florile dalbe, Ler, de măr. TEODORESCU, P. P. 54. Ș-apoi frunză, mărule, Ie-mă-n brațe, dorule. ȘEZ. I, 165, cf. 166, III, 63, PAMFILE, CR. 78, 86, 87, 90. ◊ (Cu determinări care indică specia) Măr alb, măr călugăresc, măr cărigățel, măr cireș, măr creț, măr crețesc, măr domnesc, măr mistreț, măr mustos, măr muscățel, măr oarzăn, măr parmen, măr pătat, măr pătul, măr pătulat, măr pitic, măr răpănos, măr roșior, măr rotungior, măr sălciu, măr sunător, măr tămîios, măr tigvos, măr tomnatec, măr țigănesc, măr vărgat etc. ◊ Măr pădureț v. p ă d u r e ț. Măr dulce v. d u l c e. ◊ E x p r. De florile mărului = fără rost, degeaba ; fără un scop anumit. Nu se poate să mi se fi zis de florile mărului să păstrez aceste oscioare. ISPIRESCU, L. 59, cf. id. U. 7, ZANNE, P. I, 170. Vorbește de florile mărului. PAMFILE, j. I, 127. (Rar) A trăi ca în flori de măr = a duce o viață fericită, lipsită de griji. Cf. ZANNE, P. II, 781. ◊ (Popular) Mărul mirelui sau mărul de la nuntă = creangă de măr împodobită cu turte, mere etc. sau, p. e x t., colac mare împodobit cu mere, care se face la tară, la nuntă, și se aduce în biserică pentru a fi sfințit de preot. Cf. ALRM II/I h 210, ALR II 2 692/130, 141. Mărul de cununie = creangă de măr împodobită cu daruri, pentru sărbătorirea, la țară, a unui an de la cununie. Cf. MARIAN, NU. 745, DR. RV, 827. 2. Compuse: (regional) măr-auriu = bulbuci (Trollius europaeus). Cf. PANȚU, PL. ; mărul-cucului = iarbă-de-lungoare (Lysimachia punctata). Cf. TDRG, PANȚU, PL. ; măr-gutui = gutui (Cydonia vulgaris). Face-mi-l-aș măr-gutui. JARNIK-BÎRSEANU, D. 53. Cîntă cucu-n măr-gutîi. RETEGANUL, CH. 33 ; mărul-porcului = ciumăfaie (Datura stramonium). Cf. BIANU, D. S., PANȚU, PL. ; mărul-strigoiului = știrigoaie (Veratrum album). Cf. TDRG ; mărul-lupului = a) (Transilv.) plantă cu flori galbene dispuse în fascicule la subsuoara frunzelor, cu fructul o capsulă în formă de pară; (regional) remf (Aristolochia clematitis). Cf. COTEANU, PL. 30, N. LEON, MED. 36, PANȚU, PL., H X 353, 420, XII 5, 20 ; b) omag (Aconitum napellus). Cf. BIANU, D. S., PANȚU, PL. ; c) dalac (Paris quadrifolia). Cf. PANȚU, PL., CADE. ; d) iarba-fiarelor (Vincetoxicum officinale). Cf. BUJOREAN, B. L. 384. Prin poienile pline de iarbă. . . , sus, pe unde-s numai mușuroaie și mărul-lupului. AGÎRBiCEANU, S. P. 26. Omagul. . . , mărul-lupului. . . (Aconitum napellus), crește la munte. ȘEZ. XV, 97. - Pl.: meri. – Lat. melus.

voroavă s.f. I 1 (reg.) Cuvînt, vorbă. Eu m-am silit, în cît era cu putință, a metahirisi multe cuvinte și voroave după gustul țigănesc (BUD.). 2 (reg.) Manieră de a vorbi, de a se exprima. Din dulceața și frumusețea voroavei lui,... s-au domolit (CANT.). ♦ (de obicei cu determ. ca „meșteșugită”, „frumoasă”) Fel de a se exprima frumos, atrăgător, convingător; elocvență. Nici unul din semenii săi nu era destoinic să-i stea înainte, nici la trîntă, nici la voroavă (ISP.). 3 (reg.) Pezentare, expunere. Bunul stareț, simțind perii capului lui cei albi spălați de lacrămile tînărului copil, contenește voroava sa (BELD.). 4 (înv.) Cuvînt, discurs. Veți fi mai învățați a dare răspunsuri la sfaturi ori de taină, ori de oștire, ori de voroave la domni și la noroade de cinste (NEC.). 5 (înv.) Discuție, convorbire, sfat. La apa Vavilonului, Jelind de țara Domnului, Acolo șezum și plînsăm La voroavă ce ne strînsăm (DOS.). 6 (înv.) Discuție în contradictoriu; ceartă. Voroavă să ațiță între ei (N. COST.). 7 (înv.) Învățătură, povață. Să ia seama voroavelor ce au toți psalomii (ANTIM). 8 (înv.) Știre, veste, informație. Voroava să lățește pretutindenea (BELD.). 9 (înv.) Utilizare a unei anumite limbi, a unui dialect etc. Firea și voroava cea elinească peste măsură au iubit (AETHIOPICA). 10 (înv.) Înțelegere, învoială. Atîta samă de slujitori țiind Ștefan Vodă, nici de la unii zarva nu s-au început, numai de la munteni săimeni și capetele lor și luase în voroavă cu sine și pre săimenii cești de loc asupra nemților (COSTIN). II (înv.) 1 Larmă, zarvă, gîlceavă; neliniște, tulburare, zbucium, agitație. În Galilei tremease Domnul ucenicii, ca den voroavă și den multă frica iudeilor să scoață ei și să-i slobozească de toată frica și de toată spaima (COR.). 2 Învrăjbire, vrajbă. Cu voroavă cine toată viața i-e împlută, sfîrșenie are moartea (COR.). • pl. -e. /de la vorovi, prin derivare regresivă.

peria (a ~) (desp. -ri-a) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. perii, 3 perie (desp. -ri-e), 1 pl. periem; conj. prez. 1 și 2 sg. să perii, 3 să perie; ger. periind (desp. -ri-ind)

perie (desp. -ri-e) s. f., art. peria (desp. -ri-a), g.-d. art. periei; pl. perii, art. periile (desp. -ri-i-)

‡BAHAMET = BAHMET: Din cincizeci de bahameți, Bahameți cu perii creți (ALECS.).

BARBĂ (pl. bărbi, barbe) sf. 🫀 Părul care crește pe bărbie și pe fălci; proverb: cine poartă ~, să-și cumpere și pieptene; ~ mare Și minte n’are sau ~ lungă Și minte scurtă; – la așa așa ~, așa răsătură, după faptă și răsplată; – barba lasă să se ducă, capul să trăiască, se zice spre mîngîiere acelora cari au suferit o pagubă, arătîndu-le că aceasta ar fi putut fi și mai mare; – An scuipam în iarbă Și estimp în ~, arată tristele urmări ale bătrînețelor; cînd va face spînul ~. sau cînd mi-a crește iarbă ’n ~, niciodată; trage nădejde ca spînul de ~, se nutrește cu speranțe deșarte; – cîți peri în ~, foarte mulți ¶ 2 Bărbie: o văduvă ’n vîrstă... Cu doi dinți în gură, barba ascuțită (PANN)¶ 3 Perii cei lungi ce au unele animale sub falca dedesubt, la bot sau la cioc: barba caprei, țapului, maimuței, cocoșului, etc. ¶ 4 🌿 Țepile unui spic: barba spicului; grîu cu ~; orz cu ~ ¶ 5 🌿 În compunere cu alte substantive formează mai multe nume de plante: BARBA-LUI-ARON – RODUL-PĂMÎNTULUI; BARBA-BOIERULUI¹, plantă ierboasă cu flori de coloare gălbuie-urîtă și cu vine purpurii (Ajuga Laxmanni); BARBA-BOIERULUI² – CHICA-VOINICULUI; – BARBA-CAPREI¹, plantă ierboasă cu flori galbene dispuse în capitule (Tragopogon major); BARBA-CAPREI² = AGLICĂ; BARBA-CAPREI³ = CREȚUȘCĂ; BARBA-CA-PREI⁴, ciupercă de coloarea gălbenușului de ou, care crește prin păduri pe trunchiurile de brazi (Clavaria viscosa); BARBA-CAPREI⁵ = RĂMURELE; BARBA-CAPREI⁶ = BUREȚI-DE-CONOPIDE; BARBA-CAPREI⁷ = TOGMĂGEL¹; BARBA-CAPREI⁸ = MELOȘEL¹; – BARBA-ÎMPĂRATULUI¹, plantă originară din America, cu flori mari roșii, galbene sau albe în formă de pîlnie care se deschid seara după apusul soarelui și se închid spre ziuă (Mirabilis jalapa) (🖼 359); BARBA-ÎMPĂRATULUI² = CURCUBEU¹; BARBA-ÎMPĂRATULUI³ = CATIFELUȚĂ; BARBA-LUPULUI – SPÎNZ¹; – BARBA-POPII, plantă ierboasă cu flori mici albe-gălbui așezate într’un fel de mănunchiu de spice (Spiraea aruncus) (🖼 360); – BARBA-SASULUI = BARBA-URSULUI¹; – BARBA-ȚAPULUI = BARBA-POPII; – BARBA-UNGURULUI, mică plantă ierboasă cu flori albe plăcut mirositoare, așezate în vîrful tulpinei (Dianthussi iculifolius); – BARBA-URSULUI¹ plantă ierboasă numită și „barba-Sasului”, „brădișor”, „coada-calului”, „coada-iepei”, „coada-mînzului”, „iarba-de-cositor” sau „părul-porcului” (Equisetum arvense) (🖼 361); BARBA-URSULUI² = MĂTREAȚĂ-DE-ARBORI [lat. barba].

