jdeaucă, jdeuci, (jdeucă, jdiaucă, jgheucă, șghieucă, deaucă), s.f. – (reg.) 1. Adâncitură, cavitate, scobitură, gol: „Nu știu ce jdiaucă avea acolo în spate” (Bilțiu, 1999: 193; ref. la Fata Pădurii, despre care se spune că avea spatele sub formă de covată). 2. Orbită oculară: „Din perii capului, / Din șghieucile ochilor” (Bârlea, 1924, II: 371). 3. Coajă de nucă (ALRRM, 1971: 475). 4. (top.) Jdeuca, fânațe într-o mică depresiune (Vișovan 2002; Larga). – Forma dial. a s. ghioc, în ghioacă „melci cu cochilia mare, ovală, cu aspect de porțelan, care trăiesc în mările calde”; lat. cavum „gaură” (DER) sau lat. cohlea, prin metateza *cloca (Pușcariu, DEX), cf. it. chiocca „țeastă”. „O var. lexicală a lui (z)gaucă, rezultată, probabil, sub influența sinonimului jgheab(ă) sau a vb. dezghioca” (Loșonți, 2001: 72).