MOLCOMI vb. IV. 1. I n t r a n z. (Învechit) A sta nemișcat, neclintit. Și deaca am auzit cuvântul acesta, mi-am spart hainele meale. . . și zmulgeam perii capului mieu și den barba mea și șădeam mîlcomind (ș i a m s t a t î n c r e m e n i t B 1 938). BIBLIA (1 688), 341²/47. ♦ A sta în expectativă. Ci dar întru acești ani dentăi ai domniei lui, molcomind el ca să vază ce fac nemții și ungurii (începutul sec. XVIII). MAG. IST. I, 226/22. ♦ R e f l. A se încetini. Mersul spre înmulțirea populațiunii s-a molcomit. I. IONESCU, P. 188. 2. R e f l. și t r a n z. (Popular) A (se) liniști, a (se) potoli, a (se) calma. De veți mai îndrăzni a face ceva lucru nou în contra lui, nu vom agiuta mai mult, nici vom mulcumi mai mult lucrul și apăra pre voi. ȘINCAI, HR. II, 33/11. Să așteptăm până să vor mai mulcomi duhurile cele înfierbîntate. GT (1838), 52²/15. Acolo . . . petrecu el mai mult timp . . . pînă ce se mai molcomiră boierii. MARIAN, T. 152, cf. id. NU. 823. După ce i-am expus motivele. . . s-a molcomit. SBIERA, F. S. 259, cf. 157. Furia incendiului se mulcomise. REBREANU, R. II, 157. Mulcomindu-și puțin emoția, izbuti să-i spună rugător. . . id. P. S. 108. Încetul cu încetul mînia lui de profet supărat s-a mulcomit. V. ROM. ianuarie 1960, 20. Spune-mi: unde ții tu inimioara teu, că dacă aș ști-o eu unde-i apoi tot m-aș mai molcomi. SBIERA, P. 62, cf. 11. ◊ A b s o l. (Învechit, rar) Și vrînd să răsplătească Lupului și lui Buzdugan pentru răotățile ce făcuse . . . au socotit să-i ducă molcomind, să-i dea în mîinile pașăi (începutul sec. XVIII). MAG. IST. I, 279/14. 3. T r a n z. (Popular) A mîngîia; a îmbuna, a împăca; a convinge. Mulțime de paținachi au încungiurat Odriul. . . pre carii cu banii i-au mulcomit Briennie, de s-au tras de la cetate. ȘINCAI, HR. I, 207/3. Unii copii plîng mai încet, alții însă așa de tare, că nu ești în stare să-i molcomești. MARIAN, NA. 180, cf. id. O. I, 7. Și flămînde erau fetele văduvei Leanca, încît nici cu vorba, nici cu poveștile nu le-au putut mulcomi. CONV. LIT. XXVII, 216. Plînsetul lui mulcomit-a pe-ai noștri; și-amarul mîniei Stinsu-s-a-n pepturi. COȘBUC, AE. 31. [Fata] se mira ce are Cîinele și blîndă ea l-a mulcomit. id. P. I, 251. Ei, nu te necăji, nevastă tînără și frumoasă, spuse molcomind-o Goldiș. V. ROM. decembrie 1953, 67. Îndată i s-au și făcut Iui Busuioc o jale și un dor ca acela. . . Dară frate-său tot l-au mălcomit și l-au îndemnat ba cu una, ba cu alta. SBIERA, P. 101. Îi tot mulcămește ca să aștepte pînă se face ziuă, ș-apoi pe toți îi îndestulește. RETEGANUL, ap. CADE. Floricica-așa grăiește. Pe maică-sa mulcomește. ȘEZ. XII, 98. Baba, ca să-i molcomească, făcu o turtă de cenușă și o învălui în spuză, zicînd că le va da după ce să va coace. CĂTANĂ, P. B. II, 129. ◊ R e f l. Fata, auzind aceasta, se mai mulcomi puțin și începu a fi mai voioasă. MARIAN, O. II, 184. 4. I n t r a n z. (Învechit) A se supune, a se smeri. Greșit-ai, mîlcomeaște. BIBLIA (1 688), 3²/19. Cu cuviință iaste și a mîlcomi împreună cu unul sau cu doi (sfîrșitul sec. XVIII). CAT. MAN. II, 225. ♦ R e f l. A se linguși. Și eu voi înceape a mă mulcomi, să văd, au nu mi-ar fi ceva mai bine. ȚICHINDEAL, F. 104/13. – Prez. ind.: molcomesc. – Și: mulcomi, (învechit și regional) mălcomí, mîlcomi, (regional) molcumí (COV. LIT. XLIII, 926), mulcămí, (învechit) mulcumi vb. IV. – V. molcom.

MONTURĂ s. f. I. (Învechit, prin Transilv.) Echipament (militar). Slab sau tare, acum de o samă să ține, Cînd are montură cum să cuvine. BUDAI-DELEANU, T. V. 145. Dar țiganii noștri credea tare Și vîrtos, că munteni acei fură Ce pe dînși venisă să- i omoare Îmbrăcați în turcească muntură. id. Ț. 207. Ei, a striga ș-a juca începură, Ș-a căra din tabără. . . Tot feliu de armă și mundură. id. ib. 285. Nu aveți nici arme, nici munițiune, nici monture de ajuns în magazinele împărătești. BARIȚIU, P. A. II, 317. Regimentele împărătești râmase ori trecute mai tîrziu la unguri nu apucaseră a schimba sau, cum am zice, a-și maghiariza montura. id. ib. 438. ♦ (Prin Transilv., în forma mundur) Bagaj, calabalîc. Fieștecare își ia munduru, nimic nu rămine la acea stînă. CHEST. V 9/26, cf. com. din LUPȘA-TURDA. II. (Franțuzism rar) Animal de călărie. Cf. ALEXI, W., CADE. III. Parte a unui sistem tehnic, a unui obiect etc., în care se montează una sau mai multe piese. Monturi de lemn pentru perii, pensule, bidinele. NICA, L. VAM. Monturi pentru ceasornice de buzunar, complete, fără mecanism, lucrate din metale comune. id. ib. Monturi speciale de porțelan. IONESCU-MUSCEL, ȚES. 85. ♦ S p e c. Garnitură (de metal) în care se fixează o piatră prețioasă sau o bijuterie. Montura era după moda anilor 1840-1850, copiată de altfel după exemplare autentice. C. PETRESCU, A. 325. Orașul strălucește în razele soarelui sudic ca o piatră prețioasă într-o montură monumentală. SCÎNTEIA, 1952, nr. 2 402. – Pl.: monturi și (învechit) monture. – Și: (învechit) muntură, mundúră s. f., mundúr s. n. – Din (I-III) germ. Montur, (II-III) fr. monture. – Pentru formele cu -d-, cf. m u n d i r.

*BULB sm. 1 🌿 Organ al plantei, în formă de ceapă, alcătuită din numeroase foi cărnoase suprapuse și lipite strîns unele de altele, din partea de jos a cărora pleacă rădăcinile; astfel de bulbi se văd la ceapă, la anghinară, la zambilă, etc. (🖼 644) ¶ 2 🫀 Umflătură rotundă în fundul cavităților unde iau naștere perii sau dinții ¶ 3 🫀 ~ rachidian, umflătură rotundă la extremitatea de sus a măduvii spinării [fr.].

hrebíncă, hrebinci, (hreabăn, hreabân), s.f. (reg.) 1. Perie (cu dinți de lemn, „ori cu piele de ariciu” și, mai târziu, cu dinți de fier), prin care se trece fuiorul de lână (sau cânepă), după ce a fost zdrobit cu melița; razilă: „Cum s-o-nsărat, o început cu toți a melița cânepa, apoi o tras pân hreabăn...” (Bilțiu-Dăncuș, 2005: 139). ■ „Hrebinca e alcătuită dintr-un fund de lemn în care sunt bătute foarte des cuie de fier, prin care se trage fuiorul de cânepă. Apoi, ca să fie și mai curățat, se periază cu o perie care este alcătuită din rășină și păr de porc. Forma ei este rotundă și perii de porc sunt țintuiți în rășină” (Bârlea, 1924, II: 470). 2. Unealtă pentru culegerea afinelor, confecționată din scândurele subțiri de brad sau stejar, de forma unei cutii cu partea inferioară prelungită și deschisă, prevăzută cu dinți în formă de pieptene. 3. Piaptăn dublu (Maram. din dreapta Tisei). – Din ucr. hrebinka (MDA).

jdeucă, jdeuci, (jdiaucă, jgheucă, șghieucă, deaucă), s.f. (reg.) 1. Adâncitură, cavitate, scobitură, gol: „Nu știu ce jdiaucă avea acolo în spate” (ref. la Fata Pădurii) (Bilțiu, 1999: 193). 2. Orbită oculară: „Din perii capului, / Din șghieucile ochilor” (Bârlea, 1924, II: 371). 3. Coajă de nucă. ■ (top.) Jdeuca, fânațe într-o mică depresiune, în Larga (Vișovan 2002). – Forma dial. a s. ghioc, în ghioacă „melci cu cochilia mare, ovală, cu aspect de porțelan, care trăiesc în mările calde”; lat. cavum „gaură” (DER) sau lat. cohlea, prin metateza *cloca (Pușcariu, DEX), cf. it. chiocca „țeastă”; „o var. lexicală a lui (z)gaucă, rezultată, probabil, sub influența sinonimului jgheab(ă) sau a vb. dezghioca” (Loșonți, 2001: 72).

ȚURLU-BURLU adv. F Ⓟ sbîrlit; vîlvoiu: perii capului nu-i erau creți, dară stăteau ~, cum se zice (ISP.).

MURG², -Ă adj., s. m. și f. 1. Adj. (Despre părul sau culoarea cailor; p. ext. despre cai) Roșcat (închis) sau negru (roșcat), (regional) m u r g i u; (regional) cenușiu, pestriț. O sanie cu doi cai, unul albu și unul murgu. NECULCE, L. 80. La culoarea murgă, perii de pe corp sînt roșii cărămizii, pe cînd cei de pe cap, coamă, coadă și partea de jos a picioarelor sînt negri. ENC. VET. 151. Un singur cal murg trage după el un dric. SAHIA, U.R.S.S. 61. Culorile calului sînt: murg (roșu ca vișina coaptă) . . . PRIBEAGUL, P. R. 69. Tuși a doua oară, adunînd hățurile celor doi căluți murgi în palmele-i aspre. SADOVEANU, O. XIV, 42, cf. IX, 442. Se ivise o brișcă țărănească trasă de doi cai murgi. CAMIL PETRESCU, O. III, 10. Voinic Pe cal murg. POP., ap. GCR II, 295. Aduci plăghii și butuci, Și căpestre de cai murgi. ALECSANDRI, P. P. 291. Calul este de culoare roșu (murg), roib, galben. H II 79, cf. I 6, II 3, 49, 116, 142. Dacă e roșu, îi zice murg. ib. IV 132, cf. XII 25. Doi sau trei voinici, Cu doi-trei cai murgi. TEODORESCU, P. P. 179. Vine Ghiță tinerel, P-un cal murg și bididel. ȘEZ. I, 183. Calul e alb, negru sau murg. ib. 267. Cînd părul unui cal e negru, se zice că-i murg. Com. MARIAN. Cal mîrc. Com. din ORAVIȚA, cf. ALR I 1 491, ALRM SN I h 177, 178, A III 3, 18, V 14. ◊ (Despre părul altor animale, despre penele păsărilor sau despre alte animale sau păsări) Și voi împărți de acolo toată oaia murgă îndru miei. BIBLIA (1688), 22¹/50. [O grămadă de cățeluși] unii negri, alții murgi și alții bălțați. ODOBESCU, S. III, 42. Vacilor le zic. . . murgi. H II 203, cf. 49, 79, 87, 131, 252. Cucuie cu pene murgi, Vara ghii, vara te duci. ARH. FOLK. I, 165. Scroafă murgă. ALR I 1 491/308. ♦ P. g e n e r. Care are o culoare închisă. Pămînt negru, murg, sau de grădină. ECONOMIA, 6/18. Ovăzul. . . e de trei fealiuri: alb, galben și cam murg. ib. 35/9. Toamna . . . Trece Peste brazda murgă, rece. ALECSANDRI, POEZII, 261. Mari pietroaie sure și murgi, unele grămădite la un loc. ODOBESCU, S. III, 195. Pîne grumbă sau murgă. FRÎNCU-CANDREA, M. 100, cf. MÎNDRESCU, L. P. 94. Mîndro, cu ochii cei murgi. DOINE, 222. ◊ (Regional) Pere murgi = varietate de pere făinoase, de culoare vînătă, cu miezul roșu, cu gust acrișor. Cf. ȘEZ. V, 68. Pere. . . murgi sau prăsade de iarnă. PĂCALĂ, M. R. 279. Pere murji . . ., roșii numai pe o parte. Com. din TĂRCĂIȚA-BEIUȘ. ♦ S p e c. (Prin Ban. și vestul Transilv.; despre oameni) Cu pielea, tenul de culoare închisă. V. b r u n e t, o a c h e ș. Om murg. ALR I 1491/1, cf. 1 491/80. 2. S. m. și f. Cal de culoare murgă (v. m u r g² 1); p. g e n e r. cal (tînăr). De pe murg ușor să pogoară îndată. BUDAI-DELEANU, T. V. 100. Sania-mi cea mică, murgul mieu cel dalb Lăsau urme albe pe omătul alb. ALECSANDRI, O. 98, cf. 212. Venea călare pe un murg buiestraș. SLAVICI, N. I, 92. Zboară, murgule, cu mine ! Zboară, că să zbor îmi vine ! COȘBUC, P. I, 131. Călare, rece, solemn, înfipt pe murgul său ca în poveste. D. ZAMFIRESCU, R. 256. La căsuța văruită, Murgul din copită bate. CERNA, P. 138. Trece-n sus, pe plai in sus, Un voinic pe-un murg călare. IOSIF, PATR. 51, cf. id. V. 93. Voinicul încalecă pe murg. SADOVEANU, O. I, 177, cf. XVII, 175, id. N. F. 170. Găman își ducea murgul pintenog de dirlogi, ținut cu o mînă. CAMIL PETRESCU, O. I, 21. Pegasul meu e murgul românesc. BENIUC, V. 72. Mîna pe dînsa punea Și pe murg mi-o azvîrlea. POP., ap. GCR II, 296, cf. 311. Murg voinic și pintenog, Care paște busuioc. ALECSANDRI, P. P. 49, cf. 62, 76. Și el mi-a plecat Pe murgul călare, Cu durda-n spinare. TEODRESCU, P. P. 490, cf. 351, 582. Cîndu-i colea cătră seară, Badea murgul și-l înșală. JARNIK-BÎRSEANU, D. 286, cf. 232. Macar roade, murge, piatră, Ibovnica să mă vadă. SEVASTOS, C. 99. N-am eu cal de alergat Și nici murgă Să te-ajungă. BIBICESCU, P. P. 329. Uite plopu rătezat, Unde sta murgu legat, Nebăut și nemîncat. VÎRCOL, V. 51. Cî doar ar măi da frundza Sî pun șaua pi murga, Sî trec apa Mulduva. VASILIU, C. 61. Eu, mîndrucă, te-aș lua, Da murgu-i fătat de joi Și nu duce cîte doi. BÎRLEA, B. 47. Năgru ca on murg. ALR I 1 491/109. Murgă sură. ib. 1 491/355. ◊ E x p r. Paște, murgule, iarba verde, se spune, în glumă, pentru a indica așteptarea zadarnică, lipsa de speranță în ce privește realizarea unui lucru. Cf. ZANNE, P. I, 557. (Cu parafrazarea expresiei) Înțeleptul făgăduiește, nebunul trage nădejde. Să trăiești, murgule, să paști iarbă verde. NEGRUZZI, S. I, 248. Te fac cucoană și te duc la Ieși. . . – Așteaptă, murgule, să paști iarbă. ALECSANDRI, T. 632. Trăiește, murgo, c-o să-ți dau iarbă verde. ZANNE, P. I, 556. A intrat murga în sat = s-a înserat, id. ib. 50. ◊ C o m p u s: (regional; în superstiții) murgu-dă-cu-sară = ființă fantastică despre care se crede că umblă prin păduri după apusul soarelui; (regional) mînzu-dă-cu-sară. Cf. COMAN, GL. ♦ P. e x t. Bou sau vacă de culoare murgă (v. m u r g² 1). Com. MARIAN. Rage murga în cetate, N-au venit vacile toate Și vițeii jumătate (Clopotul). GOROVEI, C. 87. – Pl.: murgi. – Voc. neart. m. și: (regional) murge. Cf. alb. m u r g.

❍ CIMBISTRĂ (pl. -tre) sf. Mold. Mic clește de diferite forme, cu care se smulg perii de pe obraz, din barbă sau din mustăți (🖼 1155): părul ce rămîne pe cap să-l smulgi cu cimbistra fir cîte fir (ALECS.) [tc.].

NOD s. n. I. 1. Loc unde se leagă două fire, două fîșii de pînză, două sfori etc. ca să țină strîns împreună; loc în lungul sau la capătul unui fir, al unei sfori, al unei fîșii de pînză etc. unde s-a făcut un ochi, prin care s-a trecut unul din capete și s-a strîns tare; legătură obținută astfel. cf. anon. car. Fără nod. lex. mars. 202. Ai noștri tineri la Paris învață La gît cravata cum se leagă, nodul. eminescu, o. iv., 252. Cînd să strîngă nodul, pîc! se rupse ața. ispirescu, l. 55. Pe masă văzu o pîine de mălai abia începută, o bucată zdravănă de slănină groasă și niște sare pisată într-un nod de pînzătură. rebreanu, i. 201. L-am legat cu trei noduri, din superstiție. c. petrescu, c. v. 149, cf. id. a. r. 194. Își relua monoclul și-și pipăia nodul cravatei. teodoreanu, m. ii, 19. Pregătește ața ceruită și începe să coase. Da el uitase să facă nod la ață. sadoveanu, e. 112. Năvodul fusese urzit nod cu nod, ochi cu ochi de singurele mîini ale pescarului îndrăzneț. arghezi, c. j.165, cf. id. s. p. 23, 128. Pe patul lor lat... văzu o bocceluță neagră, strînsă bine cu un nod. barbu, ș. n. 94. [La rană se pune] legătură cu nod de funie ars, pisat și amestecat cu grăsime. pamfile, b. 57, cf. alr ii 5 759/2, 47, 64, 102, 172, 228,316, 334, 414, 531, 605, 723, 812, 833, 876, 928, 987. Ața lungă face noduri. zanne, p. iii, 9. Am un nod, Nu-l pot zvîrli în pod (Fulgerul). sadoveanu, p. c. 5. ◊ (Cu determinări care arată felul legăturii) Nod pescăresc. atila, p. 34. Nod în laț. id. ib. ◊ (Ca termen de comparație) Un copil cît nodul. ciaușanu, gl. ◊ Loc. adj. În noduri = încîlcit. O, tu crai cu barba-n noduri ca și cîlții cînd nu-i perii. eminescu, o. i, 83. ◊ Expr. A lega paraua cu zece noduri = a fi foarte zgîrcit. Lega paraua cu zece noduri și tremura după Ban. creangă, p. 3. ◊ (Adverbial) Un vînăt giulgiu se-ncheie nod Pe umerele goale. eminescu, o. i, 170. (Expr.) A lega pe cineva nod = a lega pe cineva foarte strîns, a lega fedeleș. După ce a curățit și păreții de arme, îl leagă nod, îl vîră sub pat ca pe un ghem. adam, r. 188, cf. dr. iv, 734. 2. Unitate de măsură pentru viteza navelor, egală cu viteza unei nave care se deplasează cu o milă marină (1852 m) pe oră. Ce viteză avem, căpitane? – Cred că 20 de noduri pe oră! sebastian, t. 94. În navigație se ia ca unitate de viteză nodul = 1 milă marină/oră. marian-țițeica, Fiz. i, 13. II. P. anal. (Domină ideea formei oarecum rotunde și îngroșate) 1. Proeminență pe trunchiul unui arbore, pe tulpina unei plante sau la încheietura unui cotor; punct de unde încep să crească crengile pe tulpină sau frunzele pe lujer; ochi, ciot. Un lemn gros avea de toate părțile noduri. mineiul (1776), 79^rl/13. Ramurele ceale de împlîntat se cioplesc tocma pre lîngă nod din gios. economia, 129/27. Via în pămîntul negru scoate viță lungă, cu nodurile departe. i. ionescu, p. 245. Natura și i-a gîndit de sigur pe toți [copacii] crescuți drepți, fără noduri, mușchi și strîmbături. f (1897), 254, cf. c. petrescu, r. dr. 151. Se cunoaște că grîul este în pîrgă... paiul și spicul sînt galbene, uscate... pe deasupra nodurilor (de pe pai) se mai văd doar urme de verdeață. ion botez, str. 6. Nu-i ușor să găsești un stejar și drept și fără noduri și atît de lung. tudoran, p. 105. ◊ Expr. A da în noduri = (despre cereale) a crește, a se dezvolta. Sămănăturile încep să deie în noduri. pamfile, a. r. 93. A căuta (sau a găsi cuiva) nod (sau, rar, noduri) în papură = a căuta (sau a găsi) cu orice preț greșeli, cusururi acolo unde ele nu sînt; a căuta princină de învinuire, a învinovăți pe nedrept, (regional) a căuta cuiva păcate în mîndălaci. Căuta nod în papură lui Mihai. ispirescu, m. v. 57. Îi căta, curat, nod în papură. contemporanul, Vj, 103. Caută nod în papură (pricină). pamfile, j. ii, 157. Ce tot îi cauți băiatului nod în papură? stancu, r. a. iv, 101. Își vîrî nasul pretutindeni, părînd că este hotărît să găsească nod în papură. tudoran, p. 195. A început... să spună... că îi căutăm nod în papură. preda, d. 112. Găsesc obiecții, noduri în papură, noilor încercări. t ianuarie 1962, 39. ♦ Porțiune mică, rotundă, cu o structură mai compactă, într-o bucată de lemn, într-o scîndură, reprezentînd locul de ramificație a crengilor pe trunchi. Începu să numere fibrele mesei de stejar în fața căreia sta, urmărindu-le cum șerpuiesc ocolind nodurile. ardeleanu, u. d. 24. Un om umbla să bage-n casă O scîndură de brad, cam noduroasă. Nu-i vorba că-avea noduri, dar tocmai ca să-ajungă, El scîndură aleasă și-o alesese lungă. arghezi, s. p. 31. ◊ Fig. Ai voit să potrivești cu rindeaua ta... nodurile și scrijiliturile blestematei trupini sociale. v. rom. ianuarie 1954, 196. 2. (Învechit și popular) Încheietură, articulație; p. ext. (învechit) membru (2); p. gener. (învechit) fiecare dintre părțile sau organele din care este alcătuită o ființă, (învechit și popular) mădular (1). Iaste un trup și are multe nodure, că toate nodurele sînt un trup. coresi, l. 321/17, cf. 263/6, 430/20. Măreț, adînc și luciu călătorește Rinul... Ca un balaur verde ce mișcă-a sale noduri. alecsandri, p. iii, 134. Nodul mîinii. alr i 1 759/695. Nodurile piciorului. alr ii/i h 76/836, cf. h 76. Nodul deștului. alr ii/i mn 30, 2 178/762, cf. alrm ii/i h 98. ♦ (Prin Ban.) Gleznă. pușcariu,l. r. i, 197. ♦ (Prin vestul Transilv.) Fiecare dintre cele două oase rotunde de la gleznă; (popular) ouăle picioarelor, (regional) nodeu (2). cf. teaha, c. n. 246. 3. (În sintagmele) Nod vital = punct situat pe al patrulea ventricul cerebral, de care depind mișcările respiratorii (și a cărui rupere are ca urmare moartea imediată). cf. enc. rom., der. (Popular) Nodul gîtului (sau gîtlejului, beregatei, grumazului, de la grumaz) = mărul² lui Adam. O suferință îndelungată la nodul gîtlejului îi grăbi moartea. sbiera, f. s. 238. Rezemat cu ceafa în perete și lăsînd să se vadă în gulerul prea larg nodul beregatei. c. petrescu,c. v. 28. Nodul gîtului i se ridica și scobora în scobitura gulerului larg. brăescu, a. 55. Nodu de la grumaz. alr ii 6 948/53, cf. a ii 8. Nodul curului = coccis. cf. alexi, w., pamfile, j. i, 128. (Eliptic) Tata se suie-n pod Și mama l-apucă de nod (Cumpăna fîntînii). șez. iv, 101. 4. Umflătură, tumoare, nodul (1), nodozitate (2), gîlcă rezultată dintr-o stare patologică ; p. ext. bătătură. Înțepăturile țînțarilor care... ne îmbobocesc pielea în blînde sau noduri cît nuca. atila, p. 85. Această boală face noduri (niște bube mici), mai ales de-a lungul șirei spinării. stoica, vîn. 129. Nodul din sînul sting era acum cît o corcodușă de mare și lipit de piele. camil petrescu, o. ii, 302. A făcut noduri la genunchi... bătînd mătănii. stancu, r. a. iii, 335. 5. (Regional) Cocoloș, bucată de mămăligă sau de aluat. cf. viciu, gl. Bucăți de aluat tăiate dintr-o pătură mai moale, sucită, după ce a fost unsă cu „sfărmuri” de pîne prăjite în unsoare, cu ceapă și paprică. Se fac mai multe „noduri”, bucăți. Se fierb și se gătesc cu găluște sau tăieței. pribeagul, p. r. 77. 6. (Regional) Măciulie (I 1). Loveaște în nodul măciucii, unde era întărit cu fier. beldiman, n. p. i,122/14. Îl apucai de nod și-l aruncai în pod (Usturoiul). gorovei, c. 383. ♦ Măsea (II 1 g). cf. PAMFILE, I. C. 134. 7. Fig. (Adesea determinat prin „în gît”, „în gîtlej”, „în piept”) Senzație de înecăciune, de sufocare a celui cuprins de o emoție sau de o enervare puternică. Dac-am văzut-o plîngînd... mi-o venit noduri în gît și-am început și eu a plînge. alecsandri, ap. tdrg. Un nod de amărăciune i se sui în gît, iar lacrimile îi umplură ochii. d. zamfirescu, a. 21. Pieptul i se umplea de un nod de durere, ce-l îneca. id. t. s.16. Ah! bădie, tare sînt nefericită... Și nodul lacrimilor îi tăie glasul. hogaș, m. n. 26. Lui Gheorghe i se părea că un nod îi înecă suflarea. bujor, s. 62, cf. 32. I se urca un nod greu în piept, gata-gata să-l sugrume. rebreanu, nuv. 309. Mi se așază... un nod în gît și nu mai pot să vorbesc. sahia, n. 50. Simt o gîdilătură în furca pieptului și un nod care se ridică înfigîndu-se în gîtlej. bart, s. m. 17. Tuși, ca să scape de nodul amar care-i strîngea gîtul. camilar, n. i, 184. Se zvîrcoli scurt, luptînd împotriva nodului care-i sugruma răsuflarea. t. popovici, se. 137. ◊ Expr. A înghiți (cu sau la) noduri = a) (și în forma a înghiți nodul) a suporta cu necaz, cu amărăciune o durere, o umilință (fără a spune nimic). Miniștrii mai vechi aveau să înghită multe noduri. barițiu, p. a. iii, 9. Între alte vorbe iară îi mai zise. Craiul și aceasta o-nghiți cu noduri. pann, p. v. i, 8/21. Moartea atunci, înghițind noduri, pornește prin dumbrăvi, lunci și huceaguri, supărată ca vai de capul ei. creangă, p. 316, cf. 38. Își înghiți cu noduri tot pomelnicul celorlalte dobitoace domestice și sălbatice, pe care le-ar mai fi avut de înșirat. c. petrescu, a. r. 19. Mitru înghiți cîteva noduri de sfială. t. popovici, se. 150. Înghite la noduri cît pumnul Și sufere în nas fumul. zanne, p. iii, 583; b) a mînca în silă, cu mare greutate, din cauza unei supărări, neplăceri etc. La prînzul mic înghite La noduri seci in dar. f (1900), 553. Tăcut, am înghițit mîncarea cu noduri. stan cu, r. a. v, 323. A merge sau a se duce, a aluneca (pe gît) cu noduri = (despre mîncare) a aluneca foarte greu pe gît, a fi mîncată cu greutate (din cauza unei supărări, emoții, iritații). Tot boul mi l-a mîncat Și la coadă s-a-necat. I s-a dus pe gît cu noduri. pann, p. v. ii, 29/2. Mîncarea, băutura merg tot timpul cu noduri. pas, z. iii, 280. (Regional) A trăi cu noduri fripte = a nu avea ce mînca, a muri de foame. Trăia tot cu noduri fripte învăluite cu răbdări prăjite. reteganul, p. i, 59. A-i sta nod sau ghem (în capul pieptului) = a se scîrbi, a se îngrețoșa (de o mîncare, de oameni etc.). cf. Mat. dialect, i, 232. III. P. anal. (Domină ideea legăturii, a unirii) 1. (De obicei urmat de determinări introduse prin prep. „de”) Loc de intersecție a două sau mai multe căi de comunicație (șosele, căi ferate etc.). Aviația acordă o deosebită atenție căilor și nodurilor de comunicație. scînteia, 1952, nr. 2 394, cf. 2 385. Stații și noduri de cale ferată. lupta de clasă, 1961, nr. 5, 35. Nod rutier. der. 2. (Loc de) legătură a două sau mai multe elemente ale unui mecanism, ale unui obiect etc. cf. dl, DM, der. 3. (Geom.) Punct dublu al unei curbe în care aceeași ramură a curbei se intersectează pe ea însăși. cf. dl, dm, ltr^2. 4. (Fiz.) Domeniu dintr-un cîmp de unde staționare în care, datorită interferenței, una dintre mărimile periodic variabile ale cîmpului are mereu o valoare nulă. cf. der. 5. (Astron.) Fiecare dintre cele două puncte în care orbita unui astru intersectează planul eclipticei. cf. culianu, c. 270, 271, romaNESCU, ZEȚ. 66, MARIAN-ȚIȚEICA, FIZ. II, 22, 25. 6. Loc sau centru geografic sau geologic cu anumite caracteristici, deosebite față de împrejurimi. O altă trăsătură caracteristică a acestor munți este prezența unor noduri orografice din care se desfac culmi în evantai. mg i, 214. ◊ Nod hidroenergetic = centru geografic care înglobează o centrală hidroelectrică și construcțiile hidrotehnice aferente (barajul, lacul de acumulare etc.). cf. ltr², der. 7. fig. (Rar) Adunare mare de oameni, de obiecte etc.; aglomerație. O oficialitate de pripas s-a năpustit asupra nodurilor de sate românești din provinciile de peste munți. călinescu, e. 64. 8. Fig. (Învechit) Legătură (de prietenie), relații între două sau mai multe persoane. Din minutul acela dragostea cea prietenească îi uneaște cu nodul acela. heldiman, n. p. i, 145/13. Mai lesne iadul cu cerul vor putea a se uni Decît prin oricare noduri noi a ne-nprieteni. heliade, o. i, 423. Pre noduri care sînt mai dulci, te jur fără ispravă. i. văcărescul, p. 285/7, cf. conachi, p. 294. ♦ Căsătorie. Vecia soroc pun La nodu lor cel sfînt. i. văcărescul, p. 101/28. Venise... cu jertvă să-ntărească sfîntul nod. pann, e. v, 80/8. 9. Numele unui dans popular nedefinit mai de aproape; melodie după care se execută acest dans. cf. varone, d. 119. IV. P. anal. Fig. (Predomină dimensiunea redusă) Copil mic. cf. ddrf, barcianu, dr. vii, 395. Trei băiețași, trei noduri, intră în casă. stancu, r. a. i, 14. v. Fig. (Predomină ideea dificultății pe care o reprezintă desfacerea unui nod I 1) 1. Încurcătură; dificultate, greutate (care trebuie învinsă). Ceale mai clinciuroase a lucrurilor noduri pătrund și din încîlcitură le descurcă. cantemir, IST. 146. Ce bine ar fi rezultat... dacă astăzi... am fi avut dinaintea noastră două proiecte menite a dezlega nodul! kogălniceanu, s. a. 117. Sofronie: – Aici e un nod al chestiunii. raranga, i. 209. ◊ Nod gordian = problemă, încurcătură, dificultate mare, greu sau cu neputință de rezolvat. Nodul gordian al ortografiei române. maiorescu, cr. iii, 321. ◊ Expr. A tăia nodul gordian = a recurge la un mijloc extrem în rezolvarea unei situații căreia nu i se poate găsi altă soluție. cf. dl. (Regional) A da de nod = a se afla, la un moment dat, în fața unei mari dificultăți; a da de greu. cf. zanne, p. v, 450, vi, 156, ciaușanu, gl. (Regional) A-i da (cuiva) necazul de nod = a-l copleși (pe cineva) necazurile. Îi dă necazul de nod. pann, p. v. i, 146/24. 2. Punct, moment culminant în desfășurarea conflictului unei acțiuni dramatice, a unei piese de teatru, poeme etc. Chemați un zeu liberator cînd nodul demn va fi De dînsul și pe scenă trei persoane vor vorbi. ollănescu, h. a. p. 24. 3. Punct, sursă, izvor esențial, principal de unde pornește sau de care depinde soluționarea unei probleme sau a unei acțiuni. Enigma... e lesne de dezlegat și nodul dezlegării este acesta. f (1897), 203. Germania era pe timpul acela nodul contradicțiilor europene. contemp. 1949, nr. 158, 2/1. Atenția întregii lumi se afla atunci îndreptată spre Stalingrad. Acolo era nodul războiului. Acolo se făurea viitorul. stancu, u.r.s.s. 177. – pl.: noduri și (învechit) nodure. – lat. nodus.

NECINSTI (-tesc) l. vb. tr. 1 A nu arăta, a nu da cinstea cuvenită ¶ 2 A lipsi de cinste, a face de rușine, a desonora: cine să fie acel neomenit carele mi-a necinstit perii cei albi ai bătrînețelor mele! (ISP.); cînd bate cineva, mai mult necinstește decît cînd ocărăște (LEG.-CAR.); cum ai făcut, tîlharule, să necinstești fata (BR.-VN.) II. vb. refl. A-și pierde cinstea, a se desonora; a se face de rușine: a! tu vrei să mă necinstesc, să învăț buchile tale! (NEGR.) [cinsti].

* COLOFONIU sbst. Sacîz cu care se freacă coardele viorii și perii arcușului (🖼 138?) [ngr. κολοφώνιου].

NEOMENIT adj. Neomenos: cine să fie acel ~ carele mi-a necinstit perii cei albi ai bătrînețelor mele? (ISP.).

ȚESALĂ, Mold. CESALĂ (pl. -ăli), SĂCEALĂ (pl. -eli) sf. 1 Un fel de perie de fier, dințată, cu care se perie părul calului, măgarului, etc. (🖼 5125) ¶ 2 fig. F Bătaie sdravănă [srb. česalo].

3) des, deásă adj., pl. deșĭ, dese (lat. dênsus, vfr. dasýs). Dens çompact, compus din elemente apropiate unele de altele (în opoz. cu rar): negură, ĭarbă, pădure, perie deasă; păr, peptene des. Numeros: populațiune deasă. Adv. Adese orĭ, dese-orĭ, de multe orĭ: el vine des pe la noĭ.

périe f. (vsl. periĭe, pene, pero, pană [că peria primitivă a fost un moț de pene]; sîrb. perije, pene, peniș, peraja, peraje, păr gros de porc. V. pernă, părășin, năpîrlesc. Cp. cu brusture). Pensulă, fire de păr legate la capătu unuĭ bețișor de care se servesc zugraviĭ și văpsitoriĭ. (Cînd e maĭ mică, se numește periuță saŭ penel. Placă de lemn în ale căreĭ găurĭ s’aŭ fixat fire de păr egal de lungĭ (de ordinar, păr de porc, dar și imitațiunĭ) care servește la înlăturat colbu de pe haĭne, încălțăminte, mobile, la lustruit încălțămintea, la curățat pelea capuluĭ ș. a. – Peria a fost inventată de Germanu Lendegart din ducatu Badenuluĭ la 1763. El era calfă de morar și, ca să scape de mustrările stăpînuluĭ luĭ, care-l acuza că lasă făina să se risipească, a inventat peria de păr de porc. La 1770 șĭ-a brevetat invențiunea și a deschis o fabrică de periĭ. Peria de dințĭ a fost inventată la 1683 de Englezu Addis pe cînd se afla arestat din motive politice. V. bidinea, mătură, ghebrea, cesală, peptene.

coadă sf [At: PRAV. 49 / Pl: ~de, cozi (înv) / E: ml coda] 1 Apendice terminal al coloanei vertebrale a corpului vertebratelor. 2-3 Smoc de păr (sau de pene) care acoperă coada (1). 4-5 Păr (sau penaj) crescut în prelungirea cozii (1). 6 (Pop; pex; îs) ~ de vită Vită (slabă). 7 (Îla) Cu ~ Codat. 8-9 (D. competitori; îlav) La (sau în) ~ Pe cel din urmă loc sau printre ultimii. 10 (Îlav) De la ~ De la sfârșit spre început. 11 (Reg; îs) ~ de câine^[1] Om de nimic. 12 (Rar; d. păr sau mustăți; îla) ~ rățoiului Cârlionțat. 13 (Pfm; îla) (Get-beget) (de) ~da vacii Neaoș. 14 (Pfm; d. câini sau alte animale; îe) A da din ~ A se gudura. 15 (Pfm; d. oameni; îae) A linguși pe cineva. 16 (Îvp; îe) A fâțâi ~da (ca vulpea) A se comporta într-un mod care denotă viclenie. 17 (Pfm; îe) A-și vârî (sau a-și băga) ~da ori a da cu ~da A se amesteca în chestiuni care nu-l privesc (provocând complicații). 18 (Pfm; îe) A-și vârî (sau a-și băga) dracul ~da A se ivi neînțelegeri sau complicații într-o situație sau stare de lucruri. 19 (Pfm; îae) A (se) urzi o intrigă. 20 (Pop; îe) A se apuca de ~ sau a încăleca pe (la) ~da calului A începe ceva într-un mod greșit. 21 (Pfm; îe) A călca (pop, șarpele sau pe cineva) pe ~ A supăra. 22-23 (Îvp; îe) Din opincă Exprimă zădărnicia sau netemeinicia unei lucrări. 24 (Pfm; îe) A(-i) lega (cuiva) o tinichea (sau tinicheaua, reg, bășica ori tigva) de ~ A(-i) atribui cuiva (pe nedrept) fapte, lucruri reprobabile spre a-l compromite. 25 (Pfm; înv; îae) A concedia (nejustificat). 26 (Pfm; îe) A pune ~da pe (sau la) spinare A o rupe la fugă. 27 (Pfm; îe) A-și face ~da colac A se sustrage de la o răspundere. 28 (Pfm; îlav) Cu ~da între picioare (sau, reg, între vine) Rușinat. 29 (Pfm; îe) A scurta (sau a tăia) cuiva din ~ A tempera pornirile cuiva. 30 (Pfm; îe) A scăpa scurt din ~ A scăpa dintr-o mare primejdie dificil și cu pagube. 31 (Pfm; îe) A ține (sau a ridica) ~da sus ori a ședea cu ~ îmbârligată A se mândri (nejustificat). 32 (Pfm; îe) A nu avea nici cap, nici ~ sau a fi fără cap și ~ A nu avea nici o logică. 33 (Pfm; îae) A fi alcătuit fără ordine. 34 (Pfm; îe) A trage mâța (sau dracul) de ~ A o duce greu material. 35 (Pfm; irn; îe) A umbla câinii cu covrigii (sau colacii) în ~ A te bucura de bunăstare fără nici un efort. 36 (Reg; îe) ~da-i grasă! Exprimă credința că cel mai important e finalul. 37 (Pfm; îe) A prinde prepelița (sau purceaua) de ~ A se îmbăta. 38 (Pfm; îe) A (o) lua (ceva) de ~ A se pune pe treabă. 39 (Pfm; d. femei; îe) A-și vedea de ~da măturii (sau tigăii) A se ocupa (numai) de treburile gospodărești. 40 (Pfm; îe) A fi (sau a rămâne) scurt în ~ A o păți. 41 (Pfm; îe) A-i atârna (cuiva) de ~ A atribui cuiva o vină. 42 (Pfm; îae) A porecli. 43 (Pfm; îe) A strânge mâța de ~ A constrânge^[2]. 44 (Pfm; îe) A înnoda ~da la câini (sau câinii în ~) A fi viclean. 45 (Pfm; îae) A vagabonda. 46 (Pfm; îae) A sta degeaba. 47 (Pfm; îe) A trage la (sau sub) ~ A avea relații sexuale. 48 (îrg; d. vaci, îe) A sta în ~ A fi foarte slabă. 49 (Pfm; îe) A o da de ~-n vale A eșua într-o acțiune. 50 (Pfm; îae) A sărăci. 51 Partea unde se îngustează un lac, un iaz etc. 52 Loc pe unde se scurge apa dintr-un râu într-un iaz. 53 Șir (lung) de oameni care își așteaptă rândul pentru a obține ceva. 54 (D. oameni, îe) A face ~ A se așeza la rând, așteptând să obțină ceva. 55 Parte dinapoi, mai îngustă, a corpului unor animale. 56 Partea dinapoi (prelungită) a obiectelor de vestimentație (mai ales feminine) Si: trenă. 57 (Pfm; îe) A se ține de ~da cuiva sau, rar, a se ține (sau a umbla) ~ după cineva A căuta cu insistență compania cuiva. 58 Părul (femeilor) crescut și împletit Si: (pop) cosiță. 59 Prelugire luminoasă a cometelor. 60 Fâșie îngustă din cârpă sau hârtie pusă la zmeu pentru a-l echilibra în aer. 61 (Rar) Mână. 62 (Fam; îe) ~ de topor Persoană folosită de dușman împotriva grupului din care ea face parte. 63 Parte terminală a unui obiect, fenomen etc. 64 (Pfm; îe) A-i ieși (cuiva) (sau a avea) venin la ~ A-și arăta (în final) răutatea. 65 (Ast; pop; îc) ~da-câinelui^[3] sau ~da-căruței Stea din Constelația Taurului. 66 (Pop; îc) ~da-guzganului Boală pe care o fac la coadă caii. 67 (Pfm; îe) A împleti ~ (sau cosiță) albă A rămâne sau a îmbătrâni nemăritată. 68-69 (Pfm; îe) A avea ~ lungă, minte scurtă A nu fi (prea) inteligent. 70 (Pfm; îe) A rămâne la ~da sapei A scăpăta. 71 (Pfm; d. copii sau tineri; îae) A nu continua studiile. 72 (Îe) A trage cu ~da ochiului A privi pe furiș. 73 (Îe) A face cu ~da ochiului A face (cuiva) un semn discret din ochi. 74 (Fig) Persoană de rang inferior. 75 (Pfm; îe) A pune (sau a scoate) ~ (sau cozi) cuiva A bârfi pe cineva. 76 (Pfm; îae) A batjocori pe cineva. 77 (Pop; îs) ~da carului sau ~da trăsurii Partea dinapoi a trăsurii, ca o treaptă, pe care se stă Si: (pop) codirlă, șireglă. 78 (Înv; îs) ~da oștii (sau, înv, ~da obuzului ori taberii) Ariergardă. 79 (Îs) ~da-ochiului Unghiul extern al ochiului. 80 (Îs) ~da mesei Loc unde stau cei ce nu se bucură de onoruri. 81 (Înv; îs) ~ de mare Golf. 82 (Înv; pex; îas) Ocean (1). 83 (Îvr; șîe) ~ la gură Zăbală. 84 (Înv; îe) ~ de mătase Panglică pentru prins părul în coadă (56). 85 (Fig; îe) Minciună cu ~ Minciună sfruntată. 86 (Îlav) La ~ Pe ultimul loc. 87 (Îoc de frunte; îla) De ~ Nu prea bun. 88 (Spc; șip) Pleavă (resturi). 89 Parte a unei plante care leagă fructul, frunza sau floarea de tulpină ori de creangă Vz peduncul. 90 (Bot; reg) Pipirig (Equisetum hiemale). 91 (Bot; reg; îc) ~da-alor-de-vânt Brădișor (Lycopodium clavatum). 92 (Bot; reg; îc) ~da-boului Comaci. 93 (Bot; reg; îae) Coada-vacii. 94 (Bot; reg; îc) ~da-buhaiului Plantă nedefinită mai îndeaproape. 95 (Reg; îc) ~da-calului (sau ~-goală, ~da-iepei, ~da-mânzului, ~da-șopârlei) Plantă erbacee din familia equisetaceelor, care crește prin fânețe și câmpuri umede, cu două feluri de tulpini, una fertilă, gălbuie, terminată într-un spic, și o alta sterilă, verde, ramificată Si: (reg) barba-sasului, barba-ursului, bota-calului, bota-cucului, brădac, brădișor, brăduleț, brăduștean, codăie, codăie, iarbă-de-cositor, mânzoaică, nodățică, opintici, părul-porcului, peria-ursului, perie-ursească, șirușliță (Equisetum arvense). 96 (Bot; reg; îae; șîc ~da-iepei, ~da-mânzului) Barba-ursului (Equisetum silvaticum). 97 (Reg; îae) Plantă erbacee din familia equisetacee, care crește prin locuri umede sau mlăștinoase, cu tulpini fertile alb-roșietice și tulpini sterile albe sau verzui Si: (reg) barba-sasului, barba-ursului, brad, brădac, brădișor, codâie-de-a-mare, părul-porcului (Equisetum telmateja). 98 (Reg; îae; șîc ~da-mânzului) Plantă acvatică din familia hippuridacee, cu tulpina dreaptă și cu frunze lineare, dispuse în verticile, cu flori hermafrodite mici și verzui Si: (reg) brăduț-de-apă, iarba- sasului,porob, silhă (Hippuris vulgaris). 99 (Bot; reg; îae) Briofita (Mnium affine). 100 (Bot; reg; îc) ~da calului-de-râturi Luioane (Equisetum pratense). 101 (Bot; reg; îc) ~-de-căprioară Cupe (Gentiana acaulis). 102 (Reg; îc) ~da-câinelui Planta Linaria intermedia. 103 (Reg; îc) ~da-cocoșului Plantă erbacee din familia liliaceelor, cu frunze scurt pețiolate, ovale, acoperite cu peri moi, cu stamine glabre și flori, care crește în păduri umbroase și este întrebuințată în medicina populară Si: (reg) cerceluși, clopoțele, cocoși, creasta-cocoșului, iarbă-de-dureri, pecetea-lui-Solomon (Polygonatum latifolium). 104 (Reg; îae) Plantă erbacee din familia liliaceelor, cu frunze amplexicaule, cu stamine păroase și 3-5 flori, care crește în păduri umbroase Si: (reg) cerceluși, clopoțele, iarbă-de-dureri, pecetea-lui-Solomon (Polygonatum multiflorum). 105 (Reg; îae; șîc ~da-racului) Plantă erbacee din familia liliaceelor, cu frunze alterne ovale, cu flori albe verzui dispuse câte trei și fructe boabe albastru-închis, care crește în păduri umbroase Si: (reg) cerceluși, clopoțele, cocoș, creasta-cocoșului, iarbă-de-dureri, pecetea-lui-Solomon (Polygonatum odoratum). 106 (Reg; îae) Plantă erbacee glabră din familia liliaceelor, cu flori mici, alb verzui, cu periant alb roz și fructele boabe roșii, care crește în păduri umbroase Si: (reg) cerceluși, clopoțel (Polygonatum verticillatum). 107 (Bot; Buc; îc) ~da-cucului Mușchi ce crește în locuri umede în tufe verzi cu rețele de fire ruginii (Mnium affine). 108 (Bot; reg; îc) ~-de-stea Iarbă neagră (Calluna vulgaris). 109 (Bot; reg; îc) ~da-găinii Iarbă-moale. 110 (Bot; reg; îc) ~-de-găină Rocoină. 111 (Reg; îc) ~-grasă Soi de strugure nedefinit mai îndeaproape. 112 (Bot; reg; îc) ~da hălor din vânt Struțișori (Selaginella helvetica). 113 (Bot; reg; îc; șîc ~da-lupului, ~da-vacii) ~da hulpii Bătrâniș (Erigeron canadensis). 114 (Reg; îc) ~da-ielelor Sâlnic (Glechoma hirsuta). 115 (Reg; îc) ~da-iepurelui Plantă erbacee păroasă din familia gramineelor, care crește în zone alpine și subalpine, cu foi rigide în partea superioară și verzi în cea inferioară, cu un spic verde (Sesleria heuffleriana). 116 (Reg; îc) ~da-leului Plantă erbacee din familia labiatelor, care crește în locuri necultivate, cu tulpina ramificată, cu frunzele inferioare în cinci lobi iar cele superioare trilobate, cu flori mici roz în corolă Si: talpa-gâștei (Leonurus cardiaca). 117 (Reg; îc) ~da-lupului Plantă erbacee din familia labiatelor, care crește în tufișuri și pe marginea drumurilor, cu tulpina ramificată, frunzele triangular-ordiforme și flori mici albăstrui-violacee dispuse în verticile multiflore Si: urechea-porcului (Salvia austriaca). 118 (Bot; reg; îae; șîc ~da-vacii) Lumânărică (Gentiana asclepicidaea). 119 (Bot; reg; îc) ~da-mâței (~-de-baltă). Specie de mușchi din familia sphagnaceelor, care crește prin locuri mlăștinoase și prin turbării, alb-gălbui, cu frunzele mici, dese, fără nervură Si: (reg) bungeac, penița-bungeacului (Sphagnum acutifolium). 120 (Bot; reg; îae) Briofita (Sphagnum palustre). (Bot; reg; îae; șîc ~da mâței-de-baltă) Briofita Sphagnum cuspidatum. 121 (Bot; reg; îae; șîc ~da-veveriței) Bumbăcariță (Euriophorum vaginatum). 122 (Bot; reg; îae) Iarbă-albă (Phalaris arundinacea). 123 (Bot; reg; îae; șîc ~da-veveriței) Papanași (Trifolium arvense). 124 (Bot; reg; îc) ~da mâței-de-baltă Briofita Sphagnum cymbifolium. 125 (Bot; reg; îae) Briofita Sphagnum fimbriatum. 126 (Reg; îc) ~da-lupului- vânătă, ~da-mielului Plantă erbacee din familia scrofulariaceelor, care crește pe coline aride și câmpii nisipoase, cu frunze gălbui crenate, cu flori mari galbene dispuse într-un spic lung și des Si: lumânărică, lumânare (Verbascum phoeniceum). 127 (Reg; îae; șîc ~da-mâței) Plantă erbacee din familia scrofulariaceelor, care crește prin fânețe nisipoase și pășuni uscate, cu tulpini sterile pe pământ și florifere ascendente, cu frunzele pețiolate, cu flori albastru-deschis, dispuse în raceme axilare și fructul capsulă obovală Si: (reg) bobolnic, bobornic, coada-mâței, șopârliță, ventricea, ventrilică (Veronica prostata). 128 (Bot; reg) Plantă nedefinită mai îndeaproape. 129 (Bot; reg; îc) ~da-oii Hreniță (Lepidium campestre). 130 (Reg; îae) Soi de strugure nedefinit mai îndeaproape. 131 (Reg; îc) ~da-păunului Plantă nedefinită mai îndeaproape. 132 (Bot; reg; îc) ~da-pisicii Traista-ciobanului (Capsella bursa-pastoris). 133 (Bot; reg; îc) ~da-popii Spânz (Helleborus purpurascens). 134 (Bot; reg; îc) ~da-priculicilor Barba-popii (Aruncus vulgaris). 135 (Reg; îc) ~da-dracului, ~da-racului Plantă erbacee din familia rozaceelor, care crește prin locuri umede, cu frunze întrerupt-penatifide, foliole lunguiețe dințate, verde-argintii și flori solitare mari, galbene Si: argentină, argindeană, argințică, argințel, buboasă, buruiană, forostoi, iarba-gâștii, iarba-sclintiturii, iolut, sclintită, prititoare, scrintea, scrintee, scrintitoare-de-baltă, scrânteală, scrintitoare, scrintitură, troscot, vintricea, zolotnic (Potentilla anserina). 136 (Bot; reg; îae) Turiță mare (Agrimonia eupatoria). 137 (Bot; reg; îae) Ochiul boului (Chrysanthemum leucantheum). 138 (Bot; reg; îae) Drețe (Lysimachia nummularia). 139 (Bot; reg; îc) ~da-raiului Peliniță (Artemisia annua). 140 (Reg; îc) ~da-rândunicii Plantă erbacee din familia marcantiaceelor, care crește prin locuri umede, pe ziduri și prin pietriș, cu talul cărnos, verde, poros, pe a cărui suprafață se văd organele de reproducție asexuată formate în lame verzi și organele de reproducție sexuată, reprezentate de pedunculele laterale Si: (reg) călbează, fierea pământului, mușchi de baltă, mușchi de fântână, mușchi de mlaștină (Marchantia polymorpha). 141 (Bot; reg; îae) Nemțișori (Consolida regalis). 142 (Pop; îae) Fluture mare, frumos colorat, cu o prelungire în partea posterioară a aripilor (Papilio machaon și Papilio podalirius). 143 (Bot; reg; îc) ~da-schimbării Umbra iepurelui (Asparagus tenuifolius). 144 (Reg; îc) ~-solzoasă Planta Aegilops incurvata. 145 (Bot; reg; îc) ~da-șopârlei Barba ursului de bahne (Equisetumpalustre). 146 (Bot; reg; îae) Șopârliță (Veronica orchidaea). 147 (Reg; îc) ~da-șoricelului Plantă erbacee din familia compozitelor, cu tulpina păroasă, frunzele penate și păroase, cu flori albe sau roz-trandafirii în corimb Si: (reg) sorocină, șereșină, tormac-alb (Achillea collinci). 148 (Bot; reg; îae; șîc ~da-șoarecelui, ~da hârcelui, ~da hârțului, Ban, ~da-sorocinii) Brădățel (Achillea millefolium). 149 (Reg; îae) Planta din familia compozitelor Achillea neilreichii. 150 (Bot; reg; îae) Pâinea-lui-Dumnezeu (Achillea pannonica). 151 (Bot; reg; îae) Sorocină (Achillea setacea). 152 (Bot; reg; îae) Rotoțele-albe (Achillea ptarmica). 153 (Bot; reg; îae) Pătlagină-îngustă (Plantago lanceolata). 154 (Reg; îc) ~da-șoricelului-de-munte Plantă erbacee din familia compozitelor, care crește prin pășunile pietroase din zonele subalpine, cu tulpina păroasă, frunze auriculare și florile albe (Achillea distans). 155 (Reg; îae) Plantă erbacee din familia compozitelor, care crește în regiunile montane, cu tulpina păroasă, frunze sesile, auriculate și florile roșietice, mai rar albe, în capitule (Achillea tanacetifolia). 156 (Reg; îc) ~da-vacii Plantă erbacee țepos-păroasă din familia boraginaceelor, care crește prin pășuni, câmpuri și fânețe uscate, cu tulpina ramificată erectă, frunze lanceolate, cu flori albe în spice geminate, cu staminele mai lungi decât corola și cu fructele nucule Si: capul-șarpelui, ursoaică (Echium altissimum). 157 (Reg; îae; șîc ~da-boului, ~da-lupului, ~da-mielului) Plantă erbacee din familia scrofuliaceelor care crește pe coline aride sau câmpii nisipoase, cu frunze crenate, flori mari galbene și cu două stamine glabre păroase Si: captalan-de-cel-galben, corobatică, corovatic, corovatică, cucuruz-galben, cucuruzoi, lipan, lipean, lumănarea-Domnului, luminea, lumânare, lumânărică, lumânărică-Domnului, pur, rănzișoară (Verbascum phlomoides). 158 (Reg; îae; șîc ~da-boului, ~da-lupului) Plantă erbacee din familia scrofuliaceelor, care crește prin locuri uscate, la marginea pădurilor, cu frunze mari și flori galbene, fără miros, dispuse într-un racem terminal simplu Si: lipan, pur (Verbascum thapsiforme). 159 (Reg; îae; șîc ~da-lupului) Plantă erbacee din familia scrofuliaceelor, care crește prin locuri umede din zonele montane, cu tulpină înaltă, frunze bogate, cu flori mari, albastre sau alb-gălbui, solitare Si: ciucurică, corobatică, corovatic, lemnul-Domnului, lipan, luminare, luminea, lumănarea-Domnului, lumânărica-Domnului, pur (Verbascum thapsus). 160 (Reg; îae) Planta Verbascum chaixii. 161 (Bot; reg; îae) Praz (Allium porum). 162 (Bot; reg; îae) Pur (Allium rotundum). 163 (Bot; reg; îae) Jale-de-câmp (Salvia nemorosa). 164 (Bot; reg; îae) Jale² (Salvia pratensis). 165 (Bot; reg; îae) Lumânărica-peștilor (Verbascum nigrum). 166 (Bot; reg; îc) ~da-vânătorului Saschiu (Vinca minor). 167 (Reg; șîc) ~da-șoarecelui, ~da-vulpii Plantă erbacee din familia graminaceelor, care crește prin livezi și fânețuri, cu rizom târâtor, tulpina erectă, frunzele superioare alungite și florile verzi dispuse în spicule uniflore ovale (Alopecurus geniculatus). 168 (Reg; îae) Plantă erbacee din familia graminaceelor (Alopercus lagurifomis). 169 (Reg; îae) Plantă erbacee din familia graminaceelor (Alopecurus pratensis). 170 (Bot; reg; îae) Știr (Phleum paniculatum). 171 (Bot; reg; îae) Știr roșu (Amaranthuspaniculatus). 172 (Reg; îc) ~da-zmeului Mică plantă erbacee veninoasă din familia araceelor care crește prin mlaștini, cu rizom gros, târâtor, cu frunze glabre, lucitoare, cordiforme și fructe bace roșii Si: (reg) iarba-șarpelui, scălcele, scălciuțe, tămâiță (Calla palustris). 173 (Bot; reg; îc) Cinci-coade Căldărușă (Aqulegia vulgaris). 174 (Orn; pop; îs) ~-făloasă Codobatură. 175 (Orn; pop; îc) ~-roșie (sau roșă) Codroș. 176 (Ic) ~ de rândunică Cep la capătul^[4] unei bârne sau al unei scânduri, tăiat în forma cozii de rândunică. 177 (Îae) Formă de încheiere a lemnelor de construcție. 178 (Îc) ~-de-șoarece Ferăstrău ascuțit pentru făcut găuri și tăiat cercuri. 179 (Îc) ~-de-vulpe Ferăstrău care taie părțile lemnului ce nu pot fi tăiate cu ferăstrăul încordat. 180 (Reg) Chișiță. 181 (Îrg) Teren din apropierea unui izvor. 182 (Îrg) Terenul de unde începe o vale, o râpă etc. 183 (Îrg) Teren ce se întinde între un izvor și un deal. 184 (Îvp; îc) ~da veacului Sfârșitul lumii. 185-186 (Fig) Partea (sau persoana) cea mai puțin importantă. 187 (Pfm; la oameni și cai) Penis. 188 (Îvp; îlav) De când nemții cu ~ De demult. 189 (Îvp; îe) A se ține de ~da albiei A se chinui să fie în rândul lumii. 190 (Îvp; îe) A pune (sau a scoate) ~ (ori cozi) A batjocori. corectat(ă